ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr.

539/RC/2016

Asupra recursului în casație de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 577 din 24 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/63/2011, în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice, cu privire la inculpata A., din infracțiunea art. 26 C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice, cu privire la inculpata A., din infracțiunile prev. de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 290 C. pen.

În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice, cu privire la inculpatul B., din infracțiunea prev. și ped. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice, cu privire la inculpatul B., din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 290 C. pen.

În temeiul art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 290 C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 26 C. pen., rap. la art. 27 alin. (1), (2), (4) lit. b) și c) din Legea nr. 365/2002, art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. rap. la art. 27 alin. (1), (2), (4) lit. b) și c) din Legea nr. 365/2002 a fost stabilită pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen., constând în: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a desfășura o activitate intr-o unitate bancară - pe o perioadă de 3 ani, începând de la data executării pedepsei principale, sau considerării ca executată.

În temeiul art. 33-34 C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite în pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (1) C. pen., a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen., constând în: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a desfășura o activitate intr-o unitate bancară - pe o perioadă de 3 ani, începând de la data executării pedepsei rezultante, sau considerării ca executată.

În temeiul art. 71 C. pen., a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

În temeiul art. 26 C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 26 C. pen., rap. la art. 290 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 27 alin. (1), (2) din Legea nr. 365/2002, art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 33-34 C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite în pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dispus deducerea duratei reținerii de 24 ore, din data de 27.07.2011 pentru ambii inculpați.

În temeiul art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea fisei specimenelor de semnături nr. 12 din 10 ianuarie 2007.

În temeiul art. 14 și 346 C. proc. pen., au fost obligați inculpații A. și B., în solidar, iar inculpata A. în solidar cu partea responsabilă civilmente Banca C., la plata către partea civilă D. a sumei de 222.500 lei reprezentând daune materiale și a dobânzii legale aferente până la data plății efective, și a sumei de 20.000 lei daune morale. S-au respins celelalte pretenții formulate de partea civilă, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri inculpații B. și A., precum și partea responsabilă civilmente Banca C. SA.

Prin decizia penală nr. 1395 din 28 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, au fost admise apelurile declarate de inculpații A., B. și partea responsabilă civilmente Banca C. împotriva sentinței penale nr. 577 din 24 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/63/2011.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată, pe latură penală și pe latură civilă și rejudecând,

În baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru complicitate la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în forma continuată prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 27 alin. (1), (2), (4) lit. b) și c) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic în formă continuată.

În baza art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă informatică în formă continuată.

În baza art. 290 C. pen. anterior, cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior au fost contopite pedepsele stabilite mai sus, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a ocupa o funcție sau de a desfășura o activitate într-o unitate bancară.

În baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în forma continuată prev. de art. 27 alin. (1), (2) și (4) lit. b) și c) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 26 C. pen. anterior, art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de acces fără drept la un sistem informatic în formă continuată.

În baza art. 26 C. pen. anterior, art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de fraudă informatică în formă continuată.

În baza art. 26 C. pen. anterior, art. 290 C. pen. anterior, art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele stabilite mai sus în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată fiecăruia dintre inculpați, durata reținerii de 24 ore, din data de 27.07.2011.

S-a respins cererea părții civile D. privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral, ca nefondată.

A fost înlăturată dispoziția de obligare, în solidar, a inculpaților A., B. precum și a părții responsabile civilmente Banca C. la plata către partea civilă D. a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale.

S-a constatat că partea responsabilă civilmente Banca C. a reparat integral prejudiciul material în valoare de 222.500 lei actualizat cu dobânda legală, în total suma de 267.669 lei, cauzat părții civile prin infracțiune.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței care nu contravin deciziei din apel.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs în casație inculpații A. și B.

Cererile de recurs în casație au fost întemeiate pe cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul este condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esență, prin cererile de recurs în casație formulate, inculpații au arătat că instanța de apel a dispus condamnarea acestora pentru fapte care sunt prevăzute de legea penală.

Cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. anterior, s-a arătat că, în mod nelegal, s-a dispus condamnarea celor doi inculpați în condițiile în care fapta concretă imputată nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare.

