ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 796/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 16 iulie 2002, reclamanta SC A. SA Sibiu cheamă în judecată pe pârâta SC I. SRL Sibiu solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 16.290,97 lei reprezentând folos de tras pentru terenul în suprafață de 10.298 mp. situat în Sibiu, Drumul Ocnei nr. 4, pentru perioada octombrie 2000 – 30 aprilie 2002. Ulterior, reclamanta își precizează acțiunea în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 12.748,23 lei reprezentând folos de tras pentru folosirea terenului în suprafață de 7.810 mp.

pentru perioada octombrie 2000 – 30 aprilie 2002. Prin sentința civilă nr. 2994/ C din 19 decembrie 2006, Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, admite acțiunea formulată și precizată de reclamantă și, în consecință, obligă pe pârâtă să plătească reclamantei cu titlu de folos de tras suma de 12.748,23 lei pentru perioada octombrie 2000 – 30 aprilie 2003, cu 843,52 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, reținând, în acest sens, că pârâta nu a făcut dovada că nu mai ocupă terenul în litigiu, astfel că, prin ocuparea în continuare a spațiului proprietatea reclamantei, îi incumba obligația corelativă de a plăti echivalentul lipsei de folosință conform prevederilor art. 1429 C. civ., calculat la nivelul chiriei percepute pe perioada anterioară rezilierii contractului de închiriere și a actului adițional încheiat între părți.

Prin decizia nr. 10/ A din 1 iunie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, admite, ca fondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe pe care o modifică în tot în sensul că respinge acțiunea reclamantei.

Pentru a decide astfel, instanța de apel reține că reclamanta nu a dovedit împrejurarea că pârâta a folosit terenul proprietatea sa fără drept în perioada octombrie 2000 – 30 aprilie 2002 și cuantumul folosului pe care l-ar fi realizat, dacă ar fi putut folosi ea însăși respectivul teren, că hotărârile judecătorești pronunțate anterior, într-un litigiu similar dintre părți, au stabilit irevocabil obligarea pârâtei la plata folosului tras pentru terenul în cauză, proprietate a reclamantei, pentru perioada 1 octombrie 1997 – 1 octombrie 2000, fără a avea forță probantă cu privire la continuarea, ulterioară datei de 1 octombrie 2000, a folosirii terenului de către pârâtă, cu atât mai mult cu cât pârâta a contestat identitatea dintre terenul indicat de reclamantă în acțiune și cel din incinta fostei fabrici care a aparținut pârâtei, teren și construcții supraedificate pe care pârâta nu le-a mai folosit, fabrica de sucuri în cauză fiind închisă.

Împotriva deciziei instanței de apel reclamanta declară recurs, solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în totalitate a deciziei recurate în sensul respingerii apelului pârâtei împotriva sentinței instanței de fond și menținerea acesteia ca legală și temeinică.

În fundamentarea recursului său recurenta, reluând relatarea situației de fapt și a apărărilor formulate în apel, reproșează instanței de apel greșita aplicare a dispozițiilor art. 616 C. civ., precum și ignorarea faptului că intimata pârâtă nu a făcut dovada că nu a mai ocupat spațiul în litigiu, sechestrul asigurător fiind aplicat numai pentru indisponibilizarea construcțiilor până la executarea silită, respectiv până în anul 2003. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului, ca nefondat, recurenta nefăcând dovada ocupării și folosirii terenului în litigiu de către intimata pârâtă și după data de 1 octombrie 2000. Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că recurenta reclamantă, care a pretins de la pârâta intimată, prin acțiunea introductivă, plata folosului tras, pentru terenul pe care s-a construit o fabrică de sucuri, pe perioada ulterioară datei de 1 octombrie 2000, teren pentru care avusese un contract de închiriere încheiat cu intimata pârâtă, contract expirat, nu a dovedit că intimata a continuat să folosească fără drept terenul în litigiu și pe perioada dintre data menționată și data vânzării imobilului în procedura executării silite pornite împotriva intimatei, încălcând astfel dispozițiile art. 1169 C. civ., care stabilesc că sarcina probei revine reclamantului. Cum reclamanta a invocat numai hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a stabilit doar că pârâta a utilizat un teren de 7.810 mp.

până la data de 1 octombrie 2000, corect a reținut instanța de apel că în mod eronat instanța de fond a trecut peste obligația procedurală a reclamantei-recurente, stabilită de dispozițiile art. 1169 C. civ., inversând sarcina probei când a avut în vedere că pârâta nu a făcut dovada că nu mai ocupă spațiul în litigiu, astfel că întemeiat instanța de control judiciar, admițând apelul pârâtei, a modificat sentința instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Astfel fiind, criticile formulate de recurentă împotriva deciziei recurate nefiind întemeiate, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA Sibiu împotriva deciziei nr. 10/ A din 1 iunie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 28 februarie 2008.