ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 1492/F/18 iulie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală în Dosarul nr. x/2015, s-au dispus următoarele:

În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

S-a luat act că suma de 50.000 de euro, reprezentând suma de bani dată cu titlu de preț al influenței, a fost confiscată conform Sentinței penale nr. 159 din 28 decembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin Decizia penală nr. 2126 din 18 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală.

În baza art. 82 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, s-au majorat onorariile cuvenite avocaților desemnați din oficiu pentru inculpați, la suma de 500 de RON.

Onorariile avocaților desemnați din oficiu pentru inculpați, în cuantum de 500 de RON pentru fiecare inculpat, au rămas în sarcina statului.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în valoare de 5.000 de RON, fiecare.

În acest sens, instanța a reținut că actele materiale exercitate de inculpații B. și A. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență.

Sub acest aspect, fiind vorba despre o infracțiune instantanee, infracțiunea de cumpărare de influență s-a consumat în momentul în care pretinderea formulată de C. a ajuns, prin intermediul lui D., la cunoștința inculpaților B. și A., aceștia acceptând să remită sumele de bani pretinse.

De altfel, activitatea infracțională a complicilor la infracțiunea de cumpărare de influență, respectiv a lui D. și E., precum și activitatea infracțională a autorului și complicilor la infracțiunea de trafic de influență, respectiv a lui C., D., E., F. și G., au făcut obiectul Dosarului nr. x/2012, în cadrul căruia s-a dispus, cu autoritate de lucru judecat, condamnarea acestora prin Sentința penală nr. 159/28 decembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2126 din 18 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală.

În drept, Tribunalul a reținut că faptele inculpaților B. și A. - care, în cursul lunilor februarie - martie 2012, prin intermediul lui D. și E., i-au oferit lui C., la acel moment judecător, cu funcția de vicepreședinte al Curții de Apel Timișoara, suma de 60.000 de euro, iar în data de 14 martie 2012, au dat, cu ajutorul lui F., G. și D., suma de 50.000 de euro, banii fiind găsiți în data de 15 martie 2012, în urma efectuării percheziției domiciliare la cabinetul notarial al numitei G., pentru a cumpăra influența pe care C. lăsase să se creadă că o are asupra magistraților care aveau spre soluționare Dosarele nr. x/2010 și y/2010, ambele aflate în faza recursului pe rolul Curții de Apel Timișoara, respectiv pentru a-i determina să respingă căile de atac formulate - întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență.

Având în vedere că, de la data săvârșirii infracțiunilor și până în prezent a intrat în vigoare noul C. pen., s-a impus soluționarea acestui conflict al legilor în timp, în scopul determinării legii penale aplicabile în acest dosar.

Infracțiunea de cumpărare de influență, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 la data săvârșirii faptelor (anul 2012), din perspectiva îndeplinirii condițiilor de incriminare, continuă să fie incriminată și în prezent de art. 292 din noul C. pen.

Referitor la condițiile de tragere la răspundere penală, nu au intervenit modificări.

Potrivit legii vechi, este incriminată promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, pedeapsa fiind închisoarea de la 2 la 10 ani.

Potrivit art. 292 din noul C. pen., infracțiunea de cumpărare de influență constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

În esență faptele incriminate sunt aceleași, pedeapsa fiind mai mică în cazul noilor dispoziții, astfel că acestea reprezintă legea penală mai favorabilă.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților B. și A., Tribunalul a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, gravitatea faptelor, apreciate de instanță în contextul social și economic actual, infracțiunile de corupție constituind un fenomen de amploare care tinde să cuprindă tot mai multe sectoare ale vieții sociale și care trebuie combătut inclusiv prin metodele specifice ale organelor judiciare, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită de lege, respectiv neîncrederea în modul în care autoritățile statului își desfășoară activitatea, lăsând impresia că oricine are posibilitatea de a interveni în actul de justiție și de a "cumpăra" soluții favorabile.

La stabilirea cuantumului pedepselor, instanța a ținut seama și de rezonanța deosebit de negativă a faptelor săvârșite de inculpați, însă a reținut și că, în concret, prin faptele acestora, inculpații nu au afectat buna desfășurare a actului de justiție, acesta urmându-și cursul firesc.

S-a mai avut în vedere și motivul săvârșirii infracțiunilor de către cei doi inculpați, care s-a reflectat, de altfel, și în cuantumul pedepselor, aceștia încercând, pe alte căi decât cele legale, să asigure societății pe care o reprezentau poziția dobândită prin preluarea activelor SC H. SA și pătrunderea pe piața românească de profil.

De asemenea, s-a mai avut în vedere, la alegerea cuantumului pedepsei, și atitudinea procesuală manifestată de cei doi inculpați, care nu au înțeles să coopereze în mod activ cu organele judiciare, aceștia fiind, de altfel, trimiși în judecată în lipsă. Aceeași atitudine au adoptat inculpații și pe parcursul judecății.

