ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 74 din 27 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, printre altele, făcându-se aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor:

1) complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969).

2) În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen. (1969) combinat cu art. 248

1

C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

3) În baza art. 23 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

4) În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969), pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969).

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. (1969), i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969).

S-a dispus anularea procesului-verbal de licitație încheiat la data de 31 martie 2008 și a procesului-verbal de distribuire a prețului încheiat la data de 05 iunie 2008 de către inculpatul B.

Au fost obligați, în solidar, inculpații B., C., A. și D., ultimii trei inculpați în solidar și cu părțile responsabile civilmente SC E. SA Suceava, SC F. SRL Suceava și SC G. SRL Suceava să plătească părții civile A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași suma de 7.748.707 RON despăgubiri civile și a accesoriilor fiscale ce se vor calcula de la data săvârșirii infracțiunii și până la plata efectivă a prejudiciului.

A fost obligat inculpatul A. ș.a., în solidar cu părțile responsabile civilmente SC E. SA Suceava, SC F. SRL Suceava și SC G. SRL Suceava, să plătească suma de câte 15.000 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare și inculpatul H. suma de 13.000 RON cu același titlu, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariile parțiale pentru avocații I. și J., s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.

Pentru a se pronunța în acest sens, analizând întregul probatoriu administrat în cauză, instanța de fond a reținut că, în drept, fapta inculpatului A., constând în aceea că, la datele de 20 mai 2008 și 3 iunie 2008, în calitate de administrator la SC G. SRL Suceava, și-a adjudecat și a cumpărat la licitațiile organizate de inculpatul B. bunuri mobile cu facturile fiscale x și x din 3 iunie 2008 (opt mașini unelte) - proprietatea SC E. SA, modalitate prin care l-a ajutat pe acesta să înstrăineze bunurile sechestrate asigurător de AFPCM Suceava prin procese-verbale de sechestru, în scopul sustragerii de către SC E. SA de la îndeplinirea obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, în cuantum de 6.485.851 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

S-a mai reținut că fapta inculpatului A., constând în aceea că, prin participarea la licitațiile din 15 mai 2008 și 27 mai 2008, l-a ajutat pe executorul judecătoresc B. să-și încalce atribuțiile prevăzute de C. proc. civ. și Codul de procedură fiscală obținând avantaje patrimoniale pentru SC G. SRL Suceava (la care avea calitatea de asociat și administrator), respectiv cumpărarea la licitație a 8 mașini și utilaje la valoarea de 331.021,9 RON, în condițiile în care acestea au fost evaluate pentru AFPCM Suceava la 1.104.125 RON, întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen. (1969), combinat cu art. 248

1

C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

În sarcina inculpatului A. s-a mai reținut și fapta, constând în aceea că, la data de 03 iunie 2008, în mod repetat și în baza aceleași rezoluții infracționale, în calitate de administrator la SC G. SRL Suceava, a înstrăinat bunurile mobile achiziționate de la B.E.J. B. la licitațiile din 15 mai 2008 și 27 mai 2008, către SC K. SRL Câmpulung Moldovenesc și SC F. SRL Suceava, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul disimulării originii ilicite a acestor bunuri. Totodată, cel în cauză a dobândit ca persoană fizică de la SC K. SRL Câmpulung Moldovenesc, în cursul lunilor iunie - iulie 2008, un număr de 27 mașini și utilaje sustrase de sub sechestrul instituit de AFPCM - Suceava, pe care apoi le-a adus ca aport în natură la capitalul social al SC L. SRL Suceava (unde îndeplinea funcția de administrator). În prealabil, acestea au fost înstrăinate succesiv în sistem suveică prin intermediul firmelor SC K. SRL Câmpulung Moldovenesc, SC F. SRL Suceava și SC G. SRL Suceava. S-a reținut că această faptă întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

Fapta inculpatului A., constând în aceea că, în perioada martie - iulie 2008, împreună cu inculpații B., C. și D. au constituit un grup în vederea comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și evaziune fiscală, prin:

