ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 71/RC/2016

Deliberând asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 30/D din data de 29 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/110/2010* s-au dispus, printre altele, cu privire la inculpatul A., următoarele:

- schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 13 C. pen. anterior și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în una singură, și anume în infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 13 C. pen. anterior și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

- schimbarea încadrării juridice din 2 infracțiuni prev. de art. 25 C. pen. anterior, art. 215 alin. (1), (2), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 293 alin. (1) teza a Il-a C. pen. anterior în infracțiunea prev. de art. 293 alin. (1) teza a Il-a C. pen. anterior;

- schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni de spălare a banilor prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 modificată, precum și infracțiunea prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 modificată, cu art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, într-o singură infracțiune de spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 modificată și republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. anterior.

a) în baza art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2013, s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru constituirea unui grup infracțional organizat.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. anterior pe o durată de 5 ani.

b) în baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa

de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracțiuni de evaziune fiscală, în formă continuată.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. anterior pe o durată de 3 ani.

c) în baza art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 13 C. pen. anterior, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru instigare la infracțiunea de evaziune fiscală, în formă continuată.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani.

d) în baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 modificată și republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru comiterea infracțiuni de spălare de bani, în formă continuată.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. anterior s-a dispus:

- încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru comiterea infracțiuni de fals privind identitatea, prev. de art. 293 alin. (1) teza a II-a C. pen. anterior, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

- încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru comiterea infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele principale în pedeapsa cea mai grea și s-a dispus executarea pedepsei de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. anterior.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. anterior pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 88 C. pen. anterior s-a scăzut din pedeapsa principală, reținerea și arestul preventiv de la 23 la 26 iunie 2009, inclusiv.

S-a admis cererea părții civile A.N.A.F. București reprezentată în proces de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 5.509.970,2 RON, despăgubiri civile către Statul Român reprezentat de A.N.A.F. București - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, constând în obligații fiscale către stat (impozit pe profit și TVA), la care s-au adăugat accesoriile legale până la data plății efective, din care:

În solidar cu inculpatul B. și C., suma de 2.020.676,52 RON, plus accesoriile legale;

În solidar cu inculpatul D. și E., suma de 3.244.902,73 RON, plus accesoriile legale;

În solidar cu inculpatul K. suma de 244.390,95 RON, plus accesoriile legale.

În baza art. 33 din Legea nr. 656/2002, modificată și republicată, raportat la art. 118 C. pen., s-a dispus confiscarea banilor spălați și anume a sumelor externalizate, respectiv 1.298.342,42 dolari S.U.A. (145.887,42 + 1.152.455) și 888.396,7 euro de la inculpații A., B., C. și D.

S-a dispus confiscarea sumelor de mai sus în echivalentul monedei naționale, de la data executării, în cazul în care confiscarea în valută se dovedește a fi imposibilă.

S-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 1.154.000 RON, care i-a fost restituită de către inculpata F.

S-a menținut sechestrul asigurător asupra imobilului situat în orașul Târgu Ocna, județul Bacău, aparținând inculpatului A., indisponibilizat prin încheierea din 29 iunie 2009 emisă de A.N.C.P.I. - O.C.P.I. Bacău, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Onești, cu o valoare estimativă de 16.000 euro, în vederea recuperării pagubei produse bugetului de stat, prin evaziune fiscală.

S-a dispus confiscarea extinsă a bunurilor (utilaje, terenuri, vile, autoturisme, autoutilitare, părți sociale) aparținând SC G. SRL Târgu Ocna, SC H. SRL Târgu Ocna, SC I. SRL Onești, SC J. SRL București, controlate de către inculpatul A., asupra cărora s-au luat măsuri asigurătorii în cursul urmăririi penale, prin ordonanțele procurorului din 26 iunie, 30 iunie, 02 iulie, 23 iulie și 31 iulie 2009, pe care le-a menținut.

S-a constatat că sistemul informatic ridicat cu ocazia percheziției domiciliare a fost indisponibilizat în interesul unei cauzei penale, asupra căreia a fost disjunsă urmărirea penală.

