ÎCCJ, Decizia nr. 205/2020

Deliberând asupra cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 680 din data de 07 decembrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a dispus următoarele:

I. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A., după cum urmează:

- din infracțiunea prevăzută de art. 291 din C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 257 din C. pen. 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în varianta în vigoare la momentul săvârșirii faptei) cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- din infracțiunile prevăzute de art. 272 alin. (1) din C. pen. (două fapte), în infracțiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 257 din C. pen. 1969, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. 1969.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. 1969.

În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 65 din C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

În baza art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor, la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 65 din C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an și 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute, în final, pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., stabilită în condițiile art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 65 din C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

II. În baza art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. 1969, în referire la art. 76 alin. (1) lit. d) din C. pen. 1969 și art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. 1969.

În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 și art. 74 alin. (2) din C. pen. 1969, în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. 1969 și art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. 1969.

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. 1969 și art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. 1969, a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. 1969.

În baza art. 81 din C. pen. 1969, a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile art. 82 din C. pen. 1969.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen. 1969.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului B., durata reținerii, perioada arestului preventiv și a arestului la domiciliu, de la data de 1 martie 2016 la 30 martie 2016, inclusiv.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a ridicat măsurile asiguratorii dispuse asupra bunurilor inculpatului B., prin ordonanța nr. 661/P/2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

În baza art. 291 alin. (2) din C. pen., a confiscat de la inculpatul A. echivalentul în RON, la cursul BNR de la data punerii în executare, al sumei de 300.000 euro, obținută ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a obligat inculpații la plata sumei de câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși ai inculpaților, în sumă de câte 200 RON, au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, cu privire la inculpatul A. că, în perioada septembrie - decembrie 2009, a pretins direct pentru sine de la inculpatul B. suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii îndeplinite ulterior că va interveni pe lângă martorii C., primarul comunei Chiajna și D., directorul RA-APPS pentru a-i determina pe aceștia să asigure rezolvarea unor interese personale ale inculpatului B. la nivelul primăriei comunei Chiajna și respectiv Regiei Autonome-Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, primind conform înțelegerii în luna decembrie 2009 suma totală de 300.000 euro.

Referitor la inculpatul B., s-a reținut că, în perioada septembrie - decembrie 2009, s-a înțeles cu inculpatului A. să-i dea suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii acestuia îndeplinite ulterior că va interveni pe lângă martorii C., primarul comunei Chiajna și D., directorul RA - APPS pentru a-i determina pe aceștia să asigure rezolvarea unor interese personale ale sale la nivelul primăriei comunei Chiajna și respectiv Regiei Autonome - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, dându-i inculpatului A. conform înțelegerii în luna decembrie 2009 suma totală de 300.000 euro.

În legătură cu pretinderea și primirea sumei de 300.000 euro de către inculpatul A. și "titlul" cu care această sumă a fost solicitată, instanța de fond a apreciat a fi relevante declarațiile inculpatului B. coroboreate cu declarațiile martorilor E., F. și G., apreciind ca fiind dovedit și faptul că inculpatul B. a fost de acord să-i remită inculpatului A. suma astfel solicitată.

De asemenea, instanța de fond a reținut că din mijloacele de probă administrate reiese că această sumă a fost pretinsă și primită de către inculpatul A. în schimbul intervenției pe care acesta urma a o face la primarul comunei Chiajna și la directorul RA-APPS în vedere rezolvării problemelor pe care inculpatul B. le avea în legătură cu cele două imobile, inculpații înțelegându-se să încheie cele patru contracte de împrumut, două între inculpatul B. și martorul E., pe de o parte, și două între acesta din urmă și inculpatul A., pe de altă parte, pentru a ascunde adevărata natură a provenienței respectivei sume de bani, faptele întrunind elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 din C. pen., respectiv cumpărarea de influență, faptă prevăzută de art. 292 din C. pen.

Privitor la infracțiunile de spălare a banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, în formă continuată (două acte materiale), conform dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., infracțiuni pentru care au fost trimiși în judecată inculpații A. și B., Înalta Curte, secția penală a reținut că prin semnarea celor patru contracte de împrumut fictive inculpații au disimulat adevărata natură a provenienței sumei de 300.000 euro în patrimoniul inculpatului A., sumă provenită în realitate din comiterea infracțiunilor de trafic de influență respectiv cumpărare de influență.

