ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1496/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 2509/CA/2011 din 20 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1937/97/2009 a fost admisă acțiunea introdusă de reclamanta SC S.A. SA Deva (fosta D.S. SA) împotriva pârâtei SC G.I. SA (fosta D.S. SA Pitești) și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 210.280 RON reprezentând contravaloare teren și suma de 8.789,32 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Hunedoara a reținut următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1937/97/2009 din 7 aprilie 2009, reclamanta SC S.A., a chemat în judecată pe pârâta SC G.I.

SA Pitești, solicitând obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 210.280 RON, reprezentând contravaloarea, la data de 31 decembrie 2008, a suprafeței de teren intravilan de 8,028,88 mp, lipsă din totalul de 23.192 mp, atestată prin certificatul din 23 noiembrie 1993, emis de Ministerul Industriilor, sumă pe care o solicită reactualizată cu indicele de inflație până la data plății efective. S-au solicitat și cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate s-a constatat în favoarea pârâtei dreptul de proprietate asupra suprafeței de 23.192 mp teren situat în Deva și care a fost inclus în patrimoniul inițial al societății.

Ulterior, a fost înființată SC D.S. SA și apoi, prin schimbarea de denumire, SC S.A. SA, aceasta din urmă primind prin cesionare de acțiuni, întreg pachetul de acțiuni deținute de SC D.S. SA Pitești și, ca atare, a devenit și proprietara terenului înscris în titlul de proprietate. A mai arătat că din suprafața de 23.192 mp, inclusă în capital și transmisă de pârâtă, pentru o suprafață de teren de 8.028,66 mp a fost reconstituit dreptul de proprietate unei alte persoane prin hotărâre irevocabilă, astfel că reclamantei, deși i s-a transmis întreaga suprafață din titlu, în realitate nu își poate intabula dreptul de proprietate în cartea funciară, drept de proprietate dobândit prin titlul de proprietate din 23 noiembrie 1993, parte din suprafața terenului, de 8.028,66 mp făcând parte din certificatul de moștenitor din 22 iulie 2002 eliberat de BNP O.A.

numitei D.E. care, mai apoi, a fost transmis prin contractele de vânzare-cumpărare din 22 iulie 2002, din 22 august 2002 și din 20 decembrie 2004, astfel că această suprafață, deși face parte din certificatul de proprietate din 23 noiembrie 1993 eliberat de Ministerul Industriilor în favoarea reclamantei, în realitate aparține unor terțe persoane ce au dobândit-o prin acte juridice civile validate de instanțele de judecată. Consideră reclamanta că, din moment ce terenul adus ca aport la înființarea societății de către pârâtă nu există în proprietatea fondatorului, aceasta este răspunzătoare pentru contravaloarea terenului. În drept au fost invocate dispozițiile art. 219 alin. (1) și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Hunedoara, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei și excepția prematurității introducerii cererii față de dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată. În motivarea excepțiilor pârâta a arătat că sediul pârâtei se află în județul Argeș, iar contractul încheiat cu reclamanta a fost tot la sediul acesteia, din Ștefănești, județul Argeș, astfel că în cauză competența aparține Tribunalului Argeș. Cu privire la prematuritatea introducerii acțiunii s-a arătat că reclamanta, deși a comunicat invitația la conciliere directă, nu a respectat termenul de 15 zile de la data primirii actelor, dar privitor la prescripție, s-a susținut că a fost depășit termenul legal de 3 ani de la data pronunțării hotărârii prin care reclamanta a fost obligată la restituirea terenului ce face obiectul litigiului.

Prin Încheierea din 10 noiembrie 2009, instanța a respins excepția necompetenței teritoriale, având în vedere dispozițiile art. 13 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora competența aparține instanței în circumscripția căreia se află imobilul, precum și dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., unde competența este dată de locul plății obligației, celelalte excepții fiind unite cu fondul cauzei. Prin notele scrise depuse la data de 27 septembrie 2010, pârâta a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, susținând că reclamanta nu a semnat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, acesta fiind încheiat între pârâtă și acționari - persoane fizice.

