ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 403/A/2016

Deliberând asupra apelului, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 140 din 16 iunie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

în baza art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de magistrat.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare către stat în suma de 2.000 lei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului în faza camerei preliminare, în sumă de 200 lei, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției, în contul Baroului București, rămânând în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului în faza judecății, în sumă de 260 lei, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției, în contul Baroului Dolj, rămânând în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din 31 martie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în Dosarul nr. x/P/2014, în temeiul art. 327 lit. a) și b) C. proc. pen., art. 315 alin. (1) lit. b) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a), C. proc. pen., art. 46 C. proc. pen. rap. la art. 63 alin. (1) C. proc. pen. și 58 C. proc. pen., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului arestat la domiciliu în altă cauză A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.

Clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prev. de art. 289 C. pen., rap. la art. 6 și 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și dare de mită, art. 290 din C. pen., rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Disjungerea și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea continuării cercetărilor în cauză, sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C. pen. și înșelăciune, prev. de art. 244 C. pen.

Dosarul

în care a fost trimis în judecată inculpatul A. a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, la data de 01 aprilie 2015, sub nr. x/2/2015.

Competența instanței a fost stabilită potrivit art. 38 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în raport de calitatea avută de inculpatul A. la data săvârșirii faptei, aceea de judecător la Tribunalul București.

Procedura camerei preliminare s-a desfășurat în perioada 01 aprilie 2015 - 25 iunie 2015, prin încheierea de la 22 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, fiind respinse cererile și excepțiile invocate de inculpat și s-a dispus începerea judecății, încheiere rămasă definitivă prin respingerea ca inadmisibilă a contestației de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Încheierea nr. 943 de la 25 iunie 2016.

Prin sentința penală nr. 756 din 07 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosar nr. x/1/2015, a fost admisă cererea formulată de inculpatul A. și s-a dispus strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2/2015 de la Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la Curtea de Apel Craiova, menținându-se actele și măsurile îndeplinite în fața instanței de la care s-a strămutat cauza.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova la 20 octombrie 2015.

Cercetarea judecătorească

s-a desfășurat în perioada 03 noiembrie 2015-26 mai 2016, iar în cadrul acesteia a fost ascultat inculpatul A. și martorii din lucrări B., C., D., E., F. și G., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

La termenul din 26 mai 2016, în conformitate cu disp. art. 374 alin. (7) C. proc. pen., s-a luat act că inculpatul nu contestă declarația dată în cursul urmăririi penale de către martorul H., dispunându-se ca aceasta să nu fie readministrată.

La solicitarea inculpatului, prin apărător, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, fiind solicitate relații de la Tribunalul București, evidențiate în încheierea de la 08 decembrie 2015.

Examinând întregul material probatoriu administrat în cauză, Curtea a reținut

următoarele:

Sub aspectul laturii penale s-a reținut că inculpatul A. a îndeplinit funcția de judecător sindic în cadrul Tribunalului București până la data de 14 iulie 2014 când a fost publicat în M. Of. al României Decretul nr. 528 din 11 iulie 2014 emis de președintele României, prin care a fost eliberat din funcție, ca urmare a demisiei.

La data de 09 martie 2009 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a comercială, sub nr. x/3/20019, cererea formulată de creditoarea SC I. SRL, privind declanșarea procedurii insolvenței față de debitoarea SC J. SRL, pentru recuperarea unei creanțe în sumă de 15.394,24 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale din 30 aprilie 2008, din 22 septembrie 2008, din 23 mai 2008, din 22 septembrie 2008, din 22 august 2008, din 11 iunie 2007, din 22 iunie 2006, din 19 iulie 2007, din 04 iulie 2007, din 19 septembrie 2007, din 22 august 2007, din 26 aprilie 2007 și din 09 mai 2007.

Cauza fost repartizată spre judecată completului C5, prezidat de judecătorul sindic A., care, prin rezoluția de la 10 martie 2009 a fixat primul termen de judecată la data de 08 aprilie 2009, pentru când a dispus citarea părților și efectuarea unei adrese către Oficiul Român al Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în vederea comunicării datelor privind sediul, administratorii debitoarei și existența unor eventuale mențiuni.

La termenul din 08 aprilie 2009, conform mențiunilor citativului și încheierii de la aceeași dată, grefierul B. a învederat instanței atașarea la dosar, prin serviciul registratură, a ofertelor depuse de către practicienii în insolvență, precum și lipsa de procedură cu debitoarea, motiv pentru care s-a dispus amânarea judecății pentru termenul din 03 iunie 2009.

Și în practicaua încheierii de la 03 iunie 2009 s-a învederat instanței de către grefierul F., despre depunerea ofertelor de servicii de către practicienii în insolvență, astfel că, nefiind formulate alte cereri, judecătorul sindic A. a constatat cauza în stare de judecată, reținând-o spre soluționare și a amânat pronunțarea pentru 10 iunie 2009.

Prin sentința comercială nr. 3285 din 10 iunie 2009, judecătorul sindic A. a admis cererea formulată de creditoarea SC I. SRL, împotriva debitoarei SC J. SRL, a deschis procedura generală de insolvență, pe o perioadă de observație de 60 zile.

