ÎCCJ, Decizia nr. 187/2016
ÎCCJ, Decizia nr. 187/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Decizia nr. 187/2016
Deliberând asupra apelurilor formulate în cauză,
În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
A. Judecata în primă instanță;
I. Prin sentința penală nr. 142 din 23 februarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,
în baza art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., fost deputat în Parlamentul European, la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. anterior, pe durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. l-a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În baza art. 65 C. pen. anterior i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. anterior, pe durata de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedepsele de 3 ani închisoare și 2 ani închisoare și a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare sporită cu 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 30.000 lei cheltuieli judiciare către stat, pentru urmărirea penală și judecata în primă instanță.
II. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că p
rin rechizitoriul din 09 septembrie 2013 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție în Dosarul nr. x/P/2011, a fost trimis în judecată inculpatul A., deputat în Parlamentul European, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea și combaterea corupției raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. 1969 și trafic de influență, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 C. pen. 1969,ambele infracțiuni cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1969.
În fapt, s-a reținut că începând cu 01 ianuarie 2007 inculpatul A. a fost deputat în Parlamentul Europei, iar din anul 2009 a fost membru din partea Partidului Social Democrat în Comisia pentru Afaceri Externe și membru supleant al Comisiei Constituționale până în luna martie 2011, fiind, totodată, și membru al Grupului Socialiștilor și Democraților (vicepreședinte al grupului), având însărcinări pe liniile afaceri externe, apărare și securitate.
După luna martie 2011, inculpatul A. a deținut calitatea de membru al Comisiei pentru Afaceri Externe din partea Partidului Social Democrat, făcând parte din grupul deputaților neafiliați din Parlamentul Europei.
Potrivit declarațiilor date la urmărirea penală, inculpatul A. fiind de profesie jurist, înainte de a deveni deputat în Parlamentul Europei, a deținut funcții didactice și practice și a avut activitate politică atât în țară, cât și în afara ei. Pe lângă activitatea politică, inculpatul A. s-a ocupat și de activități din zona afacerilor economice, interesând în acest context, calitățile lui de membru în Consiliul Consultativ Internațional al SC B. SA și Consiliul Consultativ al C.
Din declarația de avere dată de inculpatul A. (din 01 iunie 2011), cu referire la SC B. SA, a rezultat că a încasat de la aceasta o indemnizație de participare de 5.000 euro, iar de la C., o indemnizație de 7.500 euro.
În legătură cu aceste sume, inculpatul A., în declarația de la urmărirea penală din 08 iulie 2013, a susținut că făcea parte din Consiliul internațional de consultanță, nu era administrator, SC B. SA avea ca obiect de activitate produse bancare, rolul său fiind acela de a-i furniza prognoze privind tendințele politice și economice la nivel mondial, la fel pentru C. În aceeași declarație, inculpatul a relatat că a contrasemnat o ofertă care ulterior a devenit contract, pentru a presta servicii de consultanță în domeniul hidrocarburilor, explorării și exploatării acestora, în cursul anului 2008, cu SC D. LTD, dar contractul nu s-a materializat, astfel că,în declarația privind interesele financiare ale deputaților, completată de inculpatul A. în 20 aprilie 2011 pentru anul 2010, la pct. B, subpct. 7, și-a menționat calitatea de membru „inactiv”.
Referitor la activități economice desfășurate de inculpat, s-a reținut că la 15 noiembrie 2011, a fost înființată în București firma SC E. SRL, cu capital social 400 lei, inculpatul A. figurând cu 20 părți sociale (50% din capitalul social), restul părților sociale fiind deținut de alte trei persoane, obiectul principal de activitate fiind intermedierea comercială cu produse alimentare, băuturi și tutun.
Cu referire la calitatea de „consultant” în consiliile societăților comerciale C. și SC B. SA, s-a reținut că inculpatul A. era, în același timp, deputat în Parlamentul Europei, membru al Grupului Socialiștilor (vicepreședinte) și membru în Comisia pentru Afaceri Externe, iar în anii 2010-2011, în calitate de membru în Comisia pentru Afaceri Externe, a fost raportor al Parlamentului European în relația cu Federația Rusă, el declarând la 08 iulie 2013 că, în această calitate, urmărea evoluțiile politice, economice, sociale atât din Rusia, cât și din alte state care aveau interese speciale cu aceasta, concret, se deplasa în acele state, avea întâlniri cu reprezentanții politici, cu mediul de afaceri, cu societatea civilă, iar după toate acestea întocmea rapoarte ce se supuneau aprobării Parlamentului European.
În actul de sesizare, s-a reținut față de cele anterior expuse că,în perioada săvârșirii faptelor 2010-2011, inculpatul A. putea folosi contactele ce i s-au pus la dispoziție de Parlamentul European și funcția de deputat în activități private, aflându-se astfel în situație de conflict de interese, în aceeași declarație din 08 iulie 2013 inculpatul arătând că, în discuțiile premergătoare încheierii contractului cu jurnaliștii de la ,,F.”, le-a spus acestora că îi poate pune în contact cu reprezentanții unor societăți din afara Uniunii Europene, respectiv din Ucraina și Rusia, aspect relevat și de înregistrarea ambientală din 16 decembrie 2010 (vol. IV dup fila 223). La fel, captând atenția celor 2 jurnaliști asupra anvergurii lui relaționale, deci folosindu-și locul de muncă, funcția și prerogativele de deputat - membru în Comisia pentru Afaceri Externe - inculpatul A., le-a dat de înțeles că el poate depune amendamente la orice comisie a Parlamentului European, iar ca membru al Comisiei pentru Afaceri Externe, le poate oferi și oportunități de afaceri.
În cauză, la data de 21 martie 2011, procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție, s-au sesizat din oficiu în legătură cu faptul că inculpatul A., în calitate de deputat în Parlamentul European, a acceptat promisiunea sumei de 100.000 euro a reprezentanților unei firme de consultanță G., pentru a susține în Parlamentul European un proiect de amendament la Directiva privind garantarea depozitelor bancare referitor la returnarea depozitelor în caz de faliment bancar.
Ca situație de fapt, în actul de sesizare s-a reținut, că în cursul anului 2010, în baza unor date preexistente potrivit cărora persoane influente plătesc parlamentari europeni în schimbul promovării sau modificării legilor,cotidianul britanic ,,F.”a hotărât să se angajeze într-o operațiune de evidențiere publică a acestei stări, jurnaliștii cunoscând disponibilitatea parlamentarilor europeni de a se lăsa influențați în schimbarea legilor, în special prin oferirea de bani.
