ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4096/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, sub nr. 1802/85/2009 reclamanta C.M. în contradictoriu cu pârâta SC K. SRL, a solicitat instanței să constate încetarea prin acordul părților a contractului de închiriere din 5 mai 2007, începând cu data de 1 iunie 2009 și evacuarea pârâtei din imobilul situat în Sibiu, județul Sibiu. Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat instanței să constate că a efectuat la imobilul proprietatea reclamantei mai multe investiții și ca urmare: -să dispună obligarea reclamantei la plata contravalorii investițiilor; -să dispună instituirea unui drept de retenție în favoarea sa asupra imobilului până la plata de către reclamantă a investițiilor efectuate.

La data de 7 iulie 2009 reclamanta a formulat cerere precizatoare a acțiunii solicitând evacuarea pârâtei din spațiul ocupat fără titlu, pârâta denunțând la data de 3 aprilie 2009 contractul de închiriere din 2007. Reclamanta a formulat și cerere reconvențională la cererea reconvențională formulată de pârâtă, solicitând obligarea pârâtei reclamante la plata de despăgubiri în cuantum de 1.500 euro pentru fiecare lună până la data eliberării efective a spațiului. Prin sentința comercială nr. 1899/C din 8 decembrie 2009, Tribunalul Sibiu a admis acțiunea precizată a reclamantei C.M. și în consecință a constatat încetat prin acordul părților contractul de închiriere din 5 mai 2007 și a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în Sibiu.

A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtă, fiind respinsă și cererea reconvențională formulată de reclamanta pârâtă. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia comercială nr. 37 din 26 martie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C.M. împotriva sentinței comerciale nr. 1899/C/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu.În motivarea deciziei arătate, curtea de apel a reținut că prin sentința nr. 999/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu pe cale de ordonanță președențială, reclamanta a obținut posibilitatea evacuării de îndată a pârâtei din spațiul proprietatea sa. Așa fiind, efectuarea demersurile pentru evacuarea pârâtei ar fi avut o necesitate firească, în acord cu scopul urmărit, acela de înlăturare a prejudiciului încercat din cauza folosinței de către pârât a imobilului.

Împotriva deciziei nr. 37/2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a formulat recurs reclamanta, solicitând casarea deciziei și trimiterea spre rejudecare a cauzei la Curtea de Apel Alba Iulia pentru ca aceasta să admită apelul cu consecința admiterii cererii vizând plata de despăgubiri pentru lipsă de folosință a spațiului începând cu data de 1 iunie 2009 până la 12 ianuarie 2010. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenta prezintă pe larg situația de fapt și hotărârile pronunțate de instanțele de fond criticând lipsa de rol activ a instanței de apel care nu a solicitat probe din care să rezulte demersurile pentru punerea în executare a sentinței nr. 199 din 7 iulie 2009. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate în limitele controlului de legalitate și temeiul de drept arătat, se constată că recursul este nefondat.

Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate de recurentă, vizează și nemotivarea hotărârii judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, dar decizia recurată cuprinde motivele de fapt și drept pe care se sprijină, conform dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel analizând sentința apelată în limitele criticilor formulate conform dispozițiilor art. 295 C. proc. civ. Este de observat că în dezvoltarea motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta critică lipsa de rol activ a instanței de apel dar intervenția judecătorului în virtutea rolului activ este limitată de principiul disponibilității.

Consacrarea rolului activ al judecătorului are ca scop asigurarea unui echilibru procesual între părți și respectarea principiului egalității acestora, context în care nu se poate reține lipsa rolului activ a instanței pentru că „nu a cerut explicații cu privire la punerea în executare a sentinței nr. 999/C din 7 iulie 2009”. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta critică greșita reținere a situației de fapt de către instanța de apel arătând că a făcut dovada culpei și relei credințe a intimatei pârâte care a lipsit-o de folosința spațiului, dar stabilire a situației de fapt în raport de greșita interpretare a probelor sau insuficienta examinare a acestora nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe nemotivarea hotărârii.

Este de observat că nici motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsesc incidența în speță, întrucât recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva cerințelor legale. Textul de lege invocat reglementează două ipoteze: hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii dar recurenta invocând acest motiv critică lipsa de rol activ a instanței în stabilirea situației de fapt, aspecte ce nu se încadrează în textul de lege arătat, vizând netemeinicia și nu nelegalitatea hotărârii recurate. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta reclamantă C.M. împotriva deciziei nr. 37/A din 26 martie 2010 a Curții de Apel Alba – Iulia, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta C.M. împotriva deciziei nr. 37/A din 26 martie 2010 a Curții de Apel Alba – Iulia, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2010.