ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1012/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 22 decembrie 2008 reclamantul B.A.L. a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.S. SRL Bârgău solicitând instanței să constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 22 noiembrie 2007 și a actului adițional din 23 noiembrie 2007 și să dispună radierea din Registrul Comerțului a mențiunilor cuprinse în hotărâre și actul adițional atacat. A arătat în cererea sa că hotărârea A.G.A.

din 22 noiembrie 2007, de care a luat cunoștință la data de 20 decembrie 2007, este nulă absolut întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 117 alin. (8), art. 195 alin. (1), art. 226 alin. (1), art. 202 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990, prin convocatorul de participare la această adunare generală nefiindu-i comunicat proiectul de act adițional care urma să fie aprobat, convocarea fiind realizată de cei doi administratori ai societății și nu de către administratorul statutar al acesteia, că pentru cesionarea părților sociale era necesar acordul unanim al societății nefiind posibilă aplicarea dispozițiilor art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și deoarece cesiunea s-a realizat către o terță persoană, hotărârea trebuia să îndeplinească cvorumul legal respectiv 75%, fiind obligatorie respectarea prevederii privind exercitarea dreptului de preemțiune a celorlalți asociați.

Tribunalul Maramureș secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea obligându-l pe reclamant la 1.500 lei cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 1155 din 1 iulie 2008. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că Legea nr. 31/1990 nu prevede sancțiunea nulității absolute, pentru încălcări ale dispozițiilor acestui act normativ, că niciuna dintre cauzele care atrag nulitatea absolută a actului juridic civil nu este invocată în cerere, respectiv legea consimțământului, încălcarea regulilor privind capacitatea civilă, nevalabilitatea obiectului actului juridic civil, lipsa cauzei, încălcarea ordinii publice, fraudarea legii. Prin decizia nr. 213 din 6 noiembrie 2008 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul reclamantului, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza pentru rejudecare primei instanțe.

Rejudecând cauza, Tribunalul Maramureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului, cu obligarea acestuia la cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei, reținând prin sentința nr. 1391 din 13 mai 2009 că, încălcarea art. 117 alin. (8) din Legea nr. 31/1990 nu poate fi invocată deoarece modificarea actului constitutiv și reactualizarea sa prin act adițional s-a hotărât chiar în acea adunare generală, că art. 195 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 nu prevede sancțiunea anulării convocării, că au fost respectate dispozițiile art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 privind inserarea tuturor elementelor privitoare la modificarea actului constitutiv, precum și cele ale art. 193 alin. (3) din același act normativ, că este nefondată apărarea reclamantului referitoare la nerespectarea art. 202 alin. (2), și că invocarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 este irelevantă atâta vreme cât retragerea din societate nu îl vizează pe acesta ci, pe un alt asociat.

Apelul declarat de reclamant a fost respins de către Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 128/2009 din 6 octombrie 2009 conform căreia a fost obligat recurentul să-i plătească intimatei 1.000 lei cheltuieli de judecată. Instanța de apel a apreciat că motivarea primei instanțe, deși concisă și sintetică, răspunde exigențelor procedurale reținând corect starea de fapt, făcând o analiză a textelor legale incidente prin raportare la cele patru motive de nulitate invocate de reclamant și că în condițiile caracterului devolutiv al apelului va suplini orice omisiune sau imperfecțiune a judecătorului primei instanțe, care însă nu vor schimba soluția de respingere a apelului deoarece argumentele expuse cu privire la cele patru motive de nelegalitate a hotărârii A.G.A.

nu pot fundamenta modificarea hotărârii, dispozițiile art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 nefiind încălcate, convocatorul cuprinzând textul integral al propunerilor, că adunarea generală a fost convocată legal întrucât administratorul statutar a demisionat, nefiind încălcate dispozițiile art. 195 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în această situație convocarea putând să o facă și ceilalți doi asociați care dețineau împreună 70% din capitalul social; că art. 226 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 se referă la retragerea asociatului din societate iar alin. (2) și (3) nu sunt aplicabile, terțul preluând participația asociatului cedent în schimbul prețului cesiunii, cesiunea fiind reglementată de art. 202 alin. (1) și (2) din aceeași lege, astfel că decizia de cesiune a fost adoptată în condiții de deplină legalitate, fiind cuprinsă pe ordinea de zi; că nerespectarea dreptului de preemțiune nu vatămă un interes general care să determine nulitatea hotărârii și că toate argumentele invocate de recurent în susținerea cererii de chemare în judecată implicit a apelului se circumscriu unor cauze de nulitate relativă, iar demersul acestuia de a transpune pretinsa vătămare din planul nulității relative în planul nulității absolute, nu poate fi acceptat.

