ÎCCJ, Decizia nr. 8/2016

Decizia penală nr. 8/2016

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 175 din 11 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a dispus condamnarea inculpatului A. la 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969), cu titlu de pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen. și la 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969), cu titlu de pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen.;

În baza art. 33 alin. (1) C. pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) și art. 35 alin. (2) C. pen. (1969) a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, respectiv de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969).

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. (1969) a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969), cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a confiscat, în favoarea statului, de la inculpatul A. sumele de 45.000 RON și de 535.000 RON.

A menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanța nr. x/P/2012 din 18 decembrie 2012 asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului A. până la concurența sumei de 580.302 RON.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 25.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în esență, a reținut următoarele:

II. Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, nr. x/P/2012 din 26 februarie 2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., în stare de libertate, pentru săvârșirea, în concurs real, a două infracțiuni de trafic de influență, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.(1969), constând în faptul că, la data de 12 noiembrie 2012, a pretins de la martorul denunțător B. sume de bani pentru achiziționarea combustibilului necesar unor autoturisme ce urmau a fi folosite în cursul campaniei electorale, precum și pentru achiziționarea de produse alimentare ce urmau a fi împărțite în preajma alegerilor parlamentare, sume cuantificate la data de 14 noiembrie 2012 la 130.000 RON, lăsându-l pe acesta din urmă să creadă că are influență asupra unor funcționari cu putere de decizie (respectiv primarul din comuna Perșinari, jud. Dâmbovița și C.), în vederea înlesnirii derulării unor contracte în curs, precum și pentru obținerea unor noi contracte de lucrări de către firme controlate direct sau indirect de către denunțător, iar la datele de 16 noiembrie 2012, 19 noiembrie 2012, 21 noiembrie 2012 și 22 noiembrie 2012, inculpatul A. a beneficiat, prin intermediul lui D., de patru tranșe a câte 15.000 RON fiecare, suma totală fiind de 60.000 RON, parte din sumă fiind utilizată pentru achiziționarea unor materiale de promovare (fulare) ce urmau a fi împărțite în campania electorală.

De asemenea, în perioada mai - noiembrie 2009, inculpatul A., în baza unei pretinderi anterioare, a primit, în mod indirect, în beneficiul formațiunii politice din care făcea parte, de la denunțătorul B., produse pentru campania electorală (găleți), în valoare de circa 535.000 RON, lăsându-l pe acesta să creadă că are influență asupra unor funcționari, respectiv, primari ai unor localități din județul Dâmbovița, pentru a determina încheierea unor contracte de către primării cu firme controlate direct sau indirect de către martorul denunțător.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: Rezoluția din 22 noiembrie 2012 prin care s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (pct. 1); Ordonanța din 23 noiembrie 2012 prin care s-a dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale față de inculpatul A. pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (pct. 2); Procesul-verbal din 13 decembrie 2012 prin care i s-a adus la cunoștință inculpatului modificarea cuantumului sumei ce face obiectul infracțiunii, pentru a fi avută în vedere în exercitarea dreptului la apărare; Ordonanța din 26 noiembrie 2012 prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de A., pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., acesta dobândind calitatea de inculpat; Ordonanța din 22 noiembrie 2012, emisă în Dosarul nr. x/P/2012, prin care s-a dispus față de A. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, pe o durată de 30 zile; Ordonanța din 18 decembrie 2012 prin care s-a instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului A.; Autorizația nr. x/2012 emisă în baza Ordonanței din 26 noiembrie 2012 prin care s-a dispus interceptarea și înregistrarea cu titlu provizoriu a convorbirilor și comunicărilor telefonice și a celor purtate în mediul ambiental de către B. și A.; Încheierea din 29 noiembrie 2012, emisă în Dosarul nr. x/2012, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat ordonanța provizorie emisă de procuror și a dispus autorizarea în continuare a interceptărilor și înregistrărilor audio-video, fiind emise în acest sens autorizațiile din 29 noiembrie 2012, prelungite prin Încheierea nr. 85 din 21 noiembrie 2012, până la 10 decembrie 2012; Încheierea nr. 84 din 16 noiembrie 2012 prin care s-a dispus autorizarea interceptărilor și înregistrărilor audio-video a convorbirilor și comunicărilor purtate de D.; procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală; declarațiile inculpatului A.; lista deputaților; curriculum vitae al inculpatului A.; declarația de avere și declarația de interese; Proces-verbal de predare-primire a sumei de 15.000 RON din 22 noiembrie 2012; denunțul formulat de către numitul B. la data de 22 octombrie 2012 și declarațiile acestuia; declarațiile martorilor E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P.; Contract de lucrări din 29 decembrie 2009 încheiat între Consiliul Local al Comunei Perșinari și SC Q. SRL; planșe fotografice; procesele-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice și a dialogurilor ambientale purtate de către denunțătorul B. și inculpatul A.; procesele-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice și dialogurilor ambientale purtate de către denunțătorul B. cu numitul D.; procesele-verbale de consemnare a seriilor bancnotelor predate martorului denunțător B.; proces-verbal de preluare a sumei de 15.000 RON; proces-verbal de predare a documentelor și facturilor fiscale; memoriu formulat de inculpat A.; cererea formulată de către inculpatul A. către Ministrul Justiției; declarația Politică formulată de inculpatul A.; cererea formulată de către inculpatul A. către șeful S.R.I; cererea formulată de inculpatul A. către procurorul șef al D.N.A; raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale pentru alegerile europarlamentare din anul 2009 împreună cu fotocopii facturi și chitanțe; raportul de venituri și cheltuieli pentru campania electorală prezidențială din 2009 împreună cu fotocopii facturi, chitanțe și contracte; materiale de informare din surse deschise.

III. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 27 februarie 2013, cu prim termen de judecată la data de 10 iunie 2013.

