ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 381/RC/2017

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 229/F din 23 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2014, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. din trei infracțiuni prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în trei infracțiuni prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969).

În temeiul art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (prima faptă menționată la rubrica „În drept” a rechizitoriului).

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (1969) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 66 C. pen. (1969).

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (a doua faptă menționată la rubrica „În drept” a rechizitoriului).

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (1969) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 66 C. pen. (1969).

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (a treia faptă menționată la rubrica „În drept” a rechizitoriului).

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (1969) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 66 C. pen. (1969).

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite cele trei pedepse principale și s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an închisoare, acesta urmând să execute, în regim de detenție, pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (1969) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 66 C. pen. (1969).

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi, pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. (1969), s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă durata reținerii și arestului la domiciliu, începând cu data de 10 iunie 2014 până la data de 10 iulie 2014.

În temeiul art. 399 alin. (1) raportat la art. 208 alin. (5) C. proc. pen., a fost menținută măsura preventivă a controlului judiciar, cu toate obligațiile stabilite în sarcina inculpatului prin încheierea din data de 08 iulie 2014 (rămasă definitivă la data de 10 iulie 2014).

În temeiul art. 257 alin. (2) C. pen. (1969), s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 3.000 lei.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 249 alin. (1), (2), (4) C. proc. pen., a fost menținută măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanța nr. 193/P/2013 din data de 01 iulie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța asupra autoturismului și cotei de 1/2 din terenul situat în municipiul Constanța, județul Constanța, intabulat în C.F. (bunuri proprii) și, respectiv, asupra cotei devălmașe aparținând inculpatului din autoturismul, celeilalte cote de 1/2 din terenul situat în municipiul Constanța, județul Constanța, intabulat în C.F. și clădirii edificate pe acest teren (bunuri comune, deținute în coproprietate cu B. - prin căsătorie C.), până la concurența sumei de 3.000 lei.

În temeiul art. 118

2

alin. (1) lit. p) și alin. (2) C. pen. (1969), s-a dispus confiscarea extinsă de la inculpat a sumei de 47.229 lei și a sumei de 33.450 euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al Băncii Naționale Române de la data executării acestei măsuri).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 249 alin. (1), (2), (4) C. proc. pen., a fost menținută măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanța nr. 193/P/2013 din data de 01 iulie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța asupra cotei devălmașe aparținând inculpatului din autoturismul, unei cote de 1/2 din terenul situat în municipiul Constanța, județul Constanța, intabulat în C.F. și clădirii edificate pe acest teren (bunuri comune, deținute în coproprietate cu B. - prin căsătorie C., dobândite după intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012), până la concurența sumei de 47.229 lei și a sumei de 33.450 euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al Băncii Naționale Române de la data executării măsurii confiscării extinse).

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 7.700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (incluzând și suma de 2.700 lei, onorariul expertului desemnat în cursul judecății).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 249 alin. (1), (2), (5) C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra autoturismului și cotei de 1/2 din terenul situat în municipiul Constanța, județul Constanța, intabulat în C.F. (bunuri proprii) și, respectiv, asupra cotei devălmașe aparținând inculpatului din autoturism, celeilalte cote de 1/2 din terenul situat în municipiul Constanța, județul Constanța, intabulat în C.F. și clădirii edificate pe acest teren (bunuri comune, deținute în coproprietate cu B. - prin căsătorie C.), până la concurența valorii cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina inculpatului.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea reprezentantului Ministerului Public, de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii prevăzute de art. 207 alin. (1) C. pen., pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei D., în sensul aplicării art. 13

1

din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în reglementarea ulterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (a patra faptă menționată la rubrica „În drept” a rechizitoriului).

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1), (3) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 207 alin. (1) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa principală de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (a cincea faptă menționată la rubrica „În drept” a rechizitoriului).

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1), (3) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse principale și s-a aplicat inculpatei pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 1 an închisoare, aceasta urmând să execute, în regim de detenție, pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă durata arestului la domiciliu, începând cu data de 11 iunie 2014 până la data de 10 iulie 2014.