Față de toate aceste criterii de individualizare a pedepselor, instanța s-a orientat la aplicarea unor pedepse într-un cuantum care s-a reflectat în pedepse care să corespundă scopului acestora.

În acest sens, circumstanțele de ordin personal ale inculpaților, constând în lipsa antecedentelor penale și faptul că sunt persoane integrate social, profesional și familial, au fost avute în vedere de către instanță la stabilirea cuantumului pedepselor între limitele speciale, în urma analizării tuturor elementelor circumstanțiale, în așa fel încât balanța să fie corect echilibrată între circumstanțele personale și cele reale.

Prin urmare, instanța a dispus condamnarea inculpaților la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare, fiecare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

În ceea ce privește pedepsele complementare, având în vedere natura faptelor comise, precum și urmările acestora, instanța a considerat că se impune aplicarea față de cei doi inculpați a pedepselor complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

II. Prin Decizia penală nr. 512/A din data de 12 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții-inculpați B. și A. împotriva Sentinței penale nr. 1492/18 iulie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. x/2015.

Pentru a hotărî în acest sens, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, efectuând propriul examen analitic asupra situației de fapt, prin raportare la ansamblul mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în fazele de cercetare judecătorească în primă instanță și în apel, analizate și evaluate în mod coroborat, constată următoarele:

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, martorul D. a declarat, în esență, că, anterior datei de 20 februarie 2012 s-a întâlnit cu martorul C., pe care îl cunoștea de 10 ani și despre care știa că este judecător în cadrul Curții de Apel Timișoara, acesta din urmă pretinzându-i suma de 30.000 de euro, afirmând că va interveni la judecătorii care aveau spre soluționare cele două dosare civile, pentru soluționarea favorabilă a acestora. Martorul D. s-a mai întâlnit cu martorul C. și ulterior datei de 20 februarie 2012, ocazie cu care acesta din urmă i-a spus că în dosare au intervenit alte persoane, astfel că suma pentru care poate obține rezolvarea favorabilă a dosarelor a crescut la 60.000 de euro.

După câteva zile, martorul D. s-a întâlnit cu martorul E., reprezentantul societății I., căruia i-a spus că suma pretinsă de judecătorul C. pentru soluționarea celor două dosare este 100.000 de euro, martorul D. comunicându-i celuilalt martor o sumă mai mare decât cea pretinsă de judecător întrucât îi era teamă că cetățenii sârbi care conduc S.C. J., apelanții-inculpați A. și B., aspect confirmat prin înscrisurile în circumstanțiere aflate în cele două bibliorafturi depuse de către apelanții-inculpați coroborate cu relațiile comunicate de pe site-ul http://www.linkedin.com/pub/dimitrije-miki-aksentijevic/40/9b/13a, din care reiese faptul că cei doi sunt directorul și, respectiv, angajatul K. din Londra - nu îi vor da această sumă. Martorul E. i-a spus martorului D. că le va comunica apelanților-inculpați acest lucru și îi va da un răspuns.

În data de 4 martie 2012 martorul D. s-a întâlnit cu martorul C. căruia i-a transmis că apelanții-inculpați pot să îi ofere suma pretinsă de el, respectiv 60.000 de euro, deși apelanții-inculpați îi spuseseră martorului că pot plăti doar 50.000 de euro.

În data de 10/11 martie 2012 martorul D. s-a reîntâlnit cu martorul E., cel din urmă spunându-i primului că apelanții-inculpați sunt oameni de cuvânt și vor respecta ce au promis, adică 50.000 "acum" și 50.000 "după".

În data de 12 martie 2012, în urma unei discuții telefonice martorul E. i-a spus martorului D. că apelanții-inculpați vor să discute cu el.

Martorul D. a participat la o discuție cu martorul E. și cu inculpatul B., acesta din urmă spunându-i martorului D. că nu a adus banii, dar îi poate livra într-un cont sau în numerar în Serbia, în localitatea Biserica Albă. Martorul D. a convenit să se deplaseze în data de 14 martie 2012 la Hotelul din localitatea Biserica Albă, unde să se întâlnească cu cineva care îi va da suma de bani.

Martorul D. a mai precizat că suma de bani la care a făcut referire inculpatul B. urma să ajungă la lichidatorul judiciar pentru cumpărarea influenței judecătorilor din cadrul Curții de Apel Timișoara care aveau spre soluționare două dosare având ca obiect desființarea contractului de licitație care a fost făcut pentru terenurile aparținând SC H. SA și, respectiv, schimbarea lichidatorului L., la solicitarea A.N.A.F.

Astfel, în data de 14 martie 2012, în jurul orei 16:00, ora României, martorul D., însoțit fiind de martorul M. care conducea autoturismul cu care s-au deplasat în Serbia, în localitatea Biserica Albă, s-a întâlnit la Hotel cu două persoane care i-au dat suma convenită. Martorul D. a luat suma de bani pe care a pus-o în buzunarul interior stânga al hainei și, împreună cu martorul M., au revenit în România. În localitatea Nicolinț cei doi martori au fost opriți de către o mașină de poliție și somați să pună mâinile pe bord. Martorul D. a fost întrebat câți bani are asupra sa, el spunând că are 50.000 de euro și ceva bani personali, recunoscând că suma de 50.000 de euro era destinată martorului C., judecător la Curtea de Apel Timișoara, și a decis să facă un denunț împotriva acestuia.

