ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4457/2010

Asupra recursului de față; Din actele și lucrările dosarului, constată că: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. 978/85/2009, în data de 23 martie 2009, reclamanții C.I. și C.N.C. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC P. SRL, instanța să pronunțe o hotărâre prin care să constate că reclamantul C.I. a deținut patru părți sociale din capitalul pârâtei cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 0,8 %, iar reclamantul C.N.C. a deținut o parte socială din capitalul pârâtei co o cotă de participare la beneficii și pierderi de 0,2 % și să oblige pârâta la plata unei sume de bani care să reprezinte partea proporțională din capitalul propriu/patrimoniul social, din capitalul social și din beneficiile realizate de aceasta pe toată durata de funcționare a societății și până la retragerea din societate, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr. 995 din 2 iulie 2009, a admis excepția lipsei procedurii concilierii directe și, în consecință, a respins acțiunea comercială, cu 1.500 lei, cheltuieli de judecată, reținând, în esență, că reclamanții nu au făcut dovada parcurgerii procedurii concilierii directe prealabile, în aplicarea dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 116 din 11 decembrie 2009, a admis apelurile declarate de reclamanți împotriva sentinței primei instanțe, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că, în mod greșit, Tribunalul Sibiu a admis excepția prematurității acțiunii, în contradicție și cu prevederile art. 6 par. l din C.E.D.O.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a formulat recurs pârâta SC I.M. SRL, fostă SC P. SRL, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., arătând, în principal, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină în raport cu lipsa concilierii directe în cauză, și că instanța de apel a încălcat cerințele prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ. Recursul este fondat. În adevăr, este de observat că decizia pronunțată în apel cuprinde numai în parte motivele pe care se sprijină și, deopotrivă, că a fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii, respectiv, a art. 720 1 C. proc.

civ., având în vedere că instanța de apel a reținut că acțiunea reclamanților este întemeiată pe dispozițiile art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, considerat că, chiar dacă aceasta apare ca fiind evaluabilă în bani, întrucât reclamanții solicită și obligarea pârâtei la plata echivalentului părților sociale, aceștia nu își pot cuantifica pretențiile în lipsa înțelegerii asociaților, întrucât pârâta, deși i s-au cerut de către reclamanți actele în baza cărora să calculeze drepturile asociaților retrași, nu le-a comunicat, situație care a condus la imposibilitatea calculării sumei pretinse și la neindicarea actelor în susținerea pretențiilor în cadrul procedurii concilierii prealabile, iar, a admite că reclamanții nu și-au îndeplinit obligația de a arăta suma cuvenită pentru părțile sociale și de a comunica actele în susținerea pretențiilor în cadrul procedurii concilierii ar însenina ca aceștia să fie puși în imposibilitate de a promova acțiune în justiție, contrar prevederilor art. 6 par. 1 din C.E.D.O.

Or, este de subliniat că instanța de apel era ținută să se pronunțe motivat cu privire la corecta ori eronata respingere a acțiunii pentru lipsa procedurii concilierii directe, excepție invocată prin întâmpinare de către pârâtă, nicidecum printr-o simplă afirmație potrivit căreia, în mod greșit, Tribunalul Sibiu a admis excepția prematurității acțiunii, ci, printr-o argumentată raportare, ce lipsește cu desăvârșire, la dispozițiile art. 720 1 alin. (l) și alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, în acest scop, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea.

De asemenea, se constată că instanța de apel a încălcat, în totalitate și, nejustificat, caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, față de obiectul evaluabil în bani al cererii de chemare în judecată condiționarea sesizării instanței de parcurgerea evocatei concilieri neputând fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiție, cum, în mod eronat, a apreciat instanța de apel, atâta vreme cât, după îndeplinirea acestei proceduri, conform art. 109 alin. (2) C. proc. civ., partea interesată poate sesiza instanța judecătorească cu cererea de chemare în judecată, fiind astfel respectate prevederile privind accesul liber la justiție, inclusiv cele cuprinse în art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ,, urmează să admită recursul formulat în cauză, să modifice decizia atacată, în sensul respingerii apelurilor declarate de reclamanți împotriva sentinței date de prima instanță. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Admite recursul formulat de pârâta SC I.M. SRL, fostă SC P. SRL Sibiu, împotriva deciziei Curții de Apel Alba Iulia nr. 116 din 11 decembrie 2009, pe care o modifică, în sensul că respinge apelurile declarate de reclamanții C.l. și C.N. C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 decembrie 2010.