Drept urmare, jurnaliștii respectivului cotidian, H. și I., atât individual, cât și împreună, au abordat un număr de aproximativ 60 de parlamentari europeni, cărora le-au propus să dețină o funcție remunerată în consiliul consultativ al unor societăți fictive de consultanță, printre aceștia numărându-se și A., parlamentar român, J., euro-deputat austriac și K., euro-deputat sloven. În discuțiile avute cu inculpatul A., jurnaliștii I. și H. (martori în cauză), s-au recomandat sub alte prenume.
În cadrul acestei investigații jurnalistice, H., prin e-mail-ul, transmis la 08 decembrie 2010, l-a întrebat pe inculpatul A. dacă este interesat să lucreze în cadrul Consiliului consultativ al firmei G., el făcând o scurtă prezentare a companiei și precizând că membrii consiliului sunt plătiți în mod uzual cu suma de 100.000 euro/an, solicitându-li-se,în schimb, sprijin pentru proiecte și participare la întâlnirile anuale organizate bilunar. De asemenea, jurnalistul și-a arătat disponibilitatea de a se întâlni cu inculpatul la Bruxelles sau la Strasbourg, sens în care i-a comunicat adresa site-ului de internet și numărul de telefon.
Inculpatul A.,la data de 11 decembrie 2010, a confirmat tot prin e-mail, acordul pentru o întâlnire la Strasbourg în săptămâna 13-17 decembrie 2010 sau după vacanța de Crăciun („pare a fi necesar să purtăm o discuție directă”, „am mai desfășurat astfel de activități”), îndrumându-l pe jurnalist să ia legătura pentru detalii cu secretarele sale, martorele L. și M. (vol. V dup. - fila 175). În același e-mail, inculpatul a precizat că „am mai desfășurat astfel de activități”.
La 14 decembrie 2010, ora 12:36, martora L., consilier parlamentar, prin e-mail, a trimis jurnalistului datele necesare întâlnirii, respectiv, joi 16 decembrie 2010, ora 11:00, la Strasbourg, la biroul parlamentarului român, întâlnirea fiind confirmată de jurnalist, tot prin e-mail.
La data și ora fixate, europarlamentarul s-a întâlnit cu ambii jurnaliști la restaurantul membrilor din clădirea Parlamentului din Strasbourg, discuțiile fiind înregistrate ambiental de cei doi. Ascultând scurta prezentare făcută de H. în legătură cu obiectul de activitate al firmei și cu subiectele de interes, inculpatul A. a replicat că înțelege ce anume îi interesează (vol. IV dup filele 194 -195).
În cadrul discuțiilor, H. a detaliat interesele firmei, exemplificând în ce ar consta serviciile inculpatului A., spunându-i că atunci când ar apărea ceva în Parlamentul European care să afecteze pe unul din clienți, ar dori să-l întrebe pe acest subiect (IV dup, fila 195), I. i-a precizat europarlamentarului că acele situații trebuie identificate „înainte ca ele să apară la suprafață”, iar inculpatul A. a confirmat imediat că înțelege („cele de care aveți nevoie sunt lucruri cu care eu, eu am de-a face (…) știu ce vă trebuie și cred că vă pot oferi (…) ceea ce aveți nevoie îmi este clar, cu cât îmi explicați mai mult, cu atât sunt mai consolidat în acel sentiment și percepție că da, știu ce vă trebuie și pot, pot să vă ofer asta”).
În continuare, H., a menționat că există un anumit act normativ care-i interesează și i-a solicitat să analizeze dacă există vreo posibilitate de modificare în comisii, iar inculpatul A. a replicat că înțelege ceea ce i s-a cerut „ceea ce aveți nevoie, îmi este clar”. ( vol. IV dup, filele 194-196, 197, 198).
De la acest moment, discuția celor trei a devenit aplicată, jurnaliștii au expus o situație legată de modificările legislației privind deșeurile electrice și electronice (WEE) și, de asemenea, au arătat în ce ar consta problematica și cum ar dori să fie modificată legislația în interesul unui client.
I. i-a cerut expres europarlamentarului să-i ajute să depună un amendament sau să voteze împotriva unui amendament care era deja depus (vol. IV dup, fila 199), inculpatul A. precizând că ar fi o problemă legată de termenul prea scurt pentru a depune un amendament, afirmând că știe procesul legislativ și că ar putea obține informații privind orice act normativ, chiar dacă el, personal, nu era implicat în toate legile din Parlamentul European.
Discuția dintre cei trei a evidențiat dorința inculpatului A. de a afla detalii despre consiliul consultativ propus, el întrebând „dacă este mare sau (…) sau este într-un format variabil”, I. fiind cea care i-a descris modul de funcționare și modalitatea în care va fi plătit, locul de întâlnire și felul în care decurgeau ședințele de lucru, tot ea adăugând că va fi plătit separat, în ipoteza în care va lucra în afara acestuia.
Înțelegând cele relatate, la un moment dat inculpatul A. a sugerat ca întâlnirile consiliului să aibă loc la Paris, el motivând că legăturile aeriene cu Londra sunt dificile.
La interpelarea jurnalistei I., dacă face muncă de consultanță, inculpatul A. a răspuns că este membru într-un consiliu consultativ internațional, însă activitatea era diferită de ceea ce îi propuneau ei să facă, el exemplificând SC B. SA, unde se rezuma la exprimarea unor opinii privind principalele tendințe în afacerile globale pentru a permite bancherilor să se poziționeze pe piață „Eu, eu (…) dar era un domeniu diferit de al dv. (…) așa (…) și (…). Eu (…) eu sunt de fapt, dar sunt, sunt membru în alt consiliu consultativ internațional, dar funcționează cumva diferit față de cel al dv. ”(vol. IV dup, fila 204).
