ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 349/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 349/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor penale de față

constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 973 din 15 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș,

s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulate

de inculpați prin apărători, și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaților:

- B.D., pentru infracțiunea prevăzută

de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- A.S., pentru infracțiunea prevăzută de

art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat

la art. 255 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, ambele

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- A.A.E., pentru infracțiunea prevăzută

de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din

Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- N.R.E., pentru infracțiunea prevăzută

de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din

Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- D.A., pentru infracțiunea prevăzută de

art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și

pentru infracțiunea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat

la art. 289 C. pen. în legătură directă cu infracțiunea prevăzută de art. 254

alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- C.I.S., pentru infracțiunea prevăzută

de art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, iar în baza

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea

inculpaților;

- B.I.C., pentru infracțiunea prevăzută

de art. 260 alin. (1) C. pen.;

- M.L.A., pentru infracțiunea prevăzută

de art. 260 alin. (1) C. pen.

S-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii

luată prin ordonanța din data de 4 aprilie 2011 de instituire a sechestrului asiguratoriu

asupra bunurilor mobile/imobile aparținând inculpatului B.D.

S-a dispus restituirea către inculpatul

B.D. a sumei de 20.573 RON (curs 4,1146 RON/euro), consemnate, la data de 11 aprilie

2011 în contul bancar deschis la Bnaca U.T., cu titlu de „consemnațiune Dosar nr.

134/P/2010 D.N.A. Pitești”.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut, că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești au fost trimiși în

judecată, în stare de libertate inculpații: B.D., pentru luare de mită, în formă

continuată, fapta prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat

la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.; A.S., pentru dare de mită în formă continuată, fapta prevăzută si pedepsită

art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea

art. 41

alin. (2) C. pen. și instigare la dare de mită, fapta prevăzută

și pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 255 C. pen., raportat la art.

7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și

art. 37 lit. a) C. pen.;

A.A.E., pentru complicitate la dare de

mită în formă continuată, fapta prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat

la art. 255 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea

nr.

78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; N.R.E. pentru

complicitate

la dare de mită în formă continuată, fapta prevăzută și pedepsită de art. 26 C.

p. Raportat la art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; D.A., pentru luare de mită fapta prevăzută

și pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000 și fals intelectual, fapta prevăzută și pedepsită de

art. 17

lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat

la art. 289 C. pen. în legătură directă cu infracțiunea prevăzută de art.

254

alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ambele cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; C.I.S., pentru dare de mită, fapta prevăzută

de art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2)

din

Legea nr. 78/2000; B.I.C., pentru mărturie mincinoasă, fapta prevăzută și

pedepsită

de art. 260 alin. (1) C. pen. și M.L.A., pentru mărturie mincinoasă, fapta prevăzută

și pedepsită de art. 260. alin. (1) C. pen.

Instanța de fond a reținut, că sesizate

din oficiu, organele de urmărire penală, prin rezoluția nr. 134/P/2010 din 16 februarie

2011, au început urmărirea penală

împotriva numiților B.D. și

A.S., primul pentru luare de mită, iar al doilea pentru dare de mită, iar pentru

A.A.E. și N.R.E., pentru infracțiunea de complicitate la dare de mită, prevăzută

de art. 26

raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, la 4 aprilie 2011, s-au extins

cercetările penale cu privire la inculpații M.L.A. și B.I.C., referitoare la infracțiunea

de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.

La 2 iunie 2011, s-au extins cercetările

penale cu privire la D.A., pentru infracțiunea de luare de mită și fals intelectual

în înscrisuri oficiale, precum și la C.I.S., pentru luare de mită.

Instanța de fond a apreciat că, „pentru

6 dintre inculpați nu s-a putut face dovada că aceștia au săvârșit vreo faptă penală,

iar pentru doi din ei nu s-a dovedit că

au acționat cu intenție”.

Mai mult decât atât, instanța de fond a

apreciat că „singurele mijloace de probă pe care ți-a întemeiat parchetul acuzațiile

sunt înregistrările convorbirilor telefonice, indiferent de legalitatea ori nelegalitatea

obținerii autorizațiilor”.

În

contextul nerecunoașterii săvârșirii faptelor, „procurorul

de caz a acționat în sfidarea dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.”, apreciind

că „Deși efectuarea interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice

este cel puțin îndoielnică sub aspectul legalității” a apreciat că „procurorul s-a

limitat la o singură probă pe care în loc să o aprecieze în urma examinării tuturor

probelor administrate în scopul aflării adevărului, acesta, s-a întors în timp în

ceea ce privește procedura penală și a ridicat-o la rang de regină a probelor”.

Continuând, instanța de fond a concluzionat

că: „În loc să încerce aflarea

adevărului, prin coroborarea

tuturor probelor administrate, s-a dorit cu orice preț învinovățirea unor oameni

și trimiterea lor în judecată, prin transformarea unor

bănuieli

în certitudine, aplicându-se o interpretare cel puțin subiectivă a unor pasaje

din

convorbirile telefonice, de multe ori scoase din context”.

Instanța de fond a mai apreciat că, în

cauză nu a fost dovedită situația de fapt expusă în rechizitoriu, „ridicând serioase

semne de întrebare asupra obiectivitătii anchetei penale” efectuate în cauză.

În

opinia sa, instanța de fond a apreciat că în cauză nu există

probe de dare și luare de mită „ci este vorba doar de o deducție”.