După înregistrarea cauzei pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședința publică din data de 18 martie 2013, reprezentantul Ministerului Public, a formulat, oral, o cerere prin care a solicitat luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, prev. de art. 145

1

C. proc. pen. (1968), față de inculpatul A., motivat de împrejurările și gravitatea actelor materiale reținute în sarcina acestuia în actul de sesizare și necesitatea asigurării bunului mers la procesului penal, cererea fiind admisă de instanță, care a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 145

1

raportat la art. 145 alin. (1) C. proc. pen. (1968) cu referire la art. 143 alin. (1) și art. 136 alin. (1) și (4) C. proc. pen. (1968), luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul A., instituind în sarcina acestuia obligațiile impuse de art. 145

1

alin. (2) cu referire la art. 145 alin. (1

1

) C. proc. pen. (1968) și obligația de a nu comunica sau de a lua legătura în mod direct sau indirect cu numiții B. și D., care au calitatea de martori în dosar, pentru considerentele expuse pe larg în încheierea de la acea dată.

Măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara a fost menținută succesiv de instanța de judecată până la data de 28 ianuarie 2014, când prin încheierea de la acea dată, cu majoritate, s-a admis cererea de revocare a măsurii preventive, soluție rămasă definitivă prin Decizia nr. 19 din 10 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători.

De menționat că, la data de 3 decembrie 2012, Comisia juridică a Camerei Deputaților a votat pentru încuviințarea arestării preventive a inculpatului A. solicitată de Parchet prin Referatul din data de 26 noiembrie 2012, însă Parlamentul României - Camera Deputaților, urmare votului exprimat în conformitate cu dispozițiile art. 193 din Hotărârea nr. 8/1994 pentru aprobarea Regulamentului Camerei Deputaților, nu a încuviințat solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, privind reținerea și arestarea preventivă a deputatului A., față de inculpat fiind luată măsura preventivă a obligării de nu părăsi țara pe o durată de 30 zile, măsură menținută pe tot parcursul urmăririi penale, ultima prelungire fiind dispusă până la data de 21 martie 2013.

La termenul de judecată din data de 10 iunie 2013 s-a solicitat de către apărătorul inculpatului acordarea unui termen în vederea pregătirii apărării având în vedere că, deși a participat la toate actele de urmărire penală, a constatat, după sesizarea instanței, aspecte noi pe care dorește să le învedereze instanței la momentul discutării regularității actului de sesizare la instanței.

La termenul de judecată din data de 11 septembrie 2013, Înalta Curte a pus în discuția contradictorie a procurorului și a părților regularitatea actului de sesizare și, procedând la verificarea acesteia prin prisma dispozițiilor art. 300 alin. (1) raportat la art. 263 și art. 203 C. proc. pen. (1968), a constatat, prin încheierea de ședință din data de 16 septembrie 2013 când a amânat pronunțarea, că rechizitoriul respectă condițiile de fond și de formă cerute de lege, instanța fiind în mod legal sesizată.

Prealabil demarării cercetării judecătorești, la termenul din data de 20 septembrie 2013, instanța a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. (1968), acesta învederând în mod expres că nu dorește să beneficieze de prevederile privind judecarea cauzei conform procedurii simplificate.

La același termen de judecată s-a dat citire actului de sesizare a instanței iar în conformitate cu prevederile art. 322 C. proc. pen. (1968), s-au adus la cunoștința inculpatului A. acuzațiile, dreptul de a da o declarație, situație în care tot ceea ce va declara va putea fi folosit împotriva sa, precum și dreptul la tăcere conferit de dispozițiile art. 70 C. proc. pen. (1968).

Inculpatul A. a precizat că nu înțelege să facă declarații la acel moment procesual, poziția sa fiind consemnată în declarația aflată la dosarul instanței de fond.

Ulterior, pe parcursul cercetării judecătorești, audierea inculpatului A. a fost realizată la termenul de judecată din data de 24 octombrie 2014 și la termenul din data de 24 februarie 2015 (supliment de declarație), declarațiile fiind consemnate în scris și atașate la dosar.

În cursul cercetării judecătorești, în conformitate cu prevederile art. 327 C. proc. pen.(1968) și art. 381 C. proc. pen., după data de 1 februarie 2014, s-a procedat la audierea martorilor din lucrări și a fost administrată proba cu înscrisuri, solicitată de inculpat atât cu privire la situația de fapt, cât și în circumstanțiere.

La termenul de judecată din data de 5 mai 2014 prin încheiere s-a admis, în parte, cererea de probatorii formulată de inculpatul A., în sensul încuviințări audierii în ședință publică doar a unora dintre înregistrările dialogurilor în mediu ambiental purtate între acesta și martorul denunțător B. și a convorbirilor telefonice dintre inculpat și același martor denunțător, aflate și în transcriere la dosarul cauzei.

La termenele din 2 iunie 2014, 16 iunie 2014 și 17 septembrie 2014 s-a procedat la audierea în ședință publică a înregistrărilor conținând convorbirile telefonice și discuțiile în mediu ambiental dintre inculpat și martorul denunțător.

Prin încheierea de la termenul din data de 17 septembrie 2014, instanța a încuviințat, în conformitate cu prevederile art. 100 alin. (4) rap. la art. 172 alin. (2) și (6) și art. 173 alin. (3) C. proc. pen., efectuarea expertizei tehnice de specialitate de către INEC (expertiză tehnică și criminalistă a vocii și vorbirii). Obiectivele expertizei au vizat stabilirea autenticității înregistrărilor audiate de instanță, dacă acestea conțin ștersături, adăugiri, intercalări, dacă vocea aparține inculpatului A., a corespondenței între conținutul înregistrării și redarea din conținutul procesului-verbal și realizarea unei variante îmbunătățite a pasajelor din înregistrările aflate pe suporturile optice audiate de instanță, pentru porțiunile în care este menționat "neinteligibil", fiind încuviințată, totodată, participarea la efectuarea expertizei a unui expert parte, în persoana lui R.

