ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4372/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă de

instanță, înregistrată la data de 20 martie 2003 la Judecătoria Pitești,

reclamanții B.P., H.V., B.V., B.C., B.E., D.M., I.M., C.L. și B.I., au

solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, în temeiul art. 480 C. civ.

obligarea acesteia să le respecte posesia și deplina proprietate asupra

imobilului situat în Pitești, compus din suprafața de 1.420 m

2

teren

și construcții, respectiv o magazie, două grajduri și alte anexe gospodărești.

La data de 31 octombrie 2000,

reclamanții și-au completat acțiunea, solicitând chemarea în judecată, în

calitate de pârât a lui V.M., pentru a fi obligat să le respecte proprietatea

și posesia asupra suprafeței de 44 mp teren ce face parte din totalul suprafeței

revendicate de 1.420 mp, restrângându-și acțiunea față de pârâta societatea

comercială cu suprafața de 44 mp.

Pârâta, societatea comercială a

formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamanților la plata

contravalorii actualizate a tuturor construcțiilor de pe teren, revendicate.

La data de 10 aprilie 2001, cauza a

fost suspendată, în baza art. 47 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic

al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie

1989.

După repunerea pe rol, cauza a fost

suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea

cererii completatoare formulată de reclamanți privind constatarea nulității

absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pârâtei

SC P. SA.

La data de 22 decembrie 2003, cauza

a fost repusă pe rol, urmare admiterii recursului declarat de reclamanți

împotriva încheierii de suspendare în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1003 din

data de 1 martie 2004, Judecătoria Pitești declină competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția comercială, reținând că litigiul

este de natură comercială, potrivit art. 56 C. com., bunurile revendicate

reprezentând active comerciale.

Tribunalul Argeș, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința comercială nr. 976 din data de 7

iulie 2004, admite în parte acțiunea reclamanților și obligă pârâta SC P. SA să

le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 1040,53 mp teren și

construcțiile amplasate pe teren conform raportului de expertiză tehnică,

efectuat în cauză. Prin aceiași sentință, pârâtul persoană fizică este obligat

să lase reclamantei în posesie și proprietate terenul în suprafață de 44 mp,

conform expertizei tehnice.

Instanța a reținut în considerentele

sentinței că urmare comparării titlurilor de proprietate deținute de reclamanți

și pârâta societate comercială, au prioritate actele de proprietate ale

reclamanților care sunt mai vechi și au fost transcrise la Tribunalul Argeș în

anul 1928 și respectiv 1934.

În ce privește pe pârâtul V.M.,

instanța reține că suprafața de 44 mp ce face corp comun cu terenul

proprietatea reclamanților, este deținută de pârât fără titlu legal.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel pârâții.

Pârâtul V.M. a invocat excepția de

necompetență materială a tribunalului comercial, susținând, că litigiul are o

natură civilă, excepția de prematuritate a cererii în condițiile în care pe

rolul instanțelor se află în curs de soluționare o altă cauză având o strânsă

legătură cu prezenta acțiune în revendicare; pe fondul cauzei pârâtul critică

modul selectiv de apreciere a probelor cu consecința reținerii de către prima

instanță a unei situații de fapt contrare situației reale.

Pârâta societatea comercială nu și-a

motivat apelul formulat, cererea fiind examinată de instanța de control

potrivit art. 292

4

alin. (1) C. proc. civ., pe baza celor invocate

de pârâtă în fața primei instanței.

Prin decizia nr. 240/A/C pronunțată la

data de 6 octombrie 2004, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, respinge ca nefondate apelurile formulate de cei doi pârâți.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut natura comercială a litigiului în raport de dispozițiile art. 56 C.

com. și de prezumția de comercialitate instituită de dispozițiile art. 4 C.

com., prezumție care nu a fost înlăturată, în condițiile în care terenul și

imobilele sunt folosite în realizarea obiectului de activitate al societății.

A mai reținut instanța de control că

excepția de prematuritate nu poate fi primită, față de obiectul cauzei, iar

reclamanții au făcut dovada calității procesual active și a interesului în

promovarea acțiunii cu înscrisurile depuse.

Pe fondul cauzei instanța constată

că actele de proprietate depuse de reclamanți au fost însoțite de schițe și

planuri cadastrale, astfel că expertiza de specialitate efectuată în cauză a

stabilit fără dubiu limitele dreptului de proprietate asupra terenului

revendicat.

