ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 973/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C.S.împotriva deciziei nr.33/A din 23 februarie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-reclamantă C.S., reprezentată de avocat I.B., precum și intimații-pârâți V.V.personal și asistat de avocat M.I., V.L., reprezentată de același avocat, lipsind intimații Primăria Municipiului Sibiu, prin Primar, Consiliul Județean Sibiu și S.C. „U.” S.A. Sibiu. Procedura completă. Avocat I.B. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat. Avocat I.M.pune concluzii de respingere a recursului, potrivit argumentelor prezentate în întâmpinare și cu precizarea că menține invocarea excepțiilor lipsei competenței materiale a Tribunalului Sibiu și a puterii de lucru judecat.

CURTEA, Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr.2420 din 3 mai 2000, reclamanta C.S.a chemat în judecată Statul Român prin Municipiul Sibiu reprezentat de Primar și Consiliul Județean Sibiu, cerând ca în contradictoriu cu aceștia să se dispună, constatarea nulității absolute a deciziei colective emise de fostul Consiliu Popular al Județului Sibiu la 12 aprilie 1976 prin care s-a dispus trecerea fără plată în proprietatea statului a imobilului din Sibiu str.Negoi nr.15, în tremeiul dispozițiilor Decretului nr.223/1974 și să se dispună anularea încheierii de întabulare nr.2666 din 21 august 1997 sub B 8 și radierea întabulării de sub B 8 din C.F.

nr.2687 Sibiu cu privire la proprietatea sa. Reclamanta a susținut în esență că deținerea imobilului proprietatea sa de către pârât se întemeiată pe un titlu valabil datorită caracterului abuziv și neconstituțional al Decretului nr.223/1974. Totodată s-au invocat necomunicarea deciziei de trecere în proprietatea statului în vederea exercitării dreptului la plângere, cât și neacordarea vreunei despăgubiri. Ulterior, reclamanta și-a întregit acțiunea cu un nou capăt de cerere, chemând în judecată și pe pârâții V.V., V.L. și S.C. “U.” S.A. Sibiu, cerând ca în contradictoriu cu aceștia să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare intervenit între aceștia la 30 ianuarie 1998, cu privire la imobil, în temeiul Legii nr.112/1995 cu consecința radierii intabulării și a încheierii nr.1321 CF din 2 februarie 1998 a radierii înscrierii dreptului de proprietate al cumpărătorilor și a repunerii în situația anterioară.

Tribunalul Sibiu prin sentința civilă nr.539 din 3 octombrie 2000, a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a socotit că deși în conformitate cu prevederile Legii nr.213/1998 titlul statului întemeiat pe Decretul nr.223/1974 nu este valabil pentru că actul normativ contravine Constituției sub care a fost emis și tratatelor internaționale opozabile României, constatarea nulității ar fi lipsită de interes întrucât, acțiunea în rectificarea CF ar fi prescrisă în conformitate cu art.37 din Decretul-Lege nr.115/1938.

Prin considerentele hotărârii au fost reținute buna credință a terților dobânditori și faptul neintroducerii acțiunii în termenul de 3 ani de la înmatricularea dreptului de proprietate al Statului, care a avut loc în anul 1976. Sentința primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția Civilă prin decizia nr.33 A din 23 februarie 2001 ca urmare a respingerii ca nefonfdat a apelului declarat de reclamanta C.S. Spre deosebire de prima instanță ale cărei motive de drept și de fapt au fost parțial confirmate, instanța de apel a considerat că titlul statului ar fi valabil în virtutea „unei” hotărâri judecătorești definitive, care s-ar bucura de autoritatea lucrului judecat, prin care Statul Român prin administratorul său S.C.

“U.” S.A. a fost obligat să vândă imobilul pârâților V.V.și V.L. conform Legii nr.112/1995. Pentru a reține autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr.11621/1997 a Judecătoriei Sibiu privind obligarea Statului la încheierea vânzării, instanța de apel a considerat că nu are relevanță faptul că hotărârea nu s-a pronunțat în contradictoriu și cu reclamanta apelantă, câtă vreme nu a fost desființată și a fost pusă în executare.