Totodată, în temeiul art. 26 alin. (1), art. 33 al. 6, art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006 rap. la art. 1 pct. 1 și art. 3 pct. 12 și 24 din Legea nr. 85/2006, a desemnat provizoriu, până la prima adunare a creditorilor, în calitate de administrator judiciar pe C., cu o retribuție lunară de 2.000 lei, exclusiv T.V.A., din averea debitoarei, conform art. 19 și 34 din Legea nr. 85/2006, urmând ca acesta să îndeplinească principalele atribuții prevăzute în art. 20 din Legea nr. 85/2006, fixând termen pentru prima adunare a creditorilor la 15 septembrie 2009 și termen pentru continuarea procedurii la de 21 octombrie 2009.

La data de 12 iunie 2009, s-a emis adresă către administratorul judiciar C., aducându-i-se la cunoștință integral conținutul sentinței nr. 3285 din 10 iunie 2009 prin care a fost numit administrator judiciar în cauză.

La 23 martie 2010 administratorul judiciar C. a comunicat instanței că a trecut de la forma de organizare a cabinetului individual, la cea de societate de insolvență IPURL, solicitând instanței să ia act de modificarea denumirii administratorului judiciar în aceea de SC K. IPURL.

Prin sentința comercială nr. 3040 din 31 martie 2010 pronunțată de judecătorul sindic A., s-a luat act de raportul de activitate întocmit de către administratorul judiciar, s-a constatat că debitoarea este în stare de insolvență iminentă și că sunt îndeplinite condițiile de trecere la procedura simplificată a falimentului, motive pentru care, s-a admis cererea administratorului judiciar SC K. IPURL; s-a dispus începerea procedurii falimentului în procedura simplificată, dizolvarea societății debitoare; s-au încetat atribuțiile administratorului judiciar SC K. IPURL, dispunându-se plata retribuției de 6.000 lei exclusiv T.V.A., aferentă perioadei de observație din fondul Oficiului Român al Comerțului București, fiind numit în calitate de lichidator judiciar societatea profesională SC K. IPURL, cu o retribuție lunară de 2.000 lei, exclusiv T.V.A.; s-a pus în vedere lichidatorului judiciar să îndeplinească procedurile necesare lichidării bunurilor debitoarei (fila 177-179).

Conform procesului-verbal al Adunării Creditorilor privind debitoarea SC J. SRL, din data de 30 septembrie 2010, SC K. IPURL a fost confirmată în calitate de lichidator judiciar, la data de 26 octombrie 2010 stabilindu-se acordarea unui onorariu de succes de 8% din valorificarea activelor și încasarea creanțelor.

Potrivit planului de distribuire a fondurilor obținute din lichidarea averii debitoarei SC J. SRL din 10 iunie 2013, existent la filele 271-272 din Dosarul nr. x/3/2009 al Tribunalului București, SC K. SRL a încasat cu titlu de onorariu lichidator judiciar suma de 76.000 lei, precum și suma de 12.647,48 lei, cu titlu de onorariu de succes lichidator judiciar, procentul de distribuire în ceea ce privește lichidatorul fiind de 100%.

Verificând îndeplinirea de către inculpat a atribuțiilor legale ce revin judecătorului sindic în cadrul procedurii insolvenței, Curtea a reținut că, potrivit disp. art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, în forma în vigoare la 10 iunie 2009, acestuia îi revine rolul de a desemna motivat, prin sentința de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvență care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține cel puțin 50% din valoarea creanțelor, fixarea remunerației în conformitate cu criteriile stabilite de legea de organizare a activității practicienilor în insolvență, precum și a atribuțiilor acestuia pentru această perioadă.

Aceeași dispoziție legală stabilea că, în vederea desemnării administratorului judiciar provizoriu sau a lichidatorului provizoriu, judecătorul va avea în vedere cererea depusă în acest sens de creditorul care a solicitat deschiderea procedurii sau de debitor, dacă cererea introductivă îi aparține. În situația în care cel care a introdus cererea de deschidere a procedurii nu solicită numirea unui administrator judiciar sau lichidator, numirea se va face de către judecătorul sindic din rândul practicienilor care au depus oferte în dosarul cauzei”.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, practicienii în insolvență interesați vor depune la dosar o ofertă de preluare a poziției de administrator judiciar în dosarul respectiv, la care vor anexa dovada calității de practician în insolvență și o copie de pe polița de asigurare profesională. În ofertă, practicianul în insolvență interesat va putea arăta și disponibilitatea de timp și de resurse umane, precum și experiența generală sau specifică necesare preluării dosarului și bunei administrări a cazului.

În cazul în care nu există nici o astfel de ofertă, judecătorul-sindic va desemna provizoriu, până la prima adunare a creditorilor, un practician în insolvență ales în mod aleatoriu din Tabloul L.

Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că desemnarea administratorului judiciar provizoriu se realizează fie la cererea creditorului, fie la cererea debitorului, în aceste situații reprezentând un capăt de cerere accesoriu deschiderii procedurii, iar în subsidiar, în lipsa unei astfel de cereri, din rândul practicienilor în insolvență care au depus ofertă de servicii la dosar și numai în lipsa oricărei oferte, în mod aleatoriu din rândul practicienilor înscriși în Tabloul L.

