ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2758/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, sub nr. 3654/85/2009, reclamanții N.B. și N.A. au chemat în judecată pârâtul M.F.P., solicitând instanței obligarea acestuia la restituirea prețului de piață, conform standardelor internaționale de evaluare a imobilului înscris în C.F. 45433 Sibiu, nr. top 5307/1/4, situat în Sibiu, str. Hochmeister; cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanții au cumpărat imobilul în litigiu prin contract de vânzare-cumpărare, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, achitând întregul preț, respectiv 9.681.908 lei vechi, avans, iar restul, în rate lunare. Prin hotărâre judecătorească irevocabilă, contractul a fost anulat, dispunându-se restituirea imobilului în natură, foștilor proprietari.

Ca urmare, sunt incidente dispozițiile art. 50 1 din Legea 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, care prevede restituirea prețului de piață. Prin sentința civilă nr. 65/2011, Tribunalul Sibiu a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâtul să plătească acestora suma de 383.446 lei, reprezentând prețul de piață al imobilului situat în Sibiu, str. Hochmeister, din care s-a scăzut prețul actualizat achitat reclamanților, respectiv suma de 9.210,87 lei. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, următoarele: Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanți și SC U. SA, la data de 6 decembrie 1999, reclamanții au cumpărat apartamentul situat în Sibiu, str. Hochmeister, înscris în CF 384 nr. top 5307/1.

Apartamentul a fost întabulat în favoarea reclamanților, în cf la 21 martie 2001. Prin sentința civilă nr. 7684/2002 a Judecătoriei Sibiu, s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, instanța reținând ca singur motiv de nulitate faptul că acel contract a fost întabulat în cartea funciară abia în martie 2001, adică după promulgarea Legii nr. 10/2001. Sentința a fost menținută prin decizia civilă nr. 508/2003 a Tribunalului Sibiu, care a reținut, la fel, că înscrierea contractului de vânzare-cumpărare al pârâților N. a fost nelegală, pentru că exista o hotărâre judecătorească de restituire a imobilului către fostul proprietar, a apartamentului rămas în proprietatea statului, or, cel al pârâților N., era, la data restituirii imobilului, încă în proprietatea statului, nefiind înscris în C.F.

Instanța de apel a reținut, de asemenea, că înscrierea contractului pârâților N. a fost nelegală pentru că, în martie 2001, era deja în vigoare Legea nr. 10/2001, când nu se mai putea opera în cartea funciară transferul dreptului de proprietate de la stat la cumpărătorii N. Prin decizia civilă nr. 512/2004 a Curții de Apel Alba Iulia, s-a respins și recursul pârâților N., hotărârea instanței de fond, prin care s-a constatat nulitatea contractului, rămânând astfel irevocabilă. Potrivit art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 modificat prin Legea nr. 1/2009, „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare”.

Din analiza hotărârilor judecătorești prin care s-a constat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, tribunalul a reținut că singurul motiv de nulitate a fost acela al înscrierii în cartea funciară a contractului în anul 2001. Contractul a fost încheiat în 1999, în temeiul unei hotărâri judecătorești prin care SC U. SA a fost obligată la încheierea contractului, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 7657/1999, iar instanțele care l-au anulat nu au reținut că, la data încheierii lui, s-ar fi încălcat dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995. Din expertiza efectuată în cauză, a rezultat că prețul de piață al imobilului este de 392.656 lei. Din actele dosarului, rezultă însă că, prin sentința civilă nr. 5653/2005 a Judecătoriei Sibiu, pârâtul M.F.P.

a fost obligat să restituie reclamanților N. prețul actualizat achitat de aceștia pentru imobilul în litigiu, iar, din dispoziția de plată, rezultă că pârâtul a și plătit reclamanților suma la care a fost obligat, respectiv 9210,87 lei. În aceste condiții, reclamanții, fiind despăgubiți parțial, pentru a nu beneficia de o plată dublă, din prețul stabilit prin expertiză, tribunalul a scăzut suma deja primită, astfel că suma cuvenită acestora a fost stabilită la 383.446 lei. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul M.F.P., prin D.G.F.P. Sibiu, solicitând schimbarea sentinței și respingerea acțiunii reclamanților, ca inadmisibilă, netemeinică, nelegală și fiind sub autoritate de lucru judecat.

