ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 832/2018

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 138/F din 3 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 599 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva executării Sentinței penale nr. 126 din data de 06 august 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 95/A din 23 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 27 aprilie 2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, secția I penală, a fost înregistrată sub nr. x/2018 contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva executării Sentinței penale nr. 126 din data de 06 august 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 95/A din 23 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. În motivarea scrisă a contestației la executare, contestatorul condamnat a invocat încălcarea prin hotărârea contestată a Legii nr. 302/2004, arătând, în esență, că, deși în Marea Britanie data la care trebuia să fie liberat condiționat era 27 decembrie 2017 sau cel mai târziu 22 septembrie 2018, odată cu transferarea sa în România această dată a devenit 22 martie 2020, agravându-i-se, astfel, situația.

Judecătoria Sectorului 5 București, secția I penală, prin Sentința penală nr. 1597/2018 din 25 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 47 alin. (1), art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestația la executare formulată de petentul A. în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală sub numărul x/2/2018.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că, prin Sentința penală nr. 43/F din 08 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 598 și urm. C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva executării Sentinței penale nr. 126 din data de 06 august 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 95/A din 23 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. În acest sens, s-a reținut că, la data de 18 decembrie 2017, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2017, contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva executării Deciziei penale nr. 95/A din 23 martie 2017 a instanței supreme, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c), d) C. proc. pen.

În motivarea scrisă a acestei contestații la executare, contestatorul condamnat a invocat încălcarea, prin hotărârea contestată, a mai multor dispoziții din Legea nr. 302/2004, arătând că în cuprinsul acestora se specifică faptul că în situația transferării unei persoane condamnate într-o țară din Uniunea Europeană în țara de origine nu trebuie să se agraveze situația acesteia, ci se impune adaptarea în România a sentinței dată, astfel cum a prevăzut legiuitorul din statul de condamnare, context în care a arătat că data la care trebuia să fie pus în libertate în țara în care a fost condamnat era 27 decembrie 2017, însă odată cu aducerea sa în România această dată a devenit 22 martie 2020.

Prin Decizia nr. 3/A din 08 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost trimisă contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 95/A din 23 martie 2017 a instanței supreme pronunțată în Dosarul nr. x/2015, la Curtea de Apel București, spre competentă soluționare, arătându-se că nelămurirea privește hotărârea ce se execută, respectiv cea pronunțată de Curtea de Apel București (aceasta din urmă fiind și instanță de executare), care a recunoscut hotărârea dată de autoritățile judiciare din Regatului Unit al Marii Britanii prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare și a dispus transferarea acestuia într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani închisoare, cu deducerea corespunzătoare a perioadei executate.

Pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, cauza a fost înregistrată la data de 07 februarie 2018, sub nr. x/2018.

Examinând dosarul cauzei, Curtea a reținut că, prin Sentința penală nr. 126 din 6 august 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția I penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și, în baza art. 130 și urm. din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută Hotărârea nr. T20147149 din 04 septembrie 2014, pronunțată de Curtea Coroanei Harrow, definitivă la data de 04 septembrie 2014, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare.

Totodată, s-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani închisoare, din care s-a dedus perioada executată de la data de 24 martie 2014 la zi, precum și emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a sentinței.

Această sentință penală a rămas definitivă, prin Decizia penală nr. 95/A din 23 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, ca urmare a respingerii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a apelului declarat de persoana solicitată A.

Instanța de fond a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c), d) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Examinând cauza, prin prisma motivelor invocate de condamnatul A., în susținerea contestației la executare formulată, Curtea a constatat că nu sunt incidente dispozițiile legale menționate, întrucât contestatorul nu a invocat, în fapt, nicio nelămurire cu privire la dispozitivul Sentinței penale nr. 126 din 06 august 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, și niciun motiv care să conducă la micșorarea pedepsei, în accepțiunea prevederilor legale sus-menționate, aceste fiind nemulțumit de faptul că, urmare a transferării sale într-un penitenciar din România, liberarea sa condiționată poate fi dispusă la o dată ulterioară celei la care ar fi fost liberat în Marea Britanie.

S-a mai arătat că, potrivit prevederilor legale în materie, după recunoașterea hotărârii pronunțate de Curtea Coroanei Harrow și transferarea condamnatului A. în România în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani închisoare, regimul executării pedepsei privative de libertate aplicate de autoritățile judiciare din Marea Britanie, este cel prevăzut de legislația românească, fiind incidente cu privire la liberarea condiționată dispozițiile legale prevăzute de C. pen. român, iar nu cele din legislația din Marea Britanie.

Sentința penală nr. 43/F din 08 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018 a rămas definitivă prin Decizia nr. 637 din 27 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A..

S-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen. cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări.

Or, în contextul celor arătate, Curtea a constatat că, în prezenta cauză, sunt incidente dispozițiile legale sus-menționate, contestatorul condamnat A. invocând aceleași argumente și apărări avute în vedere și la soluționarea Dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția I penală.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație petentul A., reluând argumentele din sesizare inițială, în sensul că, la momentul transferării sale în România, pedeapsa de 9 închisoare la care a fost condamnat în Marea Britanie nu a fost adaptată în mod corect, stabilindu-se, în mod greșit, data de 22 martie 2020 ca moment al liberării condiționate, deși acesta era reprezentat de 27 decembrie 2017 sau cel mai târziu 22 septembrie 2018, context în care a apreciat că i s-a agravat situația, încălcându-se dispozițiile Legii nr. 302/2004.

Examinând contestația formulată de petentul A., în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în mod corect instanța de fond reținând incidența dispozițiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen. și respingând, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestator împotriva Sentinței penale nr. 126 din 06 august 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 95 din 23 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2015.

Astfel, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, așa cum s-a arătat anterior, contestatorul A. a criticat sentința penală definitivă, cu privire la care a formulat contestație la executare, arătând, în esență, că, în urma transferării sale în România i s-a agravat situația juridică, că instanța trebuia să adapteze sentința dată, lucru care nu s-a întâmplat, dar care ar fi permis să fie liberat condițional la 27 decembrie 2017 sau cel mai târziu la 22 septembrie 2018 și nu la 22 martie 2020 cum s-a stabilit potrivit legii române.

Aceste critici au format obiectul mai multor cereri cu conținut identic, petentul condamnat invocând aceleași aspecte referitoare la neadaptarea sentinței, ce a avut ca efect agravarea situației sale juridice, în condițiile în care, după transferarea în România termenul de liberare condiționată este mai lung decât cel de care ar fi beneficiat în Marea Britanie.

O primă cerere de contestație la executare, din 30 august 2017, cu un conținut similar și având aceleași motive și apărări, formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 126 din 06 august 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 95 din 23 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a făcut obiectul Dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel București, care, prin Sentința penală nr. 206/F din 30 octombrie 2017, definitivă prin Decizia penală nr. 134 din 15 februarie 2018 a instanței supreme, a respins, ca nefondată, contestația la executare, reținând, în esență, că împrejurarea invocată de contestator în sensul că termenul de liberare condiționată a fost modificat nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de contestație la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) C. proc. pen.

O altă cerere a contestatorului, cu conținut identic, a fost formulată la 18 decembrie 2017 și înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, vizând executarea Deciziei penale nr. 95/A din 23 martie 2017 a instanței supreme.

Prin Decizia nr. 3/A din 08 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis contestația la executare formulată de contestatorul A. la Curtea de Apel București, spre competentă soluționare, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07 februarie 2018, sub nr. x/2018.

Prin Sentința penală nr. 43/F din 08 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București în acest dosar, definitivă prin Decizia penală nr. 637 din 27 iunie 2018 a instanței supreme, s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva executării Sentinței penale nr. 126 din 06 august 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 95/A din data de 23 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, reținându-se, în esență că, în raport cu motivele invocate de contestator, nu sunt incidente dispozițiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen.

În acest context, se constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 599 alin. (5) C. proc. pen., cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări.

Or, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, contestatorul condamnat A. a mai formulat și alte contestații la executare împotriva sentinței Sentinței penale nr. 126 din 06 august 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 95 din 23 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2015, cereri care au același conținut și apărări precum cea care formează obiectul cauzei, în raport cu dispozițiile legale anterior menționate, se constată că, în mod judicios, instanța de fond a respins ca inadmisibilă prezenta solicitare, soluția pronunțată de aceasta fiind legală și temeinică.

Față de considerentele mai sus expuse, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de petentul A. împotriva Sentinței penale nr. 138/F din 3 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, pe care, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul petent, în sumă de 130 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de petentul A. împotriva Sentinței penale nr. 138/F din 3 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul petent, în sumă de 130 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN