ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3151/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3151/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față :

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele :

data de 4 iunie 2007 Tribunalul Maramureș, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea introductivă astfel cum a fost precizată,

formulată de reclamanții

A.M.R. și SC O. SRL Baia Mare în contradictoriu cu pârâții O.D.G.

și N.V. și în consecință a constatat nulitatea absolută a actului adițional al

SC O. SRL din 6 octombrie 2005 și a încheierii judecătorului delegat de la

Oficiul Registrului Comerțului Maramureș cu privire la înscrierea în Registrul

Comerțului a modificărilor cuprinse în actul adițional anulat; a dispus

restabilirea situației anterioare încheierii celor două acte; a respins cererea

reconvențională formulată de pârâtul N.V., având ca obiect constatarea valabilității

convenției de vânzare cumpărare de părți sociale încheiate cu cei doi asociați ai

societății reclamante respectiv A.M.R. și O.D.G.

Pentru a se pronunța astfel instanța

fondului a reținut în fapt și în drept următoarele:

Pârâtul O.D.G. în calitate de

coasociat la SC O. SRL convine să își cedeze cele 12 părți sociale ce

reprezintă aportul său la capitalul social, pârâtului N.V., potrivit convenției

încheiate între cei doi la începutul anului 2002 și să se retragă din societate

după plata drepturilor cuvenite. Urmare acestei înțelegeri la data de 6

octombrie 2005 cei doi pârâți încheie actul adițional care atestă modificările

intervenite în structura acționariatului prin retragerea din societate a

pârâtului O.D.G. și dobândirea de către pârâtul N.V. a calității de asociat.

Apreciind că actul adițional astfel încheiat

încalcă dispozițiile art. 204 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată, care

impun cerința existenței unei hotărâri a adunării generale a asociaților care

să consfințească modificările actului constitutiv, prima instanță a constatat

nulitatea actului adițional și a încheierii judecătorului delegat de la Oficiul Registrului Comerțului Maramureș privind înscrierea în Registrul Comerțului a modificărilor

din actul adițional.

21 noiembrie 2002 Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de cei doi pârâți și a

schimbat în parte sentința fondului în sensul că a constatat nulitatea absolută

a actului adițional încheiat la 6 octombrie 2005, a respins cererea vizând nulitatea absolută a încheierii judecătorului delegat la Oficiul

Registrului Comerțului nr. 5348 din 14 octombrie 2005 și cererea privind

restabilirea situației anterioare, a respins cererea reconvențională formulată

de pârâtul N.V. ca inadmisibilă, a menținut restul dispozițiilor sentinței

fondului.

10 iunie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate

de pârâții N.V. și O.D.G. împotriva deciziei nr. 258 din 21 iulie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel Cluj, a casat în parte decizia recurată cu trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea pe fond a cererii

reconvenționale.

Înalta Curte a constatat cu privire

la cererea reconvențională formulată de pârâtul N.V. ca instanța de fond prin

dispozitivul sentinței a respins cererea reconvențională, fără a preciza cum

anume, în considerentele sentinței ea nefiind analizată nici sub aspectul admisibilității

și nici al temeiniciei, iar instanța de apel, potrivit dispozitivului deciziei,

se pronunță din nou în sensul respingerii cererii reconvenționale, cu motivarea,

de această dată, că cererea este inadmisibilă întrucât nu derivă din același

raport juridic cu obiectul cererii principale.

Sub acest aspect Înalta Curte a constatat

că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 730

5

C. proc. civ., raportul juridic generator de obligații fiind același atât

pentru cererea reconvențională cât și pentru acțiunea principală, ceea ce a impus

admiterea recursurilor și casarea în parte a deciziei cu trimiterea cauzei

pentru soluționarea pe fond a cererii reconvenționale.

comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 72 pronunțată

la 30 aprilie 2009 a respins apelul declarat de pârâții N.V. și

O.D.G. împotriva sentinței

nr. 1726 din 4 iunie 2007 a Tribunalului Maramureș, cu privire la cererea reconvențională

pe care o respinge ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel reține

că prin acțiunea principală astfel cum a fost precizată la data de 19 martie

2007 reclamantul a solicitat doar constatarea nulității absolute a actului

adițional și a încheierii judecătorului delegat de menționare a acestuia la Oficiul Registrului Comerțului precum și restabilirea situației anterioare încheierii actului

adițional, solicitare care se regăsește și în susținerile orale formulate de

aceiași parte cu ocazia acordării cuvântului pe fond potrivit încheierii de

ședință din data de 21 mai 2007.

Ca, în lipsa unei cereri de renunțare

expresă din partea reclamantului la petitul privind anularea convenției de

vânzare-cumpărare, exista o oarecare ambiguitate în privința solicitărilor

formulate de reclamant în baza principiului disponibilității, și care a

determinat pronunțarea soluției de casare parțială în recurs, această

ambiguitate a fost spulberată însă în rejudecare când reclamantul a arătat

exact limitele investirii, context în care constată că acțiunea principală și

cererea reconvențională nu izvorăsc din același raport juridic.