În speță, inculpatul a procedat la desemnarea ca administrator judiciar a martorului C. în Dosarul nr. x/3/2009 cu încălcarea normelor imperative mai sus evocate, în condițiile în care acesta nu depusese ofertă de preluare a poziției de administrator judiciar, ignorând totodată deliberat ofertele depuse în cauză de Cabinet Insolvență D., în data de 31 martie 2009; M., în data de 02 aprilie 2009; N., în data de 06 aprilie 2009; O., în data de 06 aprilie 2009; Cabinet Insolvență P., în data de 06 aprilie 2009 și SC R. SPRL, în data de 06 aprilie 2009, așa cum sunt evidențiate fișa Ecris a documentelor depuse în dosarul de mai sus.

Audiat fiind, inculpatul a arătat că a procedat în această manieră întrucât nici creditoarea și nici debitoarea nu solicitaseră desemnarea unui anumit administrator judiciar, iar ofertele celor 6 practicieni în insolvență sus menționați nu s-au aflat în dosar la momentul deliberării, deși în încheierile anterioare se consemnase că se depuseseră oferte.

A mai susținut că la nivelul secției a VII-a comerciale, se stabilise ca ofertele practicienilor de insolvență să nu fie atașate la dosarul cauzei ci să fie păstrate într-o mapă specială, la serviciul arhivă, urmând ca acestea să fie vizionate de judecători în sistemul informatic Ecris, pe care nu l-a accesat niciodată, neavând obligația legală sau regulamentară în acest sens.

Aceste apărări ale inculpatului au fost confirmate de conținutul relațiilor comunicate de Tribunalul București cu adresa din 22 decembrie 2015.

Din examinarea acestor înscrisuri curtea a constatat că la data de 15 octombrie 2009, președintele secției a VII-a comercială, a Tribunalului București a solicitat Colegiului de Conducere a instanței să avizeze adoptarea unei noi practici privind analizarea ofertelor de servicii.

În motivarea cererii s-a arătat că în urma aplicării dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 85/2006, prin compartimentul registratură se înregistrează zilnic cca. 700 de oferte de servicii, fiecare dintre acestea fiind predate compartimentului arhivă, împreună cu restul corespondenței, constituind ulterior un volum separat intitulat „oferte”, volum ce face parte integrantă din dosarul de fond.

S-a mai arătat că activitatea de triere, sortare pe termene, coasere și numerotare la dosarul cauzei consumă foarte mult din timpul personalului auxiliar, conducând la blocarea întregului circuit al compartimentului arhivă, ajungându-se la situații paradoxale, în care ședințele de judecată nu se mai pot pregăti în termenele prevăzute de regulament, fiind frecvente situațiile în care, în preziua ședinței de judecată se mai înregistrează alte câteva sute de oferte.

Astfel, s-a propus, în urma consultării colectivului de magistrați, ca în viitor să fie adoptată o nouă practică, constând în depozitarea după înregistrare a ofertelor într-un spațiu al arhivei, judecătorul sindic urmând să ia cunoștință despre acestea din listingul ce îi va fi prezentat de către grefierul de ședință in ziua în care va fi pronunțată soluția.

Prin Hotărârea nr. 30 din 14 octombrie 2009, comunicată în extrasul existent la fila 61 dosar fond, Colegiul de Conducere al Tribunalului București a avizat favorabil solicitarea formulată de președintele secției a VII-a comercială, hotărând adoptarea practicii privind depozitarea ofertelor de servicii la arhiva secției și prezentarea acestora magistratului sub forma unui listing de natura celui existent la fila 65 dosar fond.

De asemenea, cu adresa din 29 ianuarie 2016, Tribunalul București a comunicat că utilizatorul creat în sistemul informatic Ecris pentru judecătorul A. nu a fost folosit pe parcursul anului 2009, iar pentru perioada 2007-2008 nu au fost identificate informații cu privire la activitatea/accesul utilizatorilor pe aplicație.

Deși s-a constatat că susținerile inculpatului sunt reale, în sensul că ofertele depuse de Cabinet Insolvență D., M., N., O., Cabinet Insolvență P., și SC R. SPRL, evidențiate în fișa ecris a documentelor depuse în Dosarul nr. x/3/2009 nu au fost atașate la dosar de către arhivă și că acesta nu a accesat aplicația informatică Ecris instanța de fond a apreciat că acest lucru nu este de natură să valideze procedura de desemnare a numitului C. drept administrator judiciar.

Contrar susținerilor parchetului, Curtea a reținut că inculpatul nu avea obligația de a examina el însuși datele introduse în sistemul informatic Ecris privind depunerea ofertelor de servicii, neexistând nicio dispoziție legală în acest sens.

Cu toate acestea, inculpatul avea obligația legală de a desemna administratorul judiciar dintre cei care depuseseră ofertă de servicii, în condițiile în care astfel de oferte fuseseră primite la dosarul cauzei, așa cum rezultă explicit din conținutul încheierilor de la 08 aprilie 2009 și 03 iunie 2009, însușite prin semnătură de inculpat, astfel că, potrivit practicii adoptate la nivelul secției a VII-a, acesta trebuia să solicite grefierului să prezinte listingul din sistemul informatic Ecris în ziua pronunțării soluției, sau atașarea fizică a înscrisurilor conținând aceste oferte.

