ÎCCJ, Decizia nr. 105/2019

Asupra contestațiilor în anulare formulate;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 42 din data de 26 ianuarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, între altele, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică pentru:

- inculpatul A. din infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de cumpărarea de influență prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- inculpatul B. din complicitate la infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

În temeiul art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărarea de influență.

În temeiul art. 67 alin. (2) coroborat cu art. 292 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 72 C. pen. și art. 399 alin. (9) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului B. durata reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu, începând cu data de 01 septembrie 2015 până la data de 24 noiembrie 2015, inclusiv.

În temeiul dispozițiilor art. 291 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul B. echivalentul în RON, la data punerii în executare, a sumei de 150.000 euro.

A fost menținută, pentru inculpatul B., măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor imobile prin Ordonanța nr. 95/P/2015 din 24 septembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției, modificată prin încheierea de ședință din data de 13 octombrie 2015 pronunțată în prezenta cauză, precum și poprirea instituită prin Ordonanța nr. 95/P/2015 din 24 septembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției, modificată prin încheierea de ședință din data de 13.10.2015 și, ulterior, prin încheierea de ședință din 13.06. 2016, pronunțate în prezenta cauză, până la concurența sumei de 150.000 euro.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpații A. și B. au fost obligați la plata sumei de câte 3000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 274 alin. (1) teza finală, coroborat cu art. 275 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații, B. și A., în sumă de câte 360 RON, să se plătească din fondul Ministerului Justiției.

II. Prin Decizia penală nr. 116 din 26 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, între altele, a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de apelanta intimată inculpată C. împotriva Sentinței penale nr. 42 din data de 26 ianuarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015 și a desființat sentința penală apelată numai în ceea ce o privește pe această inculpată, reținând cauza spre rejudecare și menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin prezentei hotărâri.

Totodată, prin aceeași decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 42 din data de 26 ianuarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, obligându-i pe inculpații A. și B. la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., a stabilit ca onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși pentru apelanții intimați inculpați, în sumă de câte 90 RON, să rămână în sarcina statului.

III. Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare ambii contestatori condamnați astfel: B. la data de 12.12.2018, prin apărător ales (dosar), cauza înregistrându-se la aceeași dată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018 sub nr. x/2018 și primind prim termen de judecată la 19.12.2018, respectiv A., la data de 20.12.2018, prin apărător ales, cauza înregistrându-se la aceeași dată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 1-2018 sub nr. x/2018 și primind inițial prim termen de judecată la 14.01.2019, termen care, la solicitarea apărătorului ales al acestuia, a fost preschimbat la 21.12.2018, prin rezoluție administrativă.

În motivarea contestațiilor în anulare formulate de condamnatul B. și de condamnatul A. (Dosar nr. x/2018) aceștia, prin apărători aleși, au susținut, în esență, nelegala compunere a Completului de 5 Judecători care a soluționat cauza în apel, considerând că au fost încălcate dispozițiile art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,republicată cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește modul de desemnare al unuia dintre membrii acestui complet, mai concret al președintelui de complet.

În acest sens, s-a arătat că deși dispozițiile legale în vigoare la data soluționării cauzei în apel prevedeau că judecătorii care fac parte din aceste complete sunt desemnați prin tragere la sorți, în Completul de 5 Judecători care a pronunțat decizia penală atacată a fost inclus de drept președintele secției penale, nefiind desemnat aleatoriu un judecător, astfel cum impunea Legea nr. 304/2004.

Contestatorul condamnat B. a mai precizat că, prin activitățile sale administrative, Colegiul de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție a influențat în mod nepermis practica judiciară a Completurilor de 5 Judecători sub aspectul nelegalei lor compuneri și a conchis că, dacă la tragerea la sorți s-ar fi respectat întocmai dispozițiile art. 32 din Legea nr. 304/2004, s-ar fi asigurat o garanție a imparțialității obiective a instanței, parte a dreptului la un proces echitabil, făcând trimiteri, în acest sens, la jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului și citând cu titlu exemplificativ: hotărârea din 29 septembrie 2001, pronunțată în Cauza Sabiner împotriva Turciei, paragraful 44; hotărârea din 25 februarie 1997, pronunțată în cauza Findlay împotriva Regatului Unit, paragraful 73; hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunțată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30; hotărârea din 24 mai 1989, pronunțată în cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, paragraful 47, hotărârea din 15 decembrie 2005, pronunțată în cauza Kyprianou împotriva Ciprului, paragraful 121; hotărârea din 12 ianuarie 2016, pronunțată în cauza Miracle Europe KFT împotriva Ungariei, paragraful 54.