Astfel, în seara aceleiași zile, martorul D. s-a întâlnit cu martorul C. care venise împreună cu soția sa, martora G., ocazie cu care primul i-a spus celui de-al doilea că nu are decât 50.000 de euro, cel de-al doilea spunându-i primului ca "actele" să i le dea soției sale, la cabinetul notarial al acesteia, lucru care s-a și întâmplat în seara respectivă.

Martorul D. a dedus că, atunci când a spus "actele", martorul C. se referea la suma de bani.

Împrejurarea potrivit căreia intervenția - pe care inculpații B. și A. intenționau să o materializeze la judecătorii care soluționau cele două dosare sus-menționate, scop în care au oferit și, în final, au remis efectiv suma de 50.000 de euro prin intermediul martorului D. - este reală, având un scop bine determinat, este confirmată de către martorul D. care a precizat că admiterea recursurilor aflate pe rolul Curții de Apel Timișoara ar fi putut influența procesul de preluare a licenței de către S.C. N., societate reprezentată de către inculpații B. și A., pentru că astfel s-ar fi desființat licitația.

Aspectele relatate de către martorul D. - referitoare la întâlnirile dintre acesta și unul dintre apelanții-inculpați, respectiv B., și lichidatorul L. - este confirmată și de către martorul E. Astfel, martorul E. a confirmat că suma pe care martorul D. a convenit-o cu apelantul-inculpat B., despre care se discutase anterior, era de 50.000 de euro.

Primirea, în data de 14 martie 2012, în localitatea biserica Albă din Serbia, de către martorul D. de la intermediarii apelanților-inculpați a sumei de 50.000 de euro și flagrantul organizat în aceeași zi în localitatea Nicolinț sunt susținute întocmai și de către martorul M. Astfel, martorul M. a relatat, în esență, că, în data de 14 martie 2012, s-a deplasat în localitatea Biserica Albă din Serbia împreună cu martorul D., martorul M. conducând autoturismul.

După ce au terminat de făcut cumpărăturile, martorul M. a intrat în autoturism, iar martorul D. s-a deplasat către o mașină care se afla la o distanță de aproximativ 100 de metri, a intrat în acea mașină unde a stat două-trei minute. Apoi, cei doi martori au mai efectuat niște cumpărături și apoi au revenit în România.

În localitatea Nicolinț, martorii M. și D. au fost opriți în trafic de către organele de urmărire penală.

Cu ocazia percheziției corporale efectuate asupra martorului D. a fost găsită, în buzunarul interior al hainei, suma de 50.000 de euro despre care acest martor a spus că este destinată unui judecător din cadrul Curții de Apel Timișoara pentru soluționarea unui dosar civil în care era implicată SC H. SA. Ulterior, martorul M. a auzit numele judecătorului ca fiind C.

Astfel, flagrantul organizat martorilor M. și D. în data de 14 martie 2012, în localitatea Nicolinț, DN 57, județul Caraș-Severin, a fost consemnat în procesul-verbal întocmit de către organele de urmărire penală (procesul-verbal și planșele fotografice aferente aflându-se la filele 1-21 din volumul 4 al dosarului de urmărire penală), ocazie cu care s-a efectuat o percheziție corporală asupra martorului D., asupra căruia s-a găsit, în buzunarul interior din partea stângă al hainei purtate de acesta, suma de 50.000 de euro. Despre suma de 50.000 de euro martorul D. a afirmat că reprezintă suma pretinsă de judecătorul C., vicepreședintele Curții de Apel Timișoara, în schimbul intervenției pentru soluționarea favorabilă a celor două dosare civile în care era implicată societatea lichidatoare O. IPURL. Suma de 50.000 de euro a fost primită de către martorul D. în data de 14 martie 2012, ora 16:00 (ora Serbiei), în localitatea Biserica Albă din Serbia, de la doi intermediari ai cetățenilor sârbi B. și A.

Despre întâlnirile dintre martorii D. și C. a relatat și martorul F., martorul F. relatând că martorul D. i-a spus că martorul C., despre care martorul F. cunoștea că este judecător, i-a solicitat inițial suma de 30.000 de euro, apoi suma de 60.000 de euro pentru soluționarea favorabilă a două dosare privind SC H. SA - n.n.: Dosarele nr. x/2010 și nr. y/2010 care se aflau pe rolul secției a II-a civilă din cadrul Curții de Apel Timișoara, fiind repartizate spre soluționare completului de recurs C1 compus din judecătorii P., Q. și R., audiați ca martori în prezentul dosar. Din declarațiile celor 3 martori - judecători a reieșit faptul că cele două dosare aveau ca obiect insolvența SC H. SA.