Reluând problematica deșeurilor electrice și electronice, I. a arătat că pentru rezolvarea acesteia, membrii consiliului se întâlnesc și lucrează în echipă, inculpatul A. replicând „o combinație a muncii dumnealor”, dar a subliniat, în ideea implementării soluției în înțelesul consiliului, că au nevoie de lobby (o, da(…) și apoi aveți nevoie de un fel de lobby, după aceea (…) ori (…) (vol. IV dup, fila 208). În continuare, s-a discutat suma de bani ce urma să o încaseze inculpatul A. pentru activitățile sale, I. precizându-i că toți membrii consiliului primesc aceeași sumă, dar și să se gândească ce tarif percepe pentru o zi de muncă, existând posibilitatea ca să presteze muncă suplimentară, ce derivă din activitatea principală: „Și apoi, munca rezultată din aceasta, dar, desigur, ați putea să ne facturați pentru activitățile suplimentare pe care le efectuați, dacă avem, o, dacă avem o problemă în Parlamentul European cu care dv. urma să ne ajutați și spuneți: uitați, în fapt, am muncit două zile suplimentare în această lună, ocupându-mă de această problemă și trebuie să ne facturați pentru asta. Deci, ar trebui să știm tariful dv. pe zi (vol. IV dup, fila 209).
Inculpatul A. a întrebat-o pe I. ce sumă primește cel care participă la întâlnirile consiliului și dacă suma este o bonificație, răspunzându-i-se că 100.000 euro sunt pentru participare la ședințe odată la două luni pe an, fapt cu care inculpatul A. a fost de acord.
În legătură cu lucrul suplimentar, H. a specificat că această muncă înseamnă lobby, inculpatul A. acceptând că la aceasta se referă, iar față de precizarea jurnalistei I., că plata este și funcție de experiența persoanei în domeniu, suma variind între 2000-5000 lire sterline/zi, inculpatul s-a arătat contrariat că trebuie să spună care este tariful pe zi și nu pe oră.
Pentru a analiza oferta făcută de cei doi jurnaliști, inculpatul A. a cerut un timp de gândire după Crăciun și a cerut să-i fie trimisă o schiță a contractului „chiar și fără cifre”. În contextul descris, inculpatul A. le-a înmânat jurnaliștilor o carte de vizită și a cerut să i se trimită contractul pe adresa sa de e-mail. Discuția a continuat în legătură cu locul în care se vor întâlni în ianuarie 2011, la Strasbourg sau Bruxelles, convenindu-se că Strasbourg-ul trebuie evitat și s-a axat și pe oferirea de către europarlamentar a unei demonstrații de elocință vizând relațiile sale și posibilitățile/oportunitățile dezvoltării de afaceri în alte domenii cu energie, gaze în zona Rusia, Ucraina, Marea Neagră, sens în care le-a spus că în Londra a fost în calitate de membru în consiliul consultativ al unei societăți din domeniul imobiliar, dar nu era atras de acesta, pentru că nu avea cunoștințe specifice acestor afaceri.
H. a precizat însă că ceea ce trebuie să facă pentru ei are legătură cu activitatea lui în Parlamentul European (vol. IV dup, fila 220).
Continuând să-și demonstreze anvergura relațiilor, inculpatul A. le-a spus jurnaliștilor că mai cunoaște evoluția politică globală, relațiile politice dintre statele nemembre ale Uniunii Europene și Uniune, între statele membre ale Uniunii și Rusia sau din zona Mării Negre, cunoaște convențiile, aranjamentele dintre Uniunea Europeană și Rusia legate de energie, iar în Parlamentul European nu se ocupă doar cu legislația (vol. IV dup, fila 221), sens în care, cu privire la Ucraina, le-a menționat că are expunere în mediul de afaceri din domeniul tranzitului cu gaz și petrol și că știe persoane, companii care activează în acel domeniu: „poate fi interesant pentru dv. (…) comercianții, ei vin la mine, se așteaptă ca eu, în ceea ce privește, din nou să luăm exemplul Ucrainei; ei bine, avem această problemă, ei nu au luat T.V.A. suplimentar sau nu au dat alte licențe ori noi am avut această problemă, ați putea transmite acest mesaj sau ați putea să informați autoritățile relevante, că ar putea să se comporte mai bine ori așa mai departe.” (vol. IV dup, fila 222).
Continuând discuția pe tema afacerilor, inculpatul A. le-a precizat celor doi jurnaliști că îi poate sprijini și în Republica Moldova, că poate face previziuni sau poate spune dacă mediul de afaceri este sigur, iar pentru a fi credibil și a sublinia că demersul este unul serios, a invocat calitățile sale de deputat, funcțiile deținute în Parlamentul European și în Comisia de Politică Externă, făcând și o trecere în revistă a poziției sale în Comisia de afaceri externe și afaceri constituționale: „(…) cunoștințele mele nu sunt limitate la ce facem la Bruxelles. Sunt raportor pentru relațiile cu Rusia. Și am fost președinte al delegației pentru Ucraina (…)”.
Spre finalul întâlnirii, inculpatul A. a cerut detalii privind compania la care lucrau cei doi, I. spunându-i că firma are aproximativ 20 de angajați. H. a cerut să i se comunice dacă relația contractuală se va încheia direct cu el sau prin intermediul unei societăți, inculpatul A. replicând că după ceva vedea contractul, îl va încheia personal și nu prin intermediar.
În declarația dată la 08 iulie 2013, inculpatul A. a recunoscut că „în perioada premergătoare încheierii contractului, în discuțiile preliminare le-am spus ziariștilor că eu îi pot pune în contact cu societăți din afara Uniunii Europene, respectiv din zona Ucrainei și a Rusiei”.
În actul de inculpare s-a mai reținut că, potrivit celor discutate anterior, la 10 ianuarie 2011 H. i-a trimis prin e-mail inculpatului A. proiectul de contract și i-a propus o nouă întâlnire în următoarele două săptămâni la Bruxelles sau la Strasbourg, (vol. V dup, fila 177), iar la data de 11 ianuarie 2011, martora M., consilier parlamentar, în numele inculpatului A., prin e-mail, i-a comunicat lui H. o propunere de întâlnire peste o săptămână, respectiv, 18 ianuarie 2011, orele 11:00, la Strasbourg, în sediul Parlamentului European, la barul membrilor, lângă x (vol. V dup, fila 164), însă la 13 ianuarie 2011, martorii M. și H., prin e-mail, au schimbat locul întâlnirii, convenind ca acesta să fie biroul europarlamentarului A. (vol. V dup, fila 163).
