ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 89/F din data de 22 mai 2017 a Curții de Apel București, secția I penală s-a admis, în parte, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor penale, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție.

În temeiul art. 386, alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus, inclusiv din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptelor penale reținute în sarcina:

- inculpatului A., din infracțiunile prevăzute de art. 407, alin. (2) din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., de art. 291, alin. (1) din noul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, și art. 5 din noul C. pen., și de art. 48, alin. (1) din noul C. pen., raportat la art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 169, alin. (2) și alin. (4) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., de art. 257, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, art. 41, alin. (2) din vechiul C. pen., art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. și art. 5 din noul C. pen., și de art. 264, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., toate cu aplicarea art. 33, lit. a) din vechiul C. pen.

În temeiul art. 169 alin. (2) și alin. (4) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de divulgarea secretului care periclitează siguranța statului.

În temeiul art. 65 alin. (1) din vechiul C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a și lit. b) din vechiul C. pen., pe perioada de 5 ani.

În temeiul art. 257, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, art. 41, alin. (2) din vechiul C. pen., art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. și art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată.

În temeiul art. 65, alin. (1) din vechiul C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a și lit. b) din vechiul C. pen., pe perioada de 5 ani.

În temeiul art. 264, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de favorizarea infractorului.

În temeiul art. 65, alin. (1) din vechiul C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a și lit. b) din vechiul C. pen., pe perioada de 5 ani.

În temeiul art. 33, lit. a) din vechiul C. pen., raportat la art. 34, alin. (1), lit. b) din vechiul C. pen., s-au contopit pedepsele închisorii, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, și anume pedeapsa de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a și lit. b) din vechiul C. pen.

În temeiul art. 35 alin. (3) din vechiul C. pen., s-a stabilit pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a și lit. b) din vechiul C. pen., pe perioada de 5 ani, care se execută potrivit art. 66 din vechiul C. pen.

În temeiul art. 208, alin. (2) și alin. (5), C. proc. pen., s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpatul A., luată prin încheierea de ședință din data de 5 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția I-a penală, în Dosarul nr. x/2014, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 202 din 16 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, printre alții și inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 121/A din data de 8 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpații B., C., D., A., E., F., G. și H. și partea responsabilă civilmente SC I. SRL împotriva Sentinței penale nr. 89/F din data de 22 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

A fost desființată în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

A fost înlăturată dispoziția de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunile prevăzute de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din C. pen. și de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 41 alin. (2) și art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen. și art. 264 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

A fost reținută incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În baza art. 169 alin. (2) și (4) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de divulgarea secretului care periclitează siguranța statului.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1969 a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1969 a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele de 2 ani și 8 luni închisoare și 3 ani și 6 luni închisoare astfel stabilite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 a fost interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (3) din C. pen. din 1969, a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 4 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală a fost înregistrată, la data de 2 decembrie 2019, sub nr. x/2019, cererea de contestație în anulare formulată de condamnatul A., împotriva Deciziei penale nr. 121/A din data de 8 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în Dosarul nr. x/2014,

În motivarea contestației în anulare formulate, contestatorul condamnat A. a susținut, în esență, că instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii, fiind invocat cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 22 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casați și Justiție, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 a fost admisă în principiu cererea de contestație în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 121/A din data de 8 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014 și a fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei contestate.

Totodată, având în vedere că au fost invocate excepțiile de neconstituționalitate a art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. a) și lit. f), art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4) - (7), și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, s-a dispus formarea Dosarului asociat cu nr. x/2019

În motivarea scrisă a cererii sale condamnatul a arătat că apelul a fost înregistrat pe rolul instanței supreme la data de 18 iulie 2017, iar completul care a pronunțat decizia contestată fost constituit în baza Hotărârii nr. 80 din 12 decembrie 2017 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție care, la rândul său, a fost adoptată, în baza art. 19 lit. a1) și art. 32 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În esență, contestatorul susține că, la judecata apelului, completul a fost nelegal constituit, întrucât aceasta s-a realizat printr-un act administrativ emis de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, în opinia sa, nu putea prelua atribuții jurisdicționale, de desemnare a membrilor completelor de 3 judecători.

Totodată, în opinia sa, lipsa reglementării unei compuneri aleatorii a completelor de 3 judecători și determinarea acestora prin Hotărâri ale Colegiului de conducere a Înaltei Curți la propunerea președinților de secții, emise în baza art. 19 lit. a1) și art. 32 alin. (1) din Regulament, apare ca fiind în grava contradicție cu principiul imparțialității și independenței instanței și, pe cale de consecință, cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României, republicată și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 121/A din data de 8 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014, prin prisma motivului invocat, respectiv prevederile art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că este nefondată pentru motivele ce se vor expune în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind, deci, o cale de anulare pentru vicii și nulități relative la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuindu-se astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de cale de atac extraordinară al contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 426 C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare: d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

În cazul particular al contestației în anulare, repunerea în discuție a soluției definitive se grefează întotdeauna pe erori de procedură, circumscrise motivelor prevăzute de art. 426 C. proc. pen., prin care se tinde la a se asigura conformitatea deplină dintre hotărârea definitivă și exigențele de legalitate ale procesului penal.

