ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 349/2014

Asupra recursurilor penale de față constată următoarele: Prin sentința penală nr. 973 din 15 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulate de inculpați prin apărători, și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaților: - B.D., pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - A.S., pentru infracțiunea prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen.

raportat la art. 255 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; - A.A.E., pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - N.R.E., pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - D.A., pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și pentru infracțiunea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen.

în legătură directă cu infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; - C.I.S., pentru infracțiunea prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaților; - B.I.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.; - M.L.A., pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. S-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii luată prin ordonanța din data de 4 aprilie 2011 de instituire a sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile/imobile aparținând inculpatului B.D. S-a dispus restituirea către inculpatul B.D.

a sumei de 20.573 RON (curs 4,1146 RON/euro), consemnate, la data de 11 aprilie 2011 în contul bancar deschis la Bnaca U.T., cu titlu de „consemnațiune Dosar nr. 134/P/2010 D.N.A. Pitești”. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești au fost trimiși în judecată, în stare de libertate inculpații: B.D., pentru luare de mită, în formă continuată, fapta prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; A.S., pentru dare de mită în formă continuată, fapta prevăzută si pedepsită art. 255 C. pen.

raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și instigare la dare de mită, fapta prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 255 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.; A.A.E., pentru complicitate la dare de mită în formă continuată, fapta prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; N.R.E. pentru complicitate la dare de mită în formă continuată, fapta prevăzută și pedepsită de art. 26 C. p. Raportat la art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; D.A., pentru luare de mită fapta prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și fals intelectual, fapta prevăzută și pedepsită de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. în legătură directă cu infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; C.I.S., pentru dare de mită, fapta prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000; B.I.C., pentru mărturie mincinoasă, fapta prevăzută și pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen. și M.L.A., pentru mărturie mincinoasă, fapta prevăzută și pedepsită de art. 260. alin. (1) C. pen. Instanța de fond a reținut, că sesizate din oficiu, organele de urmărire penală, prin rezoluția nr. 134/P/2010 din 16 februarie 2011, au început urmărirea penală împotriva numiților B.D.

și A.S., primul pentru luare de mită, iar al doilea pentru dare de mită, iar pentru A.A.E. și N.R.E., pentru infracțiunea de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, la 4 aprilie 2011, s-au extins cercetările penale cu privire la inculpații M.L.A. și B.I.C., referitoare la infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. La 2 iunie 2011, s-au extins cercetările penale cu privire la D.A., pentru infracțiunea de luare de mită și fals intelectual în înscrisuri oficiale, precum și la C.I.S., pentru luare de mită. Instanța de fond a apreciat că, „pentru 6 dintre inculpați nu s-a putut face dovada că aceștia au săvârșit vreo faptă penală, iar pentru doi din ei nu s-a dovedit că au acționat cu intenție”.

Mai mult decât atât, instanța de fond a apreciat că „singurele mijloace de probă pe care ți-a întemeiat parchetul acuzațiile sunt înregistrările convorbirilor telefonice, indiferent de legalitatea ori nelegalitatea obținerii autorizațiilor”. În contextul nerecunoașterii săvârșirii faptelor, „procurorul de caz a acționat în sfidarea dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.”, apreciind că „Deși efectuarea interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice este cel puțin îndoielnică sub aspectul legalității” a apreciat că „procurorul s-a limitat la o singură probă pe care în loc să o aprecieze în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului, acesta, s-a întors în timp în ceea ce privește procedura penală și a ridicat-o la rang de regină a probelor”.

Continuând, instanța de fond a concluzionat că: „În loc să încerce aflarea adevărului, prin coroborarea tuturor probelor administrate, s-a dorit cu orice preț învinovățirea unor oameni și trimiterea lor în judecată, prin transformarea unor bănuieli în certitudine, aplicându-se o interpretare cel puțin subiectivă a unor pasaje din convorbirile telefonice, de multe ori scoase din context”. Instanța de fond a mai apreciat că, în cauză nu a fost dovedită situația de fapt expusă în rechizitoriu, „ridicând serioase semne de întrebare asupra obiectivitătii anchetei penale” efectuate în cauză. În opinia sa, instanța de fond a apreciat că în cauză nu există probe de dare și luare de mită „ci este vorba doar de o deducție”.

