ÎCCJ, Secția penală

Decizia penală nr. 194/RC/2017

Deliberând asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 289 din data de 29.12.2015, Tribunalul Ialomița, secția penală, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului A. din infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în aceeași infracțiune prev. de art. 254 alin. (1) din Legea nr. 15/1968 raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Legea nr. 15/1968 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului A. din infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 291 C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, republicată, în aceeași infracțiune prev. de art. 257 alin. (1) din Legea nr. 15/1968 raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 republicată cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului A. din infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) și (2) lit. b) și c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 din Legea nr. 15/1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. și complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 din Legea nr. 15/1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) din Legea nr. 15/1968 pentru săvârșirea infracțiunii de luarea de mită, în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) din Legea nr. 15/1968 raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Legea nr. 15/1968 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin.(2) C. proc. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 alin. (1) din Legea nr. 15/1968 raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 republicată cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 9 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din Legea nr. 15/1968 pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 din Legea nr. 15/1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin.(2) C. proc. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) din Legea nr. 15/1968 pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 din Legea nr. 15/1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din Legea nr. 15/1968 inculpatul A. având de executat pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din Legea nr. 15/1968.

În temeiul art. 60 C. pen. pedeapsa se execută în regim de închisoare.

În temeiul art. 72 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 17.09.2013 la 16.11.2013.

În temeiul art. 71 din Legea nr. 15/1968 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din Legea nr. 15/1968, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 254 alin. (3) și art. 257 alin. (2) din Legea nr. 15/1968 a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 32.000 lei.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului B. din infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. și infracțiunea de evaziune fiscală prev. art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din Legea nr. 15/1968 pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În temeiul art. 396 alin.(2) C. proc. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din Legea nr. 15/1968 pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului B. prin sentința penală nr. 380 din 26.10.2015 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/98/2015, rămasă definitivă, în pedepsele componente, în individualitatea lor astfel:

- 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 82 din 22.04.2015 a Tribunalului Ialomița în Dosarul nr. x/98/2015, rămasă definitivă prin neapelare la 06.05.2015 (faptele iulie-septembrie 2013) pentru care s-a dispus anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere;

- 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 7 din 19.01.2015 a Tribunalului Brăila (Dosar nr. x/113/2011), rămasă definitivă prin decizia penală nr. 537/A din 24.04.2015 a Curții de Apel Galați (fapte din perioada 18.11.2008-02.04.2009);

- 4 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1394 din 01.08.2008 a Judecătoriei Slobozia (Dosar nr. x/312/2008), rămasă definitivă prin decizia penală nr. 214 din 09 februarie 2014 a Curții de Apel București pentru care s-a dispus în baza art. 85 C. pen. anularea suspendării condiționate a executării pedepsei;

- sporul de 2 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) din Legea nr. 15/1968 și art. 5 C. pen., a constatat concursul de infracțiuni pentru toate pedepsele, și anume: 4 ani, 3 ani, 2 ani, 2 ani, 4 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din Legea nr. 15/1968, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care a adăugat sporul de 2 luni din contopire aplicat de Tribunalul Constanța.

Inculpatul având de executat în total pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din Legea nr. 15/1968.

În temeiul art. 60 C. pen., pedeapsa se execută în regim de închisoare.

În temeiul art. 72 C. pen. a scăzut din pedeapsă perioada executată de la 30.04.2015 la zi, potrivit sentinței penale nr. 380 din 26.10.2015 a Tribunalului Constanța.

A dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 380 din 26.10.2015 a Tribunalului Constanța, emițându-se un nou mandat de executare pentru pedeapsa aplicată prin sentință.

În temeiul art. 71 din Legea nr. 15/1968 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din Legea nr. 15/1968, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatei SC C. SRL Slobozia din infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 și evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 33 lit. a) din Legea nr. 15/1968.

În temeiul art. 396 alin.(2) C. proc. pen. a condamnat pe inculpata SC C. SRL Slobozia, prin reprezentant legal, practician în insolvență, D. la pedeapsa de 10.000 lei amendă penală și pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice prev. de art. 712 din Legea nr. 15/1968 pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe aceeași inculpată, la pedeapsa de 12.000 lei amendă penală și pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice prev. de art. 712 din Legea nr. 15/1968 pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) din Legea nr. 15/1968 și art. 5 C. pen., inculpata SC C. SRL Slobozia având de executat pedeapsa cea mai grea de 12.000 lei amendă penală și pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice prev. de art. 712 din Legea nr. 15/1968.

La data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, s-au dispus mențiunile prev. de art. 13 din Legea nr. 241/2005 și art. 712 din Legea nr. 15/1968.

În temeiul art. 20, art. 23 și art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357, 1373, 1381, 1382, 1385 și art. 1386 C. civ., a admis, în parte, acțiunile civile formulate de Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrațiile Județene a Finanțelor Publice Călărași și Ialomița și în consecință:

A obligat inculpații A. și B., în solidar la acoperirea prejudiciului în cuantum de 4.030.130,40 lei către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași cu titlu de despăgubiri civile, precum și la plata accesoriilor aferente debitului principal, până la data achitării integrale a debitului principal, conform O.G. nr. 92/2003.

A obligat inculpații A., B. și SC C. SRL Slobozia, prin lichidator judiciar D., în solidar, la acoperirea prejudiciului în cuantum de 1.588.969,04 lei către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița cu titlu de despăgubiri civile, precum și la plata accesoriilor aferente debitului principal, până la data achitării integrale a debitului principal, conform O.G. nr. 92/2003.

În temeiul art. 249 și 397 C. proc. pen. a menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța Direcției Naționale Anticorupție nr. x/P/2013 din 15.02.2015 asupra conturilor deținute de inculpatul B. la E. Bank, F. Bank SA, G. Bank SA, H. Bank, I. Bank și de inculpata SC C. SRL Slobozia, deținute la E. Bank.

A menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța Direcției Naționale Anticorupție nr. x/P/2013 din 25.02.2015 asupra sumelor de bani ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare din data de 16.09.2013, sume depuse la G. Bank - Sucursala Victoriei:

În baza art. 249 și art. 397 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005, a instituit măsura sechestrului asigurator, în vederea garantării reparării prejudiciului produs prin infracțiune, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., B. și SC C. SRL Slobozia, inclusiv asupra conturilor societăților comerciale la care inculpații figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, care se vor identifica în cursul punerii în executare a prezentei dispoziții de indisponibilizare, până la concurența sumei de 5.619.099,44 lei și a obligațiior fiscale accesorii aferente debitului principal, calculate până la data achitării integrale a debitului principal.

În temeiul art. 274 și 398 C. proc. pen. a obligat inculpații A. și B. la câte 15.000 lei, iar pe inculpata SC C. SRL Slobozia la 10.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Prin decizia penală nr. 1584/A din 24.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpatul A. și inculpatul B. împotriva sentinței penale nr. 289 din data de 29.12.2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală.

A fost desființată,în parte, sentința penală atacată și rejudecând, în fond:

Au fost descontopite pedepsele principale rezultante stabilite pentru inculpații persoane fizice și persoană juridică și repuse în individualitatea lor pedepsele componente.

În aplicarea art. 5 C. pen., în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute prin rechizitoriu, astfel:

Pentru inculpatul B. în art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969.

Pentru inculpatul A., în art. art. 254 alin. (2) C. pen. 1969 rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 257 C. pen. 1969 rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 26 C. pen. 1969 rap. la art 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969.

Pentru inculpata persoană juridică SC C. SRL art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969.

În temeiul art. 254 alin. (2) C. pen. 1969 rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1969 pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În temeiul art. 71 C. pen. 1969 i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1969.

În temeiul art. 257 C. pen. 1969 rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În temeiul art. 71 C. pen. 1969 i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1969

În temeiul art. 26 C. pen. 1969 rap. la art 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) și art. 80 C. pen. 1969 și art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. 1969 pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală.

În temeiul art. 71 C. pen. 1969 i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. 1969.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (2) C. pen. 1969 inculpatul A. execută pedeapsa principală cea mai grea, de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. 1969.

În temeiul art. 71 C. pen. 1969 i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1969.

În temeiul art. 88 C. pen. 1969 s-a scăzut din pedeapsa principală timpul reținerii și arestării preventive de la 17.09.2013 la 16.11.2013.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 5 C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. 1969 pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

A descontopit pedeapsa principală rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului B. prin sentința penală nr. 380 din 26.10.2015 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/98/2015, rămasă definitivă la data de 19.01.2016 și a repus în individualitatea lor pedepsele componente.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. 1969 C. pen. inculpatul execută pedeapsa principală rezultantă de 4 ani și 2 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. 1969.

În temeiul art. 88 C. pen. 1969, a scăzut din durata pedepsei principale perioada executată de la 30.04.2015 la zi.

A dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 380 din 26.10.2015 a Tribunalului Constanța și emiterea un nou mandat de executare pentru pedeapsa aplicată prin prezenta.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpata persoană juridică SC C. SRL la pedeapsa principală de 12.000 lei amendă penală și pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice prev. de art. 712 C. pen. 1969.

A înlăturat obligarea inculpatului A. la acoperirea prejudiciului în cuantum de 4.030.130,40 lei și a accesoriilor aferente către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași.

A instituit măsura sechestrului asigurator, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., B. și SC C. SRL până la concurența sumei de 1.588.969,04 lei și a obligațiilor fiscale accesorii aferente debitului principal, calculate până la data achitării integrale a debitului principal.

A menținut celelalte dispoziții.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții-intimați-inculpați B. și A., în cuantum de câte 90 lei și onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimat inculpat persoană juridică, în cuantum de 360 lei, s-au avansat din fondul Ministerului de Justiție.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de părțile civile A.N.A.F. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița și A.N.A.F. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași împotriva aceleiași sentințe.

În temeiul art. 274 alin. (2) și (4) C. proc. pen. a obligat pe fiecare apelant-parte civilă la câte 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva deciziei penale nr. 1584/A din 24 octombrie 2016 a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 27 decembrie 2016.

În susținerea căii de atac, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În motivarea recursului în casație, recurentul inculpat, în esență, a susținut că in cauza nu este îndeplinita condiția atașată elementului material al infracțiunilor de luare de mită și trafic de influenta conform căreia bunurile primite de subiectul activ al infracțiunii să fie necuvenite. Astfel, așa cum a arătat în motivele de recurs, toate sumele de bani primite de inculpat au fost rodul furnizării de către acesta în schimbul banilor de bunuri, la prețul de piața de la acea vreme și nu la un preț superior așa cum a invocat acuzarea.

Pentru aceste considerente, a susținut că în cauză sunt incidente disp. art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., respectiv fapta inculpatului A. de primire a sumei de 32.000 lei de la inculpatul B. nu este prevăzuta de legea penală, banii respectivi nefiind un folos necuvenit.

De asemenea, referitor la infracțiunea de trafic de influență, a arătat că acțiunea de a promitere a intervenției nu poate constitui element material al infracțiunii de trafic de influență, astfel încât a solicitat achitarea și pentru această infracțiune, în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin încheierea din ședința din camera de consiliu din data de 17 martie 2017, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1584/A din data de 24.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, și s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casație, constatându-se îndeplinite condițiile de formă prev. de art. 434-437 C. proc. pen.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul A.se constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înainte de analiza concretă a criticilor formulate de inculpat, se impun anumite considerații teoretice asupra căii extraordinare de atac a recursului în casație.

Eventualele erori intervenite în activitatea de judecată, fie în privința stabilirii faptelor, fie în ceea ce privește aplicarea legii, pot fi înlăturate prin intermediul căilor de atac ordinare sau extraoridinare.

Potrivit noului C. proc. pen., recursul a devenit o cale extraordinară de atac (reglementată sub denumirea de „recurs în casație” - Partea specială, Titlul III, Capitolul V, Secțiunea a 2-a), prin care se atacă hotărâri definitive care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de instanța de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Astfel, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară/parțială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poate invoca și corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Cu atât mai mult, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.”

Acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Recurentul inculpat A. a susținut nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență pentru care acesta a fost condamnat, în acest sens invocând cazul de casare prev. de art. 434 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., considerând că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

În acest sens, inculpatul a susținut că în cauză nu este îndeplinită condiția atașată elementului material al infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență conform căreia bunurile primite de subiectul activ al infracțiunii să fie necuvenite. Astfel, toate sumele de bani primite de inculpat (așa cum a detaliat în cuprinsul cererii) au fost rodul furnizării de către acesta în schimbul banilor de bunuri, la prețul de piață de la acea vreme și nu la un mod superior, așa cum s-a susținut de către acuzare.

