ÎCCJ, Decizia nr. 35/2018

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 142 din 23 februarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., fost deputat în Parlamentul European, la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. anterior, pe durata de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. l-a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 65 C. pen. anterior, i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. anterior, pe durata de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedepsele de 3 ani închisoare și 2 ani închisoare și a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare sporită cu 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 30.000 lei cheltuieli judiciare către stat, pentru urmărirea penală și judecata în primă instanță.

În esență, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului A., euro-deputat, de a accepta, în cadrul discuțiilor și întâlnirilor din perioada decembrie 2010 - martie 2011, promisiunea martorilor jurnaliști britanici de la cotidianul "B.", C. și D., privind plata sumei de 100.000 euro anual pentru a depune amendamente la comisiile de specialitate din Parlamentul European, pentru a vota împotriva altor amendamente care nu corespundeau intereselor societății "E.", la care se adaugă suma de câte 4.000 euro pe zi pentru orice alte acte efectuate în legislativul european în legătură cu depunerea de amendamente, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. 1969.

De asemenea, fapta inculpatului care, în aceeași calitate de euro-deputat, în cadrul discuțiilor și întâlnirilor din perioada ianuarie - martie 2011, a pretins celor doi martori jurnaliști britanici, astfel cum se înțeleseseră, suma de 12.000 euro, lăsându-i să creadă că are influență asupra a doi deputați din Comisia juridică și a Raportorului Comisiei pentru afaceri economice și monetare din legislativul european, dar și asupra euro-deputatului român F., pentru a-l determina să introducă un amendament la proiectul de Directivă al Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, în sensul susținerii intereselor clienților societății "E.", întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 C. pen. 1969.

Împotriva sentinței penale nr. 142 din data de 23 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2013, au declarat apel Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul A.

Prin motivele de apel, Ministerul Public a criticat sentința instanței de fond sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor, solicitând majorarea acestora, având în vedere gravitatea faptelor comise de inculpat, care și-a folosit pregătirea profesională, cariera politică și vastele cunoștințe juridice pentru un interes material propriu, fără nicio legătură cu imaginea sau poziția României în cadrul Uniunii Europene.

Prin motivele de apel, inculpatul A., prin apărător, a criticat sentința instanței de fond în esență sub următoarele aspecte:

- hotărârea se bazează pe probe obținute în mod nelegal; apelantul inculpat a apreciat că instanța de fond a valorificat în mod nejustificat doar declarațiile martorilor provocatori C. și D., ignorând prevederile legale referitoare la verificarea credibilității acestora, cât și starea de fapt, respectiv că martorii au înscenat o realitate, folosindu-se de identități false și declinându-și profesii și interese false.

În privința înregistrărilor audio-video, apelantul inculpat a apreciat că au fost obținute prin încălcarea principiului loialității, fiind totodată prelucrate, lipsite de autenticitate, fapt stabilit de expertiza extrajudiciară depusă la dosar. În plus, înregistrările au fost prezentate de martorii sus-menționați, care nu sunt părți în dosar, astfel încât acestea nu pot servi ca mijloace de probă. Nesocotirea obligațiilor imperative legate de condițiile în care se pot efectua înregistrări și interceptări de convorbiri telefonice atrage nulitatea acestor mijloace de probă și înlăturarea lor din proces.

De asemenea, apelantul intimat a apreciat că probele administrate în faza de urmărire penală au fost obținute prin provocare, martorii denunțători acționând în totală clandestinitate și făcând presiuni asupra inculpatului pentru a-l determina pe acesta să facă afirmații care să poată fi speculate în sensul incriminării sale;

- hotărârea nu este motivată; apelantul inculpat a arătat că prima instanță a respins în bloc toate apărările sale, toate probele testimoniale și științifice solicitate de acesta și nu s-a pronunțat asupra expertizei extrajudiciare pe care a depus-o la dosar;

- hotărârea este netemeinică; apelantul inculpat a apreciat că instanța de fond nu a efectuat un examen propriu asupra probelor invocate de procuror și inculpat, lăsând neelucidată situația convorbirilor telefonice care s-au constituit într-un fundament al acuzării, restul probelor fiind derivate din înregistrări și interceptări.

În cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență, în condițiile în care inculpatul nu a avut reprezentarea, dorința de a încălca și/sau trafica atribuțiile sale de serviciu ca europarlamentar (constând în depunerea de amendamente, întocmirea de rapoarte pe marginea legislației de amendat, luarea cuvântului în comisii sau în plen, votul asupra amendamentelor în comisii și în plen), ci a conștientizat că încheie și prestează servicii de consultanță.