Tribunalul a apreciat „că este greu de spus și în nici un caz nu este o certitudine că B.D. a săvârșit faptele ce i se impută”. În continuare, instanța de fond își pune întrebări fără să găsească răspuns în probele administrate, la cuantumul sumei primite drept mită de B.D., concluzionând că acuzația este neîntemeiată. Se apreciază că, suma de 2.000 RON nu ar fi fost dată drept mită inculpatului D.A., iar schimbul valutar efectuat de firma controlată nu ar fi fost făcut în scopul mituirii inculpatului B.D. Se mai apreciază că în cauză nu s-a făcut dovada unei „înțelegeri prealabile între inculpatul D.A. și inculpatul B.D.”. În fine, instanța de fond a statuat că s-a încercat convingerea sa de existența unor ipoteze, decât a unor fapte, că s-a invocat un singur mijloc de probă și „s-a creat mai degrabă temerea posibilității incriminării oricărei persoane pe o simplă convorbire telefonică”.

Mai grav, a susținut instanța de fond în motivarea soluției sale, „s-au adus acuzații pe baza unor discuții purtate de diferite alte persoane, care puteau avea diferite interese în a justifica obținerea unor sume de bani”. Cu toate acestea, instanța „nu neagă ipoteza că s-ar putea ca inculpații să fie vinovați”, apreciind, totuși, existența dublilor care trebuie să profite inculpaților. Se „invocă și principiul prezumției de nevinovăție, susținându-se că organele de cercetare penală nu au reușit să dovedească vinovăția inculpaților, iar simpla bănuială nu poate constitui un temei legal în condamnarea acestora. În concluzie, instanța de fond reține că „nu rezultă cu certitudine vinovăția inculpaților, și instanța trebuie să aibă în vedere acest lucru, pentru a nu risca condamnarea unei persoane nevinovate, cu riscul rămânerii nepedepsite a acesteia, chiar dacă este vinovată”.

Tribunalul a considerat că din lipsă de probe nu poate lămuri o prezumție simplă de fapt „în sensul existenței unei presupuse înțelegeri prealabile” și că „să facă o apreciere asupra încadrării juridice a faptei dată printr-un act de trimitere în judecată, care s-a dovedit pe deplin nefondat.” În baza acestor considerente, instanța de fond a respins cererea inculpaților de schimbare a încadrării juridice, apreciind că se impune soluția de achitare a acestora. Totodată, s-a dispus ridicarea'măsurii asigurătorii de instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului B.D.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, susținând că în mod greșit prima instanță i-a achitat pe inculpați, considerând nelegale interceptările audio și video, realizate în faza actelor premergătoare; pentru că în încheierea judecătorului nu se precizează ora la care s-au autorizat interceptările, că autorizațiile nu cuprind în mod expres numele persoanei urmărite și numărul de telefon utilizat de aceasta și că acuzațiile aduse unor persoane s-a făcut numai pe baza discuțiilor purtate de alte persoane și motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii judecătorești, în sensul că achitarea s-a dispus pe dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc.

pen., iar în considerentele hotărârii se reține că „faptele există dar nu au fost săvârșite cu vinovăție”. Examinând dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor invocate, în temeiul art. 371 și art. 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul este fondat, din actele și lucrările dosarului, reținând următoarele: La data de 8 septembrie 2010, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a efectuat o inspecție inopinată la SC I.M.F. SRL Ștefănești, administrată de inculpatul A.S. Cu această ocazie, s-au constatat abateri de la normele de distribuire en gross a medicamentelor de uz uman. S-a încheiat un proces-verbal și a fost sancționată societatea cu amendă de 10.000 RON, dispunându-se și suspendarea autorizației de distribuție en gross până la remedierea deficiențelor constatate.

