ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 234/2019

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 2 din 10 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2018, în baza art. 585 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă cererea de modificare a pedepsei formulată de petentul condamnat A..

În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., s-a constatat că legea penală aplicabilă tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni este C. pen. 2009.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sunt concurente cu cea pentru care acesta a fost condamnat prin Sentința penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen., a fost anulată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin Sentința penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului București și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. (1969), și de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969).

În baza art. 97 alin. (1), art. 40 alin. (2) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele repuse în individualitatea lor cu cea de 3 ani închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 255 C. pen. 1969 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.), și s-a aplicat petentului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 5 ani închisoare), respectiv 1 an și 8 luni închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 8 luni închisoare.

S-a constatat că revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare dispusă prin Sentința penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 20 din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rămâne fără efecte ca urmare a anulării dispuse prin sentință.

În baza art. 43 alin. (1) și (6) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curții de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu reținerea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și a art. 41 alin. (1) C. pen., definitivă prin Decizia penală nr. 20 din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 8 luni închisoare, urmând ca în final condamnatul să execute 7 ani și 2 luni închisoare în regim de detenție, conform art. 60 C. pen.

S-a constatat că pedepsele complementare și accesorii aplicate în temeiul C. pen. din 1969, constând în interzicerea unor drepturi, sunt de aceeași natură și au același conținut cu pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie aplicate conform C. pen. în vigoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis condamnatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei închisorii sau considerarea acesteia ca executată, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) și (5) C. pen., s-a interzis condamnatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, până când pedeapsa închisorii va fi executată sau considerată ca executată conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 45 alin. (6) C. pen., a fost menținută măsura de siguranță a confiscării speciale luată față de petentul condamnat cu privire la suma de 50.000 Euro, astfel cum a fost dispusă prin Sentința penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen. și art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv art. 399 alin. (9) C. proc. pen., s-a scăzut din durata pedepsei închisorii reținerea, arestul preventiv, arestul la domiciliu și perioada executată de la 8 ianuarie 2012 la 11 octombrie 2012, de la 11 iunie 2015 la 29 septembrie 2015 și de la 31 ianuarie 2018 la zi.

Au fost anulate mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 90/2017 din 31 ianuarie 2018 și nr. 342/2016 din 30 mai 2018 emise de Curtea de Apel București, secția I penală, și s-a dispus emiterea unor noi forme de executare.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 25 septembrie 2018, sub nr. x/2018, petentul condamnat A., în temeiul dispozițiilor art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a solicitat contopirea pedepselor de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 651/F/2012 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 2291/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de 2 ani și 6 luni închisoare, stabilită prin Decizia penală nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. x/2015, și de 3 ani închisoare aplicată prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. x/2017, precum și deducerea din pedeapsa rezultantă a reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu de la 8 ianuarie 2012 la 11 octombrie 2012, de la 11 iunie 2015 la 29 septembrie 2016 și de la data încarcerării la zi.

La solicitarea Judecătoriei Sectorului 4 București, a fost atașată adresa nr. x din 02 octombrie 2018, mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 90/2017 din 30 ianuarie 2018 și nr. 342/2016 din 30 mai 2018 emise de Curtea de Apel București, secția I penală, precum și un extras din baza de date a A.N.P. privindu-l pe condamnat.

Prin Sentința penală nr. 3031 din 12 octombrie 2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, secția penală, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și, în baza art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 585 alin. (2) C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cererii de contopire în favoarea Curții de Apel București, pe rolul căreia a fost înregistrată la data de 06 decembrie 2018, sub nr. x/2018.

La dosar a fost atașată fișa de cazier judiciar a condamnatului A., iar din sistemul informatizat Ecris au fost imprimate Sentința penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, dispozitivul Deciziei penale nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, dispozitivul Sentinței penale nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, dispozitivul Deciziei penale nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Din actele cauzei, Curtea a reținut că, prin Sentința penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petentul A. a fost condamnat la pedepsele de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. (1969), și de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969).

În baza art. 33, art. 34 C. pen. (1969), au fost contopite cele două pedepse stabilite, urmând ca petentul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere conform art. 861 și urm. C. pen. (1969), pe un termen de încercare de 6 ani.