Raportul de expertiză a fost finalizat la data de 20 ianuarie 2015 de către Laboratorul interjudețean de expertize criminalistice București, fiind înaintat instanței la termenul din data de 10 februarie 2015 iar, față de concluziile expertizei au fost formulate obiecțiuni de către Parchet și de către inculpatul A.

Prin Încheierea din 10 februarie 2015 a fost admisă, în parte, cererea de probatorii formulată de inculpatul A., în sensul încuviințării depunerii a două înscrisuri privind situația de fapt (Adresa Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița și o Notificare a SC Q. SRL adresată Primăriei Perșinari) și au fost respinse cererile formulate de inculpat și reprezentantul Ministerului Public privind audierea expertului care a întocmit raportul de expertiză în cauză, precum și celelalte obiecțiuni formulate de inculpat și Parchet la raportul de expertiză pentru considerentele arătate pe larg în cuprinsul încheierii. Totodată, din oficiu, instanța a dispus audierea în ședință publică a CD-ului transmis de LIEC București ce conține varianta îmbunătățită a înregistrărilor convorbirilor telefonice și în mediul ambiental, audiere care s-a realizat la termenul de judecată din data de 24 februarie 2015.

Prin încheierea de la aceeași dată s-a respins atât cererea inculpatului A. de audiere a expertului oficial care a efectuat expertiza în cauză, reiterată de apărare urmare obiecțiunilor transmise de expertul parte și care au vizat, în esență, aceleași aspecte ce au constituit și temeiul cererii inițiale formulate de inculpat, cât și cererea de probatorii, în completare, prin care s-a solicitat depunerea la dosarul cauzei de către organul de urmărire penală a CD-urilor originale ce conțin înregistrările în integralitate și care susțin acuzațiile aduse inculpatului A., pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii.

IV. Referitor la infracțiunea de trafic de influență din 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că din probele administrate în cursul urmăririi penale și în etapa cercetării judecătorești și potrivit denunțului din 22 octombrie 2012, formulat de B., rezultă, fără putință de tăgadă că inculpatul A. la datele de 24 octombrie 2012 și 26 octombrie 2012 a contactat telefonic martorul denunțător, în mai multe rânduri, în legătură cu acordarea unui sprijin financiar pentru susținerea campaniei electorale.

În aceste împrejurări, la data de 26 octombrie 2012, martorul denunțător B. s-a întâlnit, la sediul PSD din Dâmbovița, cu inculpatul A., iar din conținutul dialogurilor purtate de cei doi în mediu ambiental, rezultă că în campaniile electorale anterioare inculpatul și alți reprezentanți ai PSD care au candidat în circumscripția județului Dâmbovița, au beneficiat de sponsorizare din partea firmelor administrate sau coordonate de către martorul denunțător.

Inculpatul A., în considerarea ajutorului dat de martorul denunțător B. în campaniile electorale din perioada 2008 - 2009, i-a solicitat din nou sprijinul financiar pentru sponsorizarea campaniilor electorale din anul 2012, asigurându-l, în schimb, de susținerea sa în afacerile pe care martorul le derula pe raza județului Dâmbovița și obținerea unor contracte noi pentru firmele pe care le controla, angajându-se chiar la a mijloci o întâlnire dintre martorul denunțător și C., despre care chiar inculpatul a afirmat că se află în relații mai bune. Această situație este susținută de Procesul-verbal din data de 28 octombrie de redare a dialogurilor în mediu ambiental purtate la data de 26 octombrie 2012.

În ceea ce privește conținutul acestor înregistrări în mediu ambiental s-a reținut că, potrivit concluziilor Raportului de expertiză criminalistică din 20 ianuarie 2015, nu au intervenit modificări, alterări sau alte elemente de contrafacere a înregistrărilor, iar în transcrierea acestui dialog nu au fost identificate elemente care să justifice o completare esențială a celor consemnate de către organul judiciar, de natură a schimba sensul dialogului, astfel cum a putut constata expertul, dar și instanța cu ocazia audierii variantei îmbunătățite. Martorul denunțător a arătat că nu contestă realitatea discuțiilor consemnate în procesele-verbale de redare a convorbirilor/dialogurilor purtate, singurul care a înțeles să-și conteste vocea a fost inculpatul A., însă, s-a stabilit de către expert, cu probabilitate ridicată, că vocea îi aparține.

Din succesiunea cronologică a dialogului purtat de inculpatul A. cu martorul denunțător B. la data de 26 octombrie 2012 a rezultat, pe de o parte, că acesta din urmă i-a adus la cunoștință inculpatului situația financiară a firmelor sale ca urmare a sistării plăților de către primării a contractelor derulate de acesta în județul Dâmbovița (relevanță prezentând în acest sens Contractul de lucrări din 29 decembrie 2009 privind proiectarea și construirea bazei sportive multifuncționale în comuna Perșinari, încheiat între SC Q. SRL, firmă coordonată de martorul denunțător și Consiliul Local al comunei Perșinari), discutând chiar despre varianta unui transfer al activității pe alte societăți care nu au intrat în procedura reorganizării, sens în care inculpatul A. chiar îi comunică că va vorbi cu C., iar, pe de altă parte, interesul inculpatului A. în obținerea unor contracte pentru lucrări publice pentru firmele lui B. unde finanțarea era certă, cu referire la unitățile de învățământ din județ (școli), proiecte pentru care îi confirmă martorului denunțător că sunt bani la buget.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat că inculpatul A. i-a creat convingerea martorului B. că prin poziția sa în cadrul PSD și îmbunătățirea relațiilor cu martorul C., președintele Consiliului Județean Dâmbovița, care îi era obligat martorului pentru sponsorizările făcute de acesta la campania din anul 2009, putea să intervină la C. și la primarul comunei Perșinari pentru continuarea derulării contractelor încheiate cu firma martorului denunțător și pentru obținerea unor contracte noi pentru lucrări publice, finanțate din bani publici.