Prin decizia civilă nr. 105 din 07 aprilie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelul declarat de pârâtul S.R., prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Sibiu; a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții N.B. și N.A. împotriva pârâtului M.F.P.; a înlăturat dispoziția referitoare la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Instanța de apel a constatat următoarele: Din textul art. 50 1 al Legii nr. 1/2009, rezultă că, pentru a fi restituit prețul de piață, este necesară îndeplinirea a două condiții: - contractul de vânzare-cumpărare să fi fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995; - contractul să fie desființat prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Din actele depuse la dosar, rezultă fără îndoială că reclamanții îndeplinesc cea de-a doua condiție, și anume contractul având ca obiect imobilul în litigiu a fost anulat prin sentința civilă nr. 7684/2002 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă prin Decizia nr. 508/2003 a Tribunalului Sibiu și devenită irevocabilă prin Decizia nr. 512/2004 a Curții de Apel Alba Iulia. Prin aceste hotărâri judecătorești, nu a fost analizată însă valabilitatea contractului, din perspectiva respectării dispozițiilor Legii nr. 112/1995, deoarece instanțele nu au fost sesizate cu o astfel de analiză, însă s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlul valabil.

În aceste condiții, atâta timp cât instanțele care au anulat contractul de vânzare-cumpărare nu au analizat dacă acesta s-a încheiat cu respectarea sau nerespectarea Legii nr. 112/1995, este nelegală reținerea tribunalului, în sensul că: „per a contrario, la data încheierii lui, în 1999, acesta a respectat dispozițiile Legii nr. 112/1995”. Nu se poate reține o astfel de concluzie, ci, dimpotrivă, acest lucru trebuie analizat în această procedură, întrucât a fi respectată Legea nr. 112/1995 este o condiție pentru a obține restituirea prețului de piață, în temeiul art. 50 1 din Legea nr. 10/2001. Nimic nu se opune ca respectarea acestei legi să fie analizată în cadrul acestui proces, dacă o astfel de analiză nu a constituit obiect de litigiu pentru instanțele anterioare.

În mod evident, dacă ar fi existat mențiuni exprese în hotărârile judecătorești anterioare, în sensul că contractul s-a încheiat cu sau fără respectarea Legii nr. 112/1995, nu mai era posibilă o astfel de analiză, întrucât s-ar fi opus puterea de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile, dar, în speță, o astfel de mențiune nu există, ceea ce însemnă că instanțele anterioare au analizat valabilitatea contractului numai din perspectiva Legii nr. 10/2001, întrucât numai cu aceste motive de nelegalitate au fost sesizate. Prin urmare, instanțele învestite cu o acțiune în pretenții, întemeiată pe dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, trebuie să stabilească fără echivoc faptul că contractul desființat prin hotărâre judecătorească (pentru indiferent ce motive), a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, ce constituie situația premisă a admiterii unei astfel de acțiuni.

Această condiție, fie rezultă din hotărârile judecătorești anterioare care au desființat contractul (situație în care ea nu se mai analizează, ci doar se reține ca atare, cu putere de lucru judecat), fie este analizată în cauza de față, întrucât este o condiție sine qua non pentru admiterea acțiunii. Desigur, în cele mai multe situații, o astfel de analiză nu se mai impune, întrucât contractele au fost desființate de cele mai multe ori pentru nerespectarea Legii nr. 112/1995 (ipoteză în care este exclusă aplicarea art. 50 1 , situația fiind prevăzută de art. 50 alin. (2), dar este posibil ca desființarea contractului să se fi dispus pentru alte considerente, cum este situația din speță, când respectarea Legii nr. 112/1995 nu a fost analizată de instanțele anterioare.

