ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1229/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 iunie 2007 reclamanta SC M.P. SRL Sibiu cheamă în judecată pe pârâta SC A.D.O. SA Sibiu solicitând instanței constatarea nulității contractului de închiriere nr. 284 din 11 martie 1999. La 11 septembrie 2007 pârâta formulează cerere reconvențională solicitând instanței să constate că a intervenit rezilierea contractului de închiriere în litigiu datorită neîndeplinirii obligației de plată a chiriei.

Prin sentința civilă nr. 2682/C din 21 decembrie 2007 Tribunalul Sibiu, secția comercială, de contencios administrativ, admite acțiunea comercială formulată de reclamantă, constată nulitatea contractului de închiriere din 11 martie 1995 încheiat de părți și respinge cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă, reținând, cu privire la acțiunea principală, că reclamanta s-a aflat în error in substantiam, fiind în eroare asupra suprafeței de teren închiriate, eroare care atrage sancțiunea nulității relative a contractului, reclamanta crezând că închiriază o altă suprafață de teren decât cea aferentă construcțiilor cumpărate de ea de la pârâtă prin contractul din 1995; cu privire la cererea reconvențională instanța reține că potrivit art. 4 alin. (2) din contractul de închiriere în litigiu chiriașul - reclamanta pârâtă reconvențional - a achitat proprietarului - pârâta reclamantă reconvențional – cu anticipație suma de 8.564.400 lei reprezentând chirie pentru suprafețele închiriate pe perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 1998, pârâta - reclamantă reconvențional fiind și în posesia unui titlu executoriu pentru a încasa chiria pentru suprafața închiriată reprezentat de sentința civilă nr. 70 din 21 ianuarie 2002 a Tribunalului Sibiu, menținută prin decizia nr. 615/2002 a Curții de Apel Alba Iulia,

hotărâre prin care s-a admis acțiunea acesteia prin care a solicitat obligarea reclamantei pârâte reconvențional la plata sumei de 28.000.000 lei (rol) reprezentând chirie în baza contractului de închiriere din 1999. Prin decizia comercială nr. 56/A din 25 aprilie 2008 Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, admite în parte apelul pârâtei declarat împotriva sentinței primei instanțe pe care o modifică în parte și respinge acțiunea reclamantei, menținând restul dispozițiilor din sentința atacată.

Reține instanța de apel, pentru a decide astfel, că atât din formularea capătului de cerere privitor la nulitate, cât și din conținutul obiectului cererii privitoare la nulitatea contractului de închiriere din 11 martie 1999, ca și din întâmpinarea formulată în apel rezultă că reclamanta invocă o eroare asupra identității obiectului contractului, respectiv asupra identității terenului închiriat, eroare distructivă de voință, sancționată cu nulitatea absolută, astfel că prima instanță a fost în eroare asupra obiectului cererii reclamantei atunci când a stabilit că în speță se solicită a se sancționa o eroare asupra substanței lucrului închiriat ca viciu de consimțământ cu nulitate relativă; mai reține instanța de apel și că reclamanta nu se află într-o astfel de eroare, întrucât în art. 2 al contractului în litigiu se face vorbire despre terenul dat în folosință proprietarului activului cumpărat, iar în art. 3 se precizează că durata contractului se întinde până la soluționarea condițiilor cumpărării de către chiriaș a acestei suprafețe, condiții prevăzute de H.G.

nr. 55/1995 și O.U.G. nr. 88/1997. Cu privire la cererea reconvențională instanța de control judiciar menține soluția primei instanțe reținând că dreptul de opțiune între acțiunea în realizarea prestației și acțiunea în reziliere s-a epuizat cu ocazia primei judecăți, pârâta apelantă neprecizând, de altfel, nici cuantumul sumei datorate cu titlu de chirie și nici perioada de neplată a acesteia. Împotriva deciziei instanței de apel reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. admiterea acestuia, cu cheltuieli de judecată, și, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată la aceeași instanță de apel sau altei instanțe din țară de același grad, iar, în subsidiar, casarea deciziei recurate și menținerea sentinței primei instanțe.

În fundamentarea recursului său recurenta reclamantă critică instanța de apel pentru greșita interpretare a clauzelor contractului de închiriere în litigiu, instanța ignorând că dezmembrarea terenului deținut de intimată s-a realizat abia la 16 august 2000, recurentei atribuindu-se numai 6.738 mp cu încălcarea înțelegerii contractuale din anexa la contract potrivit căreia trebuia să i se vândă o suprafață de 11.246 mp, precum și că dreptul de folosință asupra terenului aferent construcțiilor cumpărate i s-a atribuit prin contractul de vânzare - cumpărare din 23 martie 1995, astfel că nu ar fi avut niciun interes să încheie ulterior un contract de închiriere a aceluiași teren.

Recurenta reproșează, de asemenea, instanței de apel faptul de nu ar fi luat în considerare depozițiile martorilor audiați în cauză din care reiese nevoia recurentei de a avea un teren suplimentar necesar gospodăriei anexe ce impunea o cantitate mare de masă verde, precum și neanalizarea celui de al doilea motiv de nulitate privind existența unui obiect determinat față de realitatea că la data încheierii contractului contestat suprafața totală de teren proprietate a intimatei nu fusese dezmembrată. În opinia recurentei reținerea eronată a stării de fapt și analizarea eronată a clauzelor contractului de închiriere în litigiu face ca hotărârea instanței de apel să fie pronunțată cu greșita aplicare a legii în materie.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului reclamantei ca nefondat, criticile avansate de recurentă nefiind formulate prin prisma problemelor de drept ce privesc motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., reprezentând de fapt o dezvoltare a motivelor ce au stat la baza acțiunii introductive de instanță, iar contractul de închiriere contestat fiind încheiat – conform art. 3 - pentru o durată de 6 luni cu începere de la data semnării și până la soluționarea condițiilor cumpărării de către chiriaș a suprafeței închiriate fiind deci un contract ajuns la termen, punându-se problema lipsei interesului recurentei pentru constatarea nulității acestuia.

Examinând recursul recurentei reclamante prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta nu este fondat. În acest sens se reține că nu sunt fondate criticile întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. invocat întrucât instanța de apel a dat o corectă interpretare clauzelor contractului de închiriere reținând întemeiat că prin contractul de închiriere în litigiu recurenta reclamantă a închiriat suprafața de teren pe care urma să o poată cumpăra după îndeplinirea condițiilor prevăzute de H.G. nr. 55/1998 și O.U.G. nr. 88/1997, ca urmare a contractului din 23 martie 1995 prin care devenise proprietarul activului situat pe aceeași C.F. Cât privește cel de al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. se constată că recurenta nu indică dispozițiile de lege pe care instanța de apel le-ar fi aplicat greșit, o eventuală reținere eronată a stării de fapt neputând fi calificată ca o încălcare de lege câtă vreme nu se precizează care este legea înfrântă. Mai mult, se constată că potrivit art. 3 din contractul de închiriere constatarea nulității căruia este cerută de reclamanta recurentă a fost încheiat la 11 martie 1999 pentru o durată de șase luni, recurenta nedovedind că acesta ar fi fost prelungit prin acordul părților, astfel că nu se poate reține nici interesul actual al acesteia pentru constatarea nulității contractului ajuns la termen. Astfel fiind, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul reclamantei declarat împotriva deciziei instanței de apel, decizie legală și temeinică, urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.P. SRL Sibiu împotriva deciziei nr. 56/A din 25 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2009.