Invocând nepronunțarea asupra tuturor capetelor de cerere și cu privire la toți cei chemați în judecată, lipsa de temei legal și aplicarea greșită a legii, reclamanta C.S., a declarat recursul de față, susținând în esență că prin hotărârile pronunțate au fost nesocotite dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998 privind valabilitatea titlului statului, au fost greșit invocate dispozițiile art.37 din Decretul Lege nr.115/1938 privind prescripția acțiunii în rectificare tabulară, s-a reținut în vădita contradicție cu probele administrate în cauză, buna credință a pârâților V. la dobândirea imobilului. Prin întâmpinare pârâții S.C. “U.” Sibiu S.A. pe de o parte, V.V.și V.L.

pe de altă parte, au solicitat respingerea recursului, reiterând și excepția ridicată pe parcursul judecății în fața instanțelor de fond și apel cu privire la autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr.289 din 15 ianuarie 1998 a Judecătoriei Sibiu, precum și excepția de necompetență materială a Tribunalului Sibiu, atât în raport de obiectul cât și de valoarea litigiului. Recursul este fondat. Prin apelul declarat de reclamanta C.S., s-a învederat mai întâi instanței de apel nepronunțarea instanței de fond asupra tuturor capetelor de cerere din acțiunea introductivă de instanță, așa cum a fost completată ulterior cerându-se ca în contradictoriu cu S.C. “U.” S.A. și soții V.V.și V.L. să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995, cu consecința anulării încheierii de intabulare și a radierii intabulării făcute pe numele cumpărătorilor.

Dînd precădere însă autorității de lucru judecat a sentinței civile prin care s-a autorizat vânzarea imobilului în baza Legii nr.112/1995, excepție cu care nu a fost sesizată prin motivele apelului, dar pe care din oficiu și-a fundamentat soluția, fără să o pună în prealabil în discuția părților, insntanța de apel a omis să se pronunțe asupra motivului invocat de reclamantă. În același timp, nerespectând garanțiile procesuale ale părții, instnanța de apel a dat efecte puterii lucrului judecat hotărârii civile nr.289 din 15 ianuarie 1998 a Judecătoriei Sibiu, care nici nu putea fi opozabilă reclamantei care nu a fost parte în proces, așadar contrar cerințelor imperative ale art.1201 C.civ..

Procedând astfel instanța de apel a conchis într-o formulare echivocă și contradictorie, că deși trecerea imobilului în proprietatea statului în baza Decretului nr.223/1974 nu reprezintă un titlu valabil „totuși faptul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive care se bucura de autoritatea lucrului judecat prin care statul prin administratorul său S.C. “U.” S.A. este obligat la vânzare”, constituie titlu valabil. În acest cadru insntanța de apel, deși învestită prin motivele apelului a socotit inutilă luarea în discuție a oricăror alte aspecte de fond, socotind totodată irelevant faptul că prima instanță a omis să se pronunțe asupra acțiunii cu completările ulterioare, în raport de pârâta S.C.

“U.” S.A., chiar dacă aceasta a fost parte în proces. În aceeași modalitate vădit nelegală, instanța de fond a socotit la rândul său că nici nu ar avea a se pronunța asupra tuturor capetelor acțiunii, întrucât cererea privind constatarea nulității încheierii de intabulare a imobilului în favoarea pârâților V. nu este întemeiată, acțiunea în rectificare tabulară față de Statul Român fiind prescrisă, iar constatarea nulității deciziei de trecere a imobilului în proprietatea statului ar fi lipsită de interes. Și toate acestea, așa cum rezultă din cuprinsul încheierii de dezbateri, fără să pună în discuția părților excepțiile privind prescrierea dreptului la acțiunea în rectificare tabulară și cea referitoare la lipsa interesului în exercitarea acțiunii.

Așa fiind, recursul se va admite cu consecința casării hotărârilor menționate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond, competentă potrivit normelor de procedură în vigoare, respectiv la Judecătoria Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta C.S.împotriva deciziei nr.33/A din 23 februarie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția Civilă. Casează decizia recurată și sentința civilă nr.539 din 3 octombrie 2000 a Tribunalului Sibiu. Trimite cauza, spre competentă soluționare, la Judecătoria Sibiu, ca instanță de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2003.