Contractul nr. 4614/1998 a fost încheiat, conform mențiunii de pe verso, la data de 6 decembrie 1999, dată la care era în vigoare H.G. nr. 11/1997, prin care au fost aprobate Normele Metodologice de Aplicare a Legii 112/1995, în care a fost explicată sintagma de titlu valabil, folosită de Legea nr. 112/1995. Astfel, art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 11/1997 prevedea că sunt considerate imobile trecute în proprietatea statului cu titlu acelea care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor și decretelor în vigoare la data respectivă, iar, la alin. (3), prevedea că prin imobil trecut în proprietatea statului, potrivit Decretului nr. 92/1950, se înțelege imobilele naționalizate cu respectarea prevederilor art. I pct. 1 - 5 și ale art. II din decret, precum și cu respectarea identității între persoana menționată ca proprietar în listele-anexă la decret și adevăratul proprietar al imobilului la data naționalizării.

Prin urmare, începând cu data de 4 februarie 1997 (data publicării H.G. nr. 11/1997), noțiunea de titlu valabil al statului este clar determinată, art. 1 alin. (4) prevăzând în mod expres că locuințele care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă sunt considerate ca fiind trecute fără titlu și nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995. În acest context, în sentința nr. 7684/2002 a Judecătoriei Sibiu, s-a reținut, cu autoritate de lucru judecat, că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil și s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară, în dosar nr. 9344/2000, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 852/2001.

De asemenea, în aceeași sentință, s-a reținut că pârâții din acel dosar, C., D., T. și B., au încheiat contractele de vânzare-cumpărare, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea 112/1995. Instanța a constatat că, în momentul încheierii contractelor, altele decât cele vizând pe soții N., nu existau nici un fel de îngrădire, interdicție în calea vânzării, astfel că aceste contracte au fost și sunt valabil încheiate, fiind reținută buna-credință a chiriașilor B., C. și T. Toate aceste aserțiuni nu au mai fost reținute de instanță atunci când a analizat contractul încheiat de soții N., reclamanții din prezentul dosar, singurul contract ce a fost anulat de instanță.

Definitorie în acest sens este reținerea Curții de Apel Alba Iulia, în decizia 512/2004, în sensul că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, întrucât, în această situație, imobilul nu putea face obiectul Legii nr. 112/1995, al cărui domeniu de aplicare era strict delimitat, referindu-se exclusiv la categoria imobilelor preluate cu titlu, nu și la cele preluate fără titlu valabil. Prin urmare, atâta timp cât imobilul nu putea face obiectul Legii nr. 112/1995, contractul încheiat în baza acestei legi nu poate fi privit altfel decât încheiat cu încălcarea prevederilor acestei legi, împrejurare față de care, în speță, nu este incident art. 50 1 , invocat de reclamanți ca temei de drept al acțiunii lor, sentința tribunalului fiind nelegală și impunându-se a fi schimbat, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.

Nu poate fi ignorat motivul de apel, prin care se critică sentința tribunalului, în sensul că, în speță, ar exista autoritate de lucru judecat față de sentința 5653/2005 a Judecătoriei Sibiu, prin care S.R. a fost obligat la plata sumei de 92.108.670 lei ROL, reprezentând prețul actualizat al apartamentului ce a format obiectul contractului anulat. Sub acest aspect, este de precizat că nu este vorba de autoritate de lucru judecat, tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ., nefiind îndeplinită, în speță, lipsind identitatea de obiect și de cauză, temeiul juridic al celor două acțiuni fiind esențialmente diferit, art. 50 alin. (2) și, respectiv, art. 50 1 din Legea nr. 10/2001.

Dar ceea ce trebuie subliniat este faptul că, prin sentința civilă nr. 5653/2005, pronunțată de Judecătoria Sibiu, s-a reținut cu putere de lucru judecat că reclamanții se încadrează în prevederile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, adică s-a reținut faptul că reclamanții au dreptul la restituirea prețului actualizat pentru imobilul ce a format obiectul unui contract, încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Acestea erau premisele admiterii unei astfel de acțiuni, instanța considerând că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu încălcarea Legii nr. 112/1995. În aceste condiții, apelantul a puse problema dacă este posibil a se constata că aceiași reclamanți au încheiat același contract cu respectarea Legii nr. 112/1995, deci că se încadrează în prevederile art. 50 1 din Legea 10/2001, după ce, anterior, s-au încadrat în prevederile art. 50 alin. (2) din aceeași lege.