Totodată, contestatorul condamnat A. a mai susținut că prin Hotărârea nr. 3/2014 a Colegiului de conducere a Înaltei Curți s-a modificat Regulamentul de organizare și funcționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a instituit o procedură viciată, contrară prevederilor legale pentru formarea Completurilor de 5 Judecători prin prisma faptului că aceasta a limitat la 4 numărul judecătorilor care trebuie trași la sorți, iar în vederea corectării efectelor generate de conduita acestui organ colegial de conducere al instanței supreme adoptată de la intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2013 prin care a fost modificată Legea nr. 304/2004, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 685/2018. Pe această cale, instanța de contencios constituțional a stabilit cu titlu de principiu faptul că au fost nesocotite imperativele impuse de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României, întrucât Completurile de 5 Judecători au fost nelegal constituite prin prisma faptului că un judecător al completurilor de 5 judecători era membru de drept și nu tras la sorți (paragraful 147 din decizia precitată).

Ambii contestatori condamnați au concluzionat că maniera de desemnare a compunerii Completului de 5 Judecători, în etapa soluționării în apel a Dosarului nr. x/2017 s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 32 din Legea nr. 304/2004, sancțiunea fiind nulitatea absolută a actelor întocmite de completul nelegal constituit, iar Decizia penală nr. 116/26.06.2018 a fost pronunțată de un complet format cu încălcarea prevederilor legale, lipsit de atributele legalității și imparțialității, instituite prin legislația română și europeană.

În drept, contestatorii condamnați au invocat dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Prin Încheierea nr. 214 din data de 19 decembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători penal 2 - 2018 a admis, în principiu, contestația în anulare formulată de condamnatul B. împotriva Deciziei penale nr. 116 din 26 iunie 2018, pronunțată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2017.

Totodată, a admis cererea de suspendare a executării Sentinței penale nr. 42 din 26 ianuarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 116 din 26 iunie 2018, pronunțată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2017, până la soluționarea definitivă a contestației în anulare.

Prin încheierea din cameră de consiliu din data de 21 decembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători penal 1 - 2018 a admis, în principiu, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 116 din 26 iunie 2018, pronunțată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2017.

Totodată, a dispus suspendarea executării Deciziei penale nr. 116 din 26 iunie 2018, pronunțată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2017, până la soluționarea definitivă a contestației în anulare și a dispus punerea de îndată în libertate a contestatorului condamnat A. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei emis în baza Sentinței penale nr. 42 din 26 ianuarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 116 din 26 iunie 2018, pronunțată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2017, dacă nu este arestat în altă cauză.

Pentru a se pronunța aceste soluții, s-a apreciat că, în ambele situații sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege în art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. pentru admisibilitatea în principiu a contestațiilor în anulare formulate de condamnații B. și A., respectiv contestațiile în anulare au fost formulate cu respectarea termenului stabilit de alin. (1) al art. 428 din C. proc. pen. (fiind declarate anterior comunicării deciziei penale atacate), împrejurările de fapt și de drept susținute de către contestatorii condamnați se circumscriu, de principiu, cazului de contestație în anulare menționat de art. 426 lit. d) teza I din C. proc. pen., reținând, totodată, că și cea de a treia condiție de admisibilitate a contestației în anulare este îndeplinită în cauză, întrucât contestatorii condamnați au invocat în dovedirea celor susținute înscrisuri care se află la dosar.

Deopotrivă, s-a mai apreciat că, în raport cu împrejurările de fapt și de drept invocate de către contestatorii condamnați în cererile formulate, văzând contextul generat de necesitatea analizării în concret, în speță, a efectelor Deciziei nr. 685 din data de 7 noiembrie 2018 a Curții Constituționale a României, în cauză se impune, în temeiul dispozițiilor art. 430 din C. proc. pen., suspendarea executării pedepsei aplicate contestatorului condamnat A. prin Sentința penală nr. 42 din 26 ianuarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 116 din 26 iunie 2018, pronunțată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2017, până la soluționarea definitivă a contestației în anulare.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018 a constatat că, în cazul contestatorului condamnat B., potrivit dispozițiilor Legii nr. 302/2004 aplicabile în această privință, nu îi revine competența să soluționeze cererea formulată de către contestatorul condamnat privind suspendarea efectelor Mandatului național de executare a pedepsei închisorii nr. 4 din 26 iulie 2018 și, respectiv, a mandatului european de arestare emis pe numele acestuia, procedura de soluționare a acestor cereri fiind de competența instanței emitente, conform art. 94 din Legea nr. 302/2004, în raport cu precizările apărătorului ales al contestatorului condamnat B. de la termenul din 19 decembrie 2018, care a relevat că acesta este arestat în Italia, în procedura de executare a mandatului european de arestare emis în cauză.

