ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 554/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constantă următoarele: 1. Prin sentința civilă nr.368/19.VI.2000 a Tribunalului Sibiu s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr.1306/21.VII.1999 și nr. 11/11.I.2000, a actului de dezmembrare-comasare și s-au anulat încheierile de intabulare nr. 8401/99 și 366/2000, dispunându-se restabilirea situației anterioare de CF pe numele reclamantului. Contra sentinței pârâții au declarat apel, care a fost suspendat pe durata urmăririi penale și a judecății, iar, prin decizia civilă nr.57/A/24.V.02, a fost respins ca nefondat și reținându-se, în esență, că actele de vânzare-cumpărare din litigiu au fost declarate unele prin sentința penală nr.1514/20.XI.2001 a Judecătoriei Sibiu, conform art. 348 în referire la nr. 170 C. proc.

pen. Împotriva deciziei a declarat recurs numai pârâtul V.I.C., fără a indica temeiul din art.304 C. proc. civ., invocând, însă, buna credință la cumpărarea imobilului de la proprietarul P.F., prețul fiind o creanță pe care acesta i-o datora și, care, astfel s-a stins, precum și buna credință la revânzarea imobilului, la 11.I.2000, către ceilalți pârâți cumpărători. 2. Recursul este nefondat. P.F., antiintitulat procurist al proprietarului G.I., printr-o procură autentificată în Germană, încheie contractul de vânzare-cumpărare cu V.I.C. pentru terenul din Sibiu, pentru prețul de 291.200.000 lei, care constituia, de fapt, o creanță a acestuia datorată de P.F. Actul notarial s-a perfectat la 21.VII.1999, după care, imediat, notarul public a sesizat organele de urmărire penală pentru cercetări asupra procurei false, iar în CF s-a înserat mențiunea interdeicției de înstrăinare.

2.2. Recurentul V.C. a început demersuri pentru revânzarea bunului, dar s-a lovit de interdicția instituită de poliție în CF, astfel că i-a cerut explicații „vânzătorului” P., care, ulterior, i-a înmânat adresa nr. 1987 din 27.XII.1999 a Poliției Sibiu către CF prin care se solicită radierea mențiunii interdicției de înstrăinare. Drept urmare, prin contractul, autentificat la 11 ianuarie 2000, V.I.C. revinde terenul pârâților O.C.D. și C.A.L. cu prețul de 202 milioane lei. 2.3. Conform art.37 din D.L. nr.115/1938, în vigoare la data actelor litigioase, cumpărătorul nu poate beneficia de prezumția bunei credințe dacă bunul imobil nu era în posesia vânzătorului. Pârâții O. și C. nu au atacat cu recurs decizia instanței de apel, astfel că aceasta a devenit irevocabilă față de ei, iar actul de vânzare-cumpărare subsecvent nul absolut.

Recurentul nu poate „beneficia” de prezumția bunei credințe, intervenind evident frauda legii, prin actele false întocmite de vânzătorul P.F. – procura și adresa nr.1987/27.XII.1999 către C.F., sancționate, definitiv, prin sentința penală nr.1514/2001, ceea ce relevă și culpa concurentă a cumpărătorului V.I. Prin hotărârea penală s-a constat, totodată, nulitatea absolută a contractului nr.1306/21.VII.1999 … a „actelor subsecvente” și s-a dispus restabilirea situației anterioare. Această hotărâre a rămas definitivă la 21.III.2003, după declararea apelului, iar acțiunea de față nu a rămas fără obiect, căci s-a cerut declararea nulității a ambelor contracte și anularea celor două încheieri de intabulare, în raport și de faptul că prin sentința penală s-a constatat nulitatea generic asupra „actelor subsecvent”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul V.I.C. împotriva deciziei nr.57/A din 24 mai 2002 a Curții de Apel Alba Iulia – secția civilă. Obligă pe recurent să-i plătească intimatului G.G.(I.) suma de 6.000.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2004.