ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2698/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC A. SCM Sibiu, a chemat în judecată pe pârâta SC P.T. SRL, solicitând rezilierea contractului de închiriere pentru neplata chiriei timp de 3 luni, evacuarea pârâtei din spațiu și obligarea la cheltuieli de judecată. Prin cerere reconvențională pârâta a solicitat să se constate că imobilul închiriat a efectuat investiții pentru care să se încuviințeze un drept de retenție iar reclamanta să fie obligată la cheltuieli de judecată. Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă, nr. 1483/C din 15 noiembrie 2005 a admis acțiunea, a dispus rezilierea contractului și evacuarea pârâtei și a respins cererea reconvențională, obligând pe pârâtă la 344.000 RON cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut în esență că între părți s-a încheiat un contract de închiriere care a încetat efectele la 1 octombrie 2002, dar care a continuat prin tacită relocațiune până la data de 4 iunie 2002 când reclamanta a notificat concediul pentru neplata folosinței spațiului pe lunile martie 2003 – ianuarie 2004. Cererea reconvențională a fost considerată nefondată întrucât pârâta nu a dovedit efectuarea lucrărilor pe bază de proiect și cu autorizație de construcție iar clauza contractuală exonera pe proprietar de plata cheltuielilor de reparații, amenajare, exploatare executate fără consimțământul său. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă, nr. 61/A din 7 aprilie 2006, a admis apelul pârâtei SC P.T.

SRL, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare. Instanța de apel a considerat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere a acțiunii reconvenționale precizate, nu a stabilit valoarea obiectului pentru timbrarea cererii și nu a administrat complet probatoriul cu expertiză.

Recursul împotriva deciziei astfel pronunțate a fost respins, prin decizia nr. 795 din 21 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța supremă confirmând nepronunțarea asupra cererii precizate de pârâtă, prin care solicita valoarea investițiilor efectuate din anul 1993. Reluând judecata fondului, Tribunalul Sibiu a admis cererea de intervenție accesorie a intervenientului C.A., administratorul societății pârâte, iar prin sentința civilă nr. 480/C din 26 martie 2009, a respins ca rămasă fără obiect acțiunea, a admis în parte cererea reconvențională și cererea de intervenție accesorie și a obligat pe reclamantă la plata sumei de 1.028.438 RON contravaloare lucrări, a constatat rămasă fără obiect cererea privind acordarea dreptului de retenție și a obligat pe reclamantă la 2.600 RON cheltuieli de judecată.

Tribunalul a reținut în esență că prin contract de colaborare încheiat în anul 1993 pe o perioadă de 10 ani între pârâtă și Cooperativa C., s-a prevăzut ca organizația cooperatistă că pună la dispoziție spațiul de 688,29 m.p., iar pârâta să plătească 10% din profitul lunar, contract care a fost completat prin acte adiționale ce obligau proprietarul să realizeze lucrări de compartimentare instalații și sisteme de ventilație și încălzire. S-a mai reținut că reclamanta a preluat prin fuziune prin absorbție drepturile și obligațiile cooperativei așa încât lucrările efectuate de pârâtă, pentru care a existat autorizație de construcție și au fost evidențiate în contabilitate, reprezintă un spor de valoare adus spațiilor, pentru care pârâta va fi despăgubită.

Pe parcursul procesului termenul de locațiune a expirat, iar pârâta a fost evacuată motiv ce a determinat instanța de fond să constate că acțiunea principală a rămas fără obiect. Prin decizia comercială nr. 86/A din 23 octombrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința civilă nr. 480/C din 26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu, în sensul că a respins cererea reconvențională și cererea de intervenție accesorie a menținut celelalte dispoziții și a obligat pe pârâtă la 10.057,45 RON cheltuieli de judecată. Instanța de apel a reținut că părțile au reglementat convențional drepturile și obligațiile legate de efectuarea lucrărilor de amenajare a spațiului comercial, stabilind că pârâta va suporta aceste cheltuieli, fără a le putea pretinde de la reclamantă, așa încât temeiul acțiunii se găsește în dispozițiile art. 969 C. civ.

și nu în dispozițiile art. 992, art. 994 și art. 493 C. civ. cum greșit a reținut instanța de fond, iar valoarea investițiilor nu mai apare relevantă. Împotriva deciziei astfel pronunțate pârâta, prin lichidatorul judiciar I.C.I. și intervenientul C.A.I. au declarat recurs. Pârâta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ. susținând că instanța de apel nu a analizat contractul de colaborare din 1993, protocolul din același an și actul adițional din 1994, prin care s-a stabilit ca reparațiile curente și capitale necesare să fie deduse venitul realizat de proprietar în baza contractului [art. 2 lit. e)] iar în cazul încetării contractului [art. 2 lit. e)] iar în cazul încetării contractului fiecare parte își va prelua bunurile cu care a participat la constituire (art. 5), confundând suportarea contravalorii lucrărilor de amenajare cu amortizarea acestora.