În contra acestei decizii au

declarat recurs, în termen legal cei doi pârâți.

Recurentul V.M. critică hotărârea

pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., susținând în

esență următoarele:

- hotărârea s-a dat cu încălcarea

competenței altei instanțe, litigiul fiind de natură civilă, dispozițiile art. 56

și art. 4 C. com., fiind aplicate în mod eronat;

- Instanța nu a analizat atent

concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, care nu corespund cu

realitatea din teren și înscrisurile depuse.

Recurenta SC P. SA, critică decizia

instanței de apel pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 5 și 9 C. proc.

civ., susținând în argumentarea criticilor următoarele:

- atât tribunalul cât și Curtea de

Apel au pronunțat hotărârile cu încălcarea competenței materiale, litigiul,

având ca obiect revendicarea unor imobile, este de natură civilă și nu

comercială cum greșit au reținut instanțele

- instanța de apel a respins cererea

de lipsă de apărare, formulată la primul termen de judecată apel, 6 octombrie

2004, încălcând dispozițiile art. 156 C. proc. civ. și nesocotind dreptul fundamental

al părții, la apărare,

- instanța de apel în mod greșit a

considerat că, în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, în

condițiile în care reclamanții au solicitat suspendarea judecății cauzei în

baza art. 47 din Legea nr. 10/2001;

- în mod nelegal instanța a reținut

că reclamanții au un titlu de proprietate cu privire la construcțiile

revendicate, în condițiile în care expertiza tehnică întocmită atestă că

punerea în funcțiune a clădirilor de la pct. 6, 7, 8, 9 și 10 s-a făcut în anul

1959, cu mult după data la care reclamanții pretind că aceste clădiri au fost

preluate abuziv de la autorul lor.

Ambele recursuri sunt fondate pentru

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., privind

încălcarea competenței materiale a altei instanțe.

Stabilind natura comercială a

acțiunii în revendicare imobiliară întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.,

ce formează obiectul litigiului dedus judecății, instanțele au încălcat

competența materială reglementată de norme imperative care atribuie instanțelor

civile competența de soluționare a proceselor și cererilor în materie civilă.

Raporturile juridice care sunt

reglementate de C. com. și supuse legii comerciale, sunt cele prevăzute de art.

3 C. com., respectiv acte juridice, fapte juridice și operațiuni economice, în

sens larg fapte de comerț, prin care se realizează producerea de mărfuri,

executarea de lucrări ori prestarea de servicii, în scopul obținerii de profit.

Deși enumerarea din art. 3 C. com.,

nu este limitativă, încadrarea în sfera de aplicare a legii comerciale și a

altor fapte de comerț, se face după criteriul obiectiv, oferit ca reper de art.

3 C. com.

Art. 4 C. com. instituie o prezumție

relativă de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, dacă nu sunt

de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însăși actul întocmit.

Prin urmare, ceea ce determină competența

instanței comerciale este comercialitatea faptelor, fie că sunt fapte obiective

de comerț, fie că sunt asimilate faptelor obiective, fiind accesorii

exercitării activității comerciantului, cu condiția să nu fie de natură civilă

sau părțile să nu fi stabilit contrariul.

Ori, nici unul dintre criteriile de

comercialitate de mai sus, de natură să determine jurisdicția comercială,

aplicate speței, nu conduceau la concluzia reținute de instanțe, în sensul

comercialității litigiului.

Acțiunea în revendicare imobiliară

de față întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., prin care reclamanții în

calitate de moștenitori ai autorului lor solicită revendicarea unui bun imobil

preluat abuziv de statul comunist de la autorul lor, are o natură esențialmente

civilă, competența de soluționare a cauzei revine, instanței civile, iar, față

de valoarea obiectului, Judecătoriei potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Pentru rațiunile de mai sus, Curtea

în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 313 C. proc. civ., va admite

recursurile, va casa decizia atacată și sentința nr. 976 din 7 iulie 2004 a

Tribunalului Argeș și va trimite cauza pentru rejudecare Judecătoria Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

pârâții V.M. și SC P. SA Pitești, împotriva deciziei nr. 240/A/C din 6

octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială.

Casează decizia atacată și sentința nr.

976 din 7 iulie 2004 a Tribunalului Argeș, secția comercială și de contencios

administrativ și trimite cauza, pentru rejudecare Judecătoriei Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 29 septembrie 2005.