În data de 13 martie 2012, cu ocazia unei alte întâlniri pe care martorul F. a avut-o cu martorul D., acesta din urmă i-a comunicat faptul că a reușit să facă rost doar de suma de 50.000 de euro, bani ce urmau a fi primiți din Serbia, sens în care urma să se întâlnească cu două persoane la un hotel din localitatea Biserica Albă.

Remiterea efectivă a sumei de 50.000 de euro de către martorul D. către martorul C. - ca "preț" al cumpărării influenței de către inculpații B. și A. în vederea intervenției martorului C. la judecătorii care soluționau dosarele civile ce vizau SC H. SA, societate în raport de care cei doi inculpați au manifestat un interes real, efectiv, ca urmare a soluționării favorabile a respectivelor dosare civile - este confirmată și prin procesul-verbal întocmit în data de 14 martie 2012 de către organele de urmărire penală din cadrul D.N.A., secția de combatere a corupției.

Astfel, în procesul-verbal sus-menționat s-au consemnat seriile bancnotelor ce compun suma de 50.000 de euro înmânată de către martorul D. martorului C. în data de 14 martie 2012.

Procesul-verbal întocmit în data de 14 martie 2012 de către organele de urmărire penală din cadrul D.N.A., secția de combatere a corupției se coroborează cu procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare întocmit în data de 15 martie 2012 de către organele de urmărire penală din cadrul D.N.A., secția de combatere a corupției.

Astfel, cu ocazia efectuării, în data de 15 martie 2012, a percheziției domiciliare la sediul cabinetului notarial al martorului G., pe biroul din încăpere s-a găsit un plic conținând mai multe bancnote, totalizând suma de 50.000 de euro. Procedându-se la examinarea bancnotelor, prin sondaj, cu lampa UV, s-a constatat că acestea poartă mențiunea "TRAFIC DE INFLUENȚĂ", aspect ce confirmă situația de fapt expusă de către martorul D. în declarațiile date în cauză.

Întâlnirea din data de 01 martie 2012 de la Aeroportul Otopeni dintre martorii D. și E. și inculpatul B. este confirmată și de către martorul L., întâlnire la care a participat și acesta din urmă. Astfel, martorul L., de profesie practician în insolvență, a fost desemnat să reprezinte în instanță, respectiv la Curtea de Apel Timișoara, interesele SC H. SA în Dosarele nr. x/2010 și nr. y/2010, în calitate de lichidator judiciar al acestei societăți. Martorul L. a mai relatat că inculpații B. și A. sunt, alături de martorul E., reprezentanții societății ..., cu sediul în Zug, Elveția, societate care s-a înscris în procedura de insolvență în ceea ce privește achiziționarea terenurilor și a licenței de exploatare; martorul a mai precizat că, în final, N. a fost declarată câștigătoare, în contextul retragerii din competiție a unei alte societăți. Martorul L. a mai declarat că, în data de 6 martie 2012, a fost sunat de către inculpatul B. care i-a spus că vrea să vorbească cu el, dar să îl sune de pe un alt telefon, a doua zi, solicitare care i s-a părut dubioasă martorului, motiv pentru care martorul nu a mai revenit cu un telefon și nu a mai răspuns apelurilor inculpatului.

Curtea a constatat că depozițiile tuturor martorilor anterior prezentați - care, din punctul de vedere al legăturii acestora cu obiectul probațiunii, constituie probe directe - se coroborează atât între ele, cât și cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, probe care, astfel, dovedesc săvârșirea faptelor reținute în sarcina inculpaților.

De asemenea, Curtea a avut în vedere în soluționarea prezentei cauzei și Decizia penală nr. 2126/18 iunie 2013, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiției, secția Penală în Dosarul nr. x/2012, prin care s-au soluționat căile de atac declarate în cauza ce a format obiectul dosarului soluționat, în primă instanță, de către Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală prin Sentința penală nr. 159 din 28 decembrie 2012.

În acest context, Curtea a remarcat împrejurarea că aspectele de fapt și de drept analizate prin cele două hotărâri judecătorești sus-enunțate constituie, în esență, o chestiune prejudicială sui generis, aspecte determinate de contextul particular în care au fost comise infracțiunile pentru care apelanții-inculpați din prezentul dosar au fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță, context particular generat, așadar, de legătura indisolubilă dintre faptele comise de către inculpații condamnați în Dosarul nr. x/2012 soluționat de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală și faptele comise de către apelanții-inculpați din prezenta cauză.

Curtea a mai reținut că săvârșirea infracțiunilor de către cei doi apelanți-inculpați rezidă nu numai din declarațiile martorilor, ci și în Decizia penală nr. 2126 din 18 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, cât și din conținutul convorbirilor purtate atât telefonic, cât și în mediul ambiental de către inculpatul B. cu martorii E. și D. și cu o persoană rămasă necunoscută, precum și de către martorii E., D., C., G. și M.

