ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 229/2019

Asupra contestației la executare de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 42 din data de 26 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică, printre alții, pentru inculpatul A., din complicitate la infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2001 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 72 C. pen. și art. 399 alin. (9) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului A. durata reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu, începând cu data de 1 septembrie 2015 până la data de 24 noiembrie 2015, inclusiv.

În temeiul dispozițiilor art. 291 alin. (2) C. pen., a confiscat de la inculpatul A. echivalentul în RON, la data punerii în executare, a sumei de 150.000 euro.

A menținut pentru inculpatul A. măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor imobile prin Ordonanța nr. 95/P/2015 din 24 septembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției, modificată prin încheierea de ședință din data de 13 octombrie 2015 pronunțată în prezenta cauză, precum și poprirea instituită prin Ordonanța nr. 95/P/2015 din 24 septembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției, modificată prin încheierea de ședință din data de 13 octombrie 2015 și, ulterior, prin încheierea de ședință din 13 iunie 2016, pronunțate în prezenta cauză, până la concurența sumei de 150.000 euro.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, cu privire la inculpatul A., Înalta Curte a reținut că fapta inculpatului A., care a invocat, în mod tacit, influența sa reală asupra "factorilor de decizie din cadrul DIICOT", "conducerii DIICOT", persoanelor care aveau "calitatea și abilitatea să pronunțe o soluție" în sensul netrimiterii în judecată a lui B., de a pretinde o sumă de bani de la inculpatul B. și de a primi de la acesta 150.000 euro, pentru a interveni pe lângă aceștia și a-i determina "să închidă" Dosarul nr. x/2012 al DIICOT - Structura Centrală, în schimbul sumei de bani pe care le-o va remite, constituie infracțiunea de trafic de influență, motiv pentru care, conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va fi schimbată încadrarea juridică dată faptei reținute în rechizitoriu din complicitate la infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Acțiunea inculpatului A., care a pretins o sumă de bani de la B., pentru "factorii de decizie din cadrul DIICOT", "conducerea DIICOT", persoanele care aveau "calitatea și abilitatea să pronunțe o soluție" în sensul netrimiterii în judecată a lui B. în Dosarul nr. x/2012 al DIICOT - Structura Centrală, are semnificația pretinderii unei sume de bani, pentru altul, iar conform art. 291 C. pen., fapta constituie infracțiunea de trafic de influență dacă pretinderea se face pentru sine sau pentru altul, în cauză fiind îndeplinite și celelalte condiții ale infracțiunii de trafic de influență.

Așadar, probatoriul administrat în cauză dovedește că inculpații A. și B. au comis infracțiunile cu intenție directă, calificată. Scopul urmărit de inculpatul B. a fost ca în Dosarul nr. x/2012, aflat în faza de urmărire penală la DIICOT - Structura Centrală, să obțină o soluție favorabilă, scop care a fost urmărit și de inculpatul A. (pentru existența infracțiunii de trafic de influență este suficient ca scopul să fie cel puțin afirmat), fiind indiferent dacă scopul s-a realizat sau nu.

După cum s-a arătat, în cauză, inculpatul A. a făcut vorbire de "factorii de decizie din cadrul DIICOT", "conducerea DIICOT", persoane care aveau "calitatea și abilitatea să pronunțe o soluție" în sensul netrimiterii în judecată a lui B. în Dosarul nr. x/2012 al DIICOT - Structura Centrală. Or, pentru existența infracțiunii de trafic de influență nu se cere ca, funcționarului vizat, să-i aparțină în exclusivitate competența de a îndeplini acel act, fiind suficient să aibă, alături de alți funcționari, anumite sarcini în legătură cu îndeplinirea actului, cu alte cuvinte, competența funcționarului nu trebuie să fie exclusivă. Infracțiunea există și în situația în care funcționarul pe lângă care traficantul are sau lasă să se creadă că are influență îndeplinește, în cadrul serviciului, activități care pot contribui la realizarea actului, respectiv a interesului cumpărătorului de influență.

Împrejurările și modalitatea de comitere a infracțiunilor de trafic de influență și cumpărarea influenței denotă elemente de natură să caracterizeze profund negativ persoana inculpaților B. și A.. Inițiativa infracțională în câmpul corupției a aparținut inculpatului A. la care inculpatul B. a achiesat, fiind direct interesat în adoptarea unei soluții favorabile în dosarul penal care îl viza și profitând de relațiile interpersonale ale inculpatului A., create în timp, ca urmare a atribuțiilor conferite de funcția de președinte ANAF. De asemenea, periculozitatea comportamentului inculpatului A. rezidă în faptul că acesta a exercitat intervenția pentru care a pretins suma de bani.

