ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5428/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

3 iulie 2002 sub nr. 6077 pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamantul M.V.O. a

chemat în judecată pe pârâta D.T. Sibiu solicitând instanței ca prin hotărârea

pe care o va pronunța:

- să oblige pârâta să emită decizia

la care este obligată conform art. 23-24 din Legea nr. 10/2001 cu privire la

imobilul înscris în C.F. Sibiu nr. top 1138/5 situat în Sibiu, sub sancțiunea

de daune cominatorii de 1.000.000 lei pe zi de întârziere.

În motivarea cererii reclamantul

arată că imobilul a fost proprietatea antecesorului său M.W. de la care a fost

naționalizat în baza Decretului 92/1950, iar la data de 3 august 2001 a

notificat pârâtei deținătoare a imobilului să i-l restituie în natură.

Se mai arată de către reclamant că

pârâta nu a răspuns neemițând nici decizie de restituire în natură și nici prin

echivalent.

Pârâta a depus întâmpinare

solicitând respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesual

pasive și a necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Tribunalul Sibiu, prin sentința

civilă nr. 571 din 24 octombrie 2002;

- a respins excepțiile lipsei

calității procesual pasive și a necompetenței teritoriale invocate de către

pârâta D.T. Sibiu ca nefondate;

- a admis acțiunea formulată de

către reclamant și a obligat pârâta să emită decizie motivată cu privire la

cererea acestuia de restituire în natură a imobilului sub sancțiunea de daune

cominatorii de 500.000 lei pentru fiecare zi de întârziere;

- a obligat pârâta să plătească

reclamantului 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a respins excepția

lipsei calității procesual pasive, constatând că pârâta este o societate

comercială cu capital majoritar de stat; ca urmare îi sunt aplicabile

dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea 10/2001 și nu cele ale art. 27 din

aceeași lege, cum a susținut pârâta.

A reținut de asemenea că rațiunea

legii este ca procedura de restituire să se efectueze chiar de la persoanele

care au dreptul de a deține bunul respectiv cu atât mai mult de la cei care au

dreptul de proprietate.

Pe fondul cererii, instanța a

reținut că potrivit art. 23 din Legea 10/2001 unitatea deținătoare este

obligată să se pronunțe în termen de 60 zile de la primirea notificării, prin

decizie motivată asupra cererii de restituire în natură.

Întrucât pârâta nu și-a îndeplinit

această îndatorire, instanța a obligat-o să emită decizia sub sancțiunea de

daune cominatorii.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel pârâta, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Se susține în esență că instanța de

fond a respins în mod greșit excepțiile de lipsă a calității procesual pasive

și a necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei a Tribunalului Sibiu.

Curtea de apel Alba Iulia, prin

decizia civilă nr. 350 din 20 mai 2003 a respins ca nefondat apelul și a

obligat apelanta la plata sumei de 13.500.000 lei cheltuieli de judecată către

intimat.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de apel a reținut cu privire la calitatea procesual pasivă a pârâtei

că instanța de fond a reținut în mod legal că în conformitate cu prevederile

art. 20 alin. (1) din Legea 10/2001 pârâta are calitate procesual pasivă.

Pe cale de consecință având calitate

procesual pasivă și sediul pârâtei fiind în orașul Sibiu, competența

teritorială revine Tribunalului Sibiu conform art. 24 alin. (8) din Legea

10/2001.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C.

proc. civ.

Se susține în esență în primul rând

că instanțele au reținut eronat că pârâta are calitate procesual pasivă, când

în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (1) și (2) din Legea 10/2001

notificarea prin care se solicită restituirea imobilului în natură trebuia să

se adreseze ministerului de resort implicat în efectuarea privatizării întrucât

imobilul a intrat în patrimoniu cu titlu valabil.

În al doilea rând, în conformitate

cu prevederile art. 24 alin. (8) din Legea 10/2001 competența de soluționare a

cauzei revine secției civile a tribunalului în a cărei circumscripție

teritorială se află sediul unității deținătoare a imobilului, deci are

competența Tribunalul București.

