ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1496/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1496/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința nr. 2509/CA/2011 din 20
septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția comercială de
contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1937/97/2009 a fost admisă
acțiunea introdusă de reclamanta SC S.A. SA Deva (fosta D.S. SA) împotriva pârâtei
SC G.I. SA (fosta D.S. SA Pitești) și, în consecință, a fost obligată pârâta să
plătească reclamantei suma de 210.280 RON reprezentând contravaloare teren și
suma de 8.789,32 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această sentință, Tribunalul Hunedoara a reținut următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată sub nr. 1937/97/2009 din 7 aprilie 2009, reclamanta SC S.A., a
chemat în judecată pe pârâta SC G.I. SA Pitești, solicitând obligarea pârâtei
la plata către reclamantă a sumei de 210.280 RON, reprezentând contravaloarea,
la data de 31 decembrie 2008, a suprafeței de teren intravilan de 8,028,88 mp,
lipsă din totalul de 23.192 mp, atestată prin certificatul din 23 noiembrie
1993, emis de Ministerul Industriilor, sumă pe care o solicită reactualizată cu
indicele de inflație până la data plății efective. S-au solicitat și cheltuieli
de judecată.
În motivarea acțiunii
reclamanta a arătat că prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate
s-a constatat în favoarea pârâtei dreptul de proprietate asupra suprafeței de
23.192 mp teren situat în Deva și care a fost inclus în patrimoniul inițial al
societății. Ulterior, a fost înființată SC D.S. SA și apoi, prin schimbarea de
denumire, SC S.A. SA, aceasta din urmă primind prin cesionare de acțiuni, întreg
pachetul de acțiuni deținute de SC D.S. SA Pitești și, ca atare, a devenit și
proprietara terenului înscris în titlul de proprietate.
A mai arătat că din
suprafața de 23.192 mp, inclusă în capital și transmisă de pârâtă, pentru o
suprafață de teren de 8.028,66 mp a fost reconstituit dreptul de proprietate
unei alte persoane prin hotărâre irevocabilă, astfel că reclamantei, deși i s-a
transmis întreaga suprafață din titlu, în realitate nu își poate intabula
dreptul de proprietate în cartea funciară, drept de proprietate dobândit prin
titlul de proprietate din 23 noiembrie 1993, parte din suprafața terenului, de
8.028,66 mp făcând parte din certificatul de moștenitor din 22 iulie 2002
eliberat de BNP O.A. numitei D.E. care, mai apoi, a fost transmis prin contractele
de vânzare-cumpărare din 22 iulie 2002, din 22 august 2002 și din 20 decembrie
2004, astfel că această suprafață, deși face parte din certificatul de
proprietate din 23 noiembrie 1993 eliberat de Ministerul Industriilor în
favoarea reclamantei, în realitate aparține unor terțe persoane ce au
dobândit-o prin acte juridice civile validate de instanțele de judecată.
Consideră reclamanta
că, din moment ce terenul adus ca aport la înființarea societății de către
pârâtă nu există în proprietatea fondatorului, aceasta este răspunzătoare
pentru contravaloarea terenului.
În drept au fost
invocate dispozițiile art. 219 alin. (1) și art. 30 alin. (1) din Legea nr.
31/1990.
Pârâta a formulat
întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului
Hunedoara, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei și
excepția prematurității introducerii cererii față de dispozițiile art. 720
1
C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca
nefondată.
În motivarea
excepțiilor pârâta a arătat că sediul pârâtei se află în județul Argeș, iar
contractul încheiat cu reclamanta a fost tot la sediul acesteia, din
Ștefănești, județul Argeș, astfel că în cauză competența aparține Tribunalului
Argeș.
Cu privire la prematuritatea
introducerii acțiunii s-a arătat că reclamanta, deși a comunicat invitația la
conciliere directă, nu a respectat termenul de 15 zile de la data primirii
actelor, dar privitor la prescripție, s-a susținut că a fost depășit termenul
legal de 3 ani de la data pronunțării hotărârii prin care reclamanta a fost
obligată la restituirea terenului ce face obiectul litigiului.
Prin Încheierea din
10 noiembrie 2009, instanța a respins excepția necompetenței teritoriale, având
în vedere dispozițiile art. 13 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora
competența aparține instanței în circumscripția căreia se află imobilul, precum
și dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., unde competența este dată de
locul plății obligației, celelalte excepții fiind unite cu fondul cauzei.