La termenul din 18 martie 2019, cu ocazia dezbaterilor pe fondul contestațiilor în anulare formulate de condamnații contestatori B. și A. de la acest termen, aceștia, prin apărătorii aleși, au susținut, în esență, aceleași motive formulate în cererile scrise depuse la dosar, iar concluziile acestora precum și ale reprezentantului Ministerului Public au fost redate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Analizând contestațiile în anulare formulate de condamnații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 116 din 26 iunie 2018, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2017 prin prisma motivului invocat, respectiv prevederile art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, cu majoritate apreciază că sunt întemeiate pentru motivele ce se vor expune în continuare.

Preparator, cu majoritate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reține că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

Totodată, potrivit art. 2 alin. (1) din aceeași lege, justiția se înfăptuiește de către judecători în numele legii, este unică, imparțială și egală pentru toți.

Conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, aceștia trebuie să fie imparțiali, având libertate deplină în soluționarea cauzelor deduse judecății, în conformitate cu legea.

Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 4 alin. (4) din legea anterior referită se instituie interdicția în sensul că judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.

Aceste prevederi legale cu valoare de principiu, care instituie, în sarcina instanțelor judecătorești, și implicit a judecătorilor, competența exclusivă de interpretare și aplicare a legii în procedurile judiciare pendinte au fost transpuse și în jurisprudența instanței de contencios constituțional. Astfel, prin Decizia nr. 108/2014 asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească și autoritatea executivă, Curtea Constituțională a stabilit că aceasta nu poate da dezlegare unor probleme litigioase care intră în competența altor autorități și instituții publice, motiv pentru care modul de interpretare și aplicare al dispozițiilor legale incidente intră în sfera de înfăptuire a actului de justiție cu condiția ca instanțele judecătorești să fie sesizate prin acțiuni specifice.

Prioritar analizei contestațiilor în anulare formulate de condamnații B. și A., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, va expune conținutul succesiv al dispozițiilor legale reclamate ca fiind încălcate în cauză de către instanța de apel care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv art. 32 din Legea nr. 304/2004, care reglementează compunerea Completului de 5 judecători din cadrul instanței supreme.

Astfel, art. 32 Legea nr. 304/2004 a suferit, în intervalul 2013 - 2018, o serie de modificări după cum urmează:

Potrivit dispozițiilor legale incidente în anul 2013, ca interval de referință, art. 32 din legea precitată avea următorul conținut:

(1) La începutul fiecărui an, în materie penală se stabilesc două complete de 5 judecători formate numai din judecători din cadrul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(2) În alte materii decât cea penală se stabilesc la începutul fiecărui an două complete de 5 judecători.

(3) În compunerea completelor prevăzute la alin. (2) intră, de regulă, judecători specializați, în funcție de natura cauzei.

(4) Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție aprobă compunerea completelor de 5 judecători. Judecătorii care fac parte din aceste complete sunt desemnați de președintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(5) Completul de 5 judecători este prezidat de președintele sau vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. În lipsa acestora, completul poate fi prezidat de un președinte de secție desemnat în acest scop de președintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(6) Cauzele care intră în competența completelor prevăzute la alin. (1) și (2) vor fi repartizate aleatoriu în sistem informatizat.

Ulterior, prin Legea nr. 255/2013, alin. (1), (4) și 5 ale art. 32 au fost modificate și aveau următorul cuprins:

(1) La începutul fiecărui an, în materie penală se stabilesc complete de 5 judecători formate numai din judecători din cadrul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(4) Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție aprobă numărul și compunerea completelor de 5 judecători, la propunerea președintelui secției penale. Judecătorii care fac parte din aceste complete sunt desemnați, prin tragere la sorți, în ședință publică, de președintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(5) Completul de 5 judecători este prezidat de președintele sau vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, atunci când acesta face parte din complet, potrivit alin. (4), de președintele secției penale sau de decanul de vârstă, după caz."

Din dispozițiile legale precitate, în vigoare la data soluționării cauzei ce a făcut obiectul deciziei penale atacate, rezultă că modificările textului de lege vizau numărul Completurilor de 5 Judecători din materie penală, al căror număr nu mai era limitat la două, implicarea președintelui secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în propunerea numărului și a componenței Completurilor de 5 Judecători, desemnarea judecătorilor din aceste formațiuni de judecată prin tragere la sorți și stabilirea celui care prezida Completul de 5 Judecători în persoana președintelui sau vicepreședintelui Înaltei Curți, atunci când acesta făcea parte din complet, a președintelui secției penale, fără a se face vreo altă precizare și, în aceeași modalitate, a decanului de vârstă.

Se constată că modificările intervenite nu au fost corelate și cu alte texte din legea de organizare judiciară, care au rămas nemodificate.

Astfel, deși se reglementa un număr nelimitat de Completuri de 5 Judecători în materie penală și două completuri în alte materii, numărul total al Completurilor de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curți a rămas nemodificat, în număr de 4 (art. 19 din Legea nr. 304/2004).

Totodată, modificările aduse art. 32 nu au fost corelate cu dispozițiile art. 33, care, de asemenea, au rămas nemodificate și care prevedeau, în alin. (1), că: președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreședinți prezidează Secțiile Unite, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, precum și Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Completul de 5 judecători și orice complet în cadrul secțiilor, când participă la judecată, iar în alin. (3) că: președinții de secții pot prezida orice complet de judecată din cadrul secției, iar ceilalți judecători prezidează prin rotație.

Or, se constată că în enumerarea formațiunilor de judecată din cadrul instanței supreme prezidate de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreședinți era menționat expres de legiuitor și Completul de 5 Judecători, alături de Secțiile Unite, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, precum și Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Astfel, conținutul prevederilor legale precitate anterior reglementau conducerea Completurilor de 5 Judecători de către președintele, respectiv vicepreședinții instanței supreme, în contradicție evidentă cu prevederile art. 32 alin. (4) care reglementau tragerea la sorți a judecătorilor din cadrul acestor completuri.

Mai mult, conform noilor modificări, președintele secției penale avea competența exclusivă de a propune numărul și componența Completurilor de 5 Judecători, în lipsa unei prevederi exprese a legiuitorului, în toate materiile, deși în alin. (3) al art. 32 (rămas nemodificat) se instituia regula specializării judecătorilor din compunerea completurilor, în funcție de natura cauzei.

În plus, teza a doua din alin. (5) al art. 32, referitoare la prezidarea de către președintele secției penale sau a decanului de vârstă a Completurilor de 5 Judecători, cu privire la care legiuitorul nu a făcut nicio mențiune așa cum a făcut-o în cazul președintelui instanței și a vicepreședintelui (atunci când acesta face parte din complet) contrazice prevederea din alin. (4) al aceluiași articol conform căruia judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnați prin tragere la sorți. Interpretarea literală a art. 32 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013, îndrituia președintele secției penale sau decanul de vârstă, după caz, să conducă Completurile de 5 Judecători, indiferent de materie. De altfel, președinții secțiilor civile erau excluși de la conducerea Completurilor de 5 Judecători în materie civilă, deși și în cadrul Completurilor de 5 Judecători trebuie respectat principiul specializării.

Aspectele relevate anterior denotă lipsa de claritate a modificărilor legislative, imprecizia termenilor folosiți de legiuitor fiind de natură a conduce la interpretări juridice diferite.

De altfel, realitatea juridică a confirmat această concluzie. Or, deși desemnarea, prin tragere la sorți a patru din cei cinci membri ai completurilor de judecată, a avut caracter public și transparent, fiind cunoscută publicului și, implicit, participanților din procesul penal, niciuna dintre părțile implicate în procedurile judiciare aflate pe rolul Completurilor de 5 Judecători, apărătorii acestora și Ministerul Public, în intervalul cuprins între 01.02.2014, când au intrat în vigoare modificările referite, și până la pronunțarea de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 685/07.11.2018, nu a invocat nelegala compunere a completului de judecată nici cu ocazia soluționării apelului și nici, ulterior rămânerii definitive a deciziei penale, ca motiv de contestație în anulare. Pe cale de consecință, se constată că atât instanța supremă, cât și părțile și Ministerul Public au dat aceeași interpretare dispozițiilor legale privind compunerea Completurilor de 5 Judecători.

Ulterior pronunțării deciziei penale atacate în prezenta cauză, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004, s-au stabilit cu claritate regulile privind Completurile de 5 Judecători, atât în materie penală, cât și în alte materii, respectiv desemnarea, prin tragere la sorți, a tuturor membrilor completurilor, precizarea expresă a persoanelor, dar și a modalității concrete, în care se prezidează aceste completuri.

Astfel, art. 32 are, în prezent, următorul conținut, ambiguitățile și contradicțiile legislative cuprinse în reglementarea anterioară generatoare de interpretări diferite a textelor de lege fiind înlăturate prin prevederile exprimate, cu claritate și precizie, în special, în alin. (5) și (6) ale articolului precitat:

(5) Completul de 5 judecători este prezidat de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, de unul dintre cei 2 vicepreședinți sau de președinții de secție atunci când aceștia fac parte din complet, desemnați potrivit alin. (4) (prin tragere la sorți).

(6) În cazul în care niciunul dintre aceștia nu a fost desemnat să facă parte din completurile de 5 judecători, completul este prezidat, prin rotație, de fiecare judecător, în ordinea vechimii în magistratură a acestora.

Însă se constată că prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, prin care s-a admis sesizarea formulată de prim-ministrul Guvernului României și s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnați prin tragere la sorți doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 Judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 255/2013, Curtea Constituțională a dat o altă interpretare textelor de lege, arătând că art. 32 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013, "a reglementat, în mod expres, tragerea la sorți a tuturor membrilor Completului de 5 judecători, fără să facă vreo diferențiere între aceștia și fără să consacre instituția "membrului de drept". De asemenea, art. 32 alin. (5) din lege a stabilit că președintele sau vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție prezidează completul doar dacă au fost desemnați prin tragere la sorți ca membri ai acestuia, aceeași regulă aplicându-se, evident, și în privința președintelui secției penale. Prin urmare textul analizat conferă acestora dreptul de a prezida completul în măsura în care sunt desemnați prin tragere la sorți și nu pe acela de a face parte de drept din complet. Astfel, voința legiuitorului a fost aceea de a aplica regula tragerii la sorți în privința tuturor membrilor completului (...)".

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Textul constituțional nu distinge în funcție de tipul de decizie sau în funcție de atribuția în exercitarea căreia a fost pronunțată. Ca urmare, și deciziile prin care Curtea Constituțională soluționează un conflict juridic de natură constituțională au același regim juridic stabilit de norma juridică mai sus enunțată.

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție și principiului supremației Constituției, dezlegarea dată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 este obligatorie, astfel încât, pentru viitor, nu mai poate fi dată o altă interpretare dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013.

De altfel, în paragrafele 194 și următoarele chiar instanța de contencios constituțional a stabilit efectele deciziei Curții Constituționale și conduita constituțională de urmat:

"ținând cont de faptul că deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituție, Curtea reține că prezenta decizie se aplică de la data publicării sale, atât situațiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum și în cele finalizate în măsura în care justițiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât și situațiilor viitoare". (paragraful 198)

Analizând, în aceste coordonate contestațiile în anulare formulate de condamnații B. și A., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, urmează a constata că acestea sunt întemeiate și vor fi admise.

Potrivit art. 426 lit. d) teza I din C. proc. pen., se poate face contestație în anulare când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii.

Art. 354 alin. (1) din C. proc. pen. - Compunerea instanței - prevede că instanța judecă în complet de judecată, a cărei compunere este cea prevăzută de lege, încălcarea dispozițiilor privind compunerea completului de judecată fiind sancționată cu nulitatea absolută, conform art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Instanța nu este compusă potrivit legii în cazul în care sunt încălcate prevederile din legea de organizare judiciară sau din legile speciale referitoare la compunerea completului de judecată.

În speță, contestatorii condamnați au invocat încălcarea dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013, în condițiile în care doar 4 din cei 5 membri ai completului de apel au fost desemnați prin tragere la sorți.

Având în vedere că motivul invocat în cauză se circumscrie cazului de contestație în anulare privind compunerea completului de judecată, în interpretarea dată de Curtea Constituțională prin decizia anterior menționată, calea extraordinară de atac formulată de contestatorii B. și A. urmează a fi admisă.

Față de cele arătate, în baza art. 432 alin. (1) rap. la art. 426 lit. d) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, va admite contestațiile în anulare formulate de contestatorii condamnați B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 116 din 26 iunie 2018, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2017, va desființa decizia penală contestată numai în ceea ce îi privește pe condamnații B. și A. și va dispune rejudecarea apelurilor declarate împotriva Sentinței penale nr. 42 din 26 ianuarie 2017, pronunțată de Înalte Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. x/2015 de inculpații B. și A. și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție numai în ceea ce îi privește pe cei doi inculpați.

Totodată, va anula formele de executare dispuse în baza Sentinței penale nr. 42 din 26 ianuarie 2017, pronunțată de Înalte Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală sus-menționată în ceea ce îi privește pe condamnații B. și A. și va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate, fixând termen pentru rejudecare după desființare, la 20 mai 2019, ora 9:00 Sala Secțiilor Unite, cu citarea apelanților-intimați inculpați B. și A. la adresele indicate în dosar.

Având în vedere temeiurile în drept care au condus la admiterea căii extraordinare de atac relevate anterior conținute în normele procedurale interne, se constată că nu se mai impune analizarea solicitării apărătorilor aleși de aplicare în cauză a dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nefiind incidentă regula instituită în art. 20 alin. (2) din Constituția României care dă prioritate reglementărilor internaționale, ci excepția reglementată de norma constituțională, legea internă conținând dispoziții mai favorabile în acest caz. Pe cale de consecință, nu se mai impune nici analiza incidenței în cauză a jurisprudenței europene invocate în cererile contestatorilor condamnați.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestațiilor în anulare vor rămâne în sarcina statului.

Întrucât pentru contestatorii condamnați s-au prezentat și apărători desemnați din oficiu care și au asigurat asistență juridică obligatorie în cauză la termenele anterioare, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 160 de RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate,

Admite contestațiile în anulare formulate de contestatorii condamnați B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 116 din 26 iunie 2018, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2017.

Desființează decizia penală contestată numai în ceea ce îi privește pe condamnații B. și A.

Dispune rejudecarea apelurilor declarate împotriva Sentinței penale nr. 42 din 26 ianuarie 2017, pronunțată de Înalte Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. x/2015 de inculpații B. și A. și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție numai în ceea ce îi privește pe cei doi inculpați.

Anulează formele de executare dispuse în baza Sentinței penale nr. 42 din 26 ianuarie 2017, pronunțată de Înalte Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală sus-menționată în ceea ce îi privește pe condamnații B. și A.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate.

Fixează termen la 20 mai 2019, ora 9:00 Sala Secțiilor Unite, cu citarea apelanților-intimați inculpați B. și A. la adresele indicate în dosar.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestațiilor în anulare rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 160 de RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2019.

În opinie separată, consider că se impunea respingerea ca nefondate a contestațiilor formulate de contestatorii condamnați B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 116 din data de 26 iunie 2018, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2017.

Sub aspectul succesiunii în timp și al conținutului dispozițiilor relevante din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, achiesez la argumentele expuse în opinie majoritară.

Interpretarea gramaticală, sistematică și logică a normelor regăsite în cuprinsul art. 32 alin. (1), (4), (5), art. 33 și art. 19 alin. (2)

1

din Legea de organizare judiciară, în forma în vigoare la data pronunțării deciziei definitive contestate în speță, relevă imprecizia termenilor utilizați de legiuitor, de natură a conduce la interpretări divergente cu privire la modul de desemnare, în completurile de 5 judecători, a judecătorilor cărora le revenea, potrivit alin. (5) al art. 32, prerogativa prezidării acestor formațiuni de judecată.

Suplimentar, se impune observația că metoda interpretării istorice a dispozițiilor menționate nu aduce, nici ea, un plus de claritate normelor analizate în opinia majoritară, de vreme ce, în Expunerea de motive la Legea nr. 255/2013 (prin care a fost modificat art. 32 din Legea nr. 304/2004 în sensul supus analizei), nu există minime referiri la cauzele ori scopul urmărit de legiuitor prin modificările legislative preconizate.

Este incontestabil că, prin Decizia nr. 685 din data de 7 noiembrie 2018 a Curții Constituționale (publicată în M. Of. nr. 1021/29.11.2018), interpretarea jurisprudențială unitară a normelor de referință, constantă în intervalul 01.02.2014 - 23.07.2018, a fost invalidată de instanța de contencios constituțional, care a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, și a decis ca instanța supremă să procedeze de îndată la desemnarea prin tragere la sorți a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 207/2018.

Este, de asemenea, incontestabil că dezlegarea instanței de contencios constituțional are caracter obligatoriu, conform 147 alin. (4) din Constituția României, și, în virtutea acestui caracter, de la data publicării deciziei, este exclusă orice altă interpretare a prevederilor legale supuse analizei.

Aceeași normă constituțională statuează, însă, asupra puterii numai pentru viitor a deciziilor Curții Constituționale, efectele ex nunc ale actelor de jurisdicție constituțională fiind subliniate și dezvoltate, în mod repetat, în jurisprudența Curții Constituționale, astfel cum va fi menționată în cele ce succed.

Caracterul obligatoriu al întregii jurisprudențe a instanței de contencios constituțional și efectul ex nunc al deciziilor sale constituie argumentele principale pentru care, în dezacord cu opinia majoritară, am apreciat că, în cauzele soluționate definitiv anterior publicării sale, Decizia nr. 685/2018 nu conduce la desființarea automată și necritică a tuturor hotărârilor care au dobândit anterior autoritate de lucru judecat, chiar dacă termenul de exercitare a contestației în anulare nu s-a împlinit; aplicarea deciziei implică, dimpotrivă, un proces particularizat de interpretare și aplicare, în concret, a tuturor dispozițiilor legale relevante, în funcție de specificitatea fiecărei cauze.

În speța de față, intervenirea unei soluții definitive anterior modificărilor aduse Legii nr. 304/2004 prin Legea nr. 207/2018, dar și anterior datei publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 685/2018, exclude posibilitatea redeschiderii procesului în unicul scop al valorificării, în mod retroactiv, a unui act de jurisdicție eminamente producător de efecte numai pentru viitor.

I.) Statuând, în paragraful 198 al deciziei evocate, asupra efectelor acesteia "în cauzele "finalizate în măsura în care justițiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare", Curtea Constituțională nu a limitat sau exclus prerogativele instanțelor judecătorești de a aplica decizia în discuție, în strictă concordanță cu toate exigențele constituționale și dispozițiile legale, deopotrivă obligatorii pentru judecător.

În acest sens, sub un prim aspect, se impune a se sublinia că însăși Decizia nr. 685/2018 reafirmă rolul constituțional al instanțelor judecătorești, acela de a înfăptui justiția aplicând legea, ceea ce presupune "identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care (n.r. judecătorul) le-a stabilit" (paragraful nr. 140). Aceasta înseamnă că, în aplicarea obligatorie a deciziei menționate, instanțele judecătorești trebuie să identifice, mai întâi, coordonatele factuale și procesuale proprii cauzei concrete deduse spre soluționare și, subsecvent, în aceste coordonate, să stabilească ansamblul tuturor prevederilor legale incidente, art. 32 din Legea nr. 304/2004 și interpretarea dată normei prin decizia Curții reprezentând numai o parte a acestui ansamblu.

În al doilea rând, nu poate fi ignorată o realitate juridică, și anume caracterul eterogen al situațiilor procesuale a căror rezolvare este subordonată aplicării corespunzătoare a deciziei instanței de contencios constituțional.

Dacă, în cauzele pendinte în apel, efectele Deciziei nr. 685/2018 a Curții Constituționale sunt substanțial aceleași (și ele se concretizează în desemnarea, prin tragere la sorți, a unor membri noi ai completurilor de 5 judecători învestite cu soluționarea căilor ordinare de atac), în cauzele soluționate definitiv anterior publicării deciziei, aplicarea sa nu poate face abstracție de particularitățile procedurilor judiciare.

În funcție de succesiunea în timp a dispozițiilor legale, aceste ultime proceduri se împart în două categorii.

O primă categorie o reprezintă cauzele soluționate definitiv în intervalul 01.02.2014 - 22.07.2018 (anterior intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004), interval în care modul de desemnare în completul de 5 judecători a președintelui, vicepreședintelui sau a președintelui de secție, după caz, era reglementat de art. 32 alin. (4), (5) și art. 33 din Legea nr. 304/2004, cu modificările aduse prin Legea nr. 255/2013.

O a doua categorie o reprezintă cauzele penale soluționate definitiv subsecvent modificărilor legislative aduse art. 32 prin Legea nr. 207/2018, respectiv, în perioada cuprinsă între data de 23.07.2018 și data publicării Deciziei nr. 685/2018 în Monitorul Oficial, respectiv, data de 29.11.2018.

Cauza de față se circumscrie celei dintâi categorii menționate, fiind soluționată definitiv la data de 26 iunie 2018, odată cu pronunțarea Deciziei penale nr. 116, de un complet de 5 judecători, prezidat de președintele, de la acea dată, al secției penale a instanței supreme.

Dispozițiile legale în vigoare la data de 26 iunie 2018, relevante cu privire la desemnarea membrilor și conducerea completurilor de 5 judecători erau cuprinse în art. 32 alin. (4), (5) și art. 33 din Legea nr. 304/2004 (al căror conținut a fost redat în opinia majoritară), precum și în art. 28 alin. (4) și art. 29 din Regulamentul din 21 septembrie 2004 privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea nr. 3 din 28 ianuarie 2014 a Înaltei Curți, publicată în M.Of. nr. 75/30.01.2014, potrivit cărora "Completele de 5 judecători sunt prezidate, după caz, de președintele, vicepreședinții, președintele secției penale sau decanul de vârstă" "În scopul stabilirii completelor de 5 judecători în materie penală, președintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreședinții Înaltei Curți de Casație și Justiție desemnează anual, prin tragere la sorți, în ședință publică, câte 4 sau, după caz, câte 5 judecători (n.r) din cadrul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru fiecare complet". Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți - act administrativ cu caracter normativ, publicat în Monitorul Oficial - prevedea, prin norme previzibile și accesibile părților, care sunt judecătorii instanței supreme care prezidează completurile de 5 judecători.

Imprecizia relevată de interpretarea gramaticală a textului art. 32 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, în forma în vigoare la acea dată (care nu includea președintele secției penale în enumerarea judecătorilor cărora, potrivit legii, le revenea atribuția de a prezida completul de 5 judecători, atunci când făceau parte din complet "potrivit alin. (4)") era contrabalansată, astfel, de o interpretare sistematică a normei (mai ales în coroborare cu art. 33 din aceeași lege) și de clarificările aduse prin legislația secundară, adoptată, conform art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004, în vederea organizării executării legii la nivelul instanței supreme.

Acest context normativ primar și secundar, în vigoare la data soluționării definitive a prezentei cauze, a constituit baza juridică a participării, în Completul de 5 judecători și a prezidării acestei formațiuni de judecată, de către președintele, vicepreședinții instanței supreme ori președintele secției penale, după caz.

În intervalul de timp premergător intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018, pe toată durata de activitate a Legii nr. 304/2004 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 255/2013), interpretarea ansamblului normelor anterior menționate a fost unanim reflectată în modul de alcătuire a completurilor de 5 judecători și necontestată nici în speța de față (pe durata soluționării apelului), nici în alte cauze deduse judecății acestor completuri.

Dacă, în contextul considerentelor regăsite în paragraful 130 al Deciziei nr. 685/2018 a Curții Constituționale, o atare realitate juridică a fost apreciată irelevantă pentru constatarea conflictului juridic de natură constituțională, din perspectiva procesului de aplicare efectivă a legii și a deciziei Curții în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, ea reprezintă, prin raportare la exigențele art. 126 alin. (1) din Constituție, punctul de pornire în analiza realizată de instanță.

Din această perspectivă, consider că nu se poate face abstracție de faptul că aplicarea în timp a normelor de procedură penală - cum sunt și cele care reglementează alcătuirea completului de judecată - este supusă regulii tempus regit actum.

Exigențele acestui principiu fundamental operează atât în ipoteza în care intervin modificări legislative ale unor norme de procedură (caz în care art. 15 alin. (2) din Constituție instituie o prohibiție expresă de aplicare retroactivă a noii legi), cât și în ipoteza în care sunt emise acte jurisdicționale obligatorii, prin care se interpretează dispoziții de această natură.

Indiferent de emitentul lor, actele jurisdicționale prin care sunt supuse interpretării ori, după caz, sunt sancționate pentru neconstituționalitate normele de procedură, produc întotdeauna efecte numai pentru viitor, caracter consacrat expres atât în cazul deciziilor de contencios constituțional (art. 147 alin. (4) Constituție), cât și al deciziilor obligatorii pronunțate de Înalta Curte în exercitarea atribuțiilor sale de unificare a practicii judiciare (art. 126 alin. (2), (3) Constituție și art. 474 alin. (2), (4) și art. 477 alin. (3) C. proc. pen.). Astfel de acte de jurisdicție nu sunt aplicabile raporturilor juridice soluționate definitiv anterior adoptării lor, cu singura excepție a situației prevăzute de art. 453 lit. f) C. proc. pen. (în măsura în care sunt întrunite toate cerințele textului de lege).

II.) Din această perspectivă, prezenta speță impune, cu prioritate și cu caracter de principiu, clarificarea momentului la care, în dreptul intern, hotărârea judecătorească dobândește caracter definitiv și, subsecvent, a semnificației procesuale a datei comunicării către părți sau alți participanți procesuali a hotărârii definitive redactate.

Aceasta deoarece, pentru evaluarea legalității unei hotărâri definitive în acord cu cerințele regulii tempus regit actum, relevant este momentul la care soluția dată raportului juridic penal de conflict dobândește caracter definitiv, iar hotărârea judecătorească intră în puterea lucrului judecat.

În cazul exercitării căii de atac a apelului împotriva hotărârii primei instanțe (ipoteza speței), acest moment este echivalent celui al pronunțării hotărârii instanței de apel prin care aceasta respinge calea de atac sau, admițând-o, rejudecă ea însăși cauza. În aceste ipoteze, prevederile art. 551 pct. 4 și art. 552 alin. (1) din C. proc. pen. reglementează in terminis data pronunțării deciziei ca moment al definitivării soluției date raportului juridic penal de conflict.

Comunicarea hotărârii definitive redactate - având semnificația incontestabilă a unui act procedural, conform art. 424 alin. (5) C. proc. pen., menit să asigure cunoașterea de către părți a motivării hotărârii -, nu are o minimă influență asupra existenței soluției propriu-zise a instanței, ca act procesual și nici asupra caracterului definitiv, cu toate consecințele juridice ce decurg din forța sa obligatorie.

Data rămânerii definitive a hotărârii este prevăzută, așa cum s-a argumentat supra, de însăși legea procesual penală, al cărei caracter clar, previzibil și de strictă interpretare și aplicare exclude orice eventuală derogare, pe cale jurisprudențială, de la regula impusă de legiuitor.

Curtea Constituțională însăși a subliniat, în jurisprudența sa, că "Hotărârea judecătorească, fiind înzestrată cu autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părțile având obligația să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicțional, fără posibilitatea de a mai pune în discuție ceea ce s-a tranșat deja pe calea judecății. Prin urmare, hotărârea judecătorească produce efecte din momen