ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4658/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 265 din 04 martie 2009, Tribunalul Vaslui a respins acțiunea reclamantei C.M., prin procurator F.V., în contradictoriu cu Primarul municipiului Bârlad, privind pronunțarea unei hotărâri care să constituie actul de proprietate asupra terenului în suprafață de 289 mp situat în Bârlad, județul Vaslui. S-a reținut că, prin notificarea înregistrată la Prefectura Municipiului Vaslui sub nr. 301/2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură și despăgubiri pentru diferență, pentru imobilul situat în Bârlad, jud. Vaslui, format din locuință și teren aferent.

În urma analizării notificării, s-a constatat că reclamanta este proprietara imobilului în litigiu, format din construcții cu destinația locuință și teren în suprafață de 280 mp, trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 297 din 07 decembrie 1987. Deoarece s-a constatat că locuință a fost demolată, iar terenul în suprafață de 280 mp este ocupat de un bloc de locuințe și lucrări de sistematizare aferente, pârâtul, prin dispoziția nr. 1993 din 29 decembrie 2004, i-a propus reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare sau acțiuni în valoare de 98.882.682 lei.

Reclamanta nu a contestat această dispoziție în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prin cererea înregistrată la Primăria Municipiului Bârlad sub nr. 2059 din 24 ianuarie 2005 exprimându-și acordul cu oferta primarului referitoare la acordarea de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital în valoare de 98.882.682 lei. Ulterior, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, reclamanta a formulat o nouă notificare, înregistrată sub nr. 200/2005 prin care a solicitat restituirea în natură a terenului aferent. Primarul i-a comunicat reclamantei că imobilul respectiv a făcut obiectul dispoziției nr. 1993/2004 a Primarului Municipiului Bârlad, care i-a fost comunicată și împotriva căreia a avut posibilitatea formulării contestației în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Instanța a reținut că atât timp cât imobilul în cauză a făcut deja obiectul unei dispoziții a primarului, care nu a fost contestată și cu care reclamanta a fost de acord, aceasta nu mai poate face obiectul unei noi notificări. Prin Legea nr. 247/2005 nu s-a reglementat repunerea proprietarilor în termenul de 6 luni de formulare a notificărilor. Prin decizia civilă nr. 177 din 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul, ca nefondat. Pentru a pronunța această hotărâre, au fost avute în vedere, în esență, aceleași considerente de fapt și de drept reținute de prima instanță, cu precizarea că modificările și completările aduse Legii nr. 10/2001 nu se referă la art. 21 care prevede că înregistrarea notificării trebuie să aibă loc în termenul prevăzut de acest text de lege.

Mai mult, s-a reținut că, în cauză, nu își găsesc aplicabilitatea nici dispozițiile art. II din Legea nr. 247/2005 la care a făcut referire apelanta-reclamantă, dispoziții care reglementează posibilitatea atacării în instanță în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii a dispozițiilor având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea 10/2001, emise până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 și nevalorificate. Așa cum reiese din economia dosarului, dispoziția nr. 1993 a fost emisă în 2004 și nu a fost contestată în termenul prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 4 ianuarie 2010, reclamanta C.M.E., prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte: Pe temeiul dispozițiilor art. 304 alin. (9) C. proc.

civ., s-a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a calificat recursul declarat ca fiind apel, în condițiile în care recurenta a înțeles să invoce dispozițiile art. II din Titlul I - Modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - al Legii nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Al doilea motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 1 - instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale - din moment ce instanța anterioară a calificat în mod greșit recursul ca fiind apel, cu consecințe evidente și în privința compunerii completului de judecată.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 alin. (9) C. proc. civ. - în mod greșit, instanța de apel a calificat recursul declarat ca fiind apel - nu poate fi primită, pentru următoarele considerente: În fapt, prin notificarea înregistrată sub nr. 301/2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură, și despăgubiri pentru diferență, pentru imobilul situat în Bârlad, jud. Vaslui. S-a constatat că reclamanta este proprietara imobilului în litigiu, trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 297 din 07 decembrie 1987, respectiv că locuință a fost demolată, iar terenul în suprafață de 280 mp este ocupat de un bloc de locuințe și lucrări de sistematizare aferente.

În aceste condiții, pârâtul, prin dispoziția nr. 1993 din 29 decembrie 2004, i-a propus reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare sau acțiuni în valoare de 98.882.682 lei. Reclamanta nu a contestat această dispoziție în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, mai mult prin cererea înregistrată la Primăria Municipiului Bârlad sub nr. 2059 din 24 ianuarie 2005, aceasta și-a exprimat acordul cu oferta primarului referitoare la acordarea de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital în valoare de 98.882.682 lei. Ulterior, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, reclamanta a formulat o nouă notificare, înregistrată sub nr. 200/2005, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului aferent, respectiv o nouă acțiune în justiție întemeiată pe dispozițiile de drept substanțial ale art. 10 din Legea nr. 10/2001, modificate.

În drept, potrivit art. II din Titlul I - Modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - al Legii nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, (1) Deciziile sau dispozițiile ori, după caz, ordinele conducătorilor autorităților administrației publice centrale, având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările aduse de prezentul titlu, emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi, și nevalorificate, pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi; (2) Hotărârea pronunțată de prima instanță poate fi atacată cu recurs la curtea de apel.

Rezultă cu evidență că situația imobilului în litigiu, clarificată și redată ca atare în expunerea de motive a hotărârilor pronunțate, nu intră sub incidența dispoziției legale sus-menționate - art. 16 alin. (1), cu modificările aduse de acest titlu - întrucât nu se încadrează în ipoteza imobilelor afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate, ori social-culturale.

Pe de altă parte, pentru a valorifica dispozițiile art. II din Titlul I al Legii nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, recurenta-reclamanta trebuia să se conformeze procedurii instituite și să solicite reanalizarea dispoziția nr. 1993 din 29 decembrie 2004, în termenul prescris de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, situație care nu se regăsește în cauză - reclamanta, în fapt, a formulat o nouă notificare, respectiv un petit al acțiunii introductive de instanță, fundamentându-și noua pretenție (obligarea pârâtului să emită un titlu de proprietate pentru terenul în suprafață de 280 mp) pe dispozițiile de drept substanțial ale art. 10 din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea au fost modificate.

Cât timp litigiul dedus judecății nu s-a întemeiat la momentul învestirii pe dispozițiile legale sus-menționate, ci pe dispozițiile modificate - art. 10 din Legea nr. 10/2001 - ale legii speciale de reparație civilă, în procedura de drept comun instituită de acest act normativ, în mod corect instanța anterioară a calificat recursul declarat ca fiind apel. Al doilea motiv de recurs susținut din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 1 - instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale - nu este întemeiat, întrucât compunerea completului de judecată, în circumstanțele de fapt și de drept clarificate anterior, a respectat dispozițiile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, pe temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va r espinge, ca nefondat, recursul reclamantei C.M.E. împotriva deciziei nr. 177 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.M.E. împotriva deciziei nr. 177 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2010.