Mai susține pârâta că prin contractul nu s-a adus nici o modificare contractului de colaborare, acesta având ca obiect un alt spațiu pentru care nu s-a cerut restituirea sumelor investite. Intervenientul și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., susținând că instanța de apel nu a analizat cele două contracte încheiate între părți în anul 1993 și 1997, primul având ca obiect spațiul de producție iar cel de-al doilea spațiu de depozitare. Numai pentru spațiul de producție au fost cerute despăgubirile în raport de investițiile făcute potrivit situațiilor de lucrări și proceselor verbale de recepție, în temeiul art. 2 din contractul de colaborare în care se prevedea deducerea cheltuielilor din venituri realizat.

Mai susține recurentul intervenient că instanța de apel nu a ținut cont nici de protocolul din 14 septembrie 1993 care îndreptățea investitorul să amortizeze lucrările executate din activitatea proprie desfășurată și nici de prevederile art. 5 din contractul de colaborare care permitea pârâtei să își preia bunurile cu care a participat la colaborare în cazul încetării contractului. În privința contractului de închiriere, recurentul intervenient susține că acesta reprezintă o extindere pentru alte spații astfel încât instanța de apel a analizat greșit clauzele celor două contracte și probatoriul administrat.

O ultimă critică a deciziei atacate se referă la greșita înlăturare a temeiului de drept pentru care s-a solicitat admiterea cererii reconvenționale, art. 992, art. 994 și art. 494 alin. (3) C. civ., considerându-se că îmbogățirea fără justă cauză reprezintă un fapt juridic licit care constă în mărirea patrimoniului unei persoane fără temei legitim, prin diminuarea patrimoniului unei alte persoane, dovedită prin rapoartele de expertiză tehnică. Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse pentru considerentele ce se vor expune. Raporturile juridice dintre reclamantă și pârâtă au fost stabilite prin acordul lor de voință, manifestat în aparența sa (ca instrumentum) în cele două contracte încheiate.

Însă temeiul juridic pe care pârâta și intervenientul l-au invocat în cererea reconvențională este greșit, așa cum judicios a stabilit instanța de apel. Faptele juridice licite ca izvor de obligații pe care C. Civ. le numește a fi cvasicontracte se întemeiază într-adevăr pe prevederile art. 987 – art. 997 și art. 1092 C. civ., însă raporturile juridice sunt născute în urma unor asemenea fapte stricto sensu, care produc efecte în virtutea legii, nu a voinței părților, cum se întâmplă în cazul în care obligațiile izvorăsc din contractul părților. De aceea critica deciziei atacate sub aspectul greșitei interpretări a prevederilor art. 992, art. 994 și art. 493 C. civ. nu este întemeiată, drepturile și obligațiile rezultând din acordul de voință a cărui reglementare se găsește în dispozițiile art. 969 C. civ.

Neîntemeiat recurenții apreciază că instanța de apel a confundat dispozițiile celor două contracte. Prin contractul de colaborare ale cărui efecte nu se confundă ce cele ale asocierii în participațiune părțile au stabilit ca reparațiile efectuate să fie deduse din venitul realizat de cooperativă, așa încât fără a face vreo confuzie, instanța de apel, judicios a considerat amortizarea investițiilor, ținând cont și de protocolul încheiat la 14 septembrie 1993 prin care expres au prevăzut, în completarea art. 2 pct. 2 din contract, „amortizarea lucrărilor executate de către SC P.T. SRL”. Prevederile art. 5 din contractul de colaborare sunt nejustificat coroborate cu cele ale art. 493 C. civ., opunându-se acesteia chiar dispozițiile art. 2 lit. c) menționate mai sus.

Proprietarul care a efectuat lucrări cu materiale străine este dator să plătească materiale, în condițiile în care nu există un acord de voință prin care se stipulează o altă reglementare. De aceea prevederile art. 493 C. civ. nu sunt pertinente și au fost înlăturate pe instanța de apel. În privința criticilor deciziei atacate prin recursul intervenientului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 C. proc. civ., recurentul nu motivează încălcarea vreuneia din formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității după cum nu motivează nici o motivare contradictorie sau străină de natura pricinii. Cât privește pct. 6 al art. 304, atât timp cât cererea reconvențională a fost respinsă, evocarea motivului este nepertinentă neputându-se afirma că s-a dat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.

Așa fiind în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge ca nefondate recursurile împotriva deciziei 86/A din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, și față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. având în vedere culpa procesuală a recurentelor le va obliga la cheltuieli de judecată în sumă de 6.664 RON așa cum a fost dovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de intervenientul C.A.I. și pârâta SC P.T. SRL prin lichidator I.C. I. Sibiu împotriva deciziei nr. 86/A din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială. Obligă recurentele să plătească intimatei – reclamante SC A. SCM Sibiu suma de 6.664 RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2010.