Astfel, infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată presupune, sub aspectul laturii obiective, o alterare a scrisului sau a semnăturii de pe un înscris, alterare care se poate realiza, fie prin ticluirea ori ștergerea unui text și adăugarea altuia, fie prin adăugarea unor cuvinte noi ori prin falsificarea semnăturii. În toate cazurile, intervenția plăsmuitorului are loc fără cunoștința și, implicit, fără acordul părții vătămate. În situația când partea vătămată a fost indusă în eroare asupra conținutului unui înscris pe care și l-a însușit, atunci se poate vorbi de o viciere a consimțământului, fapta neîntrunind elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri, ci poate atrage răspunderea autorului inducerii în eroare pe temeiul dolului, potrivit dispozițiilor art. 960, 961 din vechiul C. civ.

Potrivit situației de fapt reținute, s-a arătat că, în condițiile în care la data de 10.01.2007, inculpata A. era administrator de cont clienți, astfel încât redactarea fișei specimenelor de semnături în prezența titularului era o obligație a reprezentantului băncii, titularul contului confirmând prin semnăturile sale realitatea și conformitatea celor scrise.

Redactarea fișei specimenelor de semnături nr. 12 din 10 ianuarie 2007 de către inculpata A. în prezența titularei D. nu constituie o faptă ilicită de natura contrafacerii ori ticluirii înscrisului, de vreme ce acest scris a fost redactat în prezența titularului și din moment ce acesta este ratificat expres de aceasta. În legătură cu însușirea conținutului fișei specimenelor de semnături, recurenții inculpați au solicitat a se avea în vedere faptul că respectivul înscris conține două semnături ale părții vătămate D.: una ca și specimen, a doua, cea din josul paginii, care exprimă voința expresă și totodată confirmarea expresă a împuternicirii date inculpatului B.

Recurenții inculpați au mai arătat că, deși primă instanță avusese în vedere ipoteza falsificării semnăturii părții vătămate (ipoteză verificată cu cele 2 expertize grafoscopice efectuate în cauză) instanța de apel reținut că probatoriul administrat dovedește fără dubiu că inculpata A. a falsificat fișa specimenelor de semnături nr. 12 din 10.01.2007 prin adăugirea ca împuternicit a inculpatului B. și nu prin contrafacerea semnăturilor părții vătămate, și aceeași instanță de apel a căutat să își justifice propria teorie chiar și în absența unei expertize grafoscopice relevante, instanța reținând că pe baza unor deducții logice se poate stabili fără echivoc existența faptelor de fraudă informatică, acces fără drept la un sistem informatic și respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În raport de cele arătate mai sus, în condițiile în care nu s-a pus în discuția părților o astfel de ipoteză și în condițiile în care nu s-a administrat nicio probă esențială pentru stabilirea adevărului în cauză, respectiv expertiza grafoscopică, instanța de apel a încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil al inculpaților.

S-a mai susținut că emiterea fișei specimenelor de semnături a fost o operațiune legal înregistrată sub nr. 12 din 10 ianuarie 2007 ca deschidere de cont, ca urmare a faptului că la unitatea din Craiova s-a deschis un nou cont curent pe codul unității.

Toate operațiunile efectuate într-o bancă se efectuează cronologic și se arhivează cronologic, ideea falsificării și plasării lui ulterioare în vederea comiterii unei viitoare infracțiuni fiind neîntemeiată, în opinia recurenților inculpați, de vreme ce accesul în arhiva unității este strict și se face numai sub supraveghere și personal autorizat (declarație dosar fond martor E.).

În consecință, urmare a înregistrării operațiunilor în ordine cronologică și a securizării accesului în arhiva sucursalei, formularul fișa specimen de semnături nu putea fi plasat ulterior nici în registru, nici în arhivă. De altfel, probele administrate dovedesc, în mod direct, că operațiunea a fost înregistrată în jurnalul de operațiuni, întrucât la data de 07.06.2007 se menționează ca avut loc o modificare a fișei specimenelor de semnături prin adăugarea părții civile F., operațiunea fiind înregistrată în jurnalul de operațiuni sub nr. 1902 din 07 iunie 2007 cu titlu de modificare specimen de semnături și nu depunere specimen de semnătură.