În temeiul art. 399 alin. (1) raportat la art. 208 alin. (5) C. proc. pen., a fost menținută măsura preventivă a controlului judiciar, cu toate obligațiile stabilite în sarcina inculpatei prin încheierea din data de 08 iulie 2014 (rămasă definitivă la data de 10 iulie 2014).

În temeiul art. 291 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpată a sumei de 20.000 euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al Băncii Naționale Române de la data executării acestei măsuri).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 249 alin. (1), (2), (4) C. proc. pen., a fost menținută măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanța nr. 193/P/2013 din data de 01 iulie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța asupra cotei devălmașe aparținând inculpatei din imobilul situat în municipiul București, sectorul 3, intabulat în C.F. (bun comun, deținut în coproprietate cu E.), până la concurența sumei de 20.000 euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al Băncii Naționale Române de la data executării măsurii confiscării speciale).

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata către stat a sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 249 alin. (1), (2), (5) C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra cotei devălmașe aparținând inculpatei din imobilul situat în municipiul București, sectorul 3, intabulat în C.F. (bun comun, deținut în coproprietate cu E.), până la concurența valorii cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina inculpatei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță, examinând probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale și al judecății, a reținut, în esență, printre altele, cu privire la inculpata D., că, fapta acesteia, care, în timpul judecării, în faza apelului, la Curtea de Apel Constanța, a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/36/2012, privind pe inculpații F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P., înregistrată pe rolul instanței respective la data de 16 iulie 2012 și finalizată prin pronunțarea unei hotărâri definitive la data de 17 iunie 2014, fiind angajată, la data de 22 octombrie 2012, ca avocat ales al inculpaților anterior nominalizați, în perioada ce a urmat acelei date, dar anterior termenului din data de 28 mai 2013, a pretins și a primit, de la F., suma de 20.000 euro, promițându-i că, prin interpuși, cu pretinsă influență asupra judecătorului R., membru al completului de judecată, îl va determina pe acesta să pronunțe o soluție de trimitere a cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța sau de restituire a acesteia la Parchetul de pe lângă acea instanță, reînnoind această promisiune și după înlocuirea în completul de apel, la data de 12 septembrie 2013, a judecătorului anterior nominalizat cu judecătorul S., asupra căruia a lăsat să se creadă că avea influență, de această dată în mod direct, pentru a-l determina să pronunțe una dintre soluțiile anterior menționate sau, ca alternativă, soluții de achitare sau, măcar, de reducere a pedepselor mari, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, în reglementarea ulterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012.

De asemenea, s-a mai reținut că fapta inculpatei, care, în legătură cu același dosar al Curții de Apel Constanța, ulterior datei de 06 martie 2014, când F. a formulat împotriva sa, la Direcția Națională Anticorupție, un denunț cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de corupție, dar anterior termenului de judecată din data de 03 aprilie 2014, i-a transmis autorului denunțului respectiv, prin intermediul fiului său, H. și al concubinei acestuia din urmă, T., amenințări cu acte de violență fizică și cu moartea, dar și cu influențarea judecătorului S., în sensul de a-i aplica o pedeapsă foarte severă, cu executare în regim de detenție, pentru a-l determina astfel, prin constrângere, să renunțe la susținerea acelui denunț, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) C. pen.

S-a apreciat că cererea reprezentantului Ministerului Public, de schimbare a încadrării juridice, în sensul aplicării, pe lângă art. 207 alin. (1) C. pen., a dispozițiilor art. 13

1

din Legea nr. 78/2000, este nefondată, astfel că, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă ca atare.

Întrucât infracțiunea de șantaj a fost săvârșită, cu certitudine, după data de 01 februarie 2014, respectiv în intervalul 06 martie - 03 aprilie 2014, când s-a născut și pluralitatea de infracțiuni, în forma concursului real între aceasta și infracțiunea anterioară de trafic de influență, al cărei tratament sancționator este, potrivit art. 10 din Legea nr. 187/2012, cel prevăzut de legea nouă, Curtea a constatat că încadrarea juridică dată faptelor inculpatei prin actul de sesizare este corectă, urmând să o rețină ca atare.

