ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 111/2019

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 172/F din data de 10 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 599 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A. cu privire la punerea în executare a sentinței penale nr. 31/F din 16 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul penal nr. x/2018, rămasă definitivă prin neapelare.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 272 alin. (1) și (2) și art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 RON a fost acoperit din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției și rămâne în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

În data de 22 august 2018, sub nr. x/2018, a fost înregistrată cererea condamnatului A. având ca obiect contestație la executare cu privire la sentința penală nr. 31/F din data de 15 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de către secția I Penală a Curții de Apel București.

În motivarea cererii, contestatorul condamnat a susținut că, în temeiul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., se impune admiterea contestației, anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x/2018 din data de 09 mai 2018 și emiterea unui nou mandat.

În concret, petentul-condamnat A. a solicitat deducerea din pedeapsa pe care o are de executat a unui număr de 135 de zile acordate de instanțele italiene pentru munca prestată în cadrul penitenciarului din Italia și considerate ca executate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 C. proc. pen., art. 16 alin. (1) și art. 124 alin. (2) din Constituția României.

La dosarul cauzei, s-au depus: fișa Ecris a dosarului nr. x/2018 și acte emise de către autoritățile italiene, traduse de către un traducător autorizat, din care rezultă numărul de zile de muncă pe care condamnatul le-a prestat în perioada executării pedepsei privative de libertate într-un penitenciar din Italia .

Analizând actele cauzei prin prisma motivelor invocate, Curtea a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 31/F din data de 15 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de către secția I Penală a Curții de Apel București, s-au hotărât următoarele:

"În temeiul art. 154 alin. (2), alin. (3), alin. (6) lit. a) și alin. (9) rap. la art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (republicată), admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Recunoaște hotărârea nr. 443 din data de 18 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel din Roma, secția I Penală în dosarul nr. x (rămasă definitivă la data de 06 octombrie 2012), care a confirmat hotărârea nr. 276 din data de 15 iunie 2010 a Tribunalului din Rieti, prin care persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa de 6 ani închisoare (calculată de autoritățile italiene la 2.185 zile închisoare).

Dispune transferarea persoanei condamnate A., deținută în Republica Italiană, într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei de 2.185 zile închisoare, astfel cum a fost calculată de către autoritățile italiene (conform mențiunilor din certificatul întocmit la data de 27 iunie 2017).

Deduce din această pedeapsă, de 2.185 zile închisoare, perioadele deja executate de persoana condamnată în regim privativ de libertate, și anume 01 martie 2007 - 05 martie 2007 și, respectiv, 23 iunie 2016 - la zi (conform mențiunilor din certificatul întocmit la data de 27 iunie 2017).

Dispune emiterea unui mandat de executare, cu privire la pedeapsa de 2.185 zile închisoare, la data rămânerii definitive a acestei sentințe.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) rap. la art. 272 alin. (1), (2) din C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 400 RON, rămâne în sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiției.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare, pentru procuror și, respectiv, de la comunicarea copiei de pe dispozitiv, pentru persoana condamnată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2018."

Această sentință a rămas definitivă prin neapelare, astfel că, în data de 9 mai 2018, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2018.

Analizând contestația formulată de condamnatul A., în temeiul art. 598 alin. (1), lit. d) C. proc. pen., Curtea a constatat că, în cauza pendinte, sub niciun motiv nu poate fi vorba despre incidența vreunei cauze de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În concret, Curtea a arătat că Legea nr. 302/2004 stabilește foarte clar că executarea pedepsei este guvernată de legea statului în care persoana a fost transferată, adică legea statului de executare.

Dacă potrivit legii statului italian se acordă - periodic - liberări anticipate pentru comportament adecvat în penitenciar, conform legii române se acordă liberarea condiționată la sfârșitul împlinirii fracției sau aceasta este refuzată, în funcție de comportamentul condamnatului pe întreaga perioadă de detenție.

Drept urmare, nu pot fi recunoscute liberări anticipate acordate de statul de condamnare, petentul urmând să beneficieze de liberarea condiționată conform legii române, dacă are un comportament adecvat.

De altfel, chestiunea deducerii din pedeapsa supusă executării a zilelor de eliberare anticipată ce i-au fost acordate condamnatului de către autoritățile italiene prin ordonanțele din datele de 09 august 2017 și, respectiv, 16 octombrie 2017), a fost abordată și analizată cu autoritate de lucru judecat și în considerentele sentinței penale nr. 31/F din data de 15 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de către secția I Penală a Curții de Apel București, instanța care a dispus recunoașterea hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile italiene împotriva contestatorului A. și transferarea acestuia în vederea executării pedepsei închisorii în statul de origine considerând că aceste zile de eliberare anticipată (care nu constituie parte efectiv executată din pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare) nu pot fi deduse din pedeapsa supusă executării.

În susținerea acestei concluzii, au fost invocate următoarele argumente:

"Potrivit art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (republicată), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 236/2017, executarea unei pedepse privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească străină recunoscută de instanța română este guvernată de legea română, iar, din durata pedepsei respective, care trebuie executată în România, se deduc perioada executată în statul emitent, cea cu privire la care au produs efecte amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent.

Pe de altă parte, potrivit art. 153 alin. (1) și art. 154 alin. (5) din aceeași lege, actul pe baza căruia se realizează recunoașterea hotărârii definitive de condamnare pronunțate în statul emitent și se dispune transferarea persoanei condamnate în statul de executare este certificatul, act care, odată retras înainte de soluționarea definitivă a cauzei, determină respingerea cererii, de către instanța română, ca nesusținută.

În speță, în certificatul emis de autoritatea italiană competentă la data de 27 iunie 2017, transmis autorităților române, nu sunt menționate alte perioade de deducere în afara celor deja arătate (01 martie 2007 - 05 martie 2007 și, respectiv, 23 iunie 2016 - la zi), fiind indicată, la rubrica corespunzătoare unei astfel de mențiuni, de la lit. i) pct. 2 - destinată informațiilor despre "durata pedepsei", cifra 0.

Este adevărat că ordonanțele de acordare a zilelor de eliberare anticipată sunt ulterioare certificatului respectiv, însă, dacă acestea ar fi constituit, potrivit legii italiene, temei de deducere a vreunei alte perioade din pedeapsa supusă executării, autoritatea competentă a statului respectiv ar fi trebuit să emită și să transmită autorităților române un alt certificat, ceea ce nu s-a întâmplat.

Mai mult, în unicul certificat emis și transmis de autoritatea italiană competentă, mențiuni cu caracter general (fără indicarea concretă a vreunei alte perioade de deducere din pedeapsa supusă executării) referitoare la dispozițiile legislației naționale privind eliberarea anticipată sunt inserate la o altă rubrică, și anume cea de la lit. j), destinată informațiilor despre "eliberarea înainte de termen sau condiționată".

Această rubrică din certificat corespunde dispoziției art. 17 alin. (4) din Decizia-cadru 2008/909/JAI, potrivit căreia statele membre pot prevedea ca orice hotărâre cu privire la eliberarea înainte de termen sau condiționată să poată lua în considerare acele dispoziții din dreptul național indicate de statul emitent, în temeiul cărora persoana în cauză are dreptul la eliberare înainte de termen sau condiționată într-un anumit moment.

În același sens sunt și considerentele Deciziei nr. 15/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru dezlegarea unei chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 455 din data de 24 iunie 2015), conform cărora:

- eliberarea anticipată (concept reglementat în legislația italiană) poate fi echivalată cu sistemul conceput în legislația română pentru stabilirea părții din pedeapsa închisorii care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în vederea acordării liberării condiționate;

- sistemul eliberării anticipate nu este, astfel, incompatibil cu dreptul național, circumscris art. 100 alin. (3), (4) din C. pen. și, respectiv, Legii nr. 254/2013 (privind, între altele, executarea pedepselor privative de libertate), prin care se stabilește partea din durata pedepsei închisorii care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în vederea acordării liberării condiționate;

- dispozițiile art. 17 alin. (1), (4) din Decizia-cadru 2008/909/JAI abilitează legiuitorul român să reglementeze posibilitatea echivalării duratei pedepsei executate prin muncă, acordată de autoritatea judiciară italiană, cu durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate, în sensul dispozițiilor art. 100 din C. pen., privind condițiile liberării condiționate în cazul pedepsei închisorii;

- durata de pedeapsă considerată ca executată de către statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate de autoritatea judiciară străină nu trebuie scăzută din pedeapsa care se execută în România, putând fi valorificată prin prisma altor instituții de drept, cum este cea referitoare la liberarea condiționată."

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul A.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Conform art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu este definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Potrivit art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, "În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent."

De asemenea, art. 150 alin. (16) din același act normativ prevede că "În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător."

Acest din ultim articol a fost introdus prin Legea nr. 236/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, deci ulterior pronunțării Deciziei nr. 15 din 22 mai 2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care se stabilise că "În aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală și art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România."

Înalta Curte constată că petentul a formulat prezenta contestație la executare în vederea deducerii perioadei ce i-a fost acordată de către autoritățile judiciare din Italia cu titlu de eliberare anticipată.

În acest sens, instanța a făcut demersurile necesare în vederea comunicării de către acestea a perioadelor acordate persoanei condamnate A. cu titlu de eliberare anticipată ulterior datei de 27 iunie 2017 (data emiterii certificatului).

Instanța constată că la dosarul cauzei se regăsesc informațiile solicitate autorităților judiciare italiene privind perioada de eliberare anticipată de care a beneficiat condamnatul A., precum și cele patru ordonanțe prin care s-au acordat zilele de eliberare anticipată, acestea fiind depuse la dosarul cauzei de către apărătorul ales al condamnatului .

Cu privire la perioada de eliberare anticipată de care a beneficiat condamnatul A., se constată existența a patru ordonanțe emise de către Biroul de Supraveghere din Viterbo prin care s-au acordat câte 45 de zile de eliberare anticipată prin fiecare ordonanță.

Astfel, s-au acordat un număr total de 180 de zile de eliberare anticipată de către Biroul de Supraveghere din Viterbo prin Ordonanța nr. 1112/2017 din 25.07.2017, Ordonanța nr. 1167/2017 din 04.08.2017, Ordonanța 216/2018 din 01.02.2018 și Ordonanța 1707/2018 din 25.10.2018.

În consecință, având în vedere dispozițiile legale mai sus enunțate, Înalta Curte constată că ne aflăm în situația unei cauze de micșorare a pedepsei, astfel încât se va deduce perioada de 180 de zile acordată cu titlu de zile de eliberare anticipată, conform Ordonanțelor Biroului de Supraveghere din Viterbo din datele de 25 iulie 2017, 04 august 2017, 01 februarie 2018 și 25 octombrie 2018 din durata pedepsei de 2185 de zile recunoscută prin sentința penală nr. 31/F din 15 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, privind pe contestatorul condamnat A.

De asemenea, Înalta Curte constată că fiind nefondată susținerea judecătorului fondului conform căruia chestiunea deducerii din pedeapsa supusă executării a zilelor de eliberare anticipată ce i-au fost acordate condamnatului de către autoritățile italiene a fost abordată și analizată cu autoritate de lucru judecat și în considerentele sentinței penale nr. 31/F din data de 15 februarie 2018.

Astfel, se constată că principiul securității raporturilor juridice nu a fost încălcat în prezenta cauză întrucât prin sentința nr. 31/F din data de 15 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de către secția I Penală a Curții de Apel București, instanța care a dispus recunoașterea hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile italiene împotriva contestatorului A. și transferarea acestuia în vederea executării pedepsei închisorii în statul de origine a avut în vedere certificatul emis de autoritatea italiană competentă la data de 27 iunie 2017, prin care s-a transmis autorităților române că nu sunt menționate alte perioade de deducere în afara celor deja arătate (01 martie 2007 - 05 martie 2007 și, respectiv, 23 iunie 2016 - la zi), fiind indicată, la rubrica corespunzătoare unei astfel de mențiuni, de la lit. i) pct. 2 - destinată informațiilor despre "durata pedepsei", cifra 0.

De asemenea, se constată că ordonanțele de acordare a zilelor de eliberare anticipată sunt ulterioare certificatului, prin adresa transmisă autorităților italiene fiind solicitată comunicarea perioadelor acordate persoanei condamnate A. cu titlu de eliberare anticipată ulterior datei de 27 iunie 2017 (data emiterii certificatului).

În acest context argumentativ, Înalta Curte va admite contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 172/F din data de 10 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018, va desființa sentința penală atacată și va deduce din durata pedepsei de 2185 de zile recunoscută prin sentința penală nr. 31/F din 15 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, privind pe contestatorul condamnat A., perioada de 180 de zile acordată cu titlu de zile de eliberare anticipată.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 172/F din data de 10 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Desființează sentința penală atacată și rejudecând:

În baza art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, deduce din durata pedepsei de 2185 de zile recunoscută prin sentința penală nr. 31/F din 15 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, privind pe contestatorul condamnat A., perioada de 180 de zile acordată cu titlu de zile de eliberare anticipată, conform Ordonanțelor Biroului de Supraveghere din Viterbo din datele de 25 iulie 2017, 04 august 2017, 01 februarie 2018 și 25 octombrie 2018.

Dispune anularea formelor de executare emise în baza sentinței penale nr. 31/F din 15 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală și emiterea unor noi forme de executare în baza prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2019.