Tribunalul a apreciat „că este greu de

spus și în nici un caz nu este o certitudine că B.D. a săvârșit faptele ce i se

impută”.

În

continuare, instanța de fond își pune întrebări fără să găsească

răspuns în probele administrate, la cuantumul sumei primite drept mită de B.D.,

concluzionând că acuzația este neîntemeiată.

Se apreciază că, suma de 2.000 RON nu ar

fi fost dată drept mită inculpatului D.A., iar schimbul valutar efectuat de firma

controlată nu ar fi fost făcut în scopul mituirii inculpatului B.D.

Se mai apreciază că în cauză nu s-a făcut

dovada unei „înțelegeri prealabile între inculpatul D.A. și inculpatul B.D.”.

În

fine, instanța de fond a statuat că s-a încercat convingerea

sa de existența unor ipoteze, decât a unor fapte, că s-a invocat un singur mijloc

de probă și „s-a creat mai degrabă temerea posibilității incriminării oricărei persoane

pe o simplă convorbire telefonică”. Mai grav, a susținut instanța de fond în motivarea

soluției sale, „s-au adus acuzații pe baza unor discuții purtate de diferite alte

persoane, care puteau avea diferite interese în a justifica obținerea unor sume

de bani”.

Cu toate acestea, instanța „nu neagă ipoteza

că s-ar putea ca inculpații să fie vinovați”, apreciind, totuși, existența dublilor

care trebuie să profite inculpaților. Se

„invocă și principiul prezumției

de nevinovăție, susținându-se că organele de cercetare

penală

nu au reușit să dovedească vinovăția inculpaților, iar simpla bănuială nu poate

constitui

un temei legal în condamnarea acestora.

În

concluzie, instanța de fond reține că „nu rezultă cu certitudine

vinovăția

inculpaților, și instanța trebuie să aibă

în vedere acest lucru, pentru a nu risca condamnarea unei persoane nevinovate, cu

riscul rămânerii nepedepsite a acesteia, chiar dacă este vinovată”.

Tribunalul a considerat că din lipsă de

probe nu poate lămuri o prezumție simplă de fapt „în sensul existenței unei presupuse

înțelegeri prealabile” și că „să facă o apreciere asupra încadrării juridice a faptei

dată printr-un act de trimitere în judecată, care s-a dovedit pe deplin nefondat.”

În

baza acestor considerente, instanța de fond a respins cererea

inculpaților de schimbare a încadrării juridice, apreciind că se impune soluția

de achitare a acestora.

Totodată, s-a dispus ridicarea'măsurii

asigurătorii de instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile

aparținând inculpatului B.D.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial

Pitești, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, susținând că în mod greșit

prima instanță i-a achitat pe inculpați, considerând nelegale interceptările audio

și video, realizate în faza actelor premergătoare; pentru că în încheierea judecătorului

nu se precizează ora la care s-au autorizat interceptările, că autorizațiile nu

cuprind în mod expres numele persoanei urmărite și numărul de telefon utilizat de

aceasta și că acuzațiile aduse unor persoane s-a făcut numai pe baza discuțiilor

purtate de alte persoane și motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii

judecătorești, în sensul că achitarea s-a dispus pe dispozițiile art. 10 lit.

a) C. proc. pen., iar în considerentele hotărârii se reține că „faptele există dar

nu au fost săvârșite cu vinovăție”.

Examinând dosarul cauzei, atât prin prisma

motivelor invocate, în temeiul art. 371 și art. 378 C. proc. pen., Curtea a constatat

că apelul este fondat, din actele și lucrările dosarului, reținând următoarele:

La data de 8 septembrie 2010, Agenția Națională

a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a efectuat o inspecție inopinată la

SC I.M.F. SRL Ștefănești, administrată de inculpatul A.S.

Cu această ocazie, s-au constatat abateri

de la normele de distribuire en gross a medicamentelor de uz uman.

S-a încheiat un proces-verbal și a fost

sancționată societatea cu amendă de 10.000 RON, dispunându-se și suspendarea autorizației

de distribuție en gross până la remedierea deficiențelor constatate. În această

situație, pentru ridicarea mai rapidă a suspendării activității economice de distribuție

en gross a medicamentelor, inculpatul A.S., prin soția sa, inculpata A.A.E., în

două rânduri, a dat inculpatului B.D. suma de 5.000 euro. Aceste inculpat, în calitate

de președinte al Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale

a dispus efectuarea unei noi inspecții care i-a fost anunțată din timp inculpatului

A.S., chiar de către numita I.V., funcționar în cadrul Agenției Naționale a Medicamentului

și Dispozitivelor Medicale.

Această inculpată, la data de 20 septembrie

2010, potrivit interceptărilor telefonice a dat un telefon la sediul SC I.M.F.

SRL Ștefănești, anunțând faptul că: „V-am dat un telefon să vă

atenționez

că o să fie inspecție la dumneavoastră și totul să fie în regulă”. În continuarea

mesajului, I.V. i-a atenționat pe cei de la SC I.M.F. SRL că „oricum acesta este

mesajul care vine mai sus decât mine” și le-a spus „deci vă faceți că nu știți nimic”.

De precizat că I.V. ocupa, la data respectivă,

funcția de șef al departamentului Inspecției Farmaceutice din cadrul Agenției Naționale

a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

Din convorbirile interceptate între P.R.E.

și P.O., rezultă că acestea știau că firma la care lucrau va fi controlată și „că

poate, ne-o ajuta Dumnezeu și o veni cineva și chiar dacă se uită o avea comandă

de sus doar să se uite și să plece, știi?” (...) „bine măcar că ne-a anunțat azi

că iar veneau ăștia și ne prindeau”.

În

aceeași convorbire, cele două angajate se întrebau: „da, chiar

apropos cât i-ați dat, 2.000” (...) „A chemat-o iară pe Anca” (...) „Cred că nu

a fost mulțumit” și în

continuare relatând modul în care acestea

presupun mituirea inculpatului B.D.

La data de 21 septembrie 2010, inculpata

A.A.E. l-a anunțat telefonic pe soțul său, inculpatul A.S. că s-a întâlnit la București

cu inculpatul B.D. în biroul acestuia.

Potrivit interceptărilor acestui moment,

după întâlnirea sa cu inculpatul B.D., inculpata A.A.E. și-a apelat soțul telefonic,

respectiv inculpatul A.S., căruia i-a comunicat că „da, e bine treaba”. Urmărindu-se

firul convorbirilor telefonice între cei doi inculpați, Curtea a reținut că aceștia

își comunicau modul cum a decurs discuția dintre inculpata A.A.E. și inculpatul

B.D. Astfel: inculpata îl informa pe soțul său A.S. că inculpatul B.D. „mi-a spus

mulțumesc frumos”, iar acesta a întrebat-o, la rându-i: „ce a zis, mulțumesc frumos?”

(...) „Așa mi-a zis, să stăm liniștiți”.

De reținut faptul că, cele arătate anterior

descriu o întâlnire dintre doi inculpați, B.D., președintele Agenției Naționale

a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale care, nu avea alte motive „de a mulțumi”

inculpatei A.A.E. decât primirea mitei.

Spre această convingere converg probele

administrate în cauză, respectiv convorbirile telefonice interceptate în dosar,

dar și desfășurarea evenimentelor legate de inspecție și „rezultatul final al acestei”.

Astfel, la 22 septembrie 2010, la sediul

SC I.M.F. SRL Ștefănești s-a prezentat inculpatul D.A., inspector în cadrul Agenției

Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale care, în mod nereal, a încheiat

actul de control potrivit căruia toate deficiențele constatate în cursul inspecției

inopinate din 8 septembrie 2010, au fost înlăturate.

Pentru „acest serviciu” inculpatul D.A.

a primit de la inculpatul C.I.S., la îndemnul inculpatului A.S. suma de 2.000 RON.

Potrivit convorbirii telefonice dintre

inculpata N.R.E. și martora D.D.F., inculpatul D.A. a fost „foarte de treabă”, deși

deficiențele constatate cu ocazia controlului inopinat din 8 septembrie 2010 nu

fuseseră remediate.

Așa cum s-a reținut, inculpatul A.S. i-a

cerut inculpatului C.I.S.: „Pune-i tu 2.000 într-un plic”, iar acesta, printre altele,

i-a comunicat că „Fac cum ai zis tu. Așa fac” „Ce mi-ai zis tu să-i dau (...) da?”.

Faptul că inculpata A.A.E. avea „misiunea”

de la inculpatul A.S. să-l mituiască pe B.D., rezultă cu certitudine din convorbirile

telefonice interceptate, astfel: „Eu zic că cel mai bine să-i duci o sticlă de ceva

bun, știi și abia după aia”.

Totodată, potrivit interceptărilor transpuse

la dosarul de urmărire penală, A.S. o îndemna pe A.A.E., spunându-i: „Dă-i 1.000

lui”.

Mai mult decât atât, la 15 septembrie 2010,

din convorbirile telefonice interceptate între soții A. se reține că inculpatul

A.S. era chiar revoltat de faptul că inculpatul B.D. nu-i rezolvă mai rapid și în

modalitatea urmărită de el problema ivită, spunând: „Da. Deci își bate joc de noi.

Ne-a mai luat și banii. Dar nu i-au spus, nu ți-e rușine?”

În

continuare, potrivit derulării interceptării convorbirii telefonice,

la 28 septembrie 2010, inculpatul B.D. a apelat-o telefonic pe inculpata A.A.E.,

comunicându-i că: „Vreau să-ți zic că e (...) ok”. Imediat, inculpata A.A.E. l-a

sunat pe soțul său, inculpatul A.S., spunându-i printre altele că trebuie să meargă

la București și că „sper să nu mă cheme să-i dau ceva”. În replica sa, inculpatul

A.S. i-a spus: „Păi dă-l dracu (...) ce să mai nu i-ai dat

destul”.

În

fine, potrivit înregistrărilor redate la dosarul de urmărire

penală, inculpatul B.D., președintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor

Medicale i-a cerut martorei I.V., șef al departamentului Inspecției Farmaceutice,

să elibereze documentele pentru SC I.M.F. SRL Ștefanești.

Cu privire la inculpații B.I.C. și M.L.A.,

Curtea a reținut că aceștia au fost audiați în calitate de martori, astfel:

B.I.C. a însoțit-o pe A.A.E. în București,

unde aceasta s-a întâlnit cu B.D. Deși avea cunoștință că inculpata se întâlnea

cu președintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale București

și scopul acestei întâlniri, acest inculpat a declarat că nu avea cunoștință

despre

ce documente și valori au fost pregătite de inculpată ca să le predea inculpatului

B.D.

