ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3276/2012

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 8052/306/2009, în urma declinării competenței de către Judecătoria Sibiu, ulterior precizată, reclamanta Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu, în baza dispozițiilor art. 998-999 și art. 1436-1438 C. civ., a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC R.T. SRL evacuarea pârâtei din imobilul situat în Sibiu, și obligarea pârâtei la plata sumei de 26.808 Euro, cu titlu de despăgubiri calculate pentru perioada 01 octombrie 2005-31 mai 2009, pentru prejudiciul cauzat prin folosința tară contraprestație a spațiului și la plata sumei de 4.874,24 Euro, reprezentând despăgubiri pentru folosirea fără titlu a acestui spațiu începând cu 31 mai 2009, până în prezent, calculată până la eliberarea efectivă.

Pârâta SC R.T.

SRL Sibiu a depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea existenței unui drept de creanță față de proprietara imobilului în litigiu, reprezentând sporul de valoare adus prin lucrările executate (în valoare de 103.813,68 Ron la nivelul anilor 2005-2006) în conformitate cu prevederile art. 12.6 din contractul nr. 4/2005; obligarea reclamantei: la plata sporului de valoare actualizat; la recepționarea lucrărilor executate, din punct de vedere al calității, cantității și al contravalorii sub sancțiune de daune cominatorii în cuantum de 500 Ron în termen de 11 zile de la data rămânerii definitive a sentinței; la încheierea unui act adițional la contractul de închiriere sau a unui nou contract, pentru o perioadă care să asigure compensarea valorii investiției cu o chirie de 1006 lei/lună, până la stingerea valorii celei mai mici, în conformitate cu art. 121.7 din contract, iar în caz de refuz hotărârea pronunțată să țină loc de act adițional în sensul menționat, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 1275/C din 13 iulie 2010, Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu, dispunând evacuarea pârâtei SC R.T. SRL din spațiul situat în Sibiu, și obligarea acesteia la plata echivalentului în lei al sumei de 21.934,08 lei, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a spațiului și a respins cererea reconvențională formulată de pârâta SC R.T. SRL. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanta are drept de administrare asupra imobilului în litigiu în baza H.G. nr. 1631 din 22 noiembrie 2006, spațiu, care din probatoriu administrat a rezultat că este folosit de pârâtă, situație în raport de care a admis ca întemeiată cererea de evacuare a pârâtei.

Referitor la petitul privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin lipsa de folosință a spațiului, aferentă intervalului cuprins între 01 octombrie 2005 - 31 mai 2009, a reținut că este neîntemeiat relativ la perioada dintre 01 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2007, având în vedere că reclamanta a preluat imobilul în administrare începând cu data de 31 ianuarie 2007, în baza protocolului de predare primire încheiat la aceeași dată, și a fost apreciat ca fondat pentru intervalul 01 februarie 2007 -31 mai 2009, în raport de prevederile art. 998-999 C. civ., cuantificând daunele la nivelul chiriei prevăzute prin H.C.L. Sibiu nr. 182/2005, de 8.47 lei/mp. In ceea ce privește cererea reconvențională, instanța de fond a reținut că raportul juridic invocat de pârâtă, decurgând din contractul de închiriere nr. 4 din 09 august 2005, încheiat între I.C.I.M.

București, reprezentat prin D.D.I., în calitate de șef de atelier Aparatură și reprezentant al SC D.S. SRL, nu este opozabil reclamantei, neputând fi analizat în prezentul cadru procesual. S-a apreciat, de asemenea că pârâta nu are calitate procesuală activă în cererea reconvențională, situația invocată de aceasta fiind cea a închirierii lucrului altuia de către un detentor precar, reclamanta neputând fi obligată la respectarea locațiunii convenite între pârâtă și I.C.I.M. București, în calitate de locator, contractul de închiriere nr. 4 din 09 august 2005 neproducând efecte juridice față de aceasta. La data de 12 noiembrie 2010, în temeiul dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., reclamanta Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentința nr. 1275/C/2010 în sensul rectificării mențiunii referitoare moneda în care au fost stabilite despăgubirile, respectiv, Euro, nu lei cum eronat s-a consemnat.

Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu din 23 noiembrie 2010, Tribunalul Sibiu a respins cererea în considerarea identității existente între mențiunile în acest sens - 21934,08 lei - din minuta hotărârii si dispozitivul acesteia. Împotriva sentinței comerciale nr. 1275/C din 13 iulie 2010 pronunțate de Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a declarat apel pârâta SC R.T. SRL solicitând, în principal, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare și în subsidiar, schimbarea hotărârii cu consecința respingerii acțiunii de evacuare formulate de reclamantă și admiterii cererii reconvenționale. De asemenea, reclamanta Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu în calitate de succesoare a Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu a declarat apel împotriva încheierii Camerei de Consiliu din 23 noiembrie 2010 pronunțate de Tribunalul Sibiu.