Nicio probă nu relevă mai presupus de orice îndoială că inculpatul a luat sau a acceptat vreo sumă de bani de la cei doi jurnaliști, iar ancheta OLAF, ca și declarațiile martorului F. demonstrează că nu există probe care să ateste implicarea inculpatului în procesul legislativ cu privire la amendamentul în cauză.

Suma de 12.000 de euro ca și onorariu pentru consultanță nu a reprezentat echivalentul unei conduite ilicite, iar contractul de consultanță nu a fost folosit pentru a disimula alte activități (lobby), ci a reprezentat singura înțelegere între părți, inculpatul acționând astfel ca un consultant politic.

Conținutul notelor transcrierilor convorbirilor interceptate clandestin de către cei doi jurnaliști, cât și cele purtate în mediu ambiental nu surprinde elemente de natură a caracteriza activitatea inculpatului ca infracțiune, fiind evidentă doar provocarea discuțiilor pe marginea amendamentelor și a banilor promiși inculpatului pentru consultanță. Atitudinea inculpatului rezultată din aceste convorbiri interceptate, care se referă doar la acordarea de consultanță de specialitate și discuții despre redactarea, introducerea și promovarea de amendamente, nu poate fi interpretată ca o conduită adoptată în baza unei înțelegeri frauduloase cu denunțătorii.

Declarațiile celor doi martori jurnaliști sunt lipsite de credibilitate, iar răspunsurile date de aceștia prin comisie rogatorie au fost pregătite spre a confirma ipotezele acuzării prin sugestiile asupra răspunsului formulate de procurori odată cu adresarea întrebărilor;

- acuzațiile nu au fost dovedite; apelantul inculpat a apreciat că, în cauză, parchetul și instanța de fond au reținut vinovăția sa în baza unor probe care nu dovedesc nici elementul material al pretinderii unor sume de bani și nici influențarea unor deputați din Parlamentul European, respectivele probe nefiind susceptibile să înlăture prezumția de nevinovăție a acestuia, în condițiile în care dubiul profită întotdeauna inculpatului.

Inculpatul nu s-a angajat să modifice legislația în favoarea unor terți, să depună amendamente, ci, în cadrul activității de consultanță s-a angajat să-i învețe pe membrii persoanei juridice căreia urma a-i acorda servicii, cum să acționeze pentru a-și îndeplini dorințele în aplicarea legislației pentru fiecare dintre domeniile de abordat.

Consultanța era o activitate care excludea intervenția în procesul legislativ în calitate de europarlamentar și, de aceea, putea fi remunerată legal. Promovarea directă de amendamente în cadrul procesului legislativ implica recurgerea la atribuțiile parlamentare și, în consecință, excludea orice remunerație. Cele două activități se puteau desfășura în paralel, una cu titlu oneros, iar alta cu titlu gratuit, cumulul lor obligând la declararea situației și abținerea de la vot, ceea ce inculpatul a și făcut.

Depunerea amendamentului incriminat nu s-a făcut de martorul F. ca urmare a intervenției inculpatului, respectivul martor declarând în mod constant că nu s-a pus problema de a ceda vreunei solicitări sau rugăminți din partea inculpatului.

Latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență nu este realizată, întrucât nu s-a făcut dovada că inculpatul a acționat ilicit împreună cu o altă persoană, în scopul de a depune și adopta vreun amendament.

Inculpatul a precizat că Parchetul nu a indicat funcționarul în atribuțiile căruia intrau efectuarea actului pentru care a promis că își va exercita influența și nici actul referitor la care se trafică influența.

Nicio probă a dosarului nu dovedește că s-au cerut și oferit "influențe", respectiv că s-au cerut și/sau propus sume de bani în relația dintre cei doi denunțători și inculpat. Sumele de bani menționate în factură și în Nota de onorariu au reprezentat strict sume din și în legătură cu contractul de consultanță, sub diferite aspecte.

În plan subiectiv, toate probele cauzei au stabilit că inculpatul nu a intervenit deloc în procesul legislativ vizând amendamentul în discuție.

Intenția directă calificată prin scop nu a fost dovedită, nicio probă a dosarului nu a dovedit că inculpatul a dorit sau a avut știința și voința de a primi vreo contrapartidă care să fie ilicită, nemeritată. Inculpatul a oferit analize legate de poziția amendamentelor și a propus soluții alternative pentru rezolvarea problemei de fond, astfel încât planurile A, B și C la care acesta s-a referit erau chiar substanța activității de consultanță și nu se refereau la promovarea amendamentului;

- greșita individualizare a pedepsei; apelantul inculpat a apreciat că nu fost avute în vedere circumstanțele sale personale (vârstă, stare de sănătate, studii superioare, funcții importante deținute la nivel național și internațional), atât în ce privește cuantumul pedepsei, cât și modalitatea de executare.