S-a respins excepția prematurității introducerii acțiunii, față de considerentul arătat, că de la data primirii notificării la conciliere, respectiv 27 februarie 2009, și până la data fixată pentru aceasta, 13 martie 2009, au trecut doar 14 zile, reținându-se că acest fapt nu poate atrage nulitatea concilierii deoarece nicio dispoziție legală nu prevede vreo sancțiune pentru nerespectarea termenului prevăzut de art. 720 1 alin. (3) C. proc. civ. și că dacă demersul reclamantei ar fi rămas fără rezultat sau dacă pârâta ar fi invocat și dovedit o vătămare se putea pune problema neîndeplinirii procedurii prealabile, ceea ce nu este cazul în speță.

Și excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă, avându-se în vedere că dreptul reclamantei la acțiune s-a născut la momentul pronunțării Deciziei civile nr. 198/R, la data de 29 martie 2006, de Tribunalul Brașov, iar acțiunea reclamantei a fost expediată conform ștampilei poștei la data de 27 martie 2009, deci, înăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958. Cât privește calitatea procesuală activă, s-a arătat că una dintre cerințele esențiale instituite de lege pentru promovarea acțiunii în justiție presupune identitatea între reclamant și titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, în cauză fiind probat interesul reclamantei în formularea acțiunii, ce urmărește despăgubirea ei pentru partea din capitalul social subscris, dar pierdut ulterior.

S-a arătat că, prin acțiune, reclamanta a solicitat contravaloarea terenului ce i-a fost transmis în proprietate și care în fapt nu-i mai aparține, or, în aceste condiții, nu se poate reține că aceasta nu justifică legitimitate procesuală activă în prezenta cauză. În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut următoarele: Prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Industriilor la data de 23 noiembrie 1993, în conformitate cu H.G. nr. 834/1991, s-a constituit în favoarea SC D.S. SA Pitești (actualmente G.I. SA) dreptul de proprietate asupra suprafeței de 23,192 mp teren intravilan situat în Deva. La data de 4 februarie 1994, adunarea generală a acționarilor D.S.

SA Pitești (G.I. SA) a hotărât constituirea SC D.S. SA Deva (actualmente SC S.A. SA), participând cu un aport în natură la capitalul social al societății înființate în valoare de 584.258.575 RON. Din aportul în natură adus la capitalul social a făcut parte și terenul pentru care obținuse dreptul de proprietate conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 23 noiembrie 1993, emis de Ministerul Industriilor, în suprafață de 23.192 mp, în valoare de 85.283,265 ROL (8.528,32 RON). Ulterior, parte din terenul aportat în capitalul social al reclamantei a făcut obiectul unui litigiu în Dosar nr. 4245/2002 al Judecătoriei Deva, determinat de faptul că prin certificatul de moștenitor din 22 iulie 2002, emis de BNP O.A.

din Deva, cota de 1/14 parte din suprafață de 182.252 mp a fost dobândită de D.E., care a înstrăinat-o, în parte, către terțe persoane prin contractele de vânzare-cumpărare din 22 iulie 2002 și din 20 august 2002 de BNP O.A. către H.I. SRL.

Întrucât dobânditorii terenului au ocupat suprafața corespunzătoare cotei cumpărate chiar în incinta reclamantei, amenajând o stație PECO, aceasta a atacat cu acțiune în nulitate atât certificatul de moștenitor, cât și contractele de vânzare-cumpărare, acțiunea fiind admisă de Judecătoria Deva, prin Sentința civilă nr. 1113 din 4 martie 2005, pronunțată în Dosar nr. 4245/2002, dar în recurs, Tribunalul Brașov, care a judecat cauza în urma strămutării, a admis recursul pârâților și a respins acțiunea, Decizia nr. 198/R fiind pronunțată la data de 29 martie 2006. Același tribunal a respins și contestația în anulare formulată de reclamantă, prin Decizia nr. 763/R din 24 octombrie 2007, actele juridice încheiate rămânând astfel valide.

