ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1643/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Tribunalului Sibiu înregistrată la data de 4 septembrie 2009, la nr. 3149/85/2009,

reclamantul B.S.G. a chemat în judecată pe pârâții SC C. SRL Sibiu, K.J.D., B.S.I.

și B.S.M., solicitând să se constate nulitatea absolută a Hotărârii Adunării

Generale a Asociaților SC C. SRL nr. 1 din 7 martie 2009; să se dispună

înregistrarea mențiunilor corespunzătoare la O.R.C. Sibiu și să se constate

nulitatea absolută a contractului de cesiune de părți sociale, autentificat sub

nr. 4971 din data de 6 decembrie 2007 de către B.N.P. C.H., Satu Mare, cu

obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Sibiu, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința comercială nr. 42/CC,

pronunțată la data de 16 martie 2010, a respins excepția lipsei de interes în

promovarea acțiunii, invocată de pârâții B.S.I. și B.S.M. prin întâmpinare; a

admis acțiunea formulată de reclamantul B.S.G. , în contradictoriu cu pârâții SC

C. SRL Sibiu, K.J.D., B.S.I. și B.S.M.; a constatat nulitatea absolută a

Hotărârii adunării generale a asociaților SC C. SRL nr. 1 din 7 martie 2009; a

dispus înregistrarea mențiunilor corespunzătoare la O.R.C. Sibiu; a constatat

nulitatea absolută a contractului de cesiune de părți sociale, autentificat sub

nr. 4971 din 6 decembrie 2007 de către B.N.P. C.H., Satu Mare, și a obligat pe

pârâții B.S.I. și B.S.M. să plătească reclamantului suma de 1.039,3 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată și pârâtei SC C. SRL suma de 500 lei, cu

același titlu.

Spre

a hotărî astfel, prima instanță a reținut, cu privire la excepția lipsei de

interes, invocată de pârâții B.S.I. și B.S.M. prin întâmpinare, că interesul

reclamantului este justificat de faptul că încheierea contractului de cesiune

de părți sociale a făcut ca raportul privind cotele de participare între

asociați să se schimbe, aspect de natură a influența deciziile în conducerea

societății, iar, pe fondul cauzei, a apreciat contractul de cesiune de părți

sociale ca fiind lovit de nulitate absolută, conform art. 948 alin. (2) C. civ.,

în lipsa consimțământului asociaților SC C. SRL prin hotărârea adunării

generale.

Cu

referire la Hotărârea adunării generale a asociaților SC C. SRL din data de 7

martie 2009, prin care s-a luat act de transferul părților sociale ca urmare a

încheierii contractului de cesiune de părți sociale, tribunalul a reținut că,

întrucât acesta nu este valabil încheiat, nici menționata hotărâre nu este

valabilă, fiind lovită de nulitate în întregul ei, constatând, totodată, că

reclamantul a fost convocat cu respectarea prevederilor art. 195 din Legea nr. 31/1990.

Secția

comercială a Curții de Apel Alba Iulia, prin decizia comercială nr. 129/A/2010,

pronunțată la data de 29 octombrie 2010, a admis apelul declarat de pârâții B.S.I.

și B.S.M. împotriva sentinței tribunalului pe care a schimbat-o, în tot, în

sensul că a respins acțiunea comercială formulată de reclamant împotriva

pârâților SC C. SRL Sibiu, K.J.D., B.S.I. și B.S.M. și a obligat pe intimatul –

reclamant B.S.G. să plătească apelanților suma de 40 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut ca fiind corectă

constatarea tribunalului, în sensul că prin convocarea reclamantului cu

scrisoare recomandată s-au respectat prevederile art. 195 alin. (3) din Legea

nr. 31/1990, republicată, considerând că intimatul reclamant nu poate invoca,

în apărarea sa, faptul că asociatul K.J. nu a fost legal convocat la adunarea

generală în discuție.

Cu

referire la contractul de cesiune în litigiu, instanța de apel a apreciat că

acesta este legal întocmit, fiind de natură să transmită părțile sociale în

lipsa unei adunări generale de aprobare a cesiunii, față de regula consacrată

de art. 202 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, ce nu poate fi

înlăturată prin faptul că în art. 7 din actul constitutiv s-a prevăzut, în

legătură cu cesiunea părților sociale, că aceasta „este posibilă cu respectarea

prevederilor legale aplicabile în această materie prin hotărâre a Adunării

Generale a Asociaților”, textul acestui articol putând avea în vedere doar

ipoteza transmiterii către terți a părților sociale, prevăzută de alin. (2) al

art. 202, din care s-au inspirat redactorii actului constitutiv.