În concluzie, Curtea a constatat că inculpatul a ales să ignore ofertele de servicii depuse la dosar și să desemneze ca administrator judiciar provizoriu pe martorul C., fără ca această desemnare să se realizeze aleatoriu, așa cum stabilesc dispozițiile art. 19 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2006, concretizând faptic promisiunile de sprijin făcute anterior, în virtutea unor relații de prietenie stabilite cu acesta în perioada anilor de studenție.

Prima instanță a reținut că acest aspect rezultă fără dubiu din declarația dată în faza urmăririi penale de martorul C., care a relatat că a fost prieten și coleg de facultate cu inculpatul A., iar în primăvara anului 2009, cu ocazia demersurilor efectuate pentru organizarea unei întâlniri cu colegii de an, l-a contactat telefonic, informându-l, printre altele, că are calitatea de practician în insolvență în Brăila, și că intenționează să-și extindă activitatea și în alte orașe, inclusiv în București, apreciind totuși dificilă depunerea de oferte prin prisma necesității de a se deplasa personal în acest scop.

La rândul său, inculpatul i-a comunicat martorului că există și posibilitatea expedierii ofertelor prin fax sau e-mail și l-a asigurat că, în măsura în care va fi posibil îi va acorda sprijin, numindu-l administrator sau lichidator judiciar în cauzele instrumentate ca judecător sindic, ceea ce s-a și materializat ulterior, fiind numit administrator sau lichidator judiciar de către inculpat în mai multe dosare, fără a depune în prealabil vreo ofertă de servicii, primul de acest gen fiind Dosarul nr. x/3/2009.

Contrar susținerilor inculpatului, Curtea a mai reținut că desemnarea discreționară a martorului C. ca administrator judiciar, cu încălcarea dispozițiilor art. 11 lit. c) și art. 19 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2006, a avut drept rezultat vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale practicienilor în insolvență care depuseseră astfel de oferte de servicii în cauză, blocând accesul acestora la procedura de selecție ca administrator judiciar.

Împrejurarea că aceștia ar fi avut la îndemână demersuri pentru restabilirea legalității și înlăturarea vătămării produse, putând exercita calea de atac împotriva hotărârii, sau participând la prima adunare generală a creditorilor, în vederea negocierii directe cu creditorul majoritar asupra preluării poziției de administrator judiciar, este lipsită de relevanță, câtă vreme urmarea imediată a actului abuziv întocmit s-a produs anterior.

S-a mai arătat că împrejurarea că niciunul dintre practicienii în insolvență care a formulat ofertă nu s-a considerat vătămat prin desemnarea nelegală a martorului C. nu este relevantă sub aspectul urmării produse, fiind evidentă că fraudarea procedurii de selecție la procedura insolvenței a avut drept rezultat nu o diminuare a patrimoniului ci dispariția probabilității valorificării unui drept conferit de lege, sau pierderea unei șanse cu vădite consecințe favorabile în plan economic (obținerea de venituri) și profesional (obținerea unei experiențe).

Aceste aspecte au rezultat nu doar din conținutul Legii nr. 85/2006, dar și din depozițiile martorilor practicieni în insolvență audiați în cauză care au arătat că, de principiu, desemnarea ca administrator judiciar într-un dosar de insolvență atrage după sine obținerea unui onorariu, a notorietății în domeniul de activitate, precum și posibilitatea concretă a confirmării acestei calități și numirea ulterioară drept lichidator judiciar în cauză.

Totodată, Curtea a reținut că desemnarea nelegală ca administrator judiciar a martorului C., în lipsa intenției acestuia de preluare a unei asemenea poziții, s-a realizat în scopul obținerii unui folos necuvenit, constând în dobândirea ulterioară a poziției de lichidator judiciar, obținerea de venituri dar și dobândirea unei reputații pe piața insolvenței în municipiul București, care să-i confere posibilitatea de a accede și la alte dosare. Aspectul învederat de către inculpat în apărare, referitor la obținerea folosului de către practicianul în insolvență ca efect al muncii depuse de acesta în cadrul procedurii falimentului nu are relevanță juridică în cauză și nu este de natură să înlăture răspunderea penală a inculpatului, întrucât legea nu cere ca folosul să fie injust, ci numai ca acesta să fi fost efectiv obținut printr-o procedură favorizantă, inechitabilă.

Astfel, din înscrisurile existente în Dosarul de insolvență nr. x/3/2009, rezultă că prin sentința nr. 3040 din 31 martie 2010, inculpatul A., în calitate de judecător sindic a dispus să îi fie achitată lui C., cu titlu de retribuție aferentă perioadei de observație, suma de 6.000 lei, exclusiv T.V.A., din fondul Oficiul Român al Comerțului București, numind totodată lichidator în calitate de lichidator judiciar persoana juridică SC K. IPURL, al cărei asociat unic și coordonator era C.. În urma procedurii de valorificare a bunurilor mobile și imobile din averea debitoarei, societatea de lichidare sus menționată a încasat cu titlu de onorariu și onorariu de succes suma de 88.647,48 lei (planul de distribuire a fondurilor obținute din lichidarea averii debitoarei SC J. SRL din 10 iunie 2013.

În aceste condiții, prima instanță a constatat că în drept, fapta inculpatului A., în calitate de judecător sindic în cadrul Tribunalului București, secția a VII-a comercială, de a încălca dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, prin desemnarea unei persoane apropiate în calitate de administrator judiciar provizoriu, vătămând interesele legale ale celorlalți practicieni în insolvență participanți la procedură, cu consecința obținerii unui folos necuvenit martorului C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că fapta a fost săvârșită cu intenție directă, calificată prin scop, inculpatul prevăzând și urmărind dublul rezultat socialmente periculos al faptei sale, respectiv vătămarea intereselor practicienilor în insolvență emitenți ai ofertelor de servicii, prin blocarea accesului acestora la procedura insolvenței, și totodată obținerea de foloase, atât patrimoniale, dar și nepatrimoniale pentru un practician în insolvență cu care se afla în relație de prietenie. În condițiile în care competența de a dispune desemnarea administratorului judiciar provizoriu până la prima adunare generală a creditorilor aparținea exclusiv judecătorului sindic, Curtea a constatat că interesul particular al inculpatului a avut caracter determinant la momentul pronunțării sentinței de deschidere a procedurii insolvenței, acesta alegând să nesocotească o normă legală pentru un motiv de ordin personal, în considerarea valorificării unui interes patrimonial și nepatrimonial al unei persoane apropiate.

În esență, inculpatul a acționat coordonat în interesul direct al martorului C., căruia i-a facilitat obținerea de foloase materiale și respectiv nepatrimoniale, respectiv dobândirea unui portofoliu de experiență și accederea pe piața insolvenței din municipiul București.

La stabilirea încadrării juridice a faptei, instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 5 C. pen. care stabilesc că în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În speță, în raport de data săvârșirii infracțiunii - 10 iunie 2009-, legea penală mai favorabilă inculpatului s-a apreciat că este legea în vigoare la momentul judecății, respectiv disp. art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. care permit stabilirea unei pedepse între 2 ani și 8 luni închisoare și 9 ani și 4 luni închisoare, spre deosebire de reglementarea anterioară datei de 01 februarie 2014 (art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. de la 1969) care sancționa

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Curtea a apreciat că nu se poate realiza încadrarea juridică a faptei potrivit disp. art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 în forma în vigoare la momentul judecății, raportat la art. 246 C. pen. de la 1969, câtă vreme norma de trimitere (art. 13

2

) a căpătat conținutul actual prin modificările intervenite potrivit Legii nr.

187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., fiind exclusă deci aplicarea sa în raport de dispozițiile C. pen. anterior.

Procedând la individualizarea pedepsei, Curtea a avut în vedere criteriile enunțate de art. 74 C. pen., examinate prin prisma pluralității lor, și nu independente, ele fiind cumulative. Astfel, în raport de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite de inculpatul A., modalitatea de săvârșire și urmările produse (acționând în cadrul atribuțiilor legale de judecător sindic, inculpatul s-a folosit de funcția deținută pentru a deturna actul jurisdicțional de la scopul său legitim în scopul satisfacerii unor interese personale), atitudinea sa procesuală preponderent sinceră (acesta negând în principal semnificația penală a faptei și nu săvârșirea acesteia) și reverențioasă, dublată de un comportament procesual corespunzător, corelat cu datele ce caracterizează persoana inculpatului - persoană în vârstă, fără antecedente penale, a aplicat acestuia pedeapsa de 3 ani închisoare, superioară minimului special, dar totuși orientată spre acest minim, cu executare în regim de detenție, apreciind că aceasta este suficientă pentru a asigura proporționalitatea între scopul reeducării inculpatului și așteptările societății față de actul de justiție realizat sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate.

Raportat la dispozițiile art. 12 din Legea nr. 187/2012, Curtea, potrivit legii penale mai favorabile stabilite în speță, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de magistrat pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară, reținând că săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu constituie un argument pertinent și suficient pentru a conduce la concluzia că inculpatul este nedemn să fie ales în autorități publice sau în funcții elective publice, să exercite funcții publice sau implicând exercițiul autorității de stat ori să exercite profesia de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea faptei, câtă vreme, în calitate de magistrat, a pus interesul privat deasupra celui public, de înfăptuire corectă și transparentă a actului de justiție.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen. a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 01 septembrie 2016 sub nr. x/2/2015.

Inculpatul, prin apărător, în temeiul art. 421 alin. (2) C. proc. pen., a pus concluzii de admitere a apelului formulat, desființarea hotărârea atacate solicitând să se dispună o soluție de achitare, apreciind că fapta nu există față de dispozițiile art. 397 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În esență, critica principală vizează faptul că nu există elementul material al laturii obiective din conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu.

Astfel, s-au reținut două fapte în sarcina inculpatului, și anume desemnarea preferențială a practicianului în insolvență C., respectiv a societății sale de insolvență, cu încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, precum și blocarea de plano a procedurii elective a unui practician în insolvență din rândul celor care înregistrase, în mod efectiv, oferte la dosarul cauzei.

În ceea ce privește desemnarea preferențială în condițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, față de interpretările date de către Curtea Constituțională dispozițiilor referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu, solicită să se constate că textul constituțional, în motivarea la pct. 59 și 60, are în vedere împrejurarea că se vorbește de existența elementului material al infracțiunii în măsura în care se încalcă dispoziții exprese din lege, ca și legislație primară, adică legea și ordonanțele emise de către Guvern.