În acest sens, a solicitat ca pentru fiecare infracțiune să i se aplice câte o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege, prin aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 din C. pen. din 1969, iar executarea pedepsei rezultante să fie suspendată condiționat în temeiul art. 81 din același cod.

Prin decizia nr. 187 din 16 noiembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte, completul de 5 judecători, în majoritate, a admis apelul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 142 din data de 23 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2013, privind pe inculpatul A.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și, în rejudecare, în baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) cu referire la art. 5 C. pen., a sporit pedeapsa cea mai grea stabilită prin sentința penală nr. 142 din data de 23 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2013, de 3 ani închisoare, cu 1 an și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. (1969), cu referire la art. 5 C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. (1969) pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. (1969), cu referire la art. 5 C. pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. (1969).

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 142 din data de 23 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2013.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție au rămas în sarcina statului și, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul A. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales pentru apelantul intimat inculpat A., în sumă de 70 lei, s-a dispus a fi suportat din fondul Ministerului Justiției.

Opinia separată a fost în sensul achitării inculpatului A., conform art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. și menținerii celorlalte dispoziții referitoare la condamnarea pentru infracțiunea de trafic de influență.

Ca situație de fapt, s-a reținut că inculpatul A., euro-deputat în Parlamentul European, a acceptat, în contextul discuțiilor din perioada decembrie 2010 - martie 2011, promisiunea martorilor C. și D. privind plata sumei de 100.000 euro anual, pentru a depune amendamente în comisiile de specialitate din cadrul Parlamentului European, pentru a vota împotriva altor amendamente depuse, care nu corespundeau intereselor societății "E.", la care se adăuga suma de 4.000 euro pe zi, pentru orice acte efectuate în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. (1969).

De asemenea, s-a reținut că, în contextul discuțiilor din perioada ianuarie 2011 - martie 2011, inculpatul A. a pretins de la martorii C. și D., potrivit înțelegerii, suma de 12.000 euro, lăsându-i să creadă că are influență asupra a doi deputați din comisia juridică și a Raportorului Comisiei pentru afaceri economice și monetare din legislativul european, precum și asupra euro-deputatului F. pentru a-i determina să introducă un amendament la proiectul de Directivă al Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, în sensul susținerii intereselor clienților companiei "E.", faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii trafic de influență, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 C. pen. 1969.

Împotriva deciziei penale anterior menționate, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casație inculpatul A.

Prin cererile de recurs în casație, inculpatul A. a formulat critici privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost condamnat, precum și cu privire la nelegalitatea unor probe ce au stat la baza pronunțării hotărârilor de condamnare.

O primă critică formulată vizează lipsa calității de funcționar a inculpatului, calitate pe care subiectul activ al infracțiunii de luare de mită trebuie să o dețină pentru existența acestei infracțiuni.

O a doua critică vizează lipsa elementului material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită, apreciind că din probele administrate în cauză nu rezultă, cu certitudine, că a pretins, a luat sau a acceptat vreo sumă de bani.

De asemenea, inculpatul a apreciat că din probele administrate în cauză nu se poate considera, fără niciun dubiu, că fapta a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege (intenție directă).

Cu privire la infracțiunea de trafic de influență, inculpatul a învederat că probele administrate în cauză nu dovedesc conținutul legal al infracțiunii, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective.

Totodată, a apreciat că înregistrările efectuate de către cei doi jurnaliști nu au fost realizate cu respectarea dispozițiilor legale, iar declarațiile acestora (date prin comisie rogatorie) au fost influențate, fiindu-le sugerate răspunsurile la întrebări.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 187 din data de 16 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte, completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2016, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație.

În baza art. 441 C. proc. pen., s-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, formulată de recurentul inculpat.

În esență, judecătorul de filtru a reținut că decizia penală nr. 187 din 16 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2016, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în ultimă instanță, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată, în termenul legal, de către inculpatul A., prin apărătorii săi aleși, avocat G. (cu împuternicire avocațială din 25 noiembrie 2017, atașată la fila 10) și avocat H. (cu împuternicire avocațială din 03 decembrie 2017, atașată la fila 21), ambii din cadrul Baroului București, fiind respectate dispozițiile art. 434 - 436 C. proc. pen.

