ÎCCJ, decizie (scj.ro #81717)

Măsuri reparatorii prin echivalent acordate în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru un bun imobil confiscat de stat. Despăgubiri solicitate în temeiul Legii nr. 221/2009 pentru același bun. Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Respingerea acțiunii. Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.

Index alfabetic : despăgubiri materiale - imobil confiscat Legea nr. 10/2001 Legea nr. 221/2009, art. 5 lit. b Din analiza dispozițiilor art.5 lit.b) din Legea nr.221/2009 rezultă că, pentru a beneficia de despăgubirile prevăzute de Legea nr.221/2009 trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: reclamantul să aibă calitatea de persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, calitatea de soț, sau calitatea de descendent al unei astfel de persoane, până la gradul al II-lea inclusiv și bunurile pentru care se solicită despăgubirea să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001.

Art.5 alin.(5) din Legea nr.221/2009 nu conține prevederi privitoare la caracterul subordonabil, sau la subsidiaritatea Legii nr. 10/2001, în raport cu Legea nr.221/2009, ci reflectă tocmai principiul neacordării unei duble reparații. În accepțiunea corectă a acestui text, acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin.(1) lit.b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, astfel că aplicarea Legii nr.221/2009 este prioritară, doar în ipoteza în care, notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru obținerea acelorași despăgubiri, nu s-a soluționat.

Secția I civilă, decizia nr.710 din 7 februarie 2012 Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Covasna la data de 5 mai 2010, reclamantul J.L.M., în calitate de descendent gr.I al defunctului său tată (J.L.) a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să se constate că imobilul înscris în CF nr.23302 provenit din conversia CF nr.l 179 Boroșneu Mic nr.top 172/2,173 teren în suprafață de 3.733 mp și casă de lemn a fost preluat în mod abuziv de către pârât, ca efect al măsurii administrative cu caracter politic ; că reclamantul este moștenitor al defunctului său tată și să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 45.000 ron, cu titlul de despăgubiri, reprezentând valoarea bunului confiscat și 93.600 lei, câștigul pe care l-ar fi putut realiza, dacă ar fi închiriat imobilul.

În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 5 lit.b) din Legea nr.221/2009, reclamantul a arătat că a solicitat despăgubiri în cuantum de 150.000.000 lei, adresându-se pe calea Legii nr.l0/2001, iar Comisia județeană pentru aplicarea acesteia a fost de acord cu suma cerută, conform procesului-verbal încheiat la data de 24.06.2002. Mai susține reclamantul că „valoarea actuală a imobilului este mai mare, în raport de rata inflației, iar conform Hotărârii nr.2/2004 a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate, acesta a fost despăgubit, în parte, cu suma de 4.000 lei, prin acordarea unui teren intravilan cu o suprafață de 0,56 ha, fiindu-i emis titlul de proprietate nr.41793/2002". Prin sentința civilă nr.l089 din 24 septembrie 2010, Tribunalul Covasna a respins acțiunea, reținând că, potrivit certificatului de moștenitor nr.222000 emis de BNP G.G., s-a constatat calitatea reclamantului de succesor al defunctului J.L.L.

(decedat la 8.04.1991), astfel cum rezultă și din dispozitivul sentinței civile nr.327/2010 a Tribunalului Covasna. S-a arătat că, prin sentința civilă sus menționată s-a reținut că reclamantul are calitatea de moștenitor al autorului J.L., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor de mai sus. Referitor la celelalte petite ale acțiunii, instanța de fond a apreciat că, astfel cum rezultă din conținut masei succesorale cuprinse în certificatul de moștenitor mai sus individualizat , imobilul înscris în CF nr.l 179 din Boroșneu Mic, A+1, cu nr. top 172/2-grădină în suprafață de 3582 mp; nr. top 173 - casă de lemn, curte în suprafață de 151 mp a fost restituit, așa încât, în raport de temeiul de drept, precizat de reclamant ca fiind art.5 lit. b) din Legea nr.221/2009, nu este îndeplinită condiția nerestituirii imobilului, astfel că acțiunea nu poate fi admisă.

Cât privește acordarea de despăgubiri în cuantum de 45.000 lei, respectiv 93.600 lei, nici aceste cereri nu sunt admisibile, având în vedere temeiul de drept al acțiunii, respectiv Legea nr.221/2009, care are un caracter special, derogatoriu de la dreptul comun, nefiind reglementată procedura acordării de despăgubiri materiale reprezentând foloasele nerealizate, instituție care se regăsește în dreptul comun.

