ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6903/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta B.I.E. a chemat în judecată pârâții SC U. SA Sibiu, M.P.,

P.M., D.I. și municipiul Sibiu, prin primar solicitând obligarea la restituirea

în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului înscris în C.F. nr.

1951 Sibiu, constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare–cumpărare

nr. 690 din 2 aprilie 1997 și nr. 1943 din 12 martie 1997, rectificarea

cărților funciare și intabularea dreptului de proprietate asupra celor două

apartamente, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată

ocazionate de proces.

Prin sentința civilă nr. 39 din 28 ianuarie 2002, Tribunalul Sibiu a

respins acțiunea și a obligat-o pe reclamantă la 4.500.000 lei, cheltuieli de

judecată către pârâții M.P., P.M. și D.I.

La 26 septembrie 2002, pârâții M.P., P.M. și D.I. au formulat cerere de

îndreptare a erorii materiale, strecurate în dispozitivul sentinței civile nr.

39 din 28 ianuarie 2002, în sensul obligării reclamantei la plata cheltuielilor

de judecată de 4.500.000 lei, către fiecare pârât.

Tribunalul Sibiu, prin încheierea pronunțată în camera de consiliu, fără

citarea părților, la 19 mai 2006 a admis în parte cererea.

A dispus îndreptarea erori materiale strecurată în dispozitivul

sentinței civile, în sensul că, în loc de „obligă reclamanta să plătească

pârâților M.P., P.M. și D.I. suma de 4.500.000 lei cheltuieli de judecată”,

cum, din eroare s-a trecut, se va trece „obligă reclamanta să plătească

pârâtului D.I. suma de 4.500.000 lei, cheltuieli de judecată și pârâților P.M.

și M.P. suma de 5.000.000 lei”, cu același titlu, cum este corect.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că sunt incidente în

cauză, prevederile art. 281 C. proc. civ., dar, față de împrejurarea că la

dosar nu există dovezi din care să rezulte că fiecare petent a suportat

cheltuielile de judecată în cuantum de 4.500.000 lei, cererea a fost admisă în

parte, în sensul mai sus arătat.

Împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale au declarat apel

reclamanții S.G.C. și G.V., introduși în cauză, în calitate de moștenitori ai

defunctei B.I.E. (decedată pe parcursul procesului, la data de 10 august 2003)

solicitând desființarea încheierii și respingerea cererii de îndreptare a

erorii materiale, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.281 C.

proc. civ., sentința civilă nr. 39 din 28 ianuarie 2002 a Tribunalului Sibiu

fiind pusă în executare.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 231/A din 6

septembrie 2006 a respins ca nefondat apelul reclamanților, reținând că

încheierea atacată a completat dispozitivul sentinței, cu obligarea și față de

pârâtul D.I. la plata cheltuielilor de judecată, cerere admisibilă ca urmare a

omisiunii instanței de a calcula toate cheltuielile de judecată, în temeiul

art. 274 C. proc. civ.

Decizia Curții de Apel Alba Iulia a făcut obiectul criticilor promovate

de reclamanții S.G.C. și G.V., prin recursul declarat și întemeiat în drept pe

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a susținut așadar, în dezvoltarea motivului de recurs, că cererea

formulată de petenți nu este o îndreptare a erorii materiale, în înțelesul

edictat de dispozițiile art. 281 C. proc. civ. și că, în realitate s-au adus

critici ce vizează greșeli de judecată cu privire la cheltuielile acordate.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce

succed:

Acordarea cheltuielilor de judecată se întemeiază pe ideea de culpă

procesuală a părții care a căzut în pretenții, acestea cuprinzând onorariile de

avocat, taxele de timbru, plata expertizelor și orice cheltuieli legate de

transport, pe care partea care a câștigat procesul, dovedește că le-a făcut.

Având în vedere că pârâții au solicitat aceste cheltuieli prin

întâmpinarea depusă la fila 14 dosar nr. 2317/2001, formulând astfel, o cerere

expresă de acordare a acestora și că, instanța de fond a omis a le calcula în

întregime, legea recunoaște dreptul părții interesate de a se adresa cu o

cerere de îndreptare a erorii materiale, cu privire la greșelile de calcul, în

temeiul art. 281 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit acestui text procesual „erorile sau omisiunile cu privire la

numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice

alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu

sau la cerere”.

La această instituție, părțile au facultatea de a recurge în cazul în

care partea interesată a solicitat obligarea la cheltuieli de judecată, dar

instanța, fie a omis a le acorda, fie a greșit, prin eroare calculul

cuantumului acestora, rectificarea realizându-se și printr-o cerere de

îndreptare a erorii materiale, prin care se solicită completarea acestora.

În speță, instanța a dat eficiență principiului acoperii integrale a

prejudiciului cauzat părții câștigătoare, cu suma de 5.000.000 lei, așa încât,

motivul de recurs referitor la neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 281

C. proc. civ., nu subzistă, instanța fiind îndrituită a rectifica greșelile sau

omisiunile privitoare la calculul cheltuielilor de judecată ocazionate de

proces.

Ca atare, recursul este nefondat și va fi respins, în temeiul art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., întrucât se poate solicita prin

intermediul unei cereri de îndreptare (rectificare) a erorilor materiale,

stabilirea exactă a cuantumului cheltuielilor de judecată în raport de dovezile

existente la dosar, această cale procesuală putând fi folosită de părți,

neavând, așa cum susțin reclamanții, caracterul unei greșeli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de

reclamanții S.G.C. și G.V. împotriva deciziei nr. 231/A din 6 septembrie 2006 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 octombrie 2007.