ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra cauzei penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești nr. 95/P/2008 din 14 iunie 2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: P.S.A., deputat în Parlamentul României pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 678/2000 raportat la art. 248 și 248 1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 și 248 1 C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale în legătură directă cu o infracțiune asimilată unor infracțiuni de corupție prevăzută de art. 288 alin. (1) și 2 raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; Z.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și 248 1 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și continuată prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 și 248 1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals intelectual în legătură directă cu o infracțiune asimilată unor infracțiuni de corupție în formă continuată prevăzută de art. 289 C. pen.
raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., uz de fals în legătură directă cu o infracțiune asimilată unor infracțiuni de corupție în formă continuată prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și P.E.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat Ia art. 248 și 248 1 C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 și 248 1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate Ia infracțiunea de fals intelectual în legătură directă cu infracțiuni asimilate unor infracțiuni de corupție în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat Ia art. 289 C. pen. și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; complicitate la uz de fals în legătură directă cu infracțiuni asimilate unor infracțiuni de corupție în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen.
raportat la art. 291 C. pen. și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale în legătură directă cu infracțiuni asimilate unor infracțiuni de corupție prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu o infracțiune de corupție prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000. Prin actul de sesizare a instanței s-au reținut următoarele: În perioada 2000-2008, inculpatul Z.C. a deținut funcția de primar al comunei B., județul Argeș, având în același timp și calitatea de președinte al Comisiei locale de fond funciar a comunei B. În perioada 1 martie 2005-17 martie 2008, inculpatul P.S.A., deputat în Parlamentul României a deținut funcția de director al O.C.P.I.
Argeș, fiind și membru în Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Argeș pentru aplicarea Legii nr. 18/1991. Inculpata P.E.C. este fiica numitului P.V.N. decedat în anul 1999. Inculpata îi cunoștea pe ambii inculpați, fiind colegă de facultate cu inculpatul P.S.A. și rudă cu soția inculpatului, iar pe Z.C. îl cunoscuse datorită bunelor relații pe care acesta le avusese cu părinții săi. La data de 12 martie 1991, numitul P.V.N. (tatăl inculpatei), în calitate de moștenitor al defunctului B.L.M. în temeiul prevederilor Legii nr. 18/1991 a formulat în nume propriu la Primăria comunei B. cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafață de 2,80 ha.
Cererea a fost înregistrată din 12 martie 1991 în Registrul special constituit conform Legii nr. 18/1991 al Primăriei Bradu. Prin adresa din 13 ianuarie 2009, Primăria Bradu a comunicat că din 12 martie 1991 din Registrul special a fost înregistrată cererea numitului P.V.N. și faptul că în evidențele de fond funciar nu există nicio cerere de reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991 pe numele inculpatei P.E.C. În cauză, la data de 21 septembrie 2009, inculpata P.E.C. a prezentat organelor de urmărire penală în fotocopie o cerere formulată de aceasta, datată din 12 martie 1991, înregistrată și adresată primarului comunei B., prin care în calitate de strănepoată a numitului B.L.M. solicită reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru suprafața de 22.742 mp, specificând că a anexat și copii ale actelor de vânzare-cumpărare.
Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a inculpatei nu figurează înregistrată în Registrul special de evidență al Primăriei Bradu, conform relațiilor comunicate de aceasta. De asemenea, numărul de înregistrare al cererii și data înscrisă 12 martie 1991 corespund cererii de reconstituire formulată de tatăl său. Ca atare, înscrisul sub semnătură privată prezentat de inculpată ca fiind întocmit la 12 martie 1991 a fost falsificat de inculpată prin alterare, fiind denaturat conținutul înscrisului adevărat, cererea tatălui său adresată Primăriei Bradu și înregistrată real din 12 martie 1991 în Registrul special. Ulterior, la data de 22 septembrie 2008, inculpata P.E.C.
a folosit înscrisul falsificat la Judecătoria Pitești pe rolul căreia se afla Dosarul nr. 12.449/280/2007 având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006 emis de Comisia județeană de fond funciar Argeș inculpatei P.E.C., formulată în contradictoriu de M.C. În anul 1991, atâta timp cât numitul P.V.N., tatăl inculpatei trăia, P.E.C. nu putea formula cerere de reconstituire în nume propriu, deoarece primul grad, adică tatăl său era în viață și chiar dacă ar fi formulat o astfel de cerere, ar fi fost respinsă ca fiind făcută de o persoană fără calitate. Pentru acest motiv nici la momentul punerii în posesie și nici la momentul emiterii titlului de proprietate, perioada decembrie 2005-ianuarie 2006, inculpata P.E.C.
nu putea dobândi în nume propriu vreo suprafață de teren prin reconstituirea dreptului de proprietate. Cu toate că inculpata P.E.C. nu formulase nicio cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, nu figura cu rol agricol în evidențele comunei B. și nu avea reconstituit dreptul de proprietate, la data de 13 decembrie 2005, inculpatul Z.C., primar al comunei B. și președinte al Comisiei locale de fond funciar B., a semnat și parafat trei procese-verbale de punere în posesie a inculpatei P.E.C., prezentate de aceasta, toate purtând nr. X1 din 13 decembrie 2005 pentru trei suprafețe diferite de teren, în suprafață totală de 1,1953 ha teren, fiind semnate doar de Z.C. și P.E.C. nu și de ceilalți membri al Comisiei locale de fond funciar B., care de altfel nici nu aveau cunoștință despre aceste demersuri.