A fost obligat inculpatul A. la plata a 1/2 din onorariul cuvenit expertului contabil, în valoare de 2.500 RON și la plata de cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de 85.000 RON.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Bacău și inculpații A., B., E. și K.

Prin decizia penală nr. 708 din data de 29 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., printre altele, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Bacău și de inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 30/D din 29 ianuarie 2014 a Tribunalului Bacău pronunțată în Dosarul nr. x/110/2011.

A fost desființată, în parte, sentința apelată, s-a reținut cauza spre rejudecare și, în fond:

A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. aplicată inculpatului A. în pedepsele componente.

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice:

- din două infracțiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 13 C. pen. anterior și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 13 C. pen. anterior, în una singură, și anume în infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 cu art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 13 C. pen. anterior.

- din două infracțiuni de spălarea banilor prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 modificată, precum și infracțiunea prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 modificată, cu art. 41 alin. (2) C. pen. anterior într-o singură infracțiune de spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 modificată și republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. anterior.

S-a înlăturat din conținutul pedepsei complementare disp. art. 64 lit. a) teza I C. pen. anterior aplicată de instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b), c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 13 C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracțiuni de evaziune fiscală, în formă continuată.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani.

S-a înlăturat din conținutul pedepsei complementare disp. art. 64 lit. a) teza I C. pen. anterior aplicată de instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 13 C. pen. anterior.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 656/2002 modificată și republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru comiterea infracțiuni de spălare de bani, în formă continuată.

În

baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. anterior au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre cu cele aplicate de instanța de fond, în pedeapsa cea mai grea și s-a dispus executarea pedepsei de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. anterior.

S-au înlăturat din conținutul pedepsei accesorii disp. art. 64 lit. a) teza I C. pen. anterior.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Împotriva acestei decizii, la data de 07 septembrie 2015, a declarat recurs în casație inculpatul A.

S-a constatat că, la data de 17 februarie 2015, a fost comunicată decizia penală nr. 708 din data de 29 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, către inculpatul A., cererea de recurs în casație a fost formulată de inculpat în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de lege.

După îndeplinirea procedurilor prevăzute de art. 439 C. proc. pen., Curtea de Apel Bacău a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Magistratul asistent, în conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., a întocmit și depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casație ce formează obiectul Dosarului nr. x/110/2010*, în vederea examinării admisibilității în principiu a acesteia.

Prin cererea de recurs în casație s-a invocat incidența cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., respectiv inculpatul este condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În

motivarea cererii de recurs în casație, inculpatul A. a arătat că în mod greșit a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2013, din moment ce fapta reținută în sarcina sa, de constituire a grupului infracțional organizat, a avut loc în anul 2002, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 39/2003, nefiind prevăzută de legea penală la data comiterii.

De asemenea, recurentul a precizat că dispozițiile art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2013 au fost abrogate așa încât trebuia să se constate că, în prezent, fapta a fost dezincriminată.

În

ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, recurentul a susținut că la data desfășurării activității infracționale, respectiv perioada 2002-2005, faptele nu erau prevăzute de legea penală, dat fiind că legea menționată a intrat în vigoare în anul 2005.

De asemenea, recurentul a arătat că fapta de evaziune fiscală are ca subiect activ contribuabilul, or, în speță, nu s-a reținut că ar fi avut calitatea de contribuabil sau reprezentant legal al firmelor implicate direct în activitatea evazionistă, sens în care faptele pot constitui cel mult o instigare la evaziune fiscală.

Prin aceleași motive de recurs, inculpatul A. a susținut că este nelegală condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 din moment ce i s-a reținut calitatea de autor al infracțiunii predicat.

Sub acest aspect, a arătat că subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor este întotdeauna diferit de subiectul activ al infracțiunii din care provin banii.

În

acest sens, a susținut că, în mod obligatoriu, trebuie să existe un autor distinct, care să cunoască proveniența ilicită a bunurilor, fără de care nu ar putea exista infracțiunea de spălare a banilor, iar sintagma „cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni” este folosită de legiuitor pentru a exclude din sfera subiecților activi persoanele care au participat la comiterea infracțiunilor din care provin bunurile care formează obiectul spălării banilor. Dacă această expresie ar fi fost întrebuințată pentru a include în categoria subiecților activi și participanții de la infracțiunea premisă, ea ar fi fost inutilă,

deoarece persoana care a comis infracțiunea din care provin bunurile cunoștea împrejurarea că fapta respectivă este infracțiune (se invocă practica Curții Europene de Justiție, precum și cea în materie națională, inclusiv decizia nr. 3615 din 05 iulie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Prin urmare, a menționat, prin cererea de recurs în casație, că nu putea fi în același timp subiect activ al infracțiunii de spălare de bani și autor al infracțiunii principale din care se presupune că au provenit banii.

Recurentul inculpat a subsumat criticile anterior menționate cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin invocarea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul inculpat a susținut că i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât, în cauză, legea penală mai favorabilă este noul C. pen. care prevede limite de pedeapsă mai blânde comparativ cu cele aplicate de către instanța de apel.

Astfel, s-a apreciat că, în mod greșit s-au aplicat dispozițiile din legea penală anterioară, dând astfel eficiență unor limite de pedeapsă mai mari, cât timp în speță trebuiau aplicate pedepse mai blânde, în limitele prevăzute în noul C. pen.

Prin încheierea nr. 407/RC din 18 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 708 din data de 29 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, și s-a dispus trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casație, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune admiterea în principiu, instanța, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a constatat că decizia penală nr. 708 din data de 29 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, iar calea de atac a fost formulată de inculpat în termenul prevăzut de lege, fiind, așadar, respectate dispozițiile art. 434-436 C. proc. pen.

Totodată, s-a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) și art. 438 C. proc. pen.

Prin urmare, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A.

Analizând recursul în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație îl constituie judecarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispoziția legală anterior menționată, examinarea cauzei se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.

În consecință, Înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de

drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea cenzura situația de fapt reținută ori temeinicia deciziei atacate.

Prin motivele de recurs în casația a fost invocată incidența cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală ori au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prima critică a recurentului inculpat A. vizează greșita sa condamnare pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, în condițiile în care la momentul săvârșirii acesteia (anul 2002), în modalitatea normativă a constituirii, fapta nu era prevăzută de lege, întrucât Legea nr. 39/2003 prin care a fost incriminată fapta a intrat în vigoare în anul 2003.

Examinând hotărârile atacate se constată că, sub aspectul situației de fapt, cu privire la infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, s-a reținut că inculpatul, în calitate de lider, împreună cu inculpații E., L., M., C., D. și B. au constituit un grup infracțional organizat începând cu luna octombrie 2002 și care a acționat o perioadă îndelungată (2002-2005), folosind fraudulos două firme „fantomă” (SC N. SRL Onești și SC O. SRL Târgu Ocna), având ca principal scop comiterea de infracțiuni contra patrimoniului, fapte cu consecințe deosebit de grave, prin care s-a cauzat prejudicierea importantă a bugetului de stat consolidat, asigurându-și prioritar beneficiul ilicit, prin folosirea de mecanisme economico-financiare de spălare a banilor.

Cu referire la această critică, Înalta Curte reține că nu prezintă relevanță în cauză data constituirii grupului infracțional, respectiv sfârșitul anului 2002, câtă vreme s-a reținut că activitatea infracțională specifică modalității normative a asocierii s-a desfășurat în perioada 2002-2005, epuizându-se în anul 2005.

În

anul 2002, când a debutat activitatea infracțională, fapta inculpatului era incriminată în art. 323 alin. (1) C. pen. anterior, potrivit căruia fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepsea cu închisoarea de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce intră în scopul asocierii.

Ulterior, a intrat în vigoare Legea nr. 39/2003 care prevedea în art. 7 alin. (1) că inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Ambele infracțiuni sancționau pluralitatea constituită și impuneau aceleași condiții.

De altfel, și anterior intrării în vigoare a Legii nr. 39/2003, doctrina și jurisprudența defineau asocierea prin aceleași elemente care se regăsesc în art. 2 lit. a), respectiv grupare de persoane, cu o anumită organizare, cu o disciplină internă, cu reguli specifice privind ierarhia și repartizarea atribuțiilor, elemente

care dovedesc existența structurii organizatorice și deosebesc pluralitatea constituită de cea ocazională.

Analizând conținutul celor două incriminări se constată că asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 C. pen. anterior constituia norma generală, iar art. 7 din Legea nr. 39/2003, normă specială.

Prin urmare, chiar dacă constituirea ca modalitate normativă alternativă s-a consumat în cursul anului 2002, activitatea infracțională a grupului organizat a continuat în cadrul asocierii, prelungindu-se în timp până la momentul încetării acesteia, respectiv momentul epuizării.

Astfel, din situația de fapt reținută în cauză rezultă că inculpatul, în calitate de lider, a constituit un grup infracțional organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni și chiar dacă momentul consumării infracțiunii a fost acela al primului acte de constituire acesta a continuat, în baza aceleiași rezoluții, să săvârșească alte asemenea acte în vederea realizării scopului asocierii. Ca atare, activitatea infracțională s-a prelungit, în mod natural, dincolo de momentul consumării, a dobândit forma infracțională a faptei continue, care s-a epuizat în anul 2005.

În cazul în care în timpul duratei unei infracțiuni continue se adoptă mai multe legi penale, fapta se încadrează potrivit legii în vigoare la data când activitatea infracțională s-a încheiat, iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a început și a durat o perioadă de timp (în acest sens, a se vedea, decizia nr. 2570 din 18 aprilie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

În concluzie, în mod corect, pentru întreaga activitate infracțională a fost aplicată legea penală specială, în vigoare la momentul epuizării.

Totodată, prin motivele de recurs în casație, recurentul inculpat A. a solicitat a se constata că, în prezent, fapta de constituire a unui grup infracțional organizat, reținută în sarcina sa, a fost dezincriminată, întrucât art. 7 din Legea nr. 39/2003 a fost abrogat, neavând corespondent în art. 367 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte apreciază că legiuitorul a înțeles să incrimineze în dispozițiile art. 367 alin. (1) C. pen. infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, prin urmare nu se poate vorbi de o dezincriminare a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional, aceasta având corespondent în legislația nouă (a se vedea, în acest sens, decizia nr. 12/2014 a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în M. Of. nr. 507 din 08 iulie 2014).

Astfel, în prezent, în art. 367 alin. (1) C. pen. este incriminată sub denumirea marginală de „Constituire a unui grup infracțional organizat fapta de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup”, ceea ce conduce la concluzia că fapta continuă să fie incriminată în legea nouă, fiind realizată condiția continuității incriminării.

Se mai impune precizarea că definiția dată grupului infracțional organizat din noul C. pen. înlătură doar cerința privitoare la scopul constituirii grupului constând în obținerea directă sau indirectă a unui beneficiu financiar sau material, fiind suficientă constituirea unui grup organizat doar în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, prin urmare, nici sub acest aspect nu se poate aprecia că noua dispoziție legală a eliminat vreun element de care depinde caracterul penal al faptei ori forma de vinovăție, dimpotrivă, a lărgit sfera noțiunii grupului infracțional organizat.

Așadar, abrogarea art. 7 din Legea nr. 39/2003 prin art. 126 pct. 2 din Legea nr. 187/2012, nu echivalează cu o dezincriminare a faptei, operând de fapt o preluare a normei de incriminare în dispozițiile art. 367 alin. (1) din noul C. pen.

Prin urmare, Înalta Curte subliniază că sintagma „nu este prevăzută de legea penală” privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Or, din analiza deciziei penale atacate, rezultă că instanțele de fond și de apel au făcut o corectă aplicare a legii, așa încât fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă în cuprinsul deciziei atacate, este prevăzută de legea penală.

A doua critică a recurentului inculpat A. vizează greșita sa condamnare pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în condițiile în care la momentul desfășurării activității infracționale (2002-2005), fapta nu era prevăzută de legea penală, întrucât Legea nr. 241/2005 prin care a fost incriminată fapta a intrat în vigoare în anul 2005.

Examinând hotărârea atacată se constată că, sub aspectul situației de fapt cu privire la infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, s-a reținut că, în calitate de lider al grupului infracțional organizat și administrator de facto al SC N. SRL Onești și SC O. SRL Târgu Ocna, în perioada noiembrie 2002-2006 (perioadă fiscală de producere a efectelor actelor ilicite) a condus în manieră ilicită activitatea celor două societăți comerciale, dispunând nedeclararea veniturilor impozabile realizate și diminuarea veniturilor prin operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit și a TVA-ului datorat bugetului consolidat al statului, cauzând acestuia un prejudiciu.

De asemenea, s-a reținut că, în calitate de administrator al SC G. SRL Târgu Ocna și SC H. SRL Târgu Ocna, inculpatul a condus în manieră ilicită activitatea celor două societăți comerciale, prin înregistrarea în contabilitate, cu știință și în scopul de a nu plăti ori de a diminua impozitul pe profit și T.V.A., a unor cheltuieli nereale, pe baza unor documente primare de achiziție (facturi fiscale) emise de SC N. SRL, respectiv SC O. SRL (administrate în fapt tot de inculpatul A.), despre care cunoștea că au prețuri mult mai mari decât cele efective de achiziție.

Cu referire la această critică, Înalta Curte reține că infracțiunea de evaziune fiscală în modalitatea descrisă în conținutul art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 era incriminată la momentul începutului activității infracționale în art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994.

Totodată, s-a reținut că fapta a fost comisă în formă continuată, astfel că, deși a debutat sub imperiul Legii nr. 87/1994, activitatea infracțională a continuat, epuizându-se în anul 2006, după intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005.

Așadar, legea aplicabilă a fost corect stabilită, ca fiind cea de la momentul epuizării infracțiunii de evaziune fiscală.

Prin motivele de recurs în casație, recurentul inculpat A. a solicitat a se constata că fapta de evaziune fiscală are ca subiect activ contribuabilul, or, în cauză, s-a reținut că nu a avut această calitate și nici pe aceea de reprezentant legal al firmelor implicate direct în activitatea evazionistă.

Din situația de fapt reținută de instanța de fond rezultă că elementul material al laturii obiective al infracțiunii de evaziune fiscală constă în omisiunea de a evidenția, în documentele legale, veniturile impozabile realizate precum și în diminuarea veniturilor prin operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit și a TVA-ului datorat bugetului consolidat al statului, faptă pe care inculpatul a comis-o în calitate de administrator defacto a două societăți comerciale.

Cu referire la această critică, Înalta Curte notează că subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 poate fi orice persoană fizică sau juridică care acționează în numele sau în interesul contribuabilului ori în realizarea obiectului de activitate al acestuia.

Prin urmare, subiect activ poate fi administratorul de drept al societății, precum și administratorul de fapt sau orice altă persoană din cadrul societății - director, contabil, vânzător - în măsura în care prin acțiunile și/sau inacțiunile lor urmăresc ca societatea să se sustragă de la plata taxelor și impozitelor datorate (a se vedea, în acest sens, decizia nr. 272 din 28 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Legea nu condiționează existența infracțiunii de o anumită calitate a subiectului activ și nici de existența unei împuterniciri exprese a unei persoane cu atribuții de organizare și ținere a evidenței contabile care să aibă calitatea de administrator sau o obligație legală ori contractuală de gestionare a activității societății, dacă din probele administrate rezultă că, în fapt, făptuitorul exercită conducerea activității contabile a societății.

În pofida faptului că inculpatul nu a avut în mod oficial calitatea de asociat sau administrator în cadrul societăților comerciale implicate în mod direct în activitatea evazionistă, în fapt, acesta a exercitat, în perioada 2002-2006, conducerea activității contabile a societății coordonând acțiunile întreprinse de membrii grupului.

Totodată, prin motivele de recurs în casație, recurentul inculpat A. a criticat reținerea în ceea ce-l privește, a autoratului, ca formă de participație la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în condițiile în care activitatea sa infracțională corespunde unei instigări la comiterea infracțiunii menționate.