S-a menționat că, din conținutul convorbirii purtate telefonic în data de 06 martie 2012 de către inculpatul B. cu martorul E., rezultă modul conspirativ în care inculpații B. și A. au intenționat să remită suma de bani cu titlu de cumpărare a influenței, în vederea obținerii unor soluții favorabile în dosarele ce vizau SC H. SA, în sensul că, referitor la modalitatea de predare a banilor, inculpatul B. i-a comunicat martorului E. că, în urma discuției pe care a avut-o cu inculpatul A., acesta din urmă nu era de acord ca banii să fie aduși într-o geantă, propunând varianta deschiderii unui cont bancar.

Relevantă - sub aspectul cuantumului sumei pe care cei doi apelanți-inculpați au fost dispuși să o remită în contul cumpărării influenței: 50.000 de euro, al datei când urmau a fi remiși bani: 14 martie 2012, al persoanei care urma să primească banii de la inculpați, prin intermediari: martorul D., al locației unde urma să se deplaseze martorul D. pentru a lua banii pe care apelanții-inculpați urmau să îi remită prin intermediari: Hotelul din localitatea Biserica Albă din Serbia, prin intermediul unor persoane din Londra - este convorbirea purtată în mediul ambiental în data de 12 martie 2012 între inculpatul B. și martorii D. și E.

Demersurile efectuate în vederea găsirii unei locații, respectiv a unui hotel în localitatea Biserica Albă, unde intermediarii apelanților-inculpați urmau să remită suma de 50.000 de euro, sunt susținute inclusiv prin convorbirea purtată telefonic în data de 12 martie 2012 de inculpatul B. cu o persoană rămasă necunoscută.

Remiterea efectivă a sumei de 50.000 de euro de către apelanții-inculpați martorului C., prin intermediul martorului D., rezultă inclusiv din convorbirea purtată în mediul ambiental în data de 14 martie 2012 între martorii D., C., G. și M.

În consecință, Curtea a constatat că faptele săvârșite de către apelanții-inculpați B. și A. constau în aceea că, în cursul lunilor februarie - martie 2012, prin intermediul martorilor D. și E., i-au oferit martorului C., judecător - vicepreședintele Curții de Apel Timișoara, suma de 60.000 de euro, iar în data de 14 martie 2012, i-au dat, prin intermediul martorilor D. și G., suma de 50.000 de euro, banii fiind găsiți în data de 15 martie 2012 la sediul biroului notarial al martorei G., în scopul cumpărării influenței pe care martorul C. a lăsat să se creadă că o are asupra magistraților care aveau spre soluționare Dosarele nr. x/2010 și nr. y/2010, respectiv martorii P., Q. și R., dosare aflate în calea de atac a recursului, respectiv pentru a-i determina pe cei 3 magistrați să respingă recursurile formulate.

În concluzie, analizând și evaluând în mod coroborat ansamblul probatoriu administrat în toate cele 3 faze procesuale (urmărire penală, primă instanță și apel), astfel cum acestea au fost prezentate în considerentele ce preced, Curtea a apreciat - în deplin acord cu Tribunalul - că situația de fapt reținută prin rechizitoriu în sarcina ambilor apelanți-inculpați a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, astfel că în mod corect a dispus Tribunalul condamnarea inculpaților, aplicând în mod just prevederile art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 103 alin. (1) și (2) C. proc. pen. referitoare la standardul probatoriu necesar constatării împrejurării că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de apelanții-inculpați cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

Astfel, Curtea a evidențiat faptul că Tribunalul, în cuprinsul considerentelor sentinței penale apelate, a expus situația de fapt reținută în sarcina ambilor inculpați în urma analizării coroborate a probatoriului administrat în ambele faze procesuale, considerente pe care instanța de control judiciar și le-a însușit în totalitate.

Analizând conținutul constitutiv al infracțiunii de cumpărare de influență sub aspectul laturii obiective, Curtea a reținut că elementul material constă în realizarea de către apelanții-inculpați a acțiunilor de oferire și, apoi, de remitere efectivă, prin intermediari, a unei sume de bani unui judecător care a pretins că are influență asupra altor judecători pentru a-i determina pe aceștia din urmă să îndeplinească un act contrar îndatoririlor acestora de serviciu, respectiv să pronunțe, contrar actelor și probelor din dosare, soluții favorabile inculpaților în dosarele pe care respectivii magistrați le soluționau.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea a constatat că apelanții-inculpați au săvârșit infracțiunile cu vinovăție sub forma intenției directe, prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât au prevăzut rezultatul faptelor lor și, prin modalitatea concretă în care au acționat pe întreaga perioadă a desfășurării evenimentelor, au urmărit producerea acelui rezultat, constând în determinarea judecătorilor în sensul de a pronunța soluții favorabile intereselor inculpaților, astfel că, prin faptele comise, inculpații au urmărit deturnarea justiției, ca valoare primordială a statului de drept, de la scopul în vederea căruia aceasta se înfăptuiește.