Totodată, tribunalul a reținut că, deși în acțiunea sa, reclamantul nu a făcut referire la cel de-al doilea imobil, înscris în CF nr.412 Bita nr.ord.A+1, nr.top 213/1 compus din grădină, acesta a intrat în proprietatea Statului Român, în temeiul dispozițiilor Decretului nr.224/1951 privitor la urmărirea imobiliară pentru realizarea creanțelor statului, iar prin Dispoziția nr.57/2006 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul înscris în CF nr.357, care a fost transcris în CF nr.412-Bita, respectiv pentru construcția ce a fost demolată, dispoziția fiind înaintată Secretariatului Comisiei Centrale. În motivarea soluției de respingere a acțiunii, tribunalul a avut în vedere și împrejurarea că, reclamantul a recunoscut că i-a fost restituită și suprafața de 5.600 mp, conform titlului de proprietate nr.41793 emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Covasna.

Împotriva sentinței Tribunalului Covasna a declarat apel reclamantul, arătând că nu a contestat faptul că a primit despăgubiri parțiale pentru imobilul proprietatea autorului său, însă acestea nu sunt integrale, iar instanța nu a indicat temeiul restituirii. În ceea ce privește cel de-al doilea imobil, anume cel înscris în CF nr.412 Bita, apelantul-reclamant a susținut că acesta nu a făcut obiectul acțiunii sale și a precizat că suprafața de 5600 mp care i-a fost restituită, nu constituie decât o despăgubire parțială, nefiind despăgubit cu suma integrală menționată în procesul-verbal emis de Comisia județeană Covasna pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.

Prin decizia nr.29/Ap din 23 februarie 2011, Curtea de Apel Brașov, Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul declarat de reclamant, menținând soluția și motivarea instanței de fond, în sensul că, în conformitate cu prevederile art.5 alin.(1) lit. b) din Legea nr.221/2009, persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic pot solicita acordarea de despăgubiri, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau a obținut despăgubiri prin echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv.

Ca atare, în contextul dispoziției legale menționate și, raportat la obiectul acțiunii, instanța de apel a confirmat cele reținute de tribunal și a concluzionat că, urmând calea prevăzută de Legea nr. 10/2001, reclamantul nu este îndreptățit la o dublă despăgubire, una în temeiul actului normativ menționat, iar cealaltă, conform art.5 lit.b) din Legea nr.221/2009, cu atât mai mult cu cât nu este nici îndeplinită cerința prevăzută de articolul mai sus redat. Decizia civilă a Curții de Apel Brașov a făcut obiectul recursului declarat de reclamant, prin care acesta a susținut că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de ârt.304 pct.7 și 9 C.proc.civ., reiterând criticile din apel referitoare la despăgubirea parțială, ci nu integrală acordată.

Se invocă în recurs, împrejurarea că instanța de apel nu a avut în vedere și nu a examinat și un alt titlul de proprietate, anume nr.409490, arătându-se că, în mod eronat, motivarea instanței de apel a fost realizată în raport de înscrierile din cartea funciară, din conținutul căreia rezultă că reclamantul este proprietarul imobilului. Recurentul-reclamant și-a exprimat nemulțumirea, în sensul că nu a fost despăgubit cu suma de 110.000.000 lei, reactualizată conform indicelui ratei inflației și că instanța nu a fost avut în vedere, procesul-verbal încheiat la data de 24.06.2002 de Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, în care a fost stabilită valoarea estimată a imobilului la 150.000.000 lei.

Recurentul a solicitat totodată, ca stabilirea sumei cu care urmează a fi despăgubit să se facă printr-o expertiză tehnică judiciară, care să calculeze diferența la care este îndreptățit acesta. Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art.5 lit.b) din Legea nr.221/2009 - acesta fiind temeiul de drept al acțiunii, conform precizării formulate de reclamantul J.L.M.

la 28 mai 2010, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv (...) ". Din analiza dispozițiilor legale mai sus citate, rezultă indubitabil că, pentru a beneficia de despăgubirile prevăzute de Legea nr.221/2009 trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: - reclamantul să aibă calitatea de persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, calitatea de soț, sau calitatea de descendent al unei astfel de persoane, până la gradul al II-lea inclusiv;

- bunurile pentru care se solicită despăgubirea să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001. Cum corect au reținut ambele instanțe, în analiza raportului juridic dedus judecății, în speță, din actele depuse a rezultat că tatăl reclamantului a deținut în proprietate imobilele identificate în două cărți funciare. Astfel, un prim imobil îl reprezintă cel înscris în CF nr.1179 - Boroșneu Mic, în suprafață de 3.733 mp, compus din grădină -3582 mp, nr.top 17/2, casă de lemn și curte, în suprafață de 151 mp, nr.top 173, care a fost expropriat. Ulterior, imobilul a revenit în întregime reclamantului, iar dovada în acest sens, o reprezintă certificatul de moștenitor nr.22/2000 de BNP G.G., din conținutul acestuia rezultând că reclamantul a acceptat succesiunea, prin preluarea de bunuri mobile și imobile, masa partajabilă fiind compusă și din imobilul descris mai sus.