La data de 14 decembrie 2005, inculpatul Z.C. i-a dispus martorului M.D., membru al Comisiei locale de fond funciar B. să completeze și să semneze la rubrica „întocmit”, fișa cu date pentru titlu de proprietate inculpatei P.E.C. cu aceleași date nereale menționate în procesele-verbale de punere în posesie. Fișa a fost semnată de inculpatul Z.C. la rubricile „președinte” și „secretar” și de inculpata P.E.C. La data de 16 ianuarie 2006, inculpatul Z.C. a înaintat O.C.P.I. Argeș fișa cu date pentru titlu de proprietate a inculpatei P.E.C. În urma acestor demersuri, O.C.P.I. Argeș a emis titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006 inculpatei P.E.C., în condițiile în care nu beneficiase de reconstituirea dreptului de proprietate.
Ulterior, la data de 2 mai 2007, inculpatul Z.C. a dispus aceluiași martor, M.D. completarea fișei de date pentru titlu de proprietate a inculpatei P.E.C. pentru corectarea titlului de proprietate emis, în sensul că pentru tarlaua Y1, reprezentând 6.229 mp suprafață, la vecinătatea vestică în locul lui P.A. a fost menționat M.C. Fișa corectoare a fost semnată doar de inculpatul Z.C. la rubricile „președinte” și „secretar” și de inculpata P.E.C., de luare la cunoștință. În aceeași zi, 2 mai 2007, inculpatul Z.C. a înaintat O.C.P.I. Argeș fișa corectoare. Nici unul dintre membrii Comisiei locale de fond funciar B., având în componență pe lângă primarul Z.C., în calitate de președinte, B.A.R., secretar și membrii M.A., C.E., N.F., A.A., M.D., L.C.
nu au avut cunoștință despre vreo cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de inculpata P.E.C., nu au participat la vreo ședință a comisiei în care să fi discutat o asemenea cerere, nu s-a întocmit sau semnat vreun document în acest sens. Mai mult, inculpatul Z.C., în cazul martorului A.A. a făcut presiuni asupra acestuia, ulterior emiterii titlului de proprietate inculpatei P.E.C., pentru a semna procesul-verbal de punere în posesie, în contextul în care se declanșase litigiul civil între P.E.C. și M.C. Inculpatul P.S.A., în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, în calitate de director al O.C.P.I. Argeș, cu știință, a îndeplinit în mod defectuos acte de serviciu, constând în aceea că în mod abuziv și nelegal, a rezolutat și a dispus spre soluționare, în baza solicitării formulate prin adresa din 16 ianuarie 2006 a Primăriei Bradu, emiterea titlului de proprietate inculpatei P.E.C.
pentru suprafața de 1,1953 ha pe teritoriul comunei B., județul Argeș, semnând titlul, deși avea cunoștință de faptul că inculpatei P.E.C. nu-i fusese validat dreptul de reconstituire a suprafeței de teren respective. După redactarea titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006, inculpatul P.S.A. l-a semnat în calitate de director al Oficiului de Cadastru și l-a înaintat Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Argeș, fiind semnat de prefectul județului Argeș, C.I. și secretarul general al prefecturii, R.G. În baza aceleiași rezoluții infracționale, în scopul favorizării inculpatei P.E.C., ulterior emiterii titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006, la solicitarea Primăriei Bradu, cu adresa din 2 mai 2007, inculpatul P.S.A.
a dispus prin rezoluție efectuarea corecturii asupra titlului de proprietate, respectiv radierea mențiunii B. și înlocuirea cu P., cu referire la teritoriul administrativ pe care se afla situată suprafața de 1,1953 ha teren, rectificarea în ceea ce privește vecinătatea unde P.A. a fost înlocuit cu M.C., iar la rubrica „Observații” s-a completat cu „Administrația P.”. Operațiunile de corectare dispuse de inculpatul P.S.A. au fost certificate de acesta sub semnătură și parafă la rubrica „Director O.C.P.I. Argeș”. Inculpatul P.S.A. a dispus abuziv emiterea titlului de proprietate în favoarea inculpatei P.E.C., cunoscând că nu avea validare în nume propriu și nu era îndreptățită în acest sens, făcând presiuni asupra martorului M.R., funcționarul care în urma verificărilor efectuate în evidentele Oficiului de Cadastru constatase aceste nelegalități, aducându-le la cunoștința inculpatului.
Participația inculpatului P.S.A. la emiterea nelegală a titlului de proprietate inculpatei P.E.C. a rezultat și din faptul că a ridicat personal actul, Ia data de 23 ianuarie 2006 de la arhiva instituției (exemplarul rămas la O.C.P.I. Argeș) iar până la data de 9 mai 2007 documentul a fost la dispoziția inculpatului, constatare făcută de martora M.R., care a consemnat-o pe un înscris atașat la prima filă din carnetul în care se afla înregistrat și titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006. Aspectele au fost confirmate atât de martora M.R. cât și de martorele E.E., E.C., S.M. și P.L.M. care aveau atribuții de serviciu referitoare la emiterea titlurilor de proprietate, verificarea documentațiilor premergătoare emiterii titlurilor, redactarea, completarea și corectarea acestora.
Inculpata P.E.C. a recunoscut că în repetate rânduri a luat legătura cu inculpatul P.S.A. la sediul Oficiului de Cadastru, purtând discuții referitoare la emiterea titlului său de proprietate, după ce inculpatul Z.C. înaintase documentele. De altfel, conform declarației inculpatei P.E.C. chiar inculpatul P.S.A. a fost cel care i-a înmânat personal titlul de proprietate, inclusiv după corectare. Conform adresei din 5 noiembrie 2008 emisă de Primăria Bradu au rezultat următoarele: în evidentele de fond funciar nu există cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în nume propriu pe numele P.E.C.; nu există hotărâre de validare a Comisiei județene de fond funciar Argeș privind pe P.E.C.
