ÎCCJ, Secția penală

Greșita condamnare pentru infracțiunea prevăzuta de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 rap. la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ca urmare a faptului ca acesta a înștiințat administratorii societății despre faptul că era interesat în SC C. SRL, iar pe de altă parte, expertiza a statuat că activitățile comerciale derulate de cele doua societăți împreună nu au afectat interesele patrimoniale ale SC B. SA, astfel că soluția primei instanțe a fost netemeinică motiv pentru care soluția corectă ce trebuia pronunțată de prima instanță era achitarea inculpatului pentru această infracțiune în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen. În subsidiar, a criticat nelegala condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 rap. la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, considerând că la data de 23 martie 2014 a intervenit prescripția răspunderii penale pentru această faptă, situație în care instanța de fond trebuia să dispună încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen.

Greșita condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 rap. la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, prima instanță pronunțând o hotărâre netemeinică în condițiile în care a stabilit existența faptei de prezentare de datorii inexistente ale societății SC B. SA printr-o incompletă și eronată analiză a probelor, situație în care soluția ce trebuia pronunțată era achitarea în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen.

Greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în condițiile pronunțării unei hotărâri netemeinice ca urmare a ignorării probelor care stabileau ca la datele la care au avut loc licitațiile, parte din formele de executare silită ale finanțelor publice erau suspendate provizoriu sau chiar anulate, iar pentru bunurile aflate sub sechestru inculpatul a anunțat executorul judecătoresc, situație în care prima instanța ar fi trebuit să pronunțe o soluție de achitare a inculpatului în temeiul art. 16 lit. b) teza a doua C. proc. pen.

Greșita condamnare pentru infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 combinat cu art. 248 1 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în condițiile pronunțării unei hotărâri netemeinice ca urmare a ignorării faptului că inculpatul nu a urmărit să ajute o persoană specializată, precum executorul judecătoresc să își încalce atribuțiunile de serviciu, ci după ce a încunoștințat executorul despre situația exactă a bunurilor a avut încredere ca executorul a procedat conform legii, astfel ca în situația dată prima instanța a trebuit să pronunțe o soluție de achitare a inculpatului în temeiul art. 16 lit. b) teza a doua C. proc. pen.

Greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, prima instanță pronunțând o soluție netemeinică și, de asemenea, nelegală, în condițiile în care a ignorat probele care dovedeau că inculpatul A. a primit asigurări din partea executorului judecătoresc că executarea silită a fost legală, astfel că a avut în permanență reprezentarea că bunurile au fost dobândite legal, astfel ca înstrăinarea ulterioară și apoi redobândirea acestor bunuri nu a fost efectuată de acesta în vederea disimulării originii pe care o știa licită, situație în care soluția ce trebuia pronunțată de prima instanță era achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

Greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire, aderare la grup infracțional organizat, prev. de art. 8 din Legea nr, 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în condițiile în care instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică printr-o eronată apreciere dată probelor din dosar, stabilind ca inculpatul împreună cu alți trei inculpați (la primul act material), respectiv cu alți doi inculpați; ar fi constituit o asociere în scopul săvârșirii de infracțiuni, fără a observa că inculpații nu au convenit niciodată să prejudicieze bugetul de stat prin acțiunile lor, situație în care soluția instanței de fond era aceea de achitare a inculpatului în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