Conform celor anterior stabilite, la 18 ianuarie 2011, cei trei s-au întâlnit în biroul inculpatului A., prilej cu care inculpatul a confirmat jurnaliștilor că a analizat clauzele contractului și a considerat că,în principiu, contractul era în regulă, standard, dar,avându-l în față, a remarcat specificitatea acestuia invocând și câteva obiecții: prima viza forma și fondul pct. 2 „Angajare”, nefiind însă,în opinia lui, o chestiune majoră pentru că a verificat regulamentul Parlamentului European și nu exista o problemă de etică sau un conflict de interese, a doua, cu referire la clauza „consultantul va deveni membru în cadrul Consiliului Consultativ Internațional al Companiei”, a comentat că ar fi schimbat formularea, a treia, cu referire la clauza „indicatori” le-a spus jurnaliștilor că împreună cu alți patru europarlamentari face parte dintr-o comisie specială, având acces la informații confidențiale, convenindu-se modificarea (vol. I, dup fila 282 - contract depus de inculpatul A.).
Cu referire la clauza „onorariile” s-a pus în discuție problema emiterii unei facturi, inculpatul A. neagreând-o vis-a-vis de sumele încasate în calitate de membru în consiliul de consultanță, dar, într-o primă etapă a discuției, a acceptat ideea emiterii, trimestrial, pentru servicii suplimentare de consultanță: „(…)chiar aveți nevoie de factură pentru o sumă care este mai mult sau mai puțin automată; Da, eu, eu cred că factura este mai necesară pentru asta, care sunt pentru restul, în chestiunile de consultanță (…)”, „(…) dar în chestiunile consiliului, pentru ce (…) În mod normal, sumele datorate, tarifele cum le spuneți dv. datorate pentru participarea la întâlnirile consiliului merg automat fără o factură”, motivându-și poziția și pe considerentul că el acționează ca persoană fizică, nu are posibilitatea să facă facturi pentru că nu are contabilitate și nu ține o evidență: „Dar, dacă am putea sări peste asta, este, este, este dacă nu este necesar. De ce ar trebui (…) în mod normal, aceste facturi sunt anuale, care sunt fixe pentru participarea sau mă rog, pentru participare bianuală în calitate de membru, membru în cadrul consiliului, sunt în mod normal achitate în cont (fila 269 și urm. vol. IV dup). Inculpatul A., cu referire la cei 100.000 euro, le-a sugerat jurnaliștilor să-i fie virați în contul pe care-l are la SC N. SA și pot plăti acolo. „Da, absolut. Vă voi da contul și puteți plăti aici”. Cu referire la înțelegerea privind suma pentru activitatea suplimentară zilnică legată de depunerea amendamentelor, prevedere cuprinsă la pct. 5.3. din contract, inculpatul A. le-a spus celor doi jurnaliști că pretinde 4.000 de euro, aceasta fiind acceptată, dar nu a acceptat precizarea că este lobby, ci a folosit sintagma „servicii suplimentare de consultanță”, formulare consacrată și în contract.
Cu referire la formularea finală a pct. 5.2., respectiv „după cum s-a convenit în companie”, jurnaliștii i-au spus: „Ceea ce avem în vedere este faptul că există anumite tipuri, să spunem, de exemplu, una dintre companii este interesată să modifice legislația din Parlamentul European și ceea ce am dori să faceți dv. este să ne ajutați să realizăm acest lucru”. (H.). Inculpatul A. a răspuns: „Da (…) da” (vol. IV dup, fila 272).
Și cu prilejul acestui dialog, inculpatul A. a încercat să evite emiterea unei facturi: „(…) dacă putem sări peste factură în acest caz, asta e bine (…) poate ați putea verifica (…) Poate atunci, factura, spuneți-mi, aș fi fericit dacă nu este necesar” (vol. IV dup fila 269). Discuția axându-se pe alte clauze din contract, cei trei interlocutori au convenit asupra lor, iar pentru a se opera modificările cerute de inculpatul A., acesta le-a dat jurnaliștilor notițele întocmite de el (vol. I dup fila 285 și fila 298).
Cu referire la punctul 12 al contractului intitulat „Statut”, inculpatul A. a obiectat asupra sintagmei „consultant parlamentar”, el propunând sintagma „consultant politic”. „De ce, de ce aveți nevoie de parlamentar, de cuvântul parlamentar?” (vol. IV dup fila 277). „Ei bine poate consultant politic ar fi mai bine. După mintea mea (…). Deoarece este mai larg (aceeași filă) „Și astfel, (…) parlamentar sună ca și cum sunt membru parlamentar și vând, de asemenea, da, ca parlamentar, precum și munca mea (…) (aceeași filă). „Deoarece parlamentar este mai legat de poziția mea, politic reprezintă cunoștințele mele (…) Și aveți nevoie de cunoștințe, nu?”. H. a precizat că are nevoie de cunoștințe politice în Parlamentul European, inculpatul A. replicând: „Da, absolut da, absolut. Da asta acoperă și aia, da”. La sugestia sa, în loc de consultant parlamentar s-a reținut consultant politic (vol. I dup, filele 285 și 209).
Cu referire la întrebarea adresată de H. dacă respectivul contract va fi făcut cunoscut, inculpatul A. a răspuns categoric că nu: „Normal, nu (…)” urmând o argumentație ce dorea să demonstreze că el, deși adoptă o atitudine transparentă privind veniturile sale, reușește însă să ascundă sumele încasate pentru a nu-i face pe lideri prea nervoși”, argumentație întărită și de următoarele: „Nimeni nu a cerut să vadă contractul. Dar trebuie să spun, Ok, am o relație contractuală sau, mă rog, o relație cu acea companie și (…). Aștept să am acest venit de la acea companie, punct.”
Față de acestea, H. a dorit să afle dacă inculpatul A. va declara relația cu G. și venitul pe care-l va încasa, răspunsul fiind ambiguu, inițial afirmând că îl va declara, pe urmă, negând și susținând că în Parlamentul Europei nu este obligatoriu să facă această declarație, numai în România este necesar. „Da, da, da. Cred că este (…) sau nu, nu cred că aici nu este, în țara mea este obligatoriu. Deci, acolo, cred (…) am putea să facem, de exemplu, dacă în loc de a spune 100.000 pe an, am putea spune, nu știu, cât este pe, pe ședință, pe întâlnire. Deci (…) pe întâlnire. Deci (…) mai mult sau mai puțin. Da, și apoi suma pare mică, deoarece nu le spui câte întâlniri ai pe an (vol. IV, dup filele 278 și urm.). Revenind la contractul în curs de perfectare, inculpatul A. a afirmat că va declara că este membru într-un consiliu consultativ, dar fără a da relații privind suma încasată: „Și cum rambursați, vreau să spun cum este plata, oh, asta este o altă poveste” (vol. IV dup, fila 282).
