ÎCCJ, decizie (scj.ro #82044)

Dreptul la măsuri reparatorii, prevăzut de

dispozițiile Legii nr. 10/2001, al persoanelor îndreptățite,

care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 pentru

imobilele preluate abuziv și înstrăinate legal. Depunerea

notificării după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr.

247/2005.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Drept de proprietate privată. Imobil

preluat abuizv. Desăgubiri acordate în temeiul Legii nr. 112/1995.

Măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Termenul stabilit

de lege pentru depunerea notificării. Sancțiunea decăderii din

dreptul de a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001.

Index alfabetic :

Drept civil.

-

Despăgubiri primite în baza Legii nr.

112/1995.

-

Notificare formulată în baza Legii nr.

10/2001.

-

Depășirea termenului

prevăzut de lege.

-

Sancțiunea decăderii.

Legea nr. 10/2001 :

art. 20 alin.(2); art. 22 alin. (1), alin.(5)

Dreptul la măsurile reparatorii

al persoanelor îndreptățite, care au primit despăgubiri în

condițiile Legii nr. 112/1995 pentru imobilele preluate abuziv și

care au fost vândute cu respectarea  prevederilor acestei legi până

la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, era reglementat și de dispozițiile

Legii nr. 10/2001, în forma inițială – art. 19 alin.(2).

Acest text, care după

republicare a devenit art. 20 alin.(2), a fost modificat prin Legea nr.

247/2005, iar modificările aduse  au clarificat  noțiunea

de „valoare corespunzătoare” a imobilelor preluate abuziv de stat existentă

în conținutul textului, pentru corecta soluționare a

notificărilor formulate de persoanele îndreptățite în termenul

legal.

Legea nr. 247/2005, de modificare și completare a Legii nr. 10/2001, nu

reglementează prin art. 19 alin.(2) un drept nou, distinct de cel

inițial și deci, nu modifică dispozițiile art. 22 din Legea

nr. 10/2001, în forma inițială, privitoare la termenul de depunere a

notificării.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia civilă

nr.

7900 din 22 noiembrie 2007

Prin sentința civilă nr. 1424 din

21 noiembrie 2006, Tribunalul Sibiu a respins acțiunea formulată de

reclamanta M.V. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Sibiu.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că Legea nr. 10/2001, în forma inițială

a prevăzut dreptul persoanelor îndreptățite, care au optat

pentru despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 și ale

căror imobile au fost vândute, de a solicita măsuri reparatorii prin

echivalent pentru valoarea corespunzătoare a întregului imobil - teren

și construcții, constând în diferența dintre valoarea

încasată și valoarea corespunzătoare a imobilului, (art. 19

alin.(2) din lege).

Fără a face distincție

dacă s-a încasat sau nu plafonul maxim prevăzut de Legea nr.

112/1995, textul legii stabilea neechivoc că diferențele se

acordă raportat la valoarea corespunzătoare a întregului imobil,

valoare care, fără a fi plafonată, nu putea fi alta decât

valoarea lui de piață, cum, de altfel, s-a interpretat și

procedat constant în practica judiciară.

Modificarea adusă art. 19 prin Legea

nr. 247/2005 nu face decât să clarifice acest aspect, explicând

noțiunea de „valoare corespunzătoare”, și nicidecum nu

reglementează un nou drept, distinct de cel inițial.

Acordarea oricăror măsuri

reparatorii, în condițiile Legii nr. 10/2001, a fost

condiționată de notificarea adresată în termen legal, conform

art. 21 din lege, sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în

justiție astfel de măsuri, condiție care nu a suferit modificări

prin Legea nr. 247/2005 și nici nu s-a prevăzut o prorogare de termen

pentru depunerea notificării.

Or, reclamanta M.V. nu a solicitat

vreo diferență de despăgubiri în termenul legal, singura

notificare fiind cea înregistrată la data de 20 septembrie 2005, cu mult

peste data limită de 14 februarie 2002, stabilită în urma

prelungirilor.

Prin decizia nr. 134/A din 18 aprilie 2007,

Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de reclamanta M.V., a

schimbat sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea

reclamantei și a obligat pârâtul Primarul Municipiului Sibiu să

emită dispoziție motivată, prevăzută de art. 20

alin.(2) și alin.(3) din Legea nr. 10/2001, în vederea acordării în

favoarea reclamantei a diferenței de despăgubiri dintre

valoarea  încasată conform Legii nr. 112/1995, actualizată cu

indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a

imobilelor, stabilită potrivit standardelor  internaționale de

evaluare, urmând  procedura prevăzută de art. 20 alin.(3) din

Legea nr. 10/2001.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de apel a reținut, în esență,

următoarele:

Prin art. 20 alin.(2) din Legea nr.

10/2001, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, se

reglementează un drept la diferența de despăgubire și nu

doar posibilitatea de a solicita măsuri reparatorii, așa cum este

înscrisă în  alin. (1) al aceluiași text de lege.

Acest drept este asigurat în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a despăgubirilor și atâta timp cât astfel de dispoziții speciale

au fost stabilite abia prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu se poate

susține că un atare drept ar fi trebuit exercitat până la data

de 14 februarie 2002, sub sancțiunea decăderii.

Ipotezele în care era necesară

formularea unei notificări, în termenul inițial prevăzut de

Legea nr. 10/2001, sunt cele din alin. (4) al art. 20, care sunt clare și

limitativ prevăzute, și nu se circumscriu speței de

față.