S-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (1969) a cărei executare a fost suspendată, conform art. 71 alin. (5) C. pen. (1969).

Totodată, din pedeapsa rezultantă stabilită s-a dedus privarea de libertate de la 8 ianuarie 2012 la 11 octombrie 2012.

S-a mai reținut că, prin Sentința penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., petentul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat petentului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, iar, în baza art. 65 C. pen., i s-a interzis acestuia exercitarea acelorași drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 96 C. pen., a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 651/F/2012 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 2291/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, care a fost adăugată la pedeapsa stabilită, urmând ca, în final, petentul să execute pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi.

S-a dedus din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare durata totală a reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu de la 8 ianuarie 2012 la 11 octombrie 2012 și de la 11 iunie 2015 la 29 septembrie 2016.

În baza acestei hotărâri, Curtea de Apel București, secția I penală, a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 90/2017 din 30 ianuarie 2018, petentul fiind încarcerat la data de 31 ianuarie 2018, conform adresei nr. x din 02 octombrie 2018 emisă de Penitenciarul București Jilava.

Prin această hotărâre, în sarcina condamnatului s-a reținut că, în luna iulie 2014, a înlesnit pretinderea, de către numita B., în mod indirect, a sumei de 40.000 EURO de la numitul C., cunoscând că, în schimbul sumei respective, numita B. a promis că va interveni, printr-o altă persoană, la judecătorul competent de la Curtea de Apel București, în vederea pronunțării soluției favorabile lui D..

De asemenea, judecătorul fondului a mai reținut că, prin Sentința penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în temeiul art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 255 C. pen. (1969) și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., petentul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită.

În baza art. 71 C. pen. (1969), i s-a interzis condamnatului pe toată durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969), iar, în temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea specială de la acesta a sumei de 50.000 EURO.

Ca urmare, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2016 din 30 mai 2018 de către Curtea de Apel București, secția I penală.

S-a reținut că fapta pentru care petentul a fost condamnat în această cauză a fost comisă în perioada august - noiembrie 2012.

Analizând cauza prin prisma dispozițiilor art. 585 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., Curtea a constatat că întrucât, în speță, infracțiunea pentru care petentul A. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost săvârșită în luna iulie 2014, legea aplicabilă tratamentului pluralității de infracțiuni este C. pen. din 2009 (ce a intrat în vigoare la 01 februarie 2014).

Totodată, Curtea a observat că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (din anul 2011), și cea care a făcut obiectul Sentinței penale nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (comisă în perioada august - noiembrie 2012), au fost săvârșite înainte ca acesta să fie condamnat definitiv pentru vreuna din ele, respectiv înainte de 27 iunie 2013 când a rămas definitivă prima hotărâre (prin pronunțarea Deciziei penale nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), astfel încât s-a considerat că sunt incidente dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen.

Cu toate că a apreciat că, în aceste condiții, ar fi îndeplinite cerințele prevăzute de art. 97 alin. (1) C. pen. referitoare la anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, din moment ce pentru infracțiunea săvârșită în august - noiembrie 2012 i-a fost aplicată pedeapsa închisorii înainte de expirarea termenului de încercare de 6 ani (26 iunie 2019), judecătorul fondului a constatat că prin Sentința penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost revocată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 96 C. pen., context în care a reținut că, în cauză, este incident raționamentul expus în Decizia nr. 42/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, pronunțată într-un recurs în interesul legii, care, deși a fost dată în materia suspendării condiționate (art. 81 C. pen. din 1969), produce efecte și în privința suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 861 C. pen. din 1969), de vreme ce această din urmă instituție a fost păstrată și în noua reglementare, și care se impune a fi aplicată, pentru identitate de rațiune, și atunci când infracțiunile sunt judecate separat, neprezentând relevanță, sub acest aspect, modalitatea în care organul judiciar a fost sesizat (prin același act de sesizare ori prin acte diferite).

Ca urmare, făcând aplicarea Deciziei nr. 42/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prima instanță, în baza art. 97 alin. (1) C. pen., a anulat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin Sentința penală nr. 651 din 20 iulie 2012 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și, în consecință, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin aceasta, repunând în individualitatea lor pedepsele de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. (1969), și de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969).