Oprindu-se la explicațiile ce le-a dat inculpatul A., H. a întrebat dacă în Parlamentul European sunt reguli privind ceea ce poate sau nu poate face, iar inculpatul i-a răspuns că sunt astfel de reguli, le-a verificat în mai multe rânduri, a întrebat și alte persoane, iar contractul este potrivit regulilor parlamentare, acesta nu s-ar fi putut încheia dacă el era angajat al Parlamentului European, sens în care a argumentat de ce nu este angajat (vol. IV dup, fila 282 și urm.).
Legat de ceea ce ar putea face ca deputat în Parlamentul Europei, la întrebarea dacă poate face activități de lobby, inculpatul A. a răspuns că nu e nimic scris care să împiedice acestea, el, în conținutul contractului nu a folosit cuvântul lobby, ci consultanță pentru că este mai bine așa: „Da, dar oricum nu am folosit cuvântul lobby aici. Ceea ce e mai bine. Consultanță e ceva (…) lobby e altceva.”, iar cu referire la lobby, el exemplifică despre cazul unei colege deputat care s-a aflat într-o asemenea situație, ea abținându-se de la vot pentru a nu influența procesul legislativ (vol. IV, fila 285 și 286).
În același sens, inculpatul A. le-a spus jurnaliștilor că ceea ce fac parlamentarii în fiecare zi este lobby: lobby pentru votanți, că nu există legislație primară, jurisprudență în materie de lobby, iar dacă simți că există un fel de conflict, te abții de la vot. De asemenea, a argumentat că ar putea considera lobby tot o consultanță: se face lobby pentru un tip de legislație despre care ești convins că este bună, ca legea respectivă este una corectă pentru client, în modalitatea aceasta face servicii de consultanță pentru client, clientul este cel care adoptă punctul său de vedere și nu invers și că deci, faci lobby pentru punctul tău de vedere care este în beneficiul clientului, clientul nu are o problemă, clientul are un interes, tu, ca și parlamentar, ai un punct de vedere, clientul îți dă un interes și în calitate de consultant, îi dai un răspuns, o soluție, ulterior actul normativ va fi adoptat, inculpatul A. adăugând: „Presezi. Acest, acest act normativ pur și simplu pentru că ești de părere că este un lucru bun” (vol. IV dup, filele 286 și urm.).
Continuând, cei doi jurnaliști readuc în atenție interesul grupului pe care-l reprezentau în legătură cu Directiva privind deșeurile de echipamente electronice și electrice, ei relatându-i inculpatului A. că, potrivit directivei care urma să fie votată, clienții lor, care dețin un magazin în Londra, ar fi obligați să aibă mai multe puncte de reciclare, aceasta însemnând costuri mai mari pentru ei, dorința fiind aceea că trebuie introdus un amendament, potrivit căruia pe o rază de 3 mile să aibă numai un punct de reciclare.
Recunoscând că este târzie solicitarea, jurnaliștii au precizat că interesul este ca amendamentul să se introducă în luna februarie 2011 și inculpatul A., întrebat fiind dacă poate depune amendamentul, a răspuns afirmativ și a explicat cum va proceda, precizându-le că trebuie să cunoască inițiativa legislativă, legislația, actul normativ, iar jurnaliștii să-i transmită chestiunea ce-i interesează. La fel, inculpatul A. le-a spus „uneori, ai putea descoperi că eu sunt deja implicat în asta. Și, desigur, lucrurile sunt mai ușoare (…). Da, deoarece sunt familiare (…) Deja îmi sunt familiare. Asta înseamnă că nu îmi sunt doar familiare (…) ci (…). Eu (…) sunt în procesul (…) dacă ești jucător, adică comisiile unele sunt responsabile cu avizul (…) cu raportul și așa mai departe, deci este mai ușor”. (vol. IV dup, filele 290 și următoarele). Insistând că cei doi jurnaliști trebuie să cunoască ce act normativ, ce inițiativă legislativă trebuie modificată, inculpatul A. le-a spus: „Să-mi spuneți, uitați, avem această problemă. Și acesta este un act normativ(…) și acesta (…) legislație, dacă știți asta (…) Dacă mi-ați putea spune în ce comisie este, Ok, dacă nu, asta ar putea fi găsită (…) Dar cu cât mi-ați putea da mai multe despre caz, eu atât mai mult vă pot ajuta. Eu pot să merg acolo și pot să cer mai multe informații. Unde ne aflăm, la ce etapă suntem, l-ați votat în comisie, nu ați votat pentru asta, care este termenul pentru amendament?” (vol. IV dup filele 293 și urm.). În acest context, I. a întrebat dacă poate depune un amendament pentru ei, acesta a răspuns afirmativ, precizând că fie el, fie un alt coleg poate depune un amendament, continuând să le explice celor doi cum va proceda în cazul depunerii unui amendament: „Da, da, Ok. Așa că, și apoi vom vedea ce se poate face. Aș putea depune un amendament. Aș putea ruga un coleg să depună un amendament”, continuând să evidențieze că, pe lângă depunerea amendamentelor, mai trebuie să facă și alte activități pentru a reuși în demersuri, acestea fiind „activități suplimentare” care erau de atribuțiile sale de deputat în Parlamentul European, deci nu o simplă depunere, amendamentul trebuie urmărit în comisii sau trebuie analizată oportunitatea depunerii, când este prea târziu este recomandabil să fie prezent în ședința plenară, nu este suficientă simpla depunere pentru a fi votat, ci sunt necesare acte de persuasiune în comisii și înaintea ședinței plenare (vol. IV dup, filele 295, 296).
După prezentarea eforturilor pe care trebuie să le depună pentru votarea unui amendament, I. l-a întrebat pe inculpatul A. dacă la Directiva WEE ar fi posibil ca să depună un amendament în ședința plenară, apreciind-o ca singura opțiune rămasă. Răspunzând și de această dată afirmativ, inculpatul A. a adăugat că mai întâi trebuie să verifice dacă este posibil să depună amendamentul, a explicat că este vorba despre un amendament oral și că sunt acte normative la care nu se poate face o asemenea procedură: „(…) trebuie să vă spun acte normative pentru care amendamentele orale în ședințele plenare sunt interzise (…) dacă dv. nu aveți informații, eu pot să obțin aceste informații, care sunt posibilitățile procesuale”. (vol. IV, dup fila 296).
