ÎCCJ, decizie (scj.ro #81717)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81717) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Măsuri reparatorii

prin echivalent acordate în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru un bun imobil

confiscat de stat.  Despăgubiri solicitate în temeiul Legii nr. 221/2009

pentru același bun. Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de

lege. Respingerea acțiunii.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept

de proprietate.

Index alfabetic :

despăgubiri materiale

-

imobil

confiscat

Legea nr. 10/2001

Legea

nr. 221/2009, art. 5 lit. b

Din analiza dispozițiilor art.5

lit.b) din Legea nr.221/2009 rezultă  că, pentru a beneficia de

despăgubirile prevăzute de Legea nr.221/2009 trebuie îndeplinite

cumulativ următoarele condiții: reclamantul să aibă

calitatea de persoană care a suferit condamnări cu caracter politic

în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor

măsuri administrative cu caracter politic, calitatea de soț, sau

calitatea de descendent al unei astfel de persoane, până la gradul al

II-lea inclusiv și bunurile pentru care se solicită despăgubirea

să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut

despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001.

Art.5 alin.(5) din Legea nr.221/2009

nu conține prevederi privitoare la caracterul  subordonabil,  sau la

subsidiaritatea Legii nr. 10/2001, în raport cu Legea nr.221/2009, ci

reflectă tocmai principiul neacordării unei duble reparații.

În

accepțiunea corectă a acestui text, acordarea de despăgubiri în

condițiile

prevăzute la alin.(1) lit.b) atrage încetarea de drept a procedurilor de

soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii

nr. 10/2001, astfel că aplicarea

Legii nr.221/2009

este prioritară, doar în ipoteza în care, notificarea

formulată în temeiul

Legii nr. 10/2001 pentru obținerea

acelorași despăgubiri, nu s-a soluționat.

Secția I civilă, decizia nr.710

din 7 februarie 2012

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Covasna la data de

5 mai 2010, reclamantul

J.L.M., în calitate de descendent

gr.I

al defunctului său tată (J.L.) a chemat în judecată

Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând

să se

constate că imobilul înscris în CF nr.23302 provenit din

conversia

CF nr.l 179 Boroșneu Mic nr.top 172/2,173 teren în

suprafață de 3.733 mp și casă de lemn a fost

preluat în mod abuziv de

către

pârât, ca efect al măsurii administrative cu caracter politic

; că reclamantul este moștenitor al

defunctului său tată și să dispună

obligarea

pârâtului la plata sumei de 45.000 ron, cu titlul de

despăgubiri, reprezentând valoarea bunului confiscat și 93.600

lei,

câștigul pe care l-ar fi

putut realiza, dacă ar fi închiriat imobilul.

În motivarea acțiunii,

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 5 lit.b) din Legea

nr.221/2009, reclamantul a arătat că a solicitat despăgubiri în

cuantum de 150.000.000 lei, adresându-se pe calea Legii nr.l0/2001, iar Comisia

județeană pentru aplicarea acesteia a fost de acord cu suma

cerută, conform procesului-verbal încheiat la data de 24.06.2002.

Mai susține reclamantul că

„valoarea actuală a imobilului este

mai

mare, în raport de rata inflației, iar conform Hotărârii nr.2/2004 a

Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate, acesta a fost

despăgubit, în parte, cu suma de 4.000 lei,

prin acordarea unui teren

intravilan

cu o suprafață de 0,56 ha, fiindu-i emis titlul de proprietate

nr.41793/2002".

Prin

sentința civilă nr.l089 din 24 septembrie 2010, Tribunalul

Covasna a respins

acțiunea, reținând că, potrivit certificatului

de moștenitor nr.222000

emis de BNP

G.G.,

s-a constatat calitatea reclamantului de succesor

al defunctului J.L.L.

(decedat

la 8.04.1991), astfel cum rezultă și din dispozitivul sentinței

civile

nr.327/2010 a Tribunalului Covasna.

S-a arătat

că, prin sentința civilă sus menționată s-a

reținut că

reclamantul are

calitatea de moștenitor al autorului J.L.,

astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor de mai sus.

Referitor la celelalte petite ale

acțiunii, instanța de fond a

apreciat

că, astfel cum rezultă din conținut masei succesorale cuprinse

în certificatul de moștenitor mai sus individualizat

, imobilul

înscris în CF

nr.l 179 din Boroșneu

Mic, A+1, cu nr. top 172/2-grădină în suprafață

de 3582 mp; nr. top 173 - casă de lemn,

curte în suprafață de 151 mp a

fost restituit, așa încât,

în raport de temeiul de drept, precizat de

reclamant

ca fiind art.5 lit. b) din Legea nr.221/2009, nu este îndeplinită

condiția nerestituirii imobilului, astfel că acțiunea nu poate

fi admisă.

Cât

privește acordarea de despăgubiri în cuantum de 45.000 lei,

respectiv 93.600 lei, nici

aceste cereri nu sunt admisibile, având în

vedere temeiul de drept al

acțiunii, respectiv Legea nr.221/2009, care

are un caracter special, derogatoriu

de la dreptul comun, nefiind

reglementată

procedura acordării de despăgubiri materiale reprezentând foloasele

nerealizate, instituție care se regăsește în dreptul comun.

Totodată,

tribunalul a reținut că, deși în acțiunea sa, reclamantul

nu a făcut referire la

cel de-al doilea imobil, înscris în CF nr.412 Bita

nr.ord.A+1, nr.top 213/1 compus din grădină,

acesta a intrat în proprietatea Statului Român, în temeiul dispozițiilor

Decretului nr.224/1951 privitor la urmărirea imobiliară pentru

realizarea

creanțelor statului, iar

prin Dispoziția nr.57/2006 s-a propus acordarea

de măsuri

reparatorii în echivalent, pentru imobilul înscris în CF nr.357, care a fost

transcris în CF nr.412-Bita, respectiv pentru

construcția

ce a fost demolată, dispoziția fiind înaintată Secretariatului

Comisiei

Centrale.

În motivarea

soluției de respingere a acțiunii, tribunalul a avut în

vedere și împrejurarea că, reclamantul

a recunoscut că i-a fost restituită și suprafața de 5.600

mp, conform titlului de proprietate

nr.41793

emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor Covasna.

Împotriva sentinței

Tribunalului Covasna a declarat apel reclamantul,

arătând că nu a

contestat faptul că a primit

despăgubiri parțiale pentru imobilul proprietatea autorului său,

însă acestea nu sunt integrale, iar instanța nu a indicat temeiul

restituirii.

În ceea ce

privește cel de-al doilea imobil, anume cel înscris în CF nr.412 Bita,

apelantul-reclamant a susținut că acesta nu a făcut

obiectul acțiunii sale

și a precizat că suprafața de 5600 mp care i-a fost

restituită, nu constituie decât o

despăgubire parțială, nefiind

despăgubit

cu suma integrală menționată în procesul-verbal emis de

Comisia județeană Covasna pentru

aplicarea Legii nr. 10/2001.

Prin decizia

nr.29/Ap din 23 februarie 2011, Curtea de Apel

Brașov, Secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale a respins apelul declarat de

reclamant, menținând soluția și motivarea

instanței de fond, în sensul că, în conformitate cu prevederile art.5

alin.(1) lit. b) din Legea nr.221/2009, persoanele care au suferit

condamnări cu caracter politic sau au făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic pot solicita acordarea de despăgubiri,

reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de

condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile

respective nu i-au fost restituite sau a obținut despăgubiri prin

echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate abuziv.

Ca atare, în contextul

dispoziției legale menționate și, raportat la obiectul

acțiunii, instanța de apel a confirmat cele reținute de tribunal

și a concluzionat că, urmând calea prevăzută de Legea nr.

10/2001, reclamantul nu este îndreptățit la o dublă

despăgubire, una în temeiul actului normativ menționat, iar

cealaltă, conform art.5 lit.b) din Legea nr.221/2009, cu atât mai mult cu

cât nu este nici îndeplinită cerința prevăzută de articolul

mai sus redat.

Decizia civilă a Curții de

Apel Brașov a făcut obiectul recursului declarat de reclamant, prin

care acesta a susținut că sunt incidente motivele de nelegalitate

prevăzute de ârt.304 pct.7 și 9 C.proc.civ., reiterând criticile din

apel referitoare la despăgubirea parțială, ci nu integrală

acordată.

Se invocă în recurs,

împrejurarea că instanța de apel nu a avut în vedere și nu a

examinat și un alt titlul de proprietate, anume nr.409490,

arătându-se că, în mod eronat, motivarea instanței de apel a

fost realizată în raport de înscrierile din cartea funciară, din

conținutul căreia rezultă că reclamantul este proprietarul

imobilului.

Recurentul-reclamant și-a

exprimat nemulțumirea, în sensul că nu a fost despăgubit cu suma

de 110.000.000 lei, reactualizată conform indicelui ratei inflației

și că instanța nu a fost avut în vedere, procesul-verbal

încheiat la data de 24.06.2002 de Comisia județeană pentru aplicarea

Legii nr. 10/2001, în care a fost stabilită valoarea estimată a

imobilului la 150.000.000 lei.

Recurentul a solicitat

totodată, ca stabilirea sumei cu care urmează a fi despăgubit

să se facă printr-o expertiză tehnică judiciară, care

să calculeze diferența la care este îndreptățit acesta.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art.5

lit.b) din Legea nr.221/2009 - acesta fiind temeiul de drept al acțiunii,

conform precizării formulate de reclamantul J.L.M. la 28 mai 2010, „orice

persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei

persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al

II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3

ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la

acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor

confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii

administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a

obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii

nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv (...)

".

Din analiza dispozițiilor

legale mai sus citate, rezultă indubitabil că, pentru a beneficia de

despăgubirile prevăzute de Legea nr.221/2009 trebuie îndeplinite

cumulativ următoarele condiții:

- reclamantul să aibă

calitatea de persoană care a suferit condamnări cu caracter politic

în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor

măsuri administrative cu caracter politic, calitatea de soț, sau

calitatea de descendent al unei astfel de persoane, până la gradul al

II-lea inclusiv;

- bunurile pentru care se

solicită despăgubirea să nu fi fost restituite sau să nu se

fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.

10/2001.

Cum corect au reținut ambele

instanțe, în analiza raportului juridic dedus judecății, în

speță, din actele depuse a rezultat că tatăl reclamantului

a deținut în proprietate imobilele identificate în două cărți

funciare.

Astfel, un prim imobil îl

reprezintă cel înscris în CF nr.1179 - Boroșneu Mic, în

suprafață de 3.733 mp, compus din grădină -3582 mp, nr.top

17/2, casă de lemn și curte, în suprafață de 151 mp, nr.top

173, care a fost expropriat.

Ulterior, imobilul a revenit în

întregime reclamantului, iar dovada în acest sens, o reprezintă

certificatul de moștenitor nr.22/2000 de BNP G.G., din conținutul

acestuia rezultând că reclamantul a acceptat succesiunea, prin preluarea

de bunuri  mobile și imobile, masa partajabilă fiind compusă

și din imobilul descris mai sus.

În raport de cele mai sus

reținute este evident că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art.5 lit.b) din Legea nr.221/2009, referitoare la

nerestituirea imobilului, întrucât acesta a fost restituit titularilor de

drept, aspect dovedit de reclamant, prin actele depuse la dosar.

Sub acest aspect, este de observat

că, nu sunt fondate nici criticile privind raportarea instanței la

evidența existentă în cartea funciară, împrejurarea notării

imobilului conform extrasului 7759/2010 făcând dovada restituirii

acestuia, proprietarului de drept, nefiind îndeplinită condiția

nerestituirii imobilului, astfel încât reclamantul să beneficieze de

despăgubirile acordate prin Legea nr.221/2009.

Nu pot fi reținute ca fondate,

nici criticile referitoare la acordarea unor despăgubiri parțiale

și față de împrejurarea că, reclamantul a beneficiat de

măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și,

deși în acțiunea de față, reclamantul nu a făcut

referire la cel de-al doilea imobil înscris în cartea funciară nr.412

Bita, nu pot fi ignorate demersurile acestuia pentru restituirea imobilului,

prin dispoziția nr.57/2006 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii

în echivalent, în conținutul adresei nr.707046/2007 emisă de

Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților, această entitate

precizând că dispoziția de mai sus a fost înaintată

Secretariatului Comisiei Centrale.

Fără a depăși

cadrul procesual, referitor la obiectul acțiunii, privind strict imobilul

față de care se cere a se acorda despăgubiri, în temeiul Legii

nr.221/2009, cu respectarea principiului disponibilității ce

guvernează procesul civil, este de observat că, în cazul concret

dedus judecății, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art.5 lit.b) din actul normativ sus menționat.

Reclamantul nu poate pretinde

obținerea unor despăgubiri, în temeiul unei alte reglementări

legale pentru aceleași bunuri, deci nu poate pretinde în mod legal,

obținerea unei duble reparații a daunelor, sub forma pe care reclamantul,

în mod nelegal o susține, anume aceea a reparației integrale și

a obținerii unor daune, pentru câștigul nerealizat, mutând temeiul

juridic al unei astfel de cereri, pe tărâmul dreptului comun.

Art.5 alin.(5) din Legea nr.221/2009

nu conține prevederi privitoare la caracterul  subordonabil,  sau la

subsidiaritatea Legii nr. 10/2001, în raport cu Legea nr.221/2009, ci

reflectă tocmai principiul neacordării unei duble reparații.

În

accepțiunea corectă a acestuia, acordarea de despăgubiri în

condițiile prevăzute la alin.(1) lit.b)

atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a

notificărilor depuse potrivit Legii

nr.

10/2001, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

Textul se

interpretează, în sensul că, aplicarea Legii nr.221/2009

este prioritară, doar

în ipoteza în care, notificarea formulată în temeiul

Legii nr. 10/2001 pentru obținerea acelorași

despăgubiri, nu s-a soluționat, ipoteză străină

însă raportului juridic supus analizei în speță.

Răspunzând însă criticilor

nefondate ale reclamantului,

referitoare la

neacordarea unor despăgubiri integrale este de observat

că, pe tărâmul Legii nr. 10/2001,

notificarea reclamantului a fost

soluționată, astfel că,

rațiunea promovării unei acțiuni, în același

scop, bazată însă, pe dispozițiile

Legii nr.221/2009, nu se justifică, tocmai pentru a se evita

obținerea unei duble reparații.

Cu aceste considerente, Înalta Curte

a înlăturat criticile din recurs ale reclamantului referitoare la

despăgubirile parțiale și a constatat imposibilitatea acordării

unor diferențe solicitate de

reclamant,

printr-o eventuală probă, expertiză (inadmisibilă în

recurs),

față de

neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.5 lit.b) din Legea

nr.221/2009.

În limitele

învestirii, criticile reclamantului trebuie să analizeze

chestiunile invocate

și în apel, iar motivul legat de neanalizarea titlului de proprietate

nr.409490, invocat direct în recurs, nu poate fi examinat de instanță

sub aspectul nelegalității deciziei care se atacă.

Așa fiind, este de observat că nu se

identifică sub conținutul

edictat

de legea de procedură, motivele de nelegalitate invocate de reclamant

și subsumate prevederilor art.304 pct.7 și pct.9 C.proc.

civ., astfel că recursul a fost respins, ca

nefondat.