ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 24.10.2019

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 530/2019

HOTĂRÂRE

24.10.2019

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 530/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 126/F din data de 10 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 595 C. proc. pen. a respins contestația la executare formulată de contestatorul-condamnat A., ca nefondată.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat contestatorul-condamnat la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 313 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 21 mai 2019 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe cererea formulată de petentul A., prin care a formulat contestație la executarea pedepsei rezultante de 13 ani și 2 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. proc. pen., stabilite acestuia prin Sentința penală nr. 225/F din 29 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 357/A din 18 aprilie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 329 din 18 aprilie 2018 emis de Curtea de Apel București, secția I penală, descontopirea infracțiunilor cuprinse în Sentința penală nr. 140 din 16 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 403/A din 21 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care i s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, respectiv în Sentința penală nr. 17 din 2 februarie 2016 a Curții de Apel București pronunțată în Dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 234/A din 27 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, sentință prin care a fost condamnat la 12 ani și 2 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen. și să fie repuse în individualitatea lor, așa cum s-a dispus prin Sentința penală nr. 225/F/2017.

Astfel, petentul a arătat că motivul pentru care a formulat prezenta cerere îl reprezintă obținerea unei micșorări a pedepsei aplicate prin sentința atacată, de 13 ani și 2 luni închisoare la o pedeapsă mai ușoară, de 5 ani și 2 luni închisoare, ca urmare a intervenirii unui incident procedural ivit pe parcursul executării pedepsei și care este permisă conform art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală C. proc. pen.

Petentul a mai arătat că prin Sentința penală nr. 225/F din 29 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 357/A din 18 aprilie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis doar capătul de cerere privind contopirea pedepselor și s-a respins capătul de cerere privind aplicarea Deciziei nr. 368/2017 a Curții Constituționale, pe considerentul că efectele deciziilor Curții Constituționale se produc numai pentru viitor, fără să se aducă atingere principiului autorității de lucru judecat, reținându-se că infracțiunea de luare de mită a fost supusă cenzurii instanțelor care au soluționat cauza în fond și în calea de atac a apelului, sub aspectul caracterului continuat al infracțiunii, iar această decizie nu își găsește aplicarea.

În privința infracțiunii de abuz în serviciu, petentul a arătat că este exclusă aprecierea caracterului continuat pentru că a trecut un interval de 4 ani și 6 luni de la comiterea lor, fără legătură între actele materiale și fără a avea la bază aceeași rezoluție infracțională.

Astfel, petentul a arătat că solicită anularea celor două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise în baza celor două sentințe menționate anterior, repunerea infracțiunilor și a pedepselor aplicate în individualitatea lor, contopirea pedepselor principale, complementare și accesorii, aplicarea unei pedepse rezultante la care să fie adăugat sporul prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu condiția micșorării pedepsei rezultante prin aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., așa cum a fost reconfigurat prin Decizia nr. 3 68/2017 a Curții Constituționale.

În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen., art. 4 C. pen., astfel cum au fost redefinite prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 1083/20 decembrie 2018 și art. 35 alin. (1) C. pen., astfel cum a fost reconfigurat prin Decizia nr. 368 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 225/F din 29 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în Dosarul nr. x/2017 s-au hotărât următoarele:

"În temeiul art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul A. .

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 12 ani și 2 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 17 din 2 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 234/A din 27 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-au repus pedepsele în individualitatea lor, după cum urmează:

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. anterior cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior;

- 3 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior;

- 3 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior;

- 3 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 13 C. pen. anterior;

- 3 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior;

- 4 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012, art. 45 alin. (2) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus cu pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 140 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 403/A din 21 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 9 ani și 2 luni închisoare, urmând ca, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 13 ani și 2 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita funcția de magistrat.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 20 mai 2014 până la 29 august 2014, precum și durata măsurii arestului la domiciliu de la 29 august 2014 până la 22 iunie 2015.

În temeiul art. 40 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 27 mai 2016 la zi.

S-a dispun anularea M.E.P.I. nr. 24 din 27 mai 2016 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și M.E.P.I. nr. 209 din 25 octombrie 2016 emis de Curtea de Apel Craiova și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pentru pedeapsa rezultantă de 13 ani și 2 luni închisoare, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia."