și nu există proces-verbal de ședință în Registrul special, în care să fie analizată cererea acesteia; nu există registru agricol și fișă de corectare cu privire la P.E.C. și nici alte acte care să justifice eliberarea unui titlu de proprietate inculpatei P.E.C. De asemenea, conform adresei din 27 octombrie 2008 a instituției prefectului județului Argeș cu privire la titlu de proprietate din 23 ianuarie 2006, titular P.E.C., în evidențele Comisiei județene Argeș pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor nu se regăsește o hotărâre de reconstituire a dreptului de proprietate pentru P.E.C. Totodată, prin adresa din 3 octombrie 2008 a O.C.P.I. Argeș s-a comunicat că documentația pentru redactarea titlului de proprietate din 2006 nu conține hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș sau propunerea de validare a Comisiei locale de fond funciar B. Faptele au avut loc în contextul în care partea vătămată M.C.
deținea legal în proprietate (conform titlului de proprietate din 14 octombrie 1994) suprafața de 5.069 mp, terenul atribuit abuziv inculpatei P.E.C., în suprafață totală de 11.953 mp, fiind suprapus acestei suprafețe, ca și 1.400 mp teren deținut legal cu titlu de proprietate din 20 decembrie 1995 de partea vătămată V.I., diferența de teren fiind atribuită din proprietatea municipiului Pitești. Inculpatul P.S.A., în calitate de director al O.C.P.I. Argeș, după o înțelegere prealabilă cu inculpata P.E.C. a primit cu titlu de mită de la aceasta suma de 190.000 RON obținută din vânzarea unei suprafețe de teren numitului C.N., conform contractului de vânzare-cumpărare din 27 septembrie 2007, în scopul emiterii nelegale a titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006 pentru mai multe suprafețe de teren, între care și terenul vândut lui C.N.
Suma de bani a fost remisă inculpatului P.S.A. de inculpata P.E.C. la data de 27 septembrie 2007, cu ocazia autentificării la Biroul Notarului Public I.G. din Pitești a contractului de vânzare-cumpărare din 2007 în prezența cumpărătorului C.N. Din cercetări a rezultat că, deși în contractul de vânzare-cumpărare din 27 septembrie 2007 a fost stipulată suma de 175.000 RON ca preț al vânzării, în realitate suma plătită efectiv la notariat a fost de 190.000 RON. După vânzarea terenului lui C.N., conform contractului de vânzare-cumpărare din 27 septembrie 2007, în contextul judecării cauzei civile la Judecătoria Pitești, ce avea ca obiect litigiul inculpatei cu M.C., care solicitase anularea titlului de proprietate emis fraudulos, inculpata P.E.C.
i-a oferit bani martorei C.E., consilier juridic al Primăriei Bradu pentru a comunica în fals instanței că în evidențele primăriei există înregistrată cerere de validare în nume propriu a inculpatei și documente justificative în susținerea acesteia. În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare. Conform raportului de expertiză tehnică, la data săvârșirii faptelor, valoarea totală (11.953 mp) a celor trei suprafețe de teren pentru care inculpatei P.E.C. i-a fost emis nelegal titlu de proprietate, a fost de 530.497 RON. Prin săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor s-a cauzat un prejudiciu în sumă de 253.450 RON în dauna părții vătămate M.C.
reprezentând contravaloarea a 4.227 mp teren aparținând acestuia și pentru care i-a fost emis nelegal titlul de proprietate inculpatei P.E.C. Prin aceleași infracțiuni s-a cauzat un prejudiciu în sumă de 80.000 RON părții vătămate V.I., reprezentând contravaloarea a 1.400 mp teren aparținând acestuia și pentru care s-a emis nelegal titlul de proprietate inculpatei P.E.C. De asemenea, prin săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă agravată s-a produs un prejudiciu municipiului Pitești în cuantum de 264.200 RON, reprezentând contravaloarea suprafeței de teren (cu excepția terenurilor aparținând părților vătămate M.C. și V.I.) pentru care s-a emis nelegal titlu de proprietate inculpatei P.E.C.
Cu adresa din 26 mai 2010, Primăria municipiului Pitești a precizat că se constituie parte civilă, solicitând ca terenul diferență ce nu aparține numiților M.C. și V.I. ca urmare a suprapunerii punerilor în posesie a inculpatei P.E.C. pe proprietatea acestora, să revină în posesia și proprietatea municipiului Pitești deoarece se află pe raza administrativ teritorială a acestuia. Partea vătămată C.N. s-a constituit parte civilă cu suma de 175.000 RON. Prin ordonanța nr. 95/P/2008 din 8 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești s-a instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților Z.C., P.S.A.
și P.E.C. De asemenea, s-a aplicat sechestru asigurător și asupra suprafețelor de 6.229 mp teren și respectiv 2.045 mp situate în municipiul Pitești intabulate în favoarea inculpatei P.E.C. Faptele s-au stabilit pe baza următoarele mijloace de probă: declarațiile părților vătămate V.I., C.N., M.C.; declarațiile martorilor C.E., I.G., P.I.A., O.I.E., I.S., M.R., E.E., E.C., B.A., S.M., M.S., P.L.M., B.D.C., N.F., B.A.R., A.M., S.M.A., G.S., C.I., R.G., M.D., A.A., M.A., T.G., înscrisuri, raport de expertiză tehnică, declarațiile inculpaților Z.C., P.S.A. și P.E.C. În faza de cercetare judecătorească au fost audiați inculpații Z.C., P.S.A., P.E.C., părțile vătămate, martorii din acte și propuși de apărare, fiind administrată proba cu înscrisuri și expertiză tehnică.
Examinând ansamblul probator administrat în cauză atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de cercetare judecătorească, instanța retine următoarele: În perioada 2000-2008, inculpatul Z.C. a deținut funcția de primar al comunei B., județul Argeș și în același timp a avut și calitatea de președinte al Comisiei locale de fond funciar a comunei B., constituită conform ordinului din 30 septembrie 2005 emis de prefectul județului Argeș. În perioada 1 martie 2005-17 martie 2008, inculpatul P.S.A., deputat în Parlamentul României, a deținut funcția de director al O.C.P.I. Argeș, fiind și membru în Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Argeș, pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.
