ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3276/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3276/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor

și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Sibiu sub nr. 8052/306/2009, în urma declinării competenței de către

Judecătoria Sibiu, ulterior precizată, reclamanta Agenția pentru Protecția

Mediului Sibiu, în baza dispozițiilor art. 998-999 și art. 1436-1438 C. civ., a

solicitat în contradictoriu cu pârâta SC R.T. SRL evacuarea pârâtei din

imobilul situat în Sibiu, și obligarea pârâtei la plata sumei de 26.808 Euro,

cu titlu de despăgubiri calculate pentru perioada 01 octombrie 2005-31 mai

2009, pentru prejudiciul cauzat prin folosința tară contraprestație a spațiului

și la plata sumei de 4.874,24 Euro, reprezentând despăgubiri pentru folosirea

fără titlu a acestui spațiu începând cu 31 mai 2009, până în prezent, calculată

până la eliberarea efectivă.

Pârâta SC R.T. SRL Sibiu a depus întâmpinare și

cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea existenței unui drept

de creanță față de proprietara imobilului în litigiu, reprezentând sporul de

valoare adus prin lucrările executate (în valoare de 103.813,68 Ron la nivelul

anilor 2005-2006) în conformitate cu prevederile art. 12.6 din contractul nr.

4/2005; obligarea reclamantei: la plata sporului de valoare actualizat; la

recepționarea lucrărilor executate, din punct de vedere al calității, cantității

și al contravalorii sub sancțiune de daune cominatorii în cuantum de 500 Ron în

termen de 11 zile de la data rămânerii definitive a sentinței; la încheierea

unui act adițional la contractul de închiriere sau a unui nou contract, pentru

o perioadă care să asigure compensarea valorii investiției cu o chirie de 1006

lei/lună, până la stingerea valorii celei mai mici, în conformitate cu art.

121.7 din contract, iar în caz de refuz hotărârea pronunțată să țină loc de act

adițional în sensul menționat, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 1275/C din 13 iulie

2010, Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a

admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta Agenția pentru

Protecția Mediului Sibiu, dispunând evacuarea pârâtei SC R.T. SRL din spațiul

situat în Sibiu, și obligarea acesteia la plata echivalentului în lei al sumei

de 21.934,08 lei, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a spațiului

și a respins cererea reconvențională formulată de pârâta SC R.T. SRL.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a

reținut că reclamanta are drept de administrare asupra imobilului în litigiu în

baza H.G. nr. 1631 din 22 noiembrie 2006, spațiu, care din probatoriu

administrat a rezultat că este folosit de pârâtă, situație în raport de care a

admis ca întemeiată cererea de evacuare a pârâtei.

Referitor la petitul privind acordarea de despăgubiri

pentru prejudiciul cauzat prin lipsa de folosință a spațiului, aferentă

intervalului cuprins între 01 octombrie 2005 - 31 mai 2009, a reținut că este

neîntemeiat relativ la perioada dintre 01 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2007,

având în vedere că reclamanta a preluat imobilul în administrare începând cu

data de 31 ianuarie 2007, în baza protocolului de predare primire încheiat la

aceeași dată, și a fost apreciat ca fondat pentru intervalul 01 februarie 2007

-31 mai 2009, în raport de prevederile art. 998-999 C. civ., cuantificând

daunele la nivelul chiriei prevăzute prin H.C.L. Sibiu nr. 182/2005, de 8.47

lei/mp.

In ceea ce privește cererea reconvențională, instanța

de fond a reținut că raportul juridic invocat de pârâtă, decurgând din

contractul de închiriere nr. 4 din 09 august 2005, încheiat între I.C.I.M.

București, reprezentat prin D.D.I., în calitate de șef de atelier Aparatură și

reprezentant al SC D.S. SRL, nu este opozabil reclamantei, neputând fi analizat

în prezentul cadru procesual.

S-a apreciat, de asemenea că pârâta nu are calitate

procesuală activă în cererea reconvențională, situația invocată de aceasta

fiind cea a închirierii lucrului altuia de către un detentor precar, reclamanta

neputând fi obligată la respectarea locațiunii convenite între pârâtă și

I.C.I.M. București, în calitate de locator, contractul de închiriere nr. 4 din

09 august 2005 neproducând efecte juridice față de aceasta.

La data de 12 noiembrie 2010, în temeiul

dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., reclamanta Agenția pentru Protecția

Mediului Sibiu a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în

sentința nr. 1275/C/2010 în sensul rectificării mențiunii referitoare moneda în

care au fost stabilite despăgubirile, respectiv, Euro, nu lei cum eronat s-a

consemnat.

Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu din

23 noiembrie 2010, Tribunalul Sibiu a respins cererea în considerarea

identității existente între mențiunile în acest sens - 21934,08 lei - din

minuta hotărârii si dispozitivul acesteia.

Împotriva sentinței comerciale nr. 1275/C din 13

iulie 2010 pronunțate de Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios

administrativ, a declarat apel pârâta SC R.T. SRL solicitând, în principal,

casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare și în subsidiar, schimbarea

hotărârii cu consecința respingerii acțiunii de evacuare formulate de

reclamantă și admiterii cererii reconvenționale.

De asemenea, reclamanta Agenția Regională pentru

Protecția Mediului Sibiu în calitate de succesoare a Agenției pentru Protecția

Mediului Sibiu a declarat apel împotriva încheierii Camerei de Consiliu din 23

noiembrie 2010 pronunțate de Tribunalul Sibiu.

Curtea de Apel Alba I

ulia, s

ecția comercială, învestită cu soluționarea căilor

ordinare de atac, prin decizia comercială nr. 23/2011 din 2 martie 2011, a

admis apelul pârâtei desființând parțial sentința atacată sub aspectul

soluționării cererii reconvenționale și a trimis cauza spre rejudecare în

aceste limite instanței de fond; a admis apelul reclamantei Agenția Regională

pentru Protecția Mediului Sibiu în calitate de succesoare a Agenției pentru

Protecția Mediului Sibiu împotriva încheierii Camerei de Consiliu din 23

noiembrie 2010 pronunțate de Tribunalul Sibiu, modificând încheierea atacată în

sensul admiterii cererii reclamantei și îndreptării erorii materiale strecurate

în minuta și dispozitivul sentinței comerciale nr. 1275/C/2010, în loc de

„21934,08 lei" urmând a se trece „21934,08 Euro"; a menținut în rest

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru a pronunța această soluție instanța de prim

control judiciar a reținut că în considerentele hotărârii atacate, instanța de

fond a făcut aprecieri contradictorii reținând pe de o parte că în cadrul

cererii reconvenționale nu pot fi analizate condițiile de validitate ale unui

raport juridic născut între pârâtă și un terț, respectiv, ICIM București care

nu este parte în proces și, pe de altă parte a concluzionat că pârâta SC R.T.

SRL nu are calitate procesuală activă în propria sa acțiune formulată pe calea

cererii reconvenționale.

In considerarea acestor contradicții, instanța de

apel a apreciat ca fiind greșită soluția primei instanțe referitoare la lipsa

calității procesuale active a pârâtei în cadrul cererii reconvenționale în

raport de obiectul acesteia și a considerat necesară lămurirea cadrului

procesual în raport de petitele formulate, respectiv sub aspectul persoanelor

cu calitate procesuală pasivă în recepționarea lucrărilor executate la imobilul

în litigiu, în continuarea locațiunii, și a obligației de restituire a sporului

de valoare a imobilului, proprietate publică a Statului Român.

Referitor la apelul reclamantei, curtea a reținut

incidența dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. și având în vedere precizarea

acțiunii formulate de reclamantă ce a vizat cuantumul sumei solicitate cu titlu

de despăgubiri, prin raportarea nivelului chiriei stabilite în Contractul de

locațiune nr. 4/2005, de 4 Euro/mp, la suprafața spațiului de 128 mp și la

valoarea TVA, a apreciat cererea ca fiind fondată.

Împotriva deciziei comerciale nr. 23/2011 din 2

martie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, au

declarat recurs atât reclamanta AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI

SIBIU, cât și pârâta SC R.T. SRL Sibiu prin ADMINISTRATOR JUDICIAR R.L.C.A.

SPRL Sibiu, solicitând: reclamanta, admiterea recursului său, modificarea

deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtei cu consecința

menținerii hotărârii primei instanțe, iar pârâta solicitând admiterea căii

extraordinare de atac pe care a exercitat-o, cu modificarea în parte a deciziei

atacate, în sensul respingerii apelului reclamantei și admiterii în tot a

apelului său, cu consecința schimbării în tot a sentinței instanței de fond, în

sensul respingerii acțiunii introductive și admiterii cererii reconvenționale,

cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a criticat decizia atacată pentru motivele

de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.,

fără însă a dezvolta și a subsuma criticile formulate normei legale indicate,

din analiza susținerilor acesteia rezultând că reclamanta, în concret, a

invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în raport de capetele

de cerere formulate de pârâtă în cererea reconvențională.

Pârâta și-a subsumat criticile împotriva deciziei

atacate dispozițiilor art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., susținând că instanța

nu s-a pronunțat asupra unui capăt ce cerere, sens în care a arătat că, deși a

atacat sentința primei instanțe atât referitor la soluția dată acțiunii

principale, cât și în ceea ce privește soluția cererii reconvenționale, iar instanța

a admis integral apelul său, în considerente a dezvoltat exclusiv argumente

vizând soluția asupra cererii reconvenționale.

A mai susținut pârâta că hotărârea atacată a fost

pronunțată cu aplicarea greșită a legii, tară însă a indica normele legale pretins

a fi fost eronat aplicate în ceea ce privește următoarele aspecte:

- dispunerea evacuării sale din spațiul în litigiu,

în condițiile în care a solicitat recunoașterea dreptului său de creanță

constând în contravaloarea actualizată a investițiilor efectuate la imobilul în

litigiu,

lipsește de efecte

invocarea dreptului său de retenție asupra acestuia;

- dreptul de proprietate asupra spațiului în litigiu

a rămas constant în patrimoniul aceluiași titular, schimbându-se doar

administratorul acestuia, ceea ce face ca în cauză să opereze tacita

relocațiune, iar contractul de închiriere nr. 4/2005 să fie opozabil

reclamantei;

- în mod eronat a admis instanța de apel rectificarea

monedei în care au fost acordate despăgubirile pentru lipsa de folosință a

imobilului, apreciind că acestea ar fi în Euro și nu în lei, în contextul în

care reclamanta, prin completarea de acțiune depusă după declinarea competenței

de la judecătorie la tribunal, în data de 02 noiembrie 2009, s-a solicitat

obligarea sa la plata sumei de 1006 lei/lună.

Înalta Curte, a invocat din oficiu, în condițiile

art. 306 alin. (2) C. proc. civ., ca motiv de ordine publică încălcarea

dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că împotriva

pârâtei a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței prin încheierea

comercială nr. 1073/CC din 9 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu,

secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 5608/85/2010,

deci, chiar înainte de înregistrarea la 23 decembrie 2010 a apelului.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor

formulate în ambele recursuri și a motivului de ordine publică invocat din

oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Vor forma obiectul analizei instanței de recurs, doar

criticile care vizează nelegalitatea hotărârii atacate, având în vedere că în

actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ., permite reformarea unei hotărâri

în calea de atac a recursului doar în limitele motivelor de nelegalitate expres

prevăzute de textul legal precitat, astfel că instanța de recurs nu mai are

competența de a cenzura situația de fapt stabilită și de a reevalua în acest

scop probele.

Întrucât punctul 11 al art. 304 C. proc. civ.,

singurul care permitea cenzura în recurs a modului de apreciere a probelor

administrate în faza procesuală anterioară, a fost abrogat prin O.U.G. nr.

138/2000, criticile vizând aprecierea situației de fapt și a probelor, nu vor

face obiectul analizei în prezenta cale de atac.

Înalta Curte, va analiza prioritar motivul de recurs

invocat pârâtă potrivit căruia instanța de apel a pronunțat o hotărâre ce

cuprinde contradicții între considerentele și dispozitivul său, constând în

aceea că, deși în dispozitiv a menționat că admite apelul pârâtei, ceea ce

presupune o admitere în tot, în condițiile în care calea ordinară a vizat atât

soluția asupra acțiunii introductive, cât și asupra cererii reconvenționale, în

economia considerentelor a reținut doar argumente vizând greșita soluționare a

cererii reconvenționale.

In raport de prevederile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., potrivit cărora indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage

nulitatea acestuia, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor

într-unui dintre motivele prevăzute de art.304 din același cod, înalta Curte

apreciază că critica mai sus expusă, nu se încadrează în motivul de

nelegalitate prevăzut la pct. 6 al art. 304 C. proc. civ., ci se circumscrie

motivului prevăzut la punctul 7 al aceleiași norme, potrivit căruia recursul

este admisibil atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau cuprinde motive contradictorii, urmând a fi analizat din această

perspectivă.

Critica este fondată, atât în raport de existența

contradicției între considerentele hotărârii în care s-au dezvoltat exclusiv

argumente vizând soluția greșită a primei instanțe referitoare la cererea

reconvențională și dispozitivul deciziei în care s-a precizat că se admite

apelului pârâtei, tară mențiunea "în parte", cât și din perspectiva

nemotivării soluției de menținere a soluției asupra cererii principale

precizate.

Deși s-a referit la faptul că soluția primei instanțe

este greșită doar în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii

reconvenționale, instanța de apel nu a arătat, în mod concret, care sunt

argumentele pentru care a menținut sentința primei instanțe în ceea ce privește

soluția asupra cererii principale și nu a făcut nicio referire la criteriile

avute în vedere în aprecierea asupra acesteia.

Or, în atare condiții, soluția instanței de apel este

una arbitrară, care nu răspunde exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.,

potrivit cărora hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care

au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat

susținerile părților.

In accepțiunea art. 261 pct. 5 C. proc. civ.,

motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă și să nu se rezume la o

înșiruire de fapte și argumente, ci să se refere la probele administrate în

cauză și să fie concordantă cu acestea, să răspundă în fapt și în drept tuturor

pretențiilor formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la

soluția din dispozitiv. Numai o astfel de motivare constituie pentru părți o

garanție împotriva arbitrariului, iar pentru instanțele superioare un element

necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.

De aceea, nu numai lipsa oricărui argument al

instanței care să susțină soluția din dispozitiv echivalează cu nemotivarea

hotărârii în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dar și motivarea

superficială are aceeași semnificație, atrăgând deopotrivă incidența art. 304

pct. 7 C. proc. civ.

Or, tocmai aceasta este situația în speță unde, așa

cum s-a arătat deja, deși hotărârea instanței de apel reține în considerente că

se impune reanalizarea cererii reconvenționale formulate de pârâtă, nu arată,

în mod concret, niciun argument în favoarea menținerii soluției asupra cererii

principale precizate, în contextul în care, în dispozitiv a admis apelul

pârâtei, deși aceasta viza integral soluția primei instanțe, atât în ceea ce

privește acțiunea principală, cât și acțiunea introductivă.

Procedând la casarea cu trimitere a soluției

fondului, rară arătarea în concret a elementelor care susțin soluția asupra

acțiunii principale cu trimitere la circumstanțele particulare ale speței,

instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 261

pct. 5 C. proc. civ., ceea ce face operant cazul de modificare prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ., în temeiul căruia vor fi admise ambele recursuri, în

limita

criticilor

vizând cenzura cererii reconvenționale, conform art.

312

alin.

(1) C. proc.

civ.

Cum o astfel de hotărâre face practic imposibilă

analiza, în cadrul recursului, a legalității soluției pe fond, nemotivarea

hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului

pricinii,

urmează ca în baza art.

312

alin.

(5) C. proc. civ. să se dispună casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță.

De asemenea, Înalta Curte apreciază ca întemeiat

motivul de ordine publică, invocat

din

oficiu și vizând ignorarea

dispozițiilor

art. 36

din

Legea nr. 85/2006,

potrivit cărora: "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept

toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor

asupra debitorului sau bunurilor sale.", în considerarea faptului că

împotriva pârâtei a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței prin

încheierea comercială nr. 1073/CC din 9 decembrie

2010

pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios

administrativ, în dosarul nr. 5608/85/2010, iar instanța de apel nu a avut în

vedere incidența acestei norme care asigură protecția persoanei aflate în

această situație juridică.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va

proceda la verificarea

legalității

și temeiniciei

soluției

din apel atât

pe aspectul cererii principale, cât și pe cel al cererii reconvenționale, prin

raportare la

criteriile

legale și la

circumstanțele particulare

ale

speței, având în vedere cu precădere

dispozițiile

art. 36

din

Legea nr. 85/2006.

Pentru considerentele expuse și pentru a asigura

judecată unitară a cauzei, în baza

dispozițiilor

art. 312 alin. (2) și (3) coroborat cu art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursurile, va casa decizia recurată și va

trimite

cauza la aceeași curte de apel pentru rejudecarea

apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de reclamanta AGENȚIA

REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI SIBIU și de pârâta SC R.T. SRL Sibiu prin

ADMINISTRATOR JUDICIAR

R.L.C.A. SPRL Sibiu

împotriva deciziei comerciale nr. 23/2011

din 2 martie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, casează decizia atacată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2012.