Prin Decizia penală nr. 357/A din 18 aprilie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosarul nr. x/2017 s-au hotărât următoarele:

"S-a respins, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 225/F din 29 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

A fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 35 RON, a rămas în sarcina statului."

În prealabil, Curtea a constatat că cererea dedusă judecății se întemeiază pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 595 C. proc. pen., precum și pe două decizii ale Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 368 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 17 iulie 2017 și Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1083 din 20 decembrie 2018.

Totodată, Curtea a observat că petentul a mai formulat o cerere având același obiect, în cadrul Dosarului nr. x/2017, în cadrul cererii de contopire a pedepselor invocând existența unui caz de micșorare a pedepsei, prin constatarea caracterului continuat al infracțiunilor de abuz în serviciu și luare de mită, în lumina Deciziei Curții Constituționale nr. 368 din 30 mai 2017.

Prin Sentința penală nr. 225/F din 29 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 357/A din 18 aprilie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost respinsă această solicitare a petentului A., reținându-se în considerentele sentinței următoarele:

"Privitor la solicitarea petentului-condamnat de a se constata aplicabilitatea în cauză a deciziei Curții Constituționale nr. 368 din 30 mai 2017, referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp. art. 35 alin. (1) C. pen., privind unitatea infracțiunii continuate și constatarea existenței unei singure infracțiuni în formă continuată (2 acte materiale) de abuz în serviciu prev. de art. 13

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. și a unei singure infracțiuni în formă continuată (7 acte materiale) de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 13 C. pen. anterior, Curtea a constatat că cererea petentului-condamnat are un caracter complex, în sensul că în cadrul cererii de contopire a executării pedepselor a fost formulată și o cerere de constatare a unei cauze de micșorare a pedepsei, respectiv a constatării caracterului continuat al infracțiunilor de abuz în serviciu și luare de mită.

În acest sens, Curtea a constatat că prin decizia Curții Constituționale nr. 368/2017 a fost declarată neconstituțională sintagma "și împotriva aceluiași subiect pasiv" din cuprinsul textului art. 35 alin. (1) C. pen., privitor la unitatea infracțiunii continuate. Ca atare, instanța de contencios constituțional a revenit la interpretarea dată noțiunii de infracțiune continuată din reglementarea anterioară, care nu condiționa caracterul continuat al unei infracțiuni de unicitatea subiectului pasiv. Desigur că efectele deciziilor Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, însă înlăturarea restrângerii sferei de aplicare a noțiunii de infracțiune continuată este incidentă și în cauzele în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului autorității de lucru judecat. În acest sens, efectele deciziei Curții Constituționale pot fi circumscrise noțiunii de incident ivit în timpul executării.

Analizând temeinicia solicitării petentului-condamnat A., Curtea a observat că problema de drept a existenței concursului de infracțiuni ori a infracțiunii continuate în privința infracțiunii de luare de mită a fost supusă cenzurii instanțelor care au soluționat cauza în fond și în calea de atac a apelului. De altminteri, în legătură cu infracțiunea de luare de mită Decizia Curții Constituționale nr. 368/2017 nu își găsește aplicarea, infracțiunea fiind una de pericol este îndreptată împotriva aceluiași subiect pasiv general.

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu pentru care petentul A. a fost condamnat în ambele hotărâri definitive (câte un singur act material în fiecare), Curtea a observat că este exclusă aprecierea caracterului continuat al celor două acte materiale, acestea având loc la un interval de timp de 4 ani și 6 luni - 10 iunie 2009 și respectiv 23 decembrie 2013, fără legătură între acestea și fără a avea la bază aceeași rezoluție infracțională.

Așadar, cererea de contopire este întemeiată, infracțiunile pentru care a fost condamnat petentul în ambele hotărâri definitive fiind concurente, concursul urmând a fi efectuat potrivit dispozițiilor noului C. pen. (art. 10 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012), însă nu poate fi primită solicitarea de constatare a caracterului continuat atât al infracțiunii de abuz în serviciu, cât și al infracțiunii de luare de mită, pentru argumentele anterior prezentate."

