ÎCCJ, decizie (scj.ro #81864)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81864) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
1.
Imobil preluat abuziv de stat. Notificare. Dispoziție
emisă în procedura Legii nr. 10/2001, atacată în instanță
după apariția Legii nr. 247/2005. Măsuri reparatorii prin
echivalent bănesc. Stabilirea cuantumului despăgubirilor de
către instanța de judecată.
Cuprins
pe materii :
Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.
Index
alfabetic :
imobil preluat abuziv
-
măsuri reparatorii
-
notificare
-
despăgubiri
Legea nr. 10/2001, art. 1, art. 7, art. 9, art. 16
Legea nr. 247/2005, Titlul VII
Prin
art. 16 alin.1 și alin.2 din Legea nr.247/2005(Titlul VII), legiuitorul
face distincție între notificările deja soluționate la data
intrării în vigoare a legii prin consemnarea unor sume ce urmează a
se acorda ca despăgubire, ipoteză a alin.1 al textului și cele
care nu au fost soluționate în atare modalitate până la data
respectivă și despre care se arată că vor fi predate
secretariatului comisiei centrale, însoțite de dispozițiile
entităților învestite cu soluționarea notificărilor,
conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor,
ipoteză a alin.2 al textului art. 16.
În
cazul în care o notificare a fost soluționată anterior intrării
în vigoare a legii, însă dispoziția nu a rămas definitivă,
fiind atacată în instanță, ceea ce urmează a se preda
secretariatului comisiei centrale este dispoziția definitivă,
emisă în baza hotărârii judecătorești, fiind aplicabile
dispozițiile alin.1 ale art. 16, în sensul că, în situația
dată, și instanța de judecată poate stabili cuantumul
despăgubirilor cuvenite beneficiarilor legii speciale de reparație.
Legea
nr.247/2005 include în noțiunea de „despăgubire”, echivalentul
bănesc al bunului preluat abuziv și imposibil de restituit în
natură ori față de care sunt inoperabile celelalte
modalități de dezdăunare. Rezultă astfel că
echivalentul bănesc reprezintă o modalitate de dezdăunare
prevăzută de legea specială de reparație în varianta
actuală.
ICCJ, Secția I-a Civilă, decizia civilă nr. 7880
din 4 noiembrie 2011
Reclamantul C.N. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului
Alba Iulia, prin primar, anularea dispoziției nr. 591/2004 emisă de
pârâtă și obligarea acesteia la restituirea în natură,
prin echivalent, a terenului în suprafață de 2.746 mp, expropriat
prin Decretul 213/1980 sau acordarea de despăgubiri pentru acest teren, la
prețul de circulație.
Prin
sentința civilă nr. 1643/2005, Tribunalul Alba a respins
acțiunea reclamantului, reținând că acesta este
îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, conform Legii
nr. 10/2001. Cum la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 nu mai
există terenuri disponibile, măsurile reparatorii urmează a fi
stabilite sub forma despăgubirilor, al căror cuantum urmează a
fi determinat de Comisia Centrală, potrivit Titlului VII din Legea nr.
247/2005.
Reclamantul
a declarat apel împotriva acestei sentințe, arătând că este
posibilă restituirea în natură a imobilului, în vecinătatea
terenului în litigiu existând terenuri care nu au fost revendicate și care
i-ar putea fi atribuite.
Prin
decizia civilă nr. 170/A/2006, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul
reclamantului, a desființat sentința atacată și a dispus
trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, reținând că
prima instanță nu a examinat fondul litigiului, în sensul că
aceasta nu a analizat temeinicia și legalitatea dispoziției
atacate, raportat la motivele invocate de reclamant, considerând că
potrivit Legii nr. 10/2001, altă instituție este îndrituită
să verifice cuantumul despăgubirilor. Raportul juridic dintre
părți s-a născut sub imperiul Legii nr. 10/2001, iar
împrejurarea că ulterior a apărut o modificare a acestei legi nu
influențează cu nimic asupra legii aplicabile.
Împotriva
acestei decizii pârâta a declarat recurs, admis prin decizia civilă nr.
797 din 30 ianuarie 2007 a Înaltei Curții de Casație și
Justiție, care a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare
instanței de apel.
Instanța
de recurs a reținut că, față de prevederile art. 5, art.6
și art.16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, despăgubirile pentru
imobilele care nu mai pot fi restituite în natură se acordă potrivit
legii speciale, astfel că se impunea ca instanța de apel să
analizeze pe fond apelul.
Prin
decizia civilă 177/A din 26 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova,
Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie a
admis apelul reclamantului, a schimbat sentința atacată, în sensul
că a admis acțiunea acestuia și a anulat parțial
dispoziția emisă de Primarul Municipiului Alba Iulia numai sub
aspectul măsurilor reparatorii la care era îndreptățit
reclamantul, respectiv, despăgubirile bănești în cuantum de
396.538 lei RON, urmând ca dispoziția și documentația
aferentă să fie înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor.