Fața de actele civile de înstrăinare a terenului aferent stației PECO, validate de instanța de judecată, reclamanta a notificat pârâta, prin Notificarea nr. 86 din 25 februarie 2009, despre pierderea suprafeței de 3.028,68 mp din totalul de 23.192 mp, care a făcut obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, solicitându-i despăgubiri în sumă de 210.280 RON, pentru care a încercat concilierea prealabilă anterior declanșării litigiului din prezenta cauză. Nefiind satisfăcute pretențiile sale, reclamanta a formulat acțiunea în prezenta cauză, întemeiată pe prevederile art. 29 alin. (1) și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale.

Acțiunea acesteia s-a reținut că este fondată, având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, "fondatorii iau asupra lor consecințele actelor și ale cheltuielilor necesare constituirii societății (...)", iar, în conformitate cu art. 30 alin. (1), "fondatorii sunt solidar răspunzători din momentul constituirii societății, față de societate și de terți pentru subscrierea integrală a capitalului social și efectuarea vărsămintelor stabilite de lege și de actul constitutiv și de existența aporturilor în natură". Având în vedere că terenul din prezenta cauză, constituit ca aport la înființarea societății, de pârâtă, ca și acționar fondator, nu există în proprietatea fondatorului, deși l-a aportat în societate, fiind ocupat de stația PECO construită de dobânditorii terenului ce au încheiat acte civile având ca obiect, în parte, terenul aportat în capital, în cauză sunt aplicabile dispozițiile de mai sus ale Legii nr. 31/1990, în conformitate cu care pârâta, în calitate de fondator, răspunde pentru subscrierea integrală și existența aportului în natură.

Prin urmare, pârâta răspunde pentru partea de capital aportată și pierdută ca efect al încheierii unor acte civile de către adevăratul proprietar, fiind datoare a reîntregi capitalul social al reclamantei cu valoarea suprafeței de teren pierdute, astfel cum a fost prețuită prin raportul de expertiză întocmit în cauză. Așa fiind, în temeiul art. 29 alin. (1) și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, acțiunea a fost admisă și pârâta a fost obligată la plata despăgubirilor în cuantum de 210.280 RON, reprezentând contravaloare teren. Totodată, în conformitate cu art. 274 C. proc. civ., s-au acordat și cheltuieli de judecată în cuantum de 8.789,32 RON. Prin Sentința nr. 2008/CA/2011 de completare a Hotărârii nr. 2509/CA/2011 s-a admis cererea formulată de reclamanta SC S.A.

SA Deva în contradictoriu cu pârâta SC G.I. SA și, în consecință, s-a completat Hotărârea nr. 2509 din 20 septembrie 2011 în sensul că pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 210.280 RON actualizată cu rata inflației de la data de 30 decembrie 2008 până la data plății efective. Împotriva Sentinței nr. 2509/CA/2011 din 20 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a formulat apel pârâta SC G.I. SA. Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefondat și respingerea excepțiilor invocate în fața instanței de fond și în mod just respinse. Prin Decizia civilă nr. 32/2012 din 27 aprilie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, a admis apelul înaintat de pârâta SC G.I.

SA Pitești împotriva Sentinței nr. 2509/CA/2011 din 20 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Hunedoara, invocată de pârâta SC G.I. SA Pitești, și a trimis cauza spre rejudecare în fond Tribunalului Comercial. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele: Că obiectul cererii aflate în apel este o acțiune în pretenții, petitul constând în obligarea pârâtei la plata sumei de 210.280 RON, ceea ce determină constatarea că nu ne aflăm în fața unei acțiuni reale imobiliare pentru a fi incidente prevederile art. 13 alin. (1) C. proc.