Or, prin decizia atacată s-a reținut că inculpatul a acționat și în calitate de autor în ceea ce privește actele materiale vizând SC G. SRL Târgu Ocna și SC H. SRL Târgu Ocna, fiind administratorul acestor societăți. Or, această formă principală de participație, a autoratului, o absoarbe pe cea secundară, a instigării cu referire la SC N. SRL, respectiv SC O. SRL, administrate în fapt de către inculpat.

A treia critică a recurentului inculpat A. vizează greșita sa condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor:, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, arătând că nu i se poate reține atât calitatea de autor al infracțiunii predicat, din care se presupune că au fost dobândiți banii, cât și cea de autor al infracțiunii de spălare a banilor.

Examinând hotărârea atacată se constată că, sub aspectul situației de fapt, cu privire la infracțiunea de spălare a banilor, s-a reținut că inculpatul A. în calitate de lider al grupului infracțional organizat, precum și de reprezentant legal al SC H. SRL Onești, SC G. SRL Onești și al firmei off-shore „P. LLC” în perioada 2002-2004, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a disimulat adevărata natură a dispoziției și circulației unor bunuri și sume de bani, dispunând/efectuând o serie de operațiuni ilicite.

De asemenea, s-a reținut că, folosindu-se în mod concomitent/succesiv de societățile comerciale ce au desfășurat operațiuni pe principiul firmelor „fantomă” (sediu declarat în mod fictiv, înscrise nelegal ca microîntreprinderi, achiziționate pe numele unor persoane care nu au exercitat cu bună credință atribuțiile de administrator, acumularea de sume considerabile de plată către bugetul consolidat al statului, reprezentând impozit pe profit și TVA ce au condus la falimentul acestora etc.), inculpatul A. a disimulat adevărata natură a proprietății, dispoziției și circulației unor bunuri.

Infracțiunea de spălare a banilor este o faptă de natură penală, condiționată de existența unei infracțiuni predicat (sau premisă) din care sunt obținute fonduri ilicite (bani sau bunuri mobile sau imobile), ajungându-se la disimularea originii ilicite a acestora prin intermediul unor operațiuni legitime. Așadar, infracțiunea de spălare a banilor are un caracter corelativ derivat, întrucât existența ei este condiționată de săvârșirea prealabilă a unei infracțiuni din care să provină bunul supus unei operațiuni de spălare, având totuși un caracter autonom în raport cu infracțiunea predicat, chiar și în situația în care nu se cunoaște autorul acesteia.

Cu toate acestea, legea nu condiționează existența infracțiunii de spălare a banilor de împrejurarea ca infracțiunea predicat să fie comisă de o persoană diferită de cea care participă la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

De altfel, jurisprudența a statuat în acest sens (a se vedea decizia nr. 1562/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/114/2008, decizia nr. 836 din 13 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, și decizia nr. 2984 din 25 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/117/2006).

Cea de-a patra critică invocată de recurentul inculpat A. vizează aplicarea pedepselor în alte limite decât cele prevăzute în noul C. pen., respectiv nereținerea de către instanțele de fond și apel a legii penale mai favorabile ca urmare a succesiunii legislative a normelor de incriminare, care ar fi avut drept consecință aplicarea pedepselor în limite mai reduse.

Înalta Curte notează că cea din urmă critică vizează aplicarea legii penale mai favorabile, chestiune care nu poate fi examinată prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ prev. de art. 438 C. proc. pen.

Or, în raport cu limitele recursului în casație, instanța nu poate face aplicarea legii penale mai favorabile, analiza incidenței acesteia fiind atributul exclusiv al instanței de fond, respectiv apel.

Prin urmare, în raport cu infracțiunile reținute în sarcina inculpatului - constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani - și de limitele de pedeapsă prevăzute în normele de incriminare stabilite ca fiind mai favorabile prin hotărârile atacate, se constată că acestea sunt legale.

În concluzie, criticile invocate de recurentul inculpat A. sunt neîntemeiate și, pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. va fi respins, ca nefondat, recursul în casație declarat împotriva deciziei penale nr. 708 din data de 29 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/110/2010*.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 265 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 708 din data de 29 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/110/2010*.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 265 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 martie 2016.