Instanța
de apel a reținut că prin dispoziția emisă de Primarul
municipiului Alba Iulia a fost respinsă cererea formulată de
reclamant, de restituire în natură a imobilului înscris în Cf 5116 Alba
Iulia, terenul fiind ocupat de blocuri, alei și zone verzi și s-a
stabilit ca valoare echivalentă suma de 1.570.117.440 lei ROL, în limita
căreia s-a dispus acordarea de titluri de valoare nominală folosite
exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societățile
comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de
opțiunea reclamantului.
Instanța
a mai reținut că, prin decizia nr. 52/2007 dată de ÎCCJ în
recurs în interesul legii, s-a statuat că „prevederile cuprinse în art. 16
și urm. din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă
pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică
deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii,
contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost
modificată prin Legea nr. 247/2005”, iar dispoziția atacată de
reclamant a fost emisă anterior Legii nr. 247/2005, astfel încât cererea
acestuia se impune a fi analizată atât sub aspectul măsurilor
reparatorii, cât și sub aspectul cuantumului acestora.
Prin
decizia de casare s-a statuat că imobilul în litigiu nu poate fi restituit
în natură, așa încât, raportat la prevederile art. 315 alin. 1
C.proc.civ., instanța de apel a constatat că reclamantul este
îndreptățit numai la măsuri reparatorii prin echivalent.
Potrivit art. 1 alin. 2 teza a doua din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost
modificat prin Legea nr. 247/2005, „măsurile reparatorii prin echivalent
vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de
către entitatea investită potrivit prezentei legi cu
soluționarea notificării, cu acordul persoanei
îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile
prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății
despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.”
În ce
privește compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, s-a
constatat că la soluționarea în fond, pârâta a arătat că nu
deține astfel de bunuri sau servicii, iar în rejudecarea apelului, pârâta
a depus adresa nr. 80680/2010 prin care a arătat că nu deține
bunuri și/sau servicii care pot fi oferite în compensare, conform Legii
nr. 10/2010 și a anexat lista și procesul verbal de afișare.
Cu
privire la despăgubiri, instanța de apel a reținut că în
cursului judecării la fond a acțiunii de față, s-a efectuat
o expertiză tehnică, prin care s-a stabilit că valoarea de
circulație a terenului este de 396.538 lei RON, sumă care nu a fost
contestată de părți, acestea arătând că nu au
obiecțiuni la expertiză.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Alba Iulia,
arătând că instanța de apel a procedat la o greșită
interpretare a dispozițiilor art.11 alin.8 și alin.9 din Legea
nr.10/2001, în sensul că atât în forma inițială cât și în
forma actuală, textul legal exclude acordarea despăgubirilor
bănești pentru imobilele ce au trecut în proprietatea statului prin
expropriere.
Pârâta
mai arată că pentru această categorie de imobile modalitatea de
restituire este aceea a acordării titlurilor de valoare nominală
folosite exclusiv în procesul de privatizare, acțiuni la
societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital ori
prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de
către deținător, dacă se dau eficiență
dispozițiilor art. 11 alin.8 al Legii nr.10/2001 în format vechi, sau doar
compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent sau despăgubiri
acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și
plată a despăgubirilor, dacă se dă eficiență
dispozițiilor aceluiași articol în varianta actuală.
Pârâta
precizează că, având în vedere că nu are posibilitatea
compensării imobilului preluat cu alte bunuri sau servicii, singura
modalitate de a dezdăuna pe reclamant fiind acordarea despăgubirilor
în condițiile legii speciale și nicidecum acordarea de
despăgubiri bănești, astfel cum în mod greșit a fost
obligată.
Recursul
este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:
Potrivit
prevederilor art.1 alin.1, art.7 și art.9 din Legea nr.10/2001 se
instituie principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor
preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice
alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum
și cele preluate de stat în baza Legii nr.139/1940 asupra
rechizițiilor.
Pe cale
de excepție, dacă această măsură nu este posibilă
ori este expres înlăturată de la aplicare, se va proceda la acordarea
celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, respectiv
compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de
deținător, cu acordul persoanei îndreptățite, sau
propunerea de acordare de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea
nr.247/2005, atunci când măsura compensării nu este posibilă sau
aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Prin
art. 16 alin.1 și art.2 din Legea nr.247/2005 (Titlul VII), legiuitorul
face distincție între notificările deja soluționate la data
intrării în vigoare a legii prin consemnarea unor sume ce urmează a
se acorda ca despăgubire, ipoteză a alin.1 al textului, și cele
care nu au fost soluționate în atare modalitate până la data
respectivă și despre care se arată că vor fi predate
secretariatului comisiei centrale, însoțite de dispozițiile
entităților învestite cu soluționarea notificărilor,
conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor,
ipoteză a alin.2 al textului art. 16.
