ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2555/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2555/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată sub nr. 3282/97/2009 pe rolul Tribunalului Hunedoara, la data de 1 iulie 2009, reclamantul Z.I. a chemat în judecată pe pârâta SC S SRL, prin lichidator judiciar CI H.G., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că între părți a intervenit la data de 23 octombrie 2008 un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în Deva, județul Hunedoara, înscris în CF Deva, compus din locuință P+M, și curte în suprafață de 308 mp; să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare în privința acestui imobil. Prin sentința nr. 2106/CA din 9 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Z.I.
în contradictoriu cu pârâta SC S SRL, reprezentată de lichidator judiciar CI H.G. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: La data de 23 octombrie 2008, între reclamantul Z.I. și pârâta SC S SRL Hunedoara, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect - imobilul situat în Deva, județul Hunedoara, înscris în CF Deva, compus din locuința familială P+M, curte, în suprafață totală de 308 mp. Prețul vânzării imobilului a fost stabilit de comun acord, la suma de 550.000 RON, la data încheierii antecontractului, reclamantul plătind suma de 150.000 RON, cu titlu de avans, urmând ca diferența de 400.000 RON să se achite până la data de 23 aprilie 2009, inclusiv, ocazie cu care urma să se perfecteze și contractul de vânzare-cumpărare.
La data de 25 noiembrie 2008, reclamantul Z.I. a predat administratorului societății pârâte, în contul prețului, „materiale produse” (uși de interior), în valoare de 120.000 RON, stabilind ca diferența de 280.000 RON să se achite în aceleași împrejurări ca și cele de mai sus. In vederea executării antecontractului, reclamantul Z.I. a notificat-o pe pârâtă, prin intermediul BEJ B.E. din Deva, să se prezinte la data de 11 mai 2009, la BNP O.M. din Deva, pentru perfectarea vânzării în formă autentică, așa cum s-a stabilit prin antecontractul încheiat. Pârâta nu a dat curs acestei invitații, așa încât contractul de vânzare-cumpărare nu s-a încheiat nici până în prezent.
S-a arătat că pentru admisibilitatea unei acțiuni ce are ca obiect - pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, se cer îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții: - existența unui antecontract valabil încheiat; - promitentul vânzător să fie proprietarul bunului ce face obiectul antecontractului; - refuzul uneia dintre părți de a încheia în formă autentică actul de vânzare-cumpărare; - executarea de către cealaltă parte, a obligației asumate. În speță, analizând condițiile sus menționate, prima instanță a constatat că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii integrale a obligației de plată a prețului (existând o diferență de 280.000 RON neachitată nici în prezent) și nici dovada faptului că este gata să-și îndeplinească această obligație (prin consemnarea la dispoziția instanței și pe numele pârâtei, a diferenței de preț menționate).
Împotriva acestei sentințe, reclamantul Z.I. a declarat recurs, în termen, motivat și legal timbrat, solicitând să fie casată hotărârea atacată, iar pe fond să se constate că a intervenit vânzarea-cumpărarea imobilului situat în Deva, județul Hunedoara și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare în privința imobilului arătat. Cauza a fost înregistrată pe rolul de apeluri comerciale al Secției comerciale a Curții de Apel Alba Iulia, raportat la valoarea imobilului în litigiu.
A motivat reclamantul-apelant că, raportat la art. 969 C. civ., promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, odată încheiată, dă naștere la drepturi și obligații ce se impun părților precum legea, că îi este recunoscut creditorului dreptul de a apela la forța coercitivă a statului pentru obținerea executării forțate a obligației, că vânzarea-cumpărarea nu s-a finalizat din culpa exclusivă a pârâtei, care nu s-a prezentat la notar, nici la data stabilită prin antecontract, unde urma să-i achite diferența de preț și nici la data notificată prin executor, în vederea întocmirii actului autentic de vânzare. A invocat în drept dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ. Prin întâmpinare, CI H.G., în calitate de administrator judiciar al SC S SRL Hunedoara, a solicitat respingerea apelului.
Prin decizia comercială nr. 2/A din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, a fost respins apelul reclamantului. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a procedat la respingerea acțiunii, în principal, pe motivul neachitării în totalitate a prețului convenit pentru cumpărarea imobilului, reținând că există o diferență de 280.000 RON neplătită, însă a enunțat și restul condițiilor, pe care nu le-a mai analizat tocmai pentru neîndeplinirea cerinței referitoare la preț. La primul și, de altfel, singurul termen de judecată din apel, apelantul-reclamant a înțeles să se prevaleze de contractul de cesiune a dreptului de creanță, din 18 octombrie 2008, încheiat cu cedentul SC S.D.T.C.