civ., ci fiind în prezența unei acțiuni în pretenții incidentale în cauză, situație prevăzută de art. 5 C. proc. civ., care reglementează competența teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul pârâtului, în speță pârâta fiind SC G.I. SA, s-a constatat competența teritorială a Tribunalului Comercial Argeș. Față de cele de mai sus, Curtea a constatat că hotărârea în fond fiind dată de o instanță necompetentă, este de prisos orice analiză a celorlalte excepții, cât și a fondului cauzei și, făcând aplicabilitatea prevederilor art. 297 pct. (2) C. proc. civ., a admis apelul, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Hunedoara invocată de apelanta SC G.I. SA și, în consecință, a trimis cauza spre competentă soluționare, respectiv Tribunalului Comercial Argeș.

Împotriva Deciziei civile nr. 32/2012 din 27 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, a declarat recurs reclamanta SC S.A. SA Deva, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre soluționarea apelului pe fond aceleiași instanțe. În criticile formulate, recurenta-reclamantă, după o prezentare a situației de fapt, a susținut în esență următoarele: Hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 5 și art. 13 alin. (1) C. proc. civ. În acest sens recurenta a susținut că litigiul în cauză poartă asupra valorii unui teren situat în Deva, care a fost adus ca aport în natură de SC G.I.

SA la constituirea capitalului social al societății sale și că acesta privește valoarea unui imobil, fiind evident faptul că în cauză nu poate fi vorba de o competență teritorială alternativă, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (1) C. proc. civ., competența teritorială exclusivă aparținând Tribunalului Hunedoara, în circumscripția căruia se afla imobilul cum corect a reținut instanța de fond. Pe de altă parte, cum obiectul acțiunii privește aportul în natură la capitalul social al SC S.A. SA Deva la care pârâta s-a obligat prin actul constitutiv, acesta trebuia vărsat integral la data constituirii acesteia la sediul societății din Deva. Faptul că obiectul acțiunii privește plata valorii imobilului pierdut care a fost adus ca aport la capitalul social în urma revendicării lui, nu schimbă natura cauzei care este o obligație comercială, al cărei loc de plată este Deva, conform art. 10 pct. 4 C. proc.

civ. în vigoare la data formulării acțiunii. Analizând Decizia nr. 32/2012 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, în raport de criticile formulate, temeiurile de drept invocate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta SC S.A. SA Deva, este nefondat. Potrivit art. 304 pct. 3 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate, atunci când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe. Obiectul litigiului dedus judecății îl constituie acțiunea în pretenții a reclamantei prin care a cerut obligarea pârâtei SC G.I.

SA la plata sumei de 210.280 RON, reprezentând contravaloarea, la data de 31 decembrie 2008, a suprafeței de teren intravilan de 8.028,88 mp, lipsa din totalul de 23.192 mp, atestată prin certificatul din 23 noiembrie 1993, emis de Ministerul Industriilor, adus ca aport în natură la capitalul social al reclamantei, avându-se în vedere că acesta nu există în proprietatea fondatorului. În ce privește stabilirea instanței competente teritorial în soluționarea litigiului dedus judecății trebuie avut în vedere că în cauză, litigiul poartă asupra valorii unui teren situat în Deva, care a constituit aportul în natură al SC G.I. SA la constituirea capitalului social al reclamantei și câtă vreme privește valoarea unui imobil, este evident că nu poate fi vorba de o competență teritorială alternativă, fiind aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (1) C. proc.

civ., competența teritorială exclusivă aparținând Tribunalului Hunedoara, în circumscripția căruia se află imobilul cum corect a reținut și instanța de fond. Prin urmare, instanța de apel în mod greșit a reținut incidența prevederilor art. 297 alin. (2) C. proc. civ., apreciind eronat că, în speță, competența de a judeca în primă instanță prezentul litigiu ar aparține Tribunalului Comercial Argeș. Așadar, pentru considerentele arătate și constatând că decizia instanței de apel este greșită, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de reclamanta SC S.A. SA Deva, să caseze Decizia nr. 32/2012 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, și să trimită cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC S.A. SA Deva. Casează Decizia nr. 32/2012 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