Fiind întrebat de către H., dacă ei pot întocmi un amendament oral și dacă este de acord să îl depună în plen, inculpatul A. a fost de acord, însă a precizat că trebuie să întreprindă muncă de convingere cu ceilalți parlamentari pentru vot: „Da, da, da, Dar, în mod normal, pentru a avea succes, știți dv., deoarece oamenii sunt în mod normal, dacă nu este ceva complet neimportant, ceea ce se întâmplă foarte rar (…) Aaa, oamenii sunt destul de știți dv. (…) reținuți în a adopta orice amendament de ultim moment (…). Așa că, prin urmare, trebuie să muncești puțin cu ceilalți, trebuie să muncești prin secretariat uneori (…)„ (vol. IV dup, fila 297).
Spre finalul întâlnirii, jurnaliștii s-au interesat dacă în săptămâna respectivă, miercuri sau joi, se mai pot întâlni pentru a discuta în continuare despre Directiva privind deșeurile de echipamente electrice și electronice, ei cunoscând că respectiva directivă urmează să intre în ședință plenară.
Cu referire la această directivă, actul de sesizare a reținut că propunerea aparținea Comisiei Comunităților Europene din data de 03 decembrie 2008 (nr. 2008/0241/COD) modificată prin Directiva nr. 2002/96/EC privind deșeurile de echipamente electrice și electronice, propunerea fiind înregistrată la Parlamentul European la 25 februarie 2010, la Comisia de mediu, sănătate publică și siguranță alimentară. Proiectul a fost supus dezbaterii în acea comisie, ocazie cu care s-au depus amendamente, textul final fiind adoptat de Parlamentul European în ședința plenară din 19 ianuarie 2012.
Potrivit discuțiilor amintite, inculpatul A. a agreat o nouă întrevedere cu cei doi jurnaliști pentru stabilirea detaliilor, și, telefonic, a mai vorbit cu ei legat de subiect, context în care H., a cerut să depună amendamentul pe care s-a oferit să-l conceapă și cu privire la care să identifice legislația. Inculpatul A. a acceptat depunerea amendamentului și le-a explicat că este vorba de o procedură complicată, având în vedere că el se depune în sesiune plenară (vol. IV dup fila 190). În sensul discutat, inculpatul A. i-a spus lui H. să-i trimită un e-mail cu toate detaliile inclusiv să conceapă amendamente (aceeași filă același volum). După ce s-au precizat cele de mai sus, H. a spus că pentru această muncă va fi remunerat cu 4.000 euro pe zi, potrivit înțelegerii, chiar dacă nu au semnat contractul: „(…) apropo, știi că am convenit ca plata pe zi să fie de 4.000 de euro. Ei vor intra în asta. Această muncă va intra în asta, deoarece în mod evident, nu am semnat contractul încă”, A. răspunzând: „Da, da, Ok, absolut (…)” (vol. IV dup fila 192).
La 26 ianuarie 2011, H., prin e-mail, a transmis un amendament la directiva amintită și a cerut să fie depus. În conținutul e-mail-ului, expeditorul s-a referit la faptul că interesul clientului viza în special considerentul 53, amendamentul punând prea mare accent pe rolul vânzătorului cu amănuntul: „(…) clientul nostru și-ar dori eliminarea amendamentului 53, acest lucru, desigur, ar putea fi o cerință prea mare în momentul de față. Astfel, clienții noștri au două sugestii pentru a reduce efectul nociv al acestui amendament față de interesele daunelor comerciale”.Redând conținutul considerentului 53, expeditorul a formulat modificările dorite, în sensul: Acest fragment ar putea fi modificat după cum urmează: „În scopul de a sensibiliza utilizatorul, statele membre se vor asigura că distribuitorii pun în funcțiune puncte de colectare corespunzătoare (să se elimine sistemele costisitoare) pentru toate tipurile de deșeuri de volum mic, dar numai în cazul în care distribuitorul vinde produse similare”, aceasta fiind modificarea propusă de H.
La 28 ianuarie 2011, H., prin e-mailul trimis inculpatului A., i-a cerut o întâlnire la Bruxelles în săptămâna în curs, respectiv, marți după-amiaza sau miercuri, calendaristic, 01 sau 02 februarie 2011 (vol. V dup fila 185). Inculpatul A. i-a răspuns pe 30 ianuarie 2011, orele 5:59, prin e-mailul expediat de pe telefonul său mobil, prin care a precizat că va ajunge la Bruxelles în dimineața zilei de 01 februarie 2011, urmând a trimite detaliile legate de întâlnirea cerută după verificarea agendei, (vol. V dup, fila 183).
La data de 31 ianuarie 2011, H., prin e-mail, a atașat o versiune nouă a contractului care conținea modificările sugerate la întâlnirea din 18 ianuarie 2011, precizând că a lăsat spațiul destinat datelor necompletate pentru ca inculpatul A. să le adauge când va semna contractul și i-a cerut să-i comunice dacă dorește și alte schimbări.
La 02 februarie 2011, după un schimb de mesaje prin e-mail între H. și martora M. (consilierul parlamentar al inculpatului A.), cei doi jurnaliști s-au întâlnit cu inculpatul A. în biroul acestuia de la Parlamentul European din Bruxelles, unde au fost introduși de consilierul parlamentar, martora L. Cu această ocazie, inculpatul A. i-a îndemnat pe H. și I. să treacă la afaceri, inculpatul A. precizând că s-a uitat pe contractul primit și că este în regulă, discuția vizând termenul contractului, perioada de valabilitate, iar în legătură cu obiectul acestuia a afirmat: „Când trebuie să fac ceva, voi face cu cea mai mare competență”. În contextul descris inculpatul A. a readus în actualitate problema depunerii amendamentului la Directiva privind deșeurile de echipamente electronice și electrice, el precizând că nu este vorba numai de competența lui în materie, ci și că trebuie avute în vedere și un anumit timp, o anumită procedură și agenda lui proprie, susținând că până la acel moment nu a putut face niciun demers în sensul dorit pentru că solicitarea de depunere a amendamentului s-a făcut prea târziu în raport de procedurile de urmat (vol. IV dup, filele 400-401).