Potrivit convorbirii telefonice înregistrate

la 21 septembrie 2010, inculpata îl întreabă pe inculpatul B.I.C. dacă: „mi-ai luat

copie după aia?, că l-am sunat pe acesta și i-am spus că ajung în jur de 8:00 și

a zis că este totul ok”. „Să ai pregătit și copie de pe hârtiile alea care i le-a

dus R. data trecută și ce-ți mai dă M., da?”

La rându-i, audiată ca martoră, inculpata

M.L.A., în mod nereal, a declarat că nu avea cunoștință de sumele de bani date de

A.S. prin intermediul soției sale, inculpatului B.D., așa cum rezultă din convorbirea

telefonică din data de 20 septembrie 2010.

Potrivit acestei convorbiri, inculpata

M.L.A., prin discuția avută cu inculpata P.R.E., dovedește că știa cu privire la

situația despre care a fost întrebată ulterior ca martoră, și că a fost atenționată

să se pregătească pentru cel de-al doilea control efectuat la firmă.

Referitor la P.R.E., Curtea a reținut că

aceasta, în calitate de consilier juridic al societății, a fost înștiințată de inculpatul

A.S. despre efectuarea celei de-a doua inspecții căreia i s-a sugerat să plătească

„amenda aia” și „să-i mai dai lui Anca ca să se

ducă

mâine încă odată la (...)”.

Faptul că inculpata P.R.E. s-a ocupat de

procurarea banilor, dar și de „mașină”, rezultă din convorbirea telefonică înregistrată

între inculpatul A.S., dar și din convorbirea înregistrată, potrivit căreia lasă

să se înțeleagă sumele care au fost date ca mită inculpatului B.D.

Sub aspect juridic, s-a apreciat că faptele

săvârșite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare

de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru inculpatul B.D.,

ale infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen., raportat la

art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și

art. 41 alin. (2) C. pen., și cea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art.

255 C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.

37 lit. a) C. pen., pentru inculpatul A.S.

În

ceea ce le privește pe inculpatele A.A.E. și N.R.E., Curtea

a reținut că faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate

la dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 C. pen., cu

aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru inculpatul C.I.S., fapta întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255

C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului D.A., care, în calitatea

sa de inspector în cadrul Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor

Medicale a acceptat și primit suma de 2.000 RON, în vederea nemdeplinirii îndatoririlor

sale de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de

mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000 și ale infracțiunii de fals intelectual, prevăzut de art. 289

C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, amândouă în concurs

real.

În

fine, faptele inculpaților B.I.C. și M.L.A. care, audiați

în calitate de martori, nu au spus tot ce știau privitor la împrejurările cauzei,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută

de art. 260 alin. (1) C. pen.

În

ceea ce privește legalitatea interceptărilor audio și video

efectuate în cauză, Curtea a constatat că potrivit Deciziei nr. 962/2009 a Curții

Constituționale, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 91 C. proc. pen., legalitatea interceptărilor și a înregistrărilor audio și

video nu este legată de începerea urmăririi penale, ci de respectarea condițiilor

impuse prin prevederile art. 91

1

C. proc. pen.

S-a mai reținut că, potrivit dispozițiilor

procesuale penale în vigoare, dar și jurisprudenței, înregistrările pot fi autorizate

când există date despre pregătirea săvârșirii unor infracțiuni, ele pot fi efectuate

și ca act premergător, cu condiția existenței autorizației legale.

De altfel, dispozițiile art. 91

1

și urm. C. proc. pen., sunt în deplin acord cu dispozițiile art. 4 din Recomandarea

2005/10 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, privind tehnici speciale

de anchetă potrivit cărora aceste tehnici pot fi utilizate dacă există motive serioase

de a se crede că o infracțiune gravă a fost săvârșită ori este pregătită ori în

curs de pregătire de persoane anume identificate sau încă neidentificate.

Cu privire la neregularitatea încheierii

judecătorului, în baza căreia a fost aprobată autorizarea interceptărilor și a înregistrării

convorbirilor telefonice, Curtea a constatat că aceasta este motivată, în conformitate

cu art. 91

1

alin. (9) C. proc. pen., cuprinzând: indiciile concrete și

faptele care justifică măsura, motivele pentru care a fost aprobată această autorizare,

persoanele și mijloacele de comunicare, locul supus supravegherii precum și perioada

pentru care a fost autorizată interceptarea și înregistrarea.

În

acest context, legal și jurisprudențional, în cauză interceptările

audio și video au fost autorizate de Tribunalul Argeș și de către Instanța Supremă.

Pe cale de consecință, Curtea a apreciat

nejustificată reținerea instanței de fond cu privire la nelegalitatea înregistrărilor

audio și video efectuate în cauză.

Curtea a constatat fără dubiu, că potrivit

art. 91 alin. (1) C. proc. pen., interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau

comunicărilor efectuate prin telefon ori prin alte mijloace electronice de comunicare,

se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care

efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege,

dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni

pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea

se impun pentru stabilirea situației de fapt

ori,

pentru identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte

mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Or, în cauză, date fiind circumstanțele

acesteia, cu greu se puteau proba faptele reținute în sarcina inculpaților, în absența

înregistrărilor efectuate, întrucât este cunoscută atitudinea conspirativă a unor

asemenea activități infracționale, cărora legiuitorul le-a acordat „atenția cuvenită”

prin „acordarea importanței necesare acestor mijloace materiale de probă, pe baza

cărora este posibilă constatarea existenței sau inexistenței unor infracțiuni și

identificarea persoanelor care le-au săvârșit.