- participarea la licitațiile organizate de BEJ B. pe 15 mai 2008 și 27 mai 2008, cunoscând că bunurile mobile ale SC E. SA Suceava erau sechestrate de executorul fiscal al AFPCM Suceava, înlesnindu-i astfel inculpatului B. să încalce prevederile C. civ. și Codul fiscal, referitoare la executarea silită, cauzându-se un prejudiciu bugetului de stat, o tulburare importantă bunului mers al AFPCM Suceava și obținând avantaje patrimoniale pentru SC G. SRL Suceava,

- cumpărarea de la executorul judecătoresc B. la 20 mai 2008 și 3 iunie 2008, pentru SC G. SRL Suceava, a unui număr de opt bunuri mobile aparținând SC E. SA Suceava, aflate sub sechestrul aplicat de executorul fiscal, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor datorate de această societate bugetului de stat în cuantum de cca. 1.765.770 euro,

Totodată, în cursul lunilor iunie - iulie 2008, împreună cu inculpații C. și H., au constituit un grup în vederea comiterii infracțiuni de spălare a banilor, prin înstrăinarea succesivă în perioada iunie - iulie 2008, în mod repetat, a unui număr de 5 bunurile mobile către SC K. SRL Câmpulung Moldovenesc (cu factura fiscală x din 3 iunie 2008) și de două ori a câte 3 bunuri mobile către SC F. SRL Suceava (cu factura x din 3 iunie 2008 și Antecontractul de vânzare-cumpărare x din 1 iulie 2008), cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul disimulării originii ilicite a acestor bunuri, întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de inițiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

Prin Decizia penală nr. 235/A din 31 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2010, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava, de inculpații C., A., D., H. și B. și de experta M. împotriva Sentinței penale nr. 74 din 27 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2010.

A fost desființată, în parte, sentința mai sus menționată și, rejudecând, printre altele, în privința inculpatului A., s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969) aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:

- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969), pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și art. 17 lit. g) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969);

- 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969), pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen. (1969) combinat cu art. 248

1

C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969);

- 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969);

- 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969), pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, art. 17 lit. g) din Legea 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969), a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen. (1969) combinat cu art. 248

1

C. pen. (1969) și art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969).

În baza art. 23 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969).

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969).

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969).

În baza art. 86

1

alin. (1) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani.

S-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava.

În baza art. 86

3

C. pen. (1969), s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. (1969).

Conform dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de apel, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul întregului proces penal, a constatat vinovăția inculpatului A. în ceea ce privește următoarele infracțiuni:

- complicitate la evaziune fiscală, deoarece în calitate de administrator la SC G. SRL Suceava și-a adjudecat și a cumpărat la licitațiile organizate de inculpatul B. bunuri mobile, proprietatea SC E. SA, modalitate prin care l-a ajutat pe acesta să înstrăineze bunurile sechestrate asigurător de AFPCM Suceava prin procese-verbale de sechestru, în scopul sustragerii de către SC E. SA de la îndeplinirea obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, în cuantum de 6.485.851 RON.

- complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, deoarece,prin participarea la licitațiile din 15 mai 2008 și 27 mai 2008, l-a ajutat pe executorul judecătoresc B. să-și încalce atribuțiile prevăzute de C. proc. civ. și Codul de Procedură Fiscală obținând avantaje patrimoniale pentru SC G. SRL Suceava (la care avea calitatea de asociat și administrator), respectiv cumpărarea la licitație a 8 mașini și utilaje la valoarea de 331.021,9 RON, în condițiile în care acestea au fost evaluate pentru AFPCM Suceava la 1.104.125 RON;

- spălare a banilor, deoarece în calitate de administrator la SC G. SRL Suceava a înstrăinat bunurile mobile achiziționate de la B.E.J. B. la licitațiile din 15 mai 2008 și 27 mai 2008 către SC K. SRL Câmpulung Moldovenesc și SC F. SRL Suceava, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul disimulării originii ilicite a acestor bunuri. (a dobândit, ulterior, ca persoană fizică de la SC K. SRL Câmpulung Moldovenesc, în cursul lunilor iunie - iulie 2008, un număr de 27 mașini și utilaje sustrase de sub sechestrul instituit de AFPCM - Suceava, pe care apoi le-a adus ca aport în natură la capitalul social al SC L. SRL Suceava, unde îndeplinea funcția de administrator).