Curtea de Apel Alba I ulia, s ecția comercială, învestită cu soluționarea căilor ordinare de atac, prin decizia comercială nr. 23/2011 din 2 martie 2011, a admis apelul pârâtei desființând parțial sentința atacată sub aspectul soluționării cererii reconvenționale și a trimis cauza spre rejudecare în aceste limite instanței de fond; a admis apelul reclamantei Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu în calitate de succesoare a Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu împotriva încheierii Camerei de Consiliu din 23 noiembrie 2010 pronunțate de Tribunalul Sibiu, modificând încheierea atacată în sensul admiterii cererii reclamantei și îndreptării erorii materiale strecurate în minuta și dispozitivul sentinței comerciale nr. 1275/C/2010, în loc de „21934,08 lei" urmând a se trece „21934,08 Euro"; a menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru a pronunța această soluție instanța de prim control judiciar a reținut că în considerentele hotărârii atacate, instanța de fond a făcut aprecieri contradictorii reținând pe de o parte că în cadrul cererii reconvenționale nu pot fi analizate condițiile de validitate ale unui raport juridic născut între pârâtă și un terț, respectiv, ICIM București care nu este parte în proces și, pe de altă parte a concluzionat că pârâta SC R.T. SRL nu are calitate procesuală activă în propria sa acțiune formulată pe calea cererii reconvenționale.

In considerarea acestor contradicții, instanța de apel a apreciat ca fiind greșită soluția primei instanțe referitoare la lipsa calității procesuale active a pârâtei în cadrul cererii reconvenționale în raport de obiectul acesteia și a considerat necesară lămurirea cadrului procesual în raport de petitele formulate, respectiv sub aspectul persoanelor cu calitate procesuală pasivă în recepționarea lucrărilor executate la imobilul în litigiu, în continuarea locațiunii, și a obligației de restituire a sporului de valoare a imobilului, proprietate publică a Statului Român. Referitor la apelul reclamantei, curtea a reținut incidența dispozițiilor art. 281 C. proc. civ.

și având în vedere precizarea acțiunii formulate de reclamantă ce a vizat cuantumul sumei solicitate cu titlu de despăgubiri, prin raportarea nivelului chiriei stabilite în Contractul de locațiune nr. 4/2005, de 4 Euro/mp, la suprafața spațiului de 128 mp și la valoarea TVA, a apreciat cererea ca fiind fondată. Împotriva deciziei comerciale nr. 23/2011 din 2 martie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, au declarat recurs atât reclamanta AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI SIBIU, cât și pârâta SC R.T. SRL Sibiu prin ADMINISTRATOR JUDICIAR R.L.C.A.

SPRL Sibiu, solicitând: reclamanta, admiterea recursului său, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtei cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe, iar pârâta solicitând admiterea căii extraordinare de atac pe care a exercitat-o, cu modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului reclamantei și admiterii în tot a apelului său, cu consecința schimbării în tot a sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii introductive și admiterii cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată. Reclamanta a criticat decizia atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., fără însă a dezvolta și a subsuma criticile formulate normei legale indicate, din analiza susținerilor acesteia rezultând că reclamanta, în concret, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în raport de capetele de cerere formulate de pârâtă în cererea reconvențională.

Pârâta și-a subsumat criticile împotriva deciziei atacate dispozițiilor art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra unui capăt ce cerere, sens în care a arătat că, deși a atacat sentința primei instanțe atât referitor la soluția dată acțiunii principale, cât și în ceea ce privește soluția cererii reconvenționale, iar instanța a admis integral apelul său, în considerente a dezvoltat exclusiv argumente vizând soluția asupra cererii reconvenționale.

A mai susținut pârâta că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, tară însă a indica normele legale pretins a fi fost eronat aplicate în ceea ce privește următoarele aspecte: - dispunerea evacuării sale din spațiul în litigiu, în condițiile în care a solicitat recunoașterea dreptului său de creanță constând în contravaloarea actualizată a investițiilor efectuate la imobilul în litigiu, lipsește de efecte invocarea dreptului său de retenție asupra acestuia; - dreptul de proprietate asupra spațiului în litigiu a rămas constant în patrimoniul aceluiași titular, schimbându-se doar administratorul acestuia, ceea ce face ca în cauză să opereze tacita relocațiune, iar contractul de închiriere nr. 4/2005 să fie opozabil reclamantei; - în mod eronat a admis instanța de apel rectificarea monedei în care au fost acordate despăgubirile pentru lipsa de folosință a imobilului, apreciind că acestea ar fi în Euro și nu în lei, în contextul în care reclamanta, prin completarea de acțiune depusă după declinarea competenței de la judecătorie la tribunal, în data de 02 noiembrie 2009, s-a solicitat obligarea sa la plata sumei de 1006 lei/lună.