Din acest punct de vedere, Curtea a constatat

că desfășurarea procesului penal a asigurat în cazul de speță aflarea adevărului,

cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana

inculpaților, cu respectarea regulilor de bază, privind procesul penal prevăzut

de art. 1 și urm. C. proc. pen.

Pe cale de consecință, Curtea a apreciat

că mandatul emis de Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 august 2010, în baza

Legii nr. 535/2004 și a Legii nr. 51/1991, pentru o durată de 3 luni și mandatul

emis de Tribunalul Argeș, pentru perioada 20 septembrie 2010-16 februarie 2011,

sunt emise în condițiile legii.

În

fine, deși instanța de fond, în considerentele sentinței a

reținut că „din probele administrate nu rezultă cu certitudine vinovăția inculpaților”,

în drept, își întemeiază soluția de achitare pentru inculpații B.D., A.S., A.A.E.,

N.R.E., D.A. și C.I.S. pe dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., adică fapta

nu există, iar pentru inculpații B.I.C. și M.L.A. pe dispozițiile art. 10 lit.

d) C. proc. pen.

Nereținând vinovăție, în mod corect, instanța

de fond putea să rețină ca temei al achitării, un cu totul alt temei de drept decât

art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În

raport de cele ce preced, Curtea a apreciat soluția instanței

de fond ca fiind nelegală și netemeinică.

Potrivit art. 1 C. proc. pen., procesul

penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor ce constituie

infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită

în raport de vinovăția sa și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere

penală.

De asemenea, procesul penal trebuie să

contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și

libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor

în spiritul respectării legilor.

Instanța de judecată, potrivit art. 3

C. proc. pen., avea obligația să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele

și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului și să lămurească

cauza sub toate aspectele pe bază de probe.

Neprocedând în acest sens, tribunalul a

pronunțat o soluție nelegală și netemeinică.

Pe cale de consecință și în temeiul dispozițiilor

art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul declarat, a desființat

în parte sentința atacată, în

sensul că a înlăturat achitarea

inculpaților și i-a condamnat pe aceștia pentru săvârșirea faptelor comise.

La individualizarea pedepselor aplicate

inculpaților, Curtea a ținut seama de criteriile generale prevăzute în art. 72

C. pen., respectiv de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana

fiecărui inculpat în parte și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală și a aplicat pedepse de natură că conducă la atingerea scopului preventiv-educativ

prevăzut de art. 52 C. pen.

Potrivit acestui text de lege, pedeapsa

trebuie să fie o măsură de constrângere dar și un mijloc de reeducare a condamnatului.

Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Totodată, la individualizarea judiciară

a pedepselor, s-a respectat principiul proporționalității, în sensul corectei adecvări

a pedepselor penale față de situația de fapt și scopul legii penale.

În

ceea ce-l privește pe inculpatul A.S., ținând seama de faptul

că acesta este recidivist, potrivit art. 37 lit. a) C. pen. și arestat în altă cauză,

Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea în condiții

de penitenciar, urmând ca, totodată, pedepsele aplicate să se contopească, potrivit

art. 33, art. 34 C. pen., precum și cu pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. c) C. pen., aplicată

anterior prin sentința penală nr. 264 din 20 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul

Argeș, să se dispună executarea celei mai grele, la care a adăugat un spor.

Totodată, în baza art. 83 C. pen., pentru

acest inculpat s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani

închisoare și 3.000 RON amendă penală, interdicția dreptului de a ocupa funcții

de administrator, aplicate prin sentința penală nr. 92 din 2 aprilie 2009, pronunțată

de Judecătoria Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 276/R din 28

aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, urmând ca aceasta să fie executată

alăturat de pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta, în condiții de penitenciar.

În

ceea ce privește pe inculpații A.A.E., B.D., N.R.E., C.I.S.

și D.A., avându-se în vedere că nu au mai fost condamnați anterior la pedeapsa închisorii,

ținându-se seama de persoana acestora și că pronunțarea condamnării poate constitui

un avertisment pentru aceștia, chiar fără executarea pedepsei și că nu vor mai săvârși

infracțiuni, în temeiul art. 86

1

și urm. C. pen., s-a dispus suspendarea

executării pedepsei sub supraveghere, fixându-se termene de încercare, potrivit

art. 86

2

C. pen., și instituindu-se măsurile de supraveghere prevăzute

la art. 86

3

din același cod.

S-a apreciat că nu există probe directe

în ceea ce privește suma de 5.000 euro dați și primiți ca mită de inculpatul B.D.,

dar, însumându-se sumele vehiculate în discuțiile interceptate în cauză, Curtea

a reținut că acest din urmă inculpat a primit în două tranșe această sumă.

În

acest sens, s-a efectuat schimbul valutar pentru suma de 4.000

euro, la sediul firmei și la cererea inculpatei P.R.E.

De asemenea, potrivit înregistrărilor teleionice

redate la dosarul de urmărire penală, la îndemnul inculpatului A.S., soția sa, inculpata

A.A.E. i-a dat inculpatului B.D. și suma de 1.000 euro la data de 10 septembrie

2010, în total din probele administrate, rezultă că inculpatul B.D. a primit drept

mită suma de 5.000 euro.