Or, prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006 privitoare la obligația și îndatorirea pe care o are judecătorul sindic de a desemna un practician în insolvență din rândul celor care au înregistrat oferte, apărarea solicită a se avea în vedere situația generată de Hotărârea nr. 30/2010 a Colegiului de Conducere din cadrul Tribunalului București prin care s-a dispus ca ofertele înregistrate la anumite dosare să nu fie atașate dosarelor respective, să fie arhivate într-un fișet special în cadrul serviciului registratură sau arhivă al tribunalului, urmând ca la judecător să ajungă efectiv numai un listing.

Așa cum a reținut și instanța de fond, acest listing nu a fost depus la dosarul cauzei, aspect ce nu poate fi reținut în culpa inculpatului, întrucât grefierului care nu a depus acest listing până în ziua când a avut loc deliberarea și pronunțarea în dosar. Însă, s-a reținut de către prima instanță că, în această situație, magistratul era obligat să ceară grefierului, în mod expres, listingul respectiv astfel încât să aibă cunoștință de aceste oferte, pentru a se desemna un practician în insolvență de pe acea listă.

Inculpatul a susținut că această obligație nu își găsește izvorul în dispozițiile legale ci a fost instituită printr-un act administrativ emis în aplicarea legii, respectiv Hotărârea nr. 30 din 2010 a Colegiului de Conducere al Tribunalului București, sens în care apreciază că, față de dispozițiile Deciziei nr. 405/2016 pronunțată de Curtea Constituțională, nu suntem în prezența încălcării unei obligații prevăzute, în mod expres, de lege ci a unei obligații prevăzută într-un act normativ reglementat de o dispoziție juridică inferioară.

Sub acest aspect, nu se poate reține elementul material al laturii obiective al infracțiunii de abuz în serviciu.

În sensul aceste interpretări, apărarea face trimitere la dispozițiile Curții Constituționale care reglementează un alt element de formă esențial, și anume, obligațiile pe care le are funcționarul în legătură cu care se emite alegația săvârșirii faptei de abuz în serviciu, care trebuie stabilite cu claritate, predictibilitate și în mod precis.

Or din coroborarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006 nu mai reiese acest caracter atâta vreme cât obligația de a pune la dosar listingul de oferte nu este în mod expres prevăzută de această lege.

Sub acest aspect nu se poate discuta de o încălcare a unei dispoziții din legislația primară sau din ordonanță în cazul desemnării lui C., ca și practician în insolvență în dosarul respectiv.

În ceea ce privește blocarea de plano a alegerii sau a participării la o procedură electivă, corectă din partea celorlalți practicieni în insolvență, care înregistrase oferte la dosar, urmează ca instanța să constate că teza parchetului nu este una corectă, întrucât, așa cum a declarat și inculpatul, este vorba de o desemnare provizorie condiționată de confirmarea din partea Adunării Creditorilor, respectiv de creditorul majoritar, în măsura în care aceștia apreciază că ar fi inoportun.

Însă, acești practicieni în insolvență aveau posibilitatea de a se prezenta și de a negocia cu comitetul creditorilor, în speța de față cu creditorul majoritar, pentru a-și expune punctul de vedere și să-și demonstreze calificare pentru a fi desemnați definitiv în calitate de practicieni în insolvență în acel dosar.

Deci sub această formă nu se poate discuta de o încălcare efectivă, clară și precisă, așa cum statuează Curtea Constituțională la pct. 75, astfel încât acești practicieni în insolvență, de plano, să nu aibă posibilitatea de a participa la procedura, astfel cum se reține în rechizitoriu și în hotărârea de condamnare.

Cea de-a doua critică în sensul inexistenței faptei, este cea cu privire la un alt element constitutiv al infracțiunii, respectiv urmarea imediată a infracțiunii.

În principiu, invocă dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., însă, dacă instanța apreciază că apărările formulate se pot încadra și în dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., solicită să fie avute în vedere și aceste dispoziții, dar, în esență, consideră că nu sunt întrunite elementele constitutive al infracțiunii.

În ceea ce privește urmarea imediată, pct. 75 din Decizia nr. 405 din 2016 a Curții Constituționale are în vedere o urmare imediată a infracțiunii de abuz în serviciu pe care o caracterizează ca fiind o pagubă care trebuie să fie certă, efectivă și bine determinată.

Inculpatul a făcut vorbire de această pagubă doar din perspectiva societății în insolvență, care nu este parte vătămată în dosar și nu din perspectiva acestei persoane. Ca atare, nu se poate discuta de o pagubă certă efectivă și bine determinată pentru că acești practicieni în insolvență aveau posibilitatea în continuare de a negocia cu acel creditor majoritar pentru numirea în cadrul procedurii de desemnare.

Pe de altă parte, solicită să se constate că și efectele despre care face vorbire parchetul, și anume dobândirea unei notorietăți din partea lui C., dobândirea unor avantaje patrimoniale, acea notorietate care s-ar traduce ulterior în posibilitatea de a avea acces la alte dosare importante, nu pot fi considerate efecte reale ale pretinsei fapte reținute în sarcina inculpatului, atâta vreme cât, chiar dacă s-ar considera că o asemenea desemnare generează efecte, totuși aceste efecte se întemeiază pe împrejurarea alegerii din partea creditorului majoritar și nu din partea judecătorului sindic, întrucât practicianul în insolvență odată confirmat de abia din momentul respectiv urmează să dobândească avantajele patrimoniale, respectiv onorariul și onorariul de succes astfel cum s-a reținut în rechizitoriu.