Din această operațiune cronologică rezultă că la data de 07.06.2007 exista înregistrată și arhivată o fișă a specimenelor de semnături de la deschiderea contului nr. 12 din 10 ianuarie 2007, de vreme ce ulterior a avut loc modificarea acesteia.

Cu referire la infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 care încriminează accesul ilegal la un sistem informatic, recurenții inculpați au solicitat a se constata că, în mod nelegal, s-a dispus condamnarea acestora în condițiile în care, fapta concretă imputată nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de încriminare.

Probele administrate în cauză - auditul Băncii C., declarațiile martorilor - dovedesc în mod direct și obiectiv că toate operațiunile de accesare a sistemului a avut la bază întotdeauna mandatul încredințat de D. prin fișa specimenelor semnată.

Mai mult chiar, introducerea, modificarea și ștergerea datelor au fost efectuate în mod legal de utilizatorul legal al parolelor de acces, respectiv de administratorii contului de-a lungul timpului, G. și respectiv H.

În raport de infracțiunea prevăzută de art. 49 din Legea nr. 161/2003 care încriminează introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice de către inculpata A. în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul dacă s-a cauzat o pagubă unei persoane, recurenții inculpați au solicitat a se avea în vedere că fapta concretă imputată nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare și, ca atare, în raport de dispozițiile art. 16 lit. b) C. proc. pen., să se dispună achitarea acestora din următoarele considerente:

Potrivit normei de incriminare - art. 49 din Legea nr. 161/2003 - verbum regens are în vedere acțiunea calificată a autorului faptei care urmărește obținerea unui beneficiu material ilicit pentru sine sau pentru altul.

În prezenta cauză, recurenții inculpați au arătat că, deși nu există nicio dovadă directă ori indirectă a acțiunii întreprinse de inculpata A. pentru introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice, instanța a prezumat că aceste date au fost manipulate fraudulos de inculpată.

În condițiile în care împuternicirea data inculpatului B. de către partea civilă D. de a opera pe contul său era validă, introducerea acestor date în sistemul absolut chiar tardivă, în opinia recurenților inculpați, nu constituie o faptă penală întrucât reprezintă voința părții civile D. care și-a exprimat acordul în acest sens odată cu semnarea fișei specimenelor de semnături nr. 12 din 10 ianuarie 2007.

În consecință, introducerea tardivă în sistemul informatic al Băncii C. ca împuternicit a inculpatului B., chiar dacă s-ar admite ca a fost realizată de inculpata A., nu constituie faptă penală, ci reprezintă o obligație de serviciu a administratorului contului, martora H., fapta nefiind din acest motiv o faptă penală.

Prin urmare, în condițiile în care împuternicirea era autentică, înregistrarea datelor conținute în aceasta în sistemul informatic al Băncii C. nu a fost de natură a crea o pagubă părții civile întrucât prin împuternicirea dată, D. a acceptat că inculpatul B. poate efectua orice operații pe respectivul cont, inclusiv retrageri de numerar.

În raport de toate aceste aspecte, recurenții inculpați au solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și procedând la rejudecare, desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei la fond în vederea rejudecării.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 7.04.2016, sub nr. x/63/2011, când Înalta Curte a stabilit termen la data de 10.06.2016, pentru examinarea, în cameră de consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, precum și întocmirea raportului asupra recursului în casație de față.

Prin raportul întocmit în cauză, s-a concluzionat în sensul că cererile de recurs în casație au fost formulate în termenul prevăzut de lege și respectă dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (2), art. 437 și 438 C. proc. pen.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea nr. 221/RC din data de 10.06.2016 pronunțată în Dosarul nr. x/63/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererilor de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., dispunând citarea recurenților și asigurarea apărării pentru termenul de judecată stabilit la data de 28.10.2016.

Astfel, cauza de față a fost înregistrată pe rolul secției penale a acestei instanțe sub nr. x/1/2016.

