ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 645/2006

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 8 noiembrie 2004, reclamantul M.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC N.I. SRL, anularea dispoziției nr. 3 din 17 octombrie 2004 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită decizie pentru restituirea în natură sau despăgubiri bănești pentru imobilul înscris în C.F. Sibiu cu nr.top 1271/1/1/1/1/5/II și obligarea la plata sumei de 5.000.000 lei cu titlu de daune cominatorii de la data rămânerii definitive a hotărârii până la îndeplinirea obligației. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut prin sentința civilă nr. 284 din 20 aprilie 2004 a Tribunalului Sibiu, pârâta a fost obligată să emită deciziei în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul în litigiu, obligație căreia nu i s-a conformat, întrucât prin decizia atacată a respins cererea de restituirea cu aceeași motivare cu dea anulată prin hotărârea menționată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 899 din 6 decembrie 2004 a Tribunalului Sibiu a fost admisă în parte cererea, dispunându-se anularea dispoziției nr. 3 din 17 octombrie 2004 emisă de pârâtă. A fost obligată pârâta să emită decizie de restituire în natură sau despăgubiri bănești pentru imobilul înscris în C.F. Sibiu, nr. top 1271/1/1/1/1/5/II. S-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 lei cu titlu de daune cominatorii pe fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la emiterea deciziei potrivit dispozițiilor instanței.

Prima instanță a reținut, în esență că înfrângând autoritatea de lucru judecat a celor dispuse prin sentința civilă nr. 284/2004 a Tribunalului Sibiu, a emis dispoziție atacată, respingându-se cererea de restituire a bunului, cu motivarea că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil, că notificarea a fost înregistrată cu încălcarea termenului prevăzut de art. 21 din lege și că imobilul a făcut obiectul procesului de privatizare, conduită sancționată prin admiterea acțiunii. Apelul pârâtei a fost respins prin decizia civilă nr. 700 A din 12 mai 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, instanța reținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, temeinic aplicate de prima instanță.

Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs pârâta SC N.I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au susținut, sunt subdobânditori de bună credință ai imobilului solicitat, astfel încât față de această împrejurare, dar și față de faptul că societatea a fost integral privatizată, sunt incidente prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001. Din acest motiv notificarea și anexele acesteia au fost înaintate A.V.A.S., singura în măsură să facă ofertă de restituire prin echivalent și să-l cheme pe reclamant la negocieri, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (2) din lege. Prin urmare, obligația reținută în dispozitivul sentinței și confirmată în apel, nu-i incumbă, astfel încât, sub acest aspect hotărârea este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor legale invocate.

Recursul nu este fondat. Cu putere de lucru judecat, pârâta a fost obligată prin sentința civilă nr. 284 din 20 aprilie 2004 a Tribunalului Sibiu, definitivă și irevocabilă, să emită decizie/dispoziție motivată în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul înscris în C.F. Sibiu. Ignorând dispozițiile acestei hotărâri și, în temeiul acelorași considerente, sancționate anterior, pârâta emite decizia ce constituie obiectul prezentului control judiciar și care, temeinic a fost anulată. Instanțele au interpretat și aplicat judicios dispozițiile art. 24 din lege, potrivit cărora, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din lege să facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzător valorii imobilului.

Legea instituie obligația sus menționată în sarcina unității deținătoare, care, în respectarea și aplicarea legii, trebuie să se conformeze acestor dispoziții legale, termenii legii fiind imperativi. Dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 invocate ca motiv al refuzului pârâtei, sunt lipsite de relevanță sub aspectul existenței obligației legale citate, întrucât acestea privesc doar modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent (în actuala reglementare, aplicabilă conform art. 51 din lege și litigiilor în curs de judecată). Prin urmare, se constată că legal instanțele judecătorești au obligat pârâta să se pronunțe asupra fondului notificării reclamantului.

De menționat că, după pronunțarea hotărârii din apel, pârâta, conformându-se dispozițiilor acesteia, a emis decizia nr. 2 din 2 iunie 2005 prin care a făcut reclamantului ofertă de măsuri reparatorii în echivalent bănesc în cuantum de 27.965 dolari SUA, conduită ce semnifică recunoașterea pretențiilor acestuia și, implicit temeinicia și legalitatea hotărârilor judecătorești atacate. Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de SC N.I. SRL împotriva deciziei civile nr. 700/A din 12 mai 2005 a Curții de Apel Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2006.