Inculpata P.E.C. îi cunoștea pe ambii inculpați, fiind colegă de facultate cu P.S.A. și rudă cu soția inculpatului, iar pe Z.C. îl cunoscuse datorită bunelor relații pe care acesta le-a avut cu părinții săi. La data de 13 decembrie 2005, inculpatul Z.C., primar și președinte al Comisiei locale de fond funciar B., a semnat și parafat trei procese-verbale de punere în posesie a inculpatei P.E.C. cu trei suprafețe de teren situate în sat P., comuna B., în suprafața totală de 1.1953 ha, fiind înregistrate la Comisia pentru aplicarea legii fondului funciar a Primăriei comunei B. sub același număr 5.609 din 13 decembrie 2005. Procesele-verbale de punere în posesie nu au fost semnate de membrii Comisiei locale de fond funciar constituită din B.A.R., secretat și membrii M.A., C.E., N.F., A.A., M.D.
și L.C., care de altfel nici nu au avut cunoștință de cele întâmplate, conform celor declarate. Totodată, procesele-verbale de punere în posesie a inculpatei P.E.C. în cuprinsul cărora s-a menționat nereal că suprafețele de teren au fost validate prin hotărârea nr. 18 din 1991 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 au fost emise de inculpatul Z.C., deși inculpata P.E.C. nu formulase nicio cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, nu figura cu rol agricol în evidențele comunei B., nu avea reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor respective, nu exista nicio hotărâre a Comisiei județene Argeș de reconstituire a dreptului de proprietate inculpatei P.E.C. și nici hotărârea de validare a Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș, astfel cum a rezultat din relațiile comunicate de Prefectul județului Argeș și primăria comunei Bradu.
Distinct de acestea, se reține că anterior semnării și parafării proceselor-verbale de punere în posesie de către inculpatul Z.C., la cererea inculpatei P.E.C., martorul B.D.C. le-a completat cu datele privind suprafețele de teren și vecinătățile acestora comunicate de inculpata P.E.C. care apoi le-a prezentat inculpatului Z.C. La data de 14 decembrie 2005, în timp ce se afla în biroul său împreună cu inculpata P.E.C., inculpatul Z.C. i-a cerut martorului M.D., membru al Comisiei locale de fond funciar să întocmească fișa cu date pentru titlu de proprietate al inculpatei. Inițial, martorul nu a fost de acord, motivând lipsa de experiență în materia fondului funciar, fiind mecanic de locomotivă, însă la insistențele inculpatului Z.C.
a acceptat. Astfel, a completat fișa pentru titlu de proprietate al inculpatei P.E.C. cu date privind suprafețele de teren și vecinătățile, dictate de inculpatul Z.C. preluate din procesele-verbale de punere în posesie, inculpatul Z.C. semnând atât la președinte cât și la secretar. La data de 16 ianuarie 2006, cu adresa din 16 ianuarie 2006, inculpatul Z.C. a înaintat O.C.P.I. Argeș, fișa cu date pentru redactat titlu de proprietate conform Legii nr. 18/1991 a inculpatei P.E.C. Primind adresa, la data de 18 ianuarie 2006, directorul O.C.P.I. Argeș, inculpatul P.S.A. a dispus prin rezoluție ca martora M.R., tehnician cadastru în cadrul oficiului, să procedeze la verificare și soluționare legală.
Martora M.R., verificând fișa cu date pentru redactat titlu de proprietate a inculpatei P.E.C. a constatat că în cuprinsul acesteia nu era menționată hotărârea Comisiei județene de reconstituire a dreptului de proprietate, iar în baza de date a Oficiului inculpata P.E.C. nu figura validată de Comisia județeană, în sensul că nu deținea hotărâre de reconstituire a dreptului de proprietate emisă de Comisia locală de fond funciar B. sau de Comisia județeană de fond funciar Argeș. Apreciind că inculpatei P.E.C. nu i se poate elibera titlu de proprietate întrucât nu-i fusese reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor menționate în fișă, a refuzat să o semneze de verificare, aducându-i la cunoștință inculpatului P.S.A.
aspectele constatate. Cu toate acestea, inculpatul P.S.A. i-a cerut martorei să transmită fișa cu date spre redactarea titlului de proprietate inculpatei P.E.C. M.R. s-a conformat dispozițiilor inculpatului P.S.A. fiindu-i teamă de acesta, ca urmare a insultelor și amenințărilor repetate cu concedierea, aspecte confirmate de martorii audiați în cauză. De altfel, la câteva luni, M.R. a fost mutată din dispoziția inculpatului de la biroul cadastru în arhiva titlurilor de proprietate a Oficiului. În această situație, M.R. a transmis documentele martorei P.L.M., referent în cadrul Oficiului de cadastru Argeș, ce avea ca atribuții redactarea titlurilor de proprietate, care a întocmit titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006 inculpatei P.E.C.
conform fișei cu date pentru titlu de proprietate. Prin acest act (titlu de proprietate) se atesta că inculpata P.E.C. primește în proprietate o suprafață totală de 1 ha 1953 mp, prin reconstituirea dreptului de proprietate situată pe teritoriul comunei B., la vecinătatea vestică fiind menționat P.A., conform fișei cu date pentru titlu de proprietate. După redactarea titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006, inculpatul P.S.A. I-a semnat în calitatea sa de director al O.C.P.I. Argeș și l-a înaintat Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Argeș, fiind semnat de prefectul județului Argeș, martorul C.I. și secretarul general al prefecturii, martorul R.G.
Ulterior, inculpatul P.S.A. i-a înmânat personal titlul de proprietate inculpatei P.E.C., după cum aceasta a declarat. La doi ani de la obținerea titlului de proprietate în modalitatea descrisă, în anul 2007 actul este modificat prin același procedeu. Astfel, la data de 2 mai 2007, în prezența inculpatei P.E.C., inculpatul Z.C. i-a cerut aceluiași martor, M.D. să completeze o altă fișă cu date pentru titlu de proprietate a inculpatei P.E.C. pentru corectarea titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006. Martorul i-a solicitat ca la întocmirea fișei corectoare să participe și ceilalți membrii ai Comisiei de fond funciar, însă la insistențele inculpatului Z.C., care l-a asigurat că vor semna ulterior, a acceptat să o completeze.
Prin urmare, a completat fișa corectoare, în sensul că pentru tarlaua Y1 reprezentând 6.229 mp suprafață, la vecinătatea vestică în locul numitului P.A. a menționat M.C., datele fiindu-i dictate de inculpatul Z.C., care a și semnat, atât la președinte cât și la secretar. În aceeași zi, 2 mai 2007, cu adresa din 2 mai 2007, inculpatul Z.C. a înaintat O.C.P.I. Argeș, fișa întocmită pentru corectarea titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006, aparținând inculpatei P.E.C. Primind adresa, la data de 2 mai 2007, directorul O.C.P.I. Argeș, inculpatul P.S.A. a dispus prin rezoluție ca martora E.E., tehnician cadastru în cadrul Oficiului să opereze corectarea titlului de proprietate în conformitate cu fișa corectoare înaintată de Primăria comunei B. În acest sens, inculpatul P.S.A.
a chemat-o în biroul său pe martora E.E., solicitându-i corectarea titlului de proprietate aparținând inculpatei P.E.C., înmânându-i actul și fișa corectoare. Astfel, pe titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006, la rubrica privind situarea suprafeței de teren de 1 ha 1953 mp reconstituită inculpatei P.E.C. a fost radiată mențiunea B. fiind înlocuită cu P., la vecinătatea vestică unde figura inițial P.A. a fost înlocuit cu M.C. iar la rubrica „Observații” s-a completat cu mențiunea „Administrația P.”. Operațiunile de corectare au fost certificate de inculpatul P.S.A. sub semnătură și parafă în calitatea sa de director al O.C.P.I. Argeș, după cum martora E.E. a declarat. Prin acest act, corectat în modalitatea descrisă, se atesta că inculpata P.E.C.
primește în proprietate, o suprafață totală de 1 ha 1953 mp, prin reconstituirea dreptului de proprietate situată pe teritoriul municipiului Pitești, la vecinătatea vestică fiind menționat M.C. Ulterior, inculpatul P.S.A. i-a înmânat personal titlul de proprietate corectat, inculpatei P.E.C., după cum aceasta a declarat. La data de 22 septembrie 2007, inculpata P.E.C. vinde numitului C.N. o parte din teren în suprafață de 3.500 mp, pentru care obținuse titlul de proprietate (corectat) din 23 ianuarie 2006, cu suma de 175.000 RON. Autentificarea contractului de vânzare-cumpărare din 27 septembrie 2007 s-a realizat în Biroul Notarului Public I.G. din Pitești, la tranzacție participând alături de C.N., P.E.C.
și inculpatul P.S.A., cât și martorul O.I.E., agent imobiliar. La rândul său, numitul C.N. a înstrăinat terenul dobândit de la inculpata P.E.C., conform contractului de vânzare-cumpărare din 27 septembrie 2007, societății SC C.F.G. SRL cu suma totală de 101.410.754 RON, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. Z1 din 1 iunie 2011 și nr. Z2 din 1 iunie 2011. Probele au relevat că terenul pentru care inculpata P.E.C. deținea titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006 emis în împrejurările descrise, aparținea părților civile M.C., V.I. și Primăria municipiului Pitești. Astfel, părții vătămate M.C. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, potrivit Legii nr. 18/1991, ca urmare a cererii formulate la data de 12 martie 1991, fiind validat prin hotărârea nr. 90 din 1991 de Comisia județeană de fond funciar Argeș, în calitate de moștenitor al autorilor săi M.S.A.
și M.G. Potrivit Legii nr. 18/1991, părții vătămate M.C. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5.000 mp teren, fost sat P., județul Argeș, eliberându-i-se titlul de proprietate din 14 octombrie 1994. La data de 3 decembrie 2007, prin acțiunea formulată, partea vătămată M.C. a chemat în judecată pe inculpata P.E.C., Comisia locală de fond funciar B., Comisia județeană de fond funciar Argeș, pentru a se dispune nulitatea absolută a titlului de proprietate emis inculpatei P.E.C. pentru suprafața de 4.227 mp situat în municipiul Pitești pentru care deținea titlul de proprietate din 14 octombrie 1994. Pe parcursul derulării procesului civil Ia Judecătoria Pitești, la termenul din 22 septembrie 2008, inculpata P.E.C.
folosește un înscris sub semnătură privată falsificat, respectiv o cerere formulată de aceasta datată din 12 martie 1991, înregistrată și adresată primarului comunei B., conform căreia în calitate de strănepoată a numitului B.L.M., solicită reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru suprafața de 22.742 mp, specificând că a anexat și copii ale actelor de vânzare-cumpărare. Ulterior, la data de 21 ianuarie 2009, inculpata P.E.C. a prezentat și organelor de urmărire penală același înscris falsificat, în apărare, pentru a dovedi în opinia sa că formulase o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate. În fapt, prin adresa din 13 ianuarie 2009, Primăria comunei B. a comunicat în data 12 martie 1991 la registrul special constituit în temeiul Legii nr. 18/1991, fusese înregistrată cererea numitului P.V.N.
(tatăl inculpatei P.E.C.), în evidențe nefiind identificată nici o cerere de reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991 formulată de inculpata P.E.C. Tatăl inculpatei P.E.C., numitul P.V.N., în calitate de moștenitor al defunctului B.L.M. la data de 12 martie 1991 formulase, într-adevăr, în nume propriu la Primăria Bradu cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafață de 2,80 ha. Cererea sa a fost înregistrată din 12 martie 1991 în Registrul special constituit conform Legii nr. 18/1001 al Primăriei Bradu (P.V.N., tatăl inculpatei, a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate și ulterior, i s-a emis titlul de proprietate pentru terenul la care era îndreptățit să-l primească).
Așadar, în evidențele Primăriei Bradu nu figura nicio cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de inculpata P.E.C., iar numărul de înregistrare al cererii sale și data înscrisă corespundeau cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de tatăl său. Ca atare, înscrisul sub semnătură privată prezentat de inculpată ca întocmit la 12 martie 1991 a fost falsificat și folosit de inculpată în Dosarul civil nr. 12.449/280/2007 al Judecătoriei Pitești, în cuprinsul acestuia fiind reprodus în mod fraudulos conținutul înscrisului adevărat, cererea tatălui său înregistrată la data de 12 martie 1991 în Registrul special constituit conform Legii nr. 18/1991. Distinct de aceasta, tot pe parcursul soluționării Dosarului civil nr. 12449/280/2007 al Judecătoriei Pitești, inculpata P.E.C.
a oferit bani martorei C.E., consilier juridic al Primăriei Bradu, pentru a o determina să comunice în fals instanței că în evidențele primăriei figurează înregistrată cerere de reconstituire a dreptului de proprietate și documente care au justificat eliberarea titlului de proprietate, ofertă refuzată de martoră. De asemenea, martora I.S., desemnată de instanță să efectueze expertiza tehnică dispusă în cauza civilă, după ce a constatat că inculpata P.E.C. nu deține nici un document care să justifice emiterea titlului de proprietate, că nu exista nici un drept de proprietate reconstituit în baza vreunei hotărâri a Comisiei Județene și nici cerere a acesteia de reconstituire a dreptului de proprietate, a fost sunată de inculpatul P.S.A.
care i-a adus la cunoștință că inculpata P.E.C. este verișoara soției sale. De asemenea, până la depunerea raportului de expertiză, la 23 iulie 2008, inculpata P.E.C. a sunat-o repetat rugând-o să se întâlnească, martora refuzând-o, întrucât întâlnirea se desfășura în afara cadrului procesual, cu atât mai mult, cu cât legal citată, inculpata refuzase să se prezinte la efectuarea expertizei tehnice. Prin sentința civilă nr. 5373 din 29 septembrie 2008 a Judecătoriei Pitești, irevocabilă prin decizia nr. 582/R din 27 martie 2009 a Tribunalului Argeș, s-a dispus nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006 emis de Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș inculpatei P.E.C.
pentru suprafața de 4.427 mp. teren situat în intravilanul municipiului Pitești. S-a reținut în esență, că inculpata P.E.C. deține 4427 mp care se suprapune cu terenul părții vătămate M.C., iar în rest, terenul acesteia suprapunându-se cu al altor persoane care nu au formulat acțiune. Actele emise de Comisia locală de fond funciar B. pentru eliberarea titlului de proprietate nu au suport legal, pentru că cererea formulată de inculpata P.E.C. de reconstituire a dreptului de proprietate nu apare în registrul special, nu există hotărâre de validare, eliberându-se adeverință și proces-verbal de punere în posesie, fără îndeplinirea condițiilor legale, fără măsurători, fără a se verifica calitatea acesteia de moștenitor, registrele agricole din perioada 1950-1962 la nivelul comunei B., întocmindu-se două fișe cu date pentru eliberarea titlului de proprietate, în 2005 și 2007. Părții vătămate V.I.
i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1.400 mp teren situat în Pitești, eliberându-i-se titlu de proprietate din 20 decembrie 1995. Întrucât terenul deținut de inculpata P.E.C. în baza titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006 se suprapunea cu terenul deținut legal de partea vătămată V.I. în baza titlului de proprietate din 20 decembrie 1995, prin sentința civilă irevocabilă nr. 4450 din 9 mai 2011 a Judecătoriei Pitești, s-a dispus nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006 emis de Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș, inculpatei P.E.C. pentru suprafața de 1400 mp teren situat în Pitești. Diferența de teren menționat în titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006 emis inculpatei se află în proprietatea municipiului Pitești, terenul aflându-se pe raza administrativ-teritorială a acestuia.
Conform raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, la data săvârșirii faptelor, valoarea totală (11.953 mp) a celor trei suprafețe de teren pentru care inculpatei P.E.C. i-a fost emis titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006 este în cuantum de 530.497 RON. În cursul judecății, la termenul din 5 septembrie 2011, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare. Conform raportului de expertiză tehnică s-a stabilit că valoarea totală de circulație actualizată a suprafeței de 11.953 mp din intravilanul municipiului Pitești pentru care inculpatei P.E.C. i s-a emis titlul de proprietate este de 4.197.894 RON, echivalent a 940.874 euro.
Părțile au contestat modul de calcul, inclusiv parchetul, iar instanța va avea în vedere raportul de expertiză tehnică efectuat la urmărire penală întrucât a avut în vedere valoarea terenului la data faptelor, stabilit la 530.497 RON. Situația de fapt reținută de instanță a fost stabilită din coroborarea depozițiilor martorilor C.E., I.G., P.I.A., O.I.E., I.S., M.R., E.E., E.C., B.A., S.M., M.S., P.L.M., B.D.C., N.F., B.A.R., A.M., S.M.A., G.S., C.I., R.G., M.D., A.A., M.A., T.G. (date atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești) cu înscrisuri, raport de expertiză tehnică, declarațiile părților vătămate M.C., V.I., C.N., inclusiv cu relatările inculpaților P.S.A., Z.C.
și P.E.C., date în cursul procesului. Martorii B.A.R., M.A., C.E., N.F., A.A., M.D. și L.C., membri ai Comisiei locale de fond funciar B. au menționat că inculpata P.E.C. nu a formulat nicio cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, nefiind înregistrată în evidențele primăriei o astfel de cerere; nu au participat la nicio ședință a comisiei în cadrul căreia să fi fost stabilită suprafața de teren ce urma să fie atribuită în proprietatea inculpatei, nu au analizat vreo cerere a acesteia de reconstituire a dreptului de proprietate, nu au întocmit sau semnat vreun document în acest sens, inculpata P.E.C. nefiind înregistrată cu rol agricol în Registrul Primăriei Bradu; de asemenea nu au semnat procesele-verbale de punere în posesie.
Martora B.A.R., secretar al Primăriei Comunei B. și membru al Comisia de fond funciar în perioada 1994-iulie 2008, a relevat că în cadrul comisiei locale de fond funciar, care își desfășura activitatea în prezența majorității membrilor acesteia cu participarea obligatorie a primarului sau viceprimarului se analizau cererile depuse pentru reconstituirea dreptului de proprietate, fiind înaintate propuneri scrise Comisiei județene de fond funciar Argeș. În situația în care aceasta valida cererea, i se înainta documentația necesară. În conformitate cu hotărârea de validare a comisiei județene de fond funciar, Comisia locală de fond funciar B. întocmea procesele-verbale de punere în posesie și fișa cu date pentru titlul de proprietate pe care le înaintau Oficiului de Cadastru și Publicitare Imobiliară în vederea eliberării titlului de proprietate.
Martora C.E., consilier juridic în Primăria Bradu și membru al Comisiei locale de fond funciar B., verificând evidențele primăriei a constatat că amplasamentele suprafețelor de teren reconstituite inculpatei P.E.C. nu aparțineau administrativ-teritorial comunei B., ci municipiului Pitești. De asemenea, nu exista cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în temeiul Legii nr. 18/1991 de inculpata P.E.C., nici hotărâre de validare a Comisie județene de fond funciar Argeș, sau propunere în acest sens a Comisiei locale de fond funciar B., nu exista proces-verbal de ședință a comisiei înregistrat în Registrul special de analiză a cererilor, registru agricol, cerere a inculpatei de corectare a titlului de proprietate și nici alte acte sau documente care să fi justificat eliberarea titlului de proprietate.
Pe parcursul derulării Dosarului civil nr. 12449/280/2007 la Judecătoria Pitești, unde reprezenta Comisia locală de fond funciar B., pârâtă în proces alături de P.E.C., inculpata i-a oferit bani pentru a comunica în fals instanței că în evidențele primăriei figura înregistrată cu cerere de reconstituire a dreptului de proprietate și documente justificative pentru eliberarea titlului de proprietate. Martorul B.D.C. angajat al Primăriei Bradu, ce desfășura activități de salubrizare, evacuări deșeuri, dezăpeziri ș.a., a arătat că aflându-se în Primăria Bradu s-a întâlnit cu inculpata P.E.C. care l-a rugat să-i completeze procesele-verbale de punere în posesie din 13 decembrie 2005, motivându-i că niciunul dintre membrii Comisiei local de fond funciar B. nu se aflau la sediul primăriei.
S-a conformat cererii inculpatei, astfel că a completat procesele-verbale de punere în posesie prezentate de inculpată cu date privind suprafețele de teren, vecinătățile, inclusiv numărul hotărârii de validare a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, dictate de inculpata P.E.C. și le-a restituit inculpatei. Martorul M.D., membru al Comisiei de fond funciar B., a afirmat că la cererea inculpatului Z.C. și în prezența inculpatei P.E.C. a completat fișa pentru titlu de proprietate pentru P.E.C. cu date privind suprafețele de teren și vecinătățile dictate de Z.C., preluate din procesele-verbale de punere în posesie; de asemenea, a completat și fișa corectoare a titlului de proprietate, în sensul că pentru suprafața de 6.229 mp teren, la vecinătatea vestică, în locul numitului P.A.
a menționat M.C., datele fiindu-i dictate de inculpatul Z.C., care în ambele situații a semnat cele două fișe atât la președinte cât și la secretar, iar martorul de întocmirea acestora. A.A., membru al Comisiei de fond funciar B. a atestat că în repetate rânduri, inculpata P.E.C. I-a rugat să-i semneze procesele-verbale de punere în posesie, asemenea și inculpatul Z.C., refuzându-i de fiecare dată, întrucât aflase că terenul era în litigiu și nu existau documente justificative pentru eliberarea titlului de proprietate inculpatei P.E.C. Martora M.R., tehnician cadastru în cadrul O.C.P.I. Argeș a confirmat că, verificând fișa cu date pentru titlul de proprietate a inculpatei P.E.C., transmisă de inculpatul P.S.A.
spre verificare și soluționare legală, a constatat că nu era menționată hotărârea Comisiei județene de reconstituire a dreptului de proprietate, iar în baza de date a oficiului, inculpata nu figura validată de comisia județeană, în sensul că nu deținea hotărâre de reconstituire a dreptului de proprietate emisă de Comisia locală de fond funciar B. sau de Comisia județeană de fond funciar Argeș. Constatând că inculpatei P.E.C. nu-i fusese reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor menționate în fișă și în aceste condiții nu i se poate elibera titlu de proprietate a refuzat să semneze de verificare și i-a adus la cunoștință inculpatului P.S.A., directorul oficiului, ceea ce constatase.