În cadrul contestației la executare deduse judecății, petentul A. a invocat, suplimentar față de aspectele relevate cu ocazia soluționării cererii de contopire a pedepselor prin sentința penală anterior citată, intervenirea Deciziei Curții Constituționale nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1083 din 20 decembrie 2018. Astfel, invocând un nou temei juridic în susținerea cererii sale, suplimentar față de cererea anterioară, Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a face aplicarea prevederilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cărora "Cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări".

Cu toate acestea, având în vedere că prin Sentința penală nr. 225/F din 29 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 357/A din 18 aprilie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că este neîntemeiată cererea petentului de constatare a caracterului continuat al infracțiunilor de abuz în serviciu și luare de mită pentru care a fost condamnat, prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 368 din 30 mai 2017, Curtea a analizat doar în ce măsură intervenirea Deciziei Curții Constituționale nr. 651 din 25 octombrie 2018, invocată de către petent, este aptă să schimbe concluzia la care instanța de executare a ajuns prin sentința penală menționată anterior.

În acest sens, Curtea a reținut că potrivit art. 595 alin. (1) C. proc. pen., "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din C. pen.".

Prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1083 din 20 decembrie 2018, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., care nu prevede și decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituțională. De asemenea, a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 4 din C. pen., care nu asimilează efectele unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituțională.

Astfel, după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 651 din 25 octombrie 2018 a Curții Constituționale, obligatorie conform art. 147 alin. (4) din Constituția României, art. 595 alin. (1) C. proc. pen. a căpătat următoarea configurație:

"Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa sau o decizie a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea normei de incriminare, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din C. pen.".

Această decizie a instanței de contencios constituțional a avut la bază faptul că persoanele condamnate în temeiul unei norme de incriminare care ulterior este declarată neconstituțională, în întregime sau parțial, trebuie să aibă la îndemână un mijloc procedural pentru a solicita aplicarea dispozițiilor art. 4 sau 6 C. pen., iar art. 595 alin. (1) din C. proc. pen. oferea această posibilitate doar în cazul intervenirii unei legi de dezincriminare sau a unei legi penale mai favorabile.

În schimb, Curtea a constatat că în cauza de față Decizia Curții Constituționale nr. 651 din 25 octombrie 2018 este lipsită de relevanță, întrucât cererea petentului A. de micșorare a pedepsei, ca urmare a constatării caracterului continuat al infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu, nu a fost respinsă prin Sentința penală nr. 225/F din 29 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 357/A din 18 aprilie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din cauză că instanța de executare ar fi apreciat că efectele unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare nu pot fi asimilate cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, ci ca urmare a faptului că infracțiunile de luare de mită și abuz în serviciu pentru care acesta a fost condamnat nu îndeplinesc condiția prevăzută de art. 35 alin. (1) C. pen. referitoare la existența unei rezoluții infracționale unice.

De altfel, astfel cum s-a reținut și în cuprinsul Sentinței penale nr. 225/F din 29 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, în legătură cu infracțiunea de luare de mită Decizia Curții Constituționale nr. 368/2017 nu își găsește aplicarea, fiind o infracțiune de pericol care este îndreptată împotriva aceluiași subiect pasiv general. Totodată, infracțiunile de abuz în serviciu pentru care petentul A. a fost condamnat prin două hotărâri diferite, au fost săvârșite la un interval de timp de aproximativ 4 ani și 6 luni, fără legătură între acestea și, în mod evident, fără a avea la bază aceeași rezoluție infracțională.

Așadar, ceea ce a determinat instanțele care au dispus condamnarea petentului să rețină un concurs de infracțiuni, iar nu o infracțiune în formă continuată, nu a fost neîndeplinirea condiției referitoare la unitatea subiectului pasiv, care ulterior a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 368/2017, ci faptul că infracțiunile respective au fost comise în baza unor rezoluții diferite. Or, în mod evident, reanalizarea în cadrul prezentei contestații la executare a îndeplinirii condiției referitoare la existența unei rezoluții infracționale unice, care caracterizează infracțiunea continuată, nu poate fi realizată, întrucât ar echivala cu încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii de condamnare.

Cu alte cuvinte, chiar dacă la momentul pronunțării hotărârilor de condamnare împotriva petentului A. ar fi existat cele două decizii ale Curții Constituționale invocate în susținerea contestației la executare deduse judecății, respectiv Decizia nr. 368 din 30 mai 2017 și Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, acest aspect nu ar fi schimbat cu nimic situația juridică a petentului, din perspectiva existenței unui concurs de 7 infracțiuni de luare de mită și a două infracțiuni de abuz în serviciu și nu a unei singure infracțiuni de luare de mită în formă continuată și a unei singure infracțiuni de abuz în serviciu în formă continuată.