De asemenea, judecătorul de filtru a apreciat că sunt îndeplinite și condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., în cuprinsul ambelor memorii fiind menționate numele, prenumele și domiciliul recurentului, numele, prenumele și sediul profesional al avocaților, indicarea hotărârii care se atacă și semnătura apărătorilor. Sub aspectul condiției prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a constatat că recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând că faptele pentru care a fost condamnat nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență, prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, și de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 C. pen. anterior.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul constituia o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, legiuitorul pornind de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară/parțială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv, dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea, patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - invocat de recurentul inculpat A. în susținerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauză.

Prin motivele de recurs în casație formulate, recurentul inculpat face o analiză a probelor, considerând că din conținutul acestora nu s-a dovedit, fără niciun dubiu, că a săvârșit faptele pentru care a fost condamnat. Prin urmare, deși recurentul inculpat invocă dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în realitate tinde la o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor administrate în cauză, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt față de cea reținută, în mod definitiv, de instanța de fond și de instanța de apel, prin hotărârile pronunțate.

Referitor la prima critică, în sensul că nu avea calitatea de funcționar cerută de art. 254 C. pen. anterior, respectiv de art. 289 C. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că această critică a fost analizată atât de către instanța de fond cât și de către instanța de apel, intrând în autoritatea de lucru judecat.

În esență, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că în "Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției", adoptată la New York la 31 octombrie 2003, semnată de România la 09 decembrie 2003 și ratificată prin Legea nr. 365/2004, la art. 2 lit. a) se utilizează sintagma de agent public - funcționar în legislația națională, prin agent public, înțelegându-se orice persoană care deține un mandat legislativ …al unui stat parte, care a fost …aleasă, cu titlu permanent sau temporar, care este remunerată ori neremunerată și oricare ar fi nivelul său ierarhic.

Totodată, potrivit art. 1 lit. a) din "Convenția penală privind corupția", adoptată de Consiliul Europei la 27 ianuarie 1999, ratificată de România prin Legea nr. 27/2002, expresia agent public este interpretată prin referire la definiția noțiunilor de funcționar, funcționar public, ministru, primar sau judecător în dreptul național al statului în care persoana în cauză exercită această funcție, precum și la modul în care aceasta este aplicată în dreptul său penal; analiza comparativă a textelor documentelor internaționale ratificate de România conducând la concluzia că, pe de o parte, agentul public este subiect activ calificat și pe de altă parte că, circumstanțierea subiectului activ la diferite categorii de persoane nu este impusă cu caracter limitativ.

Cum la data săvârșirii faptelor, inculpatul A. deținea funcția de euro-parlamentar, funcție echivalentă cu aceea de funcționar public în înțelesul art. 175 alin. (1) din C. pen., respectiv art. 147 C. pen. anterior, acesta este subiect activ al infracțiunii de luare de mită în sensul dispozițiilor art. 254 C. pen. anterior și ale art. 289 C. pen.

Referitor la critica privind lipsa elementului material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că, potrivit art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, infracțiunea de luare de mită constă în "Fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri…", iar potrivit art. 289 alin. (1) C. pen. în "Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri…".

În cauza de față, se reține că elementul material al infracțiunii de luare de mită a fost realizat printr-o acțiune, respectiv prin acceptarea de către recurentul inculpat a promisiunii jurnaliștilor britanici de la cotidianul "B.", martorii C. și D., privind plata sumei de 100.000 euro anual pentru a depune amendamente la comisiile de specialitate din Parlamentul European și pentru a vota împotriva altor amendamente care nu corespundeau intereselor societății "E.", la care se adaugă suma de câte 4000 euro pe zi, pentru orice alte acte efectuate în legislativul european în legătură cu depunerea de amendamente.

În ceea ce privește critica privind lipsa formei de vinovăție prevăzută de lege, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că și aceasta a fost analizată atât de către instanța de fond cât și de către instanța de apel, stabilindu-se, în mod definitiv, că recurentul inculpat a săvârșit fapta de luare de mită cu intenție directă, acceptând primirea de foloase necuvenite și urmărind producerea rezultatului infracțiunii, respectiv depunerea de amendamente la comisiile de specialitate din Parlamentul European și pentru a vota împotriva altor amendamente care nu corespundeau intereselor societății "E.".

Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că stabilirea formei de vinovăție cu care a acționat inculpatul nu poate face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

Referitor la infracțiunea de trafic de influență, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că toate aspectele invocate de către recurentul inculpat reprezintă critici care nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin motivele de recurs în casație acesta reluând criticile referitoare la lipsa probelor în dovedirea acestei infracțiuni, aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii și care, de altfel, au fost analizate de către instanța de fond și instanța de apel, intrând sub incidența autorității de lucru judecat, neputând face obiectul analizei în calea extraordinară a recursului în casație.

În consecință, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 187 din data de 16 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 40 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 187 din data de 16 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte, completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 40 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 februarie 2018.