ÎCCJ, decizie (scj.ro #82044)

Dreptul la măsuri reparatorii, prevăzut de dispozițiile Legii nr. 10/2001, al persoanelor îndreptățite, care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 pentru imobilele preluate abuziv și înstrăinate legal. Depunerea notificării după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005. Cuprins pe materii : Drept civil. Drept de proprietate privată. Imobil preluat abuizv. Desăgubiri acordate în temeiul Legii nr. 112/1995. Măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Termenul stabilit de lege pentru depunerea notificării. Sancțiunea decăderii din dreptul de a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001. Index alfabetic : Drept civil. - Despăgubiri primite în baza Legii nr. 112/1995.

- Notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001. - Depășirea termenului prevăzut de lege. - Sancțiunea decăderii. Legea nr. 10/2001 : art. 20 alin.(2); art. 22 alin. (1), alin.(5) Dreptul la măsurile reparatorii al persoanelor îndreptățite, care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 pentru imobilele preluate abuziv și care au fost vândute cu respectarea prevederilor acestei legi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, era reglementat și de dispozițiile Legii nr. 10/2001, în forma inițială – art. 19 alin.(2). Acest text, care după republicare a devenit art. 20 alin.(2), a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, iar modificările aduse au clarificat noțiunea de „valoare corespunzătoare” a imobilelor preluate abuziv de stat existentă în conținutul textului, pentru corecta soluționare a notificărilor formulate de persoanele îndreptățite în termenul legal.

Legea nr. 247/2005, de modificare și completare a Legii nr. 10/2001, nu reglementează prin art. 19 alin.(2) un drept nou, distinct de cel inițial și deci, nu modifică dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, privitoare la termenul de depunere a notificării. ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 7900 din 22 noiembrie 2007 Prin sentința civilă nr. 1424 din 21 noiembrie 2006, Tribunalul Sibiu a respins acțiunea formulată de reclamanta M.V. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Sibiu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că Legea nr. 10/2001, în forma inițială a prevăzut dreptul persoanelor îndreptățite, care au optat pentru despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 și ale căror imobile au fost vândute, de a solicita măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea corespunzătoare a întregului imobil - teren și construcții, constând în diferența dintre valoarea încasată și valoarea corespunzătoare a imobilului, (art. 19 alin.(2) din lege). Fără a face distincție dacă s-a încasat sau nu plafonul maxim prevăzut de Legea nr. 112/1995, textul legii stabilea neechivoc că diferențele se acordă raportat la valoarea corespunzătoare a întregului imobil, valoare care, fără a fi plafonată, nu putea fi alta decât valoarea lui de piață, cum, de altfel, s-a interpretat și procedat constant în practica judiciară.

Modificarea adusă art. 19 prin Legea nr. 247/2005 nu face decât să clarifice acest aspect, explicând noțiunea de „valoare corespunzătoare”, și nicidecum nu reglementează un nou drept, distinct de cel inițial. Acordarea oricăror măsuri reparatorii, în condițiile Legii nr. 10/2001, a fost condiționată de notificarea adresată în termen legal, conform art. 21 din lege, sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție astfel de măsuri, condiție care nu a suferit modificări prin Legea nr. 247/2005 și nici nu s-a prevăzut o prorogare de termen pentru depunerea notificării. Or, reclamanta M.V. nu a solicitat vreo diferență de despăgubiri în termenul legal, singura notificare fiind cea înregistrată la data de 20 septembrie 2005, cu mult peste data limită de 14 februarie 2002, stabilită în urma prelungirilor.

Prin decizia nr. 134/A din 18 aprilie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de reclamanta M.V., a schimbat sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul Primarul Municipiului Sibiu să emită dispoziție motivată, prevăzută de art. 20 alin.(2) și alin.(3) din Legea nr. 10/2001, în vederea acordării în favoarea reclamantei a diferenței de despăgubiri dintre valoarea încasată conform Legii nr. 112/1995, actualizată cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilelor, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare, urmând procedura prevăzută de art. 20 alin.(3) din Legea nr. 10/2001.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin art. 20 alin.(2) din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, se reglementează un drept la diferența de despăgubire și nu doar posibilitatea de a solicita măsuri reparatorii, așa cum este înscrisă în alin. (1) al aceluiași text de lege. Acest drept este asigurat în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor și atâta timp cât astfel de dispoziții speciale au fost stabilite abia prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu se poate susține că un atare drept ar fi trebuit exercitat până la data de 14 februarie 2002, sub sancțiunea decăderii. Ipotezele în care era necesară formularea unei notificări, în termenul inițial prevăzut de Legea nr. 10/2001, sunt cele din alin. (4) al art. 20, care sunt clare și limitativ prevăzute, și nu se circumscriu speței de față.

