ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 138/RC/2017

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A.,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1397 din data de 17 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/63/2013, cu privire la inculpatul A. s-au hotărât, în esență, următoarele:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 - 248

1

din C. pen. anterior, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracțiunea prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și din infracțiunea de evaziune fiscală săvârșită în legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 17 lit. g) și art. 18 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracțiunea prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale.

În baza art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i-a fost interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale.

În baza art. 38, 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea (2 ani și 8 luni), la care se adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 2 ani (8 luni), deci pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale.

În baza art. 19 C. pen. rap. la art. 397 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă formulată de Ministerul Finanțelor Publice A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj și au fost obligați inculpații A. și B., în solidar, la plata sumei de 328.426 lei, la care s-au adăugat dobânzile și penalitățile de întârziere, conform Codului fiscal, calculate de la data săvârșirii faptei și până la data achitării integrale a sumei datorate.

S-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de către SC C. SA și au fost obligați, în solidar, inculpații A., B. și D. la plata sumei de 208.432,01 lei (echivalentul a 60.839,82 euro), sumă ce va fi actualizată și indexată cu indicele de inflație comunicat de BNR și, în solidar, inculpații A., B. și E. la plata sumei de 1.579.580,69 lei (echivalentul a 444.077,44 euro), sumă ce va fi actualizată și indexată cu indicele de inflație comunicat de BNR.

În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 C. proc. pen., s-a menținut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanțele nr. x/P/2011 din datele de 11 iulie 2013 și 12 iulie 2013 ale Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova.

S-a respins cererea formulată de Ministerul Finanțelor Publice A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj, privind luarea măsurilor asiguratorii asupra averii mobile sau imobile a părții responsabile civilmente SC C. SA - Sucursala F. Craiova, până la concurența valorii pagubei de 328.426 lei.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca inculpații A. și B. să nu fie fondatori, administratori, directori sau reprezentanți legali ai unei societăți comerciale, iar dacă au fost aleși, să fie decăzuți din drepturi.

În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 combinat cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea sentinței la Oficiul Registrului Comerțului pentru înscrierea cuvenitelor mențiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate au declarat apel, printre alții, inculpatul A., părțile civile Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, Statul Român prin A.N.A.F. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și SC C. SA București și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova.

Prin Decizia penală nr. 1350 din 29 septembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, inculpații A., B., D., E. și partea civilă SC C. SA București.

A respins apelul părții civile Statul Român prin A.N.A.F. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, ca nefondat.

A desființat sentința apelată și rejudecând, cu privire la inculpatul A.:

I) În temeiul art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A., din infracțiunea prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 - 248

1

C. pen. anterior, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și infracțiunea prev. de art. 17 lit. g) și art. 18 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior într-o singură infracțiune prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. rap la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.;

II) În temeiul art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 67 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (de a exercita funcția de contabil) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. (de a exercita funcția de contabil), pe toată durata executării pedepsei principale.

A respins acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj, ca nefondată.

A admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă SC C. SA și i-a obligat, în solidar, pe inculpații B. și A. la plata sumei de 2.058.640,45 lei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație.

În temeiul art. 276 alin C. proc. pen., i-a obligat pe fiecare dintre inculpații B. și A. la plata sumei de câte 5.800 lei către partea civilă SC C. SA, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale - contravaloare expertize.

A menținut dispoziția de obligare a fiecăruia dintre inculpații A. și B. la plata a câte 4.000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale și al judecării cauzei în primă instanță.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare din apel.

Sub aspectul situației de fapt, s-a reținut, în esență, că în perioada 2005 - 2008, inculpatul A., în calitate de contabil șef la Sucursala F. Craiova, cu știință, în mod repetat, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a folosit fonduri bănești aparținând SC C. SA pentru plata unor bunuri și servicii pe care și le-a însușit împreună cu inculpata B. și alte persoane, achiziții ce au fost înregistrate în mod nelegal în contabilitatea acestei societăți, cauzând prin aceasta un prejudiciu SC C. SA în cuantum de 2.058.640,45 lei.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În motivarea recursului în casație, inculpatul A. a susținut, în esență, că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În concret, a susținut că, raportat la atribuțiile sale de serviciu, stabilite prin fișa postului și Decizia nr. 363 din 09 decembrie 2004 privind organizarea controlului financiar preventiv, nu avea calitatea de gestionar, în sensul legii, cu atât mai mult cu cât este imperios ca această activitate de gestiune să aibă caracter de regularitate, stabilită ca sarcină de serviciu, în drept sau în fapt.

Totodată, a apreciat că, din interpretarea textului de lege, reiese că situația premisă pentru ca fapta să constituie infracțiunea de delapidare este aceea ca bunurile însușite/folosite/traficate să se afle în patrimoniul unității angajatoare în mod legal, în vederea desfășurării activității economice specifice, înainte ca acestea să fie însușite/folosite/traficate. Or, fapta inculpatului A., așa cum s-a reținut și prin Rechizitoriu, constă tocmai în aceea că, depășindu-și atribuțiile de serviciu, introduce, în mod nelegal, bunuri în patrimoniul societății, bunuri care nici măcar nu au legătură cu obiectul de activitate al societății în discuție, pe care ulterior și le însușește (fără să ajungă vreodată în gestiunea societății comerciale).