Așadar, legătura de cauzalitate se întemeiază pe faptul alegerii creditorului majoritar și nu din simpla desemnarea provizorie din partea judecătorului sindic.

O ultimă teză invocată de către apărare este cea care rezultă tot din interpretarea unor punct din motivarea deciziei Curții Constituționale, respectiv pct. 79 și anume, se face vorbire de Curtea Constituțională că remediul penal respectiv tragerea la răspundere penală a unui funcționar este ultima ratio și intervine în momentul în care, de plano, nu există alte modalități de reparare a pretinsei ilegalități.

Astfel, inculpatul a antamat situația căii de atac care putea fi promovată de către debitorul în condițiile art. 9 din Legea nr. 85/2006, respectiv apelul la curtea de apel, dar dincolo de acesta există calea menționată anterior, și anume posibilitatea pentru oricare dintre practicienii în insolvență de a se adresa Adunării Creditorilor pentru a obține desemnarea. Niciunul dintre aceștia, în ciuda faptului că sunt părți vătămate în dosar, nu s-a adresat creditorului majoritar pentru a obține o asemenea desemnare, deși, la dosar, se pare că și parchetul susține, exista informații suficiente pentru ca acel creditor majoritar să opteze în alegerea oricărei alte persoane decât C.

În consecință, inculpatul a reiterat solicitarea de a admite apelul, de a se desființa hotărârea de condamnare și instanța de apel, în principal, să se constate că fapta nu există și să se dispună o soluție de achitare, în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că apelul este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că

inculpatul A. a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., constând în aceea că în calitate de judecător sindic în cadrul secției a VII-a comercială, de la Tribunalul București, fiind învestit cu judecata Dosarului nr. x/3/2009, l-a desemnat pe C. din cadrul Cabinetului Individual de Insolvență, în calitate de administrator judiciar provizoriu, prin încălcarea dispozițiilor art. 11 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, vătămând astfel interesele numiților P. din cadrul Cabinetului individual de Insolvență P.; M., din cadrul Cabinetului Individual de Insolvență M. și S., reprezentant al N. SPRL, participanți la procedura selecției de oferte și generând obținerea unui folos necuvenit lui C.

Ca atare, răspunderea penală a inculpatului a fost atrasă de încălcarea dispozițiilor din Legea insolvenței într-o cauză comercială privind desemnarea administratorului judiciar provizoriu, în persoana unui prieten și fost coleg de facultate, C.

Inculpatul apelant a invocat faptul că nu a încălcat nicio obligație prevăzută de lege pentru a fi acuzat de abuz în serviciu, ci eventual, o obligație dintr-o hotărâre de colegiu, care cel mult poate fi considerată un act administrativ.

Prin dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, legiuitorul a instituit o obligație și nu o facultate judecătorului sindic, respectiv aceea de a desemna administratorul judiciar provizoriu sau lichidatorul provizoriu solicitat de către creditorul care a solicitat deschiderea procedurii, iar în situația în care cel care a introdus cererea de deschidere a procedurii nu solicită numirea unui administrator judiciar sau lichidator, judecătorul sindic îl desemnează din rândul practicienilor care au depus oferte la dosarul cauzei.

Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul a ignorat ofertele de servicii depuse la dosar de mai mulți practicieni în insolvență și, în virtutea unor relații de prietenie cu martorul C., l-a numit pe acesta din urmă, ca administrator judiciar în Dosarul nr. x/3/2009, în condițiile în care acesta nu a depus nicio ofertă în acest sens.

Ca atare, probatoriul a dovedit că inculpatul a încălcat dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c), dar și art. 19 din Legea nr. 85/2006 prin desemnarea unui practician care nu a depus oferte la dosar pentru a fi numit ca administrator judiciar.

Apelantul inculpat apreciază că nu a comis infracțiunea de abuz în serviciu, întrucât obligația apreciată de prima instanță că ar fi fost încălcată, este dintr-un act administrativ, respectiv o hotărâre a colegiului de conducere al Tribunalului București, act care potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 nu constituie legislație primară.

Înalta Curte observă că inculpatul nu contestă starea de fapt reținută de prima instanță, ci încearcă să arate că nu este vinovat de faptul că a dat o hotărâre fără să consulte ofertele evidențiate în sistemul Ecris, întrucât a apreciat că nu era în sarcina sa să le depună la dosar. Mai mult decât atât, inculpatul apelant a apreciat că prin Hotărârea nr. 30 din 14 octombrie 2009

a avut loc

delegarea de competență cu privire la verificarea ofertelor de colaborare depuse de practicieni, către grefierul de ședință, nemaiexistând o astfel de atribuție în sarcina judecătorului sindic.

Însă, din declarațiile grefierilor de ședință B. și F., audiate ca martore, a reieșit cu claritate faptul că la termenele din data de 08 aprilie 2009 și 03 iunie 2009, conform mențiunilor din încheierile de ședință, semnate de inculpat și prin urmare însușite de acesta, s-a învederat depunerea ofertelor de servicii de către practicienii în insolvență, astfel că inculpatul avea cunoștință despre existența lor.

Faptul că potrivit Hotărârii nr. 30/2009 a Colegiului de Conducere al Tribunalului București, s-a stabilit ca ofertele să se păstreze într-o mapă la arhiva secției comerciale și să se prezinte magistratului sub forma unui listing, pe de o parte, iar pe de altă parte, că ofertele depuse de Cabinet Insolvență D., M., N., O., Cabinet Insolvență P., și SC R. SPRL, evidențiate în fișa ecris a documentelor depuse în Dosarul nr. x/3/2009 nu au fost atașate la dosar de către arhivă, că apelantul nu a accesat aplicația informatică Ecris, nu este în măsură să-l disculpe pe inculpat, întrucât acesta avea cunoștință de depunerea lor și putea să solicite să-i fie puse la dispoziție ofertele de preluare a poziției de administrator judiciar în materialitatea lor.

De altfel, inculpatul nu este acuzat că ar fi încălcat o atribuție de serviciu prevăzută într-un act administrativ ci, de încălcarea dispozițiilor legale privind desemnarea administratorului judiciar provizoriu, dispoziții prevăzute chiar în legislația primară.

Apelantul inculpat a încercat să minimalizeze răspunderea sa, în sensul că desemnarea provizorie a administratorului judiciar chiar dacă a fost rezultatul greșelii judecătorului sindic poate fi îndreptată de adunarea creditorilor, aceasta din urmă având rol decisiv în desemnarea practicianului și a onorariului acestuia, iar folosul necuvenit realizat de C. se datorează deciziei creditorilor de a-l confirma pe acesta.

Înalta Curte constată că într-adevăr, potrivit art. 19 alin. (2) din legea cadru, creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu de către judecătorul-sindic, însă chiar dacă Legea nr. 85/2006, modificată, conferă creditorilor un rol activ, respectiv de a confirma sau infirma lichidatorul judiciar, precum și onorariul acestuia, nu trebuie minimalizat rolul pe care îl joacă judecătorul sindic prin numirea provizorie a lichidatorului, conferindu-i acestuia din urmă un portofoliu pentru viitor.

De altfel, practicienii audiați ca martori în prezenta cauză au confirmat faptul că numirea ca și administrator judiciar într-un dosar de insolvență atrage după sine obținerea notorietății în domeniul de activitate, precum și premisa rezonabilă a confirmării acestei calități și ulterior numirea ca și lichidator judiciar.

În acest sens, instanța de control judiciar, în acord cu prima instanță, constată că numirea discreționară a numitului C. prin ignorarea ofertelor evidențiate în sistemul Ecris, a avut drept rezultat, pe de o parte, vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale practicienilor în insolvență care depuseseră astfel de oferte de servicii în cauză, blocând accesul acestora la procedura de selecție ca administrator judiciar, iar, pe de altă parte, crearea de foloase, atât patrimoniale, dar și nepatrimoniale pentru un practician în insolvență cu care se afla în relație de prietenie.

Foloasele atât patrimoniale, respectiv onorariul ce urmează a fi primit, cât și nepatrimoniale

rezultate din numirea în sine ca și administrator judiciar și obținerea unei reputații, respectiv a vizibilității unui practician în insolvență pe piața insolvenței sunt la fel de importante în cadrul acestei profesii liberale, întrucât succesul în acest domeniu este condiționat de prezentarea unui portofoliu bogat potențialilor clienți.

Contrar opiniei inculpatului, în sensul că nu s-a cauzat nicio vătămare a drepturilor tuturor practicienilor în insolvență, instanța de control judiciar constată că a existat o asemenea vătămare întrucât cei șase practicieni care au depus ofertele de servicii au fost împiedicați să participe la o selecție reală și efectivă, le-a fost afectat dreptul de a participa la o procedură corectă și în consecință le-a fost încălcat dreptul de a fi numiți administratori judiciari în cauză.

În concluzie, Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cauză a dovedit săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu de către inculpatul A.

Sub aspectul laturii subiective se reține că infracțiunea de abuz în serviciu se comite cu intenție, însă raportat la speța de față, se constată că inculpatul a acționat cu intenție directă, calificată prin scop, acesta prevăzând și urmărind rezultatul socialmente periculos al faptei sale, alegând să acționeze în interesul direct al martorului C., căruia i-a facilitat obținerea de foloase materiale și respectiv nepatrimoniale, respectiv dobândirea unui portofoliu de experiență și accederea pe piața insolvenței din municipiul București, blocând, astfel, accesul

celorlalți

practicieni în insolvență emitenți ai ofertelor de servicii depuse la tribunal.

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut corect și complet atât situația de fapt cât și vinovăția inculpatului, faptele reținute în sarcina acestuia întrunind atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 13

2

Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a stabilit că legea penală mai favorabilă o constituie N.C.P. având în vedere limitele de pedeapsă mai scăzute, pedeapsa aplicată inculpatului fiind în mod corect individualizată de instanța de fond raportat la dispozițiile art. 74 C. pen.

Constatând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 140 din 16 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 140 din 16 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2/2015.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 100

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat,

în cuantum de 65 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2016.