S-a concluzionat că, modificarea

adusă prin Legea nr. 247/2005 reglementează un drept distinct pentru

obținerea diferenței de despăgubiri, ca drept nou,

față de care nu se poate reține că operează

sancțiunea decăderii pentru nedepunerea notificării în termenul

inițial, respectiv până la data de 14 februarie 2002.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

Primarul Municipiului Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304

pct. 9 C.proc.civ.

Pârâtul a arătat că modificarea

adusă art. 19, prin Legea nr. 247/2005, nu face decât să clarifice

modul de acordare a  măsurilor reparatorii prin echivalent pentru

imobilul, ce a fost vândut în condițiile Legii nr. 112/1995. Acordarea

oricăror măsuri reparatorii, prevăzute de Legea nr. 10/2001, a

fost  condiționată de notificarea prealabilă adresată

în termen legal, conform art. 21 din lege, sub sancțiunea pierderii dreptului

de a  solicita în  justiție astfel de măsuri.

Cum reclamanta M.V. nu  a solicitat

vreo diferență de despăgubiri în  termenul legal, singura

notificare fiind cea înregistrată la data de 20 septembrie 2005, cu mult

peste data limită, stabilită în urma prelungirilor succesive, operează,

în cauză, sancțiunea decăderii din dreptul la acțiune în

temeiul Legii nr. 10/2001.

În consecință, s-a arătat

că reclamanta este decăzută din dreptul de a solicita acordarea

de măsuri reparatorii prevăzute de art. 19 alin.(2) din Legea nr.

10/2001, republicată.

Examinând decizia recurată în raport

de motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C.proc.civ., instanța a constatat următoarele:

Primarul Municipiului Sibiu critică

decizia recurată pentru nelegalitate, ca fiind  dată cu aplicarea

greșită a prevederilor art. 19 alin.(2) și art. 22 din Legea nr.

10/2001, republicată, în sensul că Legea nr. 247/2005, de modificare

și completare a Legii nr. 10/2001, nu reglementează prin art. 19

alin.(2) un drept nou, distinct de cel inițial, și că prin

același act normativ nu s-au modificat dispozițiile art. 22 din Legea

nr. 10/2001, în forma inițială, privitoare la termenul de depunere a

notificării.

Critica este întemeiată, deoarece

instanța de apel, soluționând cauza, a aplicat greșit aceste

dispoziții legale.

Astfel, dreptul la măsurile

reparatorii al persoanelor îndreptățite, care au primit

despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 pentru imobilele

preluate abuziv și care au fost vândute cu respectarea  prevederilor

acestei legi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, era

reglementat și de dispozițiile Legii nr. 10/2001, în forma

inițială – art. 19 alin.(2), devenit art. 20.

De aceea, prin modificările aduse

Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, nu este reglementat un drept nou în

favoarea persoanelor îndreptățite  (art. 20 din Legea nr.

10/2001, republicată), așa cum greșit s-a reținut prin

decizia atacată.

Art. 19 alin.(2) din lege prevede că,

„ în cazul în care persoana îndreptățită a optat pentru

despăgubiri și imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor

Legii nr. 112/1995 până la intrarea în vigoare a acestei legi, persoana

îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin

echivalent pentru valoarea corespunzătoare a întregului imobil, teren

și construcții….” .

Acest text, care după republicare a

devenit art. 20 alin.(2), a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, iar

modificările aduse  au clarificat  noțiunea de „valoare

corespunzătoare” a imobilelor preluate abuziv de stat existentă în

conținutul textului, pentru corecta soluționare a notificărilor

formulate de persoanele îndreptățite în termenul legal.

In această situație, nelegal a

reținut instanța de apel că, prin modificarea adusă Legii

nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, se reglementează un drept nou, față

de care nu se poate  reține că operează sancțiunea

decăderii pentru nedepunerea notificării în termenul prevăzut de

Legea nr. 10/2001, așa cum a fost prelungit ulterior, constatând implicit

că notificarea formulată de reclamanta M.V. la 20.09.2005 nu este

tardivă.

Obligația persoanei

îndreptățite de a notifica persoana juridică

deținătoare, termenul în care poate fi sesizată unitatea

deținătoare și momentul de la care se calculează acest

termen, sunt stabilite de art. 22 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Potrivit acestui text, persoana

îndreptățită notifică în termen de 6 luni, de la data

intrării în vigoare a legii, persoana  juridică

deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.

Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv, cu câte 3 luni, prin O.U.G. nr.

109/2001 și prin nr. O.U.G. nr. 745/2001.

Prin urmare, termenul pentru formularea

notificării este de 12 luni  și se calculează de la data de

14  februarie 2001, când legea a intrat în vigoare, expirând la data de 14

februarie 2002.

Articolul 22 alin.(5) din Legea nr. 10/2001

prevede că  nerespectarea acestui termen atrage pierderea dreptului

de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin

echivalent. Față de aceste prevederi, termenul stabilit de art. 22

alin.(1) din lege este de decădere, iar aceste dispoziții din Legea

nr. 10/2001 nu au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, astfel că

notificarea formulată de reclamantă la 20.09.2005 este tardivă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte,

constatând că decizia  recurată a fost dată cu aplicare

greșită a dispozițiilor art. 20 alin.(2) și art. 22

alin.(1) și alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, în temeiul

art. 314 C.proc.civ., a admis recursul declarat de Primarul Municipiului Sibiu,

a casat decizia recurată și, rejudecând apelul declarat de reclamanta

M.V. împotriva sentinței primei instanțe, în baza art. 296

C.proc.civ., l-a respins.