De asemenea, constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele pentru care inculpata a fost trimisă în judecată există, au fost săvârșite de aceasta și constituie infracțiuni, Curtea, în aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a pronunțat câte o soluție de condamnare, în privința sa, pentru fiecare dintre cele două infracțiuni anterior menționate.

Curtea a constatat că, atât pentru infracțiunea de trafic de influență, cât și pentru infracțiunea de șantaj, închisoarea este pedeapsa unică prevăzută în normele de incriminare, iar limitele speciale ale acesteia sunt cuprinse între 2 ani (minimul) și 7 ani (maximul), mediul acestor limite fiind, prin urmare, 4 ani și 6 luni închisoare, în cazul primei infracțiuni și, respectiv, între 1 an (minimul) și 5 ani (maximul), mediul acestor limite fiind, prin urmare, 3 ani închisoare, în cazul celei de-a doua infracțiuni.

La individualizarea pedepselor înăuntrul acestor limite, Curtea a avut în vedere, potrivit art. 74 alin. (1) C. pen., gravitatea infracțiunilor săvârșite și periculozitatea inculpatei, evaluate prin prisma criteriilor enunțate în același text de lege, reținând lipsa unei cauze de atenuare a răspunderii penale și, respectiv, incidența unei cauze de agravare a acelei răspunderi (concursul de infracțiuni).

Curtea a constatat că ambele infracțiuni comise de inculpată sunt grave, întrucât, pe de o parte, aceasta, folosindu-se de calitatea de avocat, care îi oferea o doză mare de credibilitate, a pretins și a primit o sumă mare de bani, în schimbul căreia a promis, fără scrupule, manipularea actului de justiție, într-o cauză de natură penală, în favoarea mai multor persoane acuzate de infracțiuni grave (între care și aceea de tentativă la omor), prin inducerea convingerii că deținea influență (în fapt, nedovedită) asupra judecătorilor unei instanțe de grad înalt (Curtea de Apel Constanța), pentru a-i determina la pronunțarea unor soluții care ar fi întârziat tragerea la răspundere penală a acelor persoane, pentru infracțiunile pe care, în final, s-a dovedit, cu autoritate de lucru judecat, că le-au săvârșit sau le-ar fi asigurat fie absolvirea de răspundere, fie un tratament sancționator nejustificat de blând în raport cu gravitatea infracțiunilor respective, iar, pe de altă parte, uzând de aceeași calitate și de pretinsele „relații” pe care aceasta i le-ar fi asigurat atât în mediul judiciar, cât și în mediul infracțional, nu a ezitat să-l amenințe pe fostul client care a denunțat-o, pentru a-l constrânge să renunțe la susținerea denunțului formulat împotriva sa.

Totodată, Curtea a reținut modul vicios în care inculpata le-a prezentat, persoanelor în favoarea cărora și-a traficat pe bani pretinsa influență, înfăptuirea actului de justiție, prin influențarea judecătorilor, pe care, în fapt, îi desconsidera, numindu-i niște „nenorociți” (expresie ce îi aparține), ca fel ca și pe un confrate avocat (pe care l-a caracterizat drept „bou”) și prin negocierea soluțiilor în afara cadrului procesual (relevante fiind dialogurile inventate cu judecătorul S.), inducând, astfel, impresia, vătămătoare pentru ordinea socială și încrederea publică într-o instituție esențială a unui stat de drept, că o hotărâre judecătorească poate constituit obiect de negociere, iar pronunțarea acesteia este posibil de manipulat, în schimbul banilor pe care destinatarii legii (în speță, cea penală) erau dispuși să-i ofere pentru a evita consecințele încălcării ei.

În egală măsură, Curtea a reținut îndrăzneala inculpatei de a obține, prin șantaj, propria absolvire de răspunderea penală, scop în care, folosind un limbaj trivial, i-a transmis amenințări, inclusiv cu moartea, fostului client despre care aflase că o denunțase, pentru a-l determina să renunțe la demersul său justificat, inventând chiar o discuție cu un deținut pe care îl apărase anterior, pentru a dovedi că îl putea manipula pe acesta în vederea punerii în executare a celei mai grave dintre amenințările proferate.