În această situație, pentru ridicarea mai rapidă a suspendării activității economice de distribuție en gross a medicamentelor, inculpatul A.S., prin soția sa, inculpata A.A.E., în două rânduri, a dat inculpatului B.D. suma de 5.000 euro. Aceste inculpat, în calitate de președinte al Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a dispus efectuarea unei noi inspecții care i-a fost anunțată din timp inculpatului A.S., chiar de către numita I.V., funcționar în cadrul Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Această inculpată, la data de 20 septembrie 2010, potrivit interceptărilor telefonice a dat un telefon la sediul SC I.M.F. SRL Ștefănești, anunțând faptul că: „V-am dat un telefon să vă atenționez că o să fie inspecție la dumneavoastră și totul să fie în regulă”.

În continuarea mesajului, I.V. i-a atenționat pe cei de la SC I.M.F. SRL că „oricum acesta este mesajul care vine mai sus decât mine” și le-a spus „deci vă faceți că nu știți nimic”. De precizat că I.V. ocupa, la data respectivă, funcția de șef al departamentului Inspecției Farmaceutice din cadrul Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Din convorbirile interceptate între P.R.E. și P.O., rezultă că acestea știau că firma la care lucrau va fi controlată și „că poate, ne-o ajuta Dumnezeu și o veni cineva și chiar dacă se uită o avea comandă de sus doar să se uite și să plece, știi?” (...) „bine măcar că ne-a anunțat azi că iar veneau ăștia și ne prindeau”. În aceeași convorbire, cele două angajate se întrebau: „da, chiar apropos cât i-ați dat, 2.000” (...) „A chemat-o iară pe Anca” (...) „Cred că nu a fost mulțumit” și în continuare relatând modul în care acestea presupun mituirea inculpatului B.D.

La data de 21 septembrie 2010, inculpata A.A.E. l-a anunțat telefonic pe soțul său, inculpatul A.S. că s-a întâlnit la București cu inculpatul B.D. în biroul acestuia. Potrivit interceptărilor acestui moment, după întâlnirea sa cu inculpatul B.D., inculpata A.A.E. și-a apelat soțul telefonic, respectiv inculpatul A.S., căruia i-a comunicat că „da, e bine treaba”. Urmărindu-se firul convorbirilor telefonice între cei doi inculpați, Curtea a reținut că aceștia își comunicau modul cum a decurs discuția dintre inculpata A.A.E. și inculpatul B.D. Astfel: inculpata îl informa pe soțul său A.S. că inculpatul B.D. „mi-a spus mulțumesc frumos”, iar acesta a întrebat-o, la rându-i: „ce a zis, mulțumesc frumos?” (...) „Așa mi-a zis, să stăm liniștiți”.

De reținut faptul că, cele arătate anterior descriu o întâlnire dintre doi inculpați, B.D., președintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale care, nu avea alte motive „de a mulțumi” inculpatei A.A.E. decât primirea mitei. Spre această convingere converg probele administrate în cauză, respectiv convorbirile telefonice interceptate în dosar, dar și desfășurarea evenimentelor legate de inspecție și „rezultatul final al acestei”. Astfel, la 22 septembrie 2010, la sediul SC I.M.F. SRL Ștefănești s-a prezentat inculpatul D.A., inspector în cadrul Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale care, în mod nereal, a încheiat actul de control potrivit căruia toate deficiențele constatate în cursul inspecției inopinate din 8 septembrie 2010, au fost înlăturate.

Pentru „acest serviciu” inculpatul D.A. a primit de la inculpatul C.I.S., la îndemnul inculpatului A.S. suma de 2.000 RON. Potrivit convorbirii telefonice dintre inculpata N.R.E. și martora D.D.F., inculpatul D.A. a fost „foarte de treabă”, deși deficiențele constatate cu ocazia controlului inopinat din 8 septembrie 2010 nu fuseseră remediate. Așa cum s-a reținut, inculpatul A.S. i-a cerut inculpatului C.I.S.: „Pune-i tu 2.000 într-un plic”, iar acesta, printre altele, i-a comunicat că „Fac cum ai zis tu. Așa fac” „Ce mi-ai zis tu să-i dau (...) da?”. Faptul că inculpata A.A.E. avea „misiunea” de la inculpatul A.S. să-l mituiască pe B.D., rezultă cu certitudine din convorbirile telefonice interceptate, astfel: „Eu zic că cel mai bine să-i duci o sticlă de ceva bun, știi și abia după aia”.

