ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4111/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 20 decembrie 2002,

reclamantul M.G.S., prin tutore M.M., a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul

Local al Municipiului Pitești pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să i

se retrocedeze în deplină proprietate terenul în suprafață de 672 mp, neocupat

de construcții, situat în municipiul Pitești, cu megieșii arătați în acțiune.

În motivarea acțiunii s-a susținut

că terenul revendicat a fost dobândit în proprietate, conform actului din 13

septembrie 1937, de numita A.C.S.I., căsătorită cu A.V., singurul moștenitor al

acestora fiind reclamantul, imobilul fiind expropriat prin Decretul nr. 298/1977.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința nr. 330 din 21 noiembrie 2003, a

respins acțiunea reclamantului, soluție confirmată de Curtea de Apel Pitești, secția

civilă, care, prin decizia nr. 774/A din 14 aprilie 2004, a respins ca nefondat

apelul reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, instanțele

au reținut și motivat că, prin titlul de proprietate nr. 13579 din 17 iunie

1993 s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma autorului M.Ș. moștenitoarei

M.A., pentru suprafața de 4000 mp, iar prin titlul de proprietate nr.107801 din

14 iulie 1999 s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma defunctului I.H.

pe numele lui M.M., pentru suprafața de 4000 mp. Rezultă că din terenul

solicitat s-a reconstituit dreptul de proprietate conform cererii depuse de

părți, mai puțin cu 400 mp. teren. Cum reclamantul nu a dovedit cu titlu de

proprietate, emis în baza Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate asupra

terenului în litigiu, acțiunea în revendicare nu îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 480 C. civ.

Împotriva deciziei dată în apel,

prin care s-a menținut sentința tribunalului, în termen legal a declarat recurs

M.G.S. și M.M. care au susținut că soluțiile pronunțate în cauză sunt

rezultatul unei erori de judecată deoarece dreptul de proprietate asupra

terenului revendicat a fost dovedit atât cu actul de vânzare-cumpărare din anul

1937, cât și cu titlurile de proprietate eliberate în baza Legii nr. 18/1991.

Recursul nu este fondat.

Prin acțiunea din 20 decembrie 2002,

adresată direct instanței de judecată, reclamantul M.G.S., prin reprezentant M.M.,

a solicitat retrocedarea unui teren intravilan, situat în municipiul Pitești,

bun trecut în proprietatea statului, prin expropriere, conform Decretului nr. 298/1977.

Solicitat să-și precizeze temeiul

potrivit căruia a promovat acțiunea, în ședința din 6 aprilie 2004, reclamantul

a menționat că solicită terenul în baza actului dotal autentificat sub nr. 2142

din 13 septembrie 1937 de fostul Tribunal Argeș, secția I-a, potrivit art. 480 C.

civ. La aceeași dată reclamantul a precizat că nu a întreprins nici un demers

conform Legii nr. 10/2001.

Prin art. 1, art. 21 alin. (1) și (5),

art. 47 alin. (2) și art. 48, Legea nr.10/2001 instituie o primă etapă,

procedura administrativă prealabilă, care are caracter obligatoriu, ceea ce

înseamnă că, de la data intrării în vigoare a legii, cererile de restituire a

imobilelor la care legea face referire, fie în natură sau prin echivalent,

inclusiv acțiunile în revendicare a imobilelor preluate fără titlu valabil

formulate împotriva persoanelor juridice deținătoare [art. 20 alin. (1)],

direct la instanțele judecătorești, sunt inadmisibile [art. 109 alin. (2) C.

proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000], dacă nu se

face dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de lege (art. 20 și urm.).

Mutatis mutandis

, acțiunea în justiție

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 are caracter subsidiar, neputând

fi exercitată decât după declanșarea și epuizarea procedurii administrative

obligatorii și prealabile. Împrejurarea că legea a prevăzut o atare procedură

obligatorie, nu înseamnă că ea a creat o piedică în calea accesului liber la

justiție, atât timp cât persoana îndreptățită are posibilitatea de a se plânge

în justiție contra refuzului unității notificate de a răspunde solicitării, iar

apoi, prin art. 23 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, s-a pus la îndemâna aceleași

persoane îndreptățite exercițiul controlului judiciar asupra legalității și

temeiniciei întregii proceduri administrative prealabile.

În speță, cum demersul reclamantului

se referă la unul din bunurile la care face referire Legea nr. 10/2001 și cum

acțiunea a fost introdusă direct în instanță, fără ca reclamantul să parcurgă

procedura administrativă prealabilă și obligatorie, o atare acțiune se privește

ca inadmisibilă.

Față de cele ce preced și care vor

înlocui considerentele hotărârilor date în cauză, recursul se privește ca

nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M.G.S. și M.M.

împotriva deciziei civile nr. 744/A din 14 aprilie 2004 a Curții de Apel

Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 18 mai 2005.