De asemenea, Curtea a constatat conduita procesuală nesinceră a inculpatei, care, dincolo de nerecunoașterea faptelor (atitudine care nu îi poate fi imputată), s-a prezentat în permanență drept „victima” unor înscenări, deși din probatoriul cauzei a rezultat că ea este autoarea a numeroase „scenarii”, ceea ce dovedește că aceasta nu a conștientizat gravitatea faptelor sale și, ca atare, nici nu este dispusă să se îndrepte.

Pe de altă parte, Curtea a reținut vârsta inculpatei (40 de ani), pregătirea profesională superioară a acesteia, integrarea ei socială, lipsa antecedentelor penale (care nu constituie, totuși, un merit personal, ce ar trebui recompensat, ci o stare de normalitate), existența unei căsnicii din care s-a născut un copil aflat la o vârstă fragedă și înfățișarea la fiecare chemare a organelor judiciare (cu mențiunea că aceasta îi era impusă de măsurile preventive sub puterea cărora a fost plasată).

Ținând seama de toate aspectele anterior menționate, dar și de valoarea sumei de bani ce a făcut obiectul traficului de influență (mai mare decât cea a sumelor de bani reținute a constitui obiectul infracțiunilor de aceeași natură comise de precedentul inculpat) și, respectiv, de modalitățile concrete în care a fost săvârșită infracțiunea de șantaj și scopul urmărit prin aceasta, Curtea a apreciat că o pedeapsă situată ușor sub mediul limitelor speciale, respectiv 4 ani închisoare, în cazul primei infracțiuni și o pedeapsă egală cu mediul limitelor speciale, și anume 3 ani închisoare, în cazul celei de-a doua infracțiuni, sunt adecvate pentru justa sancționare a inculpatei.

În raport cu fiecare infracțiune, i-a fost interzisă inculpatei, atât ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 67 alin. (1) rap. la art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., cât și ca pedeapsă accesorie, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (1), (3) C. pen., exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) din codul respectiv (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat).

La impunerea acestei interdicții, Curtea a avut în vedere natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpată, care o fac nedemnă să exercite funcțiile de interes public anterior menționate, dar și împrejurarea că ea s-a folosit, la comiterea acelor infracțiunii, de profesia sa, pe care, în mod evident, a dezonorat-o.

Constatând că infracțiunile reținute în sarcina inculpatei se află în concurs real, potrivit art. 38 alin. (1) C. pen., Curtea, în aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din același cod, a contopit cele două pedepse principale stabilite pentru acele infracțiuni în cea mai grea dintre acestea, de 4 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an închisoare, aplicând astfel inculpatei pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare, a cărei durată face imposibilă o altă formă de executare decât detenția.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații A. și D.

Prin Decizia penală nr. 472/A din 28 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2014, cu majoritate, au fost admise apelurile declarate de inculpații A. și D. împotriva sentinței penale nr. 229/F din data de 23 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală.

A fost desființată, în parte, sentința penală atacată numai în ceea ce privește: rezolvarea acțiunii penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., trafic de influență (a treia faptă menționată la rubrica „În drept” a rechizitoriului), față de inculpatului A.; pedeapsa principală rezultantă de executat de către cei doi inculpați și cuantumul sumelor supuse confiscării extinse de la inculpatul A.

A fost reținută cauza spre rejudecare sub aceste aspecte și, în fond, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele sale componente care au fost repuse în individualitatea lor, respectiv cele trei pedepse, și a fost înlăturat sporul de 1 an închisoare.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (a treia faptă menționată la rubrica „În drept” a rechizitoriului), fiind, astfel, înlăturate pedepsele complementare și accesorii aplicate raportat la această infracțiune.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite cele două pedepse principale rămase și s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani închisoare, acesta urmând să execute, în regim de detenție, pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare.