Greșita soluționare a acțiunii civile exercitată de partea civilă ANAF - Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași, instanța de fond stabilind o situație de fapt eronată, cu consecința pronunțării unei soluții netemeinice de obligare a inculpatului în solidar la plata către partea civilă a sumei de 7.748.707 lei, or instanța de fond în baza probatoriului administrat trebuia să dispună achitarea cu consecința lăsării nesoluționate a acțiunii civile. Prin Decizia penală nr. 235/A din 31 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis următoarele: I. A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava, și printre alții, de inculpatul A., împotriva Sentinței penale nr. 74 din 27 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2010. A desființat, în parte, sentința mai sus menționată și rejudecând: A descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează: - 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969, pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 la pedeapsa de; - 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969 pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 combinat cu art. 248 1 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969; - 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969; - 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969; - 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. din 1969 pentru infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969; - 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A. pentru infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969. În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracțiunea prev. de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969, a contopit pedepsele: - 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969, pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 la pedeapsa de; - 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969 pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 combinat cu art. 248 1 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969; - 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969; - 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, aplicate inculpatului, și a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969. În baza art. 275 C. proc. pen., a obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 101.292 lei, din care suma de 86.292 lei, reprezentând diferența de onorariu de expertiză, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției. A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii penale atacate. Instanța de apel a reținut că susținerile inculpaților din declarațiile date pe parcursul procesului penal ca și argumentele prezentate în motivele de apel, nu infirmă cu, excepția celor care sunt legate de reținerea unei pluralități constituite, vinovăția acestora față de faptele pentru care au fost acuzați, având în vedere pe de o parte faptul că inculpații A., D. și I. și H. au cunoscut faptul că se scot la licitație bunuri aflate sub sechestrul ANAF, iar pe de altă parte faptul că s-a luat hotărârea de vânzare a bunurilor respective în scopul disimulării obținerii lor frauduloase către terțe persoane, uneori mai înainte ca bunurile să fie scoase la vânzare, astfel cum au procedat H. și J. În analiza activității infracționale instanța de apel a constatat că în ce îl privește pe inculpatul A. vinovăția lui a fost dovedită. Astfel, referitor la: - complicitate la evaziune fiscală, inculpatul deși cunoștea că bunurile mobile și imobile proprietatea SC B. SA erau sechestrate de către AFPCM Suceava, în calitate de asociat și administrator la SC C. SRL Suceava și-a adjudecat prin semnarea Actului de adjudecare și a cumpărat bunuri imobile (clădiri și terenuri pentru suma de 11.096.946 lei) și bunuri mobile (22 mașini și utilaje în valoare de 133.001,46 lei), ajutându-l pe executorul judecătoresc D. să înstrăineze bunurile sechestrate, în scopul sustragerii de către SC B. SA de la îndeplinirea obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, în cuantum de 6.485.851 lei. - complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, deoarece, semnând la 13 martie 2008 și 28 martie 2008 patru bilete la ordin ce au fost depuse spre decontare la V., deși cunoștea că vor refuzate la plată, neexistând disponibilul necesar în contul indicat în aceste instrumente de plată și care era supus măsurii de poprire dispusă de AFPCM Suceava, l-a ajutat, cu intenție, pe executorul judecătoresc D. să-și încalce atribuțiile de serviciu prevăzute de C. proc. civ. și C. proc. fisc. obținând avantaje patrimoniale pentru SC C. SRL Suceava (la care avea calitatea de asociat și administrator), respectiv dobândirea dreptului de proprietate în favoarea acestei firme asupra bunurilor imobile proprietatea SC B. SA Suceava, precum și cumpărarea la licitație