Prin notele scrise
depuse la data de 27 septembrie 2010, pârâta a invocat și excepția lipsei
calității procesuale active a reclamantei, susținând că reclamanta nu a semnat
contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, acesta fiind încheiat între pârâtă
și acționari - persoane fizice.
S-a respins excepția
prematurității introducerii acțiunii, față de considerentul arătat, că de la
data primirii notificării la conciliere, respectiv 27 februarie 2009, și până
la data fixată pentru aceasta, 13 martie 2009, au trecut doar 14 zile,
reținându-se că acest fapt nu poate atrage nulitatea concilierii deoarece nicio
dispoziție legală nu prevede vreo sancțiune pentru nerespectarea termenului
prevăzut de art. 720
1
alin. (3) C. proc. civ. și că dacă demersul
reclamantei ar fi rămas fără rezultat sau dacă pârâta ar fi invocat și dovedit
o vătămare se putea pune problema neîndeplinirii procedurii prealabile, ceea ce
nu este cazul în speță.
Și excepția
prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă, avându-se în vedere că
dreptul reclamantei la acțiune s-a născut la momentul pronunțării Deciziei
civile nr. 198/R, la data de 29 martie 2006, de Tribunalul Brașov, iar acțiunea
reclamantei a fost expediată conform ștampilei poștei la data de 27 martie
2009, deci, înăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Cât privește
calitatea procesuală activă, s-a arătat că una dintre cerințele esențiale
instituite de lege pentru promovarea acțiunii în justiție presupune identitatea
între reclamant și titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, în
cauză fiind probat interesul reclamantei în formularea acțiunii, ce urmărește
despăgubirea ei pentru partea din capitalul social subscris, dar pierdut
ulterior.
S-a arătat că, prin
acțiune, reclamanta a solicitat contravaloarea terenului ce i-a fost transmis
în proprietate și care în fapt nu-i mai aparține, or, în aceste condiții, nu se
poate reține că aceasta nu justifică legitimitate procesuală activă în prezenta
cauză.
În ceea ce privește
fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Prin certificatul de
atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul
Industriilor la data de 23 noiembrie 1993, în conformitate cu H.G. nr.
834/1991, s-a constituit în favoarea SC D.S. SA Pitești (actualmente G.I. SA)
dreptul de proprietate asupra suprafeței de 23,192 mp teren intravilan situat
în Deva.
La data de 4
februarie 1994, adunarea generală a acționarilor D.S. SA Pitești (G.I. SA) a
hotărât constituirea SC D.S. SA Deva (actualmente SC S.A. SA), participând cu
un aport în natură la capitalul social al societății înființate în valoare de
584.258.575 RON. Din aportul în natură adus la capitalul social a făcut parte
și terenul pentru care obținuse dreptul de proprietate conform certificatului
de atestare a dreptului de proprietate din 23 noiembrie 1993, emis de
Ministerul Industriilor, în suprafață de 23.192 mp, în valoare de 85.283,265
ROL (8.528,32 RON).
Ulterior, parte din
terenul aportat în capitalul social al reclamantei a făcut obiectul unui litigiu
în Dosar nr. 4245/2002 al Judecătoriei Deva, determinat de faptul că prin
certificatul de moștenitor din 22 iulie 2002, emis de BNP O.A. din Deva, cota
de 1/14 parte din suprafață de 182.252 mp a fost dobândită de D.E., care a
înstrăinat-o, în parte, către terțe persoane prin contractele de
vânzare-cumpărare din 22 iulie 2002 și din 20 august 2002 de BNP O.A. către
H.I. SRL.
Întrucât dobânditorii
terenului au ocupat suprafața corespunzătoare cotei cumpărate chiar în incinta
reclamantei, amenajând o stație PECO, aceasta a atacat cu acțiune în nulitate
atât certificatul de moștenitor, cât și contractele de vânzare-cumpărare,
acțiunea fiind admisă de Judecătoria Deva, prin Sentința civilă nr. 1113 din 4
martie 2005, pronunțată în Dosar nr. 4245/2002, dar în recurs, Tribunalul
Brașov, care a judecat cauza în urma strămutării, a admis recursul pârâților și
a respins acțiunea, Decizia nr. 198/R fiind pronunțată la data de 29 martie
Același tribunal a respins și contestația în anulare formulată de reclamantă,
prin Decizia nr. 763/R din 24 octombrie 2007, actele juridice încheiate
rămânând astfel valide.
