ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 973/2003

S-a luat în examinare recursul

declarat de reclamanta C.S.împotriva  deciziei nr.33/A din 23 februarie 2001 a

Curții de Apel Alba Iulia – Secția civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat: recurenta-reclamantă C.S., reprezentată de

avocat I.B., precum și intimații-pârâți V.V.personal și asistat de avocat M.I.,

V.L., reprezentată de același avocat, lipsind intimații Primăria Municipiului

Sibiu, prin Primar, Consiliul Județean Sibiu și S.C. „U.” S.A. Sibiu.

Procedura

completă.

Avocat

I.B. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Avocat

I.M.pune concluzii de respingere a recursului, potrivit argumentelor

prezentate în întâmpinare și cu precizarea că menține invocarea excepțiilor

lipsei competenței materiale a Tribunalului Sibiu și a puterii de lucru

judecat.

CURTEA,

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Sibiu sub

nr.2420 din 3 mai 2000, reclamanta C.S.a chemat în judecată Statul Român prin

Municipiul Sibiu reprezentat de Primar și Consiliul Județean Sibiu, cerând ca

în contradictoriu cu aceștia să se dispună, constatarea nulității absolute a

deciziei colective emise de fostul Consiliu Popular al Județului Sibiu la 12

aprilie 1976 prin care s-a dispus trecerea fără plată în proprietatea statului

a imobilului din Sibiu str.Negoi nr.15, în tremeiul dispozițiilor Decretului

nr.223/1974 și să se dispună anularea încheierii de întabulare nr.2666 din 21

august 1997 sub B 8 și radierea întabulării de sub B 8 din C.F. nr.2687 Sibiu

cu privire la proprietatea sa.

Reclamanta

a susținut în esență că deținerea imobilului proprietatea sa de către pârât se

întemeiată pe un titlu valabil datorită caracterului abuziv și neconstituțional

al Decretului nr.223/1974.

Totodată

s-au invocat necomunicarea deciziei de trecere în proprietatea statului în

vederea exercitării dreptului la plângere, cât și  neacordarea vreunei

despăgubiri. Ulterior, reclamanta și-a întregit acțiunea cu un nou capăt de

cerere, chemând în judecată și pe pârâții  V.V., V.L. și S.C. “U.” S.A. Sibiu,

cerând ca în contradictoriu cu aceștia să se constate nulitatea absolută a

contractului de vânzare cumpărare intervenit între aceștia la 30 ianuarie 1998,

cu privire la imobil, în temeiul Legii nr.112/1995 cu consecința radierii

intabulării și a încheierii nr.1321 CF din 2 februarie 1998 a radierii

înscrierii dreptului de proprietate al cumpărătorilor și a repunerii în

situația anterioară.

Tribunalul

Sibiu prin sentința civilă nr.539 din 3 octombrie 2000, a respins acțiunea ca

nefondată.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a socotit că deși în conformitate cu

prevederile Legii nr.213/1998 titlul statului întemeiat pe Decretul nr.223/1974

nu este valabil pentru că actul normativ contravine Constituției sub care a

fost emis și tratatelor internaționale opozabile României, constatarea

nulității ar fi lipsită de interes întrucât, acțiunea în rectificarea CF ar fi

prescrisă în conformitate cu art.37 din Decretul-Lege nr.115/1938.

Prin

considerentele hotărârii au fost reținute buna credință a terților dobânditori

și faptul neintroducerii acțiunii în termenul de 3 ani de la înmatricularea

dreptului de proprietate al Statului, care a avut loc în anul 1976.

Sentința

primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția Civilă

prin decizia nr.33 A din 23 februarie 2001 ca urmare a respingerii ca nefonfdat

a apelului declarat de reclamanta C.S.

Spre

deosebire de prima instanță  ale cărei motive de drept și de fapt au fost

parțial confirmate, instanța de apel a considerat că titlul statului ar fi

valabil în virtutea „unei” hotărâri judecătorești definitive, care s-ar bucura

de autoritatea lucrului judecat, prin care Statul Român prin administratorul

său S.C. “U.” S.A. a fost obligat să vândă imobilul pârâților V.V.și V.L.

conform Legii nr.112/1995.

Pentru

a reține autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr.11621/1997 a

Judecătoriei Sibiu privind obligarea Statului la încheierea vânzării, instanța

de apel a considerat că nu are relevanță faptul că hotărârea nu s-a pronunțat

în contradictoriu și cu reclamanta apelantă, câtă vreme nu a fost desființată

și a fost pusă în executare.

Invocând

nepronunțarea asupra tuturor capetelor de cerere și cu privire la toți cei

chemați în judecată, lipsa de temei legal și aplicarea greșită a legii,

reclamanta C.S., a declarat recursul de față, susținând în esență că prin

hotărârile pronunțate au fost nesocotite dispozițiile art.6 din Legea

nr.213/1998 privind valabilitatea  titlului statului, au fost greșit invocate

dispozițiile  art.37 din Decretul Lege nr.115/1938 privind prescripția

acțiunii în rectificare tabulară, s-a reținut în vădita contradicție cu probele

administrate în cauză, buna credință a pârâților V. la dobândirea imobilului.

Prin

întâmpinare pârâții S.C. “U.” Sibiu S.A. pe de o parte, V.V.și V.L. pe de altă

parte, au solicitat respingerea recursului, reiterând și excepția ridicată pe

parcursul judecății în fața instanțelor de fond și apel cu privire la

autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr.289 din 15 ianuarie 1998 a Judecătoriei

Sibiu, precum și excepția de necompetență materială a Tribunalului Sibiu, atât

în raport de obiectul cât și de valoarea litigiului.

Recursul

este fondat.

Prin

apelul declarat de reclamanta C.S., s-a învederat mai întâi instanței de apel

nepronunțarea instanței de fond asupra tuturor capetelor de cerere din acțiunea

introductivă de instanță, așa cum a fost completată ulterior cerându-se ca în

contradictoriu cu S.C. “U.” S.A. și soții V.V.și V.L. să se constate nulitatea

absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat în baza Legii

nr.112/1995, cu consecința anulării încheierii de intabulare și a radierii

intabulării făcute pe numele cumpărătorilor.

Dînd

precădere însă autorității de lucru judecat a sentinței civile prin care s-a

autorizat vânzarea imobilului în baza Legii nr.112/1995, excepție cu care nu a

fost sesizată prin motivele apelului, dar pe care din oficiu și-a fundamentat

soluția, fără să o pună în prealabil în discuția părților, insntanța de apel a

omis să se pronunțe asupra motivului invocat de reclamantă.

În

același timp, nerespectând garanțiile procesuale ale părții, instnanța de apel

a dat efecte puterii  lucrului judecat hotărârii civile nr.289 din 15 ianuarie

1998 a Judecătoriei Sibiu, care nici nu putea fi opozabilă reclamantei care nu

a fost parte în proces, așadar contrar cerințelor imperative ale art.1201

C.civ..

Procedând

astfel instanța de apel a conchis într-o formulare echivocă și contradictorie,

că deși trecerea  imobilului în proprietatea statului în baza Decretului

nr.223/1974 nu reprezintă un titlu valabil „totuși faptul pronunțării unei

hotărâri judecătorești definitive care se bucura de autoritatea lucrului

judecat prin care statul prin administratorul său S.C. “U.” S.A. este obligat

la vânzare”, constituie titlu valabil.

În

acest cadru insntanța de apel, deși învestită prin motivele apelului a socotit

inutilă luarea în discuție a oricăror alte aspecte de fond, socotind totodată

irelevant faptul că prima instanță a omis să se pronunțe asupra acțiunii cu

completările ulterioare, în raport de pârâta S.C. “U.” S.A., chiar dacă aceasta

a fost parte în proces.

În

aceeași modalitate vădit nelegală, instanța de fond a socotit la rândul său că

nici nu ar avea a se pronunța asupra tuturor capetelor acțiunii, întrucât cererea

privind constatarea nulității încheierii de intabulare a imobilului în favoarea

pârâților V. nu este întemeiată, acțiunea în rectificare tabulară față de

Statul Român fiind prescrisă, iar  constatarea nulității deciziei de trecere a

imobilului în proprietatea statului ar fi lipsită de interes.

Și

toate acestea, așa cum rezultă din cuprinsul încheierii de dezbateri, fără să

pună în discuția părților excepțiile privind prescrierea  dreptului la acțiunea

în rectificare tabulară și cea referitoare la lipsa interesului în exercitarea

acțiunii.

Așa

fiind, recursul se va admite cu consecința casării hotărârilor menționate și a

trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond, competentă potrivit

normelor de procedură în vigoare, respectiv la Judecătoria Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta C.S.împotriva deciziei nr.33/A din 23 februarie 2001 a Curții de

Apel Alba Iulia – Secția Civilă.

Casează decizia  recurată

și sentința civilă nr.539 din 3 octombrie 2000 a Tribunalului Sibiu.

Trimite cauza, spre

competentă soluționare, la Judecătoria Sibiu, ca instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

12  martie   2003.