Totodată, potrivit interceptărilor transpuse la dosarul de urmărire penală, A.S. o îndemna pe A.A.E., spunându-i: „Dă-i 1.000 lui”. Mai mult decât atât, la 15 septembrie 2010, din convorbirile telefonice interceptate între soții A. se reține că inculpatul A.S. era chiar revoltat de faptul că inculpatul B.D. nu-i rezolvă mai rapid și în modalitatea urmărită de el problema ivită, spunând: „Da. Deci își bate joc de noi. Ne-a mai luat și banii. Dar nu i-au spus, nu ți-e rușine?” În continuare, potrivit derulării interceptării convorbirii telefonice, la 28 septembrie 2010, inculpatul B.D. a apelat-o telefonic pe inculpata A.A.E., comunicându-i că: „Vreau să-ți zic că e (...) ok”. Imediat, inculpata A.A.E.

l-a sunat pe soțul său, inculpatul A.S., spunându-i printre altele că trebuie să meargă la București și că „sper să nu mă cheme să-i dau ceva”. În replica sa, inculpatul A.S. i-a spus: „Păi dă-l dracu (...) ce să mai nu i-ai dat destul”. În fine, potrivit înregistrărilor redate la dosarul de urmărire penală, inculpatul B.D., președintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale i-a cerut martorei I.V., șef al departamentului Inspecției Farmaceutice, să elibereze documentele pentru SC I.M.F. SRL Ștefanești. Cu privire la inculpații B.I.C. și M.L.A., Curtea a reținut că aceștia au fost audiați în calitate de martori, astfel: B.I.C. a însoțit-o pe A.A.E. în București, unde aceasta s-a întâlnit cu B.D.

Deși avea cunoștință că inculpata se întâlnea cu președintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale București și scopul acestei întâlniri, acest inculpat a declarat că nu avea cunoștință despre ce documente și valori au fost pregătite de inculpată ca să le predea inculpatului B.D. Potrivit convorbirii telefonice înregistrate la 21 septembrie 2010, inculpata îl întreabă pe inculpatul B.I.C. dacă: „mi-ai luat copie după aia?, că l-am sunat pe acesta și i-am spus că ajung în jur de 8:00 și a zis că este totul ok”. „Să ai pregătit și copie de pe hârtiile alea care i le-a dus R. data trecută și ce-ți mai dă M., da?” La rându-i, audiată ca martoră, inculpata M.L.A., în mod nereal, a declarat că nu avea cunoștință de sumele de bani date de A.S.

prin intermediul soției sale, inculpatului B.D., așa cum rezultă din convorbirea telefonică din data de 20 septembrie 2010. Potrivit acestei convorbiri, inculpata M.L.A., prin discuția avută cu inculpata P.R.E., dovedește că știa cu privire la situația despre care a fost întrebată ulterior ca martoră, și că a fost atenționată să se pregătească pentru cel de-al doilea control efectuat la firmă. Referitor la P.R.E., Curtea a reținut că aceasta, în calitate de consilier juridic al societății, a fost înștiințată de inculpatul A.S. despre efectuarea celei de-a doua inspecții căreia i s-a sugerat să plătească „amenda aia” și „să-i mai dai lui Anca ca să se ducă mâine încă odată la (...)”. Faptul că inculpata P.R.E.

s-a ocupat de procurarea banilor, dar și de „mașină”, rezultă din convorbirea telefonică înregistrată între inculpatul A.S., dar și din convorbirea înregistrată, potrivit căreia lasă să se înțeleagă sumele care au fost date ca mită inculpatului B.D. Sub aspect juridic, s-a apreciat că faptele săvârșite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru inculpatul B.D., ale infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., și cea prevăzută de art. 25 C. pen.