Înalta Curte, a invocat din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., ca motiv de ordine publică încălcarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că împotriva pârâtei a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței prin încheierea comercială nr. 1073/CC din 9 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 5608/85/2010, deci, chiar înainte de înregistrarea la 23 decembrie 2010 a apelului. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate în ambele recursuri și a motivului de ordine publică invocat din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Vor forma obiectul analizei instanței de recurs, doar criticile care vizează nelegalitatea hotărârii atacate, având în vedere că în actuala reglementare, art. 304 C. proc.

civ., permite reformarea unei hotărâri în calea de atac a recursului doar în limitele motivelor de nelegalitate expres prevăzute de textul legal precitat, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită și de a reevalua în acest scop probele. Întrucât punctul 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzura în recurs a modului de apreciere a probelor administrate în faza procesuală anterioară, a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000, criticile vizând aprecierea situației de fapt și a probelor, nu vor face obiectul analizei în prezenta cale de atac.

Înalta Curte, va analiza prioritar motivul de recurs invocat pârâtă potrivit căruia instanța de apel a pronunțat o hotărâre ce cuprinde contradicții între considerentele și dispozitivul său, constând în aceea că, deși în dispozitiv a menționat că admite apelul pârâtei, ceea ce presupune o admitere în tot, în condițiile în care calea ordinară a vizat atât soluția asupra acțiunii introductive, cât și asupra cererii reconvenționale, în economia considerentelor a reținut doar argumente vizând greșita soluționare a cererii reconvenționale. In raport de prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea acestuia, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui dintre motivele prevăzute de art.304 din același cod, înalta Curte apreciază că critica mai sus expusă, nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut la pct. 6 al art. 304 C. proc.

civ., ci se circumscrie motivului prevăzut la punctul 7 al aceleiași norme, potrivit căruia recursul este admisibil atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, urmând a fi analizat din această perspectivă. Critica este fondată, atât în raport de existența contradicției între considerentele hotărârii în care s-au dezvoltat exclusiv argumente vizând soluția greșită a primei instanțe referitoare la cererea reconvențională și dispozitivul deciziei în care s-a precizat că se admite apelului pârâtei, tară mențiunea "în parte", cât și din perspectiva nemotivării soluției de menținere a soluției asupra cererii principale precizate.

Deși s-a referit la faptul că soluția primei instanțe este greșită doar în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii reconvenționale, instanța de apel nu a arătat, în mod concret, care sunt argumentele pentru care a menținut sentința primei instanțe în ceea ce privește soluția asupra cererii principale și nu a făcut nicio referire la criteriile avute în vedere în aprecierea asupra acesteia. Or, în atare condiții, soluția instanței de apel este una arbitrară, care nu răspunde exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților.

In accepțiunea art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă și să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, ci să se refere la probele administrate în cauză și să fie concordantă cu acestea, să răspundă în fapt și în drept tuturor pretențiilor formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv. Numai o astfel de motivare constituie pentru părți o garanție împotriva arbitrariului, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac. De aceea, nu numai lipsa oricărui argument al instanței care să susțină soluția din dispozitiv echivalează cu nemotivarea hotărârii în sensul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., dar și motivarea superficială are aceeași semnificație, atrăgând deopotrivă incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Or, tocmai aceasta este situația în speță unde, așa cum s-a arătat deja, deși hotărârea instanței de apel reține în considerente că se impune reanalizarea cererii reconvenționale formulate de pârâtă, nu arată, în mod concret, niciun argument în favoarea menținerii soluției asupra cererii principale precizate, în contextul în care, în dispozitiv a admis apelul pârâtei, deși aceasta viza integral soluția primei instanțe, atât în ceea ce privește acțiunea principală, cât și acțiunea introductivă. Procedând la casarea cu trimitere a soluției fondului, rară arătarea în concret a elementelor care susțin soluția asupra acțiunii principale cu trimitere la circumstanțele particulare ale speței, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., ceea ce face operant cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în temeiul căruia vor fi admise ambele recursuri, în limita criticilor vizând cenzura cererii reconvenționale, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Cum o astfel de hotărâre face practic imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității soluției pe fond, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului pricinii, urmează ca în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. să se dispună casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

De asemenea, Înalta Curte apreciază ca întemeiat motivul de ordine publică, invocat din oficiu și vizând ignorarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora: "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.", în considerarea faptului că împotriva pârâtei a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței prin încheierea comercială nr. 1073/CC din 9 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 5608/85/2010, iar instanța de apel nu a avut în vedere incidența acestei norme care asigură protecția persoanei aflate în această situație juridică.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va proceda la verificarea legalității și temeiniciei soluției din apel atât pe aspectul cererii principale, cât și pe cel al cererii reconvenționale, prin raportare la criteriile legale și la circumstanțele particulare ale speței, având în vedere cu precădere dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006. Pentru considerentele expuse și pentru a asigura judecată unitară a cauzei, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) coroborat cu art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia recurată și va trimite cauza la aceeași curte de apel pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursurile declarate de reclamanta AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI SIBIU și de pârâta SC R.T. SRL Sibiu prin

ADMINISTRATOR JUDICIAR

R.L.C.A. SPRL Sibiu împotriva deciziei comerciale nr. 23/2011 din 2 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2012.