În procesul de verificare a acestei conformități, baza normativă a analizei instanței o constituie, însă, legea în vigoare la data pronunțării hotărârii definitive, numai în raport cu această lege urmând a se verifica dacă instanța de apel a comis erori de drept și dacă ele au viciat sau nu procedura ce a premers pronunțării deciziei definitive.

Având natura juridică a unei căi extraordinare de atac, de anulare și retractare a hotărârilor definitive ce conțin erori de drept, contestația în anulare are întotdeauna ca temei exclusiv nulitatea unor acte de procedură efectuate anterior pronunțării hotărârii (error in procedendo). La rândul său, noțiunea de "nulitate" implică întotdeauna încălcarea prescripțiilor legale în vigoare la data efectuării actului nul sau anulabil.

Curtea Constituțională însăși a subliniat, în jurisprudența sa, că "Hotărârea judecătorească, fiind înzestrată cu autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părțile având obligația să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicțional, fără posibilitatea de a mai pune în discuție ceea ce s-a tranșat deja pe calea judecății. Prin urmare, hotărârea judecătorească produce efecte din momentul pronunțării, iar după rămânerea irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficiență specifică de către ordinea normativă constituțională". (Decizia nr. 460 din data de 13 noiembrie 2013 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 762 din 9 decembrie 2013).

Prin urmare, începând cu data pronunțării sale, decizia definitivă a instanței de apel este prezumată a reflecta adevărul judiciar, iar rezolvarea dată raportului penal de conflict nu mai poate fi repusă în discuție decât în situații excepționale care, în esență, implică fie descoperirea unor fapte sau împrejurări factuale noi, susceptibile a demonstra netemeinicia hotărârii, fie vicii fundamentale de legalitate, de drept substanțial sau procesual. Aceste două ipoteze principale sunt prevăzute și de art. 4 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția europeană a drepturilor omului și își găsesc un corespondent legislativ intern în cazurile limitative în care pot fi exercitate, în procesul penal, căile extraordinare de atac ale contestației în anulare, recursului în casație și revizuirii.

Hotărârea nr. 80 din 12 decembrie 2017 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost adoptată cu respectarea legislației în vigoare.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare, "Președinții de secții stabilesc judecătorii care compun completele de judecată din cadrul secțiilor, transmit spre aprobare Colegiului de conducere compunerea completelor de judecată din cadrul secțiilor și programează ședințele acestora".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 19 lit. a1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Colegiul de conducere "aprobă numărul completelor de 5 judecători în materie penală, la propunerea președintelui secției penale, aprobă compunerea completelor de 5 judecători și a completelor din cadrul secțiilor".

Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casați și Justiție nu și-a arogat puteri, atribuții, competențe sau prerogative de legiuitor, ci a aplicat, în limitele competențelor conferite de lege, dispozițiile Legii nr. 304/2004, privind organizarea judiciară.

Modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu încalcă exigențele constituționale ale art. 126 alin. (4), întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii, iar desemnarea membrilor completurilor de judecată la propunerea președintelui de secție și cu aprobarea Colegiului de conducere nu este de natură să afecteze cerința independenței și imparțialității obiective a completurilor.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul, prin apărător face referiri la Decizia 685 din data de 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1021 din data de 29 noiembrie 2018, dorind în esență o reformare legislativă în sensul reglementării exprese a unor criterii concrete de desemnare a membrilor completelor de 3 judecători.

Pe de altă, parte dispozițiile art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. a) și lit. f), art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4) - (7), și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, au fost apreciate de contestator ca fiind neconstituționale făcând obiectul cererii de sesizare a Curții Constituționale în dosarul nr. x/2019.

O necesară evaluare a particularităților cauzei prin raportare la exigențele principiului securității juridice, astfel cum rezultă din art. 6 parag. 1 din Convenția europeană, și ale dreptului de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, prevăzut de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție, legitimează aprecierea că, în prezenta cauză, nu a existat un viciu fundamental în procedura anterioară, de natură să afecteze hotărârea definitivă pronunțată și să justifice redeschiderea procesului penal, în lumina paragrafului 2 al art. 4 din Protocolul nr. 7.

Este, de asemenea, evident că soluția dispusă în apel, prin decizia nr. 121/A din data de 8 aprilie 2019 a fost rezultatul acordului unanim al tuturor celor trei membri ai completului asupra particularităților cauzei.

Pentru considerentele expuse va fi respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 121/A din data de 8 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații condamnați F., E. și D., în sumă de câte 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 121/A din data de 8 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în Dosarul nr. x/2014.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații condamnați F., E. și D., în sumă de câte 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iulie 2020.

GGC - LM