Instanța de apel a apreciat în acest sens că, atâta timp cât, prin hotărâre irevocabilă, pronunțată în anul 2005, s-a constatat că contractul nr. 4614/1998 a fost încheiat cu nerespectarea Legii nr. 112/1995 (chiar dacă acea instanță nu a analizat această condiție, ci a considerat din start că este îndeplinită), nu este posibil ca o altă instanță să constate, 5 ani mai târziu, că același contract s-a încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, date fiind modificările legislative survenite în timp, deoarece legiuitorul a avut în vedere situații juridice obligatoriu diferite, care nu pot fi aplicate aceluiași contract și acelorași părți contractante. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții N.B.

și N.A., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul S.R., prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Sibiu și menținerii sentinței civile nr. 65/2011 a Tribunalului Sibiu. În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanții au arătat următoarele: În mod arbitrar, Curtea de Apel nu a reținut faptul că imobilul asupra căruia s-a încheiat antractul de vânzare - cumpărare cu SC U. SA Sibiu, la data de 6 decembrie 1999, a fost preluat de către stat, prin Decretul nr. 92/1950, cu titlu valabil, prin încheierea Tribunalului Popular al orașului Sibiu, secția anilor funciare, nr. 2116/1956, intabulându-se în favoarea S.R. Această încheiere a fost comunicată și foștilor proprietari tabulari H.P.

și C.V.G.P. Deci curtea de apel nu putea reține, în motivarea deciziei, că imobilul a trecut în proprietatea stalului fără titlu valabil, analizând, peste obiectul care i-a fost dedus judecații, că imobilul ar fi fost preluat fără titlu valabil, ceea ce ar fi condus la concluzia că nu s-ar înscrie în domeniul de aplicare al Legii nr. 112/1995. O altă critică a vizat faptul că contractul de vânzare - cumpărare nr. 4614/1999 a fost încheiat cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 9 și 14 din Legea nr. 112/1995, la data încheierii acestuia, reclamanții recurenți fiind de bună – credință, care poate fi probata la momentul încheierii acestui contract, și nu în raport de situațiile ulterioare.

Art. I din Legea nr. 1/2009 modifică si completează Legea nr. 10/2001, în sensul că imobilele preluate în mod abuziv de către stat se restituie în natură sau în echivalent, iar, dacă restituirea în natură nu mai este posibilă, se aplică Legea nr. 1/2009. Ca urmare este introdus art. 50 1 , care statuează că „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.” Rezultă că, pentru a fi restituit prețul de piață proprietarilor imobilelor, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții, și anume: - contractul de vânzare-cumpărare sa fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995; - acesta să fi fost desființat prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile.

Examinând prima condiție, rezultă că reclamanții au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 4614/1998, în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, care stabilește posibilitatea chiriașilor, titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitori ai acestora, să opteze, după împlinirea termenului prevăzut de art. 14 din aceeași lege, respectiv 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, pentru cumpărarea acestor apartamente, cu plata integrală sau în rate a prețului. Așadar, reclamanții au încheiat contractul de vânzare - cumpărare cu respectarea prevederilor legale, foștii proprietari ai imobilului neîntrunind, la acea dată, exigențele art. 2 din Legea nr. 112/1995.

De altfel, în hotărârile judecătorești prin care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, nu s-a reținut că actul ar fi fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor din Legea nr. 112/1995. Singurul motiv de nulitate a contractului, reținut în hotărârile pronunțate în cauză, a fost că acesta a fost intabulat în cartea funciară abia în martie 2001, după promulgarea Legii nr. 10/2001, între timp a apărut o hotărâre de restituire a imobilului fostului proprietar, deși, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare către soții N., apartamentul era încă în proprietatea statului.

Și cea de-a doua condiție pentru aplicarea art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificat de Legea nr. 1/2009, este îndeplinită, în sensul că atât sentința civilă nr. 7684/2002 a Judecătoriei Sibiu, cât și decizia nr. 508/2003 a Tribunalului Sibiu, prin care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, au rămas definitive și irevocabile prin decizia nr. 512/2004 a Curții de Apel Alba - Iulia. În ceea ce privește prețul de piață, instanța de fond a reținut în mod corect valoarea de 383.446 lei, obținută prin deducerea din valoarea stabilită de expertiză, cea de 392.656 lei, a sumei deja primite, respectiv 9.210,87 lei (aproximativ 2.300 euro).