Pentru acest motiv, s-a confiscat de la

inculpatul B.D. suma de 5.000 euro sau echivalentul în RON, sens în care s-a înlăturat

dispoziția de restituire către inculpat a sumei de 20.573 RON, consemnată la 11

aprilie 2011, în contul bancar deschis la Banca U.T.

Cu privire la inculpații B.I.C. și M.L.A.,

apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia,

în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor.

Prin decizia penală nr. 46/A din data de

18 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești, împotriva sentinței

penale nr. 973 din data de 15 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, în

Dosarul nr. 4078/109/2011.

S-a desființat în parte sentința atacată

în sensul că s-a înlăturat achitarea inculpaților B.D., A.S., A.A.E., N.R.E., D.A.,

C.I.S., B.I.C. și M.L.A. și i-a condamnat pe aceștia după cum urmează:

- B.D. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În

temeiul art. 86

1

C. pen. a suspendat sub supraveghere

executarea pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 7 ani, prevăzut de

art. 86

2

C. pen.

În

temeiul art. 86

3

alin. (1) lit. a) C. pen. a obligat

inculpatul pe durata termenului de încercare să se prezinte la serviciul de probațiune

de la domiciliul său și să se supună obligațiilor de la lit. b)-lit. d), același

articol, respectiv:

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare

de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum

și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea

fi controlate mijloacele lui de existență;

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor

art. 86

4

C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C.

pen.

A confiscat de la inculpat suma de 5.000

euro sau echivalentul în RON, sens în care a înlăturat dispoziția de restituire

către inculpat a sumei de 20.573 RON consemnată la 11 aprilie 2011 în contul Băncii

U.T.

- A.S., la 2 ani și 6 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 255 C. pen., raportat la art. 7 alin.

(2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 41

alin. (2) C. pen. și la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută

de art. 25 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. și art. 7 alin. (2) din Legea

nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen., a contopit

aceste pedepse cu pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen., aplicată prin

sentința penală nr. 264 din 20 ianuarie 2011 a Tribunalului Argeș și a dispus executarea

pedepsei celei mai grele de 5 ani închisoare, sporită cu 6 luni, în total 5 ani

și 6 luni închisoare cu executare în condițiile prevăzute de art. 57 C. pen. și

3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c)

C. pen.

În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea

condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare și 3.000 RON amendă penală

și interdicția dreptului de a ocupa funcția de administrator, aplicate prin sentința

penală nr. 92 din 2 aprilie 2009 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin

decizia penală nr. 276/R din 28 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Pitești,

urmând ca acestea să fie executate alăturat de pedeapsa rezultantă aplicată prin

prezenta sentință, în condiții de penitenciar.

A constatat că inculpatul este arestat

în altă cauză.

A dedus perioada executată la zi.

- A.A.E., la 2 ani și 6 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 255

C. pen., combinat cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei

drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

- N.R.E., la 2 ani și 6 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 255

C. pen. și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a interzis

inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen.

- C.I.S., la 2 ani și 6 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 255 C. pen., raportat la art. 7

alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 71 C. pen. a lipsit inculpatul

de drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pentru acești trei inculpați, în temeiul

art. 86

1

C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,

pe termen de încercare de câte 5 ani.

În temeiul art. 86

3

alin.

(1) lit. a) C. pen., a obligat inculpații, ca pe durata termenului de încercare

să se prezinte la serviciul de probațiune de la domiciliile lor și să respecte dispozițiile

de la lit. b)-lit. d) din același articol, respectiv:

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare

de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum

și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea

fi controlate mijloacele lui de existență;

A atras atenția asupra dispozițiilor

art. 86

4

C. pen. A făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.

- D.A., la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În

baza art. 33 și art. 34 C. pen., a contopit pedepsele aplicate

și a dispus executarea celei mai grele, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

A făcut aplicarea art. 71 alin. (1) C.

pen. și a lipsit inculpatul de drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În

baza art. 86

1

C. pen. a suspendat sub supraveghere

executarea pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 6 ani, potrivit

art. 86

2

C. pen.

În

baza art. 86

3

alin. (1) lit. a) C. pen., pe durata

termenului de încercare, a obligat inculpatul să se prezinte la serviciul de probațiune

de la domiciliul său și să respecte obligațiile de la lit. b)-lit. d) din același

articol, respectiv:

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare

de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum

și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea

fi controlate mijloacele lui de existență;

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor

art. 86

4

C. pen. A făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.

În

baza art. 254 alin. (3) C. pen. a confiscat de la inculpatul

D.A. suma de 2.000 RON.

- B.I.C. și M.L.A., la câte 1 an închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen.

În

baza art. 71 alin. (1) C. pen. a lipsit inculpații de drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În

baza art. 81 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepselor,

pe termen de încercare de câte 3 ani, potrivit art. 82 C. pen.

A atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor

art. 83 C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C.

pen.

A anulat actul fals, respectiv raportul

de inspecție din 23 septembrie 2010, întocmit de inculpatul D.A.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Prin încheierea din data de 25 aprilie

2013 s-a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei penale,

cu privire la inculpatul A.S., în sensul că în loc de „În baza art. 33 și art. 34

C. pen., a contopit aceste pedepse cu pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen.,

aplicată prin sentința penală nr. 264 din 20 ianuarie 2011 a Tribunalului Argeș”

se va citi „În baza art. 33 și art. 34 C. pen., a

contopit

aceste pedepse cu pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen., aplicată prin

sentința penală nr. 264 din 20 mai 2011 a Tribunalului Argeș”.