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. (1969), instanța de apel a constatat că situația de fapt rezultată din administrarea probatoriului nu susține existența unui grup infracțional organizat format din 3 sau mai multe persoane.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel, a declarat recurs în casație inculpatul A., învederând că a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală și arătând că, potrivit Legii nr. 188/2000, profesia executorului judecătoresc este una cu caracter specios, ce presupune numirea în funcție de către Ministrul Justiției. În același timp, art. 2 din Legea nr. 188/2000 prevede că actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competentelor legale, purtând ștampila și semnătura acestuia, precum și numărul de înregistrare și data, este act de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege. Ca urmare, a arătat că este evident că în cea ce privește posibilitatea ca un justițiabil ce apelează la un executor judecătoresc de a da acestuia un ajutor sau de influența în orice mod ceea ce privește legalitatea procedurii pe care executorul trebuie să o aplice, aceasta nu poate fi reținută în cazul său, unde la legalitatea efectuării unei activități de către persoana abilitată de lege să efectueze respectiva activitate, ajutorul nu poate consta în simpla sa participare ca licitator la o procedură de executare silită. S-ar crea astfel un precedent prin care simpla participare a oricărui justițiabil la licitațiile organizate de birourile executorilor judecătorești, urmată de adjudecarea și cumpărarea de bunuri mobile, poate să se finalizeze cu atragerea răspunderii penale, deși niciun participant la o activitate de achiziție prin proceduri de executare silită, asupra cărora nu exercita nicio putere de influență sau control, nu are reprezentarea comiterii unei fapte prevăzute de legea penală.

A mai susținut că executorul judecătoresc, fiind învestit în mod legal de către creditor cu o cerere de executare silită a unui titlu executoriu, conform legii, nu poate fi subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. g) din Legea nr. 241/2005, acesta îndeplinind o procedură legală de punere în aplicare a unei hotărâri judecătorești definitive, iar, conform Legii nr. 188/2000, cei interesați sau vătămați prin actele de executare pot formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de C. proc. civ. Îndeplinind o procedură execuțională prevăzută de C. proc. civ., executorul judecătoresc nu comite infracțiunea de evaziune fiscală. Chiar dacă ar exista un concurs de executări între executorul judecătoresc și executorul fiscal, situație în care, conform art. 136 alin. (9) Codul de procedură fiscală, executarea silită se face de către executorul fiscal, actele îndeplinite de executorul judecătoresc cu încălcarea regulilor de competență atribuțională, nu pot constitui latura obiectivă a acestei infracțiuni întrucât legiuitorul, prin dispozițiile C. proc. civ., reglementează remediile procesuale în aceste cazuri, respectiv reunirea executării (art. 373

4

C. proc. civ.) sau anularea actelor de executare silită în cadrul unei contestații la executare (art. 399 C. proc. civ.). A arătat că, în cauză, acest remediu a avut loc prin Sentința civilă nr. 2657 din 28 mai 2008 pronunțată în Dosarul nr. x/2008 și Sentința civilă nr. 3531 din 20 august 2008 pronunțată în Dosarul nr. x/2008, Judecătoria Suceava admițând contestația la executare.

În același timp, s-a arătat că Legea nr. 241/2005 indică cu precizie cine poate fi subiect activ al infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g), respectiv doar debitorul căruia i-au fost lăsate în custodie sau în administrare bunurile sechestrate, iar în sfera "terțelor persoane" sunt incluse custodele (art. 153 C. proc. fisc. ), administratorul sechestrului (art. 155 C. proc. fisc. ) și unitățile specializate (art. 153 alin. (2) C. proc. fisc. ).