Analizând cererea de recurs în casație prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

Astfel, instanța de fond, cât și instanța de control judiciar au reținut că fapta inculpatului A., constând în aceea că în calitate de comisar șef de poliție, șef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, a primit în perioada iulie-septembrie 2013, mai multe sume de bani cu titlu de mită, în total 32.000 lei, de la inculpatul B. pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv de constatare și cercetare a infracțiunilor economice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luarea de mită, în formă continuată.

De asemenea, s-a reținut că fapta inculpatului A., constând în aceea că, în schimbul banilor primiți în cursul anului 2013 de la inculpatul B., respectiv sumei de 32.000 RON, i-a promis acestuia că își va folosi influența asupra lucrătorilor de poliție de la I.P.J. Călărași - Serviciul de Investigare a Fraudelor în scopul de a-i determina să soluționeze favorabil inculpatului B. un dosar penal în care acesta era cercetat penal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.

Raportat la situația de fapt reținută de instanța de fond și însușită în totalitate de către instanța de apel, având în vedere și considerațiile teoretice cu privire la recursul în casație mai sus enunțate, Înalta Curte constată că susținerile recurentului inculpat referitoare la greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență întrucât banii primiți de la coinculpatul B nu reprezintă foloase necuvenite, ci contravaloarea cerealelor vândute, exced cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație întrucât chestiunile ce privesc situația de fapt au fost soluționate în mod definitiv de către instanțele inferioare și au intrat în puterea lucrului judecat.

În acest sens, criticile formulate de apărare referitoare la faptul că suma de 32.000 lei, reținută de instanță ca fiind primită de către inculpat atât pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, cât și de trafic de influență, reprezintă sume de bani licite constând în cotravaloarea cerealelor vândute, învederate și în fața instanței de apel, nu pot fi analizate de către Înalta Curte în procedura strictă a recursului în casație întrucât acestea privesc situația de fapt, stabilită în mod definitiv de către instanța de apel.

În consecință, critica vizând modul de calcul a sumei care a făcut obiectul luării de mită privește exclusiv situația de fapt, situație de fapt ce nu poate fi analizată de către instanța de recurs în casație, aceasta neputând face o nouă reapreciere a probelor care au fost avute în vedere în cele două cicluri procesuale, atunci când prima instanță și instanța de apel au stabilit cuantumul sumei de bani care a făcut obiectul infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului.

În ceea ce privește critica conform căreia în cadrul celor două infracțiuni de corupție reținute în sarcina inculpatului, aceeași sumă de bani reprezintă atât obiectul material al infracțiunii de luare de mită, cât și obiectul material al infracțiunii de trafic de influență, fapta de a promite o intervenție nefiind prevăzută de legea penală fapt pentru care se impune achitarea inculpatului și pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, se constată că și această critică este nefondată.

Art. 257 C. pen. anterior, care încriminează infracțiunea de trafic de influență, prevede că primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Inculpatul A. a fost condamnat, în mod definitiv, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență întrucât în schimbul banilor primiți în cursul anului 2013 de la inculpatul B., respectiv sumei de 32.000 RON, i-a promis acestuia că își va folosi influența asupra lucrătorilor de poliție de la I.P.J. Călărași - Serviciul de Investigare a Fraudelor în scopul de a-i determina să soluționeze favorabil inculpatului B. un dosar penal în care acesta era cercetat penal.

Înalta Curte constată că, raportat la situația de fapt reținută în cauză (situație de fapt ce nu poate fi contestată și analizată în prezentul cadru procesual, așa cum s-a arătat anterior), sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de trafic de influență, cât și ale infracțiunii de luare de mită. Astfel, în schimbul primirii sumei de 32.000 lei, recurentul inculpat A. nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, înlesnindu-i inculpatului B. desfășurarea de operațiuni comerciale cu sustragerea de la plata obligațiilor fiscale în sensul omisiunii înregistrării acestora în evidența contabilă, precum și înregistrarea de operațiuni fictive și, de asemenea, a promis că își va folosi influența asupra lucrătorilor de poliție de la I.P.J. Călărași - Serviciul de Investigare a Fraudelor în scopul de a-i determina să soluționeze favorabil lui B. un dosar penal în care acesta era cercetat pentru evaziune fiscală.

În consecință, Înalta Curte constată că faptele, în modalitatea în care au fost reținute de către Curtea de Apel București și Tribunalul București, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită, criticile formulate prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. fiind nefondate.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1584/A din 24 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/98/2015 (x/2016).

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1584/A din 24 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/98/2015 (x/2016).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 mai 2017.