În legătură cu amendamentul amintit în declarațiile date la urmărirea penală inculpatul A. a susținut că nu a intenționat niciodată să-l depună. După ce a explicat că agenda sa era foarte aglomerată („acum avem Egiptul, Tunisia, toată această criză, (…) era imposibil să mă ocup de o chestiune care oricum era în afara oricărui interval de timp”, inculpatul A. le-a spus celor doi că a verificat Directiva și că toate dezbaterile erau terminate, totul fusese stabilit.
La întrebarea martorei I., dacă a vorbit cu raportorul, inculpatul A. a negat și a precizat că pentru aceasta îi trebuia o programare, subliniind că foarte important pentru viitor este momentul în care ei îl caută, recomandându-le să-l caute în timp util: „Oricând doriți să solicitați ceva, dar trebuie să țineți minte, numărul unu, cu cât veniți mai devreme eu (…) ridicați o întrebare cu atât este mai bine (…)” (vol. IV dup, fila 401).
I., cu aceeași ocazie, a pus în discuție o problemă a unuia dintre clienți referitoare la o parte a legislației care reglementează sistemul de compensare a investițiilor, termenul limită pentru amendamente fiind săptămâna imediat următoare, inculpatul A. a precizat modul în care va trebui să procedeze cei doi, le-a spus că el va lua legătura cu raportorul, cerând să-i fie trimise prin e-mail toate elementele cazului, le-a precizat că va trebui să procedeze așa cum au făcut-o în cazul Directivei privind deșeurile de echipamente electrice și electronice: „(…) Deoarece oricum trebuie să-mi lăsați cum ați făcut data trecută (…); să citesc și să înțeleg ca să o aranjez, adică să-mi spuneți problema, să formulați problema, să puneți întrebarea; (…). Trimiteți-mi prin e-mail (…)”) (vol. V dup, fila 404), la finalul întrevederii el spunându-le că dacă va avea nelămuriri, îi va contacta telefonic.
La data de 04 februarie 2011, la orele 13:53, H., prin e-mail, i-a trimis inculpatului A. expunerea problemei și interesul clientului referitor la schema de garantare a depozitelor bancare, termenul limită pentru depunerea amendamentului fiind 18 februarie 2011. În a doua parte a textului e-mailului, H. a indicat numărul amendamentului și a formulat conținutul acestuia, fiind vorba de creșterea termenului de plată a compensațiilor de la o săptămână cât prevedea proiectul de directivă, la 4 săptămâni.
Conținutul amendamentului era următorul: „Întârzierea de plată a compensațiilor de la 31 decembrie 2010 la maximum de 6 săptămâni contravine necesității de a păstra încrederea deponenților și nu corespunde nevoilor acestora. Întârzierea de plată a compensațiilor ar trebui să fie, prin urmare, redusă la o perioadă de 4 săptămâni”. În finalul textului, s-a consemnat că pentru activitate, potrivit înțelegerii, va primi 4.000 de euro/zi.
La 16 februarie 2011, inculpatul A. și cei doi jurnaliști s-au întâlnit, pentru a patra oară, la Strasbourg, primul manifestându-și satisfacția că întâlnirea avea loc,întrucât intenționa să le trimită un e-mail mai detaliat, susținând că „s-a uitat pe problema pe care dvs. mi-ați înaintat-o”, dar „lucrurile sunt mai complicate decât arată”.
Continuând discuția, inculpatul A., s-a referit la o opinie existentă în comisia juridică, care nu era una esențială, esențial fiind raportul ECON, respectiv cel întocmit de Comisia economică, acesta fiind cel care va merge în plen și va fi votat. (vol. IV dup, fila 368 și urm.).
Analizând opinia comisiei juridice, a problematicii existente de reducere a termenului, inculpatul A. le-a relatat celor doi jurnaliști că avea o strategie, un plan de acțiune în condițiile în care raportul comisiei juridice propunea reducerea termenului de rambursare la două săptămâni, iar Comisia propusese reducerea la o săptămână, el propunând celor doi un termen de rambursare de 3 săptămâni care s-ar fi situat între cel cerut (de la 6 la 4 săptămâni) și cel propus de raportor (între 4 și 2 săptămâni); acesta ar fi planul A (vol. IV, fila 369). Dacă acest plan ar eșua, inculpatul A. a spus că pregătise un plan B, în sensul că va rezolva problema în comisia de afaceri economice, celor doi lăsându-le impresia că a discutat cu raportorul din respectiva comisie: „(…) deoarece între 2 săptămâni și 4 săptămâni ar putea fi alte soluții (…); (…) sau ceva ce am explorat deja dar cu, pentru că pot rezolva o problemă cu cineva și nu poți cu altcineva (…); Deci, de această dată sper că putem rezolva asta, cu, planul B (…); Planul B cu comisia de afaceri economice; (…) Ceea ce este mult mai bine deoarece acesta este principalul (…) raportor este principalul raportor (…); Principala comisie, și nu cealaltă. Deci, dacă pierdem aici, am câștigat acolo” (vol. IV dup, fila 369 și urm.).
În continuarea discuției, inculpatul A. a explicat cel de-al treilea plan de acțiune C : „Și, dacă nu câștig cu patru săptămâni, am putea câștiga cu următoarea idee pe care am negociat-o, bine nu, nu am negociat, discutat cu ei (…)” Explicând de ce a rectificat termenul „negociat” cu „discutat” inculpatul A. le spune celor doi: „Deoarece nu vreau să par un negociator” (vol. IV dup, fila 370). Inculpatul A. a încercat să-i convingă pe cei doi jurnaliști că cel mai bine ar fi ca amendamentul să nu fie depus de el, ci chiar de raportorul comisiei pentru afaceri economice: „ (…) Dacă un membru al comisiei depune un amendament este altceva; (…) Deoarece (…) el este membru, este cineva cunoscut, dacă raportorul depune ceva, este chiar (…) mai puternic; (…) Deoarece este raportorul însuși.”
Continuând, inculpatul A. a menționat că a vorbit cu „cineva” din comisia economică și i-a dat o altă idee în sensul că o sumă se poate restitui în rate de la o săptămână la patru săptămâni într-un anumit cuantum (vol. IV dup, fila 371).H. l-a întrebat dacă a discutat despre aceste chestiuni cu raportorul comisiei economice. (vol. IV dup, fila 372). Confirmând discuția, inculpatul A. a opinat că nu este bine să depună el amendamentul, în comisia juridică, dar le-a explicat celor doi că a vorbit cu câțiva membri din comisia juridică, a verificat prin intermediul raportorului său din umbră, care este component al grupului lui politic, a aflat astfel că acest grup nu agreează formula cu patru săptămâni, ci că susține varianta cu o săptămână, pentru că este înclinat să protejeze mai degrabă cetățeanul, nu bancherul, iar demersurile îi sunt îngreunate și de aceasta, respectiv să susțină un amendament care nu este agreat de grupul lui politic. (vol. IV dup, fila 373).