După acest moment, inculpatul A. s-a întâlnit de două ori cu martorul denunțător B., respectiv, la data de 12 noiembrie 2012, în localitatea Gura Șuții, când i-a solicitat sprijin financiar și material pentru campania privind alegerile parlamentare, constând în sume de bani pentru achiziționarea combustibilului necesar autovehiculelor folosite pentru transportarea electoratului și produse alimentare (pungi inscripționate cu "Moș Nicolae" pentru cei șase mii de copii din colegiul inculpatului), acesta din urmă precizând martorului denunțător că nu pot fi inscripționate cu sigla partidului pentru că s-a adoptat o ordonanță ce interzice distribuirea de produse alimentare sub sigla partidelor politice. Dialogul dintre inculpat și martorul denunțător a relevat fără echivoc pretinderea în mod direct a sumelor de bani și bunurilor alimentare de către inculpatul A. de la martorul denunțător în schimbul intervenției sale la factorii de decizie locali pentru sprijinirea activităților comerciale desfășurate de firmele denunțătorului (unele în derulare, altele ce urmează a fi obținute), reconfirmând martorului denunțător că nu a uitat "ajutorul" acestuia din anii 2008, 2009 și intervențiile făcute la C., în contextul în care, în prealabil, a reluat discuția cu B. despre situația firmelor acestuia și contractul de la Perșinari, modalitatea de finanțare a lucrării dar și a contractului privind firma SC S. SRL aparținând lui B., aflată în reorganizare și care nu finalizase lucrarea de la grădinița din Perșinari. Contrar celor susținute de apărare, instanța de fond a considerat că nici aceste înregistrări nu pot fi înlăturate din ansamblu probator, având în vedere că, potrivit concluziilor raportului de expertiză criminalistică nu au fost identificate elemente de alterare, modificare sau contrafacere a înregistrărilor supuse expertizării iar, în urma realizării variantei îmbunătățite de către expert a conținutului acestor dialoguri, reliefate scriptic în tabelul nr. 4, nu a fost schimbat sensul dialogului dintre interlocutori (B. și C., respectiv, B. și A.). Mai mult, deși expertul a arătat că nu poate stabili autenticitatea înregistrărilor puse la dispoziția sa, nu a identificat elemente de contrafacere, nu a putut stabili dar nici exclude simultaneitatea realizării înregistrărilor în lipsa unor elemente temporale, însă toate aceste constatări nu duc la înlăturarea acestor înregistrări ca probe care susțin acuzarea în condițiile în care se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză, care nu le-au contestat sub aspectul conținutului, chiar dacă le-au dat o interpretare diferită, după cum nu și-au contestat nici vocea. Faptul că expertul nu a putut stabili în lipsa unor eșantioane de vorbire în litigiu, suficiente cantitativ și calitativ, că vocea aparține lui A. nu îl exclude ca interlocutor al discuției purtate cu martorul denunțător B., care nu a contestat purtarea acestui dialog.

Cea de-a doua întâlnire între martorul denunțător B. și inculpatul A. s-a realizat la data de 14 noiembrie 2012, împrejurare în care B. i-a comunicat că, potrivit calculelor sale, îi poate remite inculpatului suma de 90.000 RON în luna noiembrie și 40.000 RON în luna decembrie, în tranșe de câte 15.000 RON pe zi, inculpatul confirmând că este bine.

Tot în cadrul acestei întâlniri cei doi au stabilit și modalitatea în care urmau să fie remise sumele de bani, prin intermediul șoferului inculpatului, D., contactat telefonic de către A. chiar în prezența lui B., precum și data pentru prima plată ("B.: Îi dau lui D. cinșpe mii pe zi ... vineri el îmi dă telefon, vorbește cu mine ...; A.: Păi, lui D. o să-i spun să vorbească cu tine? De vineri începând ...").

Pentru argumentele arătate anterior referitoare la concluziile raportului de expertiză criminalistică, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, nu a exclus ca probă înregistrarea convorbirii în mediu ambiental din data de 14 noiembrie 2012 dintre A. și B.

Pentru respectarea obligației, asumată în schimbul traficării influenței inculpatului A. la factorii de decizie ai unităților administrativ-teritoriale locale, unde martorul avea contracte comerciale în derulare ori urmărea să încheie astfel de contracte finanțate cu bani de la bugetul de stat, precum și la președintele Consiliului județean Dâmbovița, la data 16 noiembrie 2012 (ziua de vineri), martorul denunțător B. l-a contactat telefonic pe D., șoferul inculpatului, pentru remiterea primei tranșe de 15.000 RON, conform celor convenite cu A. Întâlnirea a avut loc în municipiul București, împrejurare în care B. i-a dat martorului D. suma de 15.000 RON. Remiterea sumei și primirea acesteia de către D. a fost confirmată de martorul denunțător în declarațiile date în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, precum și de declarațiile martorului D. care a arătat că, a fost sunat de către A. pentru a se întâlni cu B., de la care a primit suma de 15.000 RON pentru achiziționarea de materiale publicitare pentru campania electorală însă, s-a deplasat singur în complexul T. pentru a cumpăra fulare roșii și șorțuri de la un comerciant turc, dar negăsind marfa necesară și indicată de inculpatul A., s-a deplasat la Târgoviște la sediul PSD Dâmbovița, la solicitarea acestuia din urmă, pentru a lăsa banii la numita E. În același sens sunt și înregistrările convorbirilor telefonice și în mediu ambiental din data de 16 noiembrie 2012 dintre B. și D., precum și planșele foto efectuate de organele judiciare.