Se mai susține că întrucât a fost

nevoie de timp pentru verificarea stării de fapt și a documentelor, nu se

impunea acordarea de daune cominatorii cu atât mai mult cu cât chiar legiuitorul

a acordat prelungiri repetate în aplicarea Legii 10/2001.

De menționat că recurenta depune la

dosar o precizare a recursului arătând că fiind de bună credință a început să

facă demersurile pentru emiterea deciziei ca răspuns la notificarea reclamantului

și solicită acordarea unui termen de grație de 90 zile sau 60 zile de la

pronunțarea hotărârii, cu mențiunea că în situația în care nu va respecta acest

termen să fie obligată la plata daunelor cominatorii.

De menționat că recurenta a depus la

dosar adresa nr. 243/0374 din 23 ianuarie 2004 în care se precizează că și-a

reconsiderat punctul de vedere în legătură cu persoana care trebuie să răspundă

la notificări și în prezent consideră că societatea și nu ministerul de resort

trebuie să emită decizia ca răspuns la notificare.

Alăturat se depune și hotărârea nr.

6 din 29 august 2003 prin care se împuternicește directorul general cu emiterea

deciziilor conform art. 23 din Legea 10/2001.

Solicită acordarea unui termen ca să

se soluționeze pe cale amiabilă litigiul; intimatul fiind de acord cu această

solicitare.

La termenul de 3 februarie 2004

Curtea a acordat termenul solicitat la 5 octombrie 2004, dar cauza nu a fost

soluționată pe cale amiabilă.

Recursul este nefondat.

Este de reținut că în mod legal și

temeinic instanțele de fond au rezolvat cele două excepții respectiv, cea a

lipsei calității procesual pasive având în vedere prevederile art. 20 alin. (1)

din Legea 10/2001 și cea a competenței teritoriale având în vedere art. 24

alin. (8) din Legea 10/2001. Aceste două excepții au fost reiterate ca motive

de recurs și pentru aceleași considerente amplu dezvoltate de către instanțele

de fond și apel atunci când au respins excepțiile urmează a considera că și

motivele de recurs sunt neîntemeiate.

O analiză a motivelor de recurs de

altfel este și inutilă pentru că prin adresa și hotărârea mai înainte

menționate depuse ca acte noi în recurs, pârâta și-a reconsiderat poziția

arătând că ea în calitate de deținătoare a imobilului îi revine obligația să

emită decizia ca răspuns a cererii de restituire a imobilului, făcută prin

notificare.

Pe cale de consecință nici problema

competenței teritoriale nu se mai poate pune întrucât sediul pârâtei este în

Sibiu, iar cauza în fond a fost soluționată conform prevederilor art. 24 alin.

(8) din Legea 10/2001 de către Tribunalul Sibiu.

Singura solicitare a

recurentei-pârâte rămasă din recurs fiind aceea de acordarea unui termen de

grație de 90 sau 60 zile pentru emiterea deciziei, cerere care apoi a fost

reformulată în sensul acordării unui termen pentru rezolvarea litigiului pe

cale amiabilă, această cerere a fost satisfăcută de către Curte acordându-se un

termen de 8 luni (3 februarie 2004, 5 octombrie 2004) dar pârâta nu a emis

decizia de răspuns la cererea făcută prin notificare de către reclamant.

În aceste condiții și ultimul motiv

de recurs apare ca neîntemeiat și dovedește necesitatea obligării la plata

daunelor cominatorii, împrejurare cu care de altfel, în situația nerespectării

termenelor de 90 sau 60 zile și pârâta a fost de acord prin „precizarea” făcută

la recurs.

Astfel fiind față de considerentele

mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ. urmează a obliga pe recurentă la plata cheltuielilor de judecată

reprezentând onorariu avocat către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâta

SC T.R. SA, D.T. Sibiu împotriva deciziei civile nr. 350 A din 20 mai 2003 a

Curții de Apel Alba Iulia, ca nefondat.

Obligă pe recurentă la plata a

10.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul M.V.O.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2004.