Recurentul a solicitat a se constata că nici el și nici executorul judecătoresc nu pot fi considerați subiecți activi ai infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005, întrucât nu au acționat în niciun moment în calitate de debitor, custode, reprezentant al unităților specializate sau administrator al sechestrului. Nu este dat nici scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale întrucât executarea silită prevăzută de C. proc. civ. are ca scop punerea în executare a hotărârii judecătorești în vederea realizării efective a drepturilor creditorilor. Scopul prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 este inexistent și pentru că prin sentințele civile susmenționate, admițându-se contestația la executare, au fost anulate actele de executare silită îndeplinite de executorul judecătoresc, prin urmare în niciun moment nu a existat un impediment ca executorii fiscali ai Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Suceava să urmeze, să realizeze și să finalizeze procedura de executare asupra bunurilor imobile și mobile ale SC E. SRL Suceava.

Totodată, recurentul a susținut că a fost condamnat invocându-se art. 17 din Legea nr. 78/2000, deși acest articol a fost abrogat în totalitate anterior datei condamnării, prin prevederile art. 79 pct. 10 din Legea nr. 187/2012.

Pentru toate aceste considerente s-a susținut că fapta concretă pentru care a fost condamnat nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare în cazul infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, motiv pentru care Hotărârea nr. 235/A din 31 mai 2016 este nelegală.

Cu privire la fapta de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, deoarece prin participarea la licitațiile din 15 mai 2008 și 27 mai 2008 l-a ajutat pe executorul judecătoresc B. să-și încalce atribuțiile prevăzute de C. proc. civ. și Codul de procedură fiscală obținând avantaje patrimoniale pentru SC G. SRL Suceava (la care avea calitatea de asociat și administrator), respectiv cumpărarea la licitație a 8 mașini și utilaje la valoarea de 331.021,90 RON, în condițiile în care acestea au fost evaluate pentru AFPCM Suceava la 1.104.125 RON, recurentul a invocat Hotărârea prealabilă nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-a arătat ca atunci când fapta anterioară a fost dezincriminată, trăsătura tipicității nu este întrunită indiferent daca dezincriminarea a operat ca efect al abrogării normei sau ca efect al admiterii excepției de neconstituționalitate, motiv pentru care Hotărârea penală nr. 235 din 31 mai 2016 este nelegală.

S-a solicitat a se avea în vedere și Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, care constată ca dispozițiile legale cu privire la reglementarea abuzului în serviciu din C. pen. din 1969 sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos"se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii". Așadar, instanța trebuie sa analizeze existenta faptei de abuz în serviciu raportându-se exclusiv la considerentele enunțate în Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016. Altfel spus, constatarea unei fapte ca fiind încadrabilă de legea penală în sfera abuzului în serviciu trebuie să se realizeze numai în situațiile în care fapta este comisă prin inculcarea unei legi, a unei ordonanțe sau a unei ordonanțe de urgență. Simpla participare la licitațiile organizate de birourile executorilor judecătorești nu constituie o situație de încălcare a legii, indiferent dacă participarea se finalizează cu o adjudecare de bunuri, întrucât actele îndeplinite cu încălcarea normelor de competență sunt în afara exercițiului atribuțiilor legale de serviciu și sunt declarate nule în condițiile prevăzute de lege (art. 105 - 108 C. proc. civ.).

Referitor la avantajul patrimonial, a arătat că, în realitate, această faptă nu se circumscrie rigorilor impuse de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 405/2016, în ceea ce privește raportarea la un prag valoric obligatoriu care să facă delimitarea între existenta unei infracțiuni și a unei fapte sancționabil contravențional și obligativitatea existentei condiției de încălcare a legii, așa cum se impune în urma aplicării dispozițiilor respectivei decizii, întrucât C. proc. civ. prevede că "dacă nu se obține prețul de începere a licitației, la același termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preț oferit", iar pentru cele opt bunuri achiziționate în urma celor două licitații nu a existat un alt licitator interesat care sa ofere un preț mai mare.