În
cazul în care o notificare a fost soluționată anterior intrării
în vigoare a legii, însă dispoziția prin care aceasta a fost
soluționată nu a rămas definitivă, fiind atacată în
instanță, ceea ce urmează a se preda secretariatului comisiei
centrale este dispoziția definitivă, emisă în baza
hotărârii judecătorești, fiind aplicabile dispozițiile
alin.1 ale art. 16, în sensul că în situația dată și
instanța de judecată poate stabili cuantumul despăgubirilor
cuvenite beneficiarilor legii speciale de reparație.
Or, în
speță, notificarea reclamantului, soluționată nefavorabil
prin dispoziția nr.591/2004, de către Primarul municipiului Alba
Iulia, deși anterioară Legii nr.247/2005, nu a rămas
definitivă, fiind atacată în instanță de către
reclamant, urmând ca secretariatului comisiei centrale să-i fie
transmisă dispoziția definitivă, emisă în baza
hotărârii judecătorești.
Prin
urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile alin.1 al art. 16, în sensul
că în situația dată, instanța de judecată poate
stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite persoanei
îndreptățite, lucru care în cauză s-a realizat pe baza
raportului de expertiză efectuat cu prilejul cercetării pe fond,
necontestat de vreuna dintre părți.
Cum
prin decizia de casare a Înaltei Curți s-a statuat, cu putere de lucru
judecat, că imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură, iar
din probele administrate în cauză a rezultat că pârâta nu deține
bunuri sau servicii pe care să le poată oferi reclamantului, cu titlu
de despăgubire, pentru bunul preluat în mod abuziv de stat, singura
modalitatea de despăgubire a rămas cea în echivalent bănesc,
prin raportare la concluziile raportului de expertiză sus-menționat.
Este
adevărat că art.11 alin.8 din Legea nr.10/2001 în varianta
inițială, prevedea că „pentru situațiile prevăzute la
alin.2, alin.3 și alin.4 măsurile reparatorii prin echivalent constau
în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul
de privatizare sau în acțiuni la societăți comerciale
tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea
persoanei îndreptățite”.
Însă
textul legal arătat a fost modificat prin Titlul I art.1 pct.30 din Legea
nr.247/2005, varianta actuală statuând că „în situațiile
prevăzute la alin. 2, alin.3 și alin.4 măsurile reparatorii prin
echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în
echivalent de către entitatea învestită, potrivit prezentei legi, cu
soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite
sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul
de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor
preluate în mod abuziv”.
În
atare situație, măsurile reparatorii prin echivalent sunt cele
existente în cadrul normativ la momentul soluționării pricinii, iar
nu cele de la data emiterii dispoziției, care nici nu ar mai putea fi
valorificate(acțiuni, titluri de valoare nominală), având în vedere
modificările intervenite sub aspectul normelor de drept material aplicabil
raportului juridic de față.
Legea
nr.247/2005 include în noțiunea de „despăgubire” echivalentul
bănesc al bunului preluat abuziv și imposibil de restituit în
natură ori față de care sunt inoperabile celelalte
modalități de dezdăunare.
Astfel,
art.3 lit.h din Titlul VII, statuează că „titlurile de plată
sunt certificate emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților, în numele și pe seama statului român, care
încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor
asupra statului român, de a primi, în numerar, o sumă maximă de
500.000 lei. Sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în
două tranșe, pe parcursul a 2 ani, calculați cu începere de la
data emiterii titlului de plată, până la concurența sumei de
500.000 lei, chiar dacă valoarea titlurilor de despăgubire
depășește această sumă. Sumele aferente
despăgubirilor în numerar de maxim 250.000 lei se vor plăti într-o
singură tranșă. Despăgubirile în numerar mai mari de
250.000 lei dar până la 500.000 lei se vor plăti astfel:prima
tranșă a despăgubirilor în numerar va fi în cuantum de 250.000
lei, cea de-a doua tranșă a despăgubirilor va fi reprezentată
de diferența între cuantumul total al despăgubirilor în numerar
și suma de 250.000 lei. Suma de până la 500.000 lei urmează a se
acorda pentru fiecare dosar de despăgubire, cu mențiunea ca în
ipoteza în care obiectul cererilor de restituire, deși identic, a fost
disjuns, pretențiile de restituire fiind soluționate de
entități diferite, dosarele respective se vor conexa, socotindu-se a
fi un singur dosar de despăgubire”.
Rezultă
că echivalentul bănesc reprezintă o modalitate de
dezdăunare prevăzută de legea specială de reparație în
varianta actuală, aplicabilă în cauză, astfel încât criticile
pârâtei sub acest aspect nu pot fi primite.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin.1
C.proc.civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.