a 22 mașini și utilaje la valoarea de 133.001,46 lei, în condițiile în care acestea au fost evaluate pentru AFPCM Suceava la 465.460 lei, - spălare a banilor deoarece în cursul lunii iunie 2008, prin contractele de vânzare cumpărare nr. 2712 din 05 iunie 2008 și 2770 din 06 iunie 2008 un număr de 25 bunuri mobile achiziționate la 20 mai 2008 și 03 iunie 2008 de la B.E.J. D. prin acte de adjudecare au fost vândute către SC E. SRL Câmpulung-Moldovenesc și SC F. SRL București, în scopul disimulării originii ilicite a acestor bunuri (trei dintre mașinile - utilaje provenite din comiterea de infracțiuni au fost înstrăinate succesiv folosind metoda suveică prin firmele SC G. SRL Suceava - SC C. SRL Suceava - SC F. SRL București - SC G. SRL Suceava, fiind în cele din urmă dobândite și ajungând în proprietatea și folosința SC C. SRL Suceava, unde avea calitate de administrator și asociat. - infracțiunea prev. de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990, constând în aceea că, în perioada decembrie 2006 - ianuarie 2007, respectiv iulie 2008 - septembrie 2009, în calitate de director general, acționar și administrator la SC B. SA Suceava a desfășurat operațiuni comerciale cu SC C. SRL Suceava fără a înștiința Consiliul de Administrație și cenzorii, conform dispozițiilor art. 144 3 din Legea nr. 31/1990, că avea interese contrare intereselor societății precum și faptul că în aceste raporturi comerciale era interesat și fiul său H., care avea calitatea de asociat la SC C. SRL Suceava. - bancrută frauduloasă deoarece în calitate de director general, administrator și președinte al Consiliului de Administrație a SC B. SA Suceava și totodată de asociat și administrator la SC C. SRL Suceava a prezentat datorii inexistente între cele două firme, în frauda creditorilor SC B. SA Suceava, în mai multe documente patru Bilete la ordin în valoare totală de 2.782.292 lei emise de SC B. SA Suceava către SC C. SRL Suceava ce înfățișează datorii nereale în frauda creditorilor, cu 1.577.464,41 lei mai mult decât datoria reală dintre cele două firme, trei înscrisuri ce conțin date financiar-contabile prin care s-au prezentat datorii între cele două firme, în frauda creditorilor, în valoare totală de 3.141.234,35 lei, cu 1.916.406,76 lei mai mult decât valoarea reală a acestor creanțe. S-a mai reținut că inculpatul A. a implicat în activitatea infracțională mai multe persoane, însă fiecare dintre acestea a avut contribuții doar în raport de fazele specifice ale activității respective și strict în limita unor acte de executare separate, astfel încât nu se poate reține caracterul structurat al grupului și nici faptul că acesta a avut o stabilitate determinată de existența sa în timp. Contribuția inculpaților la săvârșirea faptelor nu a presupus premeditarea și organizarea necesară pentru o pluralitate constituită, iar existența în timp a grupului este infirmată de modul în care au fost comise faptele. S-a mai avut în vedere că pluralitatea constituită trebuie diferențiată de pluralitatea ocazională în cazul căreia nu există o înțelegere cu privire la toate actele de executare între cei care contribuie la săvârșirea infracțiunii. S-a apreciat că probele din dosar nu susțin ideea unei anticipări generale a activităților infracționale de către A. și nici de către vreunul dintre ceilalți participanți, hotărârea săvârșirii infracțiunilor fiind luată de către A., care a fost sprijinit pentru unele dintre actele materiale de D. (în ceea ce privește vânzarea bunurilor la licitație), iar pentru alte acte materiale de I. (în ceea ce privește avizele necesare vânzării bunurilor), inculpații H. și J. intervenind doar ulterior în etapa transferării proprietății bunurilor. S-a mai reținut că infracțiunea prev. de art. 323 C. pen. anterior are ca element material al laturii obiective asocierea sau inițierea constituirii unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, probele din prezenta cauză nu justifică asocierea inculpaților ci faptul că A. a determinat persoanele din prezenta cauză să îl sprijine în obținerea unor foloase prin vânzarea unor bunuri care aparțineau unor firme la care acesta era administrator. S-a mai avut în vedere că instanța de fond a reținut că situația de fapt a reliefat rolul și contribuția fiecărui inculpat precum și activitatea infracțională în scopul căreia s-a constituit grupul. În apel se constată că participarea mai multor inculpați la săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală nu atrage o pluralitate