ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4457/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4457/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată că:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. 978/85/2009, în data de 23 martie 2009,

reclamanții C.I. și C.N.C. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC P. SRL,

instanța să pronunțe o hotărâre prin care să constate că reclamantul C.I. a deținut

patru părți sociale din capitalul pârâtei cu o cotă de participare la beneficii

și pierderi de 0,8 %,

iar reclamantul C.N.C.

a deținut o parte socială

din

capitalul pârâtei co o cotă de participare la beneficii și pierderi de

0,2 % și să oblige pârâta la plata unei sume de

bani care să reprezinte

partea proporțională din capitalul

propriu/patrimoniul social, din

capitalul

social și din beneficiile realizate de aceasta pe toată durata de

funcționare a societății și până la retragerea din

societate, cu cheltuieli de

judecată.

Tribunalul

Sibiu, prin sentința civilă nr. 995 din 2 iulie 2009, a admis

excepția lipsei

procedurii concilierii directe și, în consecință, a respins

acțiunea

comercială, cu 1.500 lei, cheltuieli de judecată, reținând, în

esență, că reclamanții nu au făcut

dovada parcurgerii procedurii

concilierii

directe prealabile, în aplicarea dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ.

Curtea de Apel

Alba Iulia, prin decizia nr. 116 din 11 decembrie

2009, a admis apelurile declarate de

reclamanți împotriva sentinței

primei

instanțe, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe, reținând că, în mod greșit, Tribunalul Sibiu a admis

excepția prematurității acțiunii, în contradicție

și cu prevederile art. 6

par. l din C.E.D.O.

Împotriva

deciziei pronunțate în apel a formulat recurs pârâta SC I.M. SRL, fostă SC P. SRL,

invocând motivele de

nelegalitate prevăzute de pct. 7 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ., arătând, în

principal, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină în raport

cu lipsa concilierii directe în cauză, și că instanța de

apel a încălcat

cerințele

prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ.

Recursul este

fondat.

În adevăr, este

de observat că decizia pronunțată în apel cuprinde numai în parte motivele pe

care se sprijină și, deopotrivă, că a fost dată

cu încălcarea și greșita aplicare a

legii, respectiv, a art. 720

1

C. proc. civ., având

în vedere că

instanța de apel a reținut că acțiunea reclamanților este

întemeiată pe

dispozițiile art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, considerat

că, chiar dacă aceasta apare ca fiind

evaluabilă în bani, întrucât

reclamanții

solicită și obligarea pârâtei la plata echivalentului părților

sociale,

aceștia nu își pot cuantifica pretențiile în lipsa înțelegerii

asociaților, întrucât pârâta, deși i s-au cerut de

către reclamanți actele în baza cărora să calculeze drepturile asociaților

retrași, nu le-a comunicat,

situație

care a condus la imposibilitatea calculării sumei pretinse și la

neindicarea

actelor în susținerea pretențiilor în cadrul procedurii concilierii prealabile,

iar, a admite că reclamanții nu și-au îndeplinit obligația de a arăta suma

cuvenită pentru părțile sociale și de a comunica actele în susținerea

pretențiilor în cadrul procedurii concilierii ar însenina ca aceștia să fie

puși în imposibilitate de a promova acțiune în justiție, contrar prevederilor art.

6 par. 1 din C.E.D.O.

Or, este de subliniat că instanța de

apel era ținută să se pronunțe motivat cu privire la corecta ori eronata

respingere a acțiunii pentru lipsa procedurii concilierii directe, excepție

invocată prin întâmpinare de către pârâtă, nicidecum printr-o simplă afirmație

potrivit căreia, în mod greșit, Tribunalul Sibiu a admis excepția

prematurității acțiunii, ci, printr-o argumentată raportare, ce lipsește cu

desăvârșire, la dispozițiile art. 720

1

alin. (l) și alin. (2) C. proc.

civ., potrivit cărora în procesele și cererile în materie comercială evaluabile

în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va

încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, în

acest scop, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris

pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe

care se sprijină acestea.

De asemenea, se constată că instanța

de apel a încălcat, în totalitate și, nejustificat, caracterul obligatoriu al

procedurii prealabile, față de obiectul evaluabil în bani al cererii de chemare

în judecată condiționarea sesizării instanței de parcurgerea evocatei

concilieri neputând fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiție,

cum, în mod eronat, a apreciat instanța de apel, atâta vreme cât, după

îndeplinirea acestei proceduri, conform art. 109 alin. (2) C. proc. civ.,

partea interesată poate sesiza instanța judecătorească cu cererea de chemare în

judecată, fiind astfel respectate prevederile privind accesul liber la

justiție, inclusiv cele cuprinse în art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ,, urmează să admită recursul

formulat în cauză, să modifice decizia atacată, în sensul respingerii

apelurilor declarate de reclamanți împotriva sentinței date de prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta SC

I.M. SRL, fostă SC P. SRL Sibiu, împotriva deciziei Curții de Apel Alba Iulia nr.

116 din 11 decembrie 2009, pe care o modifică, în sensul că respinge

apelurile declarate de reclamanții C.l. și C.N.

C.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 20 decembrie 2010.