ÎCCJ, Decizia nr. 106/2019

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI - PENAL 2 2018

Asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare formulate;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 142 din 23 februarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., fost deputat în Parlamentul European, la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. anterior, i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) din C. pen. anterior, pe durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) din C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 65 din C. pen. anterior, i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) din C. pen. anterior, pe durata de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) din C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior, a contopit pedepsele de 3 ani închisoare și 2 ani închisoare și a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare sporită cu 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) din C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) din C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 30.000 RON cheltuieli judiciare către stat, pentru urmărirea penală și judecata în primă instanță.

II. Prin Decizia penală nr. 187 din 16 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în majoritate, a admis apelul formulat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, împotriva Sentinței penale nr. 142 din data de 23 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2013, privind pe inculpatul A., pe care a desființat-o în parte și, rejudecând:

În baza art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, cu referire la art. 5 din C. pen., a sporit cu 1 an pedeapsa cea mai grea stabilită prin sentința penală apelată, de 3 ani închisoare și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior, cu referire la art. 5 din C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) din C. pen. anterior pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, cu referire la art. 5 din C. pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) din C. pen. anterior.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate cu soluționarea apelului formulat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și l-a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 200 RON cu acest titlu.

În opinie separată, unul din membrii completului de judecată a considerat că inculpatul ar fi trebuit achitat pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior, cu menținerea celorlalte dispoziții referitoare la condamnarea sa pentru infracțiunea de trafic de influență.

III. Împotriva deciziei penale mai sus menționată, condamnatul A., prin apărător ales, avocat B., a formulat și depus la 13 decembrie 2018, prin Serviciul registratură al Înaltei Curți, contestație în anulare, atașată la dosar, cauza fiind înregistrată la aceeași dată, sub nr. x/2018, pe rolul Completului de 5 judecători Penal 2-2018 și primind prim termen de judecată la 20 decembrie 2018.

În motivarea căii extraordinare de atac, contestatorul condamnat a invocat, în esență, nelegala compunere a Completului de 5 judecători care a soluționat cauza în apel, considerând că, în speță, au fost încălcate dispozițiile art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește modul de desemnare a unuia dintre membrii acestui complet, sens în care a făcut trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 685 din 07 noiembrie 2018, considerând că este incidentă în cauză.

În drept, a fost invocat cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) teza I din C. proc. pen.

Prin rezoluția administrativă din 14 decembrie 2018 termenul de judecată de la 20 decembrie 2018 a fost preschimbat la data de 19 decembrie 2018, când cauza s-a amânat pentru a da posibilitatea apărătorului ales al contestatorului condamnat să facă dovada comunicării deciziei penale contestate, precum și pentru a se efectua verificări sub acest aspect.

În ședința de judecată din 21 ianuarie 2019, a fost acordat un nou termen pentru motivul invocat din oficiu de instanță (în vederea sesizării Secțiilor Unite cu privire la modificarea jurisprudenței Completelor de 5 Judecători referitor la interpretarea și aplicarea principiului continuității completului de judecată), iar la termenul din 18 februarie 2019, contestatorul condamnat, prin intermediul apărătorului ales, a formulat și depus la dosar o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) din C. proc. pen. însoțită de înscrisuri, care a fost respinsă ca inadmisibilă la același termen de judecată.

În ședința din 15 aprilie 2019, instanța a pus în discuție admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată de contestatorul condamnat A., prin apărător ales, concluziile acestuia și ale reprezentantului parchetului fiind redate, în detaliu, în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

IV. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători Penal 2-2018, examinând calea de atac cu care a fost învestită, prin raportare la motivele invocate în scris și la dispozițiile art. 431 alin. (2) raportat la art. 426 și urm. din C. proc. pen. care guvernează contestația în anulare, constată că aceasta nu îndeplinește, cumulativ, condițiile de admisibilitate prevăzute de lege și o va respinge ca inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind, deci, o cale de anulare pentru vicii și nulități relative la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuindu-se, astfel, la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de cale de atac extraordinară al contestației în anulare constituie o garanție că aceasta nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen., "împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre aceasta imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă."