Referitor la susținerea apărătorului ales al apelanților-inculpați - în sensul că faptele reținute în sarcina acestora nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât, dacă interesul urmărit de către cumpărătorul de influență a fi realizat este imaginar, iar nu real, fapta respectivă constituie fie infracțiunea de înșelăciune, fie infracțiunea de șantaj, în consecință, apărătorul ales solicitând pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. - Curtea a apreciat-o ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Date fiind circumstanțele în care apelanții-inculpați au oferit și remis efectiv o sumă de bani, în scopul intervenției unui judecător la alți judecători din cadrul instanței pentru ca aceștia din urmă să pronunțe, în două dosare, soluții favorabile apelanților-inculpați în privința procedurii de derulare a insolvenței SC H. SA, societate în raport de care apelanții-inculpați manifestau un interes real relativ la activele acestei societăți și nu numai, Curtea a constatat că interesul urmărit de către apelanții-inculpați a fost unul real, efectiv, întrucât satisfacerea interesele lor economice în raport de această societate depindea de soluționarea dosarelor în favoarea lor.

Prin urmare, Curtea nu a acceptat varianta de speță invocată de către apărătorul ales al apelanților-inculpați, sens în care a remarcat faptul că situația expusă în considerentele Deciziei penale nr. 2287 din 25 august 1970, pronunțată de Tribunalul Suprem, nu corespunde, sub aspectul caracterului imaginar al pretinsei influențe exercitate de către persoana condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, cu situația din prezenta cauză.

În consecință, având în vedere că soluția pronunțată de către Tribunal, de condamnare a inculpaților, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 103 alin. (1) și (2) C. proc. pen., este temeinică și legală, Curtea a constatat ca fiind nefondată solicitarea inculpaților de pronunțare a unei soluții de achitare - în cauză nefiind incident niciunul dintre cele 5 cazuri de achitare prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. a), lit. b) teza I sau a II-a, lit. c) și lit. d) C. proc. pen. - întrucât, așa cum s-a precizat pe parcursul considerentelor ce preced, din coroborarea ansamblului probatoriu administrat în cauză instanța de control judiciar apreciază, în deplin acord cu prima instanță, că acuzațiile aduse prin rechizitoriu apelanților-inculpați au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, în sensul că inculpații au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor.

În acest context, Curtea a constatat, pe de o parte, că în cauză au fost administrate mijloace de probă din a căror analiză coroborată a rezultat săvârșirea de către ambii inculpați a infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță - fiind, așadar, exclus cazul de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar pe de altă parte, că faptele sunt prevăzute de legea penală, constituind infracțiunea de cumpărare de influență, iar inculpații au săvârșit faptele cu forma de vinovăție a intenției prevăzută de lege pentru infracțiunile comise - fiind, așadar, exclus și cazul de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În același timp, Curtea a apreciat ca fiind nefondate susținerile expuse de către apărătorul ales al apelanților-inculpați în cuprinsul motivelor de apel, în sensul înlăturării, în baza art. 101 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 102 alin. (2) C. proc. pen., a probelor obținute în urma transformării lui D. în denunțător, cu ocazia flagrantului și al înlăturării probelor obținute în urma activității de supraveghere tehnică în baza unor mandate de interceptare pretins a fi fost obținute nelegal, pentru următoarele considerente:

Pe de o parte, solicitarea de înlăturare a unor probe din perspectiva nelegalității administrării lor a fost formulată în procedura de cameră preliminară desfășurată în primă instanță, sens în care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București s-a pronunțat prin încheierea din data de 23 iunie 2015, prin care, în baza art. 345 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, cererile și excepțiile formulate de cei doi inculpați, prin apărătorul ales, încheiere care a rămas definitivă prin Încheierea nr. 1204/C din 28 octombrie 2015, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția I Penală, încheiere prin care s-au respins, ca nefondate, contestațiile formulate de către cei doi inculpați, prin apărătorul ales.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că aspectele invocate de către apărătorul ales al apelanților-inculpați referitor la martorul denunțător D. nu sunt susținute de niciun mijloc de probă administrat în cauză, în sensul că pretinsa provocare a acestui martor de către organele de urmărire penală nu a fost dovedită, din moment ce inițiativa oferirii de către acest martor, în calitate de intermediar al apelanților-inculpați, a sumei de bani martorului (judecător) C., în scopul exercitării influenței asupra altor judecători le-a aparținut apelanților-inculpați și martorului D. anterior prinderii în flagrant a acestui martor, în data de 14 martie 2012, în localitatea Nicolinț, aspect ce rezultă din coroborarea materialului probatoriu expus în considerentele ce preced, împrejurare de fapt ce exclude - în mod categoric - existența vreunei provocări a organelor de urmărire penală în săvârșirea infracțiunilor.