A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatei D. în pedepsele sale componente care au fost repuse în individualitatea lor, respectiv cele două pedepse principale, a fost înlăturat sporul de 1 an închisoare și, astfel, în temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), au fost recontopite pedepsele aplicate în pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani închisoare, aceasta urmând să execute, în regim de detenție, pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 118

2

alin. (1) lit. p) și alin. (2) C. pen. (1969), s-a dispus confiscarea extinsă de la inculpatul A. a sumei de 47.229 lei și a sumei de 29.500 euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al Băncii Naționale Române de la data executării acestei măsuri).

Au fost menținute toate celelalte dispoziții ale sentinței apelate ce nu sunt contrare deciziei.

Totodată, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională împotriva aceleiași sentințe, iar cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului declarat de parchet și inculpați, au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, făcând propriul examen al probelor administrate în cauză, instanța de apel a reținut aceeași situație de fapt ca și judecătorul fondului (cu nuanțările privindu-l pe inculpatul A.) și, constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, au fost săvârșite de cei doi inculpați și constituie infracțiuni, a menținut soluțiile de condamnare în privința acestora (cu excepția celei privind infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. 1969 imputată inculpatului A., respectiv a treia faptă menționată la rubrica „în drept” a rechizitoriului).

S-a arătat că, în mod corect, prima instanță a reținut că legea penală mai favorabilă este legea anterioară, în considerarea tratamentului sancționator mai blând al concursului real de infracțiuni - spor facultativ și variabil, lăsat la apreciat instanței, în raport cu cel, mai sever, prevăzut de legea nouă pentru aceeași formă a pluralității de infracțiuni - spor obligatoriu și fix, instanța de apel fiind de acord inclusiv cu privire la aspectele vizând individualizarea sancțiunilor aplicate inculpaților.

S-a arătat că aplicarea sporului este facultativă conform legii penale identificate a fi mai favorabilă, iar, întrucât în apel s-a constatat că inculpatul A. a săvârșit doar două din cele trei infracțiuni imputate, s-a apreciat că se impune descontopirea pedepsei rezultante propuse de instanța fondului de 5 ani închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele sale componente care au fost repuse în individualitatea lor, respectiv cele trei pedepse, și a fost înlăturat sporul de 1 an închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), au fost recontopite cele două pedepse principale rămase de executat și s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani închisoare, acesta urmând în execute, în regim de detenție, pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare.

S-a apreciat că aspectul înlăturării sporului este incident și față de apelanta inculpată D. atâta vreme cât, ținând seama de toate aspectele anterior menționate, dar și de valoarea sumei de bani ce a făcut obiectul traficului de influență și, respectiv, de modalitățile concrete în care a fost săvârșită infracțiunea de șantaj și scopul urmărit prin aceasta, Curtea de Apel a considerat că o pedeapsă situată ușor sub mediul limitelor speciale, respectiv 4 ani închisoare, în cazul primei infracțiuni, și o pedeapsă egală cu mediul limitelor speciale, și anume 3 ani închisoare, în cazul celei de-a doua infracțiuni, sunt adecvate pentru justa sancționare a inculpatei.

În raport cu fiecare infracțiune, i-a fost interzisă cu deplin drept inculpatei, atât ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 67 alin. (1) raportat la art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., cât și ca pedeapsă accesorie, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (1), (3) C. pen., exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat).

Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, invocând cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., arătând că inculpatei D. i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, s-a învederat că, apreciind că situația juridică a inculpatei D. este similară cu cea a coinculpatului A., fiecare făcându-se vinovat de comiterea a câte două infracțiuni, instanța de apel a dispus, în mod greșit, înlăturarea sporului de 1 an închisoare aplicat primeia, considerând că acesta este facultativ, și a aplicat regulile concursului de infracțiuni potrivit art. 34 lit. b) C. pen. (1969), deși faptele imputate au fost încadrate juridic potrivit Codului penal în vigoare la 1 februarie 2014. S-a arătat că, întrucât instanța de apel a menținut încadrarea juridică stabilită de instanța de fond (art. 291 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 207 alin. (1) C. pen.), aplicarea pedepsei rezultante trebuia să se realizeze potrivit dispozițiilor art. 38 C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., texte de lege a căror incidență este determinată conform art. 10 din Legea nr. 187/2012. Ca atare, aplicarea sporului de 1 an (reprezentând o treime din pedeapsa de 3 ani stabilită de instanța de fond pentru infracțiunea de șantaj) nu este facultativă, ci obligatorie, acesta fiind greșit înlăturat, în condițiile în care pedepsele aplicate de prima instanță nu au suferit modificări sub aspectul cuantumului lor.