constituită prin ea însăși. Dovedirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații nu conduce și la reținerea unei pluralități constituite. Dimpotrivă, pluralitatea ocazională va fi incidentă în speță, atunci când lipsește structura grupului sau existența sa în timp. În ceea ce privește legătura infracțiunii prev. de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990, reținută în sarcina lui A., cu infracțiunile de corupție și reținerea agravantei, prev. de art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, instanța de apel a apreciat că lipsește elementul subiectiv care să atragă agravanta din legea specială. S-a reținut că, potrivit art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 "Se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă administratorul care: încalcă, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate, dispozițiile art. 149". Art. 149 din Legea nr. 31/1990 prevede interdicții cu privire la modul de exercitare a atribuțiilor administratorului, și anume: - (1) Administratorul care are într-o anumită operațiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societății trebuie să îi înștiințeze despre aceasta pe ceilalți administratori și pe cenzori sau pe auditorii financiari și să nu ia parte la nici o deliberare privitoare la această operațiune. Pentru a se reține agravanta prevăzută de art. 17 din Legea nr. 78/2000 infracțiunea trebuie să fie în legătură directă cu infracțiuni de corupție sau infracțiuni asimilate acestora. La lit. e) din articol se prevede - "infracțiunile de spălare a banilor, prevăzute în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, atunci când banii, bunurile sau alte valori provin din săvârșirea unei infracțiuni prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a; iar la lit. h) " infracțiunea de bancrută frauduloasă și celelalte infracțiuni prevăzute în Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicata, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite în legătura cu infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a din lege", legătura directă cu infracțiunile de corupție este o legătură cauză-efect sau o legătură mijloc-scop și există ori de câte ori infracțiunea descrisă de art. 17 din Legea nr. 78/2000 a constituit mijlocul instrumentul prin intermediul căruia s-au definitivat efectele infracțiunii de corupție sau a fost realizată infracțiunea de corupție. Niciuna dintre aceste condiții nu este realizată în speță. În ceea ce-l privește pe A.,instanța de apel a avut în vedere că, infracțiunea de corupție cu care ar fi trebuit să aibă legătură fapta proprie este cea reținută în sarcina lui D., respectiv art. 248 C. pen. anterior care incrimina fapt funcționarului care în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau a unei instituții dintre cele prev. de art. 154 C. pen. anterior sau o pagubă în patrimoniul acesteia. Exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către D. a fost succesivă faptelor comise de A., astfel că agravanta nu poate fi reținută cu consecința schimbării limitelor de pedeapsă și constatării ca împlinit a termenului de prescripție a răspunderii penale. În ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, instanța de apel a apreciat că probele administrate în apel nu schimbă concluziile instanței de fond. În acest sens s-a reținut că expertul X. a întocmit o expertiză în cauză, ca supliment la cea realizată de instanța de fond, răspunzând totodată și la obiecțiunile formulate de către părți în apel. În dosar a fost întocmit la 10 mai 2013 un Raport de expertiză contabilă solicitat de Curtea de Apel Suceava, la 2 februarie 2016 un supliment la Raportul de expertiză solicitat de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar la 3 martie 2016 s-a răspuns obiecțiunilor formulate de reprezentantul Ministerului Public. Expertul a arătat că, în luna martie 2008 au existat mai multe plăți efectuate în numerar de către SC C. SRL Suceava către SC B. SA Suceava în valoare de 40.992,45 lei, care nu au fost luate în considerare deoarece, conform explicațiilor menționate pe documente, reprezintă avansuri aferente contractului 355 din 25 februarie 2008. Contractul 355 din 25 februarie 2008 este un contract de împrumut în baza căruia SC B. SA Suceava împrumuta de la SC C. SRL Suceava suma de 300.000 lei, asupra căreia s-a convenit, în baza hotărârii Consiliul de administrație din 9 februarie 2008. Sumele achitate în numerar în luna decembrie 2007, în valoare de 11.827,45 lei