Continuând ideea, inculpatul A. le-a spus celor doi jurnaliști că încearcă să vorbească cu cineva din comisia juridică chiar din grupul socialiștilor, să depună amendamentul, dar cel mai bine ar fi să găsească pe cineva din grupul liberalilor, care este grupul raportorului, sens în care a discutat cu două persoane, această din urmă soluție fiind una mai bună, pentru liberali ideea de a proteja băncile fiind „mult mai ușor de înghițit”, decât pentru socialiști (vol. IV dup, fila 374).
Din nou, inculpatul A. și-a expus planul său, în sensul că în primul rând trebuie să găsească pe cineva din comisia juridică, din grupul său, cât mai aproape de raportor, care să depună amendamentul pentru patru săptămâni. („să treacă de la două la patru săptămâni”), al doilea pas ar fi o acțiune de depunere a amendamentului în comisia economică chiar de către el, sens în care le-a spus celor doi că a discutat cu raportorul din comisia economică pentru a depune un amendament prin care să propună posibilitatea ca băncile să se asocieze pentru a restitui banii în două săptămâni, al treilea pas, tot în legătură cu comisia juridică, vizând plata în rate, adică restituirea sumelor să se facă în patru săptămâni, de către o asociație a băncilor, care să plătească 5.000 de euro și până la sfârșit, restul: „Exact, și atunci în loc să avem o șansă, aveți, trei șanse diferite” (vol. IV, fila 376).
La întrebarea jurnalistului H. dacă acest plan trebuie aplicat până vineri din săptămâna respectivă, inculpatul A. a spus: „Da, desigur (…); deci, lucrăm la asta pentru a fi făcut, dacă nu astăzi, mâine, poimâine, desigur”, el continuând cu transmiterea către cei doi, a ideii că ei trebuie să-l facă pe client să înțeleagă că lucrurile nu sunt așa de simple, să spună că cea mai bună modalitate de depunere a amendamentului este formula oferită, el să nu apară în comisie, deoarece ar atrage atenția: „Sunt cineva care vine din exterior va spune, eu chiar (…) sunt un clopoțel, o alarmă (…); știți de ce vine el, nu a fost niciodată aici (…)”, sens în care a discutat cu doi deputați din comisia juridică și așteaptă răspunsurile, aceasta fiind din strategie: „V-am spus, am deja doi (…) am doi oameni cu care vorbesc” (vol. IV dup, fila 377,378 și urm.). La întrebarea dacă a făcut cunoscut celor doi deputați din comisia juridică faptul că are un interes în depunerea amendamentului, inculpatul A. a răspuns că nu a fost întrebat și nu a spus, el nefiind obligat să-și declare interesul, decât dacă ar fi raportor, interes de lobby: „(…) Nu niciodată nu mă întreabă. Ei, ar trebui conform cu regulile noastre, ar trebui să dau o declarație dacă eu sunt raportorul, e, cineva m-a întrebat, or este un interes de lobby sau astfel de lucruri. Dacă nu sunt raportor nu sunt obligat” (vol. IV dup, fila 381), răspunsul fiind urmat de accentuarea, din nou, a planurilor sale, el adăugând că dacă cei doi nu sunt interesați de planurile B sau C, poate să facă planul A, iar pentru a rezolva chestiunea legată de depunerea amendamentului a vorbit cu mai multe persoane, și-a pus asistentele să vorbească cu experții, cu consilieri, pentru că nici raportorul nu știa toate lucrurile (același vol., aceeași filă).
Cu referire la modalitatea concretă în care va depune amendamentul, (planul A) inculpatul A. a spus din nou că trebuie identificat un deputat din comisia de afaceri juridice, lucru pe care l-a făcut deja, dar asta cere efort, iar H. i-a spus inculpatului A. că înțelege efortul pe care-l face și i-a precizat că va fi plătit conform contractului (vol. IV dup, filele 382- 383).
I., la acest punct al discuției a precizat că suma plătită pentru calitatea de membru în Consiliul consultativ este doar pentru întâlnire, munca prestată trebuie calculată prin înmulțirea sumei de 4.000 euro cu zilele prestate pentru această problemă.
Odată detaliată modalitatea de plată, inculpatul A. le-a spus celor doi jurnaliști că îi va informa în legătură cu evoluția lucrurilor : „Sper să o facem în cel mai bun mod, dacă nu o să depun eu însumi (…). Oricum, odată ce cunoaștem cel puțin acest pas, o să sun sau trimit, vă transmit un e-mail ca să știți ce s-a făcut până acum (…). Pentru că trebuie, cred, să informați clienții dv. (vol. IV dup, fila 384). Legat tot de relația cu clienții, inculpatul A. i-a sfătuit pe jurnaliști să mai aștepte două zile, după care le spune ce s-a făcut și ce se intenționează pentru pașii următori, adică planul B și C, el expunând : „Sper că vom reuși, sunt mai optimist acum decât în urmă cu câteva zile”.
Ulterior acestei întâlniri, inculpatul A. a luat legătura cu consilierele sale, martorele L. și M., cărora le-a înmânat o foaie ce conținea un extras din comunicatul Comisiei Europene privind schema de garantare a depozitelor bancare și le-a cerut să cerceteze acest subiect pentru a-i transmite lui rezultatul.
Martora M. a scos la imprimantă documentul oficial referitor la schema de garantare a depozitelor bancare emis de comisia de afaceri juridice și i-a expus oral un rezumat inculpatului A., el cerându-i să-i facă cunoscută poziția oficială a grupului social-democraților. Aflând de la aceasta că grupul se opune ideii exprimată de comisia afaceri juridice, prin poziție oficială, inculpatul A. a întrebat-o care erau membrii români ai comisiei. Verificând pagina oficială a comisiei, martora M. a constatat că este vorba despre deputatul P., acest lucru făcându-l cunoscut inculpatului A.
La 16 februarie 2011, martora M. a contactat-o telefonic