Împotriva hotărârii instanței de apel, reclamantul a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței astfel încât pe fond să fie admisă acțiunea. Prin cererea de recurs, reclamantul a redat cererea introductivă și a susținut în completarea acesteia că a fost încălcat art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 nefiind comunicat proiectul actului adițional, convocatorul fiind extrem de vag, fiind propusă schimbarea noului sediu fără a menționa adresa și nefiind indicată identitatea persoanei propuse pentru funcția de administrator, fiind astfel încălcate și dispozițiile art. 117 alin. (6) din același act normativ.

De asemenea a arătat că în mod nelegal au procedat cei doi administratori când l-au convocat, convocarea realizându-se în altă localitate decât sediul social al societății, fără ca actul constitutiv să deroge de la dispozițiile art. 195 alin. (1) Legea nr. 31/1990 și că pentru cesiunea părților sociale ale T.T.L.M. GmbH către A. Austria, era necesar acordul unanim al asociaților, fără a exista posibilitatea aplicării art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și nefiind realizat cvorumul legal de 75% din capitalul social pentru cesiunea părților sociale către un terț și nerespectat dreptul de preemțiune al celorlalți asociați așa cum se menționează în art. 8 din actul constitutiv cu întrunirea votului de 3/4 din capitalul social, obligație menționată expres în art. 202 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990.

Recursul este nefondat. Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate se poate cere atunci când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Cu alte cuvinte invocând acest temei de drept, recurentul a avut în vedere interpretarea greșită a textelor invocate în recurs dar și calificarea greșită a faptelor în raport de exigența acestora, motive care față de hotărârile pronunțate de cele două instanțe, nu pot fi primite întrucât cele două instanțe au soluționat corect acțiunea reclamantului, interpretând și aplicând corect dispozițiile art. 117 alin. (1) pct. 7, art. 195 alin. (1), art. 226 alin. (1) și art. 202 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990.

Curtea constată că instanța de apel a răspuns tuturor motivelor invocate în susținerea apelului, făcând o analiză detaliată a situației de fapt pe care a raportat-o temeiului de drept, reținând corect că exigențele art. 117 alin. (6) și (7) din Legea nr. 31/1990 au fost pe deplin respectate de convocator, că în mod corect instanța de apel a reținut respectarea art. 195 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 în convocarea adunării generale de către cei doi asociați în condițiile în care administratorul a demisionat iar demisia a fost analizată în adunarea generală din 20 septembrie 2009, când reclamantul a fost prezent și a votat în acest sens, iar cei doi asociați care au convocat adunarea generală deținând împreună 70% din capitalul social, fiind respectată astfel și condiția cerută de art. 195 alin. (2) din aceeași lege și că nu este interzisă convocarea adunării generale într-o altă locație decât sediul social, fără a fi vătămat interesul asociaților.

De asemenea corect a fost interpretat art. 226 din Legea nr. 31/1990 în sensul că acesta reglementează retragerea asociaților din societate și nicidecum cesiunea drepturilor, fiind inaplicabil în speță și tot așa de corect a fost aplicat art. 202 din același act normativ referitor la transmiterea părților sociale între asociați, hotărârea A.G.A. fiind aprobată conform alin. (2) al acestui articol care prevede o reprezentare de 3/4 din capitalul social și nu unanimitate și art. 8 din actul constitutiv referitor la dreptul de preemțiune, care se aplică retragerii din societate, nu cesiunii. În acest context se constată că hotărârea atacată este la adăpost de orice critică astfel recursul este nefondat și conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul B.A.L. împotriva deciziei nr. 128/2009 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010.