reprezintă, în opinia expertului, plăți în numerar, care au fost luate în considerare la stabilirea sumelor datorate. În concluzie, expertul a afirmat că, sumele achitate în numerar, aferente perioadei noiembrie 2007 - martie 2008 sunt în valoare totală de 40.992,45 lei conform calculelor efectuate în Anexa 3 a expertizei. În ceea ce privește sumele achitate prin bancă, au fost analizate sumele achitate în luna februarie 2008, 28.000 lei și 71.000 lei, care prezintă informații contradictorii, în sensul că, pe ordinul de plată se menționează că ar fi aferente contractului de împrumut 355 din 25 februarie 2008, dar din punct de vedere contabil, sunt înregistrate ca fiind aferente altor facturi de prestări sau servicii. Prin nota contabilă nr. 4 din 30 aprilie 2008 aceste sume au fost înregistrate în contul 462.3 ca fiind aferente contractului de împrumut, astfel că, în opinia expertului, apreciind că această destinație este cea corectă, s-a revizuit Anexa 4 cu privire la plățile efectuate în numerar de către SC C. SRL Suceava către SC B. SA Suceava, ca fiind în valoare totală de 274.130 lei. III. Împotriva Deciziei penale nr. 235/A din 31 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2010 a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A. la data de 07 octombrie 2016. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 octombrie 2016, fiind stabilit termen de judecată la data de 15 noiembrie 2016. În motivarea recursului în casație, inculpatul a arătat că a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 Cod de procedura penală și apreciază că soluția de condamnare dispusă față de el este nelegală. Cu privire la fapta de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, pentru care a fost condamnat, consideră că aceasta nu este prevăzută de legea penală, raportat la conținutul dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 care definesc infracțiunea de evaziune fiscală, care constă în " substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile C. proc. fisc. și ale C. proc. pen., faptă săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale". A susținut că actul material de "înstrăinare" prevăzut de acest text se referă la vânzările de bună voie (sau la alte modalități de transmitere liberă a proprietății, cum ar fi schimbul, darea în plată, etc.) și nu la urmăririle silite care se efectuează în baza unei proceduri reglementată de C. proc. civ. A arătat că, executorul judecătoresc, fiind învestit în mod legal de către creditor cu o cerere de executare silită a unei hotărâri judecătorești ce constituie titlu executoriu, nu poate fi subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005. Îndeplinind o procedură execuțională prevăzută de C. proc. civ., executorul judecătoresc nu comite infracțiunea de evaziune fiscală. Chiar dacă ar exista un concurs de executări între executorul judecătoresc și executorul fiscal, situație în care, conform art. 136 alin. (9) C. proc. fisc., executarea silită se face de către executorul fiscal, actele îndeplinite de executorul judecătoresc cu încălcarea regulilor de competență atribuțională nu pot constitui latura obiectivă a acestei infracțiuni, întrucât legiuitorul, prin dispozițiile C. proc. civ., reglementează remediile procesuale în aceste cazuri, respectiv reunirea executării (art. 373 4 C. proc. civ.) sau anularea actelor de executare silită în cadrul unei contestații la executare (art. 399 C. proc. civ.). Or, în cauză, acest remediu a avut loc prin Sentința civilă nr. 2657 din 28 mai 2008 pronunțată de Judecătoria Suceava în Dosarul nr. x/314/2008 și prin Sentința civilă nr. 3531 din 20 august 2008, pronunțată de Judecătoria Suceava în Dosarul nr. x1/314/2008 a Judecătoriei Suceava, instanță care a admis contestația la executare. A mai susținut că, pe de altă parte, subiect activ al infracțiunii prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 poate fi doar debitorul căruia i-au fost lăsate în custodie sau în administrare bunurile sechestrate, iar în sfera "terțelor persoane" sunt incluse custodele (art. 153 C. proc. fisc.), administratorul sechestrului (art. 155 C. proc. fisc.) și unitățile specializate [art. 153 alin. (2) C. proc. fisc.]