Împotriva Sentinței penale nr. 42 din data de 26 ianuarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în Dosarul nr. x/2015, a formulat contestație A..

Se reține că A. a formulat contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 42 din data de 26 ianuarie 2017, pronunțată de Înalta Curte, secția Penală, în Dosarul nr. x/2015, prin care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare. A menționat Decizia nr. 105 din 15 aprilie 2019 pronunțată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți și a arătat că decizia a fost pronunțată ulterior învestirii instanței cu contestația la executare, astfel că toate formele de executare au fost anulate, inclusiv cele care au fost emise în baza Sentinței penale nr. 42/2017, motiv pentru care această contestație la executare a rămas fără obiect. S-a invocat ca temei de drept al cererii art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Examinând contestația la executare formulată de condamnatul A. în raport de motive invocate, de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Contestația la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea schimba soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Prevederile art. 598 alin. (1) din C. proc. pen. sunt aplicabile deopotrivă tuturor subiecților de drept care se încadrează în situația prevăzută de textul legal; stabilirea unor reguli speciale de procedură precum și a modalităților de exercitare a drepturilor procesuale (cum este și cea privind cazurile în care se poate face contestație la executare) este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale, reprezentând o garanție a liberului acces la justiție, Curtea Constituțională statuând în acest sens că "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură ca modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și modalitățile cerute de lege".

Pe calea contestației la executare nu se poate schimba sau modifica soluția care a căpătat autoritate de lucru judecat, hotărârea de condamnare nefiind rezultatul unei erori judiciare în niciuna dintre ipotezele prev. de art. 598 din C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În speță, se reține că sentința de condamnare pronunțată în primă instanță a fost atacată cu apel de persoanele interesate, iar prin Decizia penală nr. 116 din 26 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, au fost admise doar apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de apelanta intimată-inculpată C. și desființată în parte hotărârea, în limitele indicate în dispozitivul deciziei. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-inculpați B. și A. împotriva aceleiași sentințe, astfel că, în privința contestatorului din prezenta cauză, sentința de condamnare la o pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență a rămas nemodificată.

În speță, contestația la executare dedusă judecății vizează Sentința penală nr. 42 din 26 ianuarie 2017, pronunțată de secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2015, și a fost întemeiată pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., fiind invocată o împiedicare la executarea mandatului european de arestare, susținându-se că nu există un mandat național de executare, fără de care nu s-ar fi putut emite mandatul european de arestare pe numele condamnatului A., împrejurare ce a fost asimilat unui impediment la executare, cât și faptul că în cuprinsul mandatului european de arestare descrierea situației de fapt nu corespunde cu cea reținută de instanța de condamnare în sentința penală nr. 42 din 26 ianuarie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 de instanța Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, iar în apel hotărârea nu s-a modificat în ceea ce-l privește pe condamnat.

Raportat la cele menționate, Înalta Curte constată că la după data formulării contestației la executare a fost soluționată contestația în anulare exercitată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 116 din 26 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, contestație în anulare ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători.

Prin Decizia penală nr. 105 din 15 aprilie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători au fost admise contestațiile în anulare formulate de contestatorii condamnați A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 116 din 26 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, și desființată decizia contestată numai în ceea ce ii privește pe condamnații A. și B., dispunându-se rejudecarea apelurilor declarate împotriva Sentinței penale nr. 42 din 26 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, de către de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații A. și B.

Prin aceeași decizie, s-a dispus anularea formelor de executare emise în baza Sentinței penale nr. 42 din 26 ianuarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, rămasă definitivă prin decizia penală desființată în cadrul contestației în anulare.

În acest context, Înalta Curte constată că ulterior învestirii instanței cu contestația la executare, prin efectele Deciziei penale nr. 105/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a anulat formele de executare emise în baza sentinței atacate, deci, pe cale de consecință, nu se mai poate vorbi de existența vreunei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare, în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 599 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 42 din data de 26 ianuarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, reținându-se că formele de executare în legătură cu care s-a promovat prezenta contestație la executare au fost desființate prin Decizia penală nr. 105/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 79 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 42 din data de 26 ianuarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. x/2015.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat în sumă de 79 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05 iunie 2019.

GGC - LM