Fața de actele civile
de înstrăinare a terenului aferent stației PECO, validate de instanța de
judecată, reclamanta a notificat pârâta, prin Notificarea nr. 86 din 25
februarie 2009, despre pierderea suprafeței de 3.028,68 mp din totalul de
23.192 mp, care a făcut obiectul certificatului de atestare a dreptului de
proprietate, solicitându-i despăgubiri în sumă de 210.280 RON, pentru care a
încercat concilierea prealabilă anterior declanșării litigiului din prezenta
cauză.
Nefiind satisfăcute
pretențiile sale, reclamanta a formulat acțiunea în prezenta cauză, întemeiată
pe prevederile art. 29 alin. (1) și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 31/1990,
privind societățile comerciale.
Acțiunea acesteia s-a
reținut că este fondată, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 29
alin. (1) din Legea nr. 31/1990, "fondatorii iau asupra lor consecințele
actelor și ale cheltuielilor necesare constituirii societății (...)", iar,
în conformitate cu art. 30 alin. (1), "fondatorii sunt solidar
răspunzători din momentul constituirii societății, față de societate și de
terți pentru subscrierea integrală a capitalului social și efectuarea
vărsămintelor stabilite de lege și de actul constitutiv și de existența
aporturilor în natură".
Având în vedere că
terenul din prezenta cauză, constituit ca aport la înființarea societății, de
pârâtă, ca și acționar fondator, nu există în proprietatea fondatorului, deși
l-a aportat în societate, fiind ocupat de stația PECO construită de
dobânditorii terenului ce au încheiat acte civile având ca obiect, în parte,
terenul aportat în capital, în cauză sunt aplicabile dispozițiile de mai sus
ale Legii nr. 31/1990, în conformitate cu care pârâta, în calitate de fondator,
răspunde pentru subscrierea integrală și existența aportului în natură.
Prin urmare, pârâta
răspunde pentru partea de capital aportată și pierdută ca efect al încheierii
unor acte civile de către adevăratul proprietar, fiind datoare a reîntregi
capitalul social al reclamantei cu valoarea suprafeței de teren pierdute,
astfel cum a fost prețuită prin raportul de expertiză întocmit în cauză.
Așa fiind, în temeiul
art. 29 alin. (1) și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, acțiunea a fost
admisă și pârâta a fost obligată la plata despăgubirilor în cuantum de 210.280
RON, reprezentând contravaloare teren.
Totodată, în
conformitate cu art. 274 C. proc. civ., s-au acordat și cheltuieli de judecată
în cuantum de 8.789,32 RON.
Prin Sentința nr.
2008/CA/2011 de completare a Hotărârii nr. 2509/CA/2011 s-a admis cererea
formulată de reclamanta SC S.A. SA Deva în contradictoriu cu pârâta SC G.I. SA
și, în consecință, s-a completat Hotărârea nr. 2509 din 20 septembrie 2011 în
sensul că pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 210.280 RON
actualizată cu rata inflației de la data de 30 decembrie 2008 până la data
plății efective.
Împotriva Sentinței
nr. 2509/CA/2011 din 20 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția
comercială de contencios administrativ și fiscal, a formulat apel pârâta SC
G.I. SA.
Intimata, prin
întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefondat și respingerea
excepțiilor invocate în fața instanței de fond și în mod just respinse.
Prin Decizia civilă
nr. 32/2012 din 27 aprilie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a
civilă, a admis apelul înaintat de pârâta SC G.I. SA Pitești împotriva
Sentinței nr. 2509/CA/2011 din 20 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul
Hunedoara, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, pe care a
schimbat-o în tot, în sensul că a admis excepția de necompetență teritorială a
Tribunalului Hunedoara, invocată de pârâta SC G.I. SA Pitești, și a trimis
cauza spre rejudecare în fond Tribunalului Comercial.
Pentru a pronunța
această decizie instanța de apel a reținut următoarele:
Că obiectul cererii
aflate în apel este o acțiune în pretenții, petitul constând în obligarea
pârâtei la plata sumei de 210.280 RON, ceea ce determină constatarea că nu ne
aflăm în fața unei acțiuni reale imobiliare pentru a fi incidente prevederile
art. 13 alin. (1) C. proc. civ., ci fiind în prezența unei acțiuni în pretenții
incidentale în cauză, situație prevăzută de art. 5 C. proc. civ., care
reglementează competența teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul
pârâtului, în speță pârâta fiind SC G.I. SA, s-a constatat competența
teritorială a Tribunalului Comercial Argeș.