raportat la art. 255 C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru inculpatul A.S. În ceea ce le privește pe inculpatele A.A.E. și N.R.E., Curtea a reținut că faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen. Pentru inculpatul C.I.S., fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului D.A., care, în calitatea sa de inspector în cadrul Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a acceptat și primit suma de 2.000 RON, în vederea nemdeplinirii îndatoririlor sale de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și ale infracțiunii de fals intelectual, prevăzut de art. 289 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, amândouă în concurs real. În fine, faptele inculpaților B.I.C. și M.L.A. care, audiați în calitate de martori, nu au spus tot ce știau privitor la împrejurările cauzei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește legalitatea interceptărilor audio și video efectuate în cauză, Curtea a constatat că potrivit Deciziei nr. 962/2009 a Curții Constituționale, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 91 C. proc. pen., legalitatea interceptărilor și a înregistrărilor audio și video nu este legată de începerea urmăririi penale, ci de respectarea condițiilor impuse prin prevederile art. 91 1 C. proc. pen. S-a mai reținut că, potrivit dispozițiilor procesuale penale în vigoare, dar și jurisprudenței, înregistrările pot fi autorizate când există date despre pregătirea săvârșirii unor infracțiuni, ele pot fi efectuate și ca act premergător, cu condiția existenței autorizației legale.

De altfel, dispozițiile art. 91 1 și urm. C. proc. pen., sunt în deplin acord cu dispozițiile art. 4 din Recomandarea 2005/10 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, privind tehnici speciale de anchetă potrivit cărora aceste tehnici pot fi utilizate dacă există motive serioase de a se crede că o infracțiune gravă a fost săvârșită ori este pregătită ori în curs de pregătire de persoane anume identificate sau încă neidentificate. Cu privire la neregularitatea încheierii judecătorului, în baza căreia a fost aprobată autorizarea interceptărilor și a înregistrării convorbirilor telefonice, Curtea a constatat că aceasta este motivată, în conformitate cu art. 91 1 alin. (9) C. proc. pen., cuprinzând: indiciile concrete și faptele care justifică măsura, motivele pentru care a fost aprobată această autorizare, persoanele și mijloacele de comunicare, locul supus supravegherii precum și perioada pentru care a fost autorizată interceptarea și înregistrarea.

În acest context, legal și jurisprudențional, în cauză interceptările audio și video au fost autorizate de Tribunalul Argeș și de către Instanța Supremă. Pe cale de consecință, Curtea a apreciat nejustificată reținerea instanței de fond cu privire la nelegalitatea înregistrărilor audio și video efectuate în cauză. Curtea a constatat fără dubiu, că potrivit art. 91 alin. (1) C. proc.

pen., interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin alte mijloace electronice de comunicare, se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea se impun pentru stabilirea situației de fapt ori, pentru identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Or, în cauză, date fiind circumstanțele acesteia, cu greu se puteau proba faptele reținute în sarcina inculpaților, în absența înregistrărilor efectuate, întrucât este cunoscută atitudinea conspirativă a unor asemenea activități infracționale, cărora legiuitorul le-a acordat „atenția cuvenită” prin „acordarea importanței necesare acestor mijloace materiale de probă, pe baza cărora este posibilă constatarea existenței sau inexistenței unor infracțiuni și identificarea persoanelor care le-au săvârșit. Din acest punct de vedere, Curtea a constatat că desfășurarea procesului penal a asigurat în cazul de speță aflarea adevărului, cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana inculpaților, cu respectarea regulilor de bază, privind procesul penal prevăzut de art. 1 și urm. C. proc.

pen. Pe cale de consecință, Curtea a apreciat că mandatul emis de Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 august 2010, în baza Legii nr. 535/2004 și a Legii nr. 51/1991, pentru o durată de 3 luni și mandatul emis de Tribunalul Argeș, pentru perioada 20 septembrie 2010-16 februarie 2011, sunt emise în condițiile legii. În fine, deși instanța de fond, în considerentele sentinței a reținut că „din probele administrate nu rezultă cu certitudine vinovăția inculpaților”, în drept, își întemeiază soluția de achitare pentru inculpații B.D., A.S., A.A.E., N.R.E., D.A. și C.I.S. pe dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., adică fapta nu există, iar pentru inculpații B.I.C. și M.L.A. pe dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc.

pen. Nereținând vinovăție, în mod corect, instanța de fond putea să rețină ca temei al achitării, un cu totul alt temei de drept decât art. 10 lit. a) C. proc. pen. În raport de cele ce preced, Curtea a apreciat soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică. Potrivit art. 1 C. proc. pen., procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor ce constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită în raport de vinovăția sa și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. De asemenea, procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor.