În continuare, conform tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, Curtea, în baza art. 97 alin. (1), art. 40 alin. (2) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de mai sus cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 255 C. pen. din 1969 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.), aplicând condamnatului A. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 5 ani închisoare), respectiv 1 an și 8 luni închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 8 luni închisoare.

Totodată, reținând incidența dispozițiilor art. 97 alin. (1) C. pen., instanța de fond a constatat că revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare dispusă prin Sentința penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curții de Apel București a rămas fără efect, considerând, sub acest aspect, că anularea suspendării nu poate reprezenta o încălcare a autorității de lucru judecat a sentinței penale prin care s-a dispus revocarea, de vreme ce instanța nu a avut cunoștință de infracțiunea care atrăgea anularea și nici nu se poate aprecia că pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare este indivizibilă, deoarece nu se poate ignora existența concursului de infracțiuni. În plus, s-a arătat că indiferent dacă este vorba de anulare sau revocare, efectele respectivelor instituții se circumscriu, în esență, tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni, or, din această perspectivă, s-a apreciat că, în cauză, se impune a se da relevanță stării de recidivă postcondamnatorie în care a fost săvârșită infracțiunea pentru care petentul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curții de Apel București (altfel spus, același efect în planul tratamentului sancționator pe care l-a avut și revocarea dispusă prin această sentință), urmând ca la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 8 luni închisoare să fie adăugată, conform art. 43 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare (stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu reținerea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și a art. 41 alin. (1) C. pen.), în final, petentul condamnat având de executat 7 ani și 2 luni închisoare în regim de detenție, conform art. 60 C. pen.

Aplicând tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni și în cazul pedepselor complementare și accesorii, dar și al măsurilor de siguranță, Curtea a constatat că pedepsele complementare și accesorii aplicate în temeiul vechii reglementări, constând în interzicerea unor drepturi, sunt de aceeași natură și au același conținut cu cele stabilite conform codificării în vigoare, motiv pentru care, în baza art. 45 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., a interzis condamnatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, ca pedeapsă complementară, dar și cu titlu de pedeapsă accesorie, conform art. 45 alin. (3) și (5) C. pen.

Totodată, în baza art. 45 alin. (6) C. pen., a menținut măsura de siguranță a confiscării speciale luată față de condamnat cu privire la suma de 50.000 Euro, astfel cum s-a dispus prin Sentința penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În final, în baza art. 40 alin. (3) C. pen. și art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv art. 399 alin. (9) C. proc. pen., Curtea a scăzut din durata pedepsei închisorii reținerea, arestul preventiv, arestul la domiciliu și perioada executată de la 8 ianuarie 2012 la 11 octombrie 2012, de la 11 iunie 2015 la 29 septembrie 2015 și de la 31 ianuarie 2018 la zi și a anulat mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 90/2017 din 31 ianuarie 2018 și nr. 342/2016 din 30 mai 2018 emise de Curtea de Apel București, secția I penală, dispunând emiterea unor noi forme de executare.

Împotriva Sentinței penale nr. 2 din 10 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția I penală, au declarat contestație, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, și condamnatul A., criticând-o pentru nelegalitate.

Astfel, în cuprinsul memoriului conținând motivele de contestație, Ministerul Public a învederat, în esență, că, deși instanța de fond a reținut corect că petentul A. a fost condamnat prin Sentințele penale nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea a unui grup infracțional organizat, și de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, rezultând o pedeapsă finală de 3 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani), nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență, la care s-a adăugat pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prima sentință de condamnare, cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere, în final petentul urmând să execute pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare) și nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită), cu ocazia aplicării dispozițiilor art. 585 alin. (1) C. proc. pen., a constatat, în mod greșit, incidența deciziei nr. 42/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, pronunțată în recurs în interesul legii, care vizează situația în care instanța este sesizată prin același act de sesizare cu judecarea a două infracțiuni intenționate, dintre care una ar atrage anularea, ceea ce nu este cazul în speță. Sub acest aspect, procurorul a arătat că, în cauză, a fost pronunțată o hotărâre judecătorească penală definitivă de revocare a suspendării sub supraveghere și de cumulare a pedepsei a cărei executare fusese suspendată cu cea stabilită pentru infracțiunea care atrăsese revocarea (și anume sentința penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), hotărâre a cărei autoritate de lucru judecat a fost nesocotită de către instanța de fond, lucru ce nu este permis decât în cazuri expres reglementate de lege, dar care nu se regăsesc în speță.

Ca urmare, a apreciat că instanța trebuia să facă aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 585 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 40 alin. (2) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și să dispună contopirea pedepsei unice indivizibile de 5 ani și 6 luni închisoare, stabilită prin Sentința penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (în urma revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei), cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, urmând să se aplice condamnatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare, la care să fie adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă (1/3 din 3 ani închisoare), respectiv 1 an închisoare, în final acesta având de executat pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție, conform art. 60 C. pen.

Ulterior, prin adresa nr. x/2019 din 5 martie 2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, a modificat motivele de contestație formulate inițial, susținând, în esență, atât în scris, cât și cu ocazia dezbaterilor, că, deși prima instanță a dat corect eficiență Deciziei nr. 42/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, pronunțată în recurs în interesul legii, care are în continuare aplicabilitate, aceasta a considerat în mod eronat că este incidentă legea penală nouă întrucât ultima faptă (din iulie 2014) a fost săvârșită după intrarea în vigoare a noii codificări, făcând aplicarea dispozițiilor art. 97 alin. (1), art. 40 alin. (2) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.. S-a arătat, sub acest aspect, că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin Sentințele penale nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului București (definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală) și nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București (definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală) au fost comise sub imperiul vechii reglementări, care, în ultima hotărâre, pronunțată ulterior datei de 1 februarie 2014, a și fost considerată ca fiind mai favorabilă condamnatului, astfel încât în cauză este incident vechiul C. pen., iar nu codificarea actuală cum greșit a reținut judecătorul primei instanțe.

Ca urmare, procurorul a solicitat, în temeiul art. 865 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. (1969), anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului București, descontopirea acesteia în pedepsele componente (de 2 ani și, respectiv, de 3 ani închisoare) și, ulterior, în temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. (1969), contopirea acestora cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită, pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită, prin Sentința penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, precum și adăugarea la sancțiunea penală rezultată a unui spor, în măsura în care este necesar în raport cu gravitatea faptelor comise, urmând, deopotrivă, a fi aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. (1969) pe o perioadă de 5 ani.

Totodată, a solicitat înlăturarea revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare (stabilită prin Sentința penală nr. 651/F/2012 a Tribunalului București), măsură dispusă prin Sentința penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curții de Apel București (definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), întrucât odată anulată suspendarea sub supraveghere nu mai este posibilă revocarea acesteia, iar, în final, în temeiul art. 43 alin. (1) și (6) C. pen., adăugarea pedepsei de 2 ani și 6 luni aplicată prin această hotărâre pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență la pedeapsa rezultantă anterior stabilită, urmând ca, în final, petentul să execute cele două pedepse cumulate aritmetic.

La rândul său, contestatorul A., atât în conținutul memoriului cuprinzând motivele căii de atac, cât și în ședința de dezbateri din 18 aprilie 2019 (prin apărător ales), a apreciat că, deși instanța de fond a stabilit, în mod judicios, că infracțiunile pentru care a fost condamnat prin Sentințele penale nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sunt concurente, întrucât au fost săvârșite înainte de data rămânerii definitive a primei hotărâri (27 iunie 2013), în mod greșit a considerat că este aplicabilă în continuare Decizia nr. 42/2008 a instanței supreme, Secțiile Unite, pronunțată în recurs în interesul legii, de vreme ce, potrivit art. 4741 C. proc. pen., aceasta și-a încetat efectele ca urmare a modificării unor dispoziții legale ce au generat problema de drept dezlegată, respectiv a celor referitoare la regimul sancționator al recidivei, cu consecința greșitei adăugări a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 20 din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 8 luni închisoare.