Prin încheierea din data de 14 februarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1350 din data de 29 septembrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/63/2013.

Examinând, pe fond, recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție reamintește că analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casație vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. De aceea, controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Această limitare a recursului în casație doar la anumite probleme de drept, nu îngrădește accesul la justiție prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 din Convenție), atâta timp cât inculpaților li s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia și-au putut susține apărările. Instanța europeană a subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluții favorabile pentru reclamant, ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăși existența ei (Vilvarajah și alții c. Regatului Unit).

Se constată că inculpatul A. și-a întemeiat recursul în casație pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat în apel pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 67 alin. (2) C. pen., și art. 5 C. pen., constând în folosirea, însușirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează.

Totodată, observă că fapta concretă reținută în sarcina inculpatului constă în aceea că, în perioada 2005 - 2008, inculpatul A., în calitate de contabil șef la Sucursala F. Craiova, cu știință, în mod repetat, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a folosit fonduri bănești aparținând SC C. SA pentru plata unor bunuri și servicii pe care și le-a însușit împreună cu inculpata B. și alte persoane, achiziții ce au fost înregistrate în mod nelegal în contabilitatea acestei societăți, cauzând prin aceasta un prejudiciu SC C. SA în cuantum de 2.058.640,45 lei.

Inculpatul A. a susținut că fapta pentru care a fost condamnat nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că acesta nu are calitatea de gestionar sau administrator pe care trebuie să o dețină subiectul activ al acestei infracțiuni.

Analizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 295 alin. (1) C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că autor al infracțiunii de delapidare poate fi numai un funcționar public care gestionează sau administrează bunurile unei persoane juridice, prin urmare subiectul activ este calificat prin dubla calitate de funcționar public și de gestionar sau administrator al unor bunuri aparținând unei persoane juridice.

Conform art. 175 alin. (1) și (2) C. pen., funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești, exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură, exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia sau exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Cum instanța de apel a reținut că inculpatul A. a săvârșit fapta în calitatea sa de contabil-șef al Sucursalei F. Craiova a SC C. SA, persoană juridică cu capital integral sau majoritar de stat, acesta are calitatea de funcționar public cerută de textul de incriminare pe care, de altfel, nici nu a contestat-o.

Este gestionar, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 22/1969, acel angajat al unei persoane juridice care are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea, chiar temporară, a acesteia.

Sunt considerate bunuri, potrivit art. 1 alin. (2) din același act normativ, bunurile materiale, mijloacele bănești sau orice alte valori.

Însă, poate fi subiect activ al infracțiunii de delapidare și un funcționar de fapt, respectiv persoana care îndeplinește în fapt atribuțiile principale de serviciu ale unui gestionar de drept.

În sensul legii penale, este administrator funcționarul care are ca atribuții de serviciu încheierea de acte de dispoziție cu privire la bunurile persoanei juridice sau de a administra aceste bunuri.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține, sub un prim aspect, că instanța de apel a constatat că inculpatul A. avea atribuții de administrare a bunurilor Sucursalei F. Craiova a SC C. SA, respectiv acesta deținea calitatea de administrator, împrejurare față de care îndeplinește condițiile cerute de lege (dubla calitate de funcționar public și administrator) subiectului activ al infracțiunii de delapidare. Totodată, subliniază că o analiză a probelor care au condus la această concluzie nu este admisibilă în calea de atac a recursului în casație, limitată doar la probleme de drept, întrucât ar avea drept consecință modificarea situației de fapt reținută în apel. De altfel, este de necontestat faptul că, în calitate de contabil șef, inculpatul avea și atribuții de administrare generală a întregului patrimoniu al sucursalei, fiind cel care, alături de șeful de sucursală, angaja Sucursala F. Craiova în raporturi juridice și semna ordinele de plată.

În subsidiar, observă că inculpatul A. avea și atribuții de gestionar, chiar dacă acest aspect nu este menționat expres în actele care îi reglementează activitatea, din moment ce din funcția de contabil-șef pe care o deținea era abilitat să folosească mijloacele bănești ale societății pentru a efectua plăți, semnătura sa fiind înregistrată la unitatea bancară, ținea evidența fondurilor bănești ale Sucursalei F. Craiova și aproba efectuarea plăților, conform facturilor, elemente care caracterizează gestiunea de fapt. De altfel, în lipsa atribuțiilor de administrare și gestiune, inculpatul nici nu ar fi putut angaja societatea în raporturile comerciale fictive ce îi sunt imputate și nici nu ar fi putut plăti bunurile achiziționate, pentru folosul său sau al altcuiva, așa cum s-a stabilit de către instanța de apel.

Prin urmare, Înalta Curte constată că inculpatul și-a însușit fondurile bănești ale societății la care era angajat atât din calitatea de funcționar public, cât și din aceea de gestionar și administrator de fapt, fapt pentru care îndeplinește condițiile cerute de lege subiectului activ al infracțiunii de delapidare.

Față de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1350 din data de 29 septembrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/63/2013.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1350 din data de 29 septembrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/63/2013.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 65 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 martie 2017.

Procesat de GGC - CT