Referitor la pretinsa nelegalitate a probelor constând în procesele-verbale prin care s-au transcris interceptările și înregistrările convorbirilor purtate telefonic și în mediul ambiental, Curtea a constatat că aceste probe au fost obținute în mod legal, aspect ce rezidă inclusiv din adresa emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2012, adresă în care s-a precizat că mandatele de supraveghere tehnică au fost puse în executare de către Serviciul Tehnic din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, iar nu de către alte organe ale statului, împrejurare ce rezultă, de altfel, și din toate procesele-verbale de transcriere a convorbirilor, aflate în volumul 5 al dosarului de urmărire penală - și anume de către ofițerii de poliție judiciară și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul tehnic.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 512/A din data de 12 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală au declarat recurs în casație inculpații B. și A., prin apărător ales, invocând cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În motivarea cereri, s-a menționat că fapta acestora, respectiv de a fi dat martorului C., prin intermediul martorilor D. și G., suma de 50.000 de euro, în schimbul influenței pe care acesta ar fi pretins că o avea asupra magistraților Curții de Apel Timișoara, învestiți cu soluționarea recursurilor în Dosarele nr. x/2010 și y/2010, nu constituie infracțiune, date fiind circumstanțele în care s-a realizat pretinderea, care confirmă că subsemnații nu aveau un interes real de satisfăcut de la funcționarii pe lângă care urma sa se facă intervenția.

În acest sens, s-a menționat că, pentru a se putea reține săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influenta și, corelativ, a infracțiunii de trafic de influenta, este necesar ca influenta - reala sau presupusă - de care se prevalează o persoana, să se refere la un act ce intră în atribuțiile de serviciu ale unui funcționar. Dacă acest interes nu există sau este imaginar, lipsește obiectul intervenției implicate de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, fapta constituind, fie infracțiunea de înșelăciune, fie aceea de șantaj, în funcție de manoperele, respectiv metodele, folosite de autor în scopul obținerii folosului material injust.

Invocând Decizia nr. 2287 din 25 aprilie 1970 a fostului Tribunal Suprem, secția Penală, a arătat că în cuprinsul acesteia s-a reținut că nu reprezintă infracțiunea de trafic de influenta (nn: și, deci, implicit nici infracțiunea de cumpărare de influenta), ci înșelăciune ori șantaj, în funcție de cercetările ulterioare dispuse în cauză, fapta persoanei care, în mod mincinos a alarmat o alta persoană că față de ea au fost formulate mai multe sesizări penale, iar în schimbul sumei de bani cerută pentru a o da unei persoane cu funcție de conducere în cadrul organului de politie va obține nedeclanșarea cercetării penale.

Totodată, s-a învederat faptul că, se arată în doctrină că, în speța citată, nu se poate retine infracțiunea de trafic de influentă decât dacă s-ar dovedi că au existat asemenea reclamații și că solicitantul de trafic ar fi avut un interes să se intervină pe lângă funcționarul invocat de inculpată. Dacă se va dovedi ca asemenea reclamații nu au existat, fapta inculpatei nu ar putea constitui decât înșelăciune. În plus, se arată că, verificarea cerută de instanța supremă era necesară, deoarece exista și posibilitatea ca afirmațiile inculpatei să-l fi înfricoșat pe solicitant în așa măsură încât, deși nu era vinovat, să accepte sa plătească suma cerută.

Astfel, s-a arătat că, în cauză, pretinsa influență a numitului C. a fost cumpărată ca urmare a confirmării mincinoase de către acesta a informației pe care D. o obținuse în legătură cu cele doua dosare, în sensul că persoane din cadrul Grupului Feroviar Roman au mituit judecătorii cauzelor, pentru a pronunța hotărâri defavorabile societății H.

S-a menționat că interesul de a cumpăra influența lui C. pentru a asigura că intervenția reprezentanților Grupului Feroviar Roman la judecători va rămâne fără rezultat a fost, așadar, imaginar, premisa care ar fi generat acest interes nefiind reală.

Cu privire la aplicabilitatea Deciziei nr. 2287 din 25 aprilie 1970 în speța de față, Curtea de Apel București a reținut că nu poate accepta varianta de speță invocată de către apărătorul ales al apelanților-inculpați, sens în care a remarcat faptul că situația expusă în considerentele Deciziei penale nr. 2287 din 25 august 1970, pronunțată de Tribunalul Suprem, nu corespunde, sub aspectul caracterului imaginar al pretinsei influențe exercitate de către persoana condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influenta, cu situația din prezenta cauza.

Împrejurarea că nu exista o identitate perfecta între situația de fapt din Decizia nr. 2287 din 25 aprilie 1970 și situația de fapt din speța de față nu justifică neaplicarea considerentelor de drept din speța respectivă.

S-a menționat că elementul comun al celor două spețe constă în existența unei activități de inducere în eroare anterioară traficului de influență, respectiv a cumpărării de influență.

În concluzie, s-a solicitat achitarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, având în vedere că au fost condamnați pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din data de 28 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpații B. și A., prin apărător ales, împotriva Deciziei penale nr. 512/A din data de 12 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2015.