În

ce privește hotărârea adunării generale a asociaților SC C. SRL din data de 7

martie 2009, raportând-o validității actului de cesiune, în logica acțiunii

formulată de reclamant, instanța de apel a constatat că aceasta este legal

adoptată, respingând, ca neîntemeiate, susținerile intimatului privitoare la

interesul său în promovarea acțiunii ca o apărare de fond legată de acceptarea

cesiunii, nu ca excepție, precum și cele referitoare la faptul că prin actul de

cesiune s-ar fi rupt echilibrul de părți sociale existent la momentul

constituirii societății, întrucât niciun text de lege nu impune menținerea

structurii unitare a capitalului pe tot parcursul societății, cesiunea între

asociați nefiind de natură să aducă atingere gravă „

affectio societatis

”.

Împotriva

menționatei decizii a formulat recurs intimatul - reclamant B.S.G., invocând în

drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a făcut o

greșită aplicare a art. 202 alin. (1) din

Legea nr. 31/1990, nesocotind prevederile

actului constitutiv; a interpretat eronat art. 9 din statutul societății, prin

care asociații au înțeles să deroge de la aceste dispoziții legale, a încălcat

și/sau a aplicat greșit legea „în ceea ce privește nulitatea Adunării Generale

din data de 7 martie 2009”, „în ceea ce privește excepția lipsei de interes” și

„în ceea ce privește nelegalitatea convocării” – recurentul neprecizând

relevanța afirmațiilor vizând fondul cauzei, față de decizia atacată și de

dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului

recursului.

Intimata

a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei

atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind neîntemeiate criticile aduse de

recurent acestei hotărâri.

Recursul

este nefondat.

Astfel,

în conformitate cu art. 202 alin. (1) din Legea societăților comerciale,

„părțile sociale pot fi transmise între asociați” în mod liber, deci fără a fi

necesar acordul adunării generale, iar potrivit art. 7 alin. ultim, prima teză

din actul constitutiv al SC C. SRL, „cesiunea și transmiterea părților sociale

între asociați și către terțe persoane este posibilă cu respectarea

prevederilor legale aplicabile în această materie prin hotărâre a Adunării

Generale a Asociaților”.

Este

de observat că, chiar dacă actul constitutiv poate prevedea restricții cu

privire la transmiterea părților sociale între asociați sau chiar interdicția

transmiterii acestora, în speță, textul convențional face trimitere la

„dispozițiile legale aplicabile în această materie”, respectiv la art. 202 alin.

(1) din Legea nr. 31/1990, republicată, care consacră principiul liberei

transmisiuni a părților sociale între asociați, întrucât o astfel de

transmisiune nu afectează caracterul intuitu personae al societății, corect

reținut ca fiind aplicabil de către instanța de apel, în lipsa unei

reglementări derogatorii.

Raportând

textul convențional celui de al doilea alineat al precitatului articol,

referitor la transmiterea părților sociale către terțe persoane din afara

societății, la care, deopotrivă, acest text face trimitere, instanța de apel a

concluzionat că intenția comună a asociaților a fost aceea de a supune, doar

această transmisiune, aprobării prin hotărâre a adunării generale a

asociaților, singura interpretare în care cele două texte supuse analizei pot

coexista, așa încât nu se pot reține criticile nesocotirii sau eronatei

interpretări a art. 7 din actul constitutiv, referitor la cesiunea părților

sociale, greșit indicat de recurent ca fiind art. 9.

Deși

a invocat încălcarea și/sau greșita aplicare a legii, „în ceea ce privește

nulitatea hotărârii adunării generale din data de 7 martie 2009” și „în ceea ce

privește nelegalitatea convocării”, recurentul nu precizează care sunt

dispozițiile legale încălcate, respectiv, greșit aplicate, iar critica

nelegalității soluției date excepției lipsei de interes nu se justifică,

întrucât din considerentele deciziei atacate rezultă, cu claritate, că instanța

de apel nu a avut în vedere o astfel de excepție spre a o soluționa.

Așa

fiind, constatând că în cauză nu sunt incidente cerințele art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ.,

va respinge recursul declarat de intimatul reclamant împotriva deciziei

instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

reclamantul B.S.G. împotriva deciziei comerciale nr. 129/A/2010 din 29

octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 aprilie 2011.