La termenul din 09.12.2016, cu prilejul dezbaterilor asupra recursurilor în casație de față, apărătorii aleși ai recurenților inculpați au solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, desființarea hotărârii pronunțată de Tribunalul Dolj și trimiterea cauzei în vederea rejudecării, pentru motivele expuse pe larg în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații A. și B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În cauză, recurenta inculpată A. a fost condamnată, astfel:

- în baza art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 5 C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic în forma continuată.

- în baza art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă informatică în forma continuată.

- în baza art. 290 C. pen. anterior, cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior au fost contopite aceste pedepse, dispunându-se în final pedeapsa ce mai grea, aceea de 4 ani închisoare și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a ocupa o funcție sau de a desfășura o activitate într-o unitate bancară.

Inculpatul B. a fost condamnat:

- în baza art. 26 C. pen. anterior, art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de acces fără drept la un sistem informatic în forma continuată.

- în baza art. 26 C. pen. anterior, art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de fraudă informatică în forma continuată.

- în baza art. 26 C. pen. anterior, art. 290 C. pen. anterior, art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, au fost contopite aceste pedepse, dispunându-se în final pedeapsa ce mai grea, aceea de 4 ani închisoare și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.

Recurenții inculpați A. și B. au formulat recurs în casație, întemeiat pe cazul de casare

prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Criticile recurenților inculpați vizează greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen. anterior, de art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 - de către inculpata A. și în forma complicității - de către inculpatul B.

Atât prin motivele scrise, cât și din dezbaterile asupra recursurilor în casație de față, în esență, se poate concluziona că apărarea susține faptul că în raport de modalitatea de descriere a faptelor reținute în sarcina inculpaților de către instanțe, dar și de probatoriul administrat, rezultă că faptele nu sunt prevăzute de legea penală, nefiind nicio dovadă în acest sens, respectiv dovezi de vinovăție ale inculpaților în săvârșirea vreunei fapte penale.

Așadar, în concret, prin motivele de recurs în casație formulate, recurenții inculpați au apreciat că se impune achitarea lor, având în vedere că probatoriul administrat în cauză relevă faptul că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunilor pentru care au fost condamnați, sens în care, faptele imputate acestora și pentru care, în mod nelegal s-a dispus condamnarea lor, nu sunt prevăzute de legea penală, fiind incident cazul de achitare prevăzut de art. 16 lit. b) C. proc. pen.

În argumentare, în esență, apărarea inculpaților a arătat că în ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. anterior pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei A., respectiv complicitate la această infracțiune în cazul inculpatului B., în mod nelegal s-a dispus condamnarea lor, întrucât nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de încriminare, în condițiile în care partea vătămată și-a însușit conținutul fișei specimenelor de semnături nr. 12/2007, astfel cum rezultă din actele și probele dosarului pe de o parte, dar și din faptul că nu s-a administrat o probă esențială, respectiv o expertiză grafoscopică pentru aflarea adevărului în cauză, pe de altă parte.

Și în ceea ce privește infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic, în scopul obținerii de date informatice și prin încălcarea măsurilor de securitate prev. de art. 42 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 161/2003 apărarea inculpaților a arătat că nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de încriminare, în argumentare invocându-se probele administrate în cauză, enumerate în conținutul cererii de recurs în casație, potrivit cărora se prezumă nevinovăția inculpaților, în condițiile în care acuzarea nu a dovedit dincolo de orice dubiu faptul că inculpata A. l-a introdus ca și împuternicit pe inculpatul B. accesând sistemul informatic respectiv. Așadar, s-a susținut că în mod netemeinic s-a dispus condamnare inculpaților pentru această infracțiune.

De asemenea, neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare a fost invocată de apărare și în ceea ce privește fapta de a cauza un prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice, prin restricționarea accesului la aceste date ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, și, ca atare, în raport de dispozițiile art. 16 lit. b) C. proc. pen., s-a arătat că se impune achitarea inculpaților. Astfel, în esență, s-a susținut că nu există nicio probă directă sau indirectă cu privire la acțiunile întreprinse de inculpați cu privire la această infracțiune, ci doar s-a prezumat că datele au fost manipulate fraudulos de inculpată, arătându-se totodată, că introducerea acestor date în sistemul absolut, chiar tardivă, nu constituie o faptă penală întrucât reprezintă voința părții civile care și-a exprimat acordul în acest sens odată cu semnarea fișei specimenelor de semnături nr. 12 din 10 ianuarie 2007. De asemenea, s-a mai susținut că această faptă nu constituie faptă penală, întrucât reprezenta o obligație de serviciu și pentru că nu a fost de natură a crea o pagubă părții civile.