S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație și s-a fixat termen de judecată la data de 20 septembrie 2018.

Examinând actele dosarului și decizia penală atacată, prin prisma criticilor formulate în cuprinsul recursului în casație cu care a fost învestită, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.. Recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."

În concret, prin motivele de recurs în casație formulate, recurenții inculpați au apreciat că se impune achitarea lor.

Având în vedere criticile aduse deciziei atacate se constată că, în realitate, prin motivele de recurs în casație nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea circumstanțelor cauzei și reinterpretarea probelor administrate, cu consecința stabilirii altei forme de vinovăție decât cea avută în vedere de instanța de apel.

Astfel, recurenții-inculpați au precizat că, instanța de apel a omis să analizeze corespunzător împrejurarea că pretinsa influență a numitului C., vicepreședinte al Curții de Apel București, a fost cumpărată ca urmare a informațiilor mincinoase obținute de la martorul D., în sensul că persoane din cadrul Grupului Feroviar Român mituiseră, în prealabil, judecătorii învestiți cu soluționarea cauzelor având ca parte societatea H. pentru pronunțarea unei soluții nefavorabile acesteia.

Însă, analizând conținutul constitutiv al infracțiunii de cumpărare de influență sub aspectul laturii obiective, Curtea de Apel București a reținut că elementul material constă în realizarea de către apelanții-inculpați a acțiunilor de oferire și, apoi, de remitere efectivă, prin intermediari, a unei sume de bani unui judecător care a pretins că are influență asupra altor judecători pentru a-i determina pe aceștia din urmă să îndeplinească un act contrar îndatoririlor acestora de serviciu, respectiv să pronunțe, contrar actelor și probelor din dosare, soluții favorabile inculpaților în dosarele pe care respectivii magistrați le soluționau.

Totodată, în considerentele Deciziei penale nr. 512/A din data de 12 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală nu se menționează faptul că inculpații au fost induși în eroare sau constrânși de martorul D. să ofere foloase patrimoniale pentru a contracara o posibilă soluție nefavorabilă în instanță ca urmare a mituirii judecătorilor Curții de Apel Timișoara de partea adversă.

Or, se observă că prin susținerile formulate pe calea recursului în casație, inculpații critică, în esență, baza factuală care a condus la reținerea vinovăției lor, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Pe de altă parte, invocarea de către inculpați, ca practică, a Deciziei penale nr. 2287 din 25 august 1970, pronunțată de Tribunalul Suprem, secția penală, nu este relevantă cauzei, aceasta neconstituind izvor de drept. De altfel, acest aspect a fost analizat de Curtea Apel București, secția a II-a penală, sens în care s-a remarcat faptul că situația expusă în considerentele deciziei menționate, nu corespunde, sub aspectul caracterului imaginar al pretinsei influențe exercitate de către persoana condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, cu situația din prezenta cauză. În acest sens, s-a menționat că, date fiind circumstanțele în care apelanții-inculpați au oferit și remis efectiv o sumă de bani, în scopul intervenției unui judecător la alți judecători din cadrul instanței pentru ca aceștia din urmă să pronunțe, în două dosare, soluții favorabile apelanților-inculpați în privința procedurii de derulare a insolvenței SC H. SA, societate în raport cu care apelanții-inculpați manifestau un interes real relativ la activele acestei societăți și nu numai, s-a constatat că interesul urmărit de către apelanții-inculpați a fost unul real, efectiv, întrucât satisfacerea interesele lor economice în raport de această societate depindea de soluționarea dosarelor în favoarea lor.

Prin urmare, o analiză a existenței elementelor constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență, astfel după cum solicită inculpații, implică o cercetare în fapt, o analiză a probelor, activitate specifică judecării cauzei în fond și în căile ordinare de atac și nu a aspectelor de drept, de legalitate, așa cum este prevăzut a se proceda în cazul recursului în casație.

Astfel, se reține că recurenții inculpați au contestat chiar situația de fapt stabilită de instanța de apel, respectiv modul în care aceasta a apreciat probele, și au solicitat stabilirea unei situații de fapt diferite față de cea reținută de curtea de apel, care să conducă la pronunțarea unei soluții de achitare.

Or, toate aceste aspecte reprezintă chestiuni care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu dispozițiile legii.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte poate verifica doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de instanța de apel, prin raportate la cazurile de casare invocate.

Or, în raport cu limitele recursului în casație, care, are ca unic scop înlăturarea erorilor de drept, în această procedură, instanța nu poate analiza starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate, modul de apreciere al probatoriului, fiind atributul exclusiv al instanței de fond, respectiv apel, motiv pentru care acestea nu mai pot fi analizate într-o cale extraordinară de atac cum este recursul în casație, deoarece în cadrul acestei căi de atac nu se poate înfăptui o nouă judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 512/A din data de 12 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2015.

Va obliga recurenții-inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 512/A din data de 12 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2015.

Obligă recurenții-inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 septembrie 2018.

Procesat de GGC - LM