Totodată, art. 431 alin. (1) din C. proc. pen. prevede că "Instanța examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, cu citarea părților și cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică examinarea admisibilității în principiu."

Conform art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei cerințe privind: respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, invocarea motivelor pe care se sprijină contestația prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., precum și invocarea dovezilor în susținerea căii extraordinare de atac depuse la dosarul cauzei. Astfel, textul de lege menționat stabilește că "Instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate."

Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior analizării îndeplinirii acestor condiții, când instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este formulată în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la dispozițiile legale incidente, se constată că, în speță, cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul condamnat A. nu îndeplinește cumulativ cerințele de admisibilitate prevăzute expres de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, în ceea ce privește prima condiție de admisibilitate, se observă că, potrivit art. 428 alin. (1) din C. proc. pen., contestația în anulare întemeiată pe motivele prevăzute la art. 426 lit. a) și c) - h) din același cod poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

Conform art. 269 alin. (2) din C. proc. pen., "la calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește".

Așa cum rezultă din actele dosarului, hotărârea contestată a fost pronunțată la data de 16 noiembrie 2016, fiind comunicată contestatorului condamnat în 31 octombrie 2017 la locul de detenție (penitenciarul București - Rahova), conform mențiunilor procesului-verbal de predare atașat la dosar apel nr. x/2017 și dosar contestație nr. x/2018, astfel încât termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru exercitarea căii extraordinare de atac a început să curgă de la data comunicării deciziei din apel, mai concret din 31 octombrie 2017 și s-a împlinit la data de 04 decembrie 2017 (întrucât zilele de 1, 2 și 3 decembrie 2017 au fost nelucrătoare).

Potrivit art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., "când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen."

În raport cu împrejurarea că, în motivarea căii extraordinare de atac a fost invocat cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., se constată faptul că formularea și depunerea contestației în anulare la data de 13 decembrie 2018, s-a realizat cu depășirea evidentă a termenului legal de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 428 alin. (1) din C. proc. pen., prima condiție de admisibilitate nefiind deci îndeplinită.

Întrucât pentru a fi admisibilă în principiu contestația în anulare, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ cele trei condiții impuse de codificarea procesual penală, se constată că, în speță, analiza celorlalte două cerințe de admisibilitate devine inutilă.

De altfel, legiuitorul este singurul în măsură să stabilească condițiile în care se promovează căile ordinare și extraordinare de atac, inclusiv termenul în interiorul căruia acestea pot fi declarate. Astfel, în C. proc. pen., Partea Specială, Titlul III, Capitolele III, III1 și V, sunt reglementate expres hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, fie în calea de atac ordinară a apelului sau în contestație, fie în căile extraordinare de atac (contestație în anulare, revizuire sau recurs în casație), termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Referitor la instituția repunerii în termen, se constată că aceasta este prevăzută expres de legiuitor doar în situația exercitării căii de atac a apelului sau a contestației, dispozițiile art. 411 alin. (1) din C. proc. pen., la care face trimitere și art. 4251 alin. (2) din C. proc. pen., stabilind că "Apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia."

Prin urmare, solicitarea contestatorului condamnat A. de a fi repus în termenul de formulare a contestației în anulare nu poate fi primită, urmând a fi respinsă ca inadmisibilă, câtă vreme această instituție nu a fost prevăzută expres în cazul respectivei căi extraordinare de atac de către legiuitor, care, atunci când a apreciat că este incidentă, a reglementat-o ca atare, iar interpretarea prin analogie a dispozițiilor legale nu este permisă.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, prin raportare la cele menționate, va respinge, ca inadmisibilă, cererea de repunere în termenul de declarare a contestației în anulare formulată de contestatorul condamnat A..

Totodată, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele de admisibilitate a contestației în anulare prevăzute de dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, va respinge, ca inadmisibilă, calea extraordinară de atac declarată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 187 din 16 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2016, situație în care solicitarea de suspendare a executării hotărârii atacate rămâne fără obiect.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., față de culpa sa procesuală, contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de repunere în termenul de declarare a contestației în anulare formulată de contestatorul condamnat A..

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 187 din 16 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2019.

GGC - GV