În legătură cu aceste acuzații, instanța de fond a reținut că din mijloacele de probă administrate a reieșit faptul că inculpatul A. a pretins și primit suma de 300.000 euro în schimbul intervenției pe care acesta o va face la primarul comunei Chiajna și la directorul RA-APPS în vedere rezolvării problemelor pe care inculpatul B. le avea în legătură cu cele două imobile.

Totodată, Înalta Curte a arătat că cei doi inculpați s-au înțeles să încheie contractele menționate, două între inculpatul B. și martorul E., pe de o parte, și două între acesta din urmă și inculpatul A., pe de altă parte, pentru a ascunde adevărata natură a provenienței respectivei sume de bani, relevante fiind declarațiile inculpatului B., care se coroborează cu cele ale martorului E., G. și F., precum și contractele nr. x/02.12.2009 și nr. y/06.12.2009, încheiate între B. și E., ambele în original și contractele nr. x/02.12.2009 și y/06.12.2009, încheiate între E. și A., ambele în copie .

Înalta Curte, secția penală a constatat că inculpatul A. a pretins, iar inculpatul B. a promis că îi va da acestuia suma de 300.000 euro în schimbul intervenției pe care o va face pe lângă primarul comunei Chiajna și directorul RA-APPS. Ulterior, la data de 2 decembrie 2009, respectiv 6 decembrie 2009, inculpatul B. i-a predat suma de 300.000 euro, promisă inculpatului A., în două tranșe.

Totodată, Înalta Curte a apreciat că cei doi inculpați cunoșteau ce reprezintă aceste sume de bani, fiind solicitate și primite, respectiv remise pentru ca inculpatul A. să intervină pe lângă primarul comunei Chiajna și directorul RA-APPS în vedere rezolvării problemelor cu cele două imobile. În egală măsură, cei doi inculpați de comun acord au stabilit să îmbrace aceste "operațiuni" sub forma unor contracte de împrumut, iar pentru a ascunde care sunt adevăratele părți ale contractelor, cei doi inculpați au încheiat contractele de împrumut prin mijlocirea martorului E..

În legătură cu infracțiunile de trafic de influență, reținută în sarcina inculpatului A., și de cumpărare de influență, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B., infracțiuni predicat, instanța a amintit că acestea s-au consumat în luna septembrie 2009, când suma de 300.000 euro a fost pretinsă de către inculpatul A. și promisă de către inculpatul B., apreciind că momentul predării acesteia, în două tranșe, la datele de 2 decembrie și 6 decembrie 2009, nu influențează momentul consumării acestora, care este anterior, cele două infracțiuni fiind cunoscute în doctrină ca infracțiuni cu consumare anticipată.

Ca atare, Înalta Curte a apreciat ca fiind nefondată apărarea inculpatului B., în sensul că acesta nu putea săvârși infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, întrucât nu a fost ulterioară, ci eventual concomitentă cu infracțiunile de cumpărare, respectiv trafic de influență.

Pe de altă parte, Înalta Curte, secția penală a arătat că ambii inculpați pot fi autori ai infracțiunii de spălare a banilor, în varianta prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, chiar dacă aceștia sunt și autori ai infracțiunilor din care au provenit sumele de bani "spălate" prin operațiunea descrisă anterior. În acest sens a fost reținută decizia nr. 16/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală potrivit căreia subiectul activ al infracțiunii din care provin bunurile poate fi și subiect activ al infracțiunii de spălare de bani.

Privitor la forma de participație penală cu care cei doi inculpați au săvârșit infracțiunea de spălare a banilor, Înalta Curte a reținut că aceștia au comis infracțiunea în calitate de coautori, fiecare dintre ei contribuind prin acte de executare directe și nemijlocite la comiterea respectivei infracțiuni.

În ceea ce privește infracțiunile de influențarea declarațiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. (două fapte), pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., Înalta Curte a reținut că, din probele administrate, a rezultat, dincolo de orice dubiu, că inculpatul A. a încercat, prin corupere, să îi determine pe martorii G. și F., ce fuseseră citați la DNA ca martori, să facă declarații mincinoase, promițându-le în schimb, că după ce va ajunge primar al Sectorului 5 București, le va da un spațiu în care să își deschidă o clinică dentară, fiind trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de influențarea declarațiilor.

Analizând faptele săvârșite de către inculpatul A., prin raportare și la considerentele deciziei nr. 368/2017 a Curții Constituționale, Înalta Curte a apreciat că acestea întrunesc elementele de tipicitate ale unei infracțiuni unice de influențarea declarațiilor prevăzută de art. 272 din C. pen. cu reținerea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Față de acestea, Înalta Curte, în temeiul art. 386 din C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din două infracțiuni de influențarea declarațiilor prevăzută de art. 272 din C. pen., reținute în sarcina inculpatului A., într-o singură infracțiune de influențarea declarațiilor prevăzută de art. 272 din C. pen. în formă continuată, reținând și dispozițiile ar. 35 alin. (1) din C. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 680 din data de 07 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2016 au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție și apelanții inculpați A. și B., cauza fiind înregistrată pe rolul instanței supreme, Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2018.

Apelantul A., criticând sentința penală pentru netemeinicie și nelegalitate a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea apelului cu consecința desființării sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru cazul de nulitate absolută reprezentat de art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. a solicitat desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în camera preliminară, pentru reverificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, ca urmare a constatării nelegalității reluării urmăririi penale, în ceea ce privește faptele reținute în sarcina inculpatului A..

Într-un al doilea subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a solicitat desființarea sentinței apelate și pronunțarea unei soluții de achitare pentru infracțiunea de trafic de influență, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., pentru infracțiunea de spălare a banilor, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., pentru infracțiunea de influențare a declarațiilor, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.

Cu privire la prima solicitare, a arătat că judecătorul care s-a pronunțat în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății în condițiile vechiul cod, cu privire la măsuri preventive sau la administrarea de probe, într-o cauză care are strânsă legătură cu cea de față, devine incompatibil să exercite funcția de judecător atât în procedura de cameră preliminară cât și ca judecător de fond. În acest sens a făcut referire la dosarul de urmărire penală nr. 126/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție - din 12.08.2010 care a fost înaintat Tribunalului București, secția I Penală unde, judecătorul de fond, care face parte și din compunerea prezentului complet de judecată, a admis în principiu cereri de eliberare provizorie sub control judiciar formulate de E. și H. (inculpați în acea cauză), a încuviințat probe și a efectuat acte de cercetare judecătorească, existând astfel, în opinia apelantului, posibilitatea formării unei opinii care creează premisele unei stări de incompatibilitate.

Referitor la nelegalitatea reluării urmării penale pentru faptele reținute în sarcina inculpatului A., a susținut, în esență, că prin ordonanța nr. 53/C1/2016 din 1.03.2016 a fost infirmată, în parte, ordonanța de clasare nr. 168/P/2016 și s-a dispus redeschiderea și reluarea urmăriri penale în ceea ce privește faptele de trafic de influență și cumpărare de influență. A considerat că astfel, în dosarul nr. x/2015, toate mijloacele de probe au fost nelegal administrate.

II. Prin decizia penală nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018, cu majoritate, s-a dispus:

Admiterea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de apelantul-inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 680 din data de 07 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2016.

A fost desființată, în parte sentința apelată și în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a III-a, a fost încetat procesul penal față de intimatul inculpat B. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cumpărare de influență prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. și spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen., ca urmare a decesului inculpatului.

În baza art. 25 alin. (3) prin raportare la art. 397 alin. (3) din C. proc. pen. s-a dispus desființarea următoarelor înscrisuri:

- contractul de împrumut nr. x/2.12.2009 încheiat între B. și E.;

- contractul de împrumut nr. x/02.12.2009 încheiat între E. și A.;

- contractul de împrumut nr. x/06.12.2009 încheiat între B. și E.;

- contractul de împrumut nr. x/06.12.2009 încheiat între E. și A.;

- antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.04.2010 la I. și J. și

- antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.04.2010 la I. și J..

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cauzei în primă instanță cu privire la inculpatul B. au rămas în sarcina statului.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de apelantul-inculpatul A. rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelantul inculpat A. și intimatul inculpat B., până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 217 RON, a rămas în sarcina statului.

Analizând criticile invocate de inculpatul A., instanța de apel, făcând o analiză a materialului probator administrat în cauză, a reținut că în cauză rezultă, în mod cert, că inculpatul A., în perioada septembrie- decembrie 2009 a pretins pentru sine de la inculpatul B. suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii îndeplinite ulterior că va interveni pe lângă primarul comunei Chiajna și directorul RA-APPS pentru a-i determina pe aceștia să asigure rezolvarea unor interese personale ale inculpatului B. la nivelul acestor instituții, primind conform înțelegerii, în luna decembrie 2009 suma mai sus arătată, că datele de 2 decembrie 2009, respectiv 6 decembrie 2009, având aceeași rezoluție infracțională, a încheiat în calitate de împrumutat cu martorul E. două contracte de împrumut cu caracter fictiv, prin care a disimulat adevărata natură a provenienței sumei ante menționate, în condițiile în care aceasta provenea din săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență reținută în sarcina sa și cumpărare de influență reținută în sarcina inculpatului B., respectiv că în data de 9 decembrie 2015 a încercat să determine martorii F. și G. să facă declarații mincinoase în prezenta cauză, prin corupere, în sensul punerii la dispoziția acestora a unui spațiu comercial cu titlu gratuit situat pe raza municipiului București unde aceștia să deschidă o clinică dentară.