Totodată, făcând trimitere la cele reținute la pct. 88 din Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, a învederat că instanța de contencios constituțional a apreciat că analiza existenței infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 trebuie să se raporteze astfel cum acestea au fost reconfigurate prin decizie, dispoziția respectivă fiind o norma incompletă. Așadar, a apreciat că vinovăția nu poate fi reținută discreționar de instanțele de judecată, prin aplicarea unei interpretări proprii și fără a se indica cu exactitate situația de încălcare a legii. În completare, recurentul a invocat și prevederile pct. 80 din aceeași decizie, Curtea reținând că, în lipsa unei intervenții din partea legiuitorului, sarcina aplicării principiului ultima ratio și implicit responsabilitatea aplicării reglementarilor referitoare la abuzul în serviciu statuate de Curtea Constituțională revine și organelor judiciare, ministerului public și instanțelor judecătorești.

De asemenea, a solicitat a se avea în vedere faptul că inculpatul B. avea la data săvârșirii faptei calitatea de executor judecătoresc, calitate care este circumscrisă dispozițiilor art. 147 alin. (1) C. pen. (1969). Infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și condamnat inculpatul este cea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. (1969). Or, pentru a fi în situația unei infracțiuni reglementate de art. 248 C. pen. (1969), subiectul activ al acesteia trebuie sa fie un funcționar angajat al unității, iar subiectul pasiv secundar este acea unitate din care funcționarul face parte. În cauza de față, executorul judecătoresc nu este angajat al D.G.F.P. Suceava, așa încât prin eventuala încălcare a atribuțiunilor sale de serviciu nu poate prejudicia această persoană juridică. În concluzie, a subliniat că inculpatul B. nu poate fi subiect activ al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen. (1969) și nici D.G.F.P. Suceava nu poate fi subiect pasiv secundar al acestei infracțiuni. La data săvârșirii faptei executorul judecătoresc nu putea sa mai săvârșească aceasta infracțiune decât prin prejudicierea persoanei juridice reprezentate de biroul său.

Recurentul a susținut că este necesar sa se analizeze și existenta unei legături de cauzalitate între o eventuala încălcare a atribuțiunilor de serviciu de către inculpatul executor judecătoresc și rezultatul socialmente periculos, reprezentat de tulburarea bunului mers al D.G.F.P. Suceava sau de acea paguba constatată în patrimoniul acesteia. În mod evident, între încălcările eventuale ale atribuțiunilor de serviciu de către executor - realizarea activităților care stau la baza unei executări silite și prejudicial D.G.F.P. Suceava, constând în debitul SC E. SA, nu exista niciun fel de legătura de cauzalitate. Astfel, D.G.F.P. Suceava a continuat să funcționeze la parametrii normali, iar faptul că în legătură cu debitul SC E. SA au existat disfuncționalități nu poate genera concluzia potrivit cu care în acest mod s-ar fi produs o însemnată tulburare a activității acestei unități.

Pentru aceste considerente, a considerat că fapta concretă pentru care a fost condamnat nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare în cazul infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Referitor la infracțiunea de spălare a banilor, deoarece în calitate de administrator al SC G. SRL Suceava a înstrăinat bunurile mobile achiziționate de la BEJ B. la licitațiile din 15 mai 2008 și 27 mai 2008, către K. SRL Câmpulung Moldovenesc și SC F. SRL Suceava, cunoscând ca provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul disimulării originii ilicite a acestor bunuri, recurentul a susținut că instanțele au pronunțat o soluție nelegală, în condițiile în care, dacă se va analiza cu atenție starea de fapt și argumentele de drept invocate, se va ajunge la concluzia că activitățile sale au fost efectuate cu respectarea legii și cu lipsa intenției prevăzută de legea penală, atunci bunurile dobândite și vândute ulterior chiar și sub forma fictivă nu pot fi considerate ca provenind din săvârșirea de infracțiuni, astfel că ar fi trebuit sa fie achitat în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

De asemenea, recurentul a susținut că a fost condamnat invocându-se art. 17 din Legea nr. 78/2000, deși acest articol a fost abrogat în totalitate anterior datei condamnării, prin prevederile art. 79 pct. 10 din Legea nr. 187/2012, ignorându-se astfel prevederile art. 4 C. pen.

Pentru toate aceste considerente invocate, a apreciat că fapta concretă pentru care a fost condamnat nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare în cazul infracțiunii de spălare a banilor.

Așadar, recurentul a considerat că a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală și pentru care ar fi trebuit să fie achitat, precizând că o soluție de achitare are consecințe și pe latură civilă și, potrivit art. 25 alin. (5) C. proc. pen., latura civilă trebuia să fie soluționată și respinsă, ca netemeinică.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale atacate și achitarea în baza art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin încheierea din camera de consiliu din 23 ianuarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, constatându-se întrunite condițiile prevăzute de art. 437 și art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă cererea de recurs în casație formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 235/A din 31 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2010, cauza fiind trimisă în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 7. Totodată, a fost fixat termen de judecată în ședință publică, la data de 6 februarie 2018.

Ulterior, la 1 februarie 2018, a fost admisă declarația de abținere formulată de judecătorii membrii ai Completului nr. 7 inițial învestit, reținându-se incidența art. 64 alin. (3) C. proc. pen. Ca urmare, cauza a fost repartizată aleatoriu Completului nr. 4 pentru termenul de judecată din 15 martie 2018.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Astfel, se constată că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate ori pentru a reaprecia legea penală mai favorabilă, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

În ceea ce privește lipsa vinovăției prevăzute de lege, conform dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., aceasta reprezintă o cauză de împiedicare a punerii în mișcare și de exercitare acțiunii penale distinctă de neprevederea în legea penală, cuprinsă în teza I a articolului menționat. Or, raportat la modul în care cele două teze au fost legiferate și la dispozițiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

În aceste condiții, se constată că aspectele invocate de recurent în legătură cu lipsa intenției în săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor nu pot face obiectul analizei instanței supreme cu prilejul examinării acestei căi extraordinare de atac.

În cauză, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând, în esență, că, raportat la aspectele reținute în sarcina sa (participarea în calitate de licitator la licitațiile organizate de executorul judecătoresc B. și adjudecarea cu aceste prilejuri a unor bunuri proprietatea SC E. SA), faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală, complicitate la abuz în serviciu și spălare a banilor, nefiind îndeplinite, după caz, cerințele vizând natura activității săvârșite ca act de ajutor, calitatea subiectului activ calificat, cea privind încălcarea unor dispoziții din legi și ordonanțe și, mai mult, faptele fiind dezincriminate ca efect al abrogării art. 17 din Legea nr. 78/2000 prin art. 79 pct. 10 din Legea nr. 187/2002.

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în prezenta cauză, inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, art. 17 lit. g) din Legea 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), constând în aceea că, în calitate de administrator la SC G. SRL Suceava și-a adjudecat și a cumpărat la licitațiile organizate de inculpatul B. bunuri mobile, proprietatea SC E. SA, modalitate prin care l-a ajutat pe acesta să înstrăineze bunurile sechestrate asigurător de AFPCM Suceava prin procese-verbale de sechestru, în scopul sustragerii de către SC E. SA de la îndeplinirea obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, în cuantum de 6.485.851 RON;

- complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen. (1969) combinat cu art. 248

1

C. pen. (1969) și art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), constând în aceea că, prin participarea la licitațiile din 15 mai 2008 și 27 mai 2008, l-a ajutat pe executorul judecătoresc B. să-și încalce atribuțiile prevăzute de C. proc. civ. și Codul de Procedură Fiscală obținând avantaje patrimoniale pentru SC G. SRL Suceava (la care avea calitatea de asociat și administrator), respectiv cumpărarea la licitație a 8 mașini și utilaje la valoarea de 331.021,9 RON, în condițiile în care acestea au fost evaluate pentru AFPCM Suceava la 1.104.125 RON; și

- spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), având în vedere că, în calitate de administrator la SC G. SRL Suceava a înstrăinat bunurile mobile achiziționate de la B.E.J. B. la licitațiile din 15 mai 2008 și 27 mai 2008 către SC K. SRL Câmpulung Moldovenesc și SC F. SRL Suceava, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul disimulării originii ilicite a acestor bunuri. (a dobândit, ulterior, ca persoană fizică de la SC K. SRL Câmpulung Moldovenesc, în cursul lunilor iunie - iulie 2008, un număr de 27 mașini și utilaje sustrase de sub sechestrul instituit de AFPCM - Suceava, pe care apoi le-a adus ca aport în natură la capitalul social al SC L. SRL Suceava, unde îndeplinea funcția de administrator).

Instanța de apel a reținut această încadrare juridică, considerând că legea penală mai favorabilă inculpatului este vechea reglementare, aspect care, raportat la obiectul recursului în casație, care vizează doar legalitatea hotărârii pronunțate în apel, iar nu și temeinicia acesteia, nu mai poate fi examinat de instanța supremă pe această cale. Din această perspectivă, se constată că nu pot fi primite susținerile recurentului în sensul că faptele pentru care a fost condamnat au fost dezincriminate ca efect al abrogării art. 17 din Legea nr. 78/2000 prin art. 79 pct. 10 din Legea nr. 187/2002, atâta timp cât dispozițiile Legii nr. 78/2000 au fost reținute în încadrarea juridică prin prisma legii penale mai favorabile. De altfel, dispozițiile art. 17 din Legea nr. 78/2000 reglementau doar o formă agravată a infracțiunilor expres menționate în cuprinsul său, printre care și cele de evaziune fiscală, abuz în serviciu și spălare a banilor, așa încât, chiar în condițiile abrogării acestui text de lege, faptele au rămas, în continuare, incriminate în forma simplă a lor, respectiv astfel cum sunt prevăzute în C. pen. (art. 297 C. pen.) sau, după caz, în legile speciale (Legile nr. 241/2005 și nr. 656/2002).

Având în vedere că, potrivit art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, textul de lege excluzând total din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu se va analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanțele inferioare, întrunesc, în persoana condamnatului, toate elementele de conținut prevăzute de norma de incriminare, neputând fi antamate aspectele de netemeinicie invocate de recurent în motivele scrise de recurs.

Sub acest aspect, se observă că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C. pen. (1969), infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice constă în omisiunea funcționarului public de a îndeplini un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu ori în îndeplinirea în mod defectuos a acestuia, în cadrul și în limitele atribuțiilor de serviciu, fiind necesar ca acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material al faptei să cauzeze o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat sau o pagubă patrimoniului acesteia, iar între fapta funcționarului public și rezultatul produs să existe legătură de cauzalitate, art. 248

1

C. pen. sancționând această faptă când are drept consecință producerea unor consecințe deosebit de grave.

Pe de altă parte, se constată că, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 246 C. pen. (1969) și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii", statuându-se, astfel, că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislația primară ori a unor acte interne ale angajatorului se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Această soluție a fost adoptată, ulterior, de Curtea Constituțională și în ceea ce privește dispozițiile art. 248 C. pen. (1969), prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, reținându-se valabilitatea considerentelor avute inițial în vedere.

Așadar, în raport cu cele statuate de instanța de contencios constituțional, sfera atribuțiilor de serviciu în virtutea cărora funcționarului public îi incumbă obligația de a îndeplini anumite acte trebuie să își găsească o reglementare expresă în lege, ordonanță sau ordonanță de urgență a Guvernului, în situația neîntrunirii acestei exigențe conduita funcționarului neputând fi inclusă în sfera ilicitului penal. Ca urmare, întrucât prin decizia Curții Constituționale invocată de recurent s-a realizat o reconfigurare a laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu sub aspectul elementului material, restrângându-i-se sfera de incidență, Înalta Curte apreciază că, în măsura în care fapta săvârșită nu respectă tiparul stabilit de norma de incriminare în interpretarea dată de instanța de contencios constituțional, decizia menționată are caracterul unei legi de dezincriminare cu consecințele ce decurg din reținerea incidenței dispozițiilor art. 4 C. pen. În același sens, s-a pronunțat și Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul instanței supreme în considerentele Deciziilor nr. 18 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 18 noiembrie 2016, și nr. 6 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 284 din 24 aprilie 2017 (cu referire la efectele unei decizii a Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei norme de incriminare).

În condițiile anterior expuse, se constată că neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu nu va putea fi reținută ca element material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu atunci când se raportează la mențiuni sau obligații regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniștrilor, regulamente de organizare și funcționare interne, coduri deontologice, proceduri interne, norme metodologice ori fișa postului, în esență, orice acte normative subsecvente legii sau documente interne ale angajatorului.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentului, că, în sarcina executorului judecătoresc B., autorul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice la care s-a constatat complicitatea recurentului A., s-a reținut că, fiind învestit să efectueze un serviciu de interes public, cu știință, nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 425, art. 426 și art. 500 C. proc. civ. și art. 136 alin. (9) C. proc. fisc. , cauzând un prejudiciu bugetului de stat, o tulburare importantă bunului mers al AFPCM Suceava și, totodată, obținând avantaje patrimoniale pentru sine și pentru alții (pag. 106 din decizie).

Așa fiind, în condițiile în care în sarcina autorului B. s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în forma încălcării legislației primare (dispoziții din C. proc. civ. și C. proc. fisc. ), nu pot fi primite aspectele invocate de recurentul complice A. prin cererea de recurs în casație, în sensul lipsei acestei cerințe, fapta comisă, astfel cum a fost reținută în mod definitiv de instanța de apel, întrunind elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen. (1969) combinat cu art. 248

1

C. pen. (1969) și art. 41 alin. (2) C. pen. (1969). Prin urmare, se constată că dispozițiile Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale nu operează în prezenta cauză de vreme ce acuzația de abuz în serviciu a vizat încălcarea unor norme cu putere de lege.

Pe de altă parte, nu pot fi primite nici susținerile recurentului referitoare la lipsa calității speciale a subiectului activ, având în vedere că, raportat la forma de participație reținută (complicitatea), nu era necesar să întrunească în propria persoană respectiva calitate, fiind suficient ca autorul să respecte această cerință. Or, executorul judecătoresc B. (autorul faptei) întrunește cerința de a fi funcționar public în sensul legii penale, acesta fiind cel care a realizat activitatea ilicită cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, iar nu complicele.

Argumentele expuse anterior cu privire la întrunirea cerinței cerută de lege subiectului activ al infracțiunii sunt valabile și în ceea ce privește criticile vizând infracțiunea de evaziune fiscală, în sarcina recurentului reținându-se și pentru această faptă forma de participație a complicității, cu atât mai mult cu cât legiuitorul nici nu a impus o condiție specială pentru persoana care săvârșește fapta prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 (care poate fi comisă și de o terță persoană), cu excepția situației în care cel care comite fapta este debitorul, când subiectul activ devine calificat, însă, în cauză nu a fost reținută această ipoteză.

În raport cu toate aceste considerente, Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul A. întrunesc toate elementele de tipicitate prevăzute de lege, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta împotriva Deciziei penale nr. 235/A din 31 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2010.

Față de faptul că recurentul se află în culpă procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiției, în conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 235/A din 31 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 260 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 martie 2018.

Procesat de GGC -LM