Cu toate acestea, inculpatul P.S.A. i-a cerut să transmită fișa cu date spre redactarea titlului de proprietate. M.R. a relatat că s-a conformat dispozițiilor acestuia, fiindu-i teamă de insultele și amenințările cu concedierea proferate de inculpat și a transmis documentele martorei P.L.M. pentru redactarea titlului de proprietate. Martorele E.C., B.A., S.M., angajate ale Oficiului de cadastru au confirmat că din dispoziția inculpatului P.S.A., M.R. a fost mutată de la Biroul cadastru la Arhiva titlurilor de proprietate, martora E.C. relatând că inculpatul P.S.A. a amenințat-o cu concedierea pe colega M.R. Împrejurarea că după emiterea titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006, înscrisul a fost luat de inculpatul P.S.A.
din arhiva instituției (exemplarul oficiului de cadastru) și predat inculpatei P.E.C. a reieșit atât din depozițiile inculpatei P.E.C., cât și ale martorilor M.R., E.E., E.C., S.M. și P.L.M. În acest sens, martorele au relatat că verificând carnetul cu titluri de proprietate, au constatat că titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006 lipsește, în locul acestuia aflându-se un înscris în cuprinsul căruia martora E.E. menționase că fusese luat de inculpatul P.S.A. și adus la 9 mai 2007. Martora P.L.M., referent în cadrul O.C.P.I. Argeș a relevat că pe baza documentației transmisă de M.R. ce nu presupunea o nouă verificare din partea sa, atribuțiile sale limitându-se la redactarea titlurilor de proprietate, a întocmit titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006, inculpatei P.E.C.
în conformitate cu fișa cu date pentru titlu de proprietate. Martorul C.I., prefect al județului Argeș care a semnat titlul de proprietate al inculpatei, alături de R.G., secretarul general al prefecturii și inculpatul P.S.A., directorul Oficiului de cadastru, a arătat că, cererile de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor se formulau la comisia locală de fond funciar unde se depuneau și documentele justificative în susținerea cererii. Se analizau de comisia locală de fond funciar care hotăra trimiterea cererii Comisiei județene de fond funciar Argeș pentru a valida/invalida reconstituirea dreptului de proprietate. În cadrul comisiei județene, dosarul era preluat de expertul desemnat pentru localitatea respectivă, care-l analiza și-l transmitea comisiei tehnice a comisiei județene, care la rândul său formula propuneri pentru validarea/invalidarea reconstituirii dreptului de proprietate.
Comisia județeană de fond funciar analiza propunerea Comisiei tehnice și vota validarea/invalidarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate. Hotărârea adoptată de Comisia județeană în sensul validării/invalidării cererii se redacta și semna de membrii comisiei. Hotărârea comisiei județene împreună cu documentația aferentă se restituiau comisiei locale de fond funciar care formulase propunerea și O.C.P.I. Argeș pentru emiterea de către Comisia locală de fond funciar a documentelor necesare emiterii titlului de proprietate: procese-verbale de punere în posesie, fișa cu date pentru emiterea titlului de proprietate și adresa de înaintare a documentelor Oficiului de cadastru. În baza documentelor transmise de comisia locală de fond funciar, funcționarii O.C.P.I.
Argeș, după verificarea legalității documentelor înaintate de comisia locală, redactau titlul de proprietate care se semna de prefect, secretarul general al prefecturii și directorul Oficiului de cadastru. Referitor la titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006 emis inculpatei P.E.C., martorul C.I. a precizat că la momentul emiterii nu a existat hotărâre de validare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate emisă de Comisia județeană de fond funciar Argeș (împrejurări cunoscute ulterior). În lipsa unei asemenea hotărâri, comisia locală de fond funciar nu putea întocmi fișa cu date pentru reconstituirea dreptului de proprietate inculpatei P.E.C., căreia nu i se putea elibera titlu de proprietate.
În același sens a declarat și martorul R.G., secretarul general al prefecturii care deținea și funcția de secretar în cadrul Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate Argeș, cu precizarea că nu a mai existat o situație similară titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006, anume ca emiterea titlului să fi fost realizată în absența hotărârii Comisiei județene de validare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate. Prin adresa din 5 noiembrie 2008 emisă de Primăria comunei B., s-a comunicat că în evidentele de fond funciar nu există cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în nume propriu, pe numele P.E.C.; nu există hotărâre de validare a Comisiei județene de fond funciar Argeș privind pe P.E.C.
și nu există proces-verbal de ședință în Registrul special în care să se fi analizat cererea acesteia; nu există registru agricol și fișă de corectare și nici alte acte care să justifice eliberarea titlului de proprietate inculpatei P.E.C. Conform adresei din 27 octombrie 2008 emisă de instituția Prefectului Județului Argeș cu privire la titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006 a reieșit că în evidențele Comisiei județene Argeș pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor nu se regăsește o hotărâre de reconstituire a dreptului de proprietate pentru inculpata P.E.C. Prin adresa din 3 octombrie 2008, O.C.P.I.
Argeș a comunicat că documentația pentru redactarea titlului de proprietate din 2006 nu conține hotărârea Comisiei județene de fond funciar Argeș sau propunerea de validare a Comisiei locale de fond funciar B. De asemenea, Primăria comunei B., prin adresa din 13 ianuarie 2009 a relevat în 12 martie 1991 la registrul special constituit în temeiul Legii nr. 18/1991 este înregistrată cererea numitului P.V.N., tatăl inculpatei P.E.C., iar în evidențele de fond funciar nu există nicio cerere de reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991 pe numele inculpatei P.E.C. În conformitate cu dispozițiile art. 8, 9 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept.
De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă. Stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate. Cererea se depune la primăria localității sau după caz, la primăriile localităților în a căror rază teritorială se află terenul pentru care urmează să fie reconstituit dreptul de proprietate, personal sau prin poștă, cu confirmare de primire. Cererea va cuprinde numele și prenumele persoanei solicitante, domiciliul acesteia, calitatea de titular sau moștenitor al dreptului de proprietate, ș.a, iar Ia cerere se anexează copie xerox de pe procesul-verbal ori de pe fișa de punere în posesie; copii xerox de pe actele doveditoare ale dreptului de proprietate.
Primarul va constitui un registru special, parafat, numerotat și sigilat în care se va înregistra în ordine cronologică, cererile depuse de persoanele îndreptățite și va emite la cerere un bon cu numărul de înregistrare. Punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentul stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile. În toate cazurile în care reconstituirea d
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.