Recurenții au invocat și faptul că nu se poate reține apărarea pârâtei - intimate privind autoritatea de lucru judecat în privința prețului imobilului, deoarece Legea nr. 1/2009 are funcție reparatorie si prevede ca restituirea prețului se face prin raportare la standardele internaționale de evaluare a imobilului. Examinând criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru argumentele ce vor succede: Sub un prim aspect, se constată că ambele instanțe au apreciat în mod corect că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, însă au avut opinii divergente asupra modului în care este sau nu întrunită prima condiție impusă de aceste dispoziții.

Astfel, potrivit art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, modificat prin Legea nr. 1/2009, „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare”. Din interpretarea textului art. 50 1 al Legii nr. 1/2009, rezultă că, pentru a fi restituit prețul de piață, este necesară îndeplinirea a două condiții cumulative: - contractul de vânzare-cumpărare să fi fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995; - contractul să fie desființat prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Analizând aceste condiții, prima instanță a reținut, din analiza hotărârilor judecătorești prin care s-a constat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 4614 din 16 ianuarie 1998, că singurul motiv de nulitate al acestui act de înstrăinare a fost acela al înscrierii sale în cartea funciară în anul 2001, astfel încât actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Spre diferență, instanța de apel a apreciat că imobilul ce formează obiectul contractului menționat, fiind preluat de stat fără titlu valabil, nu putea face obiectul Legii nr. 112/1995, cu consecința neîndeplinirii primei condiții impuse de textul art. 50 1 al Legii nr. 1/2009.

Această apreciere este însă nelegală, întrucât nesocotește existența unei hotărâri judecătorești irevocabile, sentința civilă nr. 7657 din 12 noiembrie 1999 a Judecătoriei Sibiu, prin care pârâta din acea cauză, SC U. SA, a fost obligată la întocmirea formalităților legale, conform Legii nr. 112/1995, pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului situat în Sibiu, str. Hochmeister, ce forma obiectul contractului de închiriere nr. 1637/1993, astfel încât, prin încheierea acestui act, s-a dat efect util unei hotărâri judecătorești, a cărei neexecutare ar fi determinat afectarea dreptului la un proces echitabil al reclamanților, garantat de art. 6 al C.E.D.O.

În acest context, încheierea contractului ce a fost ulterior desființat, exclusiv din cauza înscrierii sale în cartea funciară, în data de 21 martie 2001, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, se întemeiază pe o hotărâre judecătorească, ce nu mai poate fi repusă în discuție, bucurându-se de o prezumție de validitate, atrăgând incidența dispozițiilor art. 50 1 al Legii nr. 1/2009, cu consecința existenței dreptului reclamanților de a le fi restituită diferența dintre valoarea de circulație a apartamentului din imobilul situat în Sibiu, str. Hochmeister și prețul actualizat plătit pentru acest apartament, valoare deja obținută. Pentru considerentele expuse, constatând că este operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanții N.B. și N.A. împotriva deciziei nr. 105 din 07 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă; va modifică decizia, în sensul că va respinge apelul declarat de pârâtul S.R., prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Sibiu împotriva sentinței nr. 65 din 21 ianuarie 2011 a Tribunalului Sibiu, secția civilă, pe care o va menține. În temeiul art. 274 alin. (1) coroborat cu art. 298 și art. 316 C. proc. civ., Înalta Curte îl va obliga pe intimatul pârât S.R., prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Sibiu, să plătească recurentei N.B. suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții N.B. și N.A. împotriva deciziei nr. 105 din 07 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Modifică decizia, în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul S.R., prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Sibiu împotriva sentinței nr. 65 din 21 ianuarie 2011 a Tribunalului Sibiu, secția civilă, pe care o menține. Obligă pe intimat să plătească recurentei N.B. 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 aprilie 2012.