. Inculpatul a mai învederat greșita sa condamnare pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, s-a dispus ca urmare a ignorării probelor care stabileau că la dalele la care au avut loc licitațiile, parte din formele de executare silită ale AFPCM Suceava erau suspendate provizoriu sau chiar anulate, situație în care, atât prima instanță, cât și instanța de apel, ar fi trebuit să pronunțe o soluție de achitare a inculpatului în temeiul art. 16 lit. b) teza I sau a II-a C. proc. pen. A mai susținut că, dacă s-ar fi analizat întreg materialul probator ce conținea și hotărâri judecătorești în materia executării silite atât instanța de fond, cât și instanța de apel ar fi constatat că la data de 31 martie 2008, măsurile de executare silită ale AFPCM Suceava erau fie suspendate, fie anulate. Invocând Sentința nr. 945 din 21 februarie 2008 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin Decizia nr. 161 din 28 mai 2008 a Tribunalului Suceava și Sentința nr. 399 din 27 martie 2008, depusă la dosarul cauzei în apel, prin care s-a hotărât anularea Deciziei nr. 3 din august 2007 a Direcția Generală a Finanțelor Publice, inculpatul A. a arătat că aceste hotărâri judecătorești demonstrează modul în care funcționarii fiscului au procedat într-o manieră abuzivă în ceea ce privește relația cu SC B. SA, fapt ce a contribuit la "fabricarea" și prezentarea unui debit fiscal, debit care a fost instituit și menținut nelegal, contrar multiplelor hotărâri judecătorești contrare cu acțiunile întreprinse de către DGFP Suceava. Inculpatul a mai arătat în motivarea recursului în casație că, acea corespondența pe care a purtat-o cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, depusă la instanța de apel, demonstrează ca în permanență a încercat să convingă organul fiscal că fuseseră făcute cel puțin erori, dacă nu abuzuri, în stabilirea obligațiilor restante și că în permanență, a dorit sa fie clarificată situația fiscală a societății pentru a putea ca aceasta sa achite acele obligații cu adevărat reale, existente în sarcina societății. A mai precizat că din raportul de expertiză financiar-contabilă, rezulta că, la data de 31 martie 2008, 15 mai 2008 și 27 mai 2008, SC B. SA., nu avea debit în valoare de 6.485.851 lei către organele fiscale, aceste chestiuni fiind detaliate în raportul de expertiză, unde expertul arată că, în conformitate cu dispozițiile procesual fiscale și Ordinul ANAF nr. 519/2005, art. 215, odată cu suspendarea executării silite fiscale se suspendă și dreptul la plată al organului fiscal. Astfel, la data de 31 martie 2008, singura creanță certă și exigibilă era de 370.817 lei, sumă care a rezultat în urma controlului din noiembrie 2007 și pe care SC B. SA și-a exprimat în permanență dorința de a o achita după cum rezultă din corespondența depusă. Referitor la scopul infracțiunii, prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, inculpatul a arătat că în cauză acesta este inexistent și pentru că prin sentințele civile, fiind admisă contestația la executare formulată de B.E.J. D., au fost anulate actele de executare silită îndeplinite de executorul judecătoresc. Prin urmare, nu a existat niciun impediment ca executorii fiscali ai Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Suceava să urmeze, să realizeze și să finalizeze procedura de executare asupra bunurilor imobile și mobile ale SC B. SA Suceava. Inculpatul a mai susținut că în cauză infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală nu există în materialitatea ei și consideră că în cauză se impune achitarea sa, în principal, în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, achitarea sa în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. În expunerea motivelor recursului în casație inculpatul a făcut aprecieri asupra probatoriului administrat și asupra situației de fapt reținută de către instanța de apel, arătând că infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu, spălare a banilor și infracțiunea de bancrută frauduloasă nu sunt prevăzute de legea penală, neexistând în materialitatea lor. Recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și rejudecând, să se dispună achitarea sa: - pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. art. 16 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen.; - pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în principal, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen.; - pentru infracțiunea de spălare a banilor în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen.; - pentru infracțiunea prev. de art. 275 alin. (1) pct. 1 din legea nr. 31/1990 în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen.; - pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen. Prin Încheierea nr. 490/RC din 15 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016