ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1548/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 2 decembrie 1997 reclamanții M.H.A. născută A., E.G., Z.E.M. și B.H. născută A., toți domiciliați în Germania, prin mandatar M.E., au chemat în judecată pe pârâții G.O.G., G.S., G.E., B.V., B.D. și O.E.S. pentru a se constata nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare – autentificat la nr. 2020 din 22 august 1997 – pentru cota de 10/12 din imobilul situat în Sibiu, imobil înscris în cartea funciară la nr. 1556 Sibiu A + 89, nr. top. 5136/25/2/1/30/2. S-a solicitat totodată anularea intabulării cotei de 10/12 din imobil pe numele pârâtei G.E. născută B. și reintabularea acestei cote pe numele proprietarilor anteriori pârâții B.V.

și D. Reclamanții au cerut obligarea acestor din urmă pârâți la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu reclamanții pentru cota în discuție iar în caz de refuz, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare. Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr. 6957 din 20 octombrie 1999 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, imobilul având o valoare de 250.000.000 lei. Tribunalul Sibiu prin sentința civilă nr. 540 din 14 octombrie 2002 a declinat la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, față de prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., constatând că valoarea imobilului era la momentul introducerii acțiunii sub 150.000.000 lei.

Față de conflictul negativ de competență astfel ivit cauza a fost transmisă spre soluționare Curții de Apel Sibiu. Prin sentința civilă nr. 1 din 6 mai 2003 Curtea de Apel Sibiu a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu. Împotriva acestei soluții au declarat recurs pârâții B. și G. criticând soluția față de împrejurarea că în mod greșit s-a considerat că judecătoria este competentă să judece cauza, în realitate competența aparținând tribunalului. În motivarea recursului s-a arătat că la data introducerii acțiunii în 1999 erau în vigoare vechile prevederi ale codului de procedură civilă și la data investirii tribunalului prin declinare de competență pretențiile formulate prin acțiune nu s-au modificat, valoarea imobilului fiind peste 150.000.000 lei.

Recursul este nefondat urmând a fi respins. Prin acțiunea introductivă de instanță nu s-a evaluat imobilul, acest lucru făcându-se la primul termen de judecată, la 14 octombrie 1998 – consemnat în încheierea de ședință – când avocatul reclamanților a precizat valoarea imobilului la 10.000.000 lei, ocazie cu care s-a stabilit și taxa de timbru. În raport de această declarație Judecătoria a fost legal investită. Hotărârea judecătoriei de declinare a competenței este nelegală în raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. și e neîntemeiată. Ea se bazează pe declarația avocatului pârâților nesusținută de probe și nu indică de ce s-a preferat această declarație și nu declarația reclamanților care potrivit art. 112 pct. 3 C. proc.

civ. aveau obligația să indice câtimea (valoarea) pretențiilor, reclamantul fiind cel care fixează cadrul procesual în raport de petitul acțiunii care îi aparține. Curtea de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică în raport de dispozițiile codului de procedură civilă și de coordonatele dosarului. Recursul se va respinge ca neîntemeiat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții B.V., B.D., G.E. și G.S. împotriva sentinței nr. 1 din 6 ianuarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.