În acest context, martorul D. s-a deplasat la sediul PSD Târgoviște unde s-a întâlnit cu martora E., căreia i-a predat plicul cu bani, plic lăsat de martoră în biroul inculpatului A., împrejurare confirmată de martoră în depoziția dată în faza de urmărire penală. Martora a mai arătat că, întrucât nu a găsit plicul a doua zi, a presupus că a fost luat de inculpatul A., singurul care mai avea cheia de la birou, cu excepția martorei. Deși, sub acest aspect martorii D. și E. au avut versiuni diferite în cursul urmăririi penale care au coincis însă în cursul cercetării judecătorești, în sensul că, primul martor și-a asumat lăsarea plicului în sertarul din biroului inculpatului A., după ce i s-a permis accesul în birou de către martora E. și ridicarea acestui plic în aceeași zi pentru a achiziționa fulare de la cetățeanul turc, care îl contactase după acest moment, iar cel de-al doilea martor, revenind asupra depoziției inițiale, a arătat că nu știa de conținutul plicului, dar a presupus că era vorba de documente pe care șoferul D. i le lăsase lui A., instanța de fond a apreciat ca fiind credibile declarațiile celor doi martori, având în vedere că acestea se coroborează și cu transcrierea convorbirii telefonice purtate de inculpatul A. cu utilizatorul postului telefonic identificat ca aparținând lui U., soția acestuia, în cursul zilei de 16 noiembrie 2012, ora 13.21:06, imediat după ce martorul D. l-a informat că a primit suma de la B. Din conținutul acestui dialog rezultă în mod clar împrejurarea că martora E. era cea care cunoștea despre plicul adus de martorul D. de la București.

Referitor la susținerile martorei E. privind modalitatea consemnării depoziției sale în fața procurorului, s-a constatat de către instanța de fond că martora nu a negat semnarea declarației, care conform celor menționate și certificate prin semnătura ofițerului de poliție judiciară (delegat de procuror în acest sens) și a apărătorului ales al inculpatului, până la proba contrarie, are valoare probatorie în cauză și, așa cum s-a reținut, se coroborează cu alte probe administrate pe parcursul procesului penal. De asemenea, aspectele învederate de către martoră cu privire la pretinsele amenințări făcute de organul judiciar în sensul privării sale de libertate și luarea copiilor din întreținerea sa, s-a constatat că nu au făcut obiectul unei plângeri formulate de către martoră și nici nu au fost dovedite cu un alt mijloc de probă.

Totodată, susținerile martorului D. că a bănuit că suma primită de la B. reprezintă o sponsorizare pentru campania electorală a lui A. nu pot fi primite, în contextul în care, același martor a arătat că cetățeanul turc de la care a achiziționat marfa nu a eliberat documente justificative pentru mărfurile vândute or, în cazul sponsorizărilor, trebuie să existe o evidență a sumelor primite cu acest titlu și care trebuie justificate sub aspectul destinației lor.

Faptul că banii primiți de la B. au fost folosiți de A., prin intermediul martorului D., pentru achiziționarea de bunuri pentru campania electorală din anul 2012, este dovedit și de depozițiile martorului I., cetățean turc de la care au fost achiziționate bunurile (fulare și șorțuri roșii), care a arătat că, în anul 2012, l-a cunoscut pe D., care a comandat o cantitate mare de fulare roșii necesare pentru campania electorală a PSD, i-a oferit acestuia prețul cel mai bun de 5,5 RON pentru un fular, bunurile fiind achiziționate în mai multe rânduri în luna noiembrie 2012 (19 - 21 noiembrie 2012), cu plata în numerar. Martorul a mai relatat că, în total, D. a cumpărat aproximativ 2.000 de fulare roșii, a plătit în numerar suma de 10.650 RON, a mai plătit cu titlu de avans pentru alte 5.000 bucăți, suma de 12.000 RON, pe care martorul a folosit-o pentru cumpărarea mărfii. Susținerea martorului că nu a eliberat chitanță și factură pentru mărfurile cumpărate de D., întrucât urma să emită documentele după achiziționarea întregii cantități de marfă și pentru întreaga sumă, trebuie privită în contextul în care acesta nu poate face declarații care l-ar incrimina pentru comiterea vreunei fapte de natură penală însă, ceea ce trebuie remarcat este faptul că în cele zece zile de la primirea avansului și până la sosirea organelor judiciare (27 noiembrie 2012), acesta nu l-a mai contactat pe D. pentru a-i comunica despre sosirea mărfii ori imposibilitatea achiziționării ei, în condițiile în care i-a fost achitată în avans suma de 12.000 RON, după cum nici D. nu s-a mai interesat de marfa comandată.

Martorul V., coleg de servici cu martorul D., în declarația dată în fața instanței la data de 28 ianuarie 2014, a arătat că, în cursul anului 2012 a fost solicitat de D. să facă un transport cu mașina de serviciu (o dubiță) de la București la Târgoviște, cursă pe care a și făcut-o, după obținerea aprobării șefului său, când a transportat sacii cu fularele roșii pe care le-a luat din complexul T. și le-a dus la sediul PSD Dâmbovița, unde a fost ajutat să le descarce de mai multe persoane care îl așteptau. Martorul a mai arătat că, atunci când a ajuns la sediu a fost condus de o doamnă de la o florărie, care avea intrarea comună cu sediul partidului.

În respectarea aceleiași înțelegeri infracționale avute cu inculpatul A., martorul denunțător B. s-a mai întâlnit cu martorul D. și la data de 19 noiembrie 2012, când i-a remis în aceiași modalitate suma de 15.000 RON, folosiți de D. tot pentru achiziționarea de fulare și șorțuri din complexul T., întâlnirea având loc la un interval de 3 zile de la prima plată, martorul denunțător invocând împrejurarea că fiind sfârșit de săptămână nu avea de unde să dea suma de bani promisă. În susținerea acestor aspecte au fost menționate de către instanța de fond declarațiile martorului denunțător B., ale martorului D. și transcrierile convorbirilor telefonice și din mediu ambiental din data de 19 noiembrie 2012 dintre B. și D.