Instanța de judecată, potrivit art. 3 C. proc. pen., avea obligația să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului și să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe. Neprocedând în acest sens, tribunalul a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică. Pe cale de consecință și în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul declarat, a desființat în parte sentința atacată, în sensul că a înlăturat achitarea inculpaților și i-a condamnat pe aceștia pentru săvârșirea faptelor comise.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, Curtea a ținut seama de criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana fiecărui inculpat în parte și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și a aplicat pedepse de natură că conducă la atingerea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen. Potrivit acestui text de lege, pedeapsa trebuie să fie o măsură de constrângere dar și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Totodată, la individualizarea judiciară a pedepselor, s-a respectat principiul proporționalității, în sensul corectei adecvări a pedepselor penale față de situația de fapt și scopul legii penale.

În ceea ce-l privește pe inculpatul A.S., ținând seama de faptul că acesta este recidivist, potrivit art. 37 lit. a) C. pen. și arestat în altă cauză, Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea în condiții de penitenciar, urmând ca, totodată, pedepsele aplicate să se contopească, potrivit art. 33, art. 34 C. pen., precum și cu pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. c) C. pen., aplicată anterior prin sentința penală nr. 264 din 20 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș, să se dispună executarea celei mai grele, la care a adăugat un spor.

Totodată, în baza art. 83 C. pen., pentru acest inculpat s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare și 3.000 RON amendă penală, interdicția dreptului de a ocupa funcții de administrator, aplicate prin sentința penală nr. 92 din 2 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 276/R din 28 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, urmând ca aceasta să fie executată alăturat de pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta, în condiții de penitenciar. În ceea ce privește pe inculpații A.A.E., B.D., N.R.E., C.I.S.

și D.A., avându-se în vedere că nu au mai fost condamnați anterior la pedeapsa închisorii, ținându-se seama de persoana acestora și că pronunțarea condamnării poate constitui un avertisment pentru aceștia, chiar fără executarea pedepsei și că nu vor mai săvârși infracțiuni, în temeiul art. 86 1 și urm. C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fixându-se termene de încercare, potrivit art. 86 2 C. pen., și instituindu-se măsurile de supraveghere prevăzute la art. 86 3 din același cod. S-a apreciat că nu există probe directe în ceea ce privește suma de 5.000 euro dați și primiți ca mită de inculpatul B.D., dar, însumându-se sumele vehiculate în discuțiile interceptate în cauză, Curtea a reținut că acest din urmă inculpat a primit în două tranșe această sumă.

În acest sens, s-a efectuat schimbul valutar pentru suma de 4.000 euro, la sediul firmei și la cererea inculpatei P.R.E. De asemenea, potrivit înregistrărilor teleionice redate la dosarul de urmărire penală, la îndemnul inculpatului A.S., soția sa, inculpata A.A.E. i-a dat inculpatului B.D. și suma de 1.000 euro la data de 10 septembrie 2010, în total din probele administrate, rezultă că inculpatul B.D. a primit drept mită suma de 5.000 euro. Pentru acest motiv, s-a confiscat de la inculpatul B.D. suma de 5.000 euro sau echivalentul în RON, sens în care s-a înlăturat dispoziția de restituire către inculpat a sumei de 20.573 RON, consemnată la 11 aprilie 2011, în contul bancar deschis la Banca U.T.