Totodată, a mai arătat că, în mod nelegal, instanța de fond a apreciat incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. și a stabilit că legea penală aplicabilă tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni pentru care a fost condamnat prin Sentințele penale nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului București și nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București este legea în vigoare începând cu 1 februarie 2014, în condițiile în care niciuna din aceste fapte nu a fost comisă după această dată, ci sub imperiul C. pen. din 1969. Ca urmare, a considerat că, în urma contopirii celor trei pedepse stabilite prin cele două hotărâri (2 ani închisoare, 3 ani închisoare și, respectiv, 3 ani închisoare), instanța de fond trebuia să îi aplice, pentru concursul de infracțiuni, pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Cu prilejul dezbaterilor, contestatorul, prin apărător ales, a completat acest motiv de contestație, susținând, în esență, că, urmărindu-se același algoritm prezentat de parchet în concluziile scrise și susținut oral, cu excepția adăugării unui spor pentru concursul de infracțiuni, după contopirea sancțiunilor penale stabilite prin cele trei hotărâri de condamnare, pedeapsa finală de executat ar fi de 5 ani și 6 luni închisoare.

Un alt motiv al contestației, invocat în cererea scrisă, dar care, însă, nu a mai fost susținut cu prilejul dezbaterilor, l-a reprezentat greșita deducere din pedeapsa rezultantă a perioadei arestului la domiciliu și a arestului preventiv. În acest sens, s-a arătat că, în mod eronat, prin sentința penală contestată s-a dedus reținerea, arestul la domiciliu și arestarea preventivă de la 8 ianuarie 2012 la 11 octombrie 2012 și de la 11 iunie 2015 la 29 septembrie 2015, deși prin Sentința penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 20 din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a scăzut perioada executată de la 8 ianuarie 2012 la 11 octombrie 2012 și de la 11 ianuarie 2015 la 29 septembrie 2016.

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele de executare au transmis la dosar, în copie conformă cu originalul, Sentințele penale nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, nr. 112 din 16 iunie 2016 a aceleiași instanțe, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, minuta Deciziei penale nr. 291/A din 11 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, împreună cu referatele întocmite de Biroul executări penale cu privire la modalitatea rămânerii definitive și la situația executării pedepselor aplicate condamnatului A., iar Serviciul cazier judiciar din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a înaintat cazierul judiciar al acestuia.

Verificând cauza prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu prin raportare la dispozițiile art. 4251 C. proc. pen. și art. 597 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază întemeiate contestațiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, și de condamnatul A., însă în limitele și pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 585 alin. (1) C. proc. pen., pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării acesteia se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive existența concursului de infracțiuni (lit. a), recidivei (lit. b), a) pluralității de infracțiuni (lit. c) ori a unor acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni (lit. d).

Examinând, în acest context, actele și lucrările dosarului, se constată că, prin Sentința penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2012, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus condamnarea contestatorului A. la pedepsele de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. (1969), și, respectiv, de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969), faptele fiind săvârșite în cursul anului 2011.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite cele două pedepse stabilite și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, conform art. 861 și urm. C. pen. (1969), pe un termen de încercare de 6 ani.

Totodată, s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (1969), a cărei executare a fost suspendată conform art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), și s-a dedus prevenția contestatorului A. de la 8 ianuarie 2012 până la data punerii efective în libertate.

Potrivit mențiunilor din cazierul judiciar, la data de 11 octombrie 2012 s-a dispus punerea în libertate a contestatorului A..

Deopotrivă, se constată că, prin Sentința penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2013, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (dată în dosarul nr. x/2017), s-a dispus condamnarea contestatorului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969), cu titlu de pedeapsă complementară, pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 255 C. pen. (1969) și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, faptă săvârșită în perioada august - noiembrie 2012, făcându-se, totodată, aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. (1969) și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen. (1969).

Conform adresei din 27 martie 2019 emisă de Curtea de Apel București, secția I penală, Biroul executări penale (înregistrată la instanța supremă sub nr. x din 29 martie 2019, dosar Înalta Curte de Casație și Justiție), în baza acestei hotărâri a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 342/2016 din 30 mai 2018, pedeapsa urmând a începe la 14 martie 2021.

Ulterior, prin Sentința penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, contestatorul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., faptă săvârșită în luna iulie 2014.

În baza art. 65 C. pen., i s-a interzis contestatorului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 96 C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 651/F/2012 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 2291/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, care a fost adăugată la pedeapsa aplicată, urmând ca, în final, contestatorul să execute pedeapsa principală de 5 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi.

Totodată, din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare s-a dedus durata totală a reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu de la 8 ianuarie 2012 la 11 octombrie 2012 și de la 11 iunie 2015 la 29 septembrie 2016.

Așa cum rezultă din adresa nr. x din 02 octombrie 2018 emisă de Penitenciarul București Jilava și din adresa din 27 martie 2019 emisă de Curtea de Apel București, secția I penală, Biroul executări penale (înregistrată la instanța supremă sub nr. x din 29 martie 2019, dosar Înalta Curte de Casație și Justiție), în baza acestei sentințe, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 90/2017 din 30 ianuarie 2018, iar executarea pedepsei a început la data de 31 ianuarie 2018.

Din examinarea acestor hotărâri, se constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut că faptele comise în cursul anului 2011 pentru care contestatorul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului București, secția I penală (constituire grup infracțional organizat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. 1969 și, respectiv, de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. 1969), sunt concurente cu cele care au făcut obiectul condamnării prin Sentința penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București (pronunțată în dosarul nr. x/2013, respectiv complicitate la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 255 alin. (2) C. pen. 1969 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.), de vreme ce acestea din urmă au fost săvârșite în perioada august - noiembrie 2012, deci anterior datei de 27 iunie 2013 când a rămas definitivă prima hotărâre de condamnare (nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului București, secția I penală), însă, în mod greșit a stabilit legea penală aplicabilă concursului de infracțiuni.

Astfel, întrucât toate infracțiunile ce intră în concurs au fost comise sub imperiul legii vechi, care, de altfel, prin Sentința penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București (definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), a și fost considerată ca fiind mai favorabilă contestatorului, Înalta Curte observă că în privința respectivei pluralități nu sunt incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, care se referă la ipoteza în care una dintre faptele din ansamblul infracțional este săvârșită după 1 februarie 2014, situație care nu se regăsește în speță, ci Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015 a instanței supreme, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2016. Astfel, prin decizia menționată, s-a stabilit că în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în cadrul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul C. pen. anterior pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului C. pen. pentru o infracțiune săvârșită sub C. pen. anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 C. pen.

Ca urmare, făcând aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 5 C. pen., în conformitate cu cele statuate prin decizia anterior menționată, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă contestatorului este vechea reglementare, având în vedere că, în materia sancționării concursului de infracțiuni, aceasta prevedea sistemul cumulului juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. 1969), spre deosebire de codificarea actuală care instituie cumulul juridic cu spor fix și obligatoriu (art. 39 C. pen.). În plus, se constată că două dintre pedepsele aplicate pentru infracțiunile concurente (cele de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. 1969, și, respectiv, de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. 1969), au fost deja contopite conform art. 33 și art. 34 C. pen. din 1969 (prin Sentința penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), dispoziție ce a intrat în puterea lucrului judecat și nu mai poate fi modificată în procedura prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., de vreme ce și ultima faptă componentă a acestei pluralități infracționale a fost comisă tot sub imperiul vechii codificări (în perioada august - noiembrie 2012).

Așadar, în condițiile în care niciuna dintre infracțiunile din concurs nu a fost săvârșită ulterior datei de 1 februarie 2014, aspect susținut, de altfel, și de cei doi contestatori în căile de atac formulate, pentru operațiunea de modificare a pedepsei întemeiată pe dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu sunt incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 187/2012, reglementarea anterioară aplicându-se atât procedeului de contopire a pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente, cât și operațiunii care o precedă, respectiv anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată condamnatului A. prin Sentința penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut incidența în cauză a Deciziei nr. 42 din 13 octombrie 2008 a instanței supreme, Secțiile Unite, pronunțată în recurs în interesul legii, neputând fi primite susținerile contestatorului condamnat, în sensul că decizia menționată și-a încetat efectele, potrivit art. 4741 C. proc. pen., ca urmare a modificării dispozițiilor legale ce au generat problema de drept dezlegată, respectiv a celor referitoare la tratamentul sancționator al recidivei. Aceasta întrucât problema de drept dezlegată a fost generată de dispozițiile care reglementează revocarea și, respectiv, anularea suspendării condiționate a executării pedepsei (instituții ce sunt aplicabile și în ceea ce privește suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei), iar nu de prevederile referitoare la sancționarea recidivei, cum în mod neîntemeiat a susținut contestatorul condamnat. Mai mult, în situația dată (contestatorul săvârșind o nouă infracțiune în stare de recidivă în cursul termenului de încercare stabilit prin Sentința penală nr. 651/F/2012), tratamentul penal al recidivei postcondamnatorii este identic în ambele reglementări succesive (art. 864 cu referire la art. 83 C. pen. din 1969 și, respectiv, art. 43 alin. (1) raportat la art. 96 alin. (4) C. pen.), constând în adăugarea pedepsei a cărei executare a fost inițial suspendată la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea comisă în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere.

Pe de altă parte, așa cum a arătat și judecătorul fondului, efectele deciziei menționate nu au încetat conform art. 4741 C. proc. pen., fiind incidente în continuare și în materia suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 861 și urm. C. pen. 1969), nu doar a suspendării condiționate a executării (art. 81 C. pen. 1969), din moment ce dispozițiile legale referitoare la suspendarea sub supraveghere, anularea și revocarea acesteia se regăsesc și în noua reglementare, în art. 91 și urm. C. pen., iar argumentele ce au stat la baza pronunțării ei sunt pe deplin aplicabile nu doar ipotezei în care instanța este învestită prin același act de sesizare, ci și în situațiile de modificare a pedepselor, în conformitate cu art. 585 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, în considerentele Deciziei nr. 42/2008 a instanței supreme s-a arătat că, în cazul concomitenței incidenței prevederilor art. 85 C. pen. (1969) și art. 83 C. pen. (1969), anularea suspendării condiționate a executării pedepsei are prioritate față de revocare, întrucât este determinată de o cauză anterioară, preexistentă dispoziției de suspendare și duce la înlăturarea acestei măsuri ca și cum aceasta nu ar fi fost pronunțată, făcând, astfel, să nu se poată revoca ceea ce nu mai exista la data săvârșirii infracțiunii ulterioare, argumente ce sunt valabile inclusiv în cazul cererilor de modificare a pedepsei formulate în timpul executării acesteia, cum este situația în speță.

Din această perspectivă, se constată că, după pronunțarea Sentinței penale nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului București, secția I penală, contestatorul A. a mai săvârșit două infracțiuni intenționate, una, în perioada august - noiembrie 2012, așadar anterior rămânerii definitive a acestei hotărâri la data de 27 iunie 2013 și deci concurentă cu faptele penale ce au făcut obiectul său, aspect de natură să atragă anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei stabilită prin sentința menționată, iar alta ulterior acestui moment (în luna iulie 2014), respectiv în cursul termenului de încercare fixat prin aceeași hotărâre, împrejurare care ar impune revocarea suspendării.

Ca urmare, în condițiile în care, în speță, se ridică aceeași problemă de drept ce a făcut obiectul dezlegării prin decizia nr. 42/2008 a instanței supreme, dată în recurs în interesul legii, raționamentul ce a stat la baza pronunțării acesteia este pe deplin aplicabil, impunându-se, cu prioritate, în baza art. 865 alin. (1) raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. (1969), anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante dispusă prin Sentința penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și apoi contopirea sancțiunilor penale aplicate prin această hotărâre cu cea stabilită prin Sentința penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, conform art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. (1969).

Totodată, întrucât condamnările dispuse prin Sentințele penale nr. 651/F/2012 a Tribunalului București și nr. 112/2016 a Curții de Apel București constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, în timp ce al doilea termen este reprezentat de condamnarea pronunțată prin Sentința penală nr. 75/F/2017 a Curții de Apel București pentru o infracțiune comisă după rămânerea definitivă a primei hotărâri menționate, respectiv în termenul de încercare (de 6 ani) al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin aceasta, se constată că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., privind modificarea pedepsei în caz de recidivă.

În privința acestei operațiuni, legea aplicabilă este noua codificare, având în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 și împrejurarea că fapta pentru care contestatorul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curții de Apel București a fost comisă în luna iulie 2014, așadar după intrarea în vigoare, la 1 februarie 2014, a noului C. pen.. Astfel, în conformitate cu prevederile legale menționate, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chi