Aspectele arătate nu au fost reținute de instanța de control, care a constatat că, în cauză,nu sunt întrunite condițiile de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. a) raportat la art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., deoarece legea procesuală penală nu sancționează ipoteza descrisă de către acesta, fiind vorba de cauze distincte. Dosarul nr. x/2020 al Tribunalului București nu are legătură cu faptele pentru care a fost trimiși în judecată și condamnați inculpații B. și A., acesta vizând trimiterea în judecată a inculpaților E. și H. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În cauză instanța de control judiciar a apreciat că poate fi reținută nelegalitatea urmăririi penale în dosarul nr. x/2015, măsura de redeschidere a urmăririi penale și de reluare a urmăririi penale dispuse prin Ordonanța nr. 51/Cl/2016 din 1.03.2016 fiind confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea din 7.04.2016 dispusă în dosarul x/2016 Or, trimiterea în judecată a inculpaților A. și B. a avut loc la data de 21 martie 2016, moment anterior momentului confirmării redeschiderii dosarului x/2016

De altfel, obiectele celor două dosare de urmărire penale sunt distincte, neexistând identitate de obiect, cauză și inculpați, aceste aspecte fiind reținute și în cuprinsul încheierii nr. 288 din 7 aprilie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Referitor la criticile aduse sub aspectul netemeiniciei condamnării invocate de inculpatului A., instanța de control judiciar a constatat că nu poate fi reținută cu privire la acesta circumstanța atenuantă legală a provocării raportat la infracțiunea de influențare a declarațiilor martorilor F. și K., critici ce trebuiau a fi formulate în procedura de cameră preliminară.

Or, prin încheierea nr. 449 din 6 iunie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Judecătorul de cameră preliminară a respins, ca nefondate, cererile și excepțiile invocate de inculpatul B., a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecăți, inculpatul A. înțelegând să nu formuleze cereri sau excepții.

În ce privește netemeinicia condamnării inculpatului A., Înalta Curte, Completul de 5 judecători a constatat că instanța de fond a făcut o justă evaluare a împrejurărilor cauzei, astfel încât pedeapsa aplicată inculpatului A. a fost bine dozată, avându-se în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei toate criteriile generale prevăzute de C. pen., instanța realizând o proporție între gradul de pericol social concret al infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului și pedeapsa aplicată.

În cauză, reținându-se cu autoritate de lucru judecat situația de fapt și vinovăția inculpaților A. și B. instanța de control judiciar a constatat că impune restabilirea situației anterioare infracțiunii, cu consecința legală a desființării contractului de împrumut nr. x/2.12.2009 încheiat între B. și E., contractului de împrumut nr. x/02.12.2009 încheiat între E. și A., a contractului de împrumut nr. x/06.12.2009 încheiat între B. și E., a contractului de împrumut nr. x/06.12.2009 încheiat între E. și A., respectiv antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.04.2010 la I. și J. și antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.04.2010 la I. și J.

III. Împotriva deciziei penale 62 din data de 18 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018, la data de 18 iunie 2020 inculpatul A. (prin apărător ales, avocat L.) a formulat cerere de recurs în casație.

În motivarea căii de atac, recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 437 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. recurentul inculpat A., în esență, a arătat că soluția instanței de apel este nelegală, întrucât, în cauză, fapta pentru care s-a dispus condamnarea sa nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

Astfel, inculpatul a arătat că, potrivit art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 infracțiunea de spălare de bani constă în ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni.

Criticând soluția pronunțată de instanța de control judiciar recurentul a susținut că, în mod greșit s-a stabilit că, în cauză, prin semnarea contractelor de împrumut inculpații A. și B. au disimulat adevărata natură a provenienței sumei de 300.000 euro în patrimoniul inculpatului A., sumă provenită din comiterea infracțiunilor de trafic de influență.

Astfel, recurentul inculpat A. a susținut că încheierea contractului de împrumut nu este un act apt de a ascunde sau disimula adevărata proveniență a sumelor primite cu titlu de trafic de influență.