În raport de cele mai sus reținute este evident că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.5 lit.b) din Legea nr.221/2009, referitoare la nerestituirea imobilului, întrucât acesta a fost restituit titularilor de drept, aspect dovedit de reclamant, prin actele depuse la dosar. Sub acest aspect, este de observat că, nu sunt fondate nici criticile privind raportarea instanței la evidența existentă în cartea funciară, împrejurarea notării imobilului conform extrasului 7759/2010 făcând dovada restituirii acestuia, proprietarului de drept, nefiind îndeplinită condiția nerestituirii imobilului, astfel încât reclamantul să beneficieze de despăgubirile acordate prin Legea nr.221/2009.

Nu pot fi reținute ca fondate, nici criticile referitoare la acordarea unor despăgubiri parțiale și față de împrejurarea că, reclamantul a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și, deși în acțiunea de față, reclamantul nu a făcut referire la cel de-al doilea imobil înscris în cartea funciară nr.412 Bita, nu pot fi ignorate demersurile acestuia pentru restituirea imobilului, prin dispoziția nr.57/2006 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în conținutul adresei nr.707046/2007 emisă de Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților, această entitate precizând că dispoziția de mai sus a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale.

Fără a depăși cadrul procesual, referitor la obiectul acțiunii, privind strict imobilul față de care se cere a se acorda despăgubiri, în temeiul Legii nr.221/2009, cu respectarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, este de observat că, în cazul concret dedus judecății, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.5 lit.b) din actul normativ sus menționat. Reclamantul nu poate pretinde obținerea unor despăgubiri, în temeiul unei alte reglementări legale pentru aceleași bunuri, deci nu poate pretinde în mod legal, obținerea unei duble reparații a daunelor, sub forma pe care reclamantul, în mod nelegal o susține, anume aceea a reparației integrale și a obținerii unor daune, pentru câștigul nerealizat, mutând temeiul juridic al unei astfel de cereri, pe tărâmul dreptului comun.

Art.5 alin.(5) din Legea nr.221/2009 nu conține prevederi privitoare la caracterul subordonabil, sau la subsidiaritatea Legii nr. 10/2001, în raport cu Legea nr.221/2009, ci reflectă tocmai principiul neacordării unei duble reparații. În accepțiunea corectă a acestuia, acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin.(1) lit.b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Textul se interpretează, în sensul că, aplicarea Legii nr.221/2009 este prioritară, doar în ipoteza în care, notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru obținerea acelorași despăgubiri, nu s-a soluționat, ipoteză străină însă raportului juridic supus analizei în speță.

Răspunzând însă criticilor nefondate ale reclamantului, referitoare la neacordarea unor despăgubiri integrale este de observat că, pe tărâmul Legii nr. 10/2001, notificarea reclamantului a fost soluționată, astfel că, rațiunea promovării unei acțiuni, în același scop, bazată însă, pe dispozițiile Legii nr.221/2009, nu se justifică, tocmai pentru a se evita obținerea unei duble reparații. Cu aceste considerente, Înalta Curte a înlăturat criticile din recurs ale reclamantului referitoare la despăgubirile parțiale și a constatat imposibilitatea acordării unor diferențe solicitate de reclamant, printr-o eventuală probă, expertiză (inadmisibilă în recurs), față de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.5 lit.b) din Legea nr.221/2009.

În limitele învestirii, criticile reclamantului trebuie să analizeze chestiunile invocate și în apel, iar motivul legat de neanalizarea titlului de proprietate nr.409490, invocat direct în recurs, nu poate fi examinat de instanță sub aspectul nelegalității deciziei care se atacă. Așa fiind, este de observat că nu se identifică sub conținutul edictat de legea de procedură, motivele de nelegalitate invocate de reclamant și subsumate prevederilor art.304 pct.7 și pct.9 C.proc. civ., astfel că recursul a fost respins, ca nefondat.