ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 796/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 796/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la 16 iulie 2002, reclamanta SC A. SA Sibiu cheamă în judecată pe pârâta SC I.
SRL Sibiu solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se
dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 16.290,97 lei reprezentând folos de
tras pentru terenul în suprafață de 10.298 mp. situat în Sibiu, Drumul Ocnei nr.
4, pentru perioada octombrie 2000 – 30 aprilie 2002.
Ulterior, reclamanta își
precizează acțiunea în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de
12.748,23 lei reprezentând folos de tras pentru folosirea terenului în
suprafață de 7.810 mp. pentru perioada octombrie 2000 – 30 aprilie 2002.
Prin sentința civilă nr. 2994/
C din 19 decembrie 2006, Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios
administrativ, admite acțiunea formulată și precizată de reclamantă și, în
consecință, obligă pe pârâtă să plătească reclamantei cu titlu de folos de tras
suma de 12.748,23 lei pentru perioada octombrie 2000 – 30 aprilie 2003, cu
843,52 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, reținând, în acest sens,
că pârâta nu a făcut dovada că nu mai ocupă terenul în litigiu, astfel că, prin
ocuparea în continuare a spațiului proprietatea reclamantei, îi incumba
obligația corelativă de a plăti echivalentul lipsei de folosință conform
prevederilor art. 1429 C. civ., calculat la nivelul chiriei percepute pe
perioada anterioară rezilierii contractului de închiriere și a actului
adițional încheiat între părți.
Prin decizia nr. 10/ A din 1
iunie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, admite, ca fondat,
apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe pe care o
modifică în tot în sensul că respinge acțiunea reclamantei.
Pentru a decide astfel,
instanța de apel reține că reclamanta nu a dovedit împrejurarea că pârâta a
folosit terenul proprietatea sa fără drept în perioada octombrie 2000 – 30
aprilie 2002 și cuantumul folosului pe care l-ar fi realizat, dacă ar fi putut
folosi ea însăși respectivul teren, că hotărârile judecătorești pronunțate
anterior, într-un litigiu similar dintre părți, au stabilit irevocabil
obligarea pârâtei la plata folosului tras pentru terenul în cauză, proprietate
a reclamantei, pentru perioada 1 octombrie 1997 – 1 octombrie 2000, fără a avea
forță probantă cu privire la continuarea, ulterioară datei de 1 octombrie 2000,
a folosirii terenului de către pârâtă, cu atât mai mult cu cât pârâta a
contestat identitatea dintre terenul indicat de reclamantă în acțiune și cel
din incinta fostei fabrici care a aparținut pârâtei, teren și construcții
supraedificate pe care pârâta nu le-a mai folosit, fabrica de sucuri în cauză
fiind închisă.
Împotriva deciziei instanței
de apel reclamanta declară recurs, solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute
de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în
totalitate a deciziei recurate în sensul respingerii apelului pârâtei împotriva
sentinței instanței de fond și menținerea acesteia ca legală și temeinică.
În fundamentarea recursului
său recurenta, reluând relatarea situației de fapt și a apărărilor formulate în
apel, reproșează instanței de apel greșita aplicare a dispozițiilor art. 616 C.
civ., precum și ignorarea faptului că intimata pârâtă nu a făcut dovada că nu a
mai ocupat spațiul în litigiu, sechestrul asigurător fiind aplicat numai pentru
indisponibilizarea construcțiilor până la executarea silită, respectiv până în
anul 2003.
Prin întâmpinarea depusă la
dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului, ca nefondat, recurenta
nefăcând dovada ocupării și folosirii terenului în litigiu de către intimata
pârâtă și după data de 1 octombrie 2000.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor și
lucrărilor dosarului se constată că recurenta reclamantă, care a pretins de la
pârâta intimată, prin acțiunea introductivă, plata folosului tras, pentru
terenul pe care s-a construit o fabrică de sucuri, pe perioada ulterioară datei
de 1 octombrie 2000, teren pentru care avusese un contract de închiriere
încheiat cu intimata pârâtă, contract expirat, nu a dovedit că intimata a
continuat să folosească fără drept terenul în litigiu și pe perioada dintre
data menționată și data vânzării imobilului în procedura executării silite
pornite împotriva intimatei, încălcând astfel dispozițiile art. 1169 C. civ.,
care stabilesc că sarcina probei revine reclamantului.
Cum reclamanta a invocat
numai hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a stabilit doar că pârâta
a utilizat un teren de 7.810 mp. până la data de 1 octombrie 2000, corect a
reținut instanța de apel că în mod eronat instanța de fond a trecut peste
obligația procedurală a reclamantei-recurente, stabilită de dispozițiile art. 1169
C. civ., inversând sarcina probei când a avut în vedere că pârâta nu a făcut
dovada că nu mai ocupă spațiul în litigiu, astfel că întemeiat instanța de
control judiciar, admițând apelul pârâtei, a modificat sentința instanței de
fond în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Astfel fiind, criticile
formulate de recurentă împotriva deciziei recurate nefiind întemeiate, cu
aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei
urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta SC A. SA Sibiu împotriva deciziei nr. 10/ A din 1 iunie 2007 a
Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință
publică, astăzi 28 februarie 2008.