Față de cele de mai
sus, Curtea a constatat că hotărârea în fond fiind dată de o instanță necompetentă,
este de prisos orice analiză a celorlalte excepții, cât și a fondului cauzei
și, făcând aplicabilitatea prevederilor art. 297 pct. (2) C. proc. civ., a
admis apelul, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului
Hunedoara invocată de apelanta SC G.I. SA și, în consecință, a trimis cauza
spre competentă soluționare, respectiv Tribunalului Comercial Argeș.
Împotriva Deciziei
civile nr. 32/2012 din 27 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Alba
Iulia, secția a II-a civilă, a declarat recurs reclamanta SC S.A. SA Deva,
întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate,
solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea
cauzei spre soluționarea apelului pe fond aceleiași instanțe.
În criticile
formulate, recurenta-reclamantă, după o prezentare a situației de fapt, a
susținut în esență următoarele:
Hotărârea recurată a
fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 5 și art. 13 alin. (1)
C. proc. civ.
În acest sens
recurenta a susținut că litigiul în cauză poartă asupra valorii unui teren
situat în Deva, care a fost adus ca aport în natură de SC G.I. SA la
constituirea capitalului social al societății sale și că acesta privește
valoarea unui imobil, fiind evident faptul că în cauză nu poate fi vorba de o
competență teritorială alternativă, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art.
13 alin. (1) C. proc. civ., competența teritorială exclusivă aparținând
Tribunalului Hunedoara, în circumscripția căruia se afla imobilul cum corect a reținut
instanța de fond.
Pe de altă parte, cum
obiectul acțiunii privește aportul în natură la capitalul social al SC S.A. SA
Deva la care pârâta s-a obligat prin actul constitutiv, acesta trebuia vărsat
integral la data constituirii acesteia la sediul societății din Deva.
Faptul că obiectul
acțiunii privește plata valorii imobilului pierdut care a fost adus ca aport la
capitalul social în urma revendicării lui, nu schimbă natura cauzei care este o
obligație comercială, al cărei loc de plată este Deva, conform art. 10 pct. 4
C. proc. civ. în vigoare la data formulării acțiunii.
Analizând Decizia nr.
32/2012 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a
II-a civilă, în raport de criticile formulate, temeiurile de drept invocate,
ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că
recursul declarat de reclamanta SC S.A. SA Deva, este nefondat.
Potrivit art. 304
pct. 3 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere
pentru motive de nelegalitate, atunci când hotărârea s-a dat cu încălcarea
competenței altei instanțe.
Obiectul litigiului
dedus judecății îl constituie acțiunea în pretenții a reclamantei prin care a
cerut obligarea pârâtei SC G.I. SA la plata sumei de 210.280 RON, reprezentând
contravaloarea, la data de 31 decembrie 2008, a suprafeței de teren intravilan
de 8.028,88 mp, lipsa din totalul de 23.192 mp, atestată prin certificatul din
23 noiembrie 1993, emis de Ministerul Industriilor, adus ca aport în natură la
capitalul social al reclamantei, avându-se în vedere că acesta nu există în
proprietatea fondatorului.
În ce privește
stabilirea instanței competente teritorial în soluționarea litigiului dedus
judecății trebuie avut în vedere că în cauză, litigiul poartă asupra valorii
unui teren situat în Deva, care a constituit aportul în natură al SC G.I. SA la
constituirea capitalului social al reclamantei și câtă vreme privește valoarea
unui imobil, este evident că nu poate fi vorba de o competență teritorială
alternativă, fiind aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (1) C. proc. civ.,
competența teritorială exclusivă aparținând Tribunalului Hunedoara, în
circumscripția căruia se află imobilul cum corect a reținut și instanța de
fond.
Prin urmare, instanța
de apel în mod greșit a reținut incidența prevederilor art. 297 alin. (2) C.
proc. civ., apreciind eronat că, în speță, competența de a judeca în primă
instanță prezentul litigiu ar aparține Tribunalului Comercial Argeș.
Așadar, pentru
considerentele arătate și constatând că decizia instanței de apel este greșită,
în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită
recursul declarat de reclamanta SC S.A. SA Deva, să caseze Decizia nr. 32/2012
din 27 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă,
și să trimită cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de reclamanta SC S.A. SA Deva.
Casează Decizia nr.
32/2012 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a
II-a civilă, și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2013.
Procesat
de GGC - AZ