În acest sens, reține instanța de apel că

acțiunea principală vizează înlăturarea efectelor unui act modificator al

actelor constitutive ale societății comerciale precum și a actului însăși, prin

prisma dispozițiilor Legii nr. 31/1990 republicată în timp ce cererea pârâtului

este o acțiune întemeiată pe dreptul comun, astfel încât soluționarea acesteia

nu poate fi realizată în conformitate cu art. 720

5

C. proc. civ.,

respectiv împreună cu acțiunea principală, ci pe cale separată, iar disjungerea

celor două cereri realizată direct în apel întrucât o cercetare pe fond a

acesteia nu a fost realizată în primă instanță.

în rejudecare după casare, pârâtul O.D.G. a declarat recurs la data de 26 iunie

2009, în termen legal, solicitând, urmare admiterii recursului, modificarea hotărârii

instanței de apel și pe fond admiterea cererii reconvenționale cu obligarea

reclamantului intimat

A.M.R. la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul a criticat hotărârea atacată pentru

motivul de încălcarea a legii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând,

în esență, că argumentele instanței de apel cu privire la spulberarea

ambiguităților în ceea ce privesc limitele investirii primei instanțe de către

reclamant s-au clarificat în apel, sunt nelegale deoarece nu este admisibilă o

astfel de precizare a acțiunii în apel.

Potrivit recurentului, între cererea reconvențională

și acțiunea principală există o legătură indisolubilă, izvorul lor fiind

același raport juridic, de cesiune de părți sociale între cele trei părți,

persoanele fizice din dosar și ca atare instanța de apel trebuia să se pronunțe

asupra cererii reconvenționale și nu să o respingă ca inadmisibilă.

Intimatul-reclamant A.M.R. a formulat întâmpinare

la data de 25 noiembrie 2009 prin care a solicitat respingerea ca nefondat a

recursului promovat de recurentul pârât O.D. cu motivarea că instanța de apel

în baza probatoriului administrat a stabilit corect că acțiunea principală și

cererea reconvențională nu izvorăsc din aceiași cauză, iar disjungerea cererii

nu se poate realiza direct în apel întrucât o cercetare pe fond nu a fost

efectuată de prima instanță.

controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate,

constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează :

Deși instanța de apel afirmă în preambului

considerentelor care explicitează hotărârea adoptată în rejudecarea apelului

după casare, că s-au avut în vedere dispozițiile date de instanța supremă prin

decizia de casare, soluția adoptată de instanța de apel relevă o încălcare

flagrantă a dezlegărilor statuate instanța de recurs prin Decizia nr. 2052 din 10

iunie 2008 potrivit căreia s-a constatat că raportul juridic generator de

obligații este același atât pentru cererea reconvențională cât și pentru

acțiunea principală și ca atare dispozițiile art. 720

5

C. proc. civ.

își găsesc pe deplin aplicarea în cauză, cu consecința soluționării pe fond a

cererii reconvenționale.

Dispozițiile art. 720

5

C.

proc. civ., a căror iminență în cauză a fost astfel stabilită prevăd că în

ipoteza în care pârâtul are pretenții împotriva reclamantului derivând din

același raport, juridic, el poate face cerere reconvențională.

Prin urmare chestiunea de drept a

admisibilității cererii reconvenționale formulate în cauză în raport de

cerințele impuse de dispozițiile art. 720

5

C. proc. civ. a fost dezlegată

de instanța de recurs și nu mai putea fi repusă în discuție în rejudecare

deoarece după art. 315 alin. (1) C. proc. civ. în caz de casare, hotărârile

instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii

pentru judecătorii fondului.

Argumentele instanței de apel în sensul

că în rejudecare au fost spulberate toate ambiguitățile privind acțiunea principală

precizată respectiv limitele investirii instanței de către reclamant, sunt fără

relevanță juridică deoarece prin decizia de casare nu s-au dat indicații cu

privire la clarificarea limitelor investirii instanței prin acțiunea introductivă

formulată de reclamant, astfel cum a fost precizată, ci s-a statuat că

respingerea cererii reconvenționale ca inadmisibilă este rezultatul aplicării

greșite a dispozițiilor art. 720

5

C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte constatând că

prin decizia recurentă au fost încălcate dispozițiile art. 315 alin. (1) C.

proc. civ. prin nesocotirea problemelor de drept dezlegate de instanța de

recurs prin decizia de casare pronunțată, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C.

proc. civ. va admite prezentul recurs, va casa decizia curții de apel și va

trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță - Curtea de Apel Cluj, secția

comercială de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul

O.D.G.

împotriva deciziei civile

nr. 72 din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de

contencios administrativ și fiscal, casează decizia recurată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 noiembrie 2009.