ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3924/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3924/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată că: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Sibiu, în data de 29 mai 2009, reclamantul R.I.C., a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC A.I. SRL Sibiu, instanța de judecată să pronunțe o hotărâre prin care să dispună rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată din 12 august 2008 de B.N.P. - T., modificată prin actul adițional nr. l din 24 martie 2009, având ca obiect apartamentul situat în Sibiu, șos.
Alba Iulia, jud. Sibiu și obligarea pârâtei la plata sumei de 24.000 euro, conform art. VI lit. a) din promisiunea de vânzare-cumpărare, cu cheltuieli de judecată, arătând, în esență, că întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin menționata promisiune, prețul imobilului a fost redus la suma de 45.000 euro, în loc de 51.000 euro, prin actul adițional de asemenea, părțile convenind ca termenul de finalizare a apartamentului să fie la 1 mai 2009, pârâta suportând penalități calculate de la data de 1 noiembrie 2008 până la 1 mai 2009. Prin sentința comercială nr. 1932 din 15 decembrie 2009, Tribunalul Sibiu a respins acțiunea, ca prematur introdusă, reținând, în esență, că reclamantul a ignorat prevederile art. 720 1 alin. (3) și alin. (5) C. proc.
civ. în ce privește termenul de 30 de zile. Prin decizia nr. 33 din 24 martie 2010, Curtea de Apel Alba a admis apelul reclamantului R.I.C., împotriva sentinței primei instanțe, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea cercetării fondului, reținând, în esență, că, pârâta nu a dovedit vreo vătămare, ca urmare a lipsei concilierii prealabile, că reclamantul a făcut dovada invitației la conciliere chiar înainte de primul termen de judecată, respectiv, la 26 mai 2009, excepția prematurității cererii fiind invocată de pârâtă abia după trei luni de la introducerea acțiunii. Împotriva deciziei pronunțate în apel a formulat recurs pârâta SC A.I. SRL Sibiu, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc.
civ., arătând, în esență, nerespectarea dispozițiilor alin. (5) al art. 720 1 C. proc. civ., primul termen de judecată fiind în data de 23 iunie 2009, convocările la conciliere fiind expediate de reclamant pârâtei la 26 mai 2009, respectiv, la 29 mai 2009, deci, cererea de chemare în judecată fiind introdusă înainte de împlinirea termenului de 30 de zile de la data invitației la conciliere, iar, în ce privește aspectul invocării de către pârâtă a menționatei excepții abia după trei luni de la data introducerii acțiunii, recurenta-pârâtă arată că, numai după legala timbrare a acțiunii de către reclamant, obligație îndeplinită în data de 15 decembrie 2009, pârâta a avut posibilitatea legală de a ridica această excepție.
Recursul este fondat. Analizând dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. se observă că acestea stabilesc o procedură strict încadrată în termene expres prevăzute privind efectuarea concilierii directe, în lipsa căreia, atât doctrina cât și practica judiciară, statuând că acțiunea este prematur introdusă. Astfel, potrivit precitatului text de lege, în procesele în materie comercială, evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere cu cealaltă parte, în care scop va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare. Data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. (3) al art. 720 1 C. proc.
civ., rezultatul concilierii consemnându-se într-un înscris, cu arătarea pretențiilor reciproce și a punctului de vedere al fiecărei părți referitoare la obiectul litigiului, înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării, dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile, anexându-se cererii de chemare în judecată, în aplicarea art. 720 1 alin. (5) C. proc. civ. În speță, reclamantul a introdus acțiunea la Tribunalul Sibiu în data de 29 mai 2009, fără convocarea pârâtei la procedura prealabilă în termenul prevăzut de alin. (5) al art. 720 1 C. proc. civ., notificările fiind întocmite la data de 26 mai 2009 și, ulterior, la aceeași dată cu introducerea acțiunii în instanță, rezultând, astfel, încălcarea de către reclamant a termenului stabilit de art. 720 1 alin. (5) C. proc.
civ., cum, în mod corect, reținuse prima instanță. Mai mult, textul art. 720 1 C. proc. civ. este în deplin acord cu dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, aspecte nereținute de către instanța de apel. Față de cele ce preced, prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, din perspectiva reglementărilor cuprinse în art. 720 1 C. proc. civ. și în raport cu art. 109 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că procedura concilierii prealabile este obligatorie și că instanța nu poate fi sesizată valabil fără îndeplinirea acestei proceduri, sub sancțiunea respingerii acțiunii, ca fiind prematur introdusă.
Așa fiind, Înalta Curte urmează să admită recursul formulat de pârâta SC A.I. SRL Sibiu, împotriva deciziei Curții de Apel Alba Iulia nr. 33 din 24 martie 2010, pe care o modifică, în sensul că respinge apelul declarat de reclamantul R.I.C., împotriva sentinței Tribunalului Sibiu nr. 1932 din 15 decembrie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul formulat de pârâta SC A.I. SRL Sibiu, împotriva deciziei Curții de Apel Alba-Iulia nr. 33 din 24 martie 2010, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de reclamantul R.I.C., împotriva sentinței Tribunalului Sibiu nr. 1932 din 15 decembrie 2009. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.