La data de 20 noiembrie 2012, anterior întâlnirii de la sediul PSD din Târgoviște dintre martorul denunțător și inculpatul A., B. s-a întâlnit cu martorul C., președintele Consiliului Județean Dâmbovița care pe un ton familiar "Salut B.", îl invită pe acesta în birou unde discută despre cesionarea activității firmelor aflate în procedura reorganizării pe alte societăți aparținând lui B., martorul C. spunându-i că se poate face acest transfer cu acordul primăriilor și că va primi un model de contract de cesiune de la o persoană X. ("C.: Cum poți transfera de pe SC S. SRL?; B.: ... Da, din punct de vedere juridic; C.: Faci o cesiune de contract ... Cu acordu primăriei respective.; B.: Bun! Am așa, la Y. ... C.: Da? Deci e neterminat, ăla mă ... Ai emis facturi, ai făcut lucrările toate? ... Da, ia-o din primar ... în primar ...; B.: Mai am. Mai am.; C.: Du-te la mine la Cabinet, la X. ... Că are exemplu de tipu ăsta, la Moroeni ..., tot așa o firmă în faliment"). În continuarea dialogului dintre cei doi, B. îi comunică lui C. și situația firmei sale care efectua lucrări la Slobozia moară și de unde avea de primit opt miliarde iar C. îi comunică că sunt probleme cu finanțările de la mediu dar trebuie să termine lucrarea, aflând de la C. și despre situația similară a unor firme ale acestuia care aveau datorii scadente, corecții financiare și de imposibilitatea obținerii unor credite bancare.

Din modalitatea în care cei doi au discutat cu privire la situația firmelor pe care martorul denunțător le coordona și formulele de adresare în cadrul dialogului purtat rezultă că aceștia se cunoșteau, iar scopul pentru care se urmărea transferul activității firmelor intrate în procedura de reorganizare era al derulării în continuare a contractelor obținute de martorul denunțător și obținerea fondurilor alocate acestora din bugetul de stat, prin întocmirea unor contracte de cesiune și cu acordul primăriilor din localitățile respective (Perșinari, Cojoasc, Slobozia). Prin urmare, susținerile martorului C. că nu a cunoscut despre situația firmelor lui B. decât în limita contactelor de asistență juridică acordate de firma sa de avocatură, în cadrul căreia și-a desfășurat activitatea până în luna iunie 2012, conform afirmațiilor sale, nu pot fi primite, având în vedere declarațiile martorului denunțător care a arătat că a fost primit de către C. și au discutat despre modalitatea în care putea să-și transfere activitatea pe alte firme care nu erau în procedura falimentului, martorul C. solicitând informații în legătură cu stadiul lucrărilor, chiar în contextul în care B. i-a reamintit acestuia că are o datorie dintr-o colaborare anterioară cu cabinetul de avocatură, dar peste care C. a trecut cu ușurință și a considerat că acea datorie nu mai există ("B.: Am rămas dator ... C.: Da mă, bine; B.: Nu mai, nu? ; C.: Nu!"), declarații care se coroborează și cu transcrierile dialogului în mediu ambiental purtat de cei doi și redate în Procesul-verbal din 18 decembrie 2012.

Prima instanță a considerat că nici susținerea inculpatului A., potrivit căreia toate discuțiile avute cu B. în legătură cu o eventuală intervenție la C., vizau, în realitate, sprijinul pe care acesta dorea să-l dea martorului denunțător în legătură cu situația financiară a firmelor acestuia, aflate în procedura falimentului, sens în care a și luat legătura cu C., cunoscând că acesta are o firmă de avocatură, nu pot fi primite, în contextul în care, martorul denunțător a mai colaborat cu firma de avocatură a lui C. tot în legătură cu firmele sale, aspect confirmat și de martor, astfel că nu era necesară o intermediere pentru a apela la serviciile de asistență juridică acordate de firma de avocatură a martorului.

Martorul H., prin declarațiile date, a arătat că, la solicitarea lui B., în cursul anului 2012, în două rânduri a contactat-o pe numita Z., la numărul de telefon indicat de B., s-a întâlnit cu acesta și i-a remis un plic la fiecare întâlnire fără a cunoaște însă conținutul plicului. Acest aspect este confirmat și de martora Z. care în declarația olografă din cursul urmăririi penale, dar și în depoziția făcută în fața instanței la data de 28 ianuarie 2014, a arătat că s-a întâlnit cu mai mulți reprezentanți ai firmelor controlate de B., de la care a primit mai multe plicuri ce conțineau documente pe care le preda doamnelor care se ocupau de cabinetul de avocatură, martora făcând un serviciu doamnelor avocat, având în vedere că era șefa de cabinet a senatorului C. ce avea sediul cabinetului senatorial în același imobil cu cel de avocatură. Martora a mai relatat și împrejurarea că îl cunoștea pe B. întrucât, în anul 2011, venea des la cabinetul de avocatură al domnului C., învederând faptul că, la finele anului 2012, acesta a venit și la sediul Consiliului județean Dâmbovița, la domnul C. fără a putea preciza obiectul discuțiilor dintre cei doi.

La scurt timp după întrevederea cu martorul C., B. a avut o altă întâlnire la sediul PSD din Târgoviște cu inculpatul A., context în care i-a relatat acestuia discuțiile purtate cu C. în legătură cu posibilitatea transferului activității de pe firmele aflate în insolvență pe alte societăți coordonate de martorul denunțător, cu faptul că a fost trimis la X. pentru a lua un model de contract și necesitatea obținerii unui acord al "primarului" pentru transfer. În cadrul dialogului purtat cu A., martorul denunțător a primit asigurări de la inculpat că vor merge împreună la C., că după adoptarea noului buget îl va ajuta pentru recuperarea datoriilor de la bugetul de stat pentru contractele în derulare, relevând martorului denunțător și aspecte ce țin de viața particulară a martorului C. ("A.: Pe noul buget eu știu ce trebuie și mergem împreună la el. Cum au aprobat bugetul, noi în Parlament, înainte să ... da mă B., de asta îți garantez eu, fără niciun fel de problemă ...", Proces-verbal de transcrierea a dialogului în mediu ambiental din 20 noiembrie 2012). Tot în cadrul discuțiilor purtate cu A., martorul denunțător încă de la început își cere scuze despre întârzierea efectuării plății la care s-a obligat, însă inculpatul îi liniștește, în sensul că, nu este nicio problemă ("A.: Bine. Nu-i problemă. Ți-am spus, nu e o problemă ...") iar la finalul acestui dialog l-a informat că va vorbi cu D.

Acest lucru a fost realizat de către martorul denunțător la data de 21 noiembrie 2012 când i-a remis lui D. suma de 15.000 RON, conform înțelegerii cu inculpatul A., relevantă sub aspect probator fiind declarația martorului denunțător, declarația martorului D. care a recunoscut primirea sumei de bani, dar a presupus că sunt bani pentru sponsorizarea campaniei electorale, procesul-verbal de transcriere a dialogului purtat de B. cu D., planșele foto din care rezultă că martorul denunțător remite lui D., care s-a deplasat la locul de întâlnire chiar cu autoturismul aparținând Camerei Deputaților, o sumă de bani.

La data de 22 noiembrie 2012, martorul denunțător i-a mai remis lui D. încă 5.000 RON, în susținerea acestui aspect fiind amintite discuțiile în mediu ambiental dintre B. și martorul D. declarația martorului denunțător, declarația martorului D., înregistrările convorbirilor în mediu ambiental dintre B. și D., planșele foto pe care sunt fixate și din care se poate observa cum martorul denunțător remite o sumă de bani lui D., șoferul inculpatului A., procesul-verbal de marcare a sumei remise martorului și planșele foto de fixarea seriilor bancnotelor.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a considerat că susținerea apărării potrivit căreia această înregistrare trebuie înlăturată ca probă nu poate fi primită, în raport de concluziile expertului, pentru argumentele expuse anterior de instanță și de împrejurarea că se coroborează cu celelalte mijloace de probă.

Consecvent obligației asumate în schimbul intervenției promise de inculpatul A. la factorii de decizie din administrația locală pentru deblocarea unor contracte pentru societățile administrate de acesta, martorul B. s-a întâlnit la data de 22 noiembrie 2012 și cu A. la sediul PSD Dâmbovița, fiind invitat de către inculpat să lase "încasarea de astăzi" chiar în biroul său.

În acest context, martorul denunțător s-a deplasat la autoturism pentru a lua suma de bani, moment în care au intervenit organele judiciare pentru realizarea activității de prindere în flagrant, care au constatat că seriile bancnotelor pe care martorul denunțător urma să le remită inculpatului în contextul dialogului purtat de cei doi în mediu ambiental sunt cele consemnate în Procesul-verbal din 22 noiembrie 2012 și fixate în planșele foto aflate la dosar.

Prima instanță a apreciat că nici aceste înregistrări nu pot fi înlăturate ca probe având în vedere că ele se coroborează cu alte probe administrate în cauză (respectiv depoziția martorului denunțător, Procesul-verbal de marcare a sumei ce urma a fi remisă inculpatului A.), iar în concluziile sale expertul nu a constatat elemente care să justifice o alterare, modificare sau contrafacere a acestor înregistrării, argumentele expuse anterior susținând concluzia instanței în aprecierea legalității și temeiniciei acestei probe.

De asemenea, prima instanță a apreciat că apărările formulate de inculpatul A. în legătură cu împrejurarea că sumele de bani primite de la martorul denunțător proveneau din sponsorizare, permisă de legea finanțării partidelor politice, nu poate fi primită în contextul în care din actele și lucrările dosarului și documentele depuse de apărare nu rezultă existența unui contract de sponsorizare/donație încheiat de organizația PSD Dâmbovița ori de deputatul A. cu B.

Faptul că nu a existat un asemenea contract de sponsorizare este confirmat chiar de martora AA., propusă de apărare, care a arătat că, în cursul anului 2012, a fost mandatar financiar pentru campania electorală a lui A., la solicitarea acestuia din urmă. Pe B. l-a cunoscut în toamna anului 2012 și acesta i-a comunicat că dorește să facă o sponsorizare în bani pentru campania electorală însă, după ce a aflat procedura comunicată de martoră, în sensul că, trebuia ca banii să fie depuși într-un cont pe numele lui A. și pentru orice plată trebuia să existe avizul Autorității Electorale Permanente, i-a comunicat martorei că va face donații în bunuri și i-a lăsat o copie a actului de identitate pentru a încheia contractul.

La câteva zile, martora s-a întâlnit din nou cu B. care venise la A. și i-a solicitat să semneze contractul, dar acesta a refuzat, motivat de faptul că va aduce facturile cu bunurile achiziționate cu respectarea sumelor impuse de ordonanța dată de primul ministru, după care va semna și contractul, lucru care nu s-a mai întâmplat. Martora a mai arătat că nu a primit nicio factură, dar din câte cunoaște, bunurile au fost achiziționate de către B., însă acestea nu au fost evidențiate în contabilitate.

Apărările inculpatului sunt lipsite de un fundament legal având în vedere că Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, stabilește în termeni clari, în conținutul art. 3 lit. a) - d), sursele legale de finanțare, printre care se înscrie și forma donației, contract care, așa cum s-a arătat, nu a fost încheiat. Chiar dacă s-ar accepta ipoteza susținută de către apărare că sumele de bani remise de martorul denunțător și de care a beneficiat inculpatul A. provin dintr-o sponsorizare, în lipsa unui contract înregistrat în evidențele contabile ale organizației PSD Dâmbovița, se constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (7), (8) și (9) din Legea nr. 336/2004, era interzis persoanelor juridice să facă donații partidelor politice dacă la momentul efectuării donației, au datorii exigibile mai vechi de 60 de zile la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale sau la bugetele locale să facă donații, cu excepția situației când au de recuperat sume mai mari decât datoria proprie, fiind, totodată, stabilită obligația corelativă pentru partidul politic de a solicita persoanei juridice donatoare prezentarea unei declarații pe propria răspundere privind respectarea condiției prevăzute la alin. (7) dar și interdicția legală de a accepta sub orice formă, directă sau indirectă, donațiile de bunuri materiale ori sume de bani sau prestarea de servicii gratuite făcute cu scopul evident de a obține un avantaj economic ori politic ori cu încălcarea dispozițiilor alin. (8).

De asemenea, în Secțiunea 1, Cap. 4, la art. 23 alin. (1) și (2) din lege se arată că, donațiile și legatele primite după deschiderea campaniilor electorale de la persoanele fizice sau juridice trebuie declarate Autorității Electorale Permanente de către mandatarul financiar, în termen de 5 zile lucrătoare de la primire, ele putând fi folosite pentru campania electorală a unui partid numai după declararea lor la Autoritatea Electorală Permanentă.

Or, din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul A. nu a solicitat martorului denunțător să dea o asemenea declarație, deși cunoștea că acesta are probleme juridice iar firmele acestuia se aflau în procedura de insolvență pentru neplata datoriilor, aspect reliefat chiar de către apărare prin actele depuse la dosarul cauzei și de inculpat în declarațiile date în fața instanței, după cum nici nu a solicitat martorei AA., mandatar financiar, să declare acele sume sau bunuri achiziționate la Autoritatea Electorală Permanentă. Prin urmare, este evident că inculpatul A. a cunoscut că sumele nu reprezentau o donație sau sponsorizare din partea lui B., fiind solicitate de inculpat în schimbul traficării influenței sale la factorii de decizie din cadrul unităților administrative locale pentru a facilita derularea unor contracte în curs și obținerea de noi contracte de lucrări pentru firmele administrate de martorul denunțător.

Mai mult, în art. 8 alin. (1) și (2) din legea sus-menționată se instituie o obligație legală pentru partidele politice, ca toate donațiile să fie evidențiate în mod corespunzător în documentele contabile, cu menționarea datei la care au fost făcute și a altor informații care să permită identificarea surselor de finanțare, iar în cazul donațiilor în bunuri și servicii prestate cu titlu gratuit obligația înscrierii lor în contabilitate la valoarea justă și stabilită în condițiile legii.

Or, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, aceste sume și bunuri nu au fost înscrise în evidențele contabile și nici nu au fost declarate la Autoritatea Electorală Permanentă, aspect confirmat chiar de martora AA., prin urmare, scopul pretinderii și remiterii lor a fost altul decât cel susținut de apărare.

Singurul martor care a arătat că a participat la discuțiile dintre B. și inculpatul A. și a auzit că B. s-a oferit să facă sponsorizări pentru campania electorală din anul 2012 cu fulare și șorțuri și că acesta a fost îndrumat de A. să vorbească cu AA. pentru a încheia contractul de sponsorizare a fost martorul BB., care în acea perioadă era șoferul inculpatului A., fiind implicat chiar el în distribuirea de materiale electorale, printre care și fulare de culoare roșie, potrivit celor declarate de acesta în fața instanței. Martorul a arătat că astfel de discuții s-au purtat de A. cu B. în localitățile Gura Șuții, Târgoviște și Lucieni. Acesta a mai arătat că a participat și la discuțiile dintre AA. și B. când acesta din urmă i-a comunicat lui AA. că va semna contractul după ce va aduce facturile de achiziționare marfă, după cum același martor a relatat că știe că fularele au fost aduse la sediul PSD Dâmbovița de D., aspect comunicat de A., B. și D.

Depoziția martorului BB. nu a fost apreciată ca fiind credibilă de către instanța de fond, având în vedere atât aspectele învederate anterior de instanță cu privire la condițiile și modalitățile legale în care se puteau face aceste donații în cadrul campaniei electorale, cât și faptul că niciuna dintre persoanele menționate de acesta, cu referire la martora AA. și martorul denunțător, nu au arătat că acesta a fost prezent la momentul când s-au purtat discuții referitoare la încheierea pretinsului contract de donație. Ca atare, depoziția acestui martor a fost înlăturată de către instanța de fond, apreciind că este făcută pro causa, date fiind și relațiile de subordonare dintre inculpat și martor.

Tot în apărarea sa, inculpatul A. a mai invocat și împrejurarea că nicio probă nu dovedește că acesta ar fi intervenit pe lângă primarii din comunele arondate județului Dâmbovița pentru a facilita derularea unor contracte în curs și obținerea de noi contracte de lucrări pentru firmele administrate de martorul denunțător B., relevând în acest sens depozițiile martorilor CC., DD., EE., FF., GG., HH. și II.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că deși, în depozițiile făcute în fața instanței la datele de 21 februarie 2014, 21 martie 2014 și 7 aprilie 2014 martorii CC., DD., EE., FF., GG., HH. și II., au arătat, în esență, că inculpatul A. nu a intervenit la aceștia ca prin prisma funcțiilor deținute, primari ai comunelor menționate mai sus, să faciliteze derularea (la Potlogi, Ungureni - Dragomirești, Perșinari, Șotânga și Mănești) sau obținerea unor contracte pentru firmele lui B., acest aspect nu are relevanță sub aspectul existenței infracțiunii de trafic de influență reținută în sarcina inculpatului A. în modalitatea pretinderii și primirii, în mod indirect, a unor sume de bani în schimbul pretinsei sale influențe la factorii de decizie ai unităților administrativ-teritoriale locale.

În jurisprudența constantă a instanței supreme s-a arătat că, subiectul activ nu trebuie să aibă o influență reală asupra funcționarului care trebuie să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, după cum nu are relevanță nici dacă intervenția s-a realizat sau nu și nici dacă a vizat un act legal sau ilegal, nefiind important nici dacă actul a fost sau realizat. Ceea ce are relevanță în cazul infracțiunii de trafic de influență este ca