ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1542/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. „E.” SA București împotriva deciziei nr.217 din 23 mai 2002 a Curții de Apel București – secția a IV a civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-pârâtă S.C. „E.” SA București prin consilier juridic G.R.și intimatul-reclamant P.L.S.prin mandatara cu procură P.V. Procedura completă. Consilier juridic G.R.a solicitat admiterea recursului. Procuratoarea reclamantului a cerut respingerea recursului. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a IV a civilă, la data de 11.12.2001 reclamantul P.L.S.a chemat în judecată pe pârâta S.C.

„E.” SA București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să se pronunțe prin decizie sau prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură a imobilului situat în Suceava str.Stefăniță Vodă și obligarea pârâtei la plata de daune interese până la executarea obligației. În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că a notificat pârâta în vederea restituirii imobilului în natură, însă, aceasta a refuzat să-și îndeplinească obligația prevăzută în art.23 din Legea nr.10/2001 în termenul de 60 de zile. Tribunalul București – Secția a IV a civilă prin sentința civilă nr.353 din 18.03.2002 a respins ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamantul P.L.S.prin procurator P.V, împotriva pârâtei S.C.

„E.” SA București și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului 6.558.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, la termenul de 18.03.2002, părțile au învederat instanței că pârâta a emis decizia nr.423 din 20.02.2002 prin care s-a respins cererea de restituire în natură și au solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. „E.” SA București, susținând că, greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată de 6.588.000 lei ignorându-se că s-a solicitat reclamantului să depună acte doveditoare privind calitatea de proprietar, însă acesta s-a adresat instanței. Termenul de 60 de zile curge de la data când societatea a luat cunoștință de existența litigiului înregistrat la tribunal.

Curtea de apel București – secția a IV a civilă prin decizia nr.217 din 23.05.2002 a respins ca nefondat apelul pârâtei S.C. E. SA București în contradictoriu cu reclamantul P.L.S. Curtea a reținut că notificarea reclamantului împreună cu actele doveditoare a fost adresată pârâtei S.C. E. SA București la data de 2.05.2001 –data depunerii la executorul judecătoresc. Notificarea a fost primită la data de 22.05.2001 – fila 12 verso. Acțiunea a fost introdusă la data de 11.12.2001, iar decizia a fost emisă la 20.02.2002, fiind depusă la dosar la data de 26.02.2002. Împotriva acestei ultime decizii, a declarat recurs pârâta S.C.

E. SA București, susținând, în esență, că la notificarea depusă la data de 22.05.2001 nu au fost anexate actele doveditoare de proprietate, ultima adresă datând din 10.12.2001, iar unitatea deținătoare, conform art.23 din Legea 10/2001, în termen de 60 de zile de la data depunerii actelor doveditoare de proprietate este obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură. A mai susținut că reclamantul nu a răspuns adresei nr.18281/10.12.2001 pentru ca să se emită decizia motivată, adresându-se cu acțiune în justiție. Recursul este nefondat. Din analiza actelor dosarului, cu privire la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, corect s-a reținut de instanță că reclamantul a pus în întârziere pe pârâtă la data de 22.05.2001 cu privire la obligația sa de a emite decizia.

Deși pârâta a susținut că și-a îndeplinit obligația legală, iar termenul de 60 de zile a fost suspendat, tribunalul corect a constatat că aceasta este în culpă procesuală întrucât a fost pusă în întârziere de către reclamant, care și-a exprimat clar punctul de vedere, considerând suficiente actele expediate pârâtei, astfel încât aceasta era obligată să emită decizia în baza înscrisurilor existente. Față de cele de mai sus, reținându-se de instanța de apel că acțiunea fiind introdusă la 11.12.2001, iar decizia nr.423 din 20.02.2002 a fost emisă de S.C. E. SA București, corect s-a reținut că, pârâta este în culpă, argumentele invocate în recurs nefiind în măsură să permită a se trece peste dispozițiile art.274 C.proc.civ.

Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. „E.” SA București împotriva deciziei nr.217 din 23 mai 2002 a Curții de Apel București – secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.