Prin încheierea din 7 septembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2017,

apreciind respectate condițiile de formă prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Deciziei penale nr. 472/A din 28 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2014, fiind trimisă cauza în vederea judecării recursului în casație, completului nr. 4.

Examinând cauza, în continuare, prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen.,

în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că

hotărârile sunt supuse casării în cazul în care

„

s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei ori greșita aplicare a legii penale mai favorabile.

Prin „pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Verificând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că instanța de apel, după ce a după ce a analizat contextul faptic și încadrarea juridică, considerând că faptele inculpatei D. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în reglementarea ulterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) și art. 207 alin. (1) C. pen. (ultima fiind săvârșită în perioada 06 martie - 03 aprilie 2014, deci sub imperiul legii în vigoare la 1 februarie 2014), a apreciat că dispozițiile vechii reglementări îi sunt mai favorabile intimatei în ceea ce privește concursul de infracțiuni, având în vedere că acestea prevăd aplicarea facultativă a sporului, iar nu cu titlu obligatoriu, precum noua codificare, context în care, la contopirea pedepselor stabilite pentru cele două infracțiuni reținute în sarcină, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), înlăturând, astfel, sporul de 1 an închisoare aplicat de prima instanță.

În acest context, raportându-se la limitele de pedeapsă prevăzute de legea considerată de către instanța de apel ca fiind incidentă în cauză în privința infracțiunilor reținute, Înalta Curte constată că pedepsele de 4 ani închisoare și, respectiv, de 3 ani închisoare aplicate inculpatei D. se află în limitele prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. și art. 207 alin. (1) C. pen. (cuprinse între 2 ani și 7 ani închisoare și, respectiv, între 1 an și 5 ani închisoare).

În ceea ce privește regimul sancționator al concursului de infracțiuni, Înalta Curte constată că, deși instanța de apel, după ce a reținut pentru ambele fapte incidența noii codificări, a făcut, în mod eronat, aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), acest fapt s-a datorat ignorării dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., care prevăd că „Tratamentul sancționar al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă”. Așadar, neaplicarea obligatorie a sporului de 1 an închisoare (o treime din pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea de șantaj) se datorează unei greșite aplicări a legii penale în timp, aspect ce rezultă chiar din denumirea Titlului I din actul normativ menționat

- „Dispoziții privind aplicarea în timp a legii penale”, din care fac parte prevederile art. 10 anterior invocate.

Or, aspectele privind aplicarea legii penale în timp nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., acesta vizând doar nelegalitatea pedepsei aplicate de instanțele inferioare, ceea ce presupune o verificare matematică a cuantumului acesteia prin raportare la limitele speciale prevăzute de lege, iar nu o reanalizare a dispozițiilor referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, având ca și consecință modificarea sancțiunii stabilite.

Contrar susținerilor reprezentantului Ministerului Public, Decizia nr. 115/RC din 01 aprilie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, nu este incidentă în speță, întrucât, spre deosebire de acea cauză, în prezentul dosar instanța de apel nu a reținut dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., ci pe cele ale art. 33 și art. 34 C. pen. (1969), care prevăd aplicarea facultativă a sporului de pedeapsă. Or, doar în situația în care instanța de apel ar fi reținut incidența dispozițiilor art. 39 C. pen., însă nu le-ar fi aplicat efectiv, pedeapsa rezultantă nelegală ar fi putut fi corectată pe calea recursului în casație.

Având în vedere aceste considerente, întrucât în cauză criticile formulate nu pot fi circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Deciziei penale nr. 472/A din 28 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2014, privind pe inculpata D., cererea de suspendare a executării acestei hotărâri formulată de intimată rămânând fără obiect.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată, în sumă de 260 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Deciziei penale nr. 472/A din 28 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2014, privind pe inculpata D.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată D.,

în sumă de 260 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2017.