LTD susținând că i s-a cesionat suma de 67.700 euro (din totalul înscris la masa credală a debitoarei SC S SRL -în faliment), echivalentul a 280.000 RON, pe care cedentul-în calitate de creditor, ar fi trebuit să o primească de la pârâta-debitoare SC S SRL, astfel că pârâta ar urma să îi achite reclamantului Z.I. respectiva sumă și, astfel, operează compensarea cu diferența de preț pentru cumpărarea imobilului. Chiar dacă reclamantului i s-a cedat o creanță în valoare de 280.000 RON față de pârâtă, sub rezerva respectării procedurii notificării, aceasta nu echivalează cu îndeplinirea obligației de plată integrală a prețului imobilului. Apoi, antecontractul s-a perfectat la 23 octombrie 2008 (dosar fond), iar față de pârâta-vânzătoare, la 23 decembrie 2008 s-a deschis procedura insolvenței, prin încheierea nr. 1211/F din 23 decembrie 2008 a judecătorului sindic din dosar nr. 8768/97/2008 al Tribunalului Hunedoara.
În plus, ulterior, prin sentința nr. 541/F din 19 mai 2009, celor doi administratori li s-a ridicat dreptul de administrare - de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile și de a dispune de acestea - dosar apel. Ca atare, reprezentanții societății, chiar notificați cu privire la data de 11 mai 2009, în vederea perfectării contractului autentic de vânzare-cumpărare la notar - dosar fond - ar fi fost în imposibilitate să se prezinte. În plus, este inadmisibilă pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul ce a format obiectul antecontractului, câtă vreme imobilul face partea din averea pârâtei, iar față de aceasta s-a deschis procedura insolvenței.
Mai mult, imobilul este grevat și de o ipotecă în favoarea B.C.R. pentru 2.868.914 RON (dosar fond - extras CF). În consecință, pentru valorificarea creanței sale, creditorul Z.I. mai avea deschisă doar calea depunerii unei declarații de creanță în dosarul de insolvență, în vederea înscrierii în tabelul de creanțe și pentru a putea participa la distribuire. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Z.I. aducându-i următoarele critici: 1. Hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, dar cuprinde și motive contradictorii și străine de natura pricinii, în sensul că în mod greșit s-a reținut că, anterior deschiderii procedurii insolvenței împotriva societății pârâte, nu s-a realizat acordul de voință în vederea înstrăinării imobilului în litigiu, și că prețul nu a fost integral achitat.
Recurentul susține că a achitat integral prețul deoarece, a plătit suma de 150.000 RON la data încheierii antecontractului, suma de 120.000 RON prin predarea unor materiale și produse, în contul prețului iar suma de 280.000 RON (echivalentul a 67.700 euro) a fost cesionată de la SC S.D.T.C. LTD, astfel că a achitat integral prețul imobilului. Se mai susține de către recurent că instanța de apel nu a respectat libertatea contractuală a părților de a încheia orice contract doresc și că au fost încălcate dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora creditorul are dreptul de a cere compensarea creanței sale cu cea debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensație legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii insolvenței.
Recurentul mai susține că existența ipotecii în favoarea B.C.R. nu făcea imposibilă înstrăinarea imobilului. 2. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii respectiv a dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., deoarece nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează. Instanța de apel a motivat amplu și pertinent respingerea apelului, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se constata intervenită vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu.
Astfel, instanța de apel a reținut în mod corect că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația corelativă din antecontract și anume aceea de plată integrală a prețului, mai având de achitat suma de 280.000 RON. Nu pot fi reținute criticile formulate de către reclamant cu privire la faptul că ar fi plătit și această sumă, prin aceea că a cesionat suma de 280.000 RON (echivalentul a 67.700 euro) de la creditoarea SC S.D.T.C. LTD și că în cauză ar opera prevederile art. 52 din Legea nr. 85/2006 și ale art. 1144 C. civ., privind compensarea legală. Într-adevăr, potrivit art. 52 din Legea nr. 85/2006 este permisă compensarea creanței unui creditor asupra debitorului aflat în procedura insolvenței, cu cea a debitorului asupra sa, dar trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1145 alin. (1) C. civ.
Astfel, ambele datorii trebuie să aibă ca obiect sume de bani și trebuie să fie deopotrivă lichide și exigibile. În cauza de față reclamantul recurent nu a făcut dovada faptului că această creanță a sa este exigibilă, în sensul că ea a fost înscrisă în tabelul creanțelor debitoarei aflată în insolvență și recunoscută de judecătorul sindic prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, mai ales că la fil.18 din dosarul de apel se află o contestație a cedentului SC S.D.T.C. LTD prin care estre contestată măsura luată de administratorul judiciar al pârâtei, de respingere a înscrierii creanței cedentului în tabelul creditorilor.
Prin urmare, se poate concluziona, în mod clar, faptul că reclamantul recurent nu și-a îndeplinit integral obligația de plată a prețului, astfel că nu poate pretinde ca partea cocontractantă să-și îndeplinească, la rândul ei obligația de a se prezenta la notar pentru încheierea în formă autentică a contractului de vânzare cumpărare pentru imobilul în litigiu și nici să pretindă pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentici de vânzare-cumpărare. 2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută, instanța de apel făcând o motivare amplă asupra motivelor de apel, arătând, în mod detaliat considerentele care au condus-o la respingerea apelului, astfel că au fost respectate dispozițiile art. 261 C. proc.
civ. Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Z.I. împotriva deciziei comerciale nr. 2/A din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 1 iulie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.