ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 554/2004

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constantă următoarele:

sentința civilă nr.368/19.VI.2000 a Tribunalului Sibiu s-a constatat nulitatea

absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr.1306/21.VII.1999 și nr.

11/11.I.2000, a actului de dezmembrare-comasare și s-au anulat încheierile de

intabulare nr. 8401/99 și 366/2000, dispunându-se restabilirea situației

anterioare de CF pe numele reclamantului.

Contra

sentinței pârâții au declarat apel, care a fost suspendat pe durata urmăririi

penale și a judecății, iar, prin decizia civilă nr.57/A/24.V.02, a fost respins

ca nefondat și reținându-se, în esență, că actele de vânzare-cumpărare din

litigiu au fost declarate unele prin sentința penală nr.1514/20.XI.2001 a

Judecătoriei Sibiu, conform art. 348 în referire  la nr. 170 C. proc. pen.

Împotriva

deciziei a declarat recurs numai  pârâtul V.I.C., fără a indica temeiul din

art.304 C. proc. civ., invocând, însă, buna credință la cumpărarea imobilului

de la proprietarul P.F., prețul fiind o creanță pe care acesta i-o datora și,

care, astfel s-a stins, precum și buna credință la revânzarea imobilului, la

11.I.2000, către ceilalți pârâți cumpărători.

2.

Recursul este nefondat.

P.F.,

antiintitulat procurist al proprietarului G.I., printr-o procură autentificată

în Germană, încheie contractul de vânzare-cumpărare cu V.I.C. pentru terenul

din Sibiu, pentru prețul de 291.200.000 lei, care constituia, de fapt, o

creanță a acestuia datorată de P.F. Actul notarial s-a perfectat la

21.VII.1999, după care, imediat, notarul public a sesizat organele de urmărire

penală pentru cercetări asupra procurei false, iar în CF s-a înserat mențiunea

interdeicției de înstrăinare.

2.2.

Recurentul V.C. a început demersuri pentru revânzarea bunului, dar s-a  lovit

de interdicția instituită de poliție în CF, astfel că i-a cerut explicații

„vânzătorului” P., care, ulterior, i-a înmânat adresa nr. 1987 din 27.XII.1999

a Poliției Sibiu către CF prin care se solicită radierea  mențiunii

interdicției de înstrăinare.

Drept

urmare, prin contractul, autentificat la 11 ianuarie 2000, V.I.C. revinde

terenul pârâților O.C.D. și C.A.L. cu prețul de 202 milioane lei.

2.3.

Conform art.37 din D.L. nr.115/1938, în vigoare la data actelor litigioase,

cumpărătorul nu poate beneficia de prezumția bunei credințe dacă bunul imobil

nu era în posesia vânzătorului.

Pârâții O. și C. nu au atacat cu recurs decizia

instanței de apel, astfel că aceasta a devenit irevocabilă față de ei, iar

actul de vânzare-cumpărare subsecvent  nul absolut.

Recurentul

nu poate „beneficia” de prezumția bunei credințe, intervenind evident frauda

legii, prin actele false întocmite de vânzătorul P.F. – procura și adresa

nr.1987/27.XII.1999 către C.F., sancționate, definitiv, prin sentința penală

nr.1514/2001, ceea ce relevă și culpa  concurentă a cumpărătorului V.I.

Prin

hotărârea penală s-a constat, totodată, nulitatea absolută a contractului

nr.1306/21.VII.1999 .... a  „actelor subsecvente” și s-a dispus restabilirea

situației anterioare.

Această

hotărâre a rămas definitivă la 21.III.2003,  după declararea apelului, iar

acțiunea de față nu a rămas fără obiect, căci s-a cerut declararea nulității a

ambelor contracte și anularea celor două încheieri de intabulare, în raport și

de faptul că prin sentința penală  s-a constatat nulitatea generic asupra

„actelor subsecvent”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul V.I.C. împotriva deciziei nr.57/A din 24 mai 2002 a Curții de Apel Alba

Iulia – secția civilă.

Obligă

pe recurent să-i plătească intimatului G.G.(I.) suma de 6.000.000 lei

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 ianuarie  2004.