Împotriva deciziei penale au declarat recurs

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial

Pitești și inculpații A.S., B.D., A.A.E., N.R.E., D.A., C.I.S., B.I.C. și M.L.A.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești

a criticat decizia penală pentru motive

de nelegalitate, respectiv pentru:

aplicarea pedepselor accesorii față de fiecare dintre inculpații A.S. și B.D.;

ca pedeapsă accesorie, față de fiecare dintre inculpații A.A.E., N.R.E., C.I.S.,

D.A., B.I.C. și M.L.A. interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita

o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit

pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.;

față de fiecare dintre inculpații B.D. și D.A., ca pedeapsă complementară, interzicerea

dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o

activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii,

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.;

menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului penal instituit asupra bunurilor

inculpatului B.D., până la concurența echivalentului în RON al sumei de 5.000 euro

supusă confiscării speciale și implicit omisiunea înlăturării dispoziției primei

instanțe de ridicare a sechestrului pe care, în mod greșit, a menținut-o;

instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului penal asupra bunurilor inculpatului

D.A., până la concurența echivalentului în RON al sumei de 2.000 RON supusă confiscării

speciale;

de la inculpatul B.D. a sumei de 5.000 euro sau a echivalentului în RON a acestei

sume;

hotărârii cu privire la mențiunea „anulează actul fals, respectiv raportul de inspecție

din 23 septembrie 2010 întocmit de inculpatul D.A.”, dispoziție ce se regăsește

în dispozitiv și nu și în minuta deciziei penale;

stabilirii pedepsei rezultante pentru inculpatul A.S.

Motivele de recurs ale parchetului au fost

depuse la data de 18 iunie 2013 și au fost întemeiate pe cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Cu ocazia dezbaterilor de la termenul din

data 24 ianuarie 2014, reprezentantul Ministerului Public a precizat că motivele

de recurs se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. De asemenea, a mai precizat că renunță a mai susține

motivele de recurs menționate la pct. 6 și pct. 7.

Inculpatul B.D. a solicitat înlăturarea,

ca mijloace de probă, a înregistrărilor audio efectuate înainte de începerea urmăririi

penale, atât a celor efectuate în baza autorizațiilor emise de Tribunalul Argeș,

cât și a celor efectuate în baza autorizațiilor emise de Înalta Curte de Casație

și Justiție. Cu privire la acestea din urmă s-a arătat că inculpații nu au fost

cercetați pentru infracțiunile cuprinse în art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind

siguranța națională și pentru cele enumerate în Legea nr. 535/2004, iar instanța

de judecată a fost în imposibilitate de a verifica legalitatea obținerii probelor,

în lipsa încheierii pronunțate de instanța supremă.

Al doilea motiv de recurs vizează neîntrunirea

elementelor constitutive ale infracțiunii de luare de mită. Cu privire la încadrarea

juridică, recurentul a precizat că instanța de apel a dispus condamnarea sa pentru

infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., fără a observa că alin.

(2) reprezintă doar o agravantă a alin. (1). Or, instanța de apel era obligată să

dispună schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii art. 254 alin. (1), alin.

(2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. Recurentul a mai criticat și „imprecizia instanței de

apel atunci când a reținut forma continuată a infracțiunii fără a indica numărul

actelor materiale și fără a le descrie spațio-temporal”. În concluzie, recurentul

a solicitat achitarea pentru infracțiunea de luare de mită, apreciind că la dosar

nu există probe care să fundamenteze în mod cert o soluție de condamnare, indiciile

avute în vedere de parchet la trimiterea în judecată fiind insuficiente. Pentru

susținerea acestei solicitări, recurentul a făcut vaste trimiteri la conținutul

probelor aministrate în cauză, criticând, în esență, modalitatea de interpretare

a probelor de către instanța de apel. Totodată, recurentul inculpat a arătat că

din probele de la dosar nu rezultă că și-a îndeplinit necorespunzător atribuțiile

de serviciu. În consecință, recurentul a solicitat achitarea în temeiul art. 10

lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa laturii obiective a infracțiunii continuate

de luare de mită.

Motivele de recurs au fost depuse la data

de 13 noiembrie 2013 și au fost întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de

art. 385 pct. 12 și pct. 17 C. proc. pen.

Inculpații M.L.A. și B.I.C. au solicitat

casarea hotărârii instanței de apel și menținerea sentinței penale, arătând că faptei

săvârșite îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie

mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen.

Motivele de recurs au fost depuse la data

de 17 ianuarie 2014 și au fost întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen.

Inculpatele N.R.E. și A.A.E. au solicitat

casarea hotărârii instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe, pe

motivul că apelul a fost greșit admis, instanța de apel pronunțând a hotărâre de

condamnare, fără a readministra probe și fără să administreze probe noi. Totodată,

instanța de apel și-a fundamentat hotărârea de condamnare în exclusivitate

pe

interceptările convorbirilor telefonice, care nu se coroborează cu celelalte probe

administrate în cauză, încălcând dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. în

final, inculpatele au criticat soluția de condamnare dispusă în apel, contestând,

în esență, situația de fapt reținută în decizia recurată și modalitatea de apreciere

a probatoriului de către instanța de apel.