În speță, cum rezultă și din descrierea faptelor reținute de instanța de apel, în garantarea restituirii împrumutului, inculpatul A. a fost de acord să încheie antecontracte de vânzare-cumpărare cu inculpatul B., ulterior fiind de acord cu transmiterea dreptului de proprietate prin darea în plată, în contul sumei împrumutate.

Prin urmare, apare ca fiind evident că, prin încheierea contractelor de împrumut inculpatul nu a avut în vedere ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor, astfel că nu se poate vorbi despre un scop preexistent, ci cel mult se poate aprecia asupra intenției cumpărătorului de influență cu privire la obținerea unei garanții de recuperare a banilor în condițiile în care intervenția nu se materializa.

Așadar, a susținut inculpatul, actul prin care se stinge datoria nu este unul fictiv, ci este reprezentat de chiar hotărârea judecătorească în temeiul căreia inculpatul B. a primit în schimbul banilor împrumutați cele două apartamente, fiind lipsită de sens împrejurarea reținută de instanță potrivit căreia inculpatul A. a urmărit ascunderea originii ilicite a sumei de bani.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea.

În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probatoriu.

Cu privire la lipsa concordanței dintre situația de fapt reținută și tipicitatea obiectivă și subiectivă a infracțiunii se reține că scopul recursului în casație este verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, instanța trebuie să plece în analiza tipicității obiective și subiective a infracțiunii de la situația de fapt reținută de către instanțele de fond și de apel, neputând să analizeze pertinența și concludența probelor administrate în cauză ori suficiența acestora.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate în recurs în casație, Înalta Curte notează că starea de fapt reținută prin decizia recurată, raportat la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 constă, în esență, în aceea că în datele de 02 decembrie 2009, respectiv 06 decembrie 2009 inculpatul a încheiat în calitate de împrumutat, cu martorul denunțător E., două contracte de împrumut cu caracter fictiv, primul (nr. 1/02.12.2009) pentru suma de 200.000 euro și cel de-al doilea pentru suma de 100.000 euro, prin care a disimulat adevărata natură a provenienței în patrimoniul său a sumei de 300.000 de euro, care provenea din săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență reținute în sarcina sa și cumpărare de influență reținută în sarcina inculpatului B..

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani:(...) " b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni."

De asemenea, se reține că pentru existența infracțiunii de spălare a banilor este necesar să se stabilească că bunurile dobândite, deținute sau folosite provin din săvârșirea de infracțiuni și că autorul cunoștea această împrejurare.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că în speță aceasta cerință este îndeplinită, ne aflăm neechivoc în prezența infracțiunii predicat, săvârșirea infracțiunii de trafic de influență fiind stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel.

Astfel, s-a statuat că inculpatul cunoștea proveniența infracțională a sumei de bani spălate obținută din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență reprezintă o chestiune de fapt care a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel și nu mai poate fi pusă în discuție pe calea recursului în casație.

Examinând motivele formulate în susținerea cererii de recurs în casație instanța constată că aspectele învederate reprezintă critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția și participația inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa.

În concret, inculpatul reluând apărări formulate și în fața instanței de apel, aspecte care nu privesc erori de drept, a susținut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor din perspectiva faptului că încheierea contractelor de împrumut nu au avut ca scop ascunderea sau disimularea adevăratei proveniențe a sumelor primite cu titlu de trafic de influență, contractele menționate fiind reale, iar nu simulate, motiv pentru care nu pot realiza elementul material al infracțiunii de spălare a banilor.

Așadar, ceea ce critică recurentul este caracterul simulat al contractelor de împrumut prin care s-a asigurat remiterea produsului infracțiunii de trafic de influență, aspect de fapt tranșat definitiv de instanța de apel și care nu poate face obiectul analizei în calea de atac a recursului în casație întrucât presupune în mod necesar reanalizarea probatoriului administrat.

În ce privește motivele suplimentare expuse în cursul dezbaterilor, Înalta Curte, Completul de 5 judecători subliniază că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de recurs este îndrituită să examineze cauza nu numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație. Așadar, alte motive decât cele cuprinse în cererea introductivă și care nu au făcut obiectul examinării în procedura de admitere în principiu, conform art. 440 din C. proc. pen. nu pot face obiectul analizei recursului în casației pe fond, fiind tardiv formulate.

Prin urmare, criticile formulate de recurentul inculpat nu pot fi primite de către Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constatând că, motivele invocate în susținerea cazului de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate.

Or, recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători va respinge, nefondată, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 80 RON va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 80 RON rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 noiembrie 2020.