S-a concluzionat că, modificarea adusă prin Legea nr. 247/2005 reglementează un drept distinct pentru obținerea diferenței de despăgubiri, ca drept nou, față de care nu se poate reține că operează sancțiunea decăderii pentru nedepunerea notificării în termenul inițial, respectiv până la data de 14 februarie 2002. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primarul Municipiului Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C.proc.civ. Pârâtul a arătat că modificarea adusă art. 19, prin Legea nr. 247/2005, nu face decât să clarifice modul de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul, ce a fost vândut în condițiile Legii nr. 112/1995. Acordarea oricăror măsuri reparatorii, prevăzute de Legea nr. 10/2001, a fost condiționată de notificarea prealabilă adresată în termen legal, conform art. 21 din lege, sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție astfel de măsuri.

Cum reclamanta M.V. nu a solicitat vreo diferență de despăgubiri în termenul legal, singura notificare fiind cea înregistrată la data de 20 septembrie 2005, cu mult peste data limită, stabilită în urma prelungirilor succesive, operează, în cauză, sancțiunea decăderii din dreptul la acțiune în temeiul Legii nr. 10/2001. În consecință, s-a arătat că reclamanta este decăzută din dreptul de a solicita acordarea de măsuri reparatorii prevăzute de art. 19 alin.(2) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Examinând decizia recurată în raport de motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., instanța a constatat următoarele: Primarul Municipiului Sibiu critică decizia recurată pentru nelegalitate, ca fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 19 alin.(2) și art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, în sensul că Legea nr. 247/2005, de modificare și completare a Legii nr. 10/2001, nu reglementează prin art. 19 alin.(2) un drept nou, distinct de cel inițial, și că prin același act normativ nu s-au modificat dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, privitoare la termenul de depunere a notificării. Critica este întemeiată, deoarece instanța de apel, soluționând cauza, a aplicat greșit aceste dispoziții legale.

Astfel, dreptul la măsurile reparatorii al persoanelor îndreptățite, care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 pentru imobilele preluate abuziv și care au fost vândute cu respectarea prevederilor acestei legi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, era reglementat și de dispozițiile Legii nr. 10/2001, în forma inițială – art. 19 alin.(2), devenit art. 20. De aceea, prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, nu este reglementat un drept nou în favoarea persoanelor îndreptățite (art. 20 din Legea nr. 10/2001, republicată), așa cum greșit s-a reținut prin decizia atacată.

Art. 19 alin.(2) din lege prevede că, „ în cazul în care persoana îndreptățită a optat pentru despăgubiri și imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 până la intrarea în vigoare a acestei legi, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții….” . Acest text, care după republicare a devenit art. 20 alin.(2), a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, iar modificările aduse au clarificat noțiunea de „valoare corespunzătoare” a imobilelor preluate abuziv de stat existentă în conținutul textului, pentru corecta soluționare a notificărilor formulate de persoanele îndreptățite în termenul legal.

In această situație, nelegal a reținut instanța de apel că, prin modificarea adusă Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, se reglementează un drept nou, față de care nu se poate reține că operează sancțiunea decăderii pentru nedepunerea notificării în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, așa cum a fost prelungit ulterior, constatând implicit că notificarea formulată de reclamanta M.V. la 20.09.2005 nu este tardivă. Obligația persoanei îndreptățite de a notifica persoana juridică deținătoare, termenul în care poate fi sesizată unitatea deținătoare și momentul de la care se calculează acest termen, sunt stabilite de art. 22 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, republicată. Potrivit acestui text, persoana îndreptățită notifică în termen de 6 luni, de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.

Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv, cu câte 3 luni, prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin nr. O.U.G. nr. 745/2001. Prin urmare, termenul pentru formularea notificării este de 12 luni și se calculează de la data de 14 februarie 2001, când legea a intrat în vigoare, expirând la data de 14 februarie 2002. Articolul 22 alin.(5) din Legea nr. 10/2001 prevede că nerespectarea acestui termen atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Față de aceste prevederi, termenul stabilit de art. 22 alin.(1) din lege este de decădere, iar aceste dispoziții din Legea nr. 10/2001 nu au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, astfel că notificarea formulată de reclamantă la 20.09.2005 este tardivă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost dată cu aplicare greșită a dispozițiilor art. 20 alin.(2) și art. 22 alin.(1) și alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, în temeiul art. 314 C.proc.civ., a admis recursul declarat de Primarul Municipiului Sibiu, a casat decizia recurată și, rejudecând apelul declarat de reclamanta M.V. împotriva sentinței primei instanțe, în baza art. 296 C.proc.civ., l-a respins.