Motivele de recurs au fost depuse la data

de 17 ianuarie 2014 și au fost întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385

pct. 12 C. proc. pen.

Aceleași motive de recurs au fost reiterate

și de inculpatul A.S. În subsidiar, recurentul a mai criticat și modalitatea de

stabilire a pedepsei rezultante de către instanța de apel, solicitând contopirea

pedepselor aplicate în cauză, adăugarea la această pedeapsă rezultantă a pedepsei

de 2 ani închisoare și 3.000 RON amendă aplicate prin sentința penală nr. 92

din 2 aprilie 2009 a Judecătoriei Curtea de Argeș, urmând ca, în final, pedeapsa

rezultantă să fie contopită, în baza art. 33, art. 34 și art. 36 C. pen. cu pedeapsa

de 5 ani închisoare aplicată prin decizia din 11 octombrie 2011 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Motivele de recurs au fost depuse la data

de 18 ianuarie 2014 și au fost întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de

art. 385 pct. 12 și pct. 17 C. proc. pen.

Inculpatul C.I.S. a solicitat menținerea

hotărârii primei instanțe, arătând că legea română incriminează darea de mită și

nu darea de foloase necuvenite, o astfel de faptă nefiind prevăzută de legea penală.

Din întreg materialul probator rezultă că nu i-a remis nicio sumă de bani inculpatului

D.A. înainte sau în timpul efectuării actului de control, spunându-i inculpatului

A.S. că i-a remis suma de 2.000 RON „ca să scap de gura acestuia, întrucât sunt

o persoană căreia îi este imposibil să spună nu, dar în realitate nu i-am dat nicio

sumă de bani” inculpatului D.A. În plus, recurentul a mai susținut, în subsidiar,

că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită din

două considerente, respectiv că nu există oferirea sau darea de bani sau alte valori

și că presupusa oferire/dare de bani sau alte foloase a avut loc după îndeplinirea

unui act ce intră în sfera atribuțiilor de serviciu. S-a mai arătat că aspectele

invocate anterior, indică, în egală măsură, o aplicare greșită a legii.

Motivele de recurs au fost depuse la data

de 18 ianuarie 2014 și au fost întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de

art. 385

9

pct. 12, pct. 13 și pct. 17

2

C. proc. pen.

Inculpatul D.A. a solicitat achitarea în

temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii de luare de mită sub aspectul laturii obiective, din două considerente:

nu a primit sau pretins nicio sumă de bani, fie și sub forma unei promisiuni sau

a refuzului, iar toate demersurile celorlalți inculpați, pe care nu le-a cunoscut,

s-au derulat după efectuarea actului de control, fără vreo discuție sau înțelegere

prealabilă. În ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual, nu sunt întrunite

elementele constitutive, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul

laturii subiective, întrucât nu au fost atestate fapte sau împrejurări necorespunzătoare

adevărului, cu excepția facturii proforma relativ la achiziționarea mașinii, „cu

privire la care a fost dus de nas”.

Motivele de recurs au fost depuse la data

de 18 ianuarie 2014 și au fost întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de

art. 385 pct. 12 și pct. 17

2

C. proc. pen.

Primul termen a fost acordat în cauză la

data de 22 noiembrie 2013, dată în raport de care Înalta Curte va calcula termenul

de 5 zile prevăzut de art. 385

10

C. proc. pen.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 385

10

C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează

în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus

la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și alin. (2),

instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3), se iau din oficiu.

Legiuitorul nu a avut în vedere vreo derogare

cu privire la termenul de 5 zile, întrucât o astfel de situație ar fi fost menționată

expres în textul de lege, așa încât orice interpretare care excede prevederilor

legale menționate nu poate fi luată în considerare de către instanța de recurs.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată

neîntemeiate aprecierile apărării recurenților inculpați în sensul considerării

primul termen de judecată ca fiind termenul la care inculpații și-au angajat apărător

ales.

Totodată, nu poate fi primită nici susținerea

conform căreia dispozițiile legale invocate anterior sunt aplicabile ori de câte

ori „se decelează o neglijență gravă a recurentului sau a apărătorului acestuia

în respectarea dispozițiilor care prevăd depunerea motivelor de recurs în termenul

fixat de lege”.

Înalta Curte constată că a fost adusă la

cunoștința recurenților inculpați obligativitatea depunerii motivelor de recurs,

în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus

la instanță cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată și sancțiunea

nedepunerii motivelor în termenul prevăzut de lege, respectiv neluarea în considerare

a cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. Recurenții inculpați au fost citați pentru primul termen

de judecată în recurs cu această mențiune precizată anterior, citațiile fiind primite

de recurenți la 26 iunie 2013 (inculpata N.R.E.), 27 iunie 2013 (inculpații A.A.E.,

D.A., C.I.S., B.I.C. și M.L.A.) și 28 iunie 2013 (inculpatul A.S.).

Ori, în condițiile în care primul termen

de judecată a fost fixat la data de 22 noiembrie 2013, la un interval de aproximativ

5 luni de la primirea citațiilor, recurenții inculpați au fost informați cu privire

la obligațiile legale ce le incumbă referitoare la depunerea motivelor de recurs,

împrejurarea nerespectării termenului prevăzut de lege în acest sens, le este culpabilă.

În

consecință,