Cu privire la inculpații B.I.C. și M.L.A., apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor. Prin decizia penală nr. 46/A din data de 18 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești, împotriva sentinței penale nr. 973 din data de 15 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. 4078/109/2011. S-a desființat în parte sentința atacată în sensul că s-a înlăturat achitarea inculpaților B.D., A.S., A.A.E., N.R.E., D.A., C.I.S., B.I.C.

și M.L.A. și i-a condamnat pe aceștia după cum urmează: - B.D. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 86 1 C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 7 ani, prevăzut de art. 86 2 C. pen. În temeiul art. 86 3 alin. (1) lit. a) C. pen. a obligat inculpatul pe durata termenului de încercare să se prezinte la serviciul de probațiune de la domiciliul său și să se supună obligațiilor de la lit. b)-lit.

d), același articol, respectiv: b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. A făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. A confiscat de la inculpat suma de 5.000 euro sau echivalentul în RON, sens în care a înlăturat dispoziția de restituire către inculpat a sumei de 20.573 RON consemnată la 11 aprilie 2011 în contul Băncii U.T. - A.S., la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 255 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

și art. 41 alin. (2) C. pen. și la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 33 și art. 34 C. pen., a contopit aceste pedepse cu pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen., aplicată prin sentința penală nr. 264 din 20 ianuarie 2011 a Tribunalului Argeș și a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 5 ani închisoare, sporită cu 6 luni, în total 5 ani și 6 luni închisoare cu executare în condițiile prevăzute de art. 57 C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare și 3.000 RON amendă penală și interdicția dreptului de a ocupa funcția de administrator, aplicate prin sentința penală nr. 92 din 2 aprilie 2009 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 276/R din 28 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, urmând ca acestea să fie executate alăturat de pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta sentință, în condiții de penitenciar. A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. A dedus perioada executată la zi. - A.A.E., la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 C. pen., combinat cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. - N.R.E., la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 C. pen. și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. - C.I.S., la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 255 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 71 C. pen. a lipsit inculpatul de drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pentru acești trei inculpați, în temeiul art. 86 1 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe termen de încercare de câte 5 ani. În temeiul art. 86 3 alin. (1) lit. a) C. pen., a obligat inculpații, ca pe durata termenului de încercare să se prezinte la serviciul de probațiune de la domiciliile lor și să respecte dispozițiile de la lit. b)-lit. d) din același articol, respectiv: b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; A atras atenția asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. - D.A., la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 33 și art. 34 C. pen., a contopit pedepsele aplicate și a dispus executarea celei mai grele, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. A făcut aplicarea art. 71 alin. (1) C. pen. și a lipsit inculpatul de drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86 1 C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 6 ani, potrivit art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 alin. (1) lit. a) C. pen., pe durata termenului de încercare, a obligat inculpatul să se prezinte la serviciul de probațiune de la domiciliul său și să respecte obligațiile de la lit. b)-lit. d) din același articol, respectiv: b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. În baza art. 254 alin. (3) C. pen. a confiscat de la inculpatul D.A. suma de 2.000 RON. - B.I.C. și M.L.A., la câte 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a lipsit inculpații de drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepselor, pe termen de încercare de câte 3 ani, potrivit art. 82 C. pen. A atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. A făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. A anulat actul fals, respectiv raportul de inspecție din 23 septembrie 2010, întocmit de inculpatul D.A.

A menținut restul dispozițiilor sentinței. Prin încheierea din data de 25 aprilie 2013 s-a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei penale, cu privire la inculpatul A.S., în sensul că în loc de „În baza art. 33 și art. 34 C. pen., a contopit aceste pedepse cu pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen., aplicată prin sentința penală nr. 264 din 20 ianuarie 2011 a Tribunalului Argeș” se va citi „În baza art. 33 și art. 34 C. pen., a contopit aceste pedepse cu pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen., aplicată prin sentința penală nr. 264 din 20 mai 2011 a Tribunalului Argeș”.

Împotriva deciziei penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești și inculpații A.S., B.D., A.A.E., N.R.E., D.A., C.I.S., B.I.C. și M.L.A. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești a criticat decizia penală pentru motive de nelegalitate, respectiv pentru: