ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1229/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 5 iunie 2007 reclamanta

SC M.P. SRL Sibiu cheamă în judecată pe pârâta SC A.D.O. SA Sibiu solicitând

instanței constatarea nulității contractului de închiriere nr. 284 din 11

martie 1999.

La 11 septembrie 2007 pârâta

formulează cerere reconvențională solicitând instanței să constate că a

intervenit rezilierea contractului de închiriere în litigiu datorită

neîndeplinirii obligației de plată a chiriei.

Prin sentința civilă nr. 2682/C

din 21 decembrie 2007 Tribunalul Sibiu, secția comercială, de contencios

administrativ, admite acțiunea comercială formulată de reclamantă, constată

nulitatea contractului de închiriere din 11 martie 1995 încheiat de părți și

respinge cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă, reținând, cu

privire la acțiunea principală, că reclamanta s-a aflat în error in

substantiam, fiind în eroare asupra suprafeței de teren închiriate, eroare care

atrage sancțiunea nulității relative a contractului, reclamanta crezând că

închiriază o altă suprafață de teren decât cea aferentă construcțiilor

cumpărate de ea de la pârâtă prin contractul din 1995; cu privire la cererea

reconvențională instanța reține că potrivit art. 4 alin. (2) din contractul de

închiriere în litigiu chiriașul - reclamanta pârâtă reconvențional - a achitat

proprietarului - pârâta reclamantă reconvențional – cu anticipație suma de

8.564.400 lei reprezentând chirie pentru suprafețele închiriate pe perioada 1

ianuarie - 31 decembrie 1998, pârâta - reclamantă reconvențional fiind și în

posesia unui titlu executoriu pentru a încasa chiria pentru suprafața

închiriată reprezentat de sentința civilă nr. 70 din 21 ianuarie 2002 a

Tribunalului Sibiu, menținută prin decizia nr. 615/2002 a Curții de Apel Alba

Iulia, hotărâre prin care s-a admis acțiunea acesteia prin care a solicitat

obligarea reclamantei pârâte reconvențional la plata sumei de 28.000.000 lei

(rol) reprezentând chirie în baza contractului de închiriere din 1999.

Prin decizia comercială nr. 56/A

din 25 aprilie 2008 Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, admite în

parte apelul pârâtei declarat împotriva sentinței primei instanțe pe care o

modifică în parte și respinge acțiunea reclamantei, menținând restul

dispozițiilor din sentința atacată.

Reține instanța de apel,

pentru a decide astfel, că atât din formularea capătului de cerere privitor la

nulitate, cât și din conținutul obiectului cererii privitoare la nulitatea

contractului de închiriere din 11 martie 1999, ca și din întâmpinarea formulată

în apel rezultă că reclamanta invocă o eroare asupra identității obiectului

contractului, respectiv asupra identității terenului închiriat, eroare

distructivă de voință, sancționată cu nulitatea absolută, astfel că prima

instanță a fost în eroare asupra obiectului cererii reclamantei atunci când a

stabilit că în speță se solicită a se sancționa o eroare asupra substanței

lucrului închiriat ca viciu de consimțământ cu nulitate relativă; mai reține

instanța de apel și că reclamanta nu se află într-o astfel de eroare, întrucât

în art. 2 al contractului în litigiu se face vorbire despre terenul dat în

folosință proprietarului activului cumpărat, iar în art. 3 se precizează că

durata contractului se întinde până la soluționarea condițiilor cumpărării de

către chiriaș a acestei suprafețe, condiții prevăzute de H.G. nr. 55/1995 și O.U.G.

nr. 88/1997. Cu privire la cererea reconvențională instanța de control judiciar

menține soluția primei instanțe reținând că dreptul de opțiune între acțiunea

în realizarea prestației și acțiunea în reziliere s-a epuizat cu ocazia primei

judecăți, pârâta apelantă neprecizând, de altfel, nici cuantumul sumei datorate

cu titlu de chirie și nici perioada de neplată a acesteia.

Împotriva deciziei instanței

de apel reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. admiterea acestuia, cu cheltuieli de

judecată, și, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei

pentru o nouă judecată la aceeași instanță de apel sau altei instanțe din țară

de același grad, iar, în subsidiar, casarea deciziei recurate și menținerea

sentinței primei instanțe.

În fundamentarea recursului

său recurenta reclamantă critică instanța de apel pentru greșita interpretare a

clauzelor contractului de închiriere în litigiu, instanța ignorând că

dezmembrarea terenului deținut de intimată s-a realizat abia la 16 august 2000,

recurentei atribuindu-se numai 6.738 mp cu încălcarea înțelegerii contractuale

din anexa la contract potrivit căreia trebuia să i se vândă o suprafață de

11.246 mp, precum și că dreptul de folosință asupra terenului aferent

construcțiilor cumpărate i s-a atribuit prin contractul de vânzare - cumpărare din

23 martie 1995, astfel că nu ar fi avut niciun interes să încheie ulterior un

contract de închiriere a aceluiași teren. Recurenta reproșează, de asemenea,

instanței de apel faptul de nu ar fi luat în considerare depozițiile martorilor

audiați în cauză din care reiese nevoia recurentei de a avea un teren

suplimentar necesar gospodăriei anexe ce impunea o cantitate mare de masă

verde, precum și neanalizarea celui de al doilea motiv de nulitate privind

existența unui obiect determinat față de realitatea că la data încheierii

contractului contestat suprafața totală de teren proprietate a intimatei nu

fusese dezmembrată.

În opinia recurentei

reținerea eronată a stării de fapt și analizarea eronată a clauzelor

contractului de închiriere în litigiu face ca hotărârea instanței de apel să

fie pronunțată cu greșita aplicare a legii în materie.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului reclamantei ca nefondat, criticile

avansate de recurentă nefiind formulate prin prisma problemelor de drept ce

privesc motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., reprezentând

de fapt o dezvoltare a motivelor ce au stat la baza acțiunii introductive de

instanță, iar contractul de închiriere contestat fiind încheiat – conform art. 3

- pentru o durată de 6 luni cu începere de la data semnării și până la

soluționarea condițiilor cumpărării de către chiriaș a suprafeței închiriate

fiind deci un contract ajuns la termen, punându-se problema lipsei interesului

recurentei pentru constatarea nulității acestuia.

Examinând recursul recurentei

reclamante prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta

nu este fondat. În acest sens se reține că nu sunt fondate criticile întemeiate

pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. invocat întrucât instanța

de apel a dat o corectă interpretare clauzelor contractului de închiriere

reținând întemeiat că prin contractul de închiriere în litigiu recurenta

reclamantă a închiriat suprafața de teren pe care urma să o poată cumpăra după

îndeplinirea condițiilor prevăzute de H.G. nr. 55/1998 și O.U.G. nr. 88/1997,

ca urmare a contractului din 23 martie 1995 prin care devenise proprietarul activului

situat pe aceeași C.F.

Cât privește cel de al

doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

se constată că recurenta nu indică dispozițiile de lege pe care instanța de

apel le-ar fi aplicat greșit, o eventuală reținere eronată a stării de fapt

neputând fi calificată ca o încălcare de lege câtă vreme nu se precizează care

este legea înfrântă. Mai mult, se constată că potrivit art. 3 din contractul de

închiriere constatarea nulității căruia este cerută de reclamanta recurentă a

fost încheiat la 11 martie 1999 pentru o durată de șase luni, recurenta

nedovedind că acesta ar fi fost prelungit prin acordul părților, astfel că nu

se poate reține nici interesul actual al acesteia pentru constatarea nulității

contractului ajuns la termen.

Astfel fiind, cu aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul reclamantei declarat

împotriva deciziei instanței de apel, decizie legală și temeinică, urmează a fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC M.P. SRL Sibiu împotriva deciziei nr. 56/A din 25 aprilie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 9 aprilie 2009.