Recursul în casație, în reglementarea noului C. proc. pen., în vigoare începând cu 01 februarie 2014, este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție.

În acest context, noua legislație procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, și anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de „recurs în casație”, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Așa cum reiese chiar din Expunerea de motive la Proiectul noului Cod de procedură penală, r

ecursul în casație este o cale extraordinară de atac, exercitată doar în cazuri excepționale și numai pentru motive de nelegalitate.

Recursul în casație urmărește asigurarea unei practici unitare la nivelul întregii țări. Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluționare este numai în competența

Înaltei Curți de Casație și Justiție, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Sunt prevăzute expres hotărârile ce pot fi atacate pe calea recursului în casație, precum și cele care nu sunt supuse acestei căi extraordinare de atac.

Mai mult, chiar și anterior noului C. proc. pen., odată cu apariția Legii nr. 2/2013 au fost operate mai multe modificări în materia recursului, prin eliminarea unor cazuri de casare, această lege propunându-și încă de la acea vreme, pe de o parte, asigurarea rolului Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificare a practicii judiciare și transformarea acesteia într-o veritabilă instanță de casație, și, pe de altă parte, o introducere anticipată a filozofiei noului C. proc. pen. în care recursul în casație devine o cale de atac extraordinară de atac, numai în drept.

Scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de instanțele de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Așadar, această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Cazurile în care se poate exercita recursul în casație vizează exclusiv legalitatea hotărârii și nu chestiuni de fapt. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Analizând motivele de recurs în casație așa cum au fost formulate de inculpații A. și B., întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în concret, prin acestea, se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei eventuale alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel.

Or, starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate și încadrarea juridică dată faptelor nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare.

Critici cum sunt neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunilor, modul de apreciere al probatoriului ori încadrarea juridică a faptelor nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație dacă acestea ar presupune în prealabil modificarea situației de fapt reținută în căile ordinare de atac.

Așa cum se poate observa, recurenții inculpați A. și B., în apărare, au făcut referire la probele administrate în cauză, arătându-se, în esență, că soluțiile de condamnare pentru cele trei infracțiuni nu au un suport probator.

Or, acestea constituie veritabile critici în cadrul soluționării cauzei în fond și în căile de atac devolutive integral, critici care în mod evident nu constituie motive de casație, neputând fi așadar analizate prin prisma cazului de casare invocat sau a vreunui alt caz de casare.

Așa cum s-a arătat anterior, pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte menționează că pentru a verifica dacă inculpații A. și B. se fac vinovați de săvârșirea faptelor reținute în sarcina acestora, instanța are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanțele de fond și de apel - care nu poate fi schimbată - și care, contrar susținerilor inculpaților, conduce la concluzia că aceștia au săvârșit faptele în modalitatea descrisă în considerentele hotărârii atacate.

Așadar, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs în casație invocate nu se susține nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel și care să conducă la o altă soluție favorabilă inculpaților - acea de achitare.

Motivele recursului în casație vizează chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanța de apel pe baza materialului probator administrat, elemente de fapt ce nu pot fi cenzurate prin prezenta cale de atac, aceste motive nefiind circumscrise cazului de casare prevăzut de dispozițiile legale în materie.

Totodată, Înalta Curte subliniază că în ceea ce cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., sintagma „nu este prevăzută de legea penală” privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de încriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezîncriminarea.

Or, și din această perspectivă, rezultă că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, nefiind incident cazul de casare invocat.

În consecință, constatându-se neîntemeiate criticile recurenților inculpați, neputând fi circumscrise niciunui caz de recurs în casație prevăzut de lege, instanța de casație va constata că recursurile în casație de față sunt nefondate, urmând a le respinge ca atare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 1395 din data de 28.10.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/63/2011.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 1395 din data de 28.10.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/63/2011.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenți, în cuantum de câte 90 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 decembrie 2016.