Totodată, Curtea a reținut că dispozițiile art. 595 C. proc. pen. nu au fost edictate pentru a rejudeca fondul unei cauze ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat raportul juridic penal de conflict, ci pentru a oferi părții interesate mijlocul procedural de a solicita înlăturarea consecințelor condamnării în situația în care, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, a intervenit o lege care dezincriminează fapta pentru care s-a dispus condamnarea sau care prevede o pedeapsă mai ușoară, ori o decizie a Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea normei de incriminare (în lumina Deciziei nr. 651 din 25 octombrie 2018).

Așa fiind, Curtea, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 595 C. proc. pen., a respins contestația la executare formulată de contestatorul-condamnat A., ca nefondată.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat contestatorul-condamnat la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 313 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva Sentinței penale nr. 126/F din data de 10 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a penală a formulat contestație contestatorul condamnat A..

Contestatorul condamnat a arătat în concluziile scrise formulate și depuse la dosarul cauzei la data de 22 octombrie 2019, în principal, că Sentința penală nr. 126 din 10 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 de către Curtea de Apel București este lovită de nulitate absolută și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 425

pct. 7 lit. b) C. proc. pen. pentru a se dispune rejudecarea cauzei de către completul care a judecat-o, prin desființarea sentinței.

În subsidiar, contestatorul condamnat A. a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 425

pct. 7 lit. a) C. proc. pen. pentru ca instanța să dispună admiterea contestației și desființarea sentinței atacate, cu consecința constatării că sunt: o infracțiune în formă continuată de abuz în serviciu, în concurs cu o infracțiune în formă continuată de luare de mită, care, dacă sunt contopite și se aplică sporul de o treime prevăzut de lege la pedeapsa rezultantă, se obține o pedeapsă finală de executat de 5 ani și 2 luni de zile închisoare, la care se aplică pedepsele complementare și accesorii aferente.

Pe fondul contestației, contestatorul condamnat A. a arătat că instanța de fond a reținut că, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile celor două decizii ale Curții Constituționale, întrucât prin aplicarea acestora ar însemna să rejudece fondul cauzei cu privire la infracțiunea în formă continuată reținută prin sentințele de condamnare. Drept consecință, s-a considerat că, în cauză există autoritate de lucru judecat fără a pune în discuție acesta excepție.

În motivarea sentinței contestate, instanta de fond a reținut aceleași motive ale Sentinței penale nr. 225/F din 29 noiembrie 2017 a Curții de Apel București cu privire la aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 368 din 30 mai 2017. Însă, aceasta a trecut cu ușurință peste un aspect importat, respectiv, faptul că în dispozitivul acestei sentințe nu există nici o mențiune cu privire la respingerea cererii în raport de dispozițiile Curții Constituționale. În atare situație, contestatorul a apreciat că nu se poate retine autoritatea de lucru judecat.

A mai solicitat instanței să aibă în vedere că, data la care s-a pronunțat Sentința penală nr. 225/F din 29 noiembrie 2017 a Curții de apel București, definitivă prin Decizia nr. 357/A din 18 aprilie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu exista Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 a Curții Constituționale a României care permite aplicabilitatea micșorării pedepsei în raport de dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 368 din 30 mai 2017, prin care s-a stabilit reținerea unei singure infracțiuni în formă continuată.

Cu privire la infracțiunile săvârșite în forma continuată pentru care acesta a fost condamnat, a solicitat instanței să aibă în vedere următoarele aspecte:

Contestatorul condamnat A. a fost condamnat, anterior intervenirii deciziilor Curți Constituționale, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu în formă continuată, primul act material fiind săvârșit la data de 10 iunie 2009 și, respectiv, la data de 23 decembrie 2013. Instanța de fond a reținut intervalul mare de timp dintre primul și al doilea act material, motiv pentru care a respins solicitarea contestatorului cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu.

Ori, legiuitorul nu a stabilit un timp limită pentru reținerea infracțiunii în formă continuată.

Cu privire la infracțiunea de luare de mita ce a fost săvârșită în formă continuată, instanța de fond a reținut că, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Deciziei Curții Constituționale întrucât infracțiunea este una de pericol îndreptată împotriva aceluiași subiect pasiv.

Ori, în motivarea Decizia Curții Constituționale nr. 368 din 30 mai 2017 s-au arătat condițiile în care urmează să se constate existenta unei singure infracțiuni în formă continuată, o prima cerință fiind aceea ca acțiunea sau inacțiunea să fie îndreptată împotriva aceluiași subiect pasiv.

Prin neaplicarea acestei decizii, contestatorul a apreciat că îi sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituția României întrucât pentru alte infracțiuni săvârșite în formă continuată dispozițiile acestei decizii Constituționale au fost aplicabile.

În altă ordine, Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 a Curții Constituționale a intervenit și a apreciat că deciziile de declarare a neconstituționalității unei norme de incriminare trebuie asimilate unei legi și, în contextul reglementarii art. 4 din C. pen., unei legi de dezincriminare. Altfel spus, ori de cate ori instanța de contencios constituțional sancționează potrivit competentei sale, conținutul constitutiv al unei infracțiuni, atât în privința tipicității obiective, cât și în privința tipicității subiective și efectul cenzurii conduce la înlăturarea unei părți din dispozitivul normei de incriminare, decizia Curții Constituționale va fi apreciată ca fiind o lege de dezincriminare, cu regimul specific atât în faza de judecată, cât și în faza de executare a hotărârii judecătorești. Per a contrario, orice altă decizie a instanței de contencios constituțional care nu sancționează conținutul constitutiv al infracțiunii, nu va avea efectul unei legi de dezincriminare și nu își va găsi aplicare conform celor statuate prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, cel puțin nu sub aspectul supus analizei, respectiv în condițiile prev. de art. 4 C. pen. cu referire la art. 595 C. proc. pen.

A mai solicitat instanței să dispună o soluție legală și temeinică în raport de materialul probator administrat și a celor indicate în motivele contestației.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând Sentința penală nr. 126/F din data de 10 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II- a penală, în raport de criticile formulate de contestatorul condamnat A., în limitele fixate de art. 425

C. proc. pen., constată următoarele:

Prin contestația formulată condamnatul A. a solicitat ca instanța să constate intervenirea unei cauze de reducere a pedepsei ce i-a fost stabilită prin Sentința penală nr. 225/F/2017 a Curții de Apel București, respectiv deciziile nr. 368/2017 și 651/2018 ale Curții Constituționale, prin prima fiind modificat alin. (1) al art. 35 C. pen., în sensul că nu este constituțională condiția unicității subiectului pasiv pentru reținerea formei continuate a unei infracțiuni, iar prin cea de-a doua decizie s-a stabilit caracterul de lege penală mai favorabilă a deciziilor Curții Constituționale a României prin care se constată neconstituționalitatea unei norme penale de incriminare.

Prin sentința atacată contestația la executare formulată a fost respinsă ca nefondată în conformitate cu prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) raportat la art. 595 C. proc. pen.

Contestatorul critică sub un prim aspect sentința pronunțată de Curtea de Apel București ca nelegală, susținând că se impune desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, apreciind că aceasta este lovită de nulitate absolută în condițiile în care pe de o parte judecătorul fondului s-a pronunțat cu privire la alt obiect decât cel cu care a fost investit prin cererea formulată, iar pe de altă parte acesta a soluționat cauza în baza excepției autorității de lucru judecat fără ca să o pună în discuția părților. Mai mult, susține contestatorul că există neconcordanță între considerentele sentinței și dispozitivul acesteia, contestația la executare fiindu-i respinsă ca nefondată, deși în motivare se face vorbire de autoritatea de lucru judecat.

A precizat acesta că, în condițiile în care normele de procedură penală nu conțin dispoziții cu privire la motivele de nulitate invocate, în cauză este necesară aplicarea prevederilor C. proc. civ., potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând aceste critici, Înalta Curte consideră că este necesară lămurirea prealabilă a aspectului vizând aplicabilitatea prevederilor C. proc. civ. în prezenta cauză.

Contrar susținerilor contestatorului, Înalta Curte apreciază că nu este posibilă completarea dispozițiilor procedurii penale cu textele din procedura civilă invocate în condițiile în care C. proc. pen. cuprinde norme clare cu privire la instituția nulității, atât absolute, cât și relativă.

Astfel, în cuprinsul art. 280 - 282 C. proc. pen. sunt definite nulitățile absolute și relative, efectele acestora și condițiile în care se pot invoca, precum și termenele de invocare.

Pe cale de consecință, aplicarea prevederilor C. proc. civ. în prezenta cauză este în mod evident exclusă, nefiind în prezența unei absențe a normei procedurale penale ce ar fi necesar să fie completată prin apelarea la legea civilă.

Cu privire la prima critică ce ar justifica în opinia contestatorului desființarea sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta este nefondată în condițiile în care judecătorul fondului s-a pronunțat exact în limitele sesizării sale.

Acesta a analizat contestația la executare formulată de către condamnat, vizând executarea pedepsei rezultante de 13 ani și 2 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. proc. pen., stabilită acestuia prin Sentința penală nr. 225/F din 29 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 357/A din 18 aprilie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin prisma prevederilor art. 598 alin. (1) lit. d) raportat la art. 595 C. proc. pen., ultimul prin prisma Deciziei nr. 651/2018 a Curții Constituționale a României, așa cum s-a solicitat prin cererea formulată.

Menționarea în considerentele sentinței a hotărârilor judecătorești prin care contestatorului i-au fost aplicate pedepsele contopite prin Sentința penală nr. 225/F/2017 a Curții de Apel București nu are semnificația schimbării obiectului cauzei, cum invocă acesta, după cum precizarea că acesta solicită anularea celor două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise în baza sentințelor menționate, nu are nici o relevanță în cauză.

Ceea ce a solicitat contestatorul, respectiv constatarea intervenirii unei cauze de reducere a pedepsei, a fost analizat de către judecătorul fondului, iar în aceste condiții nu se poate considera că instanța s-a pronunțat plus petita.

Analizând hotărârea atacat prin prisma celui de-al doilea element care în opinia contestatorului ar justifica desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, Înalta Curte constată că așa zisa excepție de autoritatea de lucru judecat a fost pusă în discuția părților la termenul din 10 iunie 2019, din practicaua hotărârii rezultând faptul că personal contestatorul a combătut susținerea reprezentatului Parchetului referitoare la acest element.

În aceste condiții, contrar susținerilor contestatorului, nu se poate constata încălcarea dreptului la un proces echitabil conform prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acesta având posibilitatea de a își exprima punctul de vedere cu privire la aspectul menționat, lucru pe care de altfel l-a făcut.

În fine, cu privire la existența unei neconcordanțe între considerentele sentinței și dispozitivul acesteia, Înalta Curte nu poate accepta această critică, soluția adoptată fiind pe deplin justificată prin motivarea redactată de judecătorul fondului, acesta indicând toate elementele în raport de care contestația la executare formulată este nefondată, unul dintre acestea fiind și acela că prin Sentința penală nr. 225/F/2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 357/A/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat că este neîntemeiată cererea petentului de constatare a caracterului continuat al infracțiunilor de abuz în serviciu și luare de mită prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 368 din 30 mai 2017.

Ca atare, Înalta Curte consideră că aceste critici sunt nefondate, neexistând motive care să justifice desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceasta cu atât mai mult cu cât potrivit dispozițiilor art. 425

alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. adoptarea unei asemenea soluții este posibilă doar în măsura în care nu au fost respectate dispozițiile privind citarea.

Cu privire la soluția adoptată, contestatorul a invocat și faptul că în mod eronat prima instanța a reținut existența autorității de lucru judecat cu referire la comiterea în concurs a infracțiunilor pentru care acesta a fost condamnat, susținând că prin Decizia nr. 368/2017 a Curții Constituționale s-a realizat o dezincriminare parțială a art. 35 alin. (1) C. pen., această decizie fiind pe deplin aplicabilă în cauză ca urmare a intervenirii Deciziei nr. 651/2018 a instanței de contencios constituțional.

De asemenea, a susținut contestatorul că prin raportare la ultima decizie menționată "efectele deciziei de admitere pronunțate de către Curtea Constituțională a României privind o normă de incriminare trebuie să fie imediat, aplicabile atât în cauzele pendinte, cât și cele definitiv judecate".

Înalta Curte constată că prin prima decizie a Curții Constituționale menționată de către contestator nu a intervenit, contrar susținerilor sale, "dezincriminarea parțială a art. 35 alin. (1) C. pen.".

Textul legal citat vizează definirea infracțiunii continuate, norma legală nefiind una de incriminare, doar în cazul textelor legale care prevăd sancționarea unor fapte ca fiind infracțiuni putând vorbi de norme de incriminare.

În aceste condiții, față de prevederile art. 595 alin. (1) C. proc. pen., se pune problema dacă modificarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) C. pen. ca urmare a intervenirii Deciziei nr. 368/2017 a Curții Constituționale se încadrează în noțiunea de lege penală mai favorabilă.

Astfel, potrivit prevederilor textului legal anterior menționat:

"Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din C. pen."

Art. 4 C. pen. prevede:

"Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi."

Cum în prezenta cauză prin decizia Curții Constituționale nr. 368/2017 nu s-a constatat neconstituționalitatea normelor penale în baza căruia inculpatului i-au fost aplicate pedepse, nefiind în prezența dezincriminării infracțiunilor de luare de mită și respectiv abuz în serviciu, din coroborarea textelor legale menționate rezultă că contestația la executare formulată de către condamnatul A. nu poate fi analizată prin prisma intervenirii unei legi penale mai favorabile.

Analiza contestației formulate prin prisma prevederilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în aceste condiții, impune respectarea autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate anterior în ceea ce îl privește pe contestator.

Astfel, prin Sentința penală nr. 17 din 2 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 234/A din 27 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aspectele legate de caracterul de infracțiune continuată, ori reținerea concursului pentru infracțiunile comise de către contestator au fost analizate, iar soluția adoptată de către instanță este în mod evident intrată sub puterea autorității de lucru judecat.

De asemenea, prin Sentința nr. 225/F/2017 a Curții de Apel București s-a analizat această chestiune prin raportare și la Sentința penală nr. 140 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 403/A din 21 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, stabilindu-se definitiv faptul că nu poate fi reținut caracterul de infracțiune continuată pentru infracțiunea de abuz în serviciu, instanța stabilind că sunt în prezența unor infracțiuni concurente.

Ca atare, prin hotărâri definitive, intrate în puterea lucrului judecat, s-a stabilit că faptele comise de către inculpat sunt concurente și pe cale de consecință instanța investită cu prezenta contestație nu putea modifica elementele statuate prin respectivele hotărâri.

Înalta Curte mai remarcă faptul că în Sentința penală nr. 225/F/2017, instanța a analizat existența infracțiunii continuate prin raportare la textul art. 35 alin. (1) C. pen. așa cum acesta era în vigoare la momentul respectiv, deci ulterior declarării neconstituționalității sintagmei "și împotriva aceluiași subiect pasiv" prin Decizia nr. 368/2017 a Curții Constituționale, deci intervenirea Deciziei nr. 651/2018 a instanței de contencios constituțional nu are nici o relevanță în prezenta cauză, judecătorul care pronunțat soluția menționată analizând cererea contestatorului prin prisma textului legal modificat.

Raportat la aceste elemente, Înalta Curte consideră că soluția adoptată de judecătorul fondului este una legală, criticile formulate de contestator nefiind fondate.

Prin raportare la faptul că anterior, prin hotărâri definitive, care se bucură de autoritatea de lucru judecat, s-a stabilit că infracțiunile pentru care a fost condamnat contestatorul au fost comise de către acesta în stare de concurs și că nu suntem în prezența unor infracțiuni continuate, în mod just s-a hotărât prin sentința atacată că nu este posibilă rejudecarea fondului cauzei în procedura reglementată de art. 598 alin. (1) lit. d) raportat la art. 595 C. proc. pen. ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, acesta fiind mijlocul procedural de a solicita înlăturarea consecințelor condamnării în situația în care, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, intervine o lege care dezincriminează fapta pentru care s-a dispus condamnarea sau care prevede o pedeapsă mai ușoară, ori o decizie a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea normei de incriminare.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 425

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 126/F din data de 10 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

Văzând și prevederile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 126/F din data de 10 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul, parțial, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare