ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 104/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr. 1155 din 21 octombrie 2002, a respins contestația formulată de F.I. și F.V. împotriva dispoziției nr. 650 din 6 august 2001 a Primarului Municipiului Bârlad, dată în aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 215/2001, prin care s-a propus completarea în echivalent a despăgubirii acordate contestatorilor pentru imobilul construit situat în Bârlad, demolat în baza Decretului de expropriere nr. 101/1987 și s-a respins cererea persoanelor îndreptățite privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 458 mp teren aferent locuinței demolate, care a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar.

Sentința primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Iași care, prin decizia civilă nr. 3 din 14 ianuarie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de contestatori. Pentru a hotărî astfel, instanțele au avut în vedere dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 referitoare la modalitatea de despăgubire a persoanei îndreptățite al cărei imobil cu destinație de locuință nu poate fi restituit în natură (în speță aceasta fiind demolată) și dispozițiile art. 8 alin. (1) privind neincidența aceleiași legi în cazul terenurilor al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000 (în speță contestatorii fiind puși în posesia unei suprafețe de 408 mp + 90 mp teren atribuită, prin compensare, pe un alt amplasament.

Împotriva deciziei instanței de apel contestatorii au declarat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora reiterează susținerile formulate în apel vizând, pe de o parte, compunerea nelegală a completului de judecată în fața instanței de fond, și neparticiparea procurorului la dezbateri, iar pe de altă parte, nesoluționarea cererii lor de atribuire a unui alt imobil, prin compensare și neclarificarea „situației juridice și a valorii de inventar” privind imobilul. Recursul nu este fondat.

Imobilul contestatorilor, teren cu construcții, a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică – construirea unor blocuri de locuințe – în care scop locuința expropriată a fost demolată, cu plata unei despăgubiri în valoare de 80.000 lei (în anul 1987). Scopul exproprierii a fost realizat, în zonă construindu-se un ansamblu de blocuri de locuințe amplasate inclusiv pe terenul ce a aparținut reclamanților. Astfel fiind, în ceea ce privește terenul, restituirea în natură nefiind posibilă, prin Ordinul Prefectului Județului Vaslui nr. 28din 18 martie 1997 emis în baza Legii nr. 18/1991 reclamanților le-au fost atribuite, în compensare, suprafețele de teren situate în str. R., respectiv 408 + 90 mp, cum rezultă și din procesele verbale de punere în posesie nr. 12943 din 10 septembrie 1997 și nr. 12944/1997.

Ca urmare, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, sub incidența prezentei legi nu intră terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată și prin Legea nr. 1/2000. În considerarea celor ce preced și a dispozițiilor art. 1 alin. (2), respectiv alin. (2) teza II din Legea nr. 10/2001, instanțele au reținut, corect, că posibilitatea acordată persoanelor îndreptățite de a opta pentru un anumit tip de despăgubiri, expres menționate, nu echivalează cu dreptul de a alege orice bun din patrimoniul deținătorului.

În ceea ce privește construcția demolată, au fost avute în vedere dispozițiile art. 18 lit. b) și ale art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care prevăd modalitatea de stabilire a valorii construcțiilor expropriate ce nu mai există la data intrării în vigoare a legii, precum și dispozițiile art. 12 alin. (2), care îndreptățesc persoana în cauză să primească, în completarea despăgubirii primite, diferența de la valoarea actualizată a acesteia cu indicele inflației până la valoarea corespunzătoare a imobilului, modalitățile și cuantumul despăgubirilor urmând a fi reglementate prin dispozițiile speciale la care fac trimitere art. 38 și art. 40 din Legea nr. 10/2001.

În sfârșit, examinând critica vizând neparticiparea procurorului și compunerea nelegală a completului de judecată la prima instanță, curtea de apel a reținut și motivat, corect, că dispozițiile legii speciale și ale codului de procedură civilă nu prevăd obligativitatea participării procurorului în cauze de natura celei dedusă judecății și că sentința a fost dată de judecătorii care au constituit completul de judecată în fața căruia s-a dezbătut cauza în fond, între ei neregăsindu-se judecătorul ce s-ar fi pronunțat într-o cauză soluționată în contencios – administrativ urmată între aceleași părți. Față de cele ce preced recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii F.T.I. și F